23. O CĂLĂTORIE INIŢIATICĂ EŞUATĂ:
DRUMUL ORBULUI ZAHEI SPRE LUMINĂ
Şi trecând
Iisus a văzut un om orb din naştere.
Şi ucenicii lui I-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a
păcătuit,
acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Iisus a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci
ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu.
Mie Mi se cade să fac, până este ziuă, lucrurile Celui
Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni
nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.
(Evanghelia după Ioan, 9, 1-5)
După dealul cel mai mare,
Velerim şi Veler Doamne,
Răsărit-a mândru! soare.
Dară soare nu era,
Ci lăcaş de mânăstire,
Cu pereţi de alămâie
Şi cu poarta de tămâie.
(Colind)
Întreaga operă literară a lui V. Voiculescu - versuri, proză,
teatru - este organizată ca un sistem unitar de răspunsuri la o
singură întrebare: Poate omul să se transforme, să-şi schimbe
condiţia, să devină întâi un altul, apoi, la un alt nivel de existenţă,

24. 24
PREFAŢĂ
Altceva? La începutul drumului său în lume, lipsit de vederea
lucrurilor de dincolo de lume, poate omul ajunge, prin râvna lui,
să le vadă? Şi cum, pe ce căi şi prin ce mijloace s-ar putea dobândi
râvnita vedere? Şi ce înseamnă a vedea?
Punctul din care porneşte scriitorul în configurarea sistemului
ideatic ce-i subîntinde opera este omul singur, incapabil să comunice cu ceilalţi, ignorat de ceilalţi şi greşit judecat de ei, omul
izolat, neînţelegător şi neînţeles. Textele din această categorie sunt
şi ele, prin analogie cu conţinutul lor, înţelese superficial şi considerate simple exerciţii în ansamblul operei literare a lui Voiculescu:
Fata din java, Farsa, Proba, Taina gorunului. La un nivel superior,
care implică filosofia existenţială ce opune individul mentalităţii
comune devenite infernală, se situează Behaviorism şi Capul de
zimbru.
Pe o treaptă şi mai sus se află textele în care universul, fie el
fizic, fie rămas la stadiul de animal necuvântător, e considerat a fi
animat de un suflu, de o energie de aceeaşi natură cu sufletul omenesc, energie care, activată în anume împrejurări, face posibilă
comunicarea între regnuri. Pentru acest animism încă incipient,
actul magic devine esenţial în trezirea duhului care străbate lumea,
iar omul îşi poate activa suflul şi poate comunica şi cu un lac, şi cu
un câine, şi cu o pasăre, şi cu o vacă (Lacul rău, Ciobănilă, Şarpele
Aliodor, Lipitoarea, Sezon mort, vaca blestemată). Deţinătorul
puterii magice, şamanul, vrăjitorul, poate comunica cu animalul
şi îi poate dirija comportamentul (În mijlocul lupilor). Printr-un act
magic îndreptat asupra omului însuşi se obţine o modificare sau
un transfer de personalitate, ce determină un comportament
specific şi o configuraţie spirituală înnoită. Transferul de personalitate, semn al posibilităţii energiei spirituale de a circula în univers,
constituie o temă axială în opera lui Voiculescu (Iubire magică,
Sakuntala). În acest caz însă, omul este doar un pacient al magicianului, un suferitor al descântecului.
Pe treapta următoare, omul încearcă să lucreze el însuşi asupra
sinelui, pentru a reactiva puterile duhului latente în el şi pentru
a pătrunde, cu ajutorul lor, în fluxul spiritual universal. În acest
stadiu, încercările sunt numeroase şi de toate tipurile. Se începe
cu iluzia că o modificare fizică poate provoca o modificare spiri-