Ovicultură

1. PARTICULARITĂȚI ANATOMO-FIZIOLOGICE
ALE SISTEMULUI DIGESTIV ȘI NUTRIȚIA
LA
O V I N E
• Student MEDVET - An. V:
Vasilii PANAID
Chișinău • 2016

2. Cuprins:
1. Importanța și rolul creșterii ovinelor
2. Aspecte anatomice ale aparatului digestiv
3. Fiziologia sistemului digestiv
3.1. Digestia fermentativă
3.1.1. Digestia fermentativă a glucidelor în prestomacuri
3.1.2. Digestia fermentativă a proteinelor în prestomacuri
3.1.3. Digestia fermentativă a lipidelor în prestomacuri
4. Tehnologia alimentației ovinelor
4.1.1. Particularitățile digestiei și valorificării hranei la ovine
4.1.2. Nutrețuri utilizate în alimentația ovinelor
4.2. Tehnica alimentației ovinelor
4.2.1. Alimentația la nivel de întreținere
4.2.2. Alimentația ovinelor în perioada de lactație
5. Bibliografie

3. 1. Importanța și rolul creșterii ovinelor
Ovinele reprezintă o specie de animale domestice ce se pot adapta la diferite condiții
biologice, tehnice și economice…
Creșterea și exploatarea ovinelor este o activitate practică în majoritatea țărilor lumii.
Actualmente, la nivel internațional și național, ovicultura reprezintă o activitate de
bază și o ramură principală a zootehniei, având o contribuție deosebită la dezvoltarea
economică a statelor crescătoare, participând în mod direct, alături de celelalte sectoare
specifice creșterii animalelor, la îmbunătățirea nivelului de trai atât al fermierilor cât și a
medicilor veterinari practicieni.
Ovinele posedă însușiri biologice importante, atât pentru răspândirea lor în zonele
unde se practică agricultura, cât și din punct de vedere al economiei producerii produselor
valoroase alimentare și a materiei prime pentru mai multe domenii ale industriei.
Este o mare tradiție pentru Republica Moldova creșterea oilor, având ca scop realizarea
unor producții bazate pe cerințele pieții și, în același timp, să fie favorabilă mediului
înconjurător, în funcție de particularitățile biologice ale raselor.
În actuala situație economică internă și internațională, precum și în perspectiva
dezvoltării creșterii ovinelor în lume și la noi în țară este necesară reevaluarea
posibilităților de dezvoltare a producțiilor obținute, în scopul rentabilizării exploatațiilor
zootehnice. Se impune creșterea producțiilor de carne și de lapte la toate rasele omologate
în RM, ceea ce asigură sporirea eficacității producerii produselor ovicole.

4. Creşterea oilor furnizează în primul rând materii prime pentru industria uşoară, cum
sunt lâna, pielicelele, pieile şi altele, din care se fabrică şi se confecţionează diferite
obiecte de îmbrăcăminte; produse alimentare, ca laptele şi carnea de oaie, iar în al
doilea rând aduce o serie de avantaje indirecte economiei naţionale.
Apreciind avantajele economice ale creșterii ovinelor, în special în domeniul producției
de carne, lapte, lână și secundar ale celorlalte produse obținute de la această specie,
numeroase țări fac eforturi deosebite pentru înmulțirea efectivelor și a creșterii
producțiilor acestora.
Ovinele, datorită îmbrăcămintei lânoase, sunt animale rezistente față de intemperii și
sunt totodată puțin pretențioase în ceea ce privește hrana, întreținerea și adăpostirea. Ele
cresc și se dezvoltă atât în regiunile bogate cât și în cele sărace în vegetație.
De asemenea, creșterea ovinelor nu necesită mari investiții pentru adăposturi și inventar.
În speță, ovicultura contribuie la dezvoltarea judicioasă pământului, la dezvoltarea
multilaterală și la îmbinarea armonioasă a diferitelor ramuri economice de producție…

5. Știați că:
 În lume, cel mai răspândit animal domestic este oaia. Populația ovină a
UE reprezintă peste 86 milioane capete, pe când în Australia numărul
acestora depășește 150 milioane capete.
 Cea mai mare fermă de oi din lume se află în Australia (partea de sud),
lângă orașul Commonwealth Hill. Aceasta găzduiește mai mult de 90 000
de oi care conviețuiesc pașnic alături de mii de canguri.
 În întreaga lume se întâlnesc aproximativ 900 de rase de oi diferite.
 Oile au un auz bine dezvoltat, dar o vedere slabă. Raza de vedere a oilor
este de 270 m, pe când la oameni de 170 m. De regulă, unghiul de vedere
la oi este de 3200 , astfel oaia poate să privească înapoi fără să întoarcă
capul.
 Cea mai grea oaie din lume a cântărit tocmai 247,2 kg.

6. 2. Aspecte anatomice ale aparatului digestiv

8. 3. Fiziologia sistemului digestiv
La rumegătoare, furajele sunt ingerate după o masticație sumară și sunt depozitate
într-un compartiment al stomacului, pentru ca apoi să fie readuse în gură, masticate
amănunțit și înghițite din nou.
Dintre cele 4 compartimente ale stomacului rumegătoarelor numai unul, cheagul, are
funcțiile stomacului adevărat, deoarece posedă în mucoasă glande care secretă suc
gastric. Celelalte compartimente numite prestomace au mucoasa de tip esofagian, cu un
epiteliu pluristratificat și fără glande digestive.
Rumenul (ierbarul) este cel mai voluminos compartiment (ocupând 2/3 din
cavitatea abdominală). Este lipsit în totalitate de glande secretorii, în schimb mucoasa
sa prezintă un număr foarte mare de papile bine vascularizate, datorită cărora suprafața
de schimb între conținutul ruminal și sânge este mărită.
Conținutul ruminal este structurat fizic în 4 zone:
1. Zona gazoasă – creată de gazele degajate în procesele de fermentație;
2. Zona solidă – aflată sub z. gazoasă, fiind creată din fragmente furajere solide aflate
în plin proces de fermentație…
3. Zona lichidă – situată în partea inferioară a rumenului, de o consistență apoasă.
4. Zona intermediară – aflată între cea solidă și lichidă, având o consistență mâloasă,
păstoasă. Aceste zone sunt create ca efect al forței de gravitație.

9. Urmare a motilității ruminale și a greutății specifice a furajelor, anterior rumenului sunt
create încă 2 zone: zona de ejecție (situată lângă cardia; primind hrana nou-deglutită) și
zona de evacuare (din care conținutul este eliminat prin orificiul reticulo-omasal).
Știați că:
- Știind că frecvența contracțiilor la rumegătoare este de 1-3 contracții per minut,
numărul lor diferă în funcție de starea animalului. Astfel, în timpul alimentării se-
nregistrează 2,8 contracții/min, în timpul rumegării – 2,3 contracții/min, iar în timpul
repausului – 1,8 contracții/min. Totodată, ele pot dispărea în totalitate chiar și în
condiții fiziologice – în timpul somnului profund.
Rețeaua reprezintă compartimentul cel mai mic din complexul gastric. Mucoasa sa
are aspectul unui fagure de albine, fiind lipsită de glande secretorii.
Jgheabul esofagian reprezintă un șanț lung de 15-20 cm localizat pe marea curbură
a rețelei, făcând să comunice direct esofagul cu foiosul. De aceea, la sugar, laptele supt
trece aproape în întregime din esofag direct în foios prin acest șanț, care, printr-un
mecanism reflex, se închide sub formă de tub. Rolul său diminuă după înțărcare…
Foiosul (omasum) este situat deasupra și la dreapta rețelei, între rumen și ficat.
Mucoasa foiosului prezintă lame longitudinale în număr de circa 20-25, cu ajutorul
cărora se realizează separarea și filtrarea. Însuși foiosul joacă rolul de "pompă presare –
scurgere". Volumul acestuia este de 0,3-0,9 l la ovine și 7-18 l la bovine.

10. Cheagul (abomasum) este situat în partea dreaptă și distal față de celelalte
compartimente gastrice. El prezintă o regiune fundică, un corp și o regiune pilorică.
Mișcările cheagului sunt asemănătoare celor ale stomacului simplu, prezentând unde
peristaltice, aproape absente în regiunea fundică, dar puternice în apropiere de pilor.
În speță, complexul gastric la rumegătoare este intens vascularizat, debitul sanguin la
nivelul mucoasei crescând în perioada absorbției AGV. Inervația complexului gastric este
dublă: intrinsecă și extrinsecă.
Particularitățile anatomo-funcționale ale prestomacurilor permit dezvoltarea unor relații
simbiotice speciale ale rumegătoarelor cu numeroase specii de microbi (bacterii,
protozoare, ciuperci). Acestea găsesc prestomacuri condiții optime de dezvoltare și prin
enzimele și specificul metabolismului lor aduc importante avantaje biologice
rumegătorului-gazdă.
Rumegarea este o succesiune complexă de acte reflexe ce constau în esență
remasticarea ingestiei, desfășurându-se doar în perioadele de odihnă. Actul inițial este
regurgitarea, care constă în readucerea bolului furajer (miricic) în cavitatea bucală.
Durata rumegării depinde de calitatea furajelor ingerate, fiind aproape absentă în cazul
ingestiei de furaje bogate în amidon (concentrate) și de aproape 10 ore/zi în cazul
ingestiei de furaje bogate în celuloză (fibroase). Mișcările de masticație la ovine sunt de
50-60 per minut, și de 50-90 la bovine.

11. Știați că:
- Ovinele, în timp de 24 ore durata
totală a rumegării este de 8-9 ore, repartizate
în 6-8 perioade, pe când taurinele efectuează
4-10 ore de rumegare (conform structurei
rației furajere) repartizate în 6-20 de
perioade foarte variate ca durată (de la
câteva minute până la o oră). Astfel, zilnic,
rumegătoarele execută între 9 000 – 25 000
de mișcări masticatorii.
- Oile preferă compania oilor de
aceeași rasă, atunci când sunt amestecate.

12. Eructația reprezintă procesul fiziologic prin care se realizează eliminarea
intermitentă a gazelor ruminale prin esofag, faringe și gură. Doar o mică parte din gaze
sunt absorbite în sânge și eliminate prin pulmoni. Acest act se produce în mod reflex, în
urma excitației exercitate de gazele sub presiune asupra părții posterioare a sacului
dorsal al rumenului.
Știați că:
- Ovinele, timp de oră, eructează (râgâie) doar de 10 ori, pe când bovinele –
18 ori.
- Întreaga agricultură mondială este responsabilă de peste o cincime de
cantitatea de gaze cu efect de seră produse la nivel planetar, iar 80 % din această
cantitate este produsă de creșterea ovinelor și bovinelor. Deci, într-un înterval de 24
de ore bovinele produc între 300-1000 litri de gaze precum: Dioxid de carbon,
Metanul (1 kg de metan are același efect negativ ca echivalentul a 21 kg de CO2
eliberate în atmosferă), azotul, hidrogenul sulfurat ș.a.. Ovinele produc cam 100 l
de gaze. Efectul metanului se menține aproape 100 de ani în atmosferă.
- Gazogeneza este mult mai intensă în primele 4 ore după alimentarea în
special cu furaje verzi, când se pot forma cca 40 l de gaze/oră la bovidae.

13. 3.1. Digestia fermentativă
În digestia fermentativă, substratul nutritiv este descompus tot prin acțiunea
enzimelor.
Digestia fermentativă se desfășoară în compartimente poziționate anterior stomacului
(prestomacurile) sau posterior (intestinul subțire, cecumul și colonul). Prestomacurile și
intestinul gros asigură condiții optime de pH, temperatură, umiditate, presiune
osmotică și potențial oxidoreductor pentru supraviețuirea microbilor. De asemenea,
tranzitul prin aceste compartimente este destul de lent pentru a permite menținerea unui
număr optim de microbi: un raport corespunzător între cantitatea de microbi formată
prin proliferare și cea eliminată prin tranzit.
Populația microbiană prestomacală numără aproape 30 de specii bacteriene,
precum și câteva specii de fungi și protozoare. Numărul total de bacterii din conținutul
rumenal și cel cecal este cuprins între 1010 -1011 per gram. Majoritatea bacteriilor
aparțin unor specii strict anaerobe. Fungii au rolul în digestia peretelui celular vegetal,
pe când protozoarele ingeră un mare număr de bacterii (aproximativ 200 bacterii/min)
ținând sub control densitatea acestora. Protozoarele sunt în număr de 104-106 per gram
de conținut rumenal, sunt ciliate (genurile Isotrichia și Entodinium) sau flagelate.
Protozoarele ingeră molecule de amidon și proteine din conținutul ruminal pe care le
stochează în organismul lor protejându-le de acțiunea enzimelor fermentative
bacteriene. Amidonul și proteinele rămân în corpul protozoarelor până când acestea
sunt puse la dispoziția enzimelor din intestinul subțire.

14. Reținerea amidonului în corpul protozoarelor este benefică organismului gazdă, în acest
fel protozoarele modulând rata lui de digestie.
Contaminarea cu microorganisme începe din prima săptămână de viață. Ea se face
prin apă, furaje și contactul cu celelalte animale. Acest contact este deosebit de
important în ceea ce privește fauna. Astfel, dacă mieii sau vițeii sunt ținuți izolați, fauna
din prestomace nu se dezvoltă. Sau, dacă fauna animalului adult este omorâtă, iar
animalul este ținut apoi izolat, fauna nu se reface decât numai când animalul va veni în
contact cu furajele, cu animale normale, cu apa. Felul și numărul acestor
microorganisme variază cu hrana.
Știați că:
 Oaia este capabilă să producă timp de o zi
3,5 kg de gunoi. Bovinele – 40 kg/zi,
cabalinele – 25 kg/zi, porcinele – 6 kg/zi.

15. Organismul este un sistem deschis care face schimb de substanţă şi energie cu mediul
extern. Acest schimb permanent se numeşte metabolism.
3.1.1. Digestia fermentativă a glucidelor.
Metabolismul glucidic.
Glucidele din plantele ingerate ajunse în rumen sau intestinul gros sunt atacate de
hidrolaze microbiene. Rolul lor principal este de a furniza energia pentru organism.
Glucidele din furaje consumate de rumegătoare se găsesc în forme moleculare diferite
și sunt reprezentate de celuloză, hemiceluloză, lignină, pectine, fructoză și (eventual)
sucroza din melasă. După ce sunt digerate, glucidele trec prin vena portă la ficat, unde
o parte se transformă în glicogen (substanță de rezervă), iar altă parte sub formă de
glucoză trece în circulația generală pentru uzul organelor și țesuturilor.
Glicogenul se poate sintetiza în ficat și din substanțe neglucidice: aminoacizi,
glicerină, iar prin funcția glicogenolitică a ficatului el este transformat la nevoie în
glucoză, care trece în sânge, astfel încât acestea să se încadreze în limitele de 80 până
la 120 mg/100 ml sânge. Glucoza sangvină este folosită direct de organe pentru nevoile
lor energetice sau poate fi transformată la nivelul mușchilor în glicogen propriu
acestora ca substanță de rezervă (acesta este întrebuințat de mușchi în activitatea lor,
dând naștere acidului lactic).

16. Degradarea glucozei în organism prezintă 2 faze:
 anaerobă – se desfășoară în mușchi, rezultând ca produși finali acid lactic și energie;
acumularea acidului lactic produce durere și oboseală musculară.
 anerobă – urmează fazei anaerobe, iar produșii finali fiind CO2, apă, energie calorică.
Energia necesară acestor procese chimice este furnizată de ATP.
Reglarea glicemiei este condiționată de mai mulți factori, însă, de o mare importanță
sunt hormonii insulina și glucagonul, care acționează în sensul înlesnirii transferului de
glucoză liberă din compartimentul extracelular în celulă…
De regulă, glucoza este transformată în glucozo-6-fosfat, apoi prin glicoliza aerobă
în piruvat, iar prin procese fermentative se formeaza acizii grasi volatili (AGV): 60-70%
acid acetic, 10-15% acid propionic, 10-15% acid butiric și acid valerianic.

17. 3.1.2. Digestia fermentativă a protidelor.
Metabolismul protidic
Este un proces fiziologic complex în care acestea își realizează rolul plastic și
biocatalitic.
Pe măsura pătrunderii în biomasa fermentativă ruminală, proteinele sunt atacate de
către proteazele bacteriene extracelulare. Aceste enzime sunt în cea mai mare parte
endopeptidaze „trypsin-like„ care hidrolizează proteinele din furaje până la peptide.
Peptidele formate sunt absorbite prin traversul peretelui corpului microbian printr-un
mecanism identic cu cel al absorbției glucozei prin traversul peretelui digestiv.
În corpul microbian, peptidele sunt hidrolizate la aminoacizi, care sunt folosiți pentru
sinteza de proteină proprie sau sunt dezaminați și utilizați pentru sinteza AGV majori.
Din aminoacizii cu catenă ramificată rezultă AGV cu catenă ramificată:
valină + 2H2O → izobutirat + NH3 + CO2
leucină + 2H2O → izovalerat + NH3 + CO2
izoleucină + 2H2O → 2-metilbutirat + NH3 + CO2
În rumen nu este digerată întreaga cantitate de proteine existente în furaje, o parte
însemnată scapă (excede) capacității proteolitice microbiene, anjungând în abomasum
și intestin unde este descompusă de enzimele proteolitice ale rumegătorului în mod
similar speciilor nerumegătoare

18. Deci, plantele aflate în stadii incipiente de dezvoltare sunt bogate în proteină
digestibilă, iar aminoacizii rezultați din ele prin acțiunea proteolitică a bacteriilor
rumenale sunt rapid dezaminați, rezultând asfel cantități mari de amoniac rumenal
absorbabil (prin mucoasa rumenală și omasală) și cantități mici de aminoacizi ce pot fi
tranzitați în abomasum. Pe când plantele mature, fiind mai sărace în proteină
digestibilă, permit formarea unei cantități mai mari de proteină bacteriană, întrucât,
fiind mai greu degradabile, bacteriile rumenale au mai mult timp pentru utilizarea
amoniacului în sinteza de proteine proprii.
Știați că:
 Dacă punem cap la cap fiecare fir de
lână al unei oi, atunci vom obține un
megafir cu lungimea de 200 km.

19. 3.1.3. Digestia fermentativă a lipidelor.
Metabolismul lipidic.
De regulă, lipidele se găsesc într-o cantitate redusă în plantele ce intră în hrana
rumegătoarelor. Microorganismele din prestomacuri posedă un echipament enzimatic ce
le permite descompunearea lipidelor (lipoliza) din furaje, modificarea structurii anumitor
acizi grași (prin biohidrogenare – transformarea AGN (oleic, linoleic, linolenic) rezultați
din lipoliză în acizi grași saturați (stearic) cu ajutorul speciilor de bacterii
biohidrogeneratoare), și chiar formare (sinteză) de novo de acizi grași.
Lipoliza constă în hidroliza gliceridelor și fosfolipidelor din furaje ajunse în rumen,
cu ajutorul lipazei bacteriene. Rezultă glicerol și AGS (cu catenă lungă) și nesaturați.
În speță, lipidele se absorb sub formă de glicerină și acizi grași, resintetizându-se,
începând chiar din celulele vilozităților intestinale, în grăsimi proprii organismului. Cu
ajutorul sângelui, lipidele ajung sub forma unor compuși lipoproteici denumiți
chilimicroni (complex proteină-acizi grași) la ficat, de unde pot ruma 3 căi:
1. producerea de energie prin degradarea acizilor grași în timpul procesului de beta-
oxidare;
2. intră în constituția componenților citoplasmatici și se numesc grăsimi de constituție;
3. se depozitează ca grăsimi de rezervă în celulele adipoase din hipoderm sau din jurul
unor organe.

20. Țesutul adipos are și o activitate peptido-secretorie, secretând atât peptine (de ex.
leptina) cât și unele adipocitokine precum: angiotensinogenul, angiotensina II,
adiponectina, rezistina, interleukina 6, prostaglandine ș. a..
Din întreaga masă vie a corpului lipidelor le revin tocmai 10-20 %.
De regulă, lipidele dispun de 2 ori mai multă energie potențială comparativ cu protidele și
glucidele. Aproximativ 30 % din necesitățile energetice ale organismului la animalul adult
și 50 % la tineret se pot acoperi pe baza lipidelor.
Grăsimile servesc și ca sursă de formare de a apei în organism. Ca rezultat al oxidării a
1,0 g de lipide se obțin cca 1,07 ml de apă, pe când dintr-un gram de glucide doar numai
0,55 ml, iar din protide – 0,41 ml.
Știați că:
- cocoașa cămilei depozitează până la 100-
200 kg de grăsime, în condiții de secetă această
cantitate de grăsime poate forma ca rezultat al
oxidării peste 40 l de apă, ajungându-i pe o
perioadă de până la 13 zile.

21. 4. Tehnologia alimentației ovinelor
Orice organism viu este strâns legat de mediul din jurul său, prin necesitatea
încorporării substanțelor, pe seama cărora își desfășoară procesele vitale.
Ovinele sunt animale care se adaptează ușor unor condiții de viață foarte diferite. Ele
pot valorifica eficient pajiști cu o floră bogată, dar și pajiști mai sărace, totodată
acomodându-se ușor temperaturilor scăzute sau ridicate, dar și se pot îmnulți într-un
adăpost mai simplu.
4.1.1. Particularitățile digestiei și valorificării hranei la ovine
Specificul și particularitățile biologice conferă o capacitate oilor (dar și a caprelor) de
a fi capabile să valorifice unele resurse naturale mai puțin utilizate de alte specii. Asta nu
înseamnă că ovinele trebuie "condamnate" să consume numai ce "rămâne sau refuză"
alte specii de animale.
Botul și arcadele dentare de formă oval-alungită, buzele subțiri și incisivii mai
arcuiți, permit ca această specie să pășuneze plantele aproape de suprafața solului,
inclusiv pe cele de talie joasă care nu sunt valorificate de alte specii, iar atunci când
masa verde este insuficientă oile pot pășuna chiar sub nivelul de cosire.

22. Particularitățile digestiei la ovine constituie factori determinanți ai modului lor de
hrănire. La această specie tubul digestiv depășește de cca. 25 ori lungimea corpului,
favorizând astfel reținerea resturilor furajere la acest nivel timp de 15-21 zile,
contribuind la o mai bună asimilare a furajelor… ca urmare fecalele au formă și
consistență specifică.
Necesarul pentru întreținere și producție se realizează pe baza substanțelor proteice,
energetice, sărurilor minerale și vitaminelor.
Rasele mai rustice (Țurcană, Țigaie) pot parcurge distanțe mari pentru procurarea
hranei, alimentația lor fiind pe parcurs.
Digestia și valorificarea nutrețurilor la ovine este asemănătoare cu cea a
rumegătoarelor mari, dar trebuie de avut în vedere câteva particularități ale acestei specii
și anume: ovinele digeră mai bine decât rumegătoarele mari proteina și grăsimea și mai
slab substanțele organice (în special celuloza), ceea ce duce la eliminarea unor cantități
mai reduse de produse endogene, față de bovine. La oi pierderile de energie prin gaze
sunt mai mici decât la bovine.
Rețeaua este proporțional mai mare și bine separată de rumen, fapt ce încetinește
reflexul particulelor mici din sacul ventral al rumenului către sacul cranial și rețea; rolul
foiosului, ca pompă aspiro-refulantă pentru transferul digestiei, este mai important decât
la bovine.
Fiind animale rustice și mai puțin pretențioase față de hrană, ovinelor le sunt
destinate nutrețurile de calitate inferioară…

23. 4.1.2. Nutrețuri utilizate în alimentația ovinelor
Datorită particularităților aparatului bucal și tubului digestiv, specia ovină valorifică
foarte bine o gamă largă de furaje și îndeosebi cele fibroase (fânuri, coceni, vreji,
pleavă). O lungă perioadă dintr-un an sursa principală o constituie masa verde de pe
pășuni, pajiști naturale și cultivate, surse ocazionale (miriști, porumbiște ș.a.), iar pe
durata stabulației sursele de hrană sunt reprezentate de fânuri și grosiere, la care se
adaugă și grăunțele, reziduurile industriale, nutrețul însilozat și concentrate.
Concentratele sunt digerate mai bine la oi decât la bovine.
Nutrețul DSO la
ovine
DSO la
bovine
DCB la
ovine
DCB la
bovine
Concentrate 79.1 76.8 46.4 39.8
Siloz de porumb 72.4 70.8 60.9 64.8
Nutreț verde 60.3 62.8
Fân 59.0 62.7 59.7 64.0
Siloz ierburi 71.6 73.4 72.9 76.0
Celulozice 46.8 51.8 49.2 56.0
Tabelul 1. Digestibilitatea substanței organice (DSO) și a
celulozei brute (DCB), la ovine și bovine

24. Masa verde. Cantitățile de masă verde și respectiv de substanță uscată ce pot fi
consumate de un individ într-o zi pot varia în limite considerabile. Astfel, consumul de
masă verde depinde de faza de vegetație a plantelor, deoarece cu cât acestea sunt mai
tinere cu atât cantitatea ingerată este mai mare și invers. În același sens variază
consumabilitatea cu digestibilitatea. În general pentru ovine cantitatea de masă verde
într-o zi este de 8-10 kg la adulte, 6-8 kg la tineretul ovin an precedent și 4-6 kg la
tineretul ovin an curent.
Fânuri naturale sau cultivate. Sunt administrate în hrana oilor ca atare sau
măcinate, în cantități mai mari și de regulă în perioada de stabulație. Orientativ,
cantitățile zilnice administrate în hrana ovinelor adulte sunt de cca 1,5 kg fân natural, 1,5
kg de fân de leguminoase, pe când la tineret – cca 1-1,5 kg. Cantitățile administrate se
reduc în situația în care sunt administrate în furaje nutrețuri grosiere, suculente
concentrate și altele.
Grosierele (paie de cereale, coceni, soia, fasole, mazăre etc.) se administrează zilnic
în cantități de 0,5 – 2,0 kg.
Nutrrețurile suculente administrate nu trebuie să depășească 40-45 % din valoarea
nutritivă a rației. Deci, cantitățile zilnice sunt de 2-5 kg la adulte și 1-2 kg la tineret. Cu
20 de zile înaintea fătărilor, se reduc cantitățile de suculente și se măresc cele de
concentrate cultivate.
Nutrețurile concentrate sunt administrate în cantități reduse și au rolul de a echilibra
rația în principii nutritivi. Furajele concentrate administrate în furajarea oilor reprezintă
un amestec de porumb, șroturi, orz, mazăre, tărâțe și gozuri, iar cantitățile zilnice
administrate variază între 0,1-0,5 kg…

25. 4.2. Tehnica alimentației ovinelor
În condițiile țării noastre, alimentația oilor la nivelul de întreținere corespunde
perioadei de vară până la debutul unui nou ciclu reproductiv. În acest interval rațiile
sunt constituite în totalitate din masă verde consumată direct de pe pășuni sau pajiști și
doar foarte rar oile beneficiază și de alte resurse furajere.
4.2.1. Alimentația la nivel de întreținere
Greutatea vie
(kg)
UNL PD
(g)
PDI
(g)
Ca
(g)
P
(g)
Caroten
(mg)
10 0,28 22 - - - -
20 0,42 32 - - - -
30 0,52 40 - - - -
40 0,58 45 40 3,2 2,2 6
50 0,65 50 47 3,5 2,5 7
60 0,72 55 54 4,0 3,0 8
70 0,77 60 61 4,5 3,5 9
80 0,81 64 - - - -
90 0,86 66 - - - -
100 0,90 70 - - - -
Tabelul 2. Norme de
întreținere pentru ovine
(STOICA I., 1997).

26. 4.2.2. Alimentația ovinelor în perioada de lactație
Perioada de lactație reprezintă etapa ciclului de producție în care nivelul cerințelor
nutriționale atinge cele valorile cel mai mari.
Imediat după fătare crește capacitatea de ingestie, însă cu toate acestea, oile nu pot
ingera cantitățile necesare de furaje pentru a acoperi nivelul cerințelor din prima
săptămână de lactație și fac apel la mobilizarea rezervelor corporale, dar fără riscuri
patologice pentru oaie sau miel.
În cazul oii mame rația administrată va fi formată din furaje cu acțiune stimulativă a
secreției lactogene și va cuprinde:
 1,5 kg de fânuri de bună calitate sau masă verde;
 1,5 kg vreji de leguminoase;
 3-4 kg suculente (de preferat sfecla);
 0,2 – 0,4 kg concentrate cultivate (administrate ca atare sau în stare uruită).
Pentru oile aflate în lactație, rațiile vor trebui să acopere necesarul de substanțe
nutritive corespondente evoluției producției de lapte.
În condițiile țării noastre lactația oilor începe în foarte multe situații încă din
stabulație (în cazul montelor, timpurii și extratimpurii) și se-ncheie în perioada de
pășunat, toamna târziu.

27. Greutatea vie
(kg)
UN PBD (g) Ca (g) P (g)
40 1,4 - 1,6 135 – 142 8,5 4,8
50 1,6 – 1,8 143 – 165 8,6 5,0
60 1,7 – 1,9 153 – 170 9,0 5,2
70 1,8 – 2,0 165 - 190 9,4 5,4
Tabelul 3. Cerințe nutriționale pentru oile care alăptează

28. 1. DECUN M., - Bioetica, bunăstarea și protecția animalelor. Timișoara, Ed. Mirton
2013, 703 p.;
2. DOJANĂ N., - Tratat de fiziologia animalelor de fermă. București, Ed. Acadaemiei
Române 2009, 593 p.;
3. DOLIȘ M., GÂLCĂ I. ș.a., - Zootehnie generală. Iași, Editura Alfa 2006, 189 p.;
4. DRĂGĂTOIU D., POP I.M., - Principii de alimentație. București, Ed. Granada 2015,
Vol. I, 245 p.;
5. DUMITRU M., - Boli de nutriție și metabolism la animale. București, Ed Ceres 1996,
Ediția a II-a, 243 p.;
6. EREMIA N. (coordonator), ș.a., - Tehnologii în Zotehnie. Chișinău, Ed. Print-Caro
2013, 688 p.;
7. KAHN M. Cynthia (Editor). - The Merck Veterinary Manual. USA, tenth edition,
2945 p.;
8. LEONTE D., - Noțiuni de zooigienă. Iași, Ed. Ion Ionescu de la Brad 2009, 368 p.;
9. NICA T., DERMENGI B., ȘTEFĂNESCU C., - Creșterea oilor. București, Ed. Agro-
silvică 1965, Ediția a II-a, 435 p.;
10. SIMION Violeta-Elena. - Nutriția și alimentația animalelor de fermă. București, Ed.
Fundației România de Mâine 2009, 216 p.;
11. STOICA I., STOICA L., - Bazele nutriției și alimentației animalelor. București, Ed.
Coral Sanivet 2001, 647 p.;
12. PARHON C.C., - Fiziologia animalelor domestice. București, Ed. Didactică și
pedagogică 1967, 452 p.;
Bibliografie:

29. 14. PASCAL C., - Creșterea ovinelor și a caprinelor. Iași, Ed. PIM 2007, 521 p.;
15. PASCAL C., - Tehnologii generale animale. Iași, Ed. Ion Ionescu de la Brad 2010, 358 p.;
16. POP I. Mircea, HALGA P., AVARVAREI T., - Nutriția și alimentația animalelor. Iași, Ed.
Tipomoldova 2006, 3 volume, 837 p.;
17. RASTOGI S. C., - Esentials of Animal Physiology. New Delhi, New age international
2007, 578 p.;
18. TĂMAȘ V., ȘERBAN M., COTRUȚ M., - Biochimie medicală veterinară. București, Ed.
Didactică și Pedagogică 1981, 597 p.;
19. ȚURCANU Ș., - Fiziologia animalelor domestice. Chișinău, UASM 2006, 600 p.;
20. ȚURCANU Ș., - Curiozități din lumea animalelor. Chișinău, UASM 2006, 361 p.;
21. * Revista de Zotehnie și Medicină Veterinară, nr. 1-2 din 2008;
22. * Revista Agrimedia, decembrie 2015;
23. * onlineveterinaryanatomy.net
24. * http://www.toateanimalele.ro/Domestice/Oaie/Oaie.php;
25. *http://agrointel.ro/24337/cresterea-oilor-cu-profit-maxim-fermierul-nu-trebuie-sa-ignore-
trei-cerintele-nutritionale-la-ovine-proteine-energie-si-apa/;
26. *http://www.lumeasatului.ro/articole-revista/1713-ovinele-si-bovinele-produc-mai-multe-
gaze-de-sera-decat-masinile.html.