1. Filosofia
Filosofia este gandirea asupra esentelor, principiilor ultime ale lumii si omului, insa nefinalizata intr-un raspuns
ultim, ci intr-un exercitiu continuu al problematizarii.
Filosofia este domeniul interogatiei.
Philosophia = iubire de intelepciune
Platon: Filosofia este “suisul sufletului catre locul inteligibilului”
Filosofia este “arta rasucirii dinspre devenire catre ceea ce este”
Baruch Spinoza: Filosofia este calea convertirii necesitatii in libertate, iubirea intelectuala a sufletului catre
Dumnezeu”
Lucian Blaga: “Filosoful se indeamna sa converteasca in termini de intelegere umana un mister amplu si adanc
ca toata existenta”
Bertrand Russell: Filosofia este “cercetarea critica a principiilor, examinarea limitelor cunoasterii, eliberarea de
atitudinea dogmatica”
Karl Jaspers: Originea filosofiei: uimirea – indoiala – cutremurarea.
Atitudinea filosofica fundamentala: comunicarea de la existenta la existenta, raportul auutentic cu
celalalt.
Immanuel Kant: Filosofia este o examinare critica a naturii ratiunii, a limitelor cunoasterii umane.
Friedrich Nietzsche: Filosofia autentica trebuie sa determine o reevaluare a tuturor valorilor care acum trebuie
admise ca fictiuni.
August Comte: Filosofia pozitivista consta in cercetarea legilor si nu a cauzelor fenomenelor.
Gandirea pozitivista difera de gandirea teologica, metafizica pentru ca apeleaza la rationamente
bazate pe observatie, cerceteaza succesiunea si similitudinea fenomenelor.
G.W.F. Hegel: Istoria filosofiei are sens, este rationala si coerenta, pentru ca este o istorie a conceptiilor despre
Spirit.
Filosofia este o sinteza ultima a tuturor gandurilor despre Spirit.
Filosofiile sunt procese dialectice de tip teza-antiteza-sinteza de problematizare si dezvoltare
continua a Ideii.
Edmund Husserl: Constiinta este obiectul adecvat al filosofiei numita fenomenologie.
Filosofia ca stiinta riguroasa sau fenomenologia este analiza constiintei ca sursa a sensului si
a valorii.
Rudolf Carnap: Filosofia este o activitate de clarificare a limbajului prin analiza logica, cercetarea logica a
fundamentelor limbajului, in construirea unei sintaxe logice in care sunt admise doar
tautologiile si propozitiile de experienta.
Ludwig Wittgenstein: Filosofia este activitatea de clarificare a limbajului enuntat despre obiecte si fapte, adica
de determinare logica a acestuia.
Filosofia se reduce la clasificarea propozitiilor stiintelor naturii.
Genuri de filosofie:
• Filosofia speculativa: are ca obiect cunoasterea obtinuta prin intuitie, contemplatie si meditatie,
exercitata asupra unori continuturi ce depasesc intodeauna experienta empirica.
Este rationalista sau mistica;
• Filosofia critica: are ca obiect limitele cunoasterii umane: este un act reflexiv prin care se urmareste
stabilirea domeniului propriu intelectului;
• Filosofia hermeneutica: are ca obiect interpretarea unui anumit domeniu al cunoasterii in diferite
perspective;
• Filosofia pozitivista: este consecinta aplicarii exigentelor cunoasterii stiintifice asupra filosofiei.

2. Omul
Natura umana este o problematica ce implica interogatii esentiale care incearca sa cuprinda un set de atribute
specifice.
Teoria politica pune problema capacitatii sau incapacitatii omului de a trai in mod social, de a fi parte
componenta a unui sistem guvernant.
Teoria metafizica trateaza gandirea si capacitatea acesteia de reflectare asupra lumii ca element distinctive al
naturii umane. Omul este fiinta meditativa, reflexiva.
Aristotel: Natura umana este una sociala, intrucat in fiecare dintre noi exista instinctul pentru formarea
comunitatilor si pentru ca abia in stat existenta isi afla implinirea, desavarsindu-si astfel posibilitatile
proprii.
Jean-Jacques Rousseau: Adevarata natura umana nu este cea sociala, ci consta in starea primitiva a omului
salbatic, in alcatuirea originara a fiintei umane.
Existenta in starea sociala supune omul inegalitatii politice, diferentelor sociale.
Fericitul Augustin: Omul este o imagine a lui Dumnezeu, o imagine a Trinitatii.
Omul interior (sufletul si facultatile sale orientate catre cunoasterea ideilor eterne) reflecta
divinitatea si nu omul exterior (aspectul perisabil al finite umane si cunoasterea provenita de
la simturi).
Blaise Pascal: Omul isi descopera fiinta sa drept cale de mijloc intre doua extreme: neantul si infinitul mare si
mic.
Omul nu este nici Dumnezeu, nici animal, nici inger, nici bestie.
Natura umana este o limita permanenta si de aici nevoia de a o depasi prin ratiune.
Emmanuel Levinas: Problema alteritatii sau a celuilalt
Altul, in raport fata catre fata este o prezenta, insa una diferita de mine, nelinistitoare, care
detine o libertate incontrolabila.
Altul se prezinta prin limbaj, fiind auzit, aceasta vorbire atestand o alta natura, libera,
imprevizibila, care astfel imi circumscrie limitele propriei persoane.
Bernard Williams: Identitatea corporala este o conditie necesara pentru stabilirea identitatii personale.
Memoria nu este un criteriu al identitatii.
Lucian Blaga: Omul este creator de cultura.
Sensul existentei omului: fiintarea intru mister si pentru revelarea acestuia.
Constantin Noica: Opune logicii lui Ares (individualul este privit ca fapt statistic) logica lui Hermes
(intelegerea intregului in parte).
Paul Ricoeur: Omul ca sine trebuie sa recupereze sensul existentei sale interpretand semnele lumii, limbajul,
cultura, pe planul semantic, reflexiv si existential.
Albert Camus: Sentimentul absurdului este cel care caracterizeaza raportarea omului la lume.
Nu exista solutii pentru experiente absurde si, de aceea, acest conflict dintre om si lume trebuie
mentinut ca atare, pentru ca este un conflict prin care omul obtine constiinta lucida.

3. Libertatea
Libertatea este absenta limitelor. (definitia clasica)
Determinismul semnifica ca actiunile naturale sau ale omului sunt determinate de o cauza, ele nu sunt libere.
Determinismul natural semnifica faptul ca natura este guvernata de necesitate mecanica. Omul este supus
relatiei ireversibile cauza – effect.
Determinismul divin semnifica faptul ca lumea si omul sunt creatii ale divinitatii care predetermina actiunile
fiintelor umane.
Conceptia fizicalista a filosofiei grecesti: cercetarea principiului material al naturii
Necesitatea naturala: restrange aria actelor umane doar la cele determinate de o cauza externa.
Democrit din Abdera: principiile ultime ale lumii sunt atomii si vidul
Epicur: in universul format din atomi, miscarea corpurilor este deteminata de greutatea atomilor care permit
sustinerea unui grad de contingenta (clinamen) ce explica formarea corpurilor compuse.
Fizica atomista anuleaza distinctia dintre fiinta umana si natura.
Titus Lucretius Caro: Pe fundalul unei contingente cosmice, omul este liber ca exercitare a Vointei.
Stoicismul: Universul este identic cu divinitatea
Marcus Aurelius: Omul trebuie sa se supuna necesitatii datorita predestinarii planului divin si datorita Scopului
supreme al universului.
Daca actiunile umane urmeaza planul Providentei divine atunci omul va afla libertatea.
Filosofia crestina si libertatea
Intelectul converteste necesitatea in libertate prin intelegerea adecvata a naturii divine.
Liberul arbitru semnifica libertatea de a alege intre posibilitatile oferite. Raul si eroarea reprezinta alegeri de
care omul este direct responsabil.
Baruch Spinoza: Omul este supus unei necesitati inexorabile: necesitatea divina
Libertatea inseamna cunoasterea cauzei determinante si acordul dintre propria vointa si vointa
divina.
Omul se integreaza prin cunoastere in libertatea lui Dumnezeu.
G.W.Leibniz: Omul, prin actiunile sale, respecta planul divin, se supune predestinarii constientizand ordinea
divina.
Rene Descartes: Libertatea este precedata de cunoastere
Pentru ca omul, in libertatea sa, sa aleaga doar binele si adevarul, el trebuie sa cunoasca
evidenta binelui si adevarului din toate alegerile. O astfel de cunoastere nu se poate realiza
decat prin intelectul luminat de gratia divina.
Friedrich Nietzsche: Libertatea vointei puternice inlocuieste “nevroza” religioasa, vointa slaba.
Resentimentul este originea religiei si a moralei crestine unde sensul conceptului de
libertate este corelativ sensului conceptului de interdictie.
Indeterminarea este caracteristica principala a lumii in care traieste omul secolului al XX- lea.
Semnifica relativitate, relatii de incertitudine, hazard, contingenta.
Responsabilitatea este caracteristica principala a existentei umane in secolul al XX-lea.
Intrucat fiecare alegere este constitutiva a sinelui, responsabilitatea pentru o anumita decizie
este, in acelasi timp si responsabilitate pentru propria persoana.

4. Indeterminare
Rudolf Clausius: Conceptul de entropie semnifica ireversibilitatea proceselor fizice.
Principiul al doilea al termodinamicii: “Entropia lumii tinde catre un maximum”face
predictibila starea finala a universului, moartea.
Constiinta ireversibilitatii confrunta omenirea cu trairea maxima a angoasei si disperarii in
fata mortii.
Albert Einstein: Teoria relativitatii generalizate: Configuratia corpurilor nu mai poate fi descrisa in termenii
geometriei absolute ci presupusa intr-o continua deformare, in zona spatiului curbat, a elipsei.
Aceasta are ca implicatie absenta cogito-ului absolut si prefigurare a omului – masura.
Werner Heisenberg: Incertitudinea ia locul cunoasterii fizice exacte de pana atunci. Libertatea, sub forma
contingentei, a posibilitatii, este prezenta in stiinta; mai mult, reprezinta o justificare a
actelor libere umane.
Responsabilitatea
Daniel C. Dennet: Antagonismul dintre explicatia mecanicista si cea intentionala despre comportamentul uman
este fals. Responsabilitatea se stabileste in functie de rationalitatea sau irationalitatea
comportamentului si nu de natura impulsului.
Charles Taylor: Respinge teoria utilitarista si cea a alegerii radicale referitoare la responsabilitate.
Persoana responsabila este un evaluator care apeleaza la reflectii calitative asupra actiunilor,
supunandu-le interpretarilor contrastante: bun – rau.
Jean Paul Sartre: Pentru om existenta precede esenta.
Primordiale sunt alegerea, libertatea, posibilitatea.
Posibilitatea reprezinta matricea care asigura desfasurarea libertatii umane.
De libertate suntem absolut responsabili pentru ca alegerea ne apartine.
Determinismul psihic
Sigmund Freud: Psihanaliza dezvaluie sub masca existentei cogito-ului absolut, constient si responsabil de
actele sale, un alt subiect, scindat intr-un plan constient si un plan inconstient, peren si
indestructibil.
Determinismul cultural
Michel Foucault: Structuralismul este un fenomen socio-cultural ce este definit ca un produs al combinatiei
structurilor din interiorul unui sistem.
Omul este supus legilor sistemului.
Sistemul, ca infrastructura inconstienta, determina atitudinile, gandurile, ideile umane.
Cuprinsa in limitele sistemului, libertatea se reduce la variabilitatea structurilor unui sistem.
Intrucat omul, supus sistemului, este depersonalizat, desubiectivizat si anonim, libertatea nu
exista.

5. Dreptatea
Originea dreptatii
Jean-Jacques Rousseau; Contractul social: Dreptatea se stabileste prin lege; legea este stabilita prin vointa
generala, iar vointa generala este expresia sumei vointei indivizilor.
Sentimentul pur al dreptatii este inradacinat in natura umana si el ii conduce actiunile.
John Stuart Mill: Dreptul individului este ceva ce este protejat de societate impotriva imixtiunii nedrepte a
celorlalti.
Ideea de dreptate are un puternic caracter moral caci asigura un spatiu protejat propriu
fiecarui individ.
Dreptatea se bazeaza pe sentimentele sociale ale umanitatii si tinde catre utilitatea generala.
John Rawls: Echitatea este conceptul fundamental pentru dreptate care garanteaza acordul social si distribuirea
corecta a bunurilor.
Primul principiu al dreptatii: Cea mai larga libertate este cea similara cu a celorlalti.
Al doilea principiu al dreptatii: Inegalitatile sunt acceptate doar in masura in care conduc la
avantajul egal al tuturor.
Robert Nozick: Teoria indreptatirii: in functie de doua principii:
1. Principiul dreptatii in achizitie de bunuri;
2. Principiul dreptatii in transfer de proprietate.
Bunurile sunt distribuite in functie de ceea ce face fiecare pentru sine insusi in vederea
posedarii de bunuri.
Liberalismul este determinat de urmatoarele principii: 1. libertatea si individul sunt valorile supreme;
2. statul este redus la un garant al justitiei.
Democratia este un sistem de guvernare care asigura cresterea importantei deciziilor individuale pentru
societate, pluralismul politic, social, religios, egalitatea in drepturi.
Karl Marx: Bunurile obtinute prin munca trebuie distribuite echitabil, nu echivaland cantitatea de munca, ci
dupa nevoile fiecaruia.
Socialismul: Forma de societate care are ca prim principiu posesia comuna a fortelor materiale de
productie.
Friedrich Hayek: Libertatea individuala reprezinta absenta constrangerii statului.
Scopurile particulare sunt preeminente asupra scopurilor suprapersonale.
Karl Raimund Popper: Democratia este o forma de guvernamant care nu permite instaurarea dictaturii sau
cresterea puterii statului.
Societatea deschisa este cea in care exista o domnie a ratiunii, adica a capacitatii de a
discuta critic propria pozitie sau a altora, ca lupta pentru dreptate, libertate, egalitate.
Robert Nozick: Statul minimal asigura libertatea maxima si drepturile, in asa masura incat coexistenta lor sa fie
posibila.
Interesul propriu rational este elementul de baza ce permite trecerea de la starea de anarhie la
Stat.
Individul nu va renunta la drepturile sale prin contractul social ci va cauta sa le asigure.
Drepturile omului
Drepturile omului se bazeaza pe doctrina legii naturale a lui Dumnezeu si pe ideile contractualiste din secolele
al XVII- lea si al XVIII- lea.
Omul detine o natura anterioara societatii si scopul oricarei guvernari este respectarea drepturilor naturale.
Declaratia de independenta din 1776 – S.U.A.
Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului din 1789 – Franta
Principiile care delimiteaza drepturile omului sunt: Libertate, Proprietate, Siguranta, Rezistenta la opresiune
1948 – Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Drepturile negative: garanteaza libertatile individului fata de interventia statului;
Drepturile pozitive: sunt drepturi asigurate de catre stat.

6. Adevarul
Sursele cunoasterii
Opinia reprezinta o propozitie prin care exprimam o cunostinta.
Sursele cunoasterii: simturile si ratiunea
Empirismul: filosofia care are ca obiect de cercetare simturile.
O informatie este adevarata numai daca ea este primita pe cale senzoriala, nefiind afectata de
abstractizarea ratiunii.
Rationalismul: filosofia care are ca obiect de cercetare ratiunea.
Daca o idee se afla in ratiune, independenta si inaintea oricarei experiente, atunci aceasta este
adevarata.
Rene Descartes: filosof rationalist;
Ideile dobandite prin experienta senzoriala sunt supuse indoielii metodice: daca o cunostinta
nu este sigura, ea trebuie presupusa ca fiind falsa.
Subiectul se cunoaste pe sine, in timpul indoielii, ca lucru cugetator; iar aceasta cunostinta este
clara si distincta.
Adevarul este o intuitie clara si distincta.
Adevarul inseamna descoperirea prin ratiune a evidentei ideilor innascute aflate in ratiune.
John Locke: filosof empirist
Cunoasterea umana provine din experienta.
Exista doua cai ale cunoasterii: senzatia si reflectia.
Senzatia depinde de simturi si consta in receptarea perceptiilor distincte despre lucruri.
Ideile sunt imagini, notiuni si reprezentari ce apar in procesul cunoasterii.
Reflectia reprezinta perceperea proceselor launtrice ale propriei noastre minti.
Bertrand Russell: Exista doua forme de cunoastere: cunoasterea lucrurilor si respectiv cea a adevarurilor.
Cunoasterea lucrurilor este una care consta in experienta nemijlocita.
Cunoasterea prin descriere depaseste limitele experientei nemijlocite, este una prin nume si
cuvinte comune.
Cunoasterea adevarurilor este cunoasterea principiilor generale, a legilor gandirii, intuite
intr-un mod nemijlocit.
Immanuel Kant: Judecatile a posteriori sunt cunostinte empirice care sunt derivate din experienta.
Judecatile a priori sunt cunostinte absolut independente de orice experienta.
Judecatile analitice sunt cele in care predicatul nu adauga nici o proprietate subiectului, ci doar
descompune conceptul subiectului, il expliciteaza.
Judecatile sintetice sunt cele in care predicatul adauga o proprietate care nu era continuta deja
in subiect.
Prin cunoasterea sintetic-a priori, folosindu-se de principii, extindem cunostintele noastre a
priori.

7. Criteriile adevarului
Teoria adevarului corespondenta: Adevarul sau falsitatea nu sunt in lucruri, ci in judecati, dar se stabilesc prin
confruntarea cu realitatea.
Teoria adevarului coerenta: Adevarul unei opinii nu se intemeiaza prin apel la ceva exterior opiniei, ci pe
implicarea opiniei intr-un sistem de opinii al caror adevar a fost deja acceptat.
Teoria pragmatista: In masura in care o idee, aplicata in experienta, se dovedeste benefica, functioneaza ca o
regula de actiune, ea este una adevarata.
Thoma de Aquino: Corespondenta dintre modul de a fi, in inteligenta, ca predicat, si realitate determina
adevarul acelei propozitii sau conceptii.
Keith Lehrer: Opiniile adevarate sunt doar acelea care fac parte dintr-o abordare totalizatoare a realitatii.
Subiectul considera o opinie ca fiind coerenta, deci adevarata, daca nu contrazice nucleul de
cunostinte deja admise (sistem al acceptarii).
William James: O idee este adevarata atat timp cat poate aduce profit, cand, prin aplicarea ei in concret,
consecintele ei sunt benefice.
Adevarul este urmarea testarii unei idei in experienta.
Falsitate si eroare
Baruch Spinoza: Exista trei tipuri de cunoastere umana: imaginativa, prin idei adecvate si intuitiva.
Nivelul de cunoastere imaginative apartine celor care nu cunosc natura lucrurilor. Falsitatea
este absenta temporara a cunoasterii.
Nivelul de cunoastere prin idei adecvate exprima natura lucrurilor.
Nivelul de cunoastere intuitiva reprezinta cunoasterea in mod adecvat a esentei lucrurilor. Ea
reprezinta cunoasterea suprema a realitatii.
Karl R. Popper: Conceptia failibilista: Despre adevarul unei teorii nu putem fi siguri niciodata, ci suntem siguri
numai de falsitatea ei, si anume atunci cand este respinsa de un test
stiintific.
Eroarea este criteriul progresului cunoasterii: tot ceea ce rezista metodei critice de eliminare a
erorii sporeste si largeste campul cunoasterii.
Adevar, limbaj si realitate
Platon: Limbajul este considerat o copie a lumii inteligibile, imuabile, care serveste drept model de existenta
pentru lumea schimbatoare, aflata in continua devenire.
Cunoasterea limbajului este o treapta catre contemplarea modelelor eterne, a realitatii autentice.
Numele este o imagine a Ideii model pentru lucrul denumit. Cunoasterea numelui, a limbii este o stiinta
autentica, pentru ca are ca obiect Ideea in sine.
Ludwig Wittgenstein: Intre fapte si propozitii exista o relatie picturala, adica propozitia este o imagine a
realitatii, descrie realitatea prin imagini. In masura in care aceasta reprezentare este
adecvata, propozitia este adevarata.
Problemele metafizice, etice, estetice nu pot fi formalizate deci sunt pseudoprobleme
formate din pseudopropozitii.
Alfred Tarski: Paradoxurile logice sunt produse de autoreferentialitate (proprietatea enuntului de a-si afirma
propria valoare de adevar).
Distinge intre limbajul-obiect cu enunturi despre obiecte si
metalimbajul ce cuprinde enunturile limbajului-obiect cat si valorile de adevar
pentru enunturile limbajului-obiect.
Friedrich Nietzsche: Intre adevar si aparenta nu exista deosebire de valoare. Ambele, intelese ca perspective,
asigura un mod de a privi viata.
Prin confundarea functiilor gramaticale cu structurile realitatii, conceptele sunt tratate ca
avand un referent real.
Limbajul trebuie considerat ca fictiune, conventie pentru desemnare, comunicare si nu
pentru explicatie.

8. Valoarea
Omul se valorizeaza, cand se raporteaza la sine, ca fiinta morala al carei scop este atingerea virtutii.
Etica cuprinde teorii morale care precizeaza definitiile conceptelor de bine si de rau, just si injust, principiilor
actiunilor morale.
Morala este disciplina care pune accentul pe valoarea de bines au rau a unei actiuni.
Fericirea este scopul suprem.
Se atinge prin practicarea placerii sau prin cautarea intelepciunii.
Eticile hedoniste vad fericirea prin absenta durerii din corp si a suferintei din suflet.
Eticile eudaimoniste pun cautarea rationala, guvernata de intelect, ca mijlocul privilegiat de realizare a fericirii.
Etica teleologica presupune ca vizarea fericirii ca scop confera valoare actiunilor-mijloc.
Etica deontologica implica faptul ca o actiune are valoare morala daca este guvernata de principii normative,
care ii asigura necesitatea si universalitatea.
Etica aplicata presupune derivarea inductiva a unor principii morale prin analiza mai multor fapte concrete.
presupune identificarea principiilor morale care configureaza un anumit comportament sau act.
Moralitatea unei actiuni este in functie de context, de codul moral presupus.
Teorii morale
Aristotel: Omul este un agent rational a carui viata este ghidata de ratiunea practica catre atingerea binelui
ultim.
Fericirea este Binele ultim, care nu este mijloc, este Scop sufficient in sine.
John Stuart Mill: Fericirea, utilitatea, placerea si absenta durerii confera semnificatie morala actelor umane.
Principiul diferentierii calitative a valorilor:
Valoarea dezirabila de majoritate este superioara celorlalte.
Pentru oameni demni placerile sunt izvorate din facultatile superioare ale sufletului.
Immanuel Kant: Actiunile caracterizate de valoare morala sunt acelea rezultate dintr-o Vointa autonoma.
Datoria caracterizeaza orice actiune indeplinita in mod necesar din respect pentru lege.
Autonomia vointei este atunci cand Vointa isi da siesi maxime carora sa se supuna orice
actiuni izvorate din vointa.
Maximele devin imperative categorice si actiunile pot deveni actiuni universale ale umanitatii.
Etica aplicata
Michael Tooley: Avortul nu este un infanticid.
Un foetus nu respecta criteriul constiintei de sine, nu este persoana si nu are dreptul moral la
viata.
Constiinta de sine reprezinta capacitatea experientelor si starilor mentale durabile.
James Rachels: Eutanasia este definita ca uciderea unei persoane X de catre o alta persoana Y, ca urmare a
respectarii dorintei lui X. Conditii:
Vointa deciziei de a muri, suferinte insuportabile, absenta solutiilor, acordul altui doctor.
Eutanasia pasiva inseamna retragerea tratamentului necesar vietii.
Eutanasia active inseamna ca doctoral ucide pacientul.
Argument in favoarea eutanasiei active: eutanasia pasiva poate fi mai dureroasa, indelungata si
are aceeasi valoare morala cu eutanasia pasiva.
Etica crestina este etica iubirii fata de Dumnezeu si semeni. Prin ea natura divina se reveleaza.
este etica sanctiunilor. Actiunea dreapta salveaza sufletul de pedeapsa eterna si este rasplatit prin
fericirea eterna.
Etica islamica inseamna responsabilitatea omului fata de Allah si fata de semenii sai prin respectarea legilor
divine.
Se manifesta prin predicarea catre pagani a credintei musulmane prin razboiul sfant (Jihad),
inteles ca educatie.
Friedrich Nietzsche: Critica a valorilor moralei ce are ca obiect identificarea originilor prejudecatilor noastre
morale.
La originea semnificatiilor de astazi ale binelui si raului, sta de fapt, o revolta a sclvilor in
morala. Rasa inferioara numeste rau bunul celeilalte morale.