SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 22
• Biblioteca „Transilvania”, instituţie ce se
orientează spre noi strategii şi căi inovative a
activității sale. Preocuparea de diversificare a
serviciilor, face biblioteca accesibilă şi utilă
micilor ei utilizatori, copiilor de vârsta de 6-14
ani, printre care sunt mulţi copii dezavantajaţi.
Special pentru aceşti copii a demarat proectul
„Ludoteca”, grupul ţintă al căruia sunt copii
vulnerabili din familii cu mulţi copii, ai căror
părinţi nu sunt angajaţi în câmpul muncii, copiii
orfani sau semiorfani din familii de risc, copiii
strazii, cu deficienţe.
• Serviciu inedit în biblioteca
„Transilvania”, prin intermediul
jocurilor didactice, materiale audiovidio, jucăriilor, facilitează asimilarea
cunoştinţelor, diminuează viaţa,
stimulează imaginaţia, creativitatea,
gândirea logică, formează un
comportament etic şi estetic, sprijină
educaţia cu literatură pentru copii şi
părinţi.
• A fost deschisă datorită proiectului
susținut financiar de Fundația Soros
Moldova în 2001.
•

Cognitivă: jocurile de masă, pe computer,
cărţile, ediţiile de referinţă ilustrate pentru
copii din toate domeniile lărgesc orizontul de
cunoaştere al copiilor.

•

Educativă: jocurile didactico-vizuale, rularea
filmelor popular-didactice, invitarea
pedagogilor, educatorilor care ajută copiii la
extinderea cunoştinţelor acumulate în şcoală.

•

Distractivă: jocuri-întreceri (pe teren sau în
interiorul bibliotecii) cu jucării de diferit tip şi
model.

•

Pedagogică: alfabetizarea în informatică.
La organizarea colecţiei de documente s-a ţinut cont:
• Interesele copiilor – prin analizarea feed-back-ului,
(jocuri-sondaje, cereri nesolicitate sau solicitate des, idei
sau propuneri din boxa de idei)
• Tipologia documentelor – ediţii de referinţă, ediţii
periodice, resurse de divertisment şi recreere, resurse
auto didactice
• Criteriul lingvistic – documente în limba română
• Consultarea specialiştilor (psihologului, pedagogului)
• Reieșind din toate aceste criterii, au
fost procurate colecțiile: „Basmele
lumii”, „Primul pas”, enciclopedia
„Păsările lumii”, seria „Ludo” pentru cei
mai mici etc.
• În total au fost achiziţionate 23 de CDuri şi cărţi pentru copii.
•

•

•

Diversitatea de jocuri completează
procesul de educare a copiilor,
facilitează instruirea lor într-o
modalitate deosebită şi
organizează mai eficient şi efectiv
timpul lor. Ludoteca dispune de un
amplu mecanism formativ,
aspectul funcţional al căruia este
informaţia şi jocul.
Jucăriile sunt la dispoziţia copiilor
aşa cum le-au dorit – autoraliu, set
de maşini, loto, teatru cu jucării,
jucării moi, cubuşoare dun lemn,
cubuşoare cu alfabet şi numere,
set de animale domestice şi
sălbatice, set din plastic pentru
bucătărie, magic graft (set pentru
ţesut), jocuri de masă, jocuri la
calculator (Chess, Ski, WinDiger,
Voley).
Copiii social-vulnerabili au
posibilitatea nu numai de a savura
din lecturile copilăriei, dar şi şansa
de a se simţi cu adevărat copil în
mijlocul jocurilor şi jucăriilor.
•

Activitatea Ludotecii a fost mediatizată în
cadrul emisiunilor „Panoramic
informaţional”, în programele informative
„Mesager”, „Curier”, „Bună dimineaţa,
Chişinău!”, în presa locală – „Educaţia prin
jocuri” de Tamara Pereteatcu „Florile
Dalbe”, „Anii trec – rămâne Cartea…”
Claudia Partole „Moldova Suverană”, în
presa din România – Biblioteca
„Transilvania” din Chişinău – un deceniu
de activitate” de Ilie Şandru în „Cuvântul
liber”.

•

Extinderea serviciului Ludoteca a adus la
creșterea numărului de cititori considerabil.
• O „bibliotecă” de jocuri - un spaţiu deschis,
accesibil, dotat cu tot ce poate însemna joc şi un
loc unde copilul devine eroul principal al
activităţilor, alege timpul, jocul, locul şi partenerii
de jocgăsește „adulţii ca parteneri de joc”,se
joacă cu propriii părinţi.
• Jocul îi ajută pe copii să exprime stări,
eliberează stresul, alungă plictiseala, stimulează
creativitatea. Este un mediu sigur de exprimare a
sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de
mărturisire a dorinţelor. E simplu: copiii au
nevoie să se joace.
• Prin joc, ei îşi lărgesc în mod excepţional
exprimarea de sine, îşi dezvoltă normal
abilităţile, se eliberează de frici şi anxietăţi,
explorează, comunică. Rafturile dulapurilor sunt
pline de cărţi-jucării, reviste, păpuşi, maşinuţe,
jocuri de creaţie, de construcţii, de societate,
puzzle-uri şi câte şi mai câte.
•

Spațiul Ludotecii, cu o
abundență de culori, asigura,
împreună cu colecțiile și
echipamentele, o atmosferă
placută și optimistă, atractivă.

•

Loc de învățare și divertisment,
de socializare si dezvoltare a
vocabularului, imaginației si
creativității, unde copiii vin cu
mare bucurie să asculte povești,
să citească o pagină cu glas tare,
să răsfoiască o carte, să participe
la diverse concursuri adecvate
vârstei, să se joace, sa vizioneze
un film sau să asculte muzică.
•

•

•
•

•

Crearea condiţiilor optime pentru a promova
talentele copiilor vulnerabili prin organizarea
cluburilor pe interese. Cluburile „Fantezie şi
dibăcie”, „Atelier de lectură” Programul „Ora
poveştilor”, coexistă şi se completează.
Povestea citită cu glas tare este discutată în
grup, iar efectele cognitive şi afective sunt
reflectate în desen şi modelare.
Clubul „Cinematica de vineri” difuzează
emisiuni preferate, filme cu desene animate,
filme artistice şi cărţi multimedia Mica sirenă,
Floarea de piatră, Ursa Mare, Calul
năzdrăvan ş.a
La Club au fost vizionate casetele audio-video
de la manifestările culturale de către copiii
care n-au putut asista la ele.
Conştiinţa discursului formativ al bibliotecii
depinde hotărâtor de contextul social. Prin
realizarea Ludotecii, biblioteca „Transilvania”
și-a găsit rolul în plăsmuirea câmpului de
atitudini, orientări sociale ale copiilor
dezavantajaţi.
Calculatorul a devenit o modalitate de a atinge
un scop. Clubul „ABC-ul calculatorului” a
alfabetizat copiii cu resursele hardware şi
software, unde au obţinut deprinderi practice
de navigare în Internet, în baze de date (în
programele şcolare), au cunoscut site-uri
pentru copii din lumea întreagă.
•

•

•

După renovarea sediului bibliotecii, în anul 2011,
copiii cu vârste cuprinse între 4-12 ani au fost invitați
din nou la Ludoteca Bibliotecii „Transilvania”, care a
venit cu ideea de a diversifica, varia activită țile sale.
Ludotecă pe cât de bogată în culori, materiale şi
jucării, pe atât de bogată în evenimente, activităţi
şi rezultate pozitive.
S-au bucurat de popularitate concursurile: Cei mai
buni la joc: Ghici ghicitoarea; Continuarea
proverbului; Revistele pentru copii – distrac ție
plăcută; Frământări de limbă; Cine-i cel mai
isteț / în lumea lui ghici ce e! Concursul de jocuri
la calculator: Să învățăm în lumea lui Dino; Super
Dublu Click Galactic; Maraton virtual; Călătorie
misterioasă.
De sărbătorile de iarnă a fost organizat un matineu
cu genericul Un strop din magia sărbătorilor de
iarnă. Părinţi, copiii, fraţi şi surori, au cântat şi au
dansat împreună cu Moş Crăciun şi cu cei 6 actori,
care au animat activitatea prin înscenarea a diferite
situații din poveștile îndrăgite, atrăgându-i și pe copii
în derularea matineului. Cele mai mici „prinţese” şi
cei mai frumoşi „prinţişori” ne-au demonstrat că „Moş
Crăciun Există!”, iar pentru că au fost atât de
curajoşi la o vârstă atât de fragedă (4-6 ani), Moşul ia răsplătit pe toţi cu cadouri şi le-a promis că o să
vină şi la anul.
•

Jocurile: „Convinge!” - o metodă de
a încuraja copii să se exprime liber în
baza celor lecturate; Jocul de
vocabular: Prin carte îţi întind mîna,
în cadrul căruia copiii au înşiruit pe
foaie cât mai multe denumiri de
personaje din poveşti îndrăgite, cu
scopul de a întări informațiile
acumulate; Jocul de rol: Să ne
jucăm de-a biblioteca, unde copiii au
propus diferite lecturi pentru alţi copii,
tematici de expoziţii de carte, au făcut
o expoziţie de carte cu una din
tematicile propuse de către ei.

•

Jocurile intelectuale: șah, table,
puzzel le testează copiilor logica,
perspicacitatea, perseverenţa şi
ingeniozitatea în reconstituirea unei
imagini diferite ca formă şi culoare,
arătând cât sunt de iscusiţi şi de
rapizi în realizarea unui puzzle.
•

Lecturi şi jocuri educative: Călătorii în
ţara cuvintelor, Ne jucăm şi învăţăm
împreună (Prezentarea celor mai
captivante cărţi pentru copii; Ora de
poveste).

•

Unul dintre cele mai captivante jocuri la
calculator pentru copii a fost Maratonul
virtual din Prietenul copiilor PitiClick,
îmbracat într-o haină nouă, cea de
cavaler al „Binelui”, și îl invită pe
prichindei să descopere noi aventuri în
universul cunoașterii, al învățării, al
educației. CD-ul vizează capitole de-o
importanță covârșitoare în dezvoltarea
armonioasă a copiilor. Copii s-au distrat
inteligent și și-au dezvoltat simțul estetic,
atenția și imaginația. Au rezolvat
exerciții matematice dintre cele mai
diverse, identificând diferențe, afând
răspunsul unor ghicitori, corectând
greșeli de comportament ale semenilor
săi.
•

•

•

•

Atelierele de creaţie: O rază de lumină, Cartea un dar
nepreţuit au familiarizat copii cu etapele creării unei
cărți, punându-se accent atârnării grijulii fa ță de carte.
Copii cu multă străduință au reparat câteva căr ți
deteriorate, astfel altoind la ei dragostea fa ță de carte.
Săptămânal, desfăşurăm campania: Să cunoaștem
Ludoteca! În cadrul acestei campanii se organizează
vizite colective, lecturi expresive, concursuri de
rebusuri, ateliere de creaţie.
Ludoteca bibliotecii abundă de activități diverse, bogate
în conținut ca: Din lumea curiozităților, Cei mai buni la
joc, Concurs de jocuri la calculator, Concurs de table,
Expoziții de desen, etc.
Motanul încălţat, Scufiţa Roşie, Barbă Albastră, Degeţel
şi o mulţime de alte poveşti s-au făcut văzute, auzite
sau citite în spaţiul de joacă şi lectură al Ludotecii.
Povestea Ursul păcălit de vulpe, s-a petrecut sub nota
de imagini din poveste, concursuri, discu ții, la finele
căreia copiii au ajutat personajul păcălit cu sfaturi
pentru, a nu cădea în curse similare. Ori Pinocchio de
Carlo Collodi, fiind una din poveștile, pe care ei au știuto în întregime. Au putut face diferențe dintre real și
fantastic, l-au descris pe bunel, ca fiind un om cu inimă
mare și pe Pinocchio – un dar de la Dumnezeu pentru o
persoană singuratică.
•

•

•

Orele de lectură – o modalitate excelentă de a promova
lectura, cartea, iar o oră de lectură reu șită și foarte intrigantă
a fost Tradițiile și obiceiurile moldovenești. Ei au sesizat
importanța tezaurului și comorile plaiului nostru moldav create
în timp și în spațiu din vremi strămoșești și până în zilele
noastre. Au enumerat talentele artistice ale poporului nostru,
pe care le-au știut, cultura populară basarabeană, datini,
obiceiuri, tradiții și sărbătorile calendaristice.
Fenomenele naturale; Ce? Cine? Unde? Când? Știați că?
(caleidoscop enciclopedic); Almanahul curiozităților naturii
pentru elevi; Curiozități din lumea animalelor; Curiozită ți
din lumea plantelor; Cerul; Faimoși inventatori și
descoperirile lor epocale; Universul plantelor pentru fete
și băieți ș.a., toate aceste lucruri interesante le-au descoperit
copiii la concursul Din lumea curiozităților. Curiozitățile
captivează mințile copiilor, fiind un bun prilej de a discuta
despre Faimoșii inventatori și descoperirile lor epocale .
Am reușit să aflăm împreună multe lucruri noi, despre
obiectele, care în ziua de azi ne fac via ța mai u șoară.
Prezentarea cărții Enciclopedia cu zâmbete a fost
remarcabilă prin faptul că, este cartea care îi abate pe copii de
la anecdotele banale, de prost gust pe care le aud involuntar,
și am reușit să facem acest lucru. Copii au uitat de supărări,
s-au recreat și au râs din toată inima, râsul fiind leacul cel mai
indicat pentru sănătate și buna lor cre ștere.
• Legendele au fost nelipsite în cadrul unui
matineu de excepție În așteptarea lui Moș
Nicolae. Iar momentul culminant al matineului
a fost, că toți participanții au scris scrisori
pentru Moș Nicolae, în care și-au expus
doleanțele sale, adică ce cadouri își așteaptă
în ghetuțe sau șosețele de la Moșu!
• Prichindei de grădinţă sau şcolari din clasele
primare, au fost pictori remarcabili, care cu
degeţele în loc de pensule, la Ludotecă, au
creat niște lucrări minunate. La orele de
desen, au dat formă și culoare tărâmului
poveştilor, unde au prins viață personaje din
basmele preferate. Cele mai reușite desene au
fost expuse pentru a bucura ochii vizitatorilor.
• Pretura sectorului Ciocana

• Teatrul de păpuşi „Guguţă”
• Grădiniţele: nr.130; 135, nr. 32; nr.161;
• Școlile primare: nr. 12 „A. Popovici”, nr. 83
„Gr. Vieru”, nr. 82
• Liceele „M. Berezovschi”, „P. Zadnipru”,
„Ginta Latină”, „Orizont” etc.
• Centrele pentru minori: Convorbitorul,
Prometeu, Evrica, Speranţa, Centrul de
Creaţie al Copiilor
• Asociaţia Medical Teritorială a sectorului
Ciocana
• Familiile vulnerabile
• Direcţia Asistenţa Socială.
• Activitatea urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului prin diverse
activităţi, valorificarea potenţialului creativ al copiilor, lărgirea orizontului de
cunoaştere al celor mici, dezvoltarea limbajului şi a modului de exprimare,
deprinderea unor noi abilităţi, atragerea copiilor în lumea cărţilor şi formarea
lor ca viitori utilizatori ai bibliotecii.
• Copiii revin cu plăcere la activitățile noastre și își aduc și prietenii, colegii,
petrecând clipe minunate împreună.
Activitățile și evenimente, pe care le desfășurăm la Ludotecă au îmbogățit
sufletește deopotrivă atât pe micii noștri utilizatori, cât și pe noi ca
bibliotecare, iar aceste rezultate ne motivează să continuăm cu entuziasm și
dăruire în desfășurarea acestei nobile și frumoase meserii de
BIBLIOTECAR!

Vă mulțumesc!

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Primavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouPrimavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouNicole France
 
Tpus - Totul Pentru Un Suras
Tpus - Totul Pentru Un SurasTpus - Totul Pentru Un Suras
Tpus - Totul Pentru Un SurasAdi Center
 
Final sa citim pentru mileniul iii
Final sa citim pentru mileniul iiiFinal sa citim pentru mileniul iii
Final sa citim pentru mileniul iiiJungheatu Maria
 
Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014AlexPerianu
 
Povesti pt viitor ..refacut cu slide spatiu
Povesti pt viitor ..refacut cu slide spatiuPovesti pt viitor ..refacut cu slide spatiu
Povesti pt viitor ..refacut cu slide spatiuBotnari Irina
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didacticilana30
 
Primavara copilariei nr 31 toamna iarna 2015 2016
Primavara copilariei  nr 31 toamna iarna 2015 2016Primavara copilariei  nr 31 toamna iarna 2015 2016
Primavara copilariei nr 31 toamna iarna 2015 2016Nicole France
 
Finalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: Descriere
Finalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: DescriereFinalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: Descriere
Finalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: DescriereSustin Educatia
 
Broscutele
BroscuteleBroscutele
BroscuteleTiuAni
 
Broscuţele
BroscuţeleBroscuţele
BroscuţeleTiuAni
 
Primavara copilariei nr 32 primavara vara-an scolar 2015 2016
Primavara copilariei  nr 32 primavara vara-an scolar  2015 2016Primavara copilariei  nr 32 primavara vara-an scolar  2015 2016
Primavara copilariei nr 32 primavara vara-an scolar 2015 2016Nicole France
 

Was ist angesagt? (19)

Biblioteca Picilor
Biblioteca PicilorBiblioteca Picilor
Biblioteca Picilor
 
Arena jocurilor în bibliotecă: distracție și învățare
Arena jocurilor în bibliotecă: distracție și învățareArena jocurilor în bibliotecă: distracție și învățare
Arena jocurilor în bibliotecă: distracție și învățare
 
Cei sapte ani de acasa
Cei sapte ani de acasaCei sapte ani de acasa
Cei sapte ani de acasa
 
Primavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouPrimavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nou
 
Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuri
 
Tpus - Totul Pentru Un Suras
Tpus - Totul Pentru Un SurasTpus - Totul Pentru Un Suras
Tpus - Totul Pentru Un Suras
 
Carte 14 15
Carte 14 15Carte 14 15
Carte 14 15
 
Final sa citim pentru mileniul iii
Final sa citim pentru mileniul iiiFinal sa citim pentru mileniul iii
Final sa citim pentru mileniul iii
 
Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014
 
Povesti pt viitor ..refacut cu slide spatiu
Povesti pt viitor ..refacut cu slide spatiuPovesti pt viitor ..refacut cu slide spatiu
Povesti pt viitor ..refacut cu slide spatiu
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didactic
 
Traditii
TraditiiTraditii
Traditii
 
In lumea povestilor
In lumea povestilorIn lumea povestilor
In lumea povestilor
 
Servicii pt adolescenti
Servicii pt adolescentiServicii pt adolescenti
Servicii pt adolescenti
 
Primavara copilariei nr 31 toamna iarna 2015 2016
Primavara copilariei  nr 31 toamna iarna 2015 2016Primavara copilariei  nr 31 toamna iarna 2015 2016
Primavara copilariei nr 31 toamna iarna 2015 2016
 
Finalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: Descriere
Finalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: DescriereFinalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: Descriere
Finalizare proiect 043 Fantezie, dibacie, creatie: Descriere
 
Broscutele
BroscuteleBroscutele
Broscutele
 
Broscuţele
BroscuţeleBroscuţele
Broscuţele
 
Primavara copilariei nr 32 primavara vara-an scolar 2015 2016
Primavara copilariei  nr 32 primavara vara-an scolar  2015 2016Primavara copilariei  nr 32 primavara vara-an scolar  2015 2016
Primavara copilariei nr 32 primavara vara-an scolar 2015 2016
 

Andere mochten auch

Proiect Jocuri de poveste 2010-2011
Proiect Jocuri de poveste 2010-2011Proiect Jocuri de poveste 2010-2011
Proiect Jocuri de poveste 2010-2011Lazar Viorica
 
0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii
0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii
0 optional literatura_pentru_copii_nivel_iiMagdalena Cojocaru
 
repeticions
repeticionsrepeticions
repeticionsmonguko
 
Merged document
Merged documentMerged document
Merged documentapecthaitu
 
Programma movimento-5-stelle
Programma movimento-5-stelleProgramma movimento-5-stelle
Programma movimento-5-stelleMonica Muti
 
La nostra rivoluzione_civile
La nostra rivoluzione_civileLa nostra rivoluzione_civile
La nostra rivoluzione_civileMonica Muti
 
Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...
Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...
Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...Transilvania Biblioteca
 
Expozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copilului
Expozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copiluluiExpozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copilului
Expozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copiluluiTransilvania Biblioteca
 
Individualized instruction 2
Individualized instruction 2Individualized instruction 2
Individualized instruction 2Natasha Hazzard
 
Programma sel 2013
Programma sel 2013Programma sel 2013
Programma sel 2013Monica Muti
 
Elezioni 2013 : Unanazione
Elezioni 2013 : UnanazioneElezioni 2013 : Unanazione
Elezioni 2013 : UnanazioneMonica Muti
 
Jubileusz Przedszkole 2
Jubileusz Przedszkole 2Jubileusz Przedszkole 2
Jubileusz Przedszkole 2jturlejski
 
Agreed customer requirements
Agreed customer requirementsAgreed customer requirements
Agreed customer requirementsGeo Alfaro
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiVictoria Berdilo
 

Andere mochten auch (20)

Proiect Jocuri de poveste 2010-2011
Proiect Jocuri de poveste 2010-2011Proiect Jocuri de poveste 2010-2011
Proiect Jocuri de poveste 2010-2011
 
0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii
0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii
0 optional literatura_pentru_copii_nivel_ii
 
repeticions
repeticionsrepeticions
repeticions
 
Merged document
Merged documentMerged document
Merged document
 
Programma movimento-5-stelle
Programma movimento-5-stelleProgramma movimento-5-stelle
Programma movimento-5-stelle
 
La nostra rivoluzione_civile
La nostra rivoluzione_civileLa nostra rivoluzione_civile
La nostra rivoluzione_civile
 
Îndrumător al culturii româneşti
Îndrumător al culturii româneştiÎndrumător al culturii româneşti
Îndrumător al culturii româneşti
 
Paul Goma
Paul GomaPaul Goma
Paul Goma
 
Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...
Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...
Revistă bibliografică: Ion Budai-Deleanu - Om de cultură, puternic talent și ...
 
Expoziție virtuală: „Micul Geniu”
Expoziție virtuală: „Micul Geniu”Expoziție virtuală: „Micul Geniu”
Expoziție virtuală: „Micul Geniu”
 
Expozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copilului
Expozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copiluluiExpozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copilului
Expozitie virtuală: Rolul părinților în dezvoltarea armonioasă a copilului
 
Raja glp
Raja glpRaja glp
Raja glp
 
Individualized instruction 2
Individualized instruction 2Individualized instruction 2
Individualized instruction 2
 
Programma sel 2013
Programma sel 2013Programma sel 2013
Programma sel 2013
 
Constitutia - un privilegiu al tuturor
Constitutia - un privilegiu al tuturorConstitutia - un privilegiu al tuturor
Constitutia - un privilegiu al tuturor
 
Elezioni 2013 : Unanazione
Elezioni 2013 : UnanazioneElezioni 2013 : Unanazione
Elezioni 2013 : Unanazione
 
Jubileusz Przedszkole 2
Jubileusz Przedszkole 2Jubileusz Przedszkole 2
Jubileusz Przedszkole 2
 
Agreed customer requirements
Agreed customer requirementsAgreed customer requirements
Agreed customer requirements
 
Istoria cartii
Istoria cartiiIstoria cartii
Istoria cartii
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
 

Ähnlich wie Ludoteca

Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a cresteBiblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a cresteCudlenco Maria
 
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Daniela Munca-Aftenev
 
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptxPROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptxTatianaIahnova
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptxmarinasavva6
 
Finalizare proiect 013: Descriere
Finalizare proiect 013: Descriere Finalizare proiect 013: Descriere
Finalizare proiect 013: Descriere Sustin Educatia
 
Finalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiriSustin Educatia
 
Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014AlexPerianu
 
Program gradinita de vara
Program gradinita de varaProgram gradinita de vara
Program gradinita de vararalucabazar
 
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.pptPROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.pptLilianaTurcan1
 
Raport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdf
Raport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdfRaport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdf
Raport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdfSemenNicoleta
 
proiect_didactic_ciulei_f..doc
proiect_didactic_ciulei_f..docproiect_didactic_ciulei_f..doc
proiect_didactic_ciulei_f..docIONELAFURNIGA1
 
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitateServiciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitateVasilica Victoria
 
Invitație la lectură
Invitație la lecturăInvitație la lectură
Invitație la lecturăAlba Iulia
 

Ähnlich wie Ludoteca (20)

Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
 
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a cresteBiblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
 
Poveștile Copilăriei
Poveștile CopilărieiPoveștile Copilăriei
Poveștile Copilăriei
 
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
 
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptxPROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
Finalizare proiect 013: Descriere
Finalizare proiect 013: Descriere Finalizare proiect 013: Descriere
Finalizare proiect 013: Descriere
 
Finalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 013: Descriere, fotografii si multumiri
 
Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014Program Gradinita De Vara 2014
Program Gradinita De Vara 2014
 
Program gradinita de vara
Program gradinita de varaProgram gradinita de vara
Program gradinita de vara
 
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.pptPROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
 
Jurnalul participantului (3 iunie-25 august 2019)
Jurnalul participantului (3 iunie-25 august 2019)Jurnalul participantului (3 iunie-25 august 2019)
Jurnalul participantului (3 iunie-25 august 2019)
 
Raport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdf
Raport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdfRaport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdf
Raport Parteneriat - Semen Nicoleta PDF.pdf
 
proiect_didactic_ciulei_f..doc
proiect_didactic_ciulei_f..docproiect_didactic_ciulei_f..doc
proiect_didactic_ciulei_f..doc
 
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitateServiciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
 
Ana Staicu , Daniela Sima Bucuresti Integrarea Socioculturala
Ana Staicu , Daniela Sima   Bucuresti Integrarea SocioculturalaAna Staicu , Daniela Sima   Bucuresti Integrarea Socioculturala
Ana Staicu , Daniela Sima Bucuresti Integrarea Socioculturala
 
Invitație la lectură
Invitație la lecturăInvitație la lectură
Invitație la lectură
 

Mehr von Transilvania Biblioteca

Mehr von Transilvania Biblioteca (6)

Poet al universului mic
Poet al universului micPoet al universului mic
Poet al universului mic
 
Misiunea și valorile Europei
Misiunea și valorile EuropeiMisiunea și valorile Europei
Misiunea și valorile Europei
 
Romane de dragoste
Romane de dragosteRomane de dragoste
Romane de dragoste
 
Expoziție virtuală: „Umbrele colorate ale Adolescenței”
Expoziție virtuală: „Umbrele colorate ale Adolescenței”Expoziție virtuală: „Umbrele colorate ale Adolescenței”
Expoziție virtuală: „Umbrele colorate ale Adolescenței”
 
Nicolae Rusu - martor al destinului basarabean
Nicolae Rusu - martor al destinului basarabeanNicolae Rusu - martor al destinului basarabean
Nicolae Rusu - martor al destinului basarabean
 
Cărți jubiliare
Cărți jubiliareCărți jubiliare
Cărți jubiliare
 

Ludoteca

  • 1.
  • 2. • Biblioteca „Transilvania”, instituţie ce se orientează spre noi strategii şi căi inovative a activității sale. Preocuparea de diversificare a serviciilor, face biblioteca accesibilă şi utilă micilor ei utilizatori, copiilor de vârsta de 6-14 ani, printre care sunt mulţi copii dezavantajaţi. Special pentru aceşti copii a demarat proectul „Ludoteca”, grupul ţintă al căruia sunt copii vulnerabili din familii cu mulţi copii, ai căror părinţi nu sunt angajaţi în câmpul muncii, copiii orfani sau semiorfani din familii de risc, copiii strazii, cu deficienţe.
  • 3. • Serviciu inedit în biblioteca „Transilvania”, prin intermediul jocurilor didactice, materiale audiovidio, jucăriilor, facilitează asimilarea cunoştinţelor, diminuează viaţa, stimulează imaginaţia, creativitatea, gândirea logică, formează un comportament etic şi estetic, sprijină educaţia cu literatură pentru copii şi părinţi. • A fost deschisă datorită proiectului susținut financiar de Fundația Soros Moldova în 2001.
  • 4. • Cognitivă: jocurile de masă, pe computer, cărţile, ediţiile de referinţă ilustrate pentru copii din toate domeniile lărgesc orizontul de cunoaştere al copiilor. • Educativă: jocurile didactico-vizuale, rularea filmelor popular-didactice, invitarea pedagogilor, educatorilor care ajută copiii la extinderea cunoştinţelor acumulate în şcoală. • Distractivă: jocuri-întreceri (pe teren sau în interiorul bibliotecii) cu jucării de diferit tip şi model. • Pedagogică: alfabetizarea în informatică.
  • 5. La organizarea colecţiei de documente s-a ţinut cont: • Interesele copiilor – prin analizarea feed-back-ului, (jocuri-sondaje, cereri nesolicitate sau solicitate des, idei sau propuneri din boxa de idei) • Tipologia documentelor – ediţii de referinţă, ediţii periodice, resurse de divertisment şi recreere, resurse auto didactice • Criteriul lingvistic – documente în limba română • Consultarea specialiştilor (psihologului, pedagogului)
  • 6. • Reieșind din toate aceste criterii, au fost procurate colecțiile: „Basmele lumii”, „Primul pas”, enciclopedia „Păsările lumii”, seria „Ludo” pentru cei mai mici etc. • În total au fost achiziţionate 23 de CDuri şi cărţi pentru copii.
  • 7. • • • Diversitatea de jocuri completează procesul de educare a copiilor, facilitează instruirea lor într-o modalitate deosebită şi organizează mai eficient şi efectiv timpul lor. Ludoteca dispune de un amplu mecanism formativ, aspectul funcţional al căruia este informaţia şi jocul. Jucăriile sunt la dispoziţia copiilor aşa cum le-au dorit – autoraliu, set de maşini, loto, teatru cu jucării, jucării moi, cubuşoare dun lemn, cubuşoare cu alfabet şi numere, set de animale domestice şi sălbatice, set din plastic pentru bucătărie, magic graft (set pentru ţesut), jocuri de masă, jocuri la calculator (Chess, Ski, WinDiger, Voley). Copiii social-vulnerabili au posibilitatea nu numai de a savura din lecturile copilăriei, dar şi şansa de a se simţi cu adevărat copil în mijlocul jocurilor şi jucăriilor.
  • 8. • Activitatea Ludotecii a fost mediatizată în cadrul emisiunilor „Panoramic informaţional”, în programele informative „Mesager”, „Curier”, „Bună dimineaţa, Chişinău!”, în presa locală – „Educaţia prin jocuri” de Tamara Pereteatcu „Florile Dalbe”, „Anii trec – rămâne Cartea…” Claudia Partole „Moldova Suverană”, în presa din România – Biblioteca „Transilvania” din Chişinău – un deceniu de activitate” de Ilie Şandru în „Cuvântul liber”. • Extinderea serviciului Ludoteca a adus la creșterea numărului de cititori considerabil.
  • 9. • O „bibliotecă” de jocuri - un spaţiu deschis, accesibil, dotat cu tot ce poate însemna joc şi un loc unde copilul devine eroul principal al activităţilor, alege timpul, jocul, locul şi partenerii de jocgăsește „adulţii ca parteneri de joc”,se joacă cu propriii părinţi. • Jocul îi ajută pe copii să exprime stări, eliberează stresul, alungă plictiseala, stimulează creativitatea. Este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de mărturisire a dorinţelor. E simplu: copiii au nevoie să se joace. • Prin joc, ei îşi lărgesc în mod excepţional exprimarea de sine, îşi dezvoltă normal abilităţile, se eliberează de frici şi anxietăţi, explorează, comunică. Rafturile dulapurilor sunt pline de cărţi-jucării, reviste, păpuşi, maşinuţe, jocuri de creaţie, de construcţii, de societate, puzzle-uri şi câte şi mai câte.
  • 10. • Spațiul Ludotecii, cu o abundență de culori, asigura, împreună cu colecțiile și echipamentele, o atmosferă placută și optimistă, atractivă. • Loc de învățare și divertisment, de socializare si dezvoltare a vocabularului, imaginației si creativității, unde copiii vin cu mare bucurie să asculte povești, să citească o pagină cu glas tare, să răsfoiască o carte, să participe la diverse concursuri adecvate vârstei, să se joace, sa vizioneze un film sau să asculte muzică.
  • 11. • • • • • Crearea condiţiilor optime pentru a promova talentele copiilor vulnerabili prin organizarea cluburilor pe interese. Cluburile „Fantezie şi dibăcie”, „Atelier de lectură” Programul „Ora poveştilor”, coexistă şi se completează. Povestea citită cu glas tare este discutată în grup, iar efectele cognitive şi afective sunt reflectate în desen şi modelare. Clubul „Cinematica de vineri” difuzează emisiuni preferate, filme cu desene animate, filme artistice şi cărţi multimedia Mica sirenă, Floarea de piatră, Ursa Mare, Calul năzdrăvan ş.a La Club au fost vizionate casetele audio-video de la manifestările culturale de către copiii care n-au putut asista la ele. Conştiinţa discursului formativ al bibliotecii depinde hotărâtor de contextul social. Prin realizarea Ludotecii, biblioteca „Transilvania” și-a găsit rolul în plăsmuirea câmpului de atitudini, orientări sociale ale copiilor dezavantajaţi. Calculatorul a devenit o modalitate de a atinge un scop. Clubul „ABC-ul calculatorului” a alfabetizat copiii cu resursele hardware şi software, unde au obţinut deprinderi practice de navigare în Internet, în baze de date (în programele şcolare), au cunoscut site-uri pentru copii din lumea întreagă.
  • 12.
  • 13. • • • După renovarea sediului bibliotecii, în anul 2011, copiii cu vârste cuprinse între 4-12 ani au fost invitați din nou la Ludoteca Bibliotecii „Transilvania”, care a venit cu ideea de a diversifica, varia activită țile sale. Ludotecă pe cât de bogată în culori, materiale şi jucării, pe atât de bogată în evenimente, activităţi şi rezultate pozitive. S-au bucurat de popularitate concursurile: Cei mai buni la joc: Ghici ghicitoarea; Continuarea proverbului; Revistele pentru copii – distrac ție plăcută; Frământări de limbă; Cine-i cel mai isteț / în lumea lui ghici ce e! Concursul de jocuri la calculator: Să învățăm în lumea lui Dino; Super Dublu Click Galactic; Maraton virtual; Călătorie misterioasă. De sărbătorile de iarnă a fost organizat un matineu cu genericul Un strop din magia sărbătorilor de iarnă. Părinţi, copiii, fraţi şi surori, au cântat şi au dansat împreună cu Moş Crăciun şi cu cei 6 actori, care au animat activitatea prin înscenarea a diferite situații din poveștile îndrăgite, atrăgându-i și pe copii în derularea matineului. Cele mai mici „prinţese” şi cei mai frumoşi „prinţişori” ne-au demonstrat că „Moş Crăciun Există!”, iar pentru că au fost atât de curajoşi la o vârstă atât de fragedă (4-6 ani), Moşul ia răsplătit pe toţi cu cadouri şi le-a promis că o să vină şi la anul.
  • 14. • Jocurile: „Convinge!” - o metodă de a încuraja copii să se exprime liber în baza celor lecturate; Jocul de vocabular: Prin carte îţi întind mîna, în cadrul căruia copiii au înşiruit pe foaie cât mai multe denumiri de personaje din poveşti îndrăgite, cu scopul de a întări informațiile acumulate; Jocul de rol: Să ne jucăm de-a biblioteca, unde copiii au propus diferite lecturi pentru alţi copii, tematici de expoziţii de carte, au făcut o expoziţie de carte cu una din tematicile propuse de către ei. • Jocurile intelectuale: șah, table, puzzel le testează copiilor logica, perspicacitatea, perseverenţa şi ingeniozitatea în reconstituirea unei imagini diferite ca formă şi culoare, arătând cât sunt de iscusiţi şi de rapizi în realizarea unui puzzle.
  • 15. • Lecturi şi jocuri educative: Călătorii în ţara cuvintelor, Ne jucăm şi învăţăm împreună (Prezentarea celor mai captivante cărţi pentru copii; Ora de poveste). • Unul dintre cele mai captivante jocuri la calculator pentru copii a fost Maratonul virtual din Prietenul copiilor PitiClick, îmbracat într-o haină nouă, cea de cavaler al „Binelui”, și îl invită pe prichindei să descopere noi aventuri în universul cunoașterii, al învățării, al educației. CD-ul vizează capitole de-o importanță covârșitoare în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Copii s-au distrat inteligent și și-au dezvoltat simțul estetic, atenția și imaginația. Au rezolvat exerciții matematice dintre cele mai diverse, identificând diferențe, afând răspunsul unor ghicitori, corectând greșeli de comportament ale semenilor săi.
  • 16. • • • • Atelierele de creaţie: O rază de lumină, Cartea un dar nepreţuit au familiarizat copii cu etapele creării unei cărți, punându-se accent atârnării grijulii fa ță de carte. Copii cu multă străduință au reparat câteva căr ți deteriorate, astfel altoind la ei dragostea fa ță de carte. Săptămânal, desfăşurăm campania: Să cunoaștem Ludoteca! În cadrul acestei campanii se organizează vizite colective, lecturi expresive, concursuri de rebusuri, ateliere de creaţie. Ludoteca bibliotecii abundă de activități diverse, bogate în conținut ca: Din lumea curiozităților, Cei mai buni la joc, Concurs de jocuri la calculator, Concurs de table, Expoziții de desen, etc. Motanul încălţat, Scufiţa Roşie, Barbă Albastră, Degeţel şi o mulţime de alte poveşti s-au făcut văzute, auzite sau citite în spaţiul de joacă şi lectură al Ludotecii. Povestea Ursul păcălit de vulpe, s-a petrecut sub nota de imagini din poveste, concursuri, discu ții, la finele căreia copiii au ajutat personajul păcălit cu sfaturi pentru, a nu cădea în curse similare. Ori Pinocchio de Carlo Collodi, fiind una din poveștile, pe care ei au știuto în întregime. Au putut face diferențe dintre real și fantastic, l-au descris pe bunel, ca fiind un om cu inimă mare și pe Pinocchio – un dar de la Dumnezeu pentru o persoană singuratică.
  • 17. • • • Orele de lectură – o modalitate excelentă de a promova lectura, cartea, iar o oră de lectură reu șită și foarte intrigantă a fost Tradițiile și obiceiurile moldovenești. Ei au sesizat importanța tezaurului și comorile plaiului nostru moldav create în timp și în spațiu din vremi strămoșești și până în zilele noastre. Au enumerat talentele artistice ale poporului nostru, pe care le-au știut, cultura populară basarabeană, datini, obiceiuri, tradiții și sărbătorile calendaristice. Fenomenele naturale; Ce? Cine? Unde? Când? Știați că? (caleidoscop enciclopedic); Almanahul curiozităților naturii pentru elevi; Curiozități din lumea animalelor; Curiozită ți din lumea plantelor; Cerul; Faimoși inventatori și descoperirile lor epocale; Universul plantelor pentru fete și băieți ș.a., toate aceste lucruri interesante le-au descoperit copiii la concursul Din lumea curiozităților. Curiozitățile captivează mințile copiilor, fiind un bun prilej de a discuta despre Faimoșii inventatori și descoperirile lor epocale . Am reușit să aflăm împreună multe lucruri noi, despre obiectele, care în ziua de azi ne fac via ța mai u șoară. Prezentarea cărții Enciclopedia cu zâmbete a fost remarcabilă prin faptul că, este cartea care îi abate pe copii de la anecdotele banale, de prost gust pe care le aud involuntar, și am reușit să facem acest lucru. Copii au uitat de supărări, s-au recreat și au râs din toată inima, râsul fiind leacul cel mai indicat pentru sănătate și buna lor cre ștere.
  • 18. • Legendele au fost nelipsite în cadrul unui matineu de excepție În așteptarea lui Moș Nicolae. Iar momentul culminant al matineului a fost, că toți participanții au scris scrisori pentru Moș Nicolae, în care și-au expus doleanțele sale, adică ce cadouri își așteaptă în ghetuțe sau șosețele de la Moșu! • Prichindei de grădinţă sau şcolari din clasele primare, au fost pictori remarcabili, care cu degeţele în loc de pensule, la Ludotecă, au creat niște lucrări minunate. La orele de desen, au dat formă și culoare tărâmului poveştilor, unde au prins viață personaje din basmele preferate. Cele mai reușite desene au fost expuse pentru a bucura ochii vizitatorilor.
  • 19. • Pretura sectorului Ciocana • Teatrul de păpuşi „Guguţă” • Grădiniţele: nr.130; 135, nr. 32; nr.161; • Școlile primare: nr. 12 „A. Popovici”, nr. 83 „Gr. Vieru”, nr. 82 • Liceele „M. Berezovschi”, „P. Zadnipru”, „Ginta Latină”, „Orizont” etc. • Centrele pentru minori: Convorbitorul, Prometeu, Evrica, Speranţa, Centrul de Creaţie al Copiilor • Asociaţia Medical Teritorială a sectorului Ciocana • Familiile vulnerabile • Direcţia Asistenţa Socială.
  • 20.
  • 21.
  • 22. • Activitatea urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului prin diverse activităţi, valorificarea potenţialului creativ al copiilor, lărgirea orizontului de cunoaştere al celor mici, dezvoltarea limbajului şi a modului de exprimare, deprinderea unor noi abilităţi, atragerea copiilor în lumea cărţilor şi formarea lor ca viitori utilizatori ai bibliotecii. • Copiii revin cu plăcere la activitățile noastre și își aduc și prietenii, colegii, petrecând clipe minunate împreună. Activitățile și evenimente, pe care le desfășurăm la Ludotecă au îmbogățit sufletește deopotrivă atât pe micii noștri utilizatori, cât și pe noi ca bibliotecare, iar aceste rezultate ne motivează să continuăm cu entuziasm și dăruire în desfășurarea acestei nobile și frumoase meserii de BIBLIOTECAR! Vă mulțumesc!