Psihologie sociala

3. Septimiu Chelcea
Selful, identitatea naţională şi
identitatea europeană a românilor

4. Planul lecției
Introducere
1. Ce se înţelege prin termenul de „self”?
2. Tipologia self-urilor
3. Concepte derivate (determinări ale self-ului)
3. Cultura și self-ul
4. Identitatea națională și identitatea europeană a
românilor

5. Bibliografie
Chelcea, Septimiu (2010) Cu referire la români : caracter naţional,
naţionalism, patriotism. În V. Boari et al. (eds.). Regăsirea
identităţii naţionale (pp. 92-97). Iaşi: Editura Polirom.
Chelcea, Septimiu (2011) Identitatea națională a românilor :
perspective psihosociologice. În T. Rotariu și V. Voineagu
(coord.). Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale
tranziției în România (pp. 275-292). Iași : Editura Polirom.
Iluţ, Petru (2009) Sinele și ipostazele sale. În P. Iluț,
Psihologie socială şi sociopsihologie (pp. 315-386). Iaşi :
Editura Polirom.
Lungu, Ovidiu (2004) „Eul” în cogniţia socială. În A. Neculau
(coord.), Manual de psihologie socială (pp. 86-97), Iaşi :
Editura Polirom.

6. Așa se citește pentru examen…

7. Introducere
Unicitatea persoanei umane : continuitate în spațiu și
timp.
Diferențiere față de ceilalți d.p.d.v. fizic și psihic.
Geneza self-ului:
Nu ne naștem cu conceptul de self : se formează ca
urmare a dezvoltării „candidatului la umanitate” într-
un context istoric-social-cultural dat.
Morris Rosemberg (1967) : a cerut copiilor de 10 ani
să se descrie în 10 propoziții.
Rezultatul : s-au referit la caracteristicile fizice.
După această vârstă, copiii se referă și la caracteristicile
psihice.

8. S : implicații profunde asupra gândirii, emoțiilor,
comportamentului, relațiilor cu ceilalți.
De exemplu : ce gândesc despre propria persoană,
cum ne comportăm (ca să ne menținem imaginea
pe care o avem despre noi înșine).
Dificultăți de traducere :
self (fr. le soi), sine, eu
I (fr. je) – atitudinea față de sine și față de ceilalți
Me (fr. le moi) – ansamblul atitudinilor și judecăților
celorlalți ca grup asumate de indivizi.

9. Primele cercetări despre self
William James (1842–1910), unul dintre întemeietorii
pragmatismului ca orientare filosofică, rezerva un
capitol întreg din The Principles of Psychology (1890)
discutării „conştiinţei self-ului”.
Distinge: I / Me
„selful material” (sentimentele referitoare la noi înşine şi
imaginea a ceea ce suntem : studenţi, profesori,
şomeri, patroni, fermieri etc.)
„selful social” (imaginile şi sentimentele derivate din
raporturile cu alte persoane : prieten, iubit, părinte,
lider etc.).
„selful spiritual” (imaginea despre propria personalitate
în ansamblul ei).

10. Charles Horton Cooley (1864 – 1929)
The Theory of Transportation
(1894)
Human Nature and the Social
Order (1902)
Social Organization (1909)

11. În sociologie, termenul a fost introdus în 1902 de către
Charles H. Cooley în Human Nature and Social Order.
A fundamentat teoria looking-glass self, eul fiind considerat
oglindire şi reoglindire în ceilalţi.
- Metafora looking-glass sugerează că „self conceptul” este
un produs al interacţiunii sociale. Privindu-i pe alţii, noi
vedem ca într-o oglindă, aflăm cum apărem în faţa lor.
- Metafora „oglinda frizerului” (nu ne vedem numai pe noi
în oglindă, ci și pe ceilalți).
Teoria lui Ch.H. Cooley : 1) Ca urmare a interacţiunilor cu
alţii, oamenii interpretează gesturile acestora şi îşi formează o
imagine despre ei înşişi din punctul de vedere al celorlalţi
(looking glass self); 2) Participarea la grupul primar este
factorul cel mai important în geneza selfului.

13. 1. Ce se înţelege prin termenul de „self”?
Roy F. Baumeister (1995, p. 496) „O înţelegere deplină
a selfului cuprinde corpul fizic, identitatea definită
social (incluzând rolurile şi statusurile),
personalitatea şi cunoştinţele persoanelor despre
ele însele (de exemplu, conceptul de sine)”.
„Self” = df. „O colecţie organizată de credinţe şi
simţăminte despre noi înşine” (R. Baron et al., 1998, p.
76).
„Conceptul de sine” (self-concept) = df. „Totalitatea
gândurilor şi simţămintelor unui individ care se
referă la el însuşi ca obiect” (M. Rosenberg, 1989, p. 34).

14. Morris Rosenberg (1989) – în analiza self-ului să se
facă distincție între :
a) conţinutul;
b) structura;
c) dimensiunile;
d) limitele self-ului

15. a) Conţinutul este dat de:
- „identităţile sociale” (grupul de apartenenţă,
grupurile de referinţă, sistemul rol-statusurilor
sociale);
- „dispoziţiile psihice” (tendinţa de a reacţiona ca
bărbat sau ca femeie, ca adolescent sau persoană
matură, ca român şi european etc.), pe care
individul îşi dă seama că le are.
b) Structura : relaţia dintre identităţile sociale şi
dispoziţiile psihice.
Structură self-ului conferă originalitate fiecărei
persoane.

16. c) Dimensiunile: calitatea sentimentelor şi
gândurilor despre sine (intensitatea, stabilitatea,
consecvenţa).
d) Limitele: „anexele sinelui” (sentimentele sociale
de ruşine şi vinovăţie pentru comportamentele din
trecut, mândria de a face parte dintr-un anumit
grup, sentimentul de superioritate conferit de
marca automobilului pe care l-ai cumpărat etc.).

18. 2. Tipologia self-urilor
S „actual”: imaginea despre noi înşine pe care o
avem în prezent.
S „dorit”: ce ne-ar plăcea să fim.
S „ideal”: cum ar trebui să fim.
Între cele trei self-uri pot exista discrepanţe şi
contradicţii, uneori sunt trăite dramatic.
Conştientizarea discrepanţei dintre s „actual” şi s
„dorit” sau s „ideal” mobilizarea persoanei
sau sentimentele de frică, anxietate, dispreţ
de sine etc.

20. Actualizarea self-ului
Kurt Goldstein : „tendința de actualizare, cât mai mult
posibil, a capacităților indiviale (The Organism: A Holistic
Approach to Biology Derived from Pathological Data in Man,
1939)
Abraham Maslow : tendința de actualizare a potențialităților
individului (Motivation and personality. New York : Harper,
1954)
A.M. persoanele cu actualizarea self-ului se caracterizează
printr-o abilitate deosebită de a detecta persoanele
prefăcute, pe șarlatani și pe cei neonești. În general, au
capacitatea de a îi evalua corect și eficient pe ceialți.

23. 3. Concepte derivate (determinări ale self-ului)
1) „Conceptul de sine” (self-concept ) = idee de sine; reprezentarea
generală a sinelui.
„Din punct de vedere cognitiv, conceptul de sine este format din
totalitatea informaţiilor despre propria persoană, incluzând aici atât
informaţiile legate de propria personalitate (de exemplu, trăsăturile
de personalitate), aspectele fizice ale propriei persoane (de exemplu,
faptul că purtăm sau nu ochelari), dar şi aspecte legate de statutul
social (de exemplu, bunuri pe care le posedăm, poziţii sociale
ocupate).
Conceptul de sine a fost însă studiat şi din punct de vedere afectiv.
Astfel, stima de sine (evaluarea afectivă globală a propriei persoane) şi
atitudinile faţă de sine (evaluarea afectivă în situaţii specifice ale
propriei persoane) sunt componentele afective ale conceptului de
sine”.
Ovidiu Lungu, 2004, 92

24. Efectul „Peștele mare într-un bazin mic”

25. Un îndemn: pește mare într-un bazin mare
(Ușor de zis, greu de realizat)

26. Efectul „Peștele mare în balta mică”. (EPMBM) (The Big Fish-
Little Pond Effect - Herbert W. Marsh, University of Oxford,
2008)
Cel mai bun la matematică într-o clasă școlară de nivel mediu. Dacă
se mută într-o clasă de olimpici la matematică?
EPMBM – comparația socială – stima de sine, progres la înv., dar și
efecte negative (lăudăroșenie).
EPMBM: „academic self-concept” este mai bine să fii un pește
mare într-un iaz mic, decât un pește mic într-un iaz mare.
Proverbul: „Decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș).
Trebuie să ne comparăm cu cât mai multe „cadre de referință”.
Marsh, Herbert W., Seaton, M., Trautwein, U., Lüdtke, O., Hau, K.T.,
O’Mara, A., Craven, R.G. (2008). The Big Fish-Little Pond effect stands
up to crucial scrutiny: Implications for theory, methodology,and future
research. Educational Psychology Review, 20, pp. 319-350.
În 2006, cercetare interculturală (398. 750 de elevi de 15 ani, din
1.365 de școli din 57 le 57 de țări (Benjamin Nagengast, și
Herbert W. Marsh, 2012): EPMIM – succes școlar – carieră
academică.

27. 2)„Conștiință de sine” (self-awareness)
3) „Revelarea sinelui” (self-disclosure) = oferirea de
informaţii despre propria persoană.
4) „Discrepanță de self” (self-dicrepancies) = diferenţele
dintre s actual şi s ideal.
5) „Intensificarea sinelui” (self-enhancement) =
interpretarea situaţiilor astfel că obţinem o imagine
pozitivă despre noi înşine.
6) „Stimă de sine” (self-esteem) = evaluarea sinelui, cât de
valoroși ne credem.
Cultivarea stimei de sine / Reducerea stimei de sine.

29. S.s. (self-esteem), aprecierea sau respectul de sine,
include ansamblul autoevaluărilor pozitive şi
negative ale oamenilor despre ei înşişi (M.
Rosenberg, 1979).
☻ Este o structură de factori psihosociologici :
încredere în sine (confidence), respect de sine,
asertivitate, dar și aroganță, sentimental
superiorității față de alții.

30. S.s. – a gândi bine despre tine.
Tipuri de S.s.: a) „stimă de sine generală” (măsurabilă cu
„Rosenberg Self-Esteem Scale”);
b) „stimă de sine specifică” (pentru atletism, școală).
S-a constatat că pers. cu S.s. ridicată știu mai multe despre
ele însele, despre preferințele lor.
Tendința pers. de a-și menține stima de sine.
S.s. – corelată cu stabilitatea emoțională: pers. cu S.s.
scăzută – fluctuații emoționale, depresie.
Variații ale S.s. : băieți / fete – nesemnificativă în
adolescență : variația se reduce (1% explică diferența).
Diferențe etnice, rasiale – legate de discriminarea socială
(stigmatizare).
Distincție S.s. / narcisism (o supraevaluare a self-ului).

31. Narcisismul este o trăsătură de personalitate care se
manifestă prin egoism, vanitate , dragoste exagerată,
patologică, pentru propria persoană.
Termenul narcisism a fost introdus de Havelock Ellis (mai
târziu a fost dezvoltat de S. Freud în cartea On Narcissism
(1914)
În mitologia greacă, Narcis era un tânăr nespus de frumos,
fiul nimfei Liriope și al râului Cephios.
Narcis s-a îndrăgostit patologic de propria reflexie din apă.
S. Freud credea că o parte a narcisismului este parte esențială
a tuturor dintre noi încă de la naștere.

32. Caravaggio
(1571 – 1610)
Narcis, ulei pe
pânză
(1598 – 1599)

33. Shelley E. Taylor şi Johnathan D. Brown (1994) :
„Iluziile pozitive promovează fericirea, dorinţa de a avea
grijă de ceilalţi şi capacitatea de angajare într-o activitate
socialmente utilă” („Illusion and well-being: A social psychological
perspective on mental health”, Psychological Bulletin, 1988, 103, pp. 193-210.)
„Percepția acurată (exactă) a self-ului și a lumii constituie
elementul esențial al sănătății mintale” („Positive Illusions and
Well-Being Revisited Separating Fact From Fiction”, Psychological
Bulletin , 1994 , 116, 1, pp. 21-27).
☻Deşi iluziile despre sine au un efect benefic atât pentru
individ, cât şi pentru societate, acest efect se manifestă
doar pe termen limitat; pe termen lung, respectul de sine
iluzoriu are consecinţe negative (evitarea autoreflecţiei,
practicarea jocurilor de noroc, consumul de droguri,
handicaparea sinelui).

34. Iluziile pozitive se manifestă în trei domenii:
- Indivizii se văd în termeni pozitivi nerealiști ;
- Cred că au control mai mare asupra evenimentelor decât
este cazul ;
- Văd viitorul mult mai roz decât justifică datele.

35. S.s. = „stima de sine implicită” (evaluarea sontană,
neconștientă a persoanei) și „stima de sine
explicită” (auto-evaluarea conștientă).
„Stimă de sine deteriorată” = discrepanță între S.s.i.
/ S.s.e.
Când S.s.i. este ridicată și S.s.e. este scazută pot
apărea tulburări psihice (depresie, izolare,
dependență de internet).
Măsurarea S.s.e. – metode verbale
Măsurarea S.s.i. - „Testul literelor numelui” (Name
Letter Test) și „Testul asiociațiilor implicite”
(Implicit Association Test).

36. „Efectul literelor numelui” (The name–letter effect )
produs, foarte probabil, de S.s.i.
Descoperit de Jozef M. Nuttin Jr. (1985) :
independent de caracterisiticile vizuale, acustice,
estetice, semantice și frecvență, literele care
compun prenumele sau numele de familie sunt
preferate în comparație cu celelalte litere.
Această preferință se întâmplă în legătură cu alfabetul
limbilor vorbite în arii cultural diferite.
Explicația poate fi dată de teoria despre stima de sine
implicită, dar și de teoria simplei expuneri (Vera
Hoorens et al., 1990).
Aplicații în publicitate.

37. 7) „Eficacitate a selfului” (self-efficacy) = concepția individului că poate
rezolva sarcinile, depăși obstacolele
(crezi poți)
E.S.: rol crucial în angajarea anumitor comportamente, în rezolvarea
problemelor sociale și de sănătate.
Noțiune fundamentată de Albert Bandura (1977).
Problema este veche: rolul voinței în succesul acțiunilor.
E.S. nu este nici percepția S, nici predicție a comportament., intenție de a
acționa, stimă de sine, scop sau motivație, nici trăsătură de
personalitate.
E.S.: credința că vom reuși în anumite sarcini: „eficacitate a self-ului
specifică” (specific self-efficacy). Aceasta poate fi translată asupra altor
activități. Se ajunge la o „eficacitate a self-ului generală” (general self-
efficacy).
E.S. se formează și se dezvoltă pe baza experienței, prin auto-observație și
prin auto-reflecției.
E.S. se poate extinde asupra grupului (collective efficacy)

38. 8) „Handicaparea sinelui” (self-handicapping) = acţiunea de sabotare a
propriilor acţiuni şi de interpretare a oportunităţilor ca scuză pentru
eşecuri (autohandicapare pt. a menține o imagine pozitivă).
9) „Monitorizarea sinelui” (self-monitoring) = tendinţa de
supraveghere a modului de prezentare a sinelui în relațiile cu ceilalți.
10) „Controlul sinelui” (self-regulation) = modul în care oamenii
reglează acţiunile lor.
Termenii 9 și 10 sunt aproape echivalenți.
Mark Snyder (1974) a introdus termenul de „monitorizare de sine” și a
creat prima „Scală a monitorizării de sine” (Self-monitoring scale).
A identificat două categorii de persoane: 1) persoane cu monitorizare
ridicată; 2) persoane cu monitorizare de sine scăzută.
Persoanele din prima categorie sunt mai atente la așteptările celorlalți,
mai sensibile la schimbările sociale și mai pragmatice, acordă o
atenție sporită imaginii lor publice, tind să fie îmbrăcați după ultima
modă, să achiziționeze bunuri și servicii scumpe pentru a-și proteja
imaginea de sine.

39. 11) „Schema de sine” (self-schemas) = ansamblul ideilor
prin care este interpretat sinele. (H. Marcus, 1977 –
asigură stabilitatea S.)
Schema de sine generează „self-ul stabil”, diferit de „self-ul
de lucru”, de „self-ul dorit” şi de „self-ul ideal”.
„Persoane schematice” față de o anumită trăsătură:
a) consideră că excelează în respectiva trăsătură;
b) consideră că respectiva trăsătură este importantă pentru
ea. Implicații : percep rapid trăsătura la alții, o
memorează, îi judecă pe alții cf. trăsăturii.
„Persoane neschematice” (aschematice) : nu au scheme
de sine foarte bine cristalizate.

40. 12) „Eroarea de autoatribuire” (self-seving bias) = atribuire
internă a cauzelor acţiunilor reuşite şi atribuire externă a celor
nereuşite.
13) „Verificare a sinelui” (self-verification) = interpretarea
situaţiilor astfel încât să confirme conceptul de sine.
Teorie cognitivistă: propusă de W. B. Swann (1983).
Persoanele au idei despre cine sunt, dar au nevoie de alții ca să le
confirme aceste idei.
Pentru aceasta se angajează în strategii comportamentale
(alegerea „persoanelor de contact”, afișarea unor indicatori de
identitate, de ex. vestimentația) sau cognitive (atenție,
memorie, interpretare selectivă părtinitoare).
Experiment: W. B. Swann (1983) – alegerea unui coleg de bancă
dintre studenții care ofereau feedback-uri concordante sau
discordante cu propriul self-concept.
Rezultatul: erau alese persoanele care emiteau feedback-uri
concordante cu propriile păreri despre sine.

41. 14) „Focalizarea pe sine” (self-focusing) = gradul în care
indivizii se concentrează asupra lor înșiși. (vezi:
introspecția).
15) „Self multiplu” (multiple self) (David Lester, 1995)
16) „Concept de sine de lucru” (working self-concept) =
punerea la lucru a diferite aspecte ale self-ului în funcție
de situația concretă. (compar: „memorie de lucru”)

42. Persoanele au capacitate cognitivă limitată: nu pot avea
acces tot timpul la toate informațiile despre sine.
Accesul la informații este condiționat de factori externi sau
interni.
Subseturi de informații la care avem acces: self momentan
(momentary self) sau self de lucru.
Comparație: cameră întunecată, multe lucruri, nu le vedem.
Avem o lanternă: le luminăm pe rând, pe unele, la un
moment dat (self-ul momentan), dar știm că și alte
obiecte sunt în cameră, deși nu le vedem (self-ul stabil).
Rezolvarea disputei despre stabilitatea și maleabilitatea S.

43. 17) „Contarea de sine” (self-mattering) = cât de mult contezi
pentru ceilalți. Trei componente: atenția ce ni se acordă (suntem
semnificativi), importanța (celorlalți le pasă de noi), dependența
(convingerea noastră că ceilalți au încredere în noi, că au nevoie
de noi). (Rosenberg și McCullough, 1981)
18) „Îmbunătățirea self-ului actual” (self-improvement) –
comparație cu oamenii de succes, grup de referință)
19)„Afirmarea selfului” (self-affirmation) = creștere și întărire a
sinelui, pe baza iluziilor pozitive despre sine (dar nu foarte
îndepărtate de realitate.

44. Teoria despre afirmarea self-ului
(Self-affirmation theory)
Oamenii sunt fundamental motivați să își mențină
integritatea eului, să fie percepuți ca virtuoși etc.
Teoria A.S.: cum îți mențin oamenii integritatea self-ului.
Claude M. Steele (1988): prima teorie A.S. legată de teoria
despre disonanța cognitivă (L. Festinger, 1957).
Mecanisme raționale de apărare a sinelui sau distorsionarea
realității. (de ex., viața politică)
Oamenii acceptă mai ușor informațiile consonante.
Reflexibilitate
Legată de deindividualizare.

45. 20) „Complexitatea selfului” (self-complexity)
Patricia W. Linville (1985): primul model privind modul în
care oamenii își privesc diferențiat self-ul.
S are aspecte multiple: modul cum se armonizează
Persoanele care au un grad ridicat al C.S. pot să asocieze
aspectele self-ului emoțiilor pe care le resimt (de ex.,
cineva se poate simți bine ca atlet, dar nu ca student).
Problema: discrepanța self-ului / self global.
Complexitatea self-ului este legată de schema de sine (self-
schemas) și de diferențierea sinelui (self-differentiation)

46. 21) „Claritatea self-concept-ului” (self-concept clarity)
Oamenii își dau seama cine sunt, cu mai multă sau mai puțină
claritate.
SC-C : conținutul self-concept-ului (ex. percepția atributelor
persoanei) este clar definit, consistent intern și stabil.
Jennifer D. Campbell (1990): CS-C legat de stima de sine
(self-esteem)
Persoanele cu CS-C sunt mai puțin anxioase, mai puțin
depresive, mai puternic legate de munca lor.
CS-C influențează modul în care se raportează la alții.

47. Percepția self-ului

48. Structura self-concept-ului

49. 4. Cultura și selful
Diferențe culturale:
Self vestic (occidental) / Self estic (oriental)
Self independent / Self dependent de ceilalți (familie, colegi
de muncă, prieteni etc.
Se apreciază că în culturile vestice majoritatea oamenilor
tind să aibă o apreciere de sine înalt pozitivă şi sunt
motivaţi să o menţină la un nivel ridicat.

50. Verificarea „efectului Muhammad Ali”
în România
Cercetările psihosociologice realizate de D. M. Messick și
colab. (1985): tendinţa oamenilor de a se percepe pe ei
înşişi ca fiind mai buni (mai generoşi, mai oneşti etc.) decât
alţii sau, în orice caz, nu atât de răi ca alţii.
Această tendinţă subiectivă, neconştientizată, a primit numele
de „eroarea onestităţii” (fairness bias).
S. T. Allison, D. M. Messick şi G. R. Goethals (1989) au
descoperit că tendinţa de a ne percepe ca fiind superiori
celorlalţi apare când ne referim la moralitate (onestitate),
dar nu şi atunci când avem în vedere inteligenţa.
Au numit această tendință „Efectul Muhammad Ali”.

51. Muhammad Ali (Cassius Marcellus Clay, Jr.;
(January 17, 1942)
„Eu am afirmat doar
că sunt cel mai
bun, nu cel mai
inteligent”.

52. Explicarea „efectului Muhammad Ali”: diferenţele dintre
dimensiunile onestităţii şi dimensiunile inteligenţei:
dezirabilitatea, controlabilitatea şi verificabilitatea (S. T.
Allison at al.,1989).
Ne percepem mai morali comparativ cu ceilalţi pentru că
onestitatea este considerată mai dezirabilă şi mai
controlabilă decât inteligenţa.
Explicaţia din perspectiva controlabilităţii: onestitatea
reprezintă o caracteristică a personalităţii de care
individul se face responsabil, în timp ce inteligenţa
constituie în bună măsură ceva dat, înnăscut.
Verificabilitatea onestităţii şi inteligenţei: a fi bun sau rău -
mai dificil de observat, atribuirea onestităţii este mai
ambiguă decât judecata evaluativă asupra inteligenţei.

53. Bibliografie
Bandura, Albert (1977). Self-efficacy: Toward a unifying theory of
behavioral change. Psychological Review, 84, 191–215.
Baumeister, Roy F. și Vos, Katheleen D (eds.). (1995). Encyclopedia of
Social Psychology. Los Angeles : SAGE Publications, Inc.
Brown, J. D. (1998). The self. New York: McGraw-Hill.
Campbell, J. D. (1990). Self-esteem and clarity of the self-concept.
Journal of Personality and Social Psychology, 59, 538–549.
Leary, M. și Tangney, J. (eds.). (2002). Handbook of self and identity.
New York: Guilford Press.
Linville, P. W. (1985). Self-complexity and affective extremity: Don’t
put all of your eggs in one cognitive basket. Social Cognition, 3, 94–
120.
Steele, C. M. (1988). The psychology of self-affirmation: Sustaining
the integrity of the self. In L. Berkowitz (ed.). Advances in
experimental social psychology (Vol. 21, pp. 261–302). New York:
Academic Press.

54. Identitatea socială
Teoria identităţii sociale (Social identity theory) are în vedere
sentimentul apartenenţei la un grup sau la o colectivitate
(popor, etnie, cultură) şi se aplică în analiza relaţiei dintre
„noi” (ingroup) şi „ei” (outgroup).
Psihosociologul britanic Henri Tajfel şi colegii săi (1971) au
introdus „paradigma grupului minimal”, constatând că
indivizii au tendinţa de a favoriza grupul din care fac parte.
Când indivizii constată că apatenenţa la grup conduce la o
„stimă de sine” redusă, ei adoptă fie strategia părăsirii
grupului, fie strategia de redefinire a situaţiei, fie competiţia
pentru schimbarea situaţiei grupului (H. Tajfel, 1978).
În 1954, Manford H. Kuhn şi Thomas S. McPartland au creat
testul „Cine eşti tu?” pentru studierea identităţii sociale.

55. Teoria comparării sociale (Social comparison theory): încercând să
se autoevalueze, oamenii se raportează la alţi oameni: compară
caracteristicile lor fizice şi psihice la caracteristicile celorlalţi.
În 1954, Leon Festinger (1919 – 1989) : postulatele comparării
sociale:
a) oamenii simt nevoia de a îşi evalua abilităţile;
b) dacă lipsesc reperele obiective, ei se autoevaluează comparându-
se cu alţi oameni;
c) în acest caz, ei preferă să se compare cu alţii similari lor.
Oamenii nu se compară cu alţii numai pentru a avea o evaluare
corectă, ci şi pentru protecţia sinelui, pentru a-şi menţine stima de
sine (A. Tesser, 1988).
Pentru sporirea sau menţinerea stimei de sine, adesea oamenii se
compară cu cei care au realizări mai reduse sau eşecuri mai
multe: este strategia „comparării sociale descendente” (downward
social comparison).

56. Lexical Distance Among the Languages of Europe
Posted by Teresa Elms (2008) după K. Tyshchenko (1999), Metatheory of Linguistics.