SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 39
Cascada
IGUAZU
La hotarul dintre
  BRAZILIA,
  PARAGUAY
      şi
 ARGENTINA
Parcul Naţional Iguazu, aflat la
   extremitatea nord-estică a
 Republicii Argentina, dar şi a
     provinciei Misionarilor
 )Misiones(, adică la frontiera
triplă dintre Brazilia, Paraguay
 şi Argentina, a fost înfiinţat în
            .anul 1934
Declarat de către UNESCO
 Patrimoniu Natural al Umanităţii
   în 1984, şi cu o suprafaţă de
     67.620 de hectare, Parcul
    Naţional Iguazu găzduieşte
 celebrele Cascade din Iguazu şi
pădurea subtropicală cu mai bine
   de 2000 de specii de floră şi
         .faună autohtone
Fluviul din Iguazu izvorăşte în
sudul Braziliei şi curge mai bine
 de 1300 Km înainte de a cădea
 într-o prăpastie de 80 de metri
  care formează cascadele din
Iguazu, sub forma unui amplu U
de aproape 3 km în care vaporii
  )aburii( formează norii care,
 reflectaţi de către soare, devin
       .curcubee uimitoare
Printre numeroasele cascade,
 Union este celebră pentru că
    ea naşte spectaculoasa
cascadă „Garganta del Diablo“
 )Gâtlejul Diavolului( şi pentru
că este graniţa între Argentina
 )78 % din cascade( şi Brazilia
      .))22% din cascade
Numele cascadelor vine din limbajul
  guarani şi înseamnă „marea apă“.
Ele sunt formate din 270 de cascade
 de până la 82 metri înălţime şi 3 km
lăţime, care pot fi vizitate cu ajutorul
pasarelelor )podeţelor( şi drumurilor
  care vă poartă de la o cascadă la
 alta şi care vă permit să le apreciaţi
        .din diferite perspective
Parcul Naţional Iguazu este
  adăpostul a 450 de specii de
    pasări şi a 80 de specii de
mamifere, printre ele yagureta,
  cea mai mare felină )Pantera
    onca( din America, coioţi,
toucans )pasare căţărătoare cu
 cioc enorm(, maimuţe, tapiri şi
       .fluturi multicolori
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu
Cascada iguazu

Weitere ähnliche Inhalte

Andere mochten auch

Parcul Yellowstone
Parcul YellowstoneParcul Yellowstone
Parcul Yellowstone
guesta1c73b
 
Rezervatii naturale
Rezervatii naturaleRezervatii naturale
Rezervatii naturale
stefanmoraru
 
Aac austria powerpoint[1]
Aac austria powerpoint[1]Aac austria powerpoint[1]
Aac austria powerpoint[1]
mbrown15
 

Andere mochten auch (20)

Iguazu Falls.Pptx
Iguazu Falls.PptxIguazu Falls.Pptx
Iguazu Falls.Pptx
 
AÚSTRIA
AÚSTRIAAÚSTRIA
AÚSTRIA
 
Amazon river
Amazon riverAmazon river
Amazon river
 
Parcul Yellowstone
Parcul YellowstoneParcul Yellowstone
Parcul Yellowstone
 
Niagara falls
Niagara fallsNiagara falls
Niagara falls
 
Niagara Falls
Niagara FallsNiagara Falls
Niagara Falls
 
The Niagara Falls
The Niagara FallsThe Niagara Falls
The Niagara Falls
 
Rezervatii naturale
Rezervatii naturaleRezervatii naturale
Rezervatii naturale
 
Austria
AustriaAustria
Austria
 
Austria
AustriaAustria
Austria
 
Aac austria powerpoint[1]
Aac austria powerpoint[1]Aac austria powerpoint[1]
Aac austria powerpoint[1]
 
Austria presentation
Austria presentationAustria presentation
Austria presentation
 
Austria
AustriaAustria
Austria
 
Austria Powerpoint Country
Austria Powerpoint CountryAustria Powerpoint Country
Austria Powerpoint Country
 
What Makes Great Infographics
What Makes Great InfographicsWhat Makes Great Infographics
What Makes Great Infographics
 
Masters of SlideShare
Masters of SlideShareMasters of SlideShare
Masters of SlideShare
 
STOP! VIEW THIS! 10-Step Checklist When Uploading to Slideshare
STOP! VIEW THIS! 10-Step Checklist When Uploading to SlideshareSTOP! VIEW THIS! 10-Step Checklist When Uploading to Slideshare
STOP! VIEW THIS! 10-Step Checklist When Uploading to Slideshare
 
You Suck At PowerPoint!
You Suck At PowerPoint!You Suck At PowerPoint!
You Suck At PowerPoint!
 
10 Ways to Win at SlideShare SEO & Presentation Optimization
10 Ways to Win at SlideShare SEO & Presentation Optimization10 Ways to Win at SlideShare SEO & Presentation Optimization
10 Ways to Win at SlideShare SEO & Presentation Optimization
 
How To Get More From SlideShare - Super-Simple Tips For Content Marketing
How To Get More From SlideShare - Super-Simple Tips For Content MarketingHow To Get More From SlideShare - Super-Simple Tips For Content Marketing
How To Get More From SlideShare - Super-Simple Tips For Content Marketing
 

Mehr von Paraschiv Sorin

Femei celebre din romania
Femei celebre din romaniaFemei celebre din romania
Femei celebre din romania
Paraschiv Sorin
 
Photos d-un-autre-millenaire
Photos d-un-autre-millenairePhotos d-un-autre-millenaire
Photos d-un-autre-millenaire
Paraschiv Sorin
 

Mehr von Paraschiv Sorin (20)

Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic
Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelicImagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic
Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic
 
pictori clasici
pictori clasicipictori clasici
pictori clasici
 
Gradini cu trandafiri
Gradini cu trandafiriGradini cu trandafiri
Gradini cu trandafiri
 
design culinar
design culinardesign culinar
design culinar
 
Grafitis franceses
Grafitis francesesGrafitis franceses
Grafitis franceses
 
Calatoria fantastica din macrocosmos in microcosmos
Calatoria fantastica din macrocosmos in microcosmosCalatoria fantastica din macrocosmos in microcosmos
Calatoria fantastica din macrocosmos in microcosmos
 
Papusi incredibile
Papusi incredibilePapusi incredibile
Papusi incredibile
 
Femei celebre din romania
Femei celebre din romaniaFemei celebre din romania
Femei celebre din romania
 
Transsiberianul
TranssiberianulTranssiberianul
Transsiberianul
 
Photos d-un-autre-millenaire
Photos d-un-autre-millenairePhotos d-un-autre-millenaire
Photos d-un-autre-millenaire
 
Persia iran
Persia iranPersia iran
Persia iran
 
Jardinsdu vaticanhelen
Jardinsdu vaticanhelenJardinsdu vaticanhelen
Jardinsdu vaticanhelen
 
Persia iran
Persia iranPersia iran
Persia iran
 
Moschee in abu dhabi be
Moschee in abu dhabi beMoschee in abu dhabi be
Moschee in abu dhabi be
 
Minuni arhitectonice
Minuni arhitectoniceMinuni arhitectonice
Minuni arhitectonice
 
Machu
MachuMachu
Machu
 
Grecia sirtaki
Grecia sirtakiGrecia sirtaki
Grecia sirtaki
 
Fenomene
FenomeneFenomene
Fenomene
 
Dreams
DreamsDreams
Dreams
 
Chine
ChineChine
Chine
 

Cascada iguazu

  • 1. Cascada IGUAZU La hotarul dintre BRAZILIA, PARAGUAY şi ARGENTINA
  • 2.
  • 3. Parcul Naţional Iguazu, aflat la extremitatea nord-estică a Republicii Argentina, dar şi a provinciei Misionarilor )Misiones(, adică la frontiera triplă dintre Brazilia, Paraguay şi Argentina, a fost înfiinţat în .anul 1934
  • 4.
  • 5. Declarat de către UNESCO Patrimoniu Natural al Umanităţii în 1984, şi cu o suprafaţă de 67.620 de hectare, Parcul Naţional Iguazu găzduieşte celebrele Cascade din Iguazu şi pădurea subtropicală cu mai bine de 2000 de specii de floră şi .faună autohtone
  • 6.
  • 7.
  • 8. Fluviul din Iguazu izvorăşte în sudul Braziliei şi curge mai bine de 1300 Km înainte de a cădea într-o prăpastie de 80 de metri care formează cascadele din Iguazu, sub forma unui amplu U de aproape 3 km în care vaporii )aburii( formează norii care, reflectaţi de către soare, devin .curcubee uimitoare
  • 9.
  • 10.
  • 11.
  • 12. Printre numeroasele cascade, Union este celebră pentru că ea naşte spectaculoasa cascadă „Garganta del Diablo“ )Gâtlejul Diavolului( şi pentru că este graniţa între Argentina )78 % din cascade( şi Brazilia .))22% din cascade
  • 13.
  • 14.
  • 15. Numele cascadelor vine din limbajul guarani şi înseamnă „marea apă“. Ele sunt formate din 270 de cascade de până la 82 metri înălţime şi 3 km lăţime, care pot fi vizitate cu ajutorul pasarelelor )podeţelor( şi drumurilor care vă poartă de la o cascadă la alta şi care vă permit să le apreciaţi .din diferite perspective
  • 16.
  • 17.
  • 18.
  • 19.
  • 20.
  • 21.
  • 22.
  • 23.
  • 24.
  • 25.
  • 26.
  • 27. Parcul Naţional Iguazu este adăpostul a 450 de specii de pasări şi a 80 de specii de mamifere, printre ele yagureta, cea mai mare felină )Pantera onca( din America, coioţi, toucans )pasare căţărătoare cu cioc enorm(, maimuţe, tapiri şi .fluturi multicolori

Hinweis der Redaktion

  1. Coperta
  2. Cascada poz.1
  3. Cascada poz.2
  4. Cascada poz.3
  5. Cascada poz.4
  6. Cascada poz.5
  7. Cascada poz.6
  8. Cascada poz.7
  9. Cascada poz.8