3. Dializa
• Dializa este o metodă de eliminare a reziduurilor, toxinelor și excesului de
apă din sânge și de restabilire a echilibrului hidroelectrolitic. Aceste funcții
sunt în mod normal îndeplinite de rinichi.
• Dializa îndeplinește următoarele funcții:
-elimină toxinele, sărurile şi apa în exces pentru a preveni acumularea
acestora în organism
-menține unele substanțe chimice (potasiu, sodiu şi bicarbonat) la un nivel
lipsit de riscuri
-contribuie la controlarea tensiunii arteriale
4. • Dializa este folosită pentru a reînlocui artificial funcția renală pierdută din
cauza insuficienței renale.
• Dializa este un tratament imperfect de a restabili funcția renală deoarece
nu corectează funcția endocrină a rinichilor.
• Dializa lucrează pe principii de difuziune a soluțiilor și ultrafiltrare a
lichidelor de-a lungul unei membrane semi-permeabile. Difuzia descrie o
proprietate a substanțelor în apă. Substanțele in apa tind sa se miște în
zona în care există o concentrație mai mare.
• Tipuri de dializă:
- Hemodializă
- Dializă peritoneală
- Hemofiltrarea
- Plasmafereza
- Dializa hepatică
5. Hemodializa
• Principalele complicații ale hemodializei constau în dificultățile
cauzate de instabilitatea hemodinamică , accesul
vascular, supraîncărcarea cu lichide şi infecțiile :
Instabilitatea hemodinamică
• Pacienții cu boală cardiovasculară pot să nu suporte bine variațiile
lichidiene permanente asociate terapiei prin HD. Drept
urmare, tensiunea arterială poate coborî până la valori care produc
stări de rău, angină pectorală şi senzație de leşin.
• Acest fenomen face dificilă eliminarea cantităților adecvate de
lichide , iar pacienții rămân supraîncărcați cu urină. Dispozitivele
care permit controlul nivelului de sodiu şi eliminările de lichide pot
îmbunătăți simptomatologia pacienților.
6. Accesul vascular
• Accesul la venă poate fi dificil din cauză că fistula este prea mică , se
îngustează sau apar cheaguri de sânge . Toate acestea conduc la dificultăți în
introducerea acelor , diminuarea fluxului sanguin şi ineficiența dializei. De
obicei necesită refacerea fistulei sau inserția unei grefe.
Supraîncărcarea cu lichide
• Numeroşi pacienți cu insuficiență renală cronică elimină cantități foarte mici
de urină, astfel încât singurele căi de pierdere a lichidelor, în afara şedințelor
de dializă , rămân transpirația şi respirația. Dacă vor depăşi aceste
cantități, vor acumula „ greutate lichidă ”,tolerată bine de unii pacienți, dar nu
şi de alții.
• Lichidele se acumulează adesea în plămâni, ducând la dispnee (dificultăți în
respirație). Lichidul este eliminat prin ultrafiltrare , deşi aceasta poate să nu fie
bine suportată; dacă e nevoie de extragerea unor mari cantități de
lichid, pacienții pot prezenta crampe musculare pe măsura variațiilor
volumului lichidian.
7. Infecția
• Bacteriile pot coloniza dispozitivele de HD sau pot pătrunde în
sânge, producând febră şi , ocazional, infecții potențial fatale, care pot fi
eradicate numai prin scoaterea liniei venoase.
8. Dializa peritoneală
• În cavitatea abdominală este introdus, printr-o intervenție chirurgicală,un
tub de plastic, numit cateter, prin care este introdus lichidul de dializă.
Soluția intră în contact cu sângele prin arterele și venele care irigă
peritoneul și cavitatea abdominală.
• Ce este peritoneul?
• Ce se intamplă în cadrul dializei peritoneale?
• http://www.youtube.com/watch?v=IQKQ4eoKfT
10. Hemofiltratrea
• Hemofiltrarea este o tehnică de epurare extracorporală continuă
reprezentând o alternativă la hemodializă la pacientul cu insuficiență
renală acută în stare critic, fiind practicată relativ frecvent la secțiile de
terapie intensivă în țările dezvoltate.
Hemofiltrarea prezintă multe similarități de principiu cu hemodializa. În
ambele tehnici este necesar accesul la circulatia pacientului, iar sangele
trece printr-un circuit extracorporal.
• Totuşi mecanismele prin care este modificată compoziția sângelui sunt
diferite. Sângele sub presiune intră în contact cu o membrană cu
permeabilitate înaltă, pemițând trecerea atât a apei cât şi a substanțelor
cu greutate moleculară mare printr-un mecanism convectiv, similar cu
acela din filtrarea glomerulară normală.
11. • În cazul hemofiltrării nu
există lichid de
dializă, acesta fiind
înlocuit cu un lichid de
substituție. Ca şi la
hemodializă există pe
circuitul extracorporal
senzori, alarme care
detectează presiunile
venoase reduse si
prezența aerului. Durata
tratamentului este de 18
ore/zi.
Există controverse asupra
superioritații
hemofiltrării față de
hemodializă.
• Indicațiile
hemofiltrării sunt:
-insuficiență renală acută
la pacientul critic, instabil
hemodinamic
-insuficiență cardiacă
congestivă refractară la
tratamentul standard.
Dezavantajele
hemofiltrarii sunt:
-costul semnificativ mai
mare
-riscul de sângerare mai
mare
-imobilizarea prelungită a
pacientului.
12. Complicațiile dializei
• Majoritatea complicațiilor asociate hemodializei pot fi prevenite sau
tratate cu ușurință dacă pacientul este atent monitorizat în timpul fiecărei
ședințe.
• Posibilele complicații sunt:
• Hipotensiunea arterială este cea mai frecventă complicație a hemodializei
și apare adesea la femei și la pacienții cu vârsta de peste 60 de ani.
• Anemia apare la fel de fecvent atât ca urmare a insuficienței renale, cât și
a hemodializei întrucât absorbția fierului este limitată, iar pacienții
necesită fier perfuzabil.
• Afecțiunile osoase apar ca urmare a incapacității rinichiului de a se implica
în metabolismul vitaminei D.
• Grețuri, vărsături, cefalee confuzie (stare numită dezechilibru indus de
dializă).
13. • Complicațiile pe termen lung ale dializei pot include:
• Filtrarea inadecvată a sângelui determină acumularea produșilor de
metabolism în organism;
Neuropatii(stări dureroase cronice asociate cu leziunile tisulare);
• Apariția unor afecțiuni cardiovasculare sau chiar accidente vasculare
cerebrale;
Amiloidoza, afecțiune caracterizată prin depunere de proteine plasmatice
în tendoane, articulații, determinând apariția imobilității, a durerilor
articulare.
14.
15. Transplantul renal
• În ultimii 15 ani s-au efectuat peste 100 000 de transplante renale numai
în SUA cu o rată de aproape 95% pentru transplantele de la donatorii vii și
90% pentru transplantele de la cadavru.
• Oferă cea mai bună alternativă pentru majoritatea celor în stadiu terminal
al bolii.
• Pentru un transplant normal, este necesar ca grupele de sânge ale
donatorului și pacientului să fie aceleași pentru a preveni rejetul
supraacut. Se pot efectua totuși și transplante între persoane cu grupe
sangvine diferite. Acest procedeu necesită tehnici speciale care includ
indepărtarea anticorpilor din sânge printr-un proces numit plasmafereza.
• Problema rejetului de organ se diminuează treptat, întrucât se folosesc
medicamente imunosupresoare care previn acest eveniment.
16. • Cine este candidat pentru transplant?
• Donatorul viu VS Donator cadavru
• Perioada posttransplant
• Tehnici recente
Tehnici palaroscopice de nefrectomie la donor
Transplant prin tehnica cross-match pozitiv
