Din Gandurile Mele

2018
SUCIU
LUCRETIA
[DIN
GANDURILE
MELE]
Cartea “Din gandurile mele”, este o carte in care am pus o parte din gandurile
mele, pe care vreau sa le impartasesc cu dumneavoastra.

2
DIN GANDURILE MELE …
Buna dragii mei, si bine v-am regasit, printre noile mele randuri.
Doresc sa-mi impartasesc aici gandurile cu dumneavoastra. Cred ca este o idee
buna, atunci cand gandurile noastre, incep “sa dea pe-afara”, sa le punem intre
copertele unei carti, poate, cineva, o sa le citeasca, si-o sa-i fie de folos.
Dar sincera sa fiu, nu le-am clarificat inca, fiindca ele imi vin in minte, unul
dupa altul, cum curge apa din izvorul de munte, rece si cristalina, mai intai
picura … dar cu timpul se aduna.
Tot asa vin si gandurile mele, important este ca, vreau sa va vorbesc despre ceea ce
imi va veni in minte, pe parcursul scierii acestor pagini.
Ultimele mele pagini publicate online v-au socat atat de tare incat, v-au tinut
departe de mine. Unii v-ati intrebat daca sunt cu adevarat sau nu o fiinta umana,
altii daca nu cumva sunt posedata de vre-un spirit; ceilalti s-au gandit la
extrateresti; si uite asa, din una in alta, mi-am pierdut si locul de munca de
“scriitoare consacrata” ce sunt, dar fara publicatii pe hartie.
De aceea,ceea ce am scris aici din gandurile mele, tin sa subliniez ca este o viziune
personala a celor din jur, si-a tot ceea ce este, din cate opinii, idei, valori, etc.,
le-am mentionat aici. “Cerurile mele” sunt o viziune, si nu un delir. 
Ce s-o mai lungim? Din moment ce nu prea vreti sa-mi oferiti si mie undeva un loc
de munca (iar pe cele avute le-am scapat printre degete; in beneficiul celor care au
fost mai “comunicativi”; sau, cred eu, rude mai apropiate cu angajatii, sau cu
angajatorii), m-am gandit sa mai las “mostenire” o “scriitura” de-a mea,
umanitatii, daca tot n-am procreat inca in aceasta viata.
Ultima mea scriitura “Intre Doua Lumi”, (pe unii) v-a prins atat de bine in forma
ei, incat v-ati pierdut sub “cerurile mele”, si m-am gandit sa vin cu aceasta noua
scriitura, sa va intind o mana de ajutor, sa va regasiti.
Despre GANDURILE MELE

3
Nu ma refer aici la cartea “Despre Gandurile Mele”, ci ma refer la gandurile mele
in desfasurarea lor, din viata mea de zi cu zi. Desigur, ceea ce am pus in acest
material, pentru a impartasi cu dumneavoastra, sunt tot o particica din gandurile
mele in insiruirea lor.
Nu vreau sa intru aici in detalii pe care sa le redau din “n” publicatii stiintifice si sa
va re-explic ce sunt gandurile, care sunt
rationale/sanatoase/functionale si care sunt
irationale/nocive/nesanatoase/disfunctionale; sau ce anume sunt schemele
cognitive ori gandurile intermediare. Aceste informatii le veti gasi in publicatiile
facute de mine online. Nu mai revin asupra lor.
Aici ma refer strict la gandurile care imi “curg” prin minte (desigur, ca la orice
om, le implica pe toate cele mentionate mai sus).
Gandurile mele vin (asa cum vin si ale dumneavoastra), in minte cum vine apa in
curgerea raului prin albia sa. Nu observi apa, vezi doar raul. Sa observi apa din rau,
implica sa te opresti, sa iei o proba, si sa-i faci o analiza. Daca apa nu-i curata, faci
demersurile pentru a vedea cine, si de unde o murdareste si, ulterior incerci sa
opresti contaminarea apei, astfel incat apa sa curga mai curata, mai lina.
Tot asa sunt si gandurile omului, ele nu sunt pe de-a intregul “limpezi” si-n acord
cu realitatea in care traiesti. Nici un om nu are gandurile “cristaline” (sanatoase
100%). Deoarece, de-a lungul vietii (in mod continuu) suntem supusi influientei
unor factori, care ne influienteaza felul cum percepem lumea, si modul in care
interpretam ceea ce ni se intampla, actiunile celorlalti (si cum ii vedem pe ei
insisi), experientele traite (trecute, prezente si/sau viitoare) etc.
Toti acesti factori m-au “invaluit” si pe mine de-a lngul vietii, astfel, si gandurile
mele vin cum vine apa raului, de la izvor, in drumul ei …
Prin urmare, gandurile mele vin din experientele pe care le-am trait, din lecturile pe
care le-am facut, din ceea ce am invatat practic/teoretic, din interactiunile pe care
le-am avut cu cei din jur, etc.
Toate aceste informatii care s-au “sedimentat” in mintea mea, de-a lungul
vremii,si pe care le-am adunatin memorie, ca fiecare om, le-am prelucrat, si-am

4
inceputsa produc cu mintea mea ganduri noi cu referire la anumite fenomene,
etc.
Nimic nou! Toate fiintele umane aduna informatii in memorie, de-a lungul vietii
(sub influienta acelor factori pe care i-am numit, si din sursele relatate, plus alte
surse posibile). Aceste informatii le prelucreaza cu propria lor minte, sau mai bine
zis – pe fundamentul a ceea ce au deja in memorie – elaboreaza teorii noi cu
referire la o serie de lucruri, fenomene, etc. Gandesc!
Insa, nu toti oamenii isi scriu gandurile!
Mie mi-a placut sa scriu de cand eram copil, asa ca, o particica din gandurile mele,
mi-am propus sa le scriu aici. Si tare ma bucura sa aud ca sunt completata,
criticata, adaugata, corectata, etc.
Altfel am scris degeaba!
Gandurileomului “asezate” intr-o carte, sunt defapt “caramida” de informatii
care vine sa completeze acest “zid” imens al cunoasterii societatii umane.
Am vrut sa pun si eu, prin cartea ~ “Din Gandurile Mele” ~ o caramida de
informatii (minuscula) in acest “zid” al umanitatii. Daca o s-o deschida cineva…
Multumesc celor care sunt printre aceste randuri!
Si care nu sunt prea “duri” cu scriitura mea. Din suflet am incercat sa dau cat am
putut umanitatii, sa ramana prin, si din gandurile mele. Dar se pare ca putini au fost
cei care au vrut in fapt si adevar ca sa “primeasca”.
Despre FERICIRE!
Stim cu totii ca fericirea este o stare de bine, “cand suntem fericiti, suntem in
primul rand in pace si liniste sufleteasca”. (Noah Elkrief)
Resimti fericire pentru cateva momente (de exemplu, atunci cand ai aflat ca fostul
iubit si-a amintit de tine si ti-a trimis un buchet de trandafiri galbeni)!
Unii vin cu trandafirii galbeni de la prima intalnire! Fiindca nu toti au cunostinta
florilor pe culori! Bucuria si fericirea ar trebui sa vina din faptul ca au depus
efortul de-a veni, si nu le-au trimis prin curier.

5
Revenim la subiectul nostru, despre fericire.
Fericirea este cum este floarea, care mai intai creste, imboboceste si se deschide
s-o “sarute” Soarele! Si-n timp ce Soarele “saruta” floarea, floarea se trece, se
vestejeste si-i cad petalele, si moare…
Dar din aceeasi radacina mai infloreste o floare, parca mai frumoasa si mai
dornica de “sarutarea” aceluiasi Soare! Asa este si cu fericirea! Este parte din viata
noastra, mereu acolo in “radacina” ei. Numai ca infloreste doar in anumite
momente, si anume atunci cand, din sufletul nostru dispare durerea, facand loc
altor emotii si mai placute, cum sunt linistea si pacea.
Stand si facand legatura dintre cognitie si simtire, ne dam foarte usor seama ca
emotiile pe care le avem, (la fel si fericirea) vine in urma gandurilor care apar in
mintea noastra.
Ex. In mintea omului apare gandul: “Sunt iubita!” iar in inima apare fericirea!
Cum vad iubirea in ochii lui/ei? Ochii lui stralucesc intens, se dilata, par mai mari,
mai blanzi. Asa creste iubirea in ochii oamenilor, deschizandu-le ochii in adevar!
In rest suntem complet orbi! Numai atunci cand suntem capabili de iubire, incepem
sa vedem cu adevarat. Iubirea este “motorasul” carementineviata in cresterea si
desfasurarea ei.
Fara ea, bajbaim prin intuneric, fiindca iubirea este insusi parte din “trupul”
spiritului uman spre divinizarea sa.
Daca stam sa despartim fericirea de tristete, nu ne prea iese. Fiindca ele sunt parte
din acelasi intreg, care are doua fete, sunt parte din acelasi trup, care vibreaza
diferit. Ele sunt mereu acolo, isi schimba doar nuanta in lumina gandirii.
Marea majoritate a oamenilor se simt nefericiti. Oare de ce? Fiindca multi dintre ei
se asteapta ca fericirea sa fie asa, ca un curs al raului, unde apa este mereu acolo, in
albia sa. Fericirea nu curge dragii mei, asa cum scalda raul campiile.
Fericirea, dupa cum spuneam, este ca floarea perena, care infloreste de mai multe
ori, din aceeasi radacina care este in voi, si-o numiti viata. Este parte a aceluiasi
trunchi, si desi este mereu acolo prin esenta ei, uneori nu iese la suprafata (nu-i
inflorita, in alte cuvinte, nu-i resimtita).

6
De aceea va spun, fericirea nu-i un fluviu, nu-i un rau. Atunci cand n-o resimtiti,
aveti incredere c-o sa revina din nou.
Ce putem face noi sa ne simtim fericiti? Sa inlaturam durerea, si o data ce vom
face asta, vom resimti pacea si linistea in inimile noastre – ceea ce este defapt
fericirea insasi.
Cum facem asta? Gandind! Analizand! Chestionand gandurile care ne apar in
minte, mai ales pe cele care constientizam ca ne provoaca durere!
Sa nu cumva sa credeti dumneavoastra ca, numai pentru ca acele ganduri v-au
aparut in minte, ele trebuie sa fie si adevarate. Nu este asa! Fiecare dintre noi mai
avem in minte ganduri false! Si nu ne “indragostim” de ele numai pentru ca ele
sunt ale noastre!
Le restructuram, iar prin aceasta restructurare cognitiva, ne stabilizam si emotional,
ajungand sa gandim mai rational!
Asa este si cu fericirea! Uneori vine in inima omului, din anumite experiente, mici
bucurii pe care le traim, alteori o aducem singuri. Asa cum dumneavoastra udati
florile (care, daca e vara si le aveti pe terasa, se recomanda sa le udati seara,
deoarece fierbinteala soarelui,vara, s-ar putea sa le afecteze).
De ce n-ati avea grija si de “floarea” dumneavoastra numita fericire, s-o “stropiti”
cu putina “apa” , spre exemplu tot sera.
Cum puteti face asta acum? Apeland la un psihoterapeut, care sa va initieze in
gandirea rationala, e o cale scurta, sigura si mai ales posibila, spre a va simti mai
multumiti si fericiti.
Despre IUBIRE!
Stim cu totii ca “la inceput a fost iubirea”!

7
Iubirea lui Dumnezeu fata de El insusi, pe urma am aparut noi, oamenii, din acea
iubire de sine.
Deci, Dumnezeu s-a contemplat, si s-a iubit atat de mult, incat a creat pe om,
asemenea Lui. L-a creat cu iubire, doar sa fim si sa ne bucuram…
Iubirea este! Doar sa fie, si sa ne bucuram. Sa umple inima omului, sa bucure si sa
innalte viata.
Cand vorbim de iubire, trebuie sa avem in vedere ca iubirea este de multe feluri.
Daca ne referim la iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, ea este nemarginita,
este cea mai pura forma a iubirii. Iubirea neconditionata, continua, la fel de intensa.
Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire este ca fluviul care izvoraste si se revarsa,
fara sa sece niciodata; este izvorul vietii, care creste continuu, si exista in
revarsarea ei infinita, umpland Pamantul si universul de tot ceea ce este, cu iubire.
Daca ne referim la iubirea omului pentru el insusi (iubirea de sine), ar trebui sa
fie asa cum e iubirea lui Dumnezeu pentru om, fara sa o conditionam, fara sa-i
scadem din intensitate, s-o simtim continuu, indiferent de circumstante.
Si dincolo de toate, sa ne iubim atat de mult incat, sa ne dam voie sa crestem
continuu (dar pentru aceasta, trebuie sa ne analizam obiectiv, sa acceptam
minusurile, si sa le contracaram pe cat putem, insa fara a incerca sa fim perfecti;
acest procest este de dorit sa curga intr-un mod placut, cu bucurie, in devenirea
noastra de oameni in viata in desfasurarea ei in fapt).
Mai mult decat atat, sa invatam sa ne iubim si minusurile din noi, sa le iubim atat
de mult incat, prin efort si implicare, sa le transformam in plusuri.
Sa lucrezi pe tine insuti, este tot o dovada de iubire de sine. Dar “lucrarea” facuta
pe tine insuti, este cea mai grea lucrare.
Iubirea pentru celalalt. S-a vorbit, si se vorbeste mult, in multe scrieri si/sau prin
viu grai, cum ar trebui sa arate iubirea pentru celalalt. In mintea mea, atunci cand
apar ganduri care ma fac sa resimt iubire pentru celalalt, sunt asa cum sunt si cele
care ma fac sa iubesc un trandafir inflorit. Si-l iubesc! Mult! Atat de mult incat nu
l-as rupe dintre florile din gradina, numai pentru placerea mea, de a-mi impodobi
camera cu el.

8
Daca l-as rupe, si daca l-as forta sa traiasca in mediul meu, i-as curma viata, l-as
omora, rupandu-l de catre radacina. I-as provoca, in alte cuvinte, o transformare
fundamental, si ireversibila, a existentei lui.
Tot asa este si iubirea pentru celalalt, ea vine cu lumina in inima omului. N-o
putem opri, nici conditiona cumva. Cand iubim, acceptam pe celalalt cu “toata
gradina lui”, pentru tot ce este ca om, asa cum este el (ca trandafirul, cu tot cu
spini, tot asa este si omul, imperfect prin natura sa umana).
Iubim pana si imperfectiunea din el.
Atunci cand simti iubirea ca iti umpleinima, si asta numaipentru ca cineva exista,
abea atunci iubesti cu adevarat pe acel cineva.
In rest, sunt asteptari, contracte, compromisuri, intr-ajutorare, dependenta, obsesii,
etc.
Cand iubesti cu adevarat aproapele, i-l iubesti pentru ca el este, si-l iubesti atunci
cand este cu tine, si atunci cand isi ia “zborul”. Atunci cand vezi plecand o
persoana iubita, este ca si-atunci cand vezi cum un porumbel isi ia zborul catre
bolta albastra, si simti cum ti se umple inima de bucurie, urmarindu-i zborul in
vazduh. Abea atunci este cu adevarat iubire, cand dai omului pe care-l iubesti
libertatea sa “zboare”.
Lasa-l sa zboare! Nu-i frange aripile! Iubeste-l in “zborul” lui si da-i avant.Altfel
ai sa-l ranesti, sa-i provoci durere si resentimente. Fiecare din noi, are nevoie sa
“zboare”.
“Zborul” lui poate fi catre tine si/sau pentru tine! Sa-l iubesti din toata inima, fara
sa astepti ceva in schimb, fara sa-l opresti din “zborul” lui, numai pentru ca-l vezi
“zburand”si bucurandu-se. Site bucuri si tu, impreuna cu el, de bucuria lui. Abea
atunci, ceea ce simti pentru el/ea, este cu adevarat iubire.
Nu vreau sa va vorbesc despre iubirea parintilor pentru copiii lor, am o oarecare
teorie si despre aceasta, dar nu am copii. Asa ca, nu vreau sa vorbesc despre ceea
ce nu am experientiat, ceea ce nu am simtit cu adevarat in inima. Deci va las aici
pe dumneavoastra sa ma completati.
Fiindca asa a crescut cunoasterea pe Pamant, din aproape in aproape,

9
completandu-ne unul pe altul, extinzand aceasta lucrare peste generatii, de-a
lungul secolelor. Daca n-ar fi pus fiecare om “caramida” lui de cunoastere, in ziua
de azi n-am fi stiut nici cum sa ne preparam ouale in bucatarie.
De aceea va zic, ceea ce stiti, ceea ce cunoasteti, este cu adevarat comoara pe
care o purtati in voi in aceasta viata.
Informatiile pe care le-ati adunat in minte, de-a lungul timpului, sunt cu adevarat
comori. Ele fac omenirea sa persevereze, pe toate planurile existentei ei.
Ceea ce ne-au lasat stramosii nostri drept cunoastere, sunt pilonii pe care ne
sprijinim, progresand in drumulnostru, al omenirii, catre desavarsirea noastra ca
oameni.
De aceea va indemn sa le scrieti, sa le povestiti, sau faceti cum vreti, dar sa le lasati
mostenire urmasilor, pentru ca, ele sunt comorile adevarate ale omenirii. Este o
datorie fata de umanitate, o obligatie, sa dai mai departe ceea ce-ai primit. Nu
este o alegere!
Si fiecare om, este o comoara, prin ceea ce este, si cunoaste! Orice informatie,
oricat de elementara ar parea ea, este importanta pentru intregul cunoasterii
omenesti.
Da mai departe ceea ce cunosti! Unde vrei sa cunosti mai mult, pune o intrebare!
Lasandu-i si pe ceilalti sa te completeze! De aceea, eu va indemn aici, sa ma
completati dumneavoastra.
Nu vreau sa va vorbesc nici despre iubirea copiilor pentru parinti, recunosc, si
aici am de invatat de la dumneavoastra, pentru ca iubirea mea pentru parinti n-a
fost una prea sanatoasa, dar a fost, este si va fi mereu iubire pentru ei in inima mea.
Iubirea pentru ceea ce exista si sa ne bucuram! Sa iubesti tot ce exista in jur,
pentru ca tot ce exista, este creatia lui Dumnezeu! Sa iubesti tot ceea ce este, numai
pentru ca este! Pentru ca si Dumnezeu este in tot ceea ce este!
Iubirea pentru Pamant!
Pamantul este cea mai desavarsita creatie, pentru ca el este creatia lui Dumnezeu,
iar mie imi place sa-l numesc “casa omenirii”. Vreau sa va spun ca, pe Pamant,

10
oriunde ne-am afla (sub un copac, sub cerul liber, sau intr-o cabana, in cele mai
mari orase, vile sau apartamente, si asa mai departe), atata timp cat suntem pe
Pamant - toti suntem acasa!
Dumnezeu a creat Pamantul pentru om. Si-i atat de minunat! In toate anotimpurile
anului, si-n toate partile lui. Fiecare parte a globului, are ceva special, ceva divin in
ea, care ne atrage, ne misca inima si ne retine acolo.
Este in fapt ”gravitatia inimii” in desfasurarea ei.
De aceea, locurile copilariei, sunt mereu vii in inimile noastre, oriunde am trai prin
lume, ne intoarcem mereu in locul in care am crescut, si-l numim “acasa”.
Ne re-incarcam bateriile, iar parca aerul este mai curat, se respira altfel in locurile
in care am copilarit. N-ai observat?! Parca esti mai viu, cand respiri acolo. E un aer
unic pentru tine. Si tu te simti mai “nou”, revigorat, gata pentru a merge mai
departe pe drumul vietii in desfasurarea ei in fapt. Si te intorci mereu, de cate ori
simti ca trebuie sa-ti
“re-incarci bateriile”. Nu degeba facem cu totii asta!
In una din zile, am iesit in natura, in zona Bistrita-Nasaud, in satul Sieu-Cristur
(“aerul copilariei mele” este pe aici, si-n Viile-Cristur-ului), sa fac niste fotografii.
(Aici au cumparat parintii meu o casuta, la tara, cand eram copil). Iubesc
fotografia, si s-o fac, si s-o admir pe cea facuta de altii.
Defapt fotografia este una dintre pasiunile mele.
De aceea, cand am putin timp liber, fotografiez ori ce. Mai ales peisajele naturii.
Fotografiind tot ce ma inconjoara, am constatat ca, din tot ceea ce este in natura,
cu interes si implicare, adaugand siputin suflet, poti sa faci o capodopera din ceea
ce gasesti in ea.
Si nu-i de mirare! Pamantul insusi este o capodopera, si nici nu are cum sa fie
altfel, pentru ca el este creatia lui Dumnezeu. Si tot ceea ce iese din mana lui
Dumnezeu este desavarsit. La fel si omul, cu imperfectiunea sa, el devine unic in
felul lui, desi stim ca e la fel ca toti ceilalti, facand parte din ceea ce noi numim
omenire, iar omenirea este ca o revarsare pe pamant (daca stai si-o privesti ca
intreg), ea este revarsarea vietii in desfasurarea ei in fapt.

11
Omenirea, functioneaza atat de bine in ansamblul ei, tocmai pentru ca omul este o
fiinta imperfecta, tocmai pentru ca suntem diferiti, si tocmai din acest considerent,
ne completam mereu, unii pe altii, aproape in tot ceea ce cunoastem, facem,
spunem, suntem, devenim.
Astfel, avem mare nevoie sa traim in comunitati, si prin urmare, sa
functionam/convietuim impreuna. Tocmai din acest considerent, omenirea a ajuns,
si este ceea ce este acum in fapt.
Deci, Dumnezeu, prin ceea ce faureste, faureste desavarsirea, si numai El poate
crea desavarsirea. Oamenii, creaza impreuna, din aproape in aproape,
interconectati, incercand sa-L imite pe Dumnezeu; si numai pentru ca Dumnezeu
le-a dat (si le da) intelepciunea s-o faca, inca de la creatie.
Spre exemplu, peisajele naturii, daca le vedem, undeva in fotografiile noastre,
atunci cand le admiram, ne fac sa ne simtim liberi, ca porumbelul in zbor. Usori, ne
simtim de parca ne-am lua zborul, de parca aerul curat s-ar revarsa, incet, in
plamanii nostri.
Natura insasi ne umple de energie pozitiva, iar impamantarea, si efectele ei, sunt
destul de cunoscute acum de omenire.
E parte a existentei noastre, de cate ori simtim sub talpile picioarelor iarba…
pamantul… creatia lui Dumnezeu… resimtim in fapt, o conexiune cu tot ceea ce
este… si energia pamantului, ne umple de vitalitate.
La intoarcerea de pe camp i-am zis unui prieten din copilarie (si coleg de scoala),
pe nume Patriciu T. care trebaluia ajutandu-si consatenii, cu construirea unui gard
(asa se intampla la noi la romani, mai ales in Ardeal), i-am zis:
- “Doamne cat sunt de minunate toate pozele facute in natura! In natura, din ori
ce, poti face o capodopera, atuncicand fotografiezi ceva. Si nici nu este de mirare!
Pentru ca, natura insasi, este capodopera suprema, fiind creatia lui Dumnezeu! “
Si chiar asa este! Cum am spus mai sus. Iar tot ceea ce va spun aici, din gandurile
mele , le stiti cu totii, numai ca nu va faceti timp, sa va opriti, si sa reflectati la ele.

12
Pamantul este atat de minunat! Dar noi oamenii, trebuie sa dam voie ochilor sa-l
vada. Sa-l privim nu ajunge, trebuie sa-l si vedem. Iar daca-l vedem, nu avem cum
sa nu-l iubim.
Iar daca iubim Pamantul, atunci nu exista nici o indoiala, vom avea si grija de el.
Sa dam voie copiilor sa priveasca si sa invete sa vada Pamantul, sa-l iubeasca. Si sa
le inspiram responsabilitatea fata de el. Pamantul este mostenirea lasata de
Dumnezeu noua, omenirii!
Stim cu totii ca responsabilitatea noastra, ca oameni, este sa avem grija de aceasta
mostenire numita Pamant, este o obligatie, nu-i o alegere. Sa-l dam mai departe
celorlalte generatii, asa cum l-am primit (sanatos) este o obligatie fundamentala,
deci sa-l tratam cu iubire. Asa cum si Dumnezeu ne iubeste pe noi toti, asa cum
suntem.
Dandu-ne mostenire aceasta casa minunata tocmai din iubire pentru noi!
Cat de minunata este aceasta casa pe care noi o numim Pamant! Casa lui
Dumnezeu pentru noi toti, traind in ea impreuna!
Oare nu din iubire (si cu iubire) traim cu totii in aceasta minunata casa data noua
de Dumnezeu, pe care cu totii o numim Pamant?!
Cat de minunat ne simtim atunci cand ne aruncam in apele raurilor, lacurilor,
marilor, fluviilor, vara! Cat de minunat ne simtim cand contemplam muntii
impaduriti, si resimtim in nari mirosul de brazi!
Cat de miscate ne sunt inimile, atunci cand privim o floare (mai ales cele din camp,
care cresc in voia lor) si cum ne mangaie narile parfumurile lor!
Traim aici pe Pamant, cu iubire pentru el, si din iubire pentru el – mereu acasa, in
casa noastra a tuturor!
Iubesc Pamantul, iar atunci cand simt sub talplile mele iarba, nisipul, solul, ma
simt in directa conexiune cu Tatal.
Dincolo de om, Pamantul este casa tuturor formelor de viata.
Iar noi, suntem in fapt oameni, doar atunci cand intelegem, ca Dumnezeu

13
ne-a lasat direct responsabili, ca toate aceste forme de viata, sa convietuiasca
alaturi de noi, aici in casa Lui.
Si ca, trebuie sa avem grija de ecosistem, astfel incat, sa nu distrugem “casa” lasata
de Dumnezeu noua mostenire – Pamantul!
Iubirea pentru omenire.
Cu forma aceasta de iubire ne nastem. Numai mintile bolnave (care au nevoie de
intelegerea, si suportul nostru, nu de etichetare si discriminare), ele functioneaza
(din pacate) altfel.
Omul, iubeste atat de mult omenirea, incat isi dedica intreaga viata ei.
Sa privim putin lucrurile in ansamblu.
Ne nastem!
Mamele noastre ne nasc, si fac asta tot din iubire pentru omenire (pentru a lasa
urmasi, pentru a se perpetua specia, sau cum spunem noi la tara: “sa nu ne piara
vita, numele”).
O data nascuti, ce facem? Incepem sa invatam! Mai intai, incepem sa vedem,
distingand formele fetelor (si prima este fata mamei). Pe urma, invatam sa imitam,
invatam sa vorbim (prima data spunem “mama” sau “tata”), invatam sa mergem,
apare constiinta de sine, invatam sa scriem, sa citim, sa calculam, etc.
Si tot invatam, toata viata. De ce? Pentru a fi utili societatii in care traim, pentru a
realiza ceva in timpul vietii. Si a lasa totul in urma atunci cand plecam in alta stare
a existentei, adica pentru a lasa ceva de mostenire omenirii.
Si cea mai de pret mostenire pe care o putem lasa umanitatii, este cunoasterea.
Daca n-o lasam cumva urmasilor (invatand pe ceilalti, sciind, filmand, etc.), este o
pierdere. Iar cineva vorbea o data despre un om din universitate, care a plecat
printre cei drepti, zicand: “a ars o intreaga biblioteca”. Ce adevarata pierdere!
In concluzie, cui ne dedicam intreaga viata? Raspuns: Omenirii!
Atunci cand nasteti fii si fiice, inca din prima zi de sarcina, va dedicati omenirii,
prin faptul de-a procrea, de-ai creste, de-ai educa; astfel incat, iubirea noastra

14
pentru omenire, sa dainuie prin ei, si urmasii urmasilor nostri. Cu iubire, si din
iubire pentru omenire, le invatam, le spunem si le facem pe toate, intreaga noastra
viata in fapt.
Poate, uneori, fara sa stam sa ne gandim la acest motiv fundamental.
Parintii mei imi spuneau: “Asta-i rostul omului in viata!” (Cu sensul ca ne
nastem, invatam, muncim, crestem copii, nepoti, imbatranim si murim.)
Nu prea intelegeam asta, atunci cand eram copil si adolescent, acum vad lucrurile
intr-o alta lumina.
Si stiu, cu certitudine, ca adevarata intelepciune vine de la Dumnezeu. Eu inca sunt
in intuneric atunci cand vine vorba de Lumina Divina. Prin urmare, eu cred ca,
pana cand nu esti luminat cu adevarat, nu te poti numi intelept. Nu ma vad un om
intelept, dar sper, ca orice om, sa-mi dezvolt un oarecare grad de intelepciune.
Fiindca, daca nu avem intelepciune, degeaba sunt toate. Lumina Divina, trebuie
sa recunosc, nu stiu daca o merit cu adevarat. Sa fie indurarea lui Dumnezeu
pentru noi toti…
Deci, asa vad eu iubirea pentru omenire. Vine inca din pantecele mamei, prin
iubirea pe care mama ne-o transmite inca inainte de nastere (si studiile de
specialitate, au demonstrat demult asta), iar noi zvacnim in pantecele ei drept
raspuns.
Iubirea pentru omenire, o ducem cu noi, oriunde am trai pe aceasta planeta, printre
oameni, de orice rasa sau etnie, culoare, religie, cultura, etc. Traim pentru omenire
(unii chiar mor pentru ea, aparandu-i valorile, astfel incat omenirea sa-si urmeze
cursul intr-o directie care sa-i protejeze si imbogateasca aceste valori).
Muncim pentru omenire (pentru ca, atunci cand murim, nu luam cu noi nimic, tot
ce realizam, lasam mostenire omenirii). Si murim (ne schimbam defapt forma de
existenta a vietii). Lasam in urma pe cei mai tineri, sanatosi si capabili. Dar luand
iubirea pentru omenire cu noi, acolo in cerurile in care vom ajunge, fiecare dupa
vibratia lui emotionala (sau in alte cuvinte - dupa credinta lui).

15
Deci, din iubire pentru omenire ne nastem, cu iubire pentru ea crestem, ne
dezvoltam ca oameni in fapt, cream fiecare dupa posibilitatile lui, dupa propria lui
intelepciune, deci, traim si murim cu iubire pentru omenire in suflete.
Asa cum spuneau parintii mei : “Asta-i rostul omului in viata!”
Este de la sine inteles, n-are cum sa fie altfel, din moment ce, fiecare dintre noi,
suntem parte din omenire, din marea ei revarsare, revarsare vietii in fapt si parte
din tot ceea ce este in adevar.
Deci, sa nu iubim omenirea, presupune, sa nu ne iubim pe noi insine, iar pe acest
fond “creste” durerea si suferinta omului, in viata in desfasurarea ei in fapt.
Daca este sa ne referim la sociopati (sau psihopati), tot o problema este, una care
trebuie pusa sub tratament, tot din iubire pentru semenii nostri, pentru omenire.
Ca “oameni suntem!”
Despre DUMNEZEU
Mare dovada de tupeu trebuie sa ai sa te apuci sa-i dai o definitie lui
Dumnezeu!
N-am intentia sa va dau aici definitii absurde. Vreau doar, sa impartasesc cu
dumneavoastra, felul in care-L percep si-L simt eu pe Dumnezeu.
Fac aceasta, cu gandul ca ma veti completa dumneavoastra pe ici, pe colo.
Deoarece, eu n-am studiat religiile, nici filosofia religiilor, de aceea, ceea ce voi
scrie aici, va fi mult prea simplist, pentru unii cititori.
Nici iluminata nu sunt, iar in ceea ce priveste spiritualitatea – ma vad inca oarba.
Dar, ca fiecare om, am si eu un sentiment aparte in relatia mea cu Dumnezeu.
Si stiu ca, a afirma ca viata de dupa “moarte” nu exista, este ca si cum as zice
ca, nu exista pamant,decatatat cat pot eu vedea cu ochii (adica pana la orizont).

16
Deci, din moment ce stim ca exista viata dupa “moarte” (care s-a si demonstrat,
din moment ce s-a luat legatura cu unele spirite prinse aici, nu vad de ce se mai
indoiesc unii).
Atunci stim cu certitudine ca exista Dumnezeu care este si dincolo de aceasta
transformare pe care noi o numim “moarte” – deoarece Dumnezeu este in tot ce
este. Poate ca, omul in fapt (pierdut in materie), sa poata crede in viata din ei,
asteapta sa-I “stranga” vre-o alta viata (spirit) in brate, sa poata insfarsit crede in
viata in adevar.
Si cum va mai asteptati sa-L definiti pe Dumnezeu (“sa-L puneti in tabel”), daca,
nici macar nu-I limitat la aceasta viata? Evident, ar fi stupid sa incercati.
Ca mai toti oamenii spirituali, cred si eu ca “Dumnezeu este in tot, si-n toate cate
sunt”.
Vad pe Dumnezeu in fiecare dintre dumneavoastra,ajunge sa va opriti putin, sa-L
cautati in interiorul vostru, sa aprindeti lumanarea credintei. Asa-L veti gasi pe
Dumnezeu si-n voi insiva.
Vad pe Dumnezeu in bobocii si-n florile inflorite, in campulintins, in mari, oceane,
in cerul albastru, si-n adancul fantanilor, in abisul oceanelor. Dumnezeu este
peste tot. Eu vad pe Dumnezeu ca pe o revarsare, asa cum cresc copacii, asa cum
izvorasc raurile si cresc in albia lor. Prin revarsarea Lui a prins viata intregul
univers si tot ceea ce este, sa traim si sa ne bucuram impreuna.
De aceea va zic, nu are rost sa-L cautati pe Dumnezeu undeva pe un “Tron Divin”,
mai bine sa incercati sa intelegeti/simtiti pe Dumnezeu in adevarata Lui stare; si sa
incepeti sa-L cautati intai in voi insiva, pentru ca, de acolo incepe divinizarea in
desfasurarea ei in fapt.
Atunci cand privesti o floare, incearca sa-L vezi pe Dumnezeu.
Atunci cand privesti copiii cum se joaca, incearca sa-L vezi pe Dumnezeu.
Atunci cand privesti adancul marilor, incearca sa-L vezi pe Dumnezeu.
Atunci cand privesti desisul padurilor, sau arborii ei, incearca sa-L vezi pe
Dumnezeu.

17
Atunci cand privesti focul, incearca sa-L vezi pe Dumnezeu.
Atunci cand privesti inaltul muntilor, incearca sa-L vezi pe Dumnezeu.
Atunci cand te privesti pe tine, incearca sa-L vezi pe Dumnezeu.
Fiindca “Dumnezeu este in tot ceea ce este”, o revarsare infinita in cresterea si
devenirea ei.
Dumnezeu este in puterea noastra de a ne trezi din somn, si-a privi rasaritul
dimineata.
Dumnezeu este in functionarea biologica a corpurilor noastre, si-n integritatea
gandirii.
El a fost inceputul, este prezentul, in toata infinitatea lui, si tot El este si viitorul in
cresterea lui infinita.
Noi suntem la fel cum este Dumnezeu, numai ca mintea umana nu a masurat
aceasta si stiintific. Desi, multi dintre oameni stiu adevarul, putini sunt cei care au
cu adevarat curajul sa-l si povesteasca.
Este mai comod sa te pui la adapostul unor doctrine demult invechite, decat sa
vorbesti despre Dumnezeu in adevar. Desi multi sunt cei care vorbesc despre
desfasurarea vietii in fapt.
Daca e sa ne uitam la noi din doua unghiuri:
1. Ca stare a psihicului si spiritului/sufletului in noi,
2. Si corp.
Aceste lucruri sunt, foarte bine cunoscute de catre umanitate, la nivelul de
cunoastere la care a ajuns azi.
Atunci cand vorbim de corp, vorbim de materie in schimbare, vorbim de-o
unealta pe care o folosim vre-o 100 de ani (daca avem grija de ea s-o folosim atat
de mult); pe urma, aceasta unealta intra in putrefactie, hranind cu ea alte vietati din
ecosistem; devenim ingrasamant pentru univers, in buna lui existenta eterna (daca
e sa ne uitam la aceasta unealta, sau daca preferati, ziceti-i materie in schimbare).

18
Multi oameni, din pacate, inca sunt pierduti in materie, fara sa vada viata in ei in
adevar. Adica ei cred doar in acest corp pe care-l au in fapt, fara sa creada in
viata din ei in adevar.
Desi accepta ca au suflet, ei cred ca sufletul este doar rezultatul unor schimbari
care au loc in corpul/materia de care se folosesc, in viata in fapt, fara sa aiba
capacitatea sa constientizeze viata in ei in fapt, si fara sa creada in viata in adevar.
Eu zic, din putina mea experienta de viata, ca asta nu are nici o legatura cu
inteligenta, cultura, mediul, statutul social, ci are directa legatura cu credinta.
Adica, daca nu ai credinta, te pierzi in materie. De aici vine nevoia omului de a se
ruga impreuna in Sf. Biserici. (“…si unii pe altii.”)
Altfel, ajungi sa crezi, ca tot ceea ce esti in acest univers, este doar corpul pe
care-l ai (care-i in fapt materie in schimbare), de care te folosesti pe o perioada de
vre-o 100 de ani. Uitand cine esti in adevar. Prin asta iti tai dreptul de a creste
spiritual, pierzandu-te in detaliile existentei pe acest plan. Prin urmare, te rupi de
divinul din tine, si de viata in adevar.
Nu ai cum sa-ti stingi flacara vietii cu care te nasti. La moartea corpului (sau mai
bine zis, atunci cand aceasta materie intra in schimbare), viata din tine trece intr-o
alta forma.
Ateul este dezavantajat prin faptul ca, nu i-a dat sansa vietii din el sa creasca in
divinizarea ei; din moment ce se limiteza la a trai numai in materie. Astfel, se
pierde in detaliile materiei in fapt, si pierde din vedere scopul suprem al vietii in
fapt, desi in fapt poate sa duca o existenta plina de belsug si multumire.
Acesta este scopul suprem al vietii in fapt, sa cresti acest
spirit/suflet/viata/divin/Lumina din tine, in divinizarea ei. Fiindca, viata insasi, in
starea de fapt, este defapt divinul in tine.
Pe perioada vietii, bine este sa ne ingrijim de tot ceea ce este; fiindca, la fel ca
noi, tot ceea ce este – este o revarsare din Dumnezeu insusi.

19
Cand strivesti o musca, nu uita ca viata din ea, este la fel ca si-a ta, cand rupi o
floare, nu uita, ca si ea este o revarsare din Dumnezeu, iar solul in care creste la fel,
si asa mai departe.
Dumnezeu a fost, este, si va fi, in tot, si-n toate cate sunt. El este tot ceea ce este.
Acesta este felul in care-L percep, si-L simt eu pe Dumnezeu, in viata mea in
starea de fap, in toata desfasurarea sa.
Va sugerez sa luati un pix, si-o foaie, pe care sa notati cum anume-L vedeti si
simtiti dumneavoastra pe Dumnezeu.
Asta va va ajuta sa constientizati in primul rand divinitatea din dumneavoastra. Cu
totii stim ca viata exista (dar o intelegem diferit), in acest mod, va veti sparge acele
blocaje care va tin departe de ceea ce este Dumnezeu in adevar.
Si vazand clar revarsarea intregului univers (care in fapt este revarsarea lui
Dumnezeu), veti ajunge sa intelegeti ca, si voi insiva, sunteti parte din aceasta
revarsare infinita; si ca divinizarea propriei voastre vieti, sta dor in puterea
voastra.
Ce inseamna divinizarea in totalitatea ei in fapt?
Raspuns: Inseamna sa te intorci la Dumnezeu in adevar.
Cam atat vreau sa va spun aici despre cum percep si-L simt eu pe Dumnezeu.
Daca nu aveti destula credinta (si putere), sa faceti exercitiul sugerat de mine mai
sus, sau mai bine zis, daca nu va iese din prima incercare; nu va descurajati.
Incercati, si iar incercati, zilnic, saptamani, luni, ani…
Numai asa aveti sansa de a creste cu adevarat. Fiindca adevarata crestere in fapt
este cea a spiritului/sufletului/vietii/divinului/Lumini din voi.
Credinta mea este ca, daca nu ne-am da sansa, de a creste in divinizarea noastra, in
aceasta viata, atunci ne-am rata viata, ne-am rata scopul suprem al vietii in fapt, in
concluzie am trai degeaba.
“Eu v-am vorbit? N-am fost si eu, asemeni voua, un bun ascultator?”
Din: "Profetul" de Kahlil Gibran

20
Despre RELIGIE
Toti stim ca exista un singur Dumnezeu, daravem religiidiferite. Atatde diferite
incat, de-a lungul istoriei ne-am omorat intre noi in numele lor.
Va asigur ca, Dumnezeu nu are cum aplauda un asemenea fapt. In primul rand,
Dumnezeu exista in fiecare dintre noi, nu tine cont de religie, din moment ce v-a
daruit viata, fiindca Dumnezeu este in tot ceea ce este. Dumnezeu este o revarsare
continua si infinita in desfasurarea ei eterna.
Daca nu-L vedeti, si sunteti orbi in ceea ce-L priveste pe Dumnezeu, asta e strict
problema fiecaruia dintre voi. Nu-i problemareligiilor. Elesunt in fapt, mijlocirea
vostra, catre Dumnezeu in adevar.
Si eu am fost “oarba”. Dar aceasta, pentru ca eram un copil, abea desluseam pe
atunci misterele lumii terestre, si cosmosul, pe care-l exploram din fotografii, carti,
video-uri, etc. Si eu am momente in care imi pierd din credinta, cum simte uneori
fiecare om.
Dumnezeu nu a dat un interval de timp nimanui, pentru a constientiza
spiritul/sufletul/viata/divinul/Lumina din el; si a accepta adevarata stare a Lui
Dumnezeu. Puteti face acest lucru ori cand, chiar acum. Este curios faptul ca, unii
admit si cred in sufletul din ei (fiindca resimt emotii, adica vibreaza emotional) dar
nu cred in continuitatea vietii din ei.
Este ca si cum, ai crede in haina pe care o pui pe corpul tau; dar nu ai putere de a
constientiza propriul tau corp, crezand in fapt, numai in haina de pe tine.
Depinde de fiecare din noi, cat ne dorim sa traim in minciuna. Este adevarat ca
acceptarea este grea si dureroasa, dar minciuna este de-a dreptul distructiva,
pentru noi, copiii nostri, si intreaga umanitate, in devenirea si desfasurarea ei in
fapt.
Mie mi-a fost greu la inceput sa accept adevarata stare a lui Dumnezeu, dar mai
mult decat orice, nu-mi place sa traiesc in minciuna.
“Nimanui nu-i place sa traiasca in minciuna.” Noah Elkrief

21
Asa ca, am facut tot ceea ce am putut, ca o fiinta umana ce ma consider, sa-mi
ridic putin analiza deasupra a ceea ce spun doctrinele religioase.
Cum am facut asta? Le-am dat la o parte. M-am gandit numai la Dumnezeu, fara sa
mai iau in considerare religiile.
Si va spun foarte deschis, nu am studiat istoria religiilor, filosofia religiilor si nici
doctrinele lor, ceea ce cred eu ca, mai mult m-a ajutat, decat mi-a stat in cale.
Si asa am avut o alta perceptie a lui Dumnezeu. Adica aceasta despre care v-am
vorbit atunci cand v-am vorbit despre Dumnezeu.
Este o analiza foarte simplista, cea pe care o fac aici, spunandu-mi propria parere
despre religii. Si sper ca, cei care si-au dedicat intreaga viata spre analiza lor, sa nu
se supere.
Dar eu vad religiile asa cum dumneavoastra va imbracati hainele pe acelasi
corp. Atunci cand se murdaresc, va luati alte haine curate.
Tot asa vad eu oamenii care fug de la o religie la alta.
Cred ca acei oameni nu-L simtpe Dumnezeu in rugaciunea din religia lor (asta
se datoreaza unor multitudini de factori, specifici functionarii omului in fapt).
Dar simto conexiunecu Dumnezeu (divinul/viata/sufletul/Lumina/spiritul din
ei) in alta religie.
Prin urmare, pleaca dintr-o religie in alta, si anume, acolo unde-L percep mai bine
pe Dumnezeu in timpul rugaciunii. Desi unii, s-ar putea sa-L perceapa gresit, si
tocmai aceasta este adevarata pierdere a insusi
vietii/divinului/Luminii/spiritului/sufletului din ei, insa asta nu tine de religie, ci
tine de fiecare om in desfasurarea lui in fapt.
Toti ne rugam aceluiasi Dumnezeu, insa (in fuctie de religii), putin mai diferit.
Asa cum ne schimbam hainele pe corp, poate mai schimbam culoarea si forma lor,
dar intr-un final tot haine ne punem pe noi.

22
Tot asa sunt si cei care isi schimba religia, punand rugaciune diferita in suflete
(in manifestarea lor spirituala pentru cresterea
divinului/vietii/sufletului/spiritului/Luminii din ei) catre acelasi Dumnezeu.
Vreau sa adaug, rugaciunea nu este doar haina sufletului (asa cum este haina
pentru corp), desi ea protejeaza divinul din noi (asa cum la Sf. Biserici, locul
special din tabla/sau din pereti, protejeaza lumanarilepe care le aprindeti, de vant
si de ploi, sa nu se stinga).
Rugaciuneaeste si “hrana:” sufletului. Si asta v-o poate spune orice om care are
spiritualitate in el. Dar “Nenumarate sunt caile Domnului”, asa ca, nu sariti
repede sa criticati alteforme de spiritualitate, numai pentru ca nu sunt pe placul
vostru.
“Ceea ce nu este pe propriul nostru plac, nu inseamna ca nu este bun. Inseamna ca
noua, nu ni se potriveste, si gata.” Noah Elkrief
Daca este sa privim rugaciunea ca pe o “hrana a sufletului”, este clar ca ea
mentine viata in noi (divinul) asa cum hrana ne mentine corpul in buna lui
functionare. Si numaiprin rugaciune(in toate manifestarile ei) se ajungein fapt cu
adevarat divin.
Iar, rugaciunea are directa legatura cu Dumnezeu, nu cu religia. Puterea
“flacarii” propriei noastrerugaciuni,se masoara in puterea credintei din noi, nu
in altceva.
De aceea va zic, nu-i nici o greseala sa va schimbati religia, din moment ce-n alta
religie va simtiti intr-o mai mare conexiune cu Dumnezeu atunci cand va rugati.
Si tot eu va zic, sa va schimbatidoar religia, nu va va ajuta la nimic, fara credinta.
Ar fi ca si cum v-ati imbraca cu aceleasi haine, dupa ce le-ati spalat (dar sa va fi
saturat de le purtat innainte). Adica, in alte cuvinte, daca nu simtiti o schimbare in
bine (sa-L percepeti pe Dumnezeu mai intens), atunci degeaba va mai refugiati
dintr-o religie in alta.
Mai bine ingenunchiati in rugaciune, in propria voastra religie, si sporiti in
credinta.

23
Rugaciunea adevarata este atunci cand simtiti cum curge energia divina prin tot
corpul, fara blocaje (ca o caldura placuta care te invaluie). Si va invaluie intr-o
lumina divina. In rugaciune nu-i bine sa simti efort, ea vine de la sine, cu “pofta” .
Cu “sete”, sau “foame” de rugaciune, daca vreti.
Asa cum va apropiati de o masa bogata, tot asa sa va apropiati si de locul
rugaciunii. Doar atunci rugaciunea, este rugaciune catre adevar. In locul
rugaciunii, va duceti cu tot ceea ce sunteti (cu toate rolurile voastre sociale, ca
intreg). Nu poti intra in Sf. Biserica, si lasa afara o parte din tine.
Trebuie sa intri cu tine (tot) asa cum esti. Si, prin rugaciune, apare acceptarea de
sine, iubirea de sine, si de Dumnezeu, este in fapt sansa divinului sa se desfasoare
in tine, in toata splendoarea lui in fapt, si-n drumul lui spre adevar.
Desfasurandu-se din aproape in aproape, asa cum se desfasoara raul de la izvor (un
rau care nu seaca niciodata), formandu-si albia, tot mai mare, in devenirea lui
continua si infinita…
Voi faceti asta in toate religiilelumii, desi uneori nu ganditi si nu constientizati
ceea ce faceti si de ce, chiar daca stiti ce faceti in fapt.
Asa ca va sugerez sa luati un pix si-o foaie si sa notati:
1. Zece roluri sociale pe care le faceti. Sa va spuneti (chiar daca unele roluri
le veti percepe ca fiind negative) – “Ma accept asa cum sunt si ma iubesc.”
Sa-ti zici asta zilnic, macar de 20 de ori/zi.
2. Noteaza propria ta perceptie a lui Dumnezeu. Cum/unde vezi tu pe
Dumnezeu, cum simti pe Dumnezeu.
3. Citeste/spune rugaciuni. Fa un ritual din rugaciunea ta zilnica. Ele te ajuta
sa atragi in corp, si-n jurul tau, energie buna/pozitiva, si sa scapi de energia
rea/negativa. Astfel vei pasi pe drumul tau catre divinizare. Vei vibra
pozitiv. Tine minte ca divinizarea vine din tine insuti, nu din exterior.
“Iubirea este calea!” (Fiindca iubirea este o emotie divina.)
4. Asa creste divinul in tine, cum creste raul de la izvor, in albia sa. Sa-ti dai
un scor de la 0 – la – 10, sa observi cat ai sporit (zilnic) in credinta.
Sa te straduiesti in fiecare zi – este adevarata “Cruce” pe care ne-a

24
lasat-o Dumnezeu de dus, in viata in desfasurarea ei in fapt. Restul sunt
doar detalii, mijloace pentru acoperirea unor nevoi ale materiei/corp.
Dupa cum am zis, in adevar suntem viata/spiritul/sufletul/divinul. De corp ne
folosim, e in fapt unealta noastra, insa numai pentru vre-o suta de ani. Corpul
nostru trebuie ingrijit la fel de bine, deoarece, el adaposteste tot ceea ce suntem in
adevar – adica divinul.
Ca asta suntem in fapt si adevar, parte din Dumnezeu Tatal, din revarsarea Lui
continua si infinita.
La fel ca tot ceea ce este. Numai ca unii ne-am cam pierdut in materie, adica am
inceput sa ne identificam cu propriul corp, si-am uitat cine suntem in fapt,
rupandu-ne de adevar.
Din moment ce suntem parte din tot ceea ce este (implicit parte din revarsarea
infinita a lui Dumnezeu), daca in jurul nostru imprastiem energie negativa, ea va
perturba tot ceea ce este (din care noi insine suntem parte) si implicit, ne va afecta
pe noi. Fiindca tot ce-i dai universului, revine la tine.
Exact asa cum aruncati o pietricica in apa, si face valuri concentrice, tot acelasi
efect este produs si de vibratia vietii din noi (care prinde valenta pozitiva si/sau
negativa), in imediata noastra apropiere. Care este rezultatul? Simplu!
“Tulburarea apei!”
Altfel spus, tulburarea unei parti (din imediata apropiere) din tot ceea ce este,
implicit si-a noastra, fiindca suntem parte din tot ce este. Si merg mai departe,
Dumnezeu este revarsarea a tot ceea ce este; deci tulburarea a o parte din tot ceea
ce este, implica tulburarea unei extrem de minuscule parti a lui Dumnezeu.
Dar suficient de mare pentru a “se supara pe noi” (altfel spus “tulburarea apei”
din apropierea noastra, o data “tulburata” aceasta apa, va trebui sa “traim in ea”
(fiindca noi insine suntem parte din ea, pentru ca suntem parte din tot ceea ce
este). Deci, va trebui sa traim “in apa aceasta tulbure “, asa cum noi insine am
lucrat in fapt.

25
Mai mult spus, daca am arunca o pietricica in apa (din care noi insine suntem
parte), s-ar tulbura apa si vom deveni noi insine o “apa tulbure” (pentru ca
suntem parte din tot ceea ce este; deci, insusi parte din apa pe care am tulburat-o).
Transpuneti aceasta in vibratia vietii din dumneavoastra, si din jurul
dumneavoastra (adica in felul in care vibrati (pozitiv/negativ), si cum influientati
tot ceea ce este cu vibratia dumneavostra).
Prin urmare, vibratia vietii rea/negative, pe care o emanam din noi, atunci cand
resimtim anumite emotii toxice/disfunctionale/nesanatoase (ex. ura, invidie,
tiranie, gelozie, furie, etc), se indreapta catre tot ceea ce este (deci implicit vine si
catre noi insine, noi fiind parte din tot ceea ce este), adica ne afecteaza in mod
direct in fapt.
Este ridicol sa spui ca ti-ai directionat vibratia vietii rea/negativa intr-o anumita
directie. Deoarece, stim ca vibratia negativa (ori pozitiva, dupa caz), este preluata
in imediata apropiere de tot ceea ce este (deci, implicit, de noi insine, care ne
“scaldam” in ea).
Rugaciunea este scaparea! Cu credinta si iubire! Adica ajuta la “limpezirea apei”!
Am folosit aici termenul de “limpezirea apei”, din exemplul de mai sus, pentru a fi
mai clar. Defapt, transpunand cazul “apei” in vibratia vietii din noi in fapt – ar
insemna in fapt echilibrarea emotionala. Indiferent in care religie se intampla
asta.
Sa nu cumva sa credeti dumneavoastra ca am scris aceasta carte pentru a nu fi
contrazisa. Din contra! Am scris-o tocmai pentru a fi contrazisa. Altfel am scris-o
degeaba! Va rog sa ma contraziceti!
Simplu spus, contradictia si argumentarea este defapt ceea ce face stiinta, crescand
si evoluand continuu, din radacinile ei, si dand “vlastare” noi.
Va rog sa ma completati!
Numai asa poate evolua umanitatea, pe toate planurile ei. Numai asa vom ajunge,
sa vedem adevarata Lumina din noi in fapt si-n adevar.

26
Sporeste credinta in toate religiile, acolo undeeste rugaciunesi credinta. Unde nu
este, Dumnezeu s-o sadeasca, fiindca toti suntem parte din revarsarea Lui. Si parte
din tot ceea ce este in fapt si adevar.
Daca mi-ati citit “scriitura” pana aici, indemnul meu este sa luati din nou un pix
si-o foaie, si sa-mi aduceti macar 10 contra-argumente, la ceea ce am scris.
Multumesc!
E sansa noastra, a tuturor, cand facem asta, sa reflectam putin, sa ne oprim din
“alergatul cotidian”, si sa ne regasim din materie, sa reflectam putin la
Dumnezeu. Daca dumneavoastra veti face asta, atuncistiu ca nu am scris degeaba.
Si asta-i adevarata mea motivare de-a continua.
Despre “TOANTA” din noi
Ceea ce am notat aici este valabil si pentru genul masculin. Va spun cate ceva din
gandurile mele, legate de termen-ul “toanta”, care vine la adresa noastra din
partea unor oameni agresivi in comunicare. Care, implicit, sunt “toxici
emotional”.
Recomandarea este ca, atunci cand cineva ne face “toante”, sa stam sa analizam:
{Model care se poate generaliza si la alte tipuri de calomnii.}
-cine ma face (din partea cui vine aceasta calomnie, daca pot cunoaste familia din
care vine acea persoana, istoricul sau de viata – atat personal cat si profesional,
etc).
-de ce ma face tocmai pe mine toanta (care din comportamentele mele sustin
“teoria” lor.)
-unde manifestez acest comportament (in care mediu ma manifestez drept
“toanta”, poate, exista divergente in functie de culturi, etc.)
-cand (de cate ori intr-un anumitintervaldetimp.), cat de intens (pe o scala de la
0 – la 10)?
-ce este de facut?

27
Cred ca, atunci cand punem in implementare contracararea acestei calomnii, care
ni se aduce de catre unele persoane agresive in comunicare, bine ar fi sa incepem
cu ultimul sub-punct – “Ce este de facut?”
Va sugerez sa comunicati asertiv.
Atunci cand cineva aduce un argument – in mod sigur are propriile lui “teorii”
despre cum si “ce trebuie sa fie ceilalti” in raport cu ei, si ca manifestare sociala.
Dar, asta nu presupune ca teoriile lor sunt bune sau rele, ele doar sunt si gata.
Altfel decat ale noastre. Si-n functie de orizonturile (si o serie de alti factori) ai
fiecareia.
Daca acesti indivizi considera ca noi “toantele” trebuie cu necesitate sa fim asa
cum si-ar dori ei, asta nu inseamna ca noi am prezenta o oarecare inferioritate in
raport cu ei.
Ci, inseamna ca suntem/functionam putin altfel. Iar daca ei au acest “trebuie”, in
raport cu ce fel de persoane suntem noi, nu-i problema noastra, ci a lor.
“Nimic nu trebuie cu necesitate.”
Noi nu trebuie (absolut) sa fim nici cum – decat noi insine.
Sa luam un exemplu – unele persoane atee, considera ca noi ceilalti, suntem prosti
(“toante”), fiindca avem credinta, si inchinam o anumita perioada de timp,
rugaciunii.
Oare chiar “toante” sa fim? Daca ar fi sa-i analizam noi pe ei, global, cum i-am
vedea? Cat de iluminati i-am vedea?
Dar noi (gandind rational),tindem sa-i catalogam drept oameni care s-au pierdut
in fapt in materie, si-au uitat cine sunt in adevar, fara sa-i numim “prosti”.
Le acceptam diversitatea, si-i atragem in preajma noastra, in discutiile noastre in
adevar; mai ales pentru a le “lumina” calea catre Dumnezeu (care cale duce in
primul rand catre ei insisi).
Fara sa-i numim “prosti”, chiar daca ar fi prosti (ceea ce tot creatia lui Dumnezeu
este); asta ar presupune ca au o disfunctie de functionare. Iar, datoria noastra, ca

28
oameni, este sa facem tot ceea ce putem sa-i completam, si integram in munca si-n
societate, acolo unde ei sunt capabili sa activeze; si mai ales, sa-i indreptam catre
ei insisi, sa constientizeze cine sunt in fapt si-n adevar.
Sa-i facem prosti… va las pe dumneavoastra sa ma completati, cat de
inuman/animalic/josnicam ajunge sa ne comportam in desfasurarea vietii in fapt.
Revenind, Dumnezeu trebuie pus in discutie mai mult in prezenta acestor oameni
fara credinta, decat in prezenta celor credinciosi.
Desi, noi cei care credem, si stim ca Dumnezeu este in tot si-n toate cate sunt –
intelegem ca, din punct de vedere al cresterii divinului din ei (pentru ca El exista in
ei, indiferent daca-L constientizeaza ei sau nu, din moment ce Dumnezeu le-a
daruit viata), sunt oameni a caror vibratie a vietii din ei, este lasata in voia sortii
(sporind astfel sansa, de a fi atrasi “la marea trecere”, de catre cerurile de jos).
Nu-s prosti! Sau “toante”. Pot avea un coeficient de inteligenta foarte ridicat, pot
profesa in functii care implica responsabilitati ridicate, pot produce lucruri de
geniu in materie in viata in fapt, etc.
Dar, in ansamblu, si-au ratat scopul suprem al vietii in fapt. Fiindca sunt orbi la
ceea ce sunt in adevar, fara sa aiba capacitatea de a constientiza
divinul/viata/sufletul/spiritul/Lumina din ei nici in fapt.
Iar scopul suprem al vietii in starea de fapt, este sa-i dam putere divinului din noi
sa creasca in toata desfasurarea sa.
Si ma intreb – cat de multa cultura-i trebuie unui om (in vremea noastra) sa
inteleaga ca exista pamant si dincolo de orizont?
La fel este si cu viata de dupa moarte. Ea exista cumva “dincolo de orizont”, de
aceea n-o putem vedea cu ochii in fapt. S-o vedem, trebuie sa “calatorim”, iar
drumul, in viata in fapt, incepe din noi insine, “combustibilul” fiind rugaciunea
facuta cu credinta, iar “automobilul” este iubirea (vibratia divina a vietii din noi).
Asta nu conteaza in care religie se intampla, din moment ce creste credinta in om,
dand voie divinului sa creasca in toata desfasurarea sa.
Revenind.

29
S-ar putea, ca uneori sa ne comportam distructiv. Pentru ca toti ne manifestam
uneori distructiv, asta nu presupune insa ca, pe ansamblu, suntem “toante”, ci
presupune ca, in anumite circumstante, intr-un anumit moment, in conditii de stres,
etc., exista posibilitatea sa manifestam anumite comportamente nesanatoase, care
ne afecteaza viata in mod distructiv, atat noua, cat si celor din jurul nostru.
Atunci ne vom intreba din nou: “Ce e de facut?”
O solutie care ne sta la indemana tuturor, aici si acum, este psihoterapia.
Psihoterapiile Cognitive si Comportamentale ne ajuta si din acest punct de
vedere, unde este nevoie.
In cadrul programelor personalizate de tratament, va veti transpune in toate
situatiile mentionate.
La noi in tara, avem o multime de psihoterapeuti (care utilizeaza si alte abordari
psihologice, fiind de un real sprijin), dar, din pacate, lumea nu prea intelege ce
este cu “serviciile” noastre. Tinzand sa creada ca atunci cand ai nevoie de putina
consiliere – trebuie neaparatsa ai o problema psihologica de ordin clinic. Nu este
deloc asa!
La psihoterapie/consiliere psihologica ajung mai ales oamenii sanatosi, care au
suficienta cultura si inteligenta sa inteleaga ca se confrunta cu o problema (poate
sa se confrunte cu stari emotionale intense, care le destructureaza activitatea,
manifestand spre exemplu: furie, iritare, ura, invidie, gelozie, stres intens, etc.).
Plus, o evaluare psihologica de preventie nu dauneaza nimanui.
De dorit este sa va faceti periodic (asa cum faceti examenulmedical), si o evaluare
a sanatatii emotionale.
Deoarece, toti specialistii (fie pe domeniile medicale, fie psihologii), cunosc faptul
ca, sanatatea fizica, este strict influientata de sanatatea emotionala, si invers.
Unora dintre dumneavoastra, s-ar putea sa li se para “scriitura” mea, mult prea
simpla, si banala (pe acestia va rog sa cautatiprin biblioteci, publicatii de calibrul
dumneavoastra. Sisa nu va suparati, ca am indraznit sa scriu din gandurile mele,

30
poate cuiva, va fi de folos, aceasta minuscula parte din ceea ce “fermentez” eu
intre urechi ). Iar altora, care imi vor aprecia “scriitura” tin sa le multumesc!
Ei ma motiveaza sa scriu mai departe.
Si nu uitati, dragi cititori, sa ma contraziceti, si sa ma completati. Altfel as simti ca
tot ceea ce am scris, a fost in zadar.
Va rog, atuncicand cititi, sa aveti langa dumneavoasta o foaie, si-un pix, pentru a
face asta.
Despre MANDRIE
Mandria-i pentru om, ca haina murdara. Numai ca, in loc sa-ti imputa corpul,
mandria iti “impute” personalitatea. (La fel este si “uraciunea” pentru om.)
De regula, mandria o intalnim la oamenii “ingusti” la minte, si pot zice ca, din
scurta mea experienta de viata, rar am intalnit mandrie la oamenii deschisi la
minte.
Sunt de-a dreptul caraghiosi, cei care nu-si dau seama, cum se “umfla in pene”,
sau mai bine zis, nu constientizeaza, cum “lucreaza” mandria in ei. Iar aceasta,
vine din ingustimea spiritului.
Omul dschis la minte, constientizeaza asta, si-i intelege “machiavelicul” in
manifestare, astfel, daca mandria se incapatineaza sa apara, el o combate. Un om
deschis la minte, nu lasa mandria, sa faca din el, ce vrea ea.
Oamenii mandri, sunt tare comici in felul lor! Tocmai fiindca aduc cu ei un
oarecare amuzament, unii, din acest considerent, le mai “hranesc” mandria in
deradere.
De aici, se poate intelege foarte clar, nocivitatea mandriei, asupra omului.
Despre INGAMFARE
Cam toti intelectualii stiu ca ingamfarea este “arma” prostului.

31
In alte cuvinte, un om care se considera, cat de cat destept, nu-i ingamfat.
Ingamfatii sunt mult mai greu de tolerat in societate. Pe cand societatea-i ia in
deradere pe cei mandrii, pe ingamfati, nu-i accepta decat din stricta obligatie.
De ce? Fiindca sunt de-a dreptul grosolani.
Mandrul, e cumva comic in felul lui, dar ingamfatul e penibil de-a dreptul.
Din gandurilemele, va spun ca n-as vedea nici un motiv pentru care, cineva, sa se
ingamfeze.
Dumnezeu este perfectiunea insasi. L-ati perceput careva ingamfat?
Atunci, noi oamenii, va intreb, n-am fi de-a dreptul penibili, daca ne-am ingamfa?
Cert este ca, ingamfatului, ii lipseste spiritualitatea.
Mai degraba-i vedem ingamfandu-se pe parveniti, si-i putem distinge usor dupa
ingustimea spiritului.
Deci, pe cand mandrul e comic in felul lui, ingamfatul jicneste de-a dreptul prin
atitudine.
Cei care suportati (din constrangere) anumite persoane ingamfate, in viata de zi cu
zi, va recomand “Shame Attack-ul”, care este o tehnica psihologica, cu ajutorul
careea-i puteti “da peste nas” ingamfatului (lovind in ingamfarea lui, nu-n el, ca
intreg), astfel incat, sa-l faceti mai putin greu de suportat.
In termeni populari, aceasta tehnica presupune, sa-i provocati rusine, luandu-l in
deradere. V-as recomanda sa faceti aceasta gradat, adica intai sa-l “loviti”
emotional in particular (sa-i provocati rusine), de mai multe ori, pana cand
observati ca-i mai trece din ingamfare.
Ulterior, sa-l “loviti” emotional (provocandu-i rusine) in grupul de colegi si/sau
prieteni, pana cand observati ca-i mai scade din ingamfare.
Iar, in ultima instanta, sa-l “loviti” emotional pe ingamfat (provocandu-i rusine)
in public.
Va puteti opri cand va fi mai usor de suportat.

32
Acest proces este dureros pentru ingamfat, nu va recomand sa fiti prea duri, faceti
asta cu empatie, suportpsihologic, si-n interesul lui. Si fara sa-i provocati in nici
un fel daune morale.
Pana la urma, interesul dumneavoastra suprem, in acest proces, trebuie sa vizeze
sprijinul acestui om, pentru al scapa de viciul acesta. Nu pentru placerea de a
“lovi” un om care ne creaza discomfort emotional. Sa nu uitam, nici noi, la randul
nostru, nu suntem perfecti in fapt.
Si tocmai pentru aceasta imperfectiune a noastra, ca fiinte umane, este atat de
placut sa traim impreuna.
Iar acum, fiindca am amintit de intelectuali, tin sa le multumesc daca, careva dintre
distinsii (domni/doamne), au oferit putin timp si mi-au lecturat “scriitura”.
Mai intai de toate le multumesc si-mi doresc sa nu se supere prea tare ca am scris
“din gandurile mele” care vin cumva si din ceea ce am invatat din gandurile lor
(carti si alte moduri de a accesa informatii) de-a lungul vietii mele. Pe care le-am
“fermentat” cu propria mea minte, si le-am “codimentat” prin propriile mele
experiente de viata si simtiri, de-au prins aceasta forma, pe care-o vedeti aici.
Carte: “Din GandurileMele”, pentru voi, suntin faptganurile unuiom simplu (ce
ma consider). Care a crescut, si-a trait, o mare parte din viata, la tara, in
Transilvania noastra sfanta, in Ardealul nostru drag, printre romani si maghiari,
si alte nationalitati, care calcam pamantulacesta sfant, romanesc, in continuitatea
noastra ca popor, de veacuri intregi.
Si-i multumescpamantului, ca-mi da voie sa-l calc! Si-l calc cu sfiala, fiindca stiu
ca, inca prin el mai curge sangela stramosilor nostri (comuni), care au luptat
pentru libertate si integritate nationala.
Astfel incat, noi sa ne bucuram de continuitatea noastra ca popor, intre granitele
vechii Dacii, si sa putem calca pe acest sfant pamant romanesc, in liniste si pace.
Despre FILOZOFIE
Sau FILOSOFIE?

33
Am gasit acest cuvant scris si cu “Z” si cu “S”, va las pe dumneavoastra sa-mi
raspundeti, eu sunt mereu in dilema, atunci cand trebuie sa-l scriu undeva.
Ce stiu eu despre filosofie este, ca-i in fapt, RADACINA STIINTELOR (fiindca
asa m-au invatat profesorii la scoala).
Am studiat filosofia la liceu, un singur an. N-am aprofundat acest domeniu, si-n
ceea ce nu cunosc, nu ma bag. Las pe ceilalti, sa ma completeze, pun intrebari
acolo undeam curiozitati, sau accesez un blog, deschid vre-o carte si ma informez,
daca am vre-o dilema.
De aceea va zic, ceea ce am incercat sa pun aici, sunt din gandurile mele si atat.
Nu are nimic comun cu filozofia (sau filosofia).
De aceea, va indemn (pe toti) sa va scrieti gandurile undeva, fiindca adevarata
comoara pe care o aveti in fapt, sta intre urechile dumneavoastra.
Despre “grija de voi”
Cu implicare in:
-grija de tine insuti, ca intreg (suflet, psihic si trup),
-grija de cei apropiati (familia) si cei din jurul tau (vecinii; colegii; vanzatoarea
de bilete din gara; vanzatoarea de la chiosc-ul din coltul strazii; crasmarita
care-ti sterge masa, si-ti umple paharulcu apa rece; maturatorii de strada, care se
trezesc cu noaptea-n cap, astfel incat, atunci cand iesi din casa dimineata, sa calci
pe strada curata; invatatoarea care ti-a purtat mana; educatoarea; si asa mai
departe),
-grija de societatea in care traim.
Daca e sa le luam pe rand, sa incepem cu ~ grija de voi insiva~ ca intreg
~ suflet, psihic si trup~

34
Dupa cum stiti fiecare, pe acestea nu le putem desparti, in viata noastra in
desfasurarea ei in fapt, tot asa cum nici nu putem afirma ca sunt unul si acelasi
lucru.
Tocmai de aceea, atunci cand avem grija de noi insine, trebuie sa le avem in vedere
pe toate, simultan.
De dorit este sa ne ingrijim la fel de mult si sufletul, si trupul, si psihicul. Si sa ne
silim in aceasta lucrare, deoarece implica propria noastra sanatate (atat fizica, cat si
psihica, si sufleteasca).
Daca e sa ne referim la psihic, dupa cum se cunoaste din punct de vedere
stiintific, sanatatea fizica, influienteaza sanatatea psihica, si invers.
Domnul Dr. Daniel David, ne spune in cartea domniei sale: “Tratat de
Psihoterapii Cognitive si Comportamentale”, ca-i inutil sa stam sa discutam
daca biologic-ul influienteaza psihic-ul, sau psihic-ul influienteaza biologic-ul,
deoarece, se cunoaste din studiile de specialitate, ca acestea doua, se influienteaza
reciproc.
Cum sa le ingrijiti?
Stiti foarte bine si dumneavoastra, fiindca v-ati initiat pe domenii de specialitate,
unii devenind specialisti in aceste domenii.
Iar daca ar fi sa va confruntati cu o problema de sanatate fizica, mergeti la un
medic!
Prin urmare, fiecare stie de ce are nevoie, atunci cand are grija de el insusi, in
functie de ce problema de sanatate de care sufera in fapt.
Eu, de profesie sunt psiholog/psihoterapeut, fac atat evaluare clinica psihologica,
dar si tratament psihologic, care consta in tratament psihologic ce implica
Psihoterapiile Cognitive si Comportamentale.
Am lucrat cu cazuri clinice (am tratat oameni care sufereau de tulburari psihice,
de ordin clinic, cum sunt: depresie, tulburare bipolara, si asa mai departe), dar si
cu persoane care au prezentat tulburari subclinice.

35
Am tratat oameni sub tratament si observatie psihiatrica, dar si cu oameni sanatosi,
care au venit sa vada cum stau cu sanatatea emotionala.
Atunci cand oamenii vin la mine in cabinet, imi face o mare placere sa-i ajut sa se
cunoasca mai bine, din acest considerent facem si diagnoza personalitatii, utilizam
instrumente standardizate cum este SCID-II, cu “Drept de Licenta”.
Au fost, printre oamenii cu care am lucrat, persoane curioase, care si-au dorit sa-si
faca numai o diagnoza a personalitatii.
Este tare placut sa te cunosti mai bine, si foarte util in viata de zi cu zi, de-a
dreptul necesar, atunci cand vrei sa te dezvolti, din punct de vedere personal.
De aceea, va indemn si pe dumneavoastra, sa va faceti o diagnoza a personalitatii,
macar din curiozitate.
Ce vreau insa sa va zic aici este, innainte de a bate la usa spitalelor/cabinetelor,
va indemn sa mergeti la Sf. Biserica. Asa cum, si preotii, isi indeamna uneori
enoriasii, catre anumiti specialisti, din domeiul sanatatii umane.
Cand este vorba de a veni la mine in cabinet, va trebui sa le faceti pe amandoua,
deoarece locatia cabinetului meu de psihologie se afla chiar in Sf. Biserica,
pe Bd-ul Eroilor, in Cluj-Napoca, nr.1o, ap.30
Doamne ajuta la toata lumea! (Asa zicea bunica! – Zlavog Maria.) Si multa
sanatate!
Atunci cand ne ingrijim de psihic, este bine sa luam aminte cu ce-l “hranim”.
Este foarte important sa ne hranim psihicul cu atat “cat poate duce”, sa acumulam
in el informatii cat mai multe. Defapt, de-a lungul vietii, tot “punem” cate ceva
acolo, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Ne obliga viata, prin desfasurarea ei in fapt.
Nevoia de dezvoltare personala, s-a transformat intr-o necesitate zilnica, aproape
pe toate domeniile de activitate, cu atat mai mult, daca activitatea, prin sinea ei,
implica interactiune inter-umana.

36
Cel mai bun si placut mod de a acumula, este atunci cand motivatia este intrinseca
(vine din interior, asa ca setea, fiind in fapt, o sete de cunoastere, pe care unii
dintre noi o resimtim).
Din gandurile mele, pot sa va spun ca, atunci cand constientizam divin-ul in noi,
energia prin noi curge altfel (mai curata, mai sanatoasa, mai buna, mai pozitiva),
iar asta ajuta foarte mult si sanatatea corpului nostru, eliminand astfel blocajele
energetice.
“Da fuga la Sf. Biserica, si dupa aia la doftori!” Zicea bunica! – Zlavog Maria,
Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
Despre grija de cei apropiati si cei din jur.
Fiecare facem asta in felul nostru.
Aici vreau sa va spun o mica povestioara.
Au trait in acest minunat Eden pe care noi l-am numit Pamant doua mame:
-o mama bogata,
-si-o mama saraca.
Mama cea bogata, si-a crescut copiii cu belsug, le-a oferit tot ce-au dorit. Dar, din
pacate, nu le-a oferit destul timp, nici cand au fost mici, nici dupa ce-au crescut.
La noi in tara, ~ Majorat-ul ~ se sarbatoreste la varsta de 18 ani. Mama cea
bogata, de Majorat, i-a cumparat fiicei sale, o masina noua si frumoasa.
Dar, a trimis-o printr-o ruda apropiata, deoarece ea era cu treaba, in alt colt al
glob-ului.
Tare dezamagita a mai fost fiica mamei bogate!
Asa ca, de Majorat, desi a fost inconjurata de o multime de prieteni si rude, a fost
tare trista. S-a simtit singura si renegata, in toata multimea aceea de petrecareti.
Despre tata? Divortat si el, i-a trimis un pachet, si-o felicitare, printr-un curier.
In timpul petrecerii de Majorat, cand a venit vremea cadourilor, si-a primit fata
bogata si cadoul de la mama – o minunata masina noua.

37
Ce credeti?
A izbucnit in lacrimi! Oare de bucurie? Nu! Si-a desfacut cutiuta care continea
cheia de la contact, si-a vazut masina noua, iar lacrimile-i curgeau suroi pe fata.
In momentul urmator, a aruncat cheile sub rotile masinii, si-a dispatrut de la
petrecere.
Asa ca, din pacate, acel majorat, s-a terminat cu tristete.
Dar a mai trait pe acest pamant si-o mama saraca.
Ea si-a ingrijit cu manutele ei crapate de munca copilasii, le-a oferit multa iubire
si caldura sufleteasca.
Uneori, baniiin familie erau putini, daraveau si-un tata, si-o mama, asa cum este
formata orice familie care functioneaza sanatos.
De multe ori, cadourile de sarbatorile religioase, constau doar in dulciuri mai
ieftine, rechizite scolare, sau hainute (uneori de la mana a doua), ori alte lucruri,
de curenta necesitate, pentru casa si familie.
Dar iubirea si caldura familiei, faceau sarbatorile acelea foarte frumoase, si tare
asteptate, in fiecare an.
Bradul de Craciun, uneori, avea cateva bomboane din zahar, betea din hartie si
2,3 globuri.
Intr-un an, de Craciun una dintre fiicele mamei sarace, din neatentie, a aprins
beteaua cu o lumanare. Intreaga betea s-a ars, iar bradul a ramas fara hartie
creponata.
Dar mama inventiva, avand un pachet de vata, a impletit vata pe o ata alba de
cusut, si-a format asa, o betea tare frumoasa.
De parca ar fi fost insirati fulgii de zapada pe o ata.
Si intreaga familie, s-a bucurat de minunatia bradului, in acel an.
Asa, sarbatorile s-au petrecut frumos! Cu bucurie si iubire.
Au venit la colindat vecinii (dintre care unii erau maghiari).

38
Asa se sarbatoreste la noi in Ardeal!
Iar copiii, s-au dus cu colinda, cum se mergea pe vremuri la sat, si toata
sarbatoarea, s-a petrecut in toata splendoarea ei.
Anii au trecut, si-a venit si Majoratul fetei sarace.
De Majorat, fiica mamei sarace, a avut si ea o petrecere aranjata, fiind defapt o
surpriza din partea parintilor.
Dar petrecerea ei, a fost mai restransa, la petrecere au venit doar vecinii, cateva
prietene apropiate si familia, plus cateva dintre rude.
Mare a fost surpriza fetei sarace, cand a fost intampinata cu petrecaretii in usa!
Mai intai, parintii n-au mentionat nimic, dar au avut grija sa-i dea putina treaba
in comunitate, fara macar sa-i zica: “La multi ani!”
Dar la intoarcere, multe lacrimi au mai curs de bucurie atunci cand i s-a zis: “La
multi ani!” c-ai implinit 18 ani azi. Ai uitat?
La masa, au avut doar preparate traditionale romanesti (ciorba de perisoare,
sarmale si friptua de porc), care au fost completate cu ceva bauturi, cozonac si
prajituri.
Dar tare bine s-au mai simtit invitatii, fiindca au fost tratati cu placere si bucurie.
De regula, petrecerile restranse, intre prieteni, si/sau cu familia, sunt tare
frumoase. Dar a venit si ora cadourilor fiicei mamei sarace
Fiica fetei sarace a primitlucruri ieftine (ca pret), dar au prinsvaloare mareprin
dragostea cu care au fost oferite (felicitari, o esarfa, si altele).
Parintii i-au oferit o pereche de cercei din argint.
Cand fiica a primit cutiuta din mana parintilor, a tremurat putin, si-a deschis-o.
Mare i-a fost surpriza cand a gasit in ea cerceii care si-i dorea atat de mult!
Erau cercei tip cerc mare din argint, asa cum se purtau atunci prin Romania.

39
A inceput sa planga debucurie! Si-a imbratisat parintii, iar tatal i-a pus in urechi
cerceii.
Intreaga petrecere a aplaudat fiecare cadou, si bucuria fiicei mamei sarace, era
intampinata cu zambete deschise si calde, din partea celor apropiati, care erau
prezenti la petrecere.
Petrecerea a continuat pana la plecarea ultimului invitat, care era un unchi din
alta localitate, si pe care tatal l-a condus la gara.
Tare reusit a mai fost acel Majorat!
Concluzie:
Nu conteaza cat investesti intr-un om (din toate punctele de vedere), dar cu
certitudineca, va fi un esec, daca ceea ce investesti in el, nu investesti cu iubire.
Iar peste ani, adevaratele noastre comori, sunt cele ale sufletului, lucrurile
marunte, pe care le-am adunat de-a lungul anilor, si pe care le-am primit cu
iubire. Restul sunt doar obiecte, de care ne folosim un timp, si le schimbam.
Lucruri marunte, sau nu, oferite cu iubire, toate ne misca inima.
Insa, timpul care-l petreci cu cei dragi (mai ales in momentele importante din
viata), nu-l mai putem recupera. Nici “cumpara” oferind lucruri scumpe (cum
facem uneori, din vina ca nu suntem prezenti, atunci cand ar fi de dorit sa fim).
Deci, atunci cand nereferim, la grija fata de ceilalti, obiectivul principal este sa
avem grija (pe cat se poate) sa nu-i ranim.Fiindca, undenu-i durere, isi face loc
linistea si pacea, si implicit, fericirea si bucuria de a trai impreuna.
“Fericirea inseamna lipsa durerii.” Noah Elkrief
Sa avem grija ca durerea sa n-o provocam noi, este modul bazic prin care ne
manifestam grija fata de semeni. (Adica, sa nu-i “intoxicam” emotional, pe cat
se poate).
Si sa invatam ca, afectiunea si respectul vine catre noi, in urma faptului ca noi
insine am stiut sa-l oferim.

40
A avea grija de cei din familie implica, a trai in comuniune cu respect, dragoste,
comunicarea, si altele.
Daca nu stim, putem invata, va recomand psihoterapia si/sau consilierea de familie.
A avea grija de vanzatoarea de bilete din gara implica, in primul rand, sa intelegi
ca ea, nu-i un robot care, trebuie sa-ti dea biletul, doar pentru ca, tu ai facut o
cerere.
In al doilea rand, respectul fata de ea, implica sa cunosti faptul ca, trebuie sa-i dai
“Buna ziua! sa-i spui “Va rog…” si “Multumesc!”
Mai departe, va rog sa ma completati dumneavoastra, luati un pix, si-o foaie si
treceti pe ea, macar 10 feluri prin care dumneavoastra, va manifestati grija fata de
ceilalti.
Tot grija fata de ceilalti, este si atunci cand, din intamplare, pe strada, in fata
dumneavoastra, i se face rau unei doamne mai in varsta. Iar dumneavoastra o
ajutati.
Mare bucurie in inima, am avut cand, din intamplare, pe strada, in fata mea am
intalnit un grup de oameni, adunati langa o doamna (nu parea varstnica) careia i
s-a facut rau.
A fost chemata si salvarea pana cand am ajuns eu in dreptul grupului, i s-a oferit si
apa rece, fiind inconjurata de-o multime de oameni.
Asta inseamna sa aveti grija de voi. Nu doar de noi, ca indivizi separati, ci de noi
toti, impreuna, ca parte din acelasi intreg – umanitatea.
Fiindca, fiecare din noi, e unic in felul lui, dar si parte din tot ceea ce este, deci e
om, si parte din omenire in acelasi timp.
Tocmai de aceea, nu se poate supravietui in izolare. Eventual, ne-am dezumaniza,
chiar daca am reusi sa supravietuim, iar asta implica, a deveni altceva decat om.
Atunci cand avem ~ grija de societatea in care traim ~ ne focalizam pe:
-ce facem noi si dauneaza societatii,
-ce fac ceilalti si dauneaza societatii.

41
Sa ai grija de societatea in care traiesti, nu-i o alegere, este o obligatie majora.
La fel cum si bunicii s-au ingrijit de societate, astfel incat, noi sa o mostenim
“curata’, tot asa va trebui sa o ingrijim si noi, si s-o “dezinfectam”, daca observam
ca-i in pericol de “contaminare”.
Vreau sa subliniez un lucru foarte important! Si aici ma refer la circulatia
informatiilor (cu precadere catre acele institutii de drept, direct responsabile cu
grija fata de noi, si societatea in care traim).
Si zic:
-sa disimulezi informatiile, este ca si cum ai atenta la viata societatii in care
traiesti (“tentativa de crima” asupra ei, daca e s-o privesti ca intreg, sa vezi viata in
ea, nu indivizii),
-sa nu transmiti o informatie catre aceste institutii de drept (desi in sinea ta
cunosti faptul ca-i o informatie importanta, care ar putea ajuta in elaborarea unor
decizii majore), presupune sa pagubesti societatea in care traiesti.
-deci, sa dai mai departe informatiile catre institutiile de drept, curate si clare,
este o obligatie fundamental, pe care o ai fata de societatea in care traiesti. Nu-i o
alegere!
In alte cuvinte, daca vezi/auzi/cunosti ceva care “infecteaza” societatea, esti obligat
sa spui acolo unde trebuie.
Sa ne referim putin aici (doar ca exemplu) la prostitutie!
Nu stau sa fac analize sociale, vreau sa luam un exemplu din viata de zi cu zi.
Sa presupunem ca, in cartierul dumneavoastra locuieste un proxenet, acest individ
face trafic de carne vie, cu fete tinere si frumoase.
Are si cateva site-uri XXX destul de cunoscute pe internet, unde a postat o multime
de domnisoare filmate (cu voia si fara voia lor), si, implicit le-a distrus viitorul si
viata. Le-a murdarit si distrus, le-a distrus in ochii contemporanilor, dar
si-n ochii copilasilor ei (si nu numai), care se vor naste si vor viziona “opera de
arta”.

42
Face el vrute si ne-vrute pe “domeniul luideactivitate”,peunele le cunoasteti, pe
altele nu.
Dumneavoastra, ca vecin, mai consumati cu el cate o bere, va mai vizitati
reciproc; totodata, fiica dumneavoastra creste si ea, tot mai frumoasa si
ispititoare.
Dumneavoastra, desi cunosteati multe dintre activitatile “ne-ortodoxe” ale
vecinului, nu l-ati denuntat. Desi in unele activitati din “domeniul lui de
activitate”, erau implicate unele fete pe care, poate, in copilarie le-ati ingrijit,
alintat, luat in brate, fiind fiicele vecinilor dumneavoastra.
Dar intr-o zi iata!
Accesati din curiozitate site-urile vecinului proxenet si ce vedeti?
Propria dumneavoastra fiica a ajuns “vedeta porno” a cartierului, si poate ceva
mai “renumita”.
Va vine sa va sinucideti?
Va vine s-o ucideti?
Va vine sa-l ucideti pe vecinul proxenet?
Si cate nu va mai vin sa faceti, in asemenea situatii de viata, tuturor!
Daca dumneavoastra v-ati fi denuntat vecinul, n-ati mai fi suferit aceasta
nenorocire.
V-ati fi salvat fiica de la nenorocire (si implicit intreaga familie), dar si multe alte
vieti (inclusiv a vecinelor dumneavoastra), si-ati fi curatatsocietatea de un parazit
care, iata cum infecteaza mediul in care traim. Din aproape in aproape! Cu o
viteza destul de mare, daca stam si analizam “succesul lor profesional”.
Prin urmare, asta presupune responsabilitatea de a transmite informatiile pe care le
cunoastem, acolo unde trebuie. In timp util, clare si curate.
In urma acestui exemplu, va rog pe dumneavoastra sa generalizati cazul, la alte
situatii de viata, si la alte “domenii de activitate ne-ortodoxe”.

43
Luati un pix si-o foaie, mai notati inca 10 exemple. Succes si multa implicare!
Priviti cum ar influienta unele informatii pe care le cunoasteti, dar nu le-ati spus
acolo unde trebuie, propria dumneavoastra familie (treceti doar o
influienta/membru de familie).
Nu luati cele de mai sus in deradere! Fiindca, in functie de implicarea si succesul
fiecaruia dintre noi, in asemenea cazuri, sta siguranta societatii de maine (si,
implicit, siguranta propriilor noastre familii) si vietii in fapt in desfasurarea ei.
Cele mentionate mai sus implica, atat ce facem noi (sau mai bine zis, ce nu facem
uneori) si influienteaza societatea in care traim, cat si ceea ce fac ceilalti.
Daca este sa ne focalizam asupra a ceea ce facem noi, si influienteaza societatea in
care traim, atunci se cere responsabilitate in actiuni si comportamente. Si atat!
Restul le cunoasteti dumneavoastra foarte bine. (Adica regula bunului simt.)
Ceea ce fac eu aici, este doar sa va opresc putin din “alergat-ul cotidian”, astfel
incat, pentru moment, dumneavoastra sa reflectati putin asupra lor.
Fiindca prea suntem “prinsi cu treaba” toti membrii societatii, in lupta noastra
pentru:
1. ……
2. ……
n. .…..
Oare, in fapt pentru a ne trai viata in viteza?!
Luati un pix si-o foaie, si treceti pe ea 10 obiective majore dupa care va zbateti.
Ierarhizati-le in functie de importanta, pe urma ierarhizati alte 10 lucruri
importante care primeaza (pe langa ele) pentru dumneavoastra in viata.
Ce va pot spune eu despre grija de sufletul dumneavoastra?
Sa va impartasiti! Tot un tip de “impartasire” este si acela, cand povestiti
“durerea” la psihoterapeut. Studiile de specialitate, ne spun ca, simplul fapt de a
spune cuiva “durerea” ta, ventileaza emotional aproximativ 50% din acea “durere”,
pe care-o porti in suflet.

44
Sa oferiti sansa divinului sa creasca in dumneavoastra (asta in primul rand),
oferind timp rugaciunii facuta cu credinta si sfintenie. Aici sa va spuna preotii!
Sa poti sa te bucuri de ajutorul preotului, este nevoie de credinta. Credinta
lucreaza in interiorul tau, aprindeflacara LuminiiSfintedin tine, care-i divinul in
tine, care-i defapt viata in tine in desfasurarea ei in fapt.
In suflet-ul in care isi face loc pacea si linistea, durerea si suferinta, nelinistea si
golul, dispar.
Pacea si linistea sufletului, sunt asa cum este solul pentru vegetatie, iar rugaciunea
facuta cu credinta, este ca apa care-o mentine in viata.
Preotul te ajuta sa sporesti in credinta, si-ti netezeste drumul catre Dumnezeu –
ajutandu-te sa-ti constientizezi divinul in tine, sa-i dai putere sa creasca in toata
desfasurarea sa in fapt.
Daca nici preotii nu va pot ajuta, atunci incercati psihoterapia (ori din care
abordare, important este ca dumneavoastra sa simtiti ca va ajuta in fapt).
Si aici vreau sa va spun o mica intamplare pe care am trait-o personal.
Am intrat la un Service PC (nu va spun numele Service-ului, tocmai din respect
pentru firma cu pricina, daca unii nu-l cunosc, asta nu presupune ca noi nu l-am
cunoaste. Iar, prin faptul ca noi stim ce implica respectul,facem ceea ce putem, in
viata noastra in desfasurarea ei in fapt, sa-l si manifestam ca atare).
Am avut doar o intrebare adresata domnului dupa “Buna ziua! si anume “Cat
costa devirusarea unui PC?”
La care mi-a raspuns ca, pretul este de “90 de lei”.
Ultima devirusare, am facut-o la un cost mult mai mic (desigur, intr-o alta
localitate).
I-am explicat domnuluicatsi cum am platit atunci, la care mi-a spus ca “a fost un
student” cel care mi-a facut serviciul.
Si-am intrebat daca, mi-ar putea dumnealui recomanda, un astfel de student, sa
ma ajute cu PC-ul.

45
La care, furios, mi-a raspuns ca “sunt intr-un Service, si vreau ca dansul sa-mi
recomande mie concurenta?
Ce-i drept, mi-am cerut scuze pentru “tupeu” intr-un mod foarte elogios, la care
distinsul domn (de rusine) a pus capul in pamant. Si-am zambit! Am iesit pe usa,
urandu-i: “Spor in afaceri!”
Noi psihologii recomandam “concurenta” cu toata inima, daca “concurenta”
poate ajuta omul in suferinta lui in fapt.
De aceea, va spun, incercati mai multe abordari, daca vedeti ca una nu se
potriveste, cu asteptarile dumneavoastra, sau nu obtineti rezultatele dorite. Si de ce
nu, tot noi psihologii, mai trimitem clientii si la alti specialisti, din domeniul nostru
sau nu. Specialisti cu care, exista posibilitatea sa se potriveasca mai bine, ca
personalitati. Si, implicit, sa lege o relatie psihoterapeutica mai buna, o relatie buna
cu clientul, aduce si rezultate mai bune in tratament.
Ca la Sf. Biserica, daca mergeti la preot, ce-ati zice de un preot nervos si iritat?
Cum i-ati mai explica dumneavoastra durerea sufletului? E relatie de suflet si
acolo, si cam peste tot in “serviciile” noastre, daca nu-i suflet, atunci macar
ascultare trebuie (cu necesitate) sa fie. Altfel cum sa identifici nevoile clientilor?
Deoarece nu-ti vinzi propria nevoie! Ci cauti sa o satisfaci pe cea a clientului.
Un economist (cel mai slab) cunoaste asta, cat si faptul ca, atunci cand vinzi
servicii (noi psihologii, nu lucram in domeniul sanatatii, nu vindem servicii prin
cabinete), chiar daca postezi undeva un mic anunt, numai de cateva cuvinte, ai in
vedere:
1. Nevoia clientului,
2. Ce vinzi (oferta de servicii, produse, etc.),
3. Si abea apoi, spui care-i pretul, pe ceea ce oferi clientului. Si nu invers!
Cand ai in vedere punerea in implementare a unei afaceri, nu-ti vinzi “nevoia ta”,
ci, vizezi o nisa, care acopera o nevoie a clientilor, dintr-o anumita categorie, pe
care, incerci sa o satisfaci, prin serviciile/produsele tale. Daca nu cunosti acest
lucru, nu ai nici o sansa in afaceri (ne spun economistii).

46
Sa presupunem ca, domul cu pricina este IT-st, si nu economist. Angajat care, daca
ar recomanda concurenta, ar fi foarte repede concediat. Manifestand empatie, daca
m-as pune in locul lui, si i-as simti durerea la concediere, nu m-as mai putea supara
pe comportamentul sau nepoliticos.
Revenind, d-nul Daniel David, ne spune in cartea domniei sale “Tratat de
Psihoterapii Cognitive si Comportamentale”, ca exista peste 200 de scoli care
formeaza specialisti pe diverse abordari psihoterapeutice (si peste 600 de tehnici
psihoterapeutice).
Incercati mai multe abordari, si vedeti care “lucreaza” pentru dumneavoastra in
tratament. Completati cu spiritualitate.
Incercati sa va redobanditi linistea si pacea in suflet, pe acest fond, de liniste si
pace in suflet, va “inmuguri” si “inflori” bucuria si fericirea, in inimile fiecaruia
din noi, astfel, ne vom putea bucura de viata, in desfasurarea ei in fapt.
Iar“durerea” si tulburarea linistii si pacii, alunga fericirea din sufletul omului, in
desfasurarea vietii lui in fapt.
Ceea ce cunoastem noi, ca psihoterapeuti, specializati in psihoterapii Cognitive si
Comportamentale, presupune ca, gandurile noastre, sunt in directa conexiune cu
felul in care ne simtim.
In alte cuvinte, in mintea noastra exista, in anumite situatii, ganduri care ne
provoaca anumite trairi emotionale.
Unele dintre aceste ganduri le numim “irationale” (nesanatoase), tocmai pentru ca
nu au suport: empiric, logic si/sau pragmatic.
Iar, atunci cand ne indreptam atentia asupra acestor ganduri, si le
interogam/chestionam, le restructuram si inlocuim, si starea noastra emotionala se
va schimba.
Desigur, procesul psihoterapeutic, este unul complex.
Daca v-am starnit curiozitatea, aveti posibilitatea sa accesati online, o serie de
informatii de specialitate, pe care le-am postat. (Nu mai revin aici asupra lor.)

47
Sau, in cazul in care vreti sa ne cunoastem personal, va invit cu drag la
psihoterapie, in cabinet.
La mine (“cunostinta”) prima sedinta, este absolut gratuita, va voi informa in
amanunt, asupra a tot ce implica tratamentul psihologic, in abordarea pe care o
utilizez eu, cu strictete ne vom axa pe nevoia dumneavoastra (pe problema
psihologica/emotionala, pe care o aveti de pus sub tratament).
Ulterior, dumneavoastra va veti decide, daca simtiti nevoia de tratament, sau nu, si
daca e sa continuam sedintele (va fi numaicu acordul dumneavoasta), fara sa vi se
impuna nimic, pe parcursul tratamentului. Cu posibilitatea de a va retrage de sub
tratament, cand doriti.
Este de dorit ca, macar sa va faceti o evaluare psihologica, de ordin clinic, cu scop
de preventiea aparitiei unor tulburari psihologice (de ordin clinic sau subclinic)
sau a unor dezechilibre emotionale.
Cand facem tratament psihologic, avem in vedere atat starea dumneavoastra de
sanatate fizica (daca va fi cazul, va vom recomanda un medic), cum va
influienteaza ea psihicul si sanatatea emotionala.
Vom lucra asupra psihicului (la nivel cognitiv), vom lucra la nivel emotional, dar
si la nivel fiziologic (ex. utilizand anumite tehnici de relaxare).
In timpul procesului psihoterapeutic, exista posibilitatea ca, dupa nevoia
dumneavoastra, sa va recomandam si alti specialisti, cum ar fi: nutritionisti,
instructori de sport, si asa mai departe; in functie de nevoile dumneavoastra, din
timpul tratamentului.
Numai ca pe noi “ne concediaza” doar Colegiul Psihologilor, insa aceasta
posibilitate poate sa apara mai mult in cazul in care “uitam” astfel de nevoi ale
clientilor (desigur,pe care noi nu le-am putea acoperi, din punct de vedere al
specializarilor limitate).
Trebuie sa recunoastem, la noi este o obligatie profesionala sa venim cu
“recomandarea concurentei”, nu-i o decizie libera pana la urma.
Dar, mai intai de toate, daca esti om, vine de la sine.

48
Despre BUCURIA DE A TRAI
Sa traiesti, este un privilegiu, dat de Dumnezeu omului.
Iar fiecare rasarit de soare este in fapt un “sarut divin”.
Nu-i asa? Atunci cand simtiti dimineata razele calde de soare, ca va mangaie fata,
va cuprinde o placere. Este placerea de a primi un “sarut divin” in fapt.
Asa simt eu rasaritul de soare dimineata! Simt cum Soarele “ma saruta” cu razele
lui calde. Si ma trec fiorii de placere. Atunci ma inchin, si-i multumesc lui
Dumnezeu, fiindca mi-a dat acest mareprivilegiu, sa mai traiescinca o zi de viata
in desfasurarea ei in fapt.
Bucuria de-a trai, este imensa! Pentru a fundamenta aceasta, sa luam un caz din
viata dumneavoastra de zi cu zi.
Si sa presupunem ca v-ati nascut (ca fiecare dintre noi), v-ati format, v-ati
dezvoltat o cariera stralucita, si-o familie minunata.
Dar, din pacate, in jurul varstei de 40 de ani, tocmai primiti o veste proasta.
V-ati imbolnavit de cancer!Si atunci ce faceti?
Din acel moment, simtiti cum vi s-au dat zile numarate de trait.
Si ca, defapt, viata insasi, a devenit in fapt un privilegiu pentru dumneavoastra.
Va apucati sa va rasturnati ierarhia prioritatilor, si incepeti sa va gestionati altfel
timpul care va mai ramas de trait in fapt.
Dar cel mai important, va ganditila ceea ce v-ati dorit mereu sa faceti cu ardoare,
dar n-ati facut. Nu-i asa?
Si incepeti sa faceti acele lucruri (uneori in ochii altora, ele pot sa para de-a
dreptul trasnite) dar asta nu va impiedica sa continuati.
Incepeti sa va numarati zilele ramase de trait din viata in fapt…
Incepeti sa reflectati mai mult la relatia dumneavoastra cu Dumnezeu…
Incepeti sa va pregatiti de moarte (“marea trecere”)…

49
Incepeti sa oferiti mai mult timp lucrurilor in care credeti, si oamenilor pe care-i
iubiti…
Incepeti multe lucruri pe care nu le-ati facut, dar la care ati aspirat mereu.
Ce inseamna aceasta?
Inseamna defapt ca v-ati dat sansa de-a trai intens. De-a trai in fapt, nu a exista in
materie.
Cineva, intr-o publicatie a scris: “Traieste fiecare zi, ca si cum ar fi ultima ta zi
din viata.”
Asta este defapt prioritatea de-a trai in fapt. Bucuria vietii in fapt in sinea ei!
Noi am venit aici sa experientiem, sa traim (cum ne place noua oamenilor sa
zicem).
Dar, constientizam adesea, ca doar existam in materie, in fapt.
Bucuria de-a trai, presupune sa simti “sarutul divin” al Soarelui dimineata, sa-i dai
voie parfumului de flori sa-ti umple inima si plamanii, sa-ti bucuri sufletul cu
frumosul din jurul tau, si asa mai departe.
Sa extragi bucurie din lucrurile marunte, pe care le experientiezi zilnic, implica
defapt, intelepciunea de-a stii sa traiesti in fapt.
Fiind ca, in fapt lucrurile acestea marunte, care ne bucura viata zilnic, ne fac viata
frumoasa, dar ne si definesc ca fiinte, in cursul existentei noastre in fapt.
Aici va recomand din nou, sa luati o foaie de hartie, si-un pix, sa notati pe ea:
-10 lucruri care va umplu zilnic inima de bucurie (ex. copiii care se joaca, florile
din gradina dumneavoastra, cafeaua pe care o consumatidimineata cu vecina la o
discutie, relatia de cuplu, relatiile cu copiii si rudele, si altele).
-10 lucruri pe care v-ati propus mereu sa le faceti, dar nu le-ati facut inca.
-10 locuri pe care aspirati sa le vizitati, dar nu le-ati vizitat inca.
- si cate zece din alte lucruri care simtiti ca va aduc bucurie in viata.

50
Ulterior, analizati cu atentie insemnarile facute.
Daca ar fi sa le transformati in obiective, cate dintre cele scrise le-ati putea atinge?
Clarificati care sunt obiectivele pe termen scurt, si care sunt cele pe termen lung,
impartindu-le in doua liste.
Ierarhizati obiectivele pe cele doua categorii.
Daca ar fi sa le implementati, care ar fi costurile, pentru fiecare obiectiv in parte?
Cat timp v-ar lua fiecare obiectiv in parte, pentru a putea fi implementat in
intregime?
Cand ati putea incepe sa le implementati pe fiecare (delimitati temporar pe fiecare
obiectiv)?
Incepeti cu obiectivul cel mai prioritar. Daca este prea costisitor, treceti la cel
care nu implica costuri care va depasesc pe moment.
Incepeti chiar acum!
De-a lungul vietii, se intampla sa intram in anumite conflicte cu cei din jur (cu unii
oameni pe care-i iubim, cu altii din pura intamplare, pe la locurile de munca si/sau
prin activitatile sociale in care ne implicam).
De retinut este ca, aici, in aceasta viata in fapt, trebuie sa ne incheiem “socotelile”
cu ceilalti.
Adica, “sa sadim” in jurul nostru impacare, si sa-i dam voie iertarii sa ne bucure
inima.
Iertarea este cu adevarat o bucurie pentru suflet. A ierta presupune, sa-ti eliberezi
sufletul de anumite “pietroaie”emotionale imaginare, pe care “le cari” dupa tine,
uneori, o viata intreaga.
Multi va veti intreba, ce implica aceste “pietroaie” emotionale imaginare.
Vreau sa exemplific putin. Fiecare durere a sufletului va apasa. Nu-i asa?
Simtiti ca “vi-i greu sufletul”, cu precadere, atunci cand resimtiti o emotie
negativa, ca va chinuie viata in fapt.

51
In relatie cu semenii, avem si placeri, si neplaceri (cu fiecare dintre oamenii cu
care intram in contact, pe toata perioada desfasurarii vietii noastre in fapt).
Dar, uneori, acele neplaceri, se transforma in suparari pe termen lung, care ne
apasa sufletul, ca si cum am avea “o piatra pe suflet”, cum spun bunicii.
Problema acestor “pietre” este ca, de-a lungul vietii, ele se aduna, si ajungem sa
“caram” dupa noi adevarate “pietroaie” emotionale.
Uneori, simtiti ca nu le mai puteti duce. Este acel moment cand simtiti ca aveti
nevoie sa va asezati, sa stati putin jos, si sa beti un pahar cu apa rece.
Aceste “pietroaie” pot sa ne apese inima atat de tare incat, ne “intuneca” viata, si
ajungem sa nu mai simtim “sarutul divin” al Soarelui dimineata in desfasurarea
vietii noastre in fapt. Iar asta-i marea pierdere in viata in fapt.
Fiind ca, aceste “pietroaie” emotionale, nu-ti mai dau voie sa traiesti, ajungi numai
sa existi in materie, iar, in timp, simti cum le tragi dupa tine peste tot, tot mai multe
si tot mai grele. De tine insuti, n-ai unde fugi. Si ceea ce porti in suflet, este parte
din tine insuti in desfasurarea vietii.
Desigur, aceste “pietroaie” apar, nu doar cand ne referim la relatia cu semenii (cu
precadere la iertare, si cum ne bucura/elibereaza ea sufletul). Ele apar si din
asteptarile pe care le-am avut de la viata, si nu s-au satisfacut, apar si-n urma unor
experiente neplacute, obiective neatinse, pierderi, si multe altele.
Dar aici, vorbim de iertare. Si ma refer, cu strictete, la acele “pietroaie” de care va
eliberati, atunci cand iertati.
Sa ierti, este intr-adevar o bucurie, simtind cum te eliberezi de greul pe care-l cari
dupa tine, experientiezi si placerea eliberarii. Tocmai de aceea, vorbesc despre
iertare, in partea aceasta a “scriiturii” mele ~ bucuria de-a trai. Sa ierti, este in
fapt o bucurie care este impartasita de doi oameni.
Deoarece tot placere si bucurie resimti, si atunci cand observi bucuria celui pe care
l-ai iertat. Impacarea, aduce si ea bucuriea, si placerea, de a te bucura in
continuare, de relatia refacuta. Deci, impacarea este vindecatoare.
Noi oamenii, ne facem asteptari (uneori) mult prea mari de la viata in fapt,

52
si ne-am dori, ca, in fiecare zi, sa apara in viata noastra, evenimente extraordinare,
fascinante, marete. Uitand sa ne bucuram de acest privilegiude-a trai in fapt, sa ne
bucuram pur si simplu de existenta noastra aici. Si mai ales, uitam sa ne vindecam
si bucuram inima cu iertarea. Fiindca Dumnezeu ne-a creat pe toti, doar sa fim, si
sa ne bucuram.
Daca e sa invatam sa iertam, ne referim la :
1. Sa invatam sa ne iertam pe noi insine.
2. Sa invatam sa-i iertam pe ceilalti.
Cand invatam sa ne iertam pe noi insine, dar si cand invatam sa-i iertam pe ceilalti,
s-ar putea sa avem nevoie de ajutor.
V-am mentionat initial, in paginile de mai sus, despre tipurile de ajutor pentru
suflet, care vin pentru noi ca un “balsam pentru suflet”.
Cert este ca, asa cum aveti nevoie de-a lungul vietii de balsamul pentru corp, tot
asa, este nevoie si de “balsamul pentru suflet”.
In urmatoarele randuri, va propun un scurt experiment, pe care vi-l recomand sa-l
practicati singuri, in momentele dumneavoastra de respiro. Este un experiment in
imaginar, din acest considerent, este si foarte usor de pus in practica. As putea zice
ca este, defapt, un tip de desensibilizare. Si-un prim pas pe calea iertarii.
Sa incepem:
Va propun sa va asezati intr-o pozitie confortabila.
Respirati adanc, de mai multe ori, abdominal (daca nu sunteti siguri ca faceti
corect respiratia abdominala, va propun sa va asezati o mana in partea toracica,
iar pe cealalta, pe abdomen; in situatia in care prima se va ridica mana de pe
abdomen, atunci respirati abdominal).
Respirati de mai multe ori, intens, adanc, nu va grabiti, respirati pana cand
resimtiti ca apare o stare de relaxare in corp.
Apoi, incercati sa va indreptati atentia asupra gandurilor dumneavoastra, nu
incercati sa opriti anumite ganduri, gandurile vin, si pleaca, asa cum curge apa
raului. Lasa-le sa “curga” prin minte…

53
Pe acest fond pe care tocmai l-am creat impreuna, va propun sa va transpuneti in
imaginar intr-un spatiu liber.
Va analizati pe dumneavoastra, intrati in interiorul dumneavoastra si resimtiti
durerea si greutatea “pietroaielor” care va apasa. De-a lungul timpului, s-au strans
multe “pietroaie” grele, unele sunt mai voluminoase decat altele. Nu va grabiti,
faceti acest exercitiu imaginar pana cand credeti ca le-ati constientizat pe toate cate
vi le mai amintiti.
Sunt grele! Nu-i asa? Va apasa sufletul, nu mai incap in suflet, le-ati incarcat in
desagi si le-ati luat in spate. Nu le mai puteti cara in spate, le-ati lasat jos, si-ati
inceput sa le trageti dupa dumneavoastra legate cu sfori. Cat sunt de grele! Va
istovesc, va storc de putere!
Afara este arsita, e cald, transpirati, nu le mai puteti cara. E timpul sa va asezati
undeva, sa stati jos, macar cateva minute. Simtiti ca nu mai puteti inainta.
Ce este de facut?
Analizati gramada de pietroaie, pe care-o trageti dupa dumneavoastra, si va
ganditi, poate, la cate ati putea renunta.
Dar cum ati putea face asta?
Sa vedem, deci, cate “pietroaie” din sarcina dumneavoastra, au luat nastere din
pricina faptului ca nu v-ati iertat (cate au luat nastere din ne iertarea de sine).
Mai bine zis, imagineaza-ti ca durerea pe care o resimti in suflet, in urma faptului
ca nu ai putut ierta (pe tine sau pe ceilalti) in anumite situatii, prin sedimentare a
prins forma unui “pietroi”. Pe care eu l-am numit “pietroi” emotional.
Mai multe experiente dureroase, care ti-au creat suferinta de-a lungul timpului,
ti-au “daruit” un bagaj intreg de “pietroaie” emotionale – adica suferinta pe care o
duci cu tine peste tot, n-ai cum sa fugi de ea, fiind ca “n-ai cum sa fugi de tine
insuti” in desfaurarea vietii in fapt.
Dar, exista mijloace de-a scapa de unele dintre ele, prin iertare.
Elibereaza-te de acele “pietroaie”! Nu le mai cara dupa tine.

54
Imagineaza-ti ca le tragi dupa tine legate cu sfori groase.
Iar pentru a te elibera, imagineaza-ti ca, iei un cutit si tai sforile cu care le tragi.
Acum, imagineaza-ti ca bei un pahar cu apa rece de izvor, si mergi mai departe pe
drumul vietii tale in fapt.
Este mai usor “bagajul”, nu-i asa?
Va veti gandi, ca ar fi o mare usurare, ca lucrurile sa decurga asa de repede, si de
simplu!
Dar, nu inaintati prea mult si, din nou “bagajul” va istoveste de puteri, simtiti din
nou, transpiratia cum va curge pe corp, si cum caldura, va usuca buzele, iar o sete
intense, va seaca si mai tare de putere.
Din nou va asezati sa rasuflati putin, sa va mai “trageti sufletul”.
Din nou va uitati indelung la “bagajul” de “pietroaie” , pe care le trageti dupa
dumneavoastra. Cele care au ramas, sunt in fapt “pietroaiele” adunate din ne
iertarea celorlalti.
Ganditi-va la acele persoane indelung, si incercati sa ierarhizati mental durerile
cele mai mari (“pietroaiele”) care se leaga de anumite persoane.
Rand pe rand, vi le veti aminti, reflectati indelung la experientele traite cu acele
persoane. Trebuie sa le luati pe rand.
In fiecare exercitiu, va recomand sa luati o singura experienta, legata de o singura
persoana, in urma careia s-a “sedimentat” in sufletul dumneavoastra un “pietroi”
emotional.
Cand simtiti ca v-ati debarasat de “pietroiul” care are legatura cu experienta data,
va recomand sa treceti la urmatoarea experienta, in legatura cu o alta persoana, in
urma careia s-a ‘sedimentat” un alt “pietroi” emotional, pe care-l carati dupa
dumneavoastra.
Atunci cand resimtiti ca, exercitiul imaginar legat de un anumit “pietroi”, s-a
actualizat, va recomand sa va imaginati mental, ca luati un cutit, si taiati sforile cu
care tarati “pietroiul” respective dupa dumneavoastra in viata in fapt.

Din Gandurile Mele

Empfohlen

Empfohlen

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Was ist angesagt? (20)

Ähnlich wie Din Gandurile Mele

Ähnlich wie Din Gandurile Mele (20)

Din Gandurile Mele