SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 14
ETICA ÎN AFACERI
Etica reprezintă ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate
anume, un ansamblu de principii morale și de metode pentru aplicarea acestora .
Etica este stiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiţiei umane din
perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viaţa socială.
ETICA CA ȘTIINȚĂ
ETICA PROFESIONALĂ
O profesie este o ocupaţie pe care o au mai multe persoane organizate
voluntar să îşi câştige existenţa prin slujirea directă a unui anumit ideal,
într-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea,
piaţa şi morala comună.
Profesionalismul este socotit o ideologie relevantă pentru cei care lucrează
în acelaşi domeniu.
Activitatea profesionaliștilor este reglementată de legi și alte a
c
t
e
normative, dar există situații când sunt necesare norme/coduri etice.
Profesioniştilor li se cere să facă ceea ce este normal şi plătit ca atarede
către client (direct sau indirect), adică să-şi facă datoria.
Etica profesională- VALORI PROFESIONALE
Profesia Valoarea
Jurist Dreptatea
Medic, asistent Sănătatea
Educator Dezvoltarea persoanei
Psiholog Autonomia
Asistent social Bunăstarea (asistarea celor cu nevoi
speciale)
Contabil Corectitudinea
CODUL ETIC
Codul etic este un document oficial al companiei prin care
aceasta îşi declară valorile şi principiile în problemele sociale.
Scopul codului etic este de a comunica angajaţilor
, într-un
limbaj simplu care sunt standardele organizaţiei.
Codul etic este valabil când este însuşit şi acceptat de toţi
angajaţii, comportamentul lor încadrându-se în prevederile sale.
ETICA AFACERILOR
Etica afacerilor defineşte un sistem de principii,
valori, norme şi coduri de conduită, în baza unei
filosofii a firmei, care se impun ca imperative
morale, inducând obligativitatea respectării lor.
Etica în afaceri vizează, printre altele,
atitudinea, conduita corectă şi onestă a unei
firme faţă de angajaţi, clienţi, comunitatea în
care acţionează, investitori, acţionari, etc.
NIVELURI DE APLICARE ALE ETICII ÎN
AFACERI
1. Nivelul micro
• Este cel care se stabileşte între indivizi în baza principiului corectitudinii
schimbului.
• Cuprinde: obligaţii, promisiuni, intenţii, consecinţe, drepturi individuale.
2. Nivelul macro
• Se referă la reguli instituţionale sau sociale ale comerţului, ale lumii afacerilor.
• Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate şi
legitimitate.
3. Nivelul corporaţiilor
• Discuţiile etice se referă preponderent la rolul jucat în societate, la
responsabilitatea socială şi internaţională a corporaţiilor.
Principiile etice se referă la conduita curentă, la
obiceiurile şi atitudinile oamenilor cu privire la
conceptele generale de bine şi rău, de adevăr şi
minciună, de echitate şi discriminare, libertate şi
constrângere etc.
Principii etice în relaţiile cu angajaţii
firmei
1
• remunerarea echitabilă;
2
• dezvoltarea profesională;
3
• posibilitatea promovării în funcţie de competenţe;
4.
• stimularea iniţiativei şi a responsabilităţii personale;
5
• tratamentul nediferenţiat, nediscriminatoriu al angajaţilor;
6
• respectul şi grija faţă de angajaţi.
Principiile etice în relaţiile cu clienţii
Oferirea de produse/ servicii de calitate la preţuri rezonabile;
Garantarea siguranţei în utilizare;
Informarea corectă asupra calităţii produselor, a modului de utilizare şi
a riscurilor posibile ca urmare a utilizării greşite a produselor;
Asigurarea garanţiei şi a service-ului
Principii etice în relaţiile cu furnizorii
• Negocierea corectă a contractelor de
aprovizionare;
1
• Fixarea de comun acord a termenelor
la care se realizează plata;
2
• Oferirea de materiale şi materii prime
de calitate;
3
• Neimplicarea în conflicte de interese.
4
Principiile etice în relaţiile cu
acţionarii
Transparenţa deciziilor şi
acţiunilor.
Loialitatea faţă de
acţionarii/asociații firmei și
informarea corectă a acestora
Gestiunea economico-financiară
corectă
STUDIUL DE CAZ
Citiţi/ ascultați cu atenţie textul de mai jos.
„Managerul X al unei companii internaţionale în domeniul
industriei cosmetice tocmai a sosit într-o ţară străină unde
compania achiziţionase de curând o nouă fabrică.
A dorit să se întâlnească cu angajaţii şi a cerut ca aceştia să fie
scoşi în curtea întreprinderii unde le-a ţinut un discurs de o oră şi
jumătate insistând asupra viitorului promiţător pe care îl vor
avea de acum înainte, vorbind despre implementarea unor
programe privind protecţia angajaţilor, despre grija companiei
pentru programele de pregătire profesională, de responsabilitate
socială, despre remunerarea echitabilă şi în sfârşit despre dorinţa
proprie de a le fi de folos.
La final, a aşteptat întrebări, dar acestea nu au venit. Acest lucru l-a
pus pe seama timidităţii oamenilor, aceştia nefiind probabil obişnuiţi
să vorbescă în public (chiar şi-a pus în minte să dezvolte un sistem de
comunicare mai eficient la nivelul respectivei fabrici pe viitor).
Managerul întreprinderii respective l-a felicitat pentru claritatea
discursului şi a fost mulţumit de propunerile făcute. După două
săptămâni managerul X a primit un telefon prin care a aflat că la
firma unde tocmai a ţinut discursul convingător angajaţii au intrat în
grevă.”
Răspundeți la următoarele întrebări:
Cine sunt părțile implicate?
Ce principii etice au fost încălcate în relaţiile cu angajaţii
companiei internaţionale din domeniul industriei cosmetice?

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Etica profesionala
Etica profesionalaEtica profesionala
Etica profesionalaRodica B
 
Mijloace de comunicare
Mijloace de comunicareMijloace de comunicare
Mijloace de comunicareRodica B
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoaneRoxana Giusca
 
Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati (atelier de lucru)
Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati  (atelier de lucru) Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati  (atelier de lucru)
Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati (atelier de lucru) OAMGMAMR
 
Relatii interumane -climatul optim de munca
Relatii interumane -climatul optim de muncaRelatii interumane -climatul optim de munca
Relatii interumane -climatul optim de muncaRodica B
 
Intreprinderea - veriga de baza a economiei - clasificare
Intreprinderea  - veriga de baza a economiei - clasificareIntreprinderea  - veriga de baza a economiei - clasificare
Intreprinderea - veriga de baza a economiei - clasificareRodica B
 
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice dorinavacari
 
Drepturile salariatului
Drepturile salariatuluiDrepturile salariatului
Drepturile salariatuluiRodica B
 
Studiu-Educatie-Antreprenoriala
Studiu-Educatie-AntreprenorialaStudiu-Educatie-Antreprenoriala
Studiu-Educatie-AntreprenorialaIrina Tobosaru
 
Alegerea profesiei
Alegerea profesieiAlegerea profesiei
Alegerea profesieiSima Sorin
 
Prezentare ppt - Sistemul respirator
Prezentare ppt - Sistemul respiratorPrezentare ppt - Sistemul respirator
Prezentare ppt - Sistemul respiratorSimonne Chirilă
 
Etica in afaceri
Etica in afaceriEtica in afaceri
Etica in afacerifs38
 

Was ist angesagt? (20)

Ppt fructul
Ppt fructulPpt fructul
Ppt fructul
 
Etica profesionala
Etica profesionalaEtica profesionala
Etica profesionala
 
Vestimentația
VestimentațiaVestimentația
Vestimentația
 
Mijloace de comunicare
Mijloace de comunicareMijloace de comunicare
Mijloace de comunicare
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoane
 
Comunicarea.ppt
Comunicarea.pptComunicarea.ppt
Comunicarea.ppt
 
Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati (atelier de lucru)
Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati  (atelier de lucru) Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati  (atelier de lucru)
Problematica egalitatii de sanse intre femei si barbati (atelier de lucru)
 
Relatii interumane -climatul optim de munca
Relatii interumane -climatul optim de muncaRelatii interumane -climatul optim de munca
Relatii interumane -climatul optim de munca
 
Angiosperme
AngiospermeAngiosperme
Angiosperme
 
pubertatea.ppt
pubertatea.pptpubertatea.ppt
pubertatea.ppt
 
Intreprinderea - veriga de baza a economiei - clasificare
Intreprinderea  - veriga de baza a economiei - clasificareIntreprinderea  - veriga de baza a economiei - clasificare
Intreprinderea - veriga de baza a economiei - clasificare
 
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
 
Drepturile salariatului
Drepturile salariatuluiDrepturile salariatului
Drepturile salariatului
 
Studiu-Educatie-Antreprenoriala
Studiu-Educatie-AntreprenorialaStudiu-Educatie-Antreprenoriala
Studiu-Educatie-Antreprenoriala
 
Lectie comunicarea
Lectie comunicareaLectie comunicarea
Lectie comunicarea
 
Alegerea profesiei
Alegerea profesieiAlegerea profesiei
Alegerea profesiei
 
Cultura organizationala
Cultura organizationalaCultura organizationala
Cultura organizationala
 
Prezentare ppt - Sistemul respirator
Prezentare ppt - Sistemul respiratorPrezentare ppt - Sistemul respirator
Prezentare ppt - Sistemul respirator
 
1. schema comunicarii
1. schema comunicarii1. schema comunicarii
1. schema comunicarii
 
Etica in afaceri
Etica in afaceriEtica in afaceri
Etica in afaceri
 

Ähnlich wie Etica in afaceri

Etica antreprenoriala.pptx
Etica antreprenoriala.pptxEtica antreprenoriala.pptx
Etica antreprenoriala.pptxAlexandruGori
 
Principii etice
Principii eticePrincipii etice
Principii eticeRodica B
 
Subiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceriSubiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceriirinanani
 
Prezentare lifelong learning solutions
Prezentare lifelong learning solutionsPrezentare lifelong learning solutions
Prezentare lifelong learning solutionsAne-Mary Ormenisan
 
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012 120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012 exodumuser
 
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia ReactCercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia ReactAsociatia React
 
61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridica61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridicaexodumuser
 
Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...
Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...
Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...Tomoniu Antonio
 
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSRResponsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSRCorina Bianca Gonteanu
 
Teoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea iiTeoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea iibc82gad
 

Ähnlich wie Etica in afaceri (20)

Etica. tema 1
Etica. tema 1Etica. tema 1
Etica. tema 1
 
Eticheta in afaceri
Eticheta in afaceriEticheta in afaceri
Eticheta in afaceri
 
Etica antreprenoriala.pptx
Etica antreprenoriala.pptxEtica antreprenoriala.pptx
Etica antreprenoriala.pptx
 
Principii etice
Principii eticePrincipii etice
Principii etice
 
Subiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceriSubiectul 4 consultanta in afaceri
Subiectul 4 consultanta in afaceri
 
Etica
EticaEtica
Etica
 
Cod deontologic
Cod deontologicCod deontologic
Cod deontologic
 
Comportament organizational
Comportament organizationalComportament organizational
Comportament organizational
 
2.5. florica ionescu var. responsabilitate sociala
2.5. florica ionescu var. responsabilitate sociala2.5. florica ionescu var. responsabilitate sociala
2.5. florica ionescu var. responsabilitate sociala
 
Hr good practices manual
Hr good practices manualHr good practices manual
Hr good practices manual
 
Hr Good Practices Manual
Hr Good Practices ManualHr Good Practices Manual
Hr Good Practices Manual
 
Responsabilitatea sociala - Florica Ionescu
Responsabilitatea sociala - Florica IonescuResponsabilitatea sociala - Florica Ionescu
Responsabilitatea sociala - Florica Ionescu
 
Etica-si-morala
 Etica-si-morala Etica-si-morala
Etica-si-morala
 
Prezentare lifelong learning solutions
Prezentare lifelong learning solutionsPrezentare lifelong learning solutions
Prezentare lifelong learning solutions
 
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012 120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
120326532 etica-juridica-note-de-curs-2012
 
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia ReactCercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
 
61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridica61053021 etica-juridica
61053021 etica-juridica
 
Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...
Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...
Ghid STARTUP D.A.C.I.A - Dezvoltarea Aptitudinilor, Competentelor și Inițiati...
 
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSRResponsabilitate Sociala Corporativa / CSR
Responsabilitate Sociala Corporativa / CSR
 
Teoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea iiTeoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea ii
 

Mehr von Rodica B

Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos Rodica B
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeRodica B
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorRodica B
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiRodica B
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorRodica B
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiRodica B
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Rodica B
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală Rodica B
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturiRodica B
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capitalRodica B
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturiRodica B
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plasticRodica B
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologicăRodica B
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorRodica B
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareRodica B
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraRodica B
 
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliNevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliRodica B
 
Starea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorStarea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorRodica B
 
Leul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaLeul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaRodica B
 

Mehr von Rodica B (20)

Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organoleptice
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilor
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilor
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturi
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală
 
Datorii
DatoriiDatorii
Datorii
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturi
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capital
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturi
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologică
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelor
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentare
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
 
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliNevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
 
Starea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorStarea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilor
 
Leul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaLeul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de siguranta
 

Kürzlich hochgeladen

Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfCimpeanemese
 
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareGeorgianaDascalu1
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAndreiDumitruBran
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraancatrusca1
 
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxDragosCuzino
 
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfaulsauul
 

Kürzlich hochgeladen (6)

Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
 
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
 
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
 
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
 

Etica in afaceri

  • 2. Etica reprezintă ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, un ansamblu de principii morale și de metode pentru aplicarea acestora . Etica este stiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiţiei umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viaţa socială. ETICA CA ȘTIINȚĂ
  • 3. ETICA PROFESIONALĂ O profesie este o ocupaţie pe care o au mai multe persoane organizate voluntar să îşi câştige existenţa prin slujirea directă a unui anumit ideal, într-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea, piaţa şi morala comună. Profesionalismul este socotit o ideologie relevantă pentru cei care lucrează în acelaşi domeniu. Activitatea profesionaliștilor este reglementată de legi și alte a c t e normative, dar există situații când sunt necesare norme/coduri etice. Profesioniştilor li se cere să facă ceea ce este normal şi plătit ca atarede către client (direct sau indirect), adică să-şi facă datoria.
  • 4. Etica profesională- VALORI PROFESIONALE Profesia Valoarea Jurist Dreptatea Medic, asistent Sănătatea Educator Dezvoltarea persoanei Psiholog Autonomia Asistent social Bunăstarea (asistarea celor cu nevoi speciale) Contabil Corectitudinea
  • 5. CODUL ETIC Codul etic este un document oficial al companiei prin care aceasta îşi declară valorile şi principiile în problemele sociale. Scopul codului etic este de a comunica angajaţilor , într-un limbaj simplu care sunt standardele organizaţiei. Codul etic este valabil când este însuşit şi acceptat de toţi angajaţii, comportamentul lor încadrându-se în prevederile sale.
  • 6. ETICA AFACERILOR Etica afacerilor defineşte un sistem de principii, valori, norme şi coduri de conduită, în baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale, inducând obligativitatea respectării lor. Etica în afaceri vizează, printre altele, atitudinea, conduita corectă şi onestă a unei firme faţă de angajaţi, clienţi, comunitatea în care acţionează, investitori, acţionari, etc.
  • 7. NIVELURI DE APLICARE ALE ETICII ÎN AFACERI 1. Nivelul micro • Este cel care se stabileşte între indivizi în baza principiului corectitudinii schimbului. • Cuprinde: obligaţii, promisiuni, intenţii, consecinţe, drepturi individuale. 2. Nivelul macro • Se referă la reguli instituţionale sau sociale ale comerţului, ale lumii afacerilor. • Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate şi legitimitate. 3. Nivelul corporaţiilor • Discuţiile etice se referă preponderent la rolul jucat în societate, la responsabilitatea socială şi internaţională a corporaţiilor.
  • 8. Principiile etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile şi atitudinile oamenilor cu privire la conceptele generale de bine şi rău, de adevăr şi minciună, de echitate şi discriminare, libertate şi constrângere etc.
  • 9. Principii etice în relaţiile cu angajaţii firmei 1 • remunerarea echitabilă; 2 • dezvoltarea profesională; 3 • posibilitatea promovării în funcţie de competenţe; 4. • stimularea iniţiativei şi a responsabilităţii personale; 5 • tratamentul nediferenţiat, nediscriminatoriu al angajaţilor; 6 • respectul şi grija faţă de angajaţi.
  • 10. Principiile etice în relaţiile cu clienţii Oferirea de produse/ servicii de calitate la preţuri rezonabile; Garantarea siguranţei în utilizare; Informarea corectă asupra calităţii produselor, a modului de utilizare şi a riscurilor posibile ca urmare a utilizării greşite a produselor; Asigurarea garanţiei şi a service-ului
  • 11. Principii etice în relaţiile cu furnizorii • Negocierea corectă a contractelor de aprovizionare; 1 • Fixarea de comun acord a termenelor la care se realizează plata; 2 • Oferirea de materiale şi materii prime de calitate; 3 • Neimplicarea în conflicte de interese. 4
  • 12. Principiile etice în relaţiile cu acţionarii Transparenţa deciziilor şi acţiunilor. Loialitatea faţă de acţionarii/asociații firmei și informarea corectă a acestora Gestiunea economico-financiară corectă
  • 13. STUDIUL DE CAZ Citiţi/ ascultați cu atenţie textul de mai jos. „Managerul X al unei companii internaţionale în domeniul industriei cosmetice tocmai a sosit într-o ţară străină unde compania achiziţionase de curând o nouă fabrică. A dorit să se întâlnească cu angajaţii şi a cerut ca aceştia să fie scoşi în curtea întreprinderii unde le-a ţinut un discurs de o oră şi jumătate insistând asupra viitorului promiţător pe care îl vor avea de acum înainte, vorbind despre implementarea unor programe privind protecţia angajaţilor, despre grija companiei pentru programele de pregătire profesională, de responsabilitate socială, despre remunerarea echitabilă şi în sfârşit despre dorinţa proprie de a le fi de folos.
  • 14. La final, a aşteptat întrebări, dar acestea nu au venit. Acest lucru l-a pus pe seama timidităţii oamenilor, aceştia nefiind probabil obişnuiţi să vorbescă în public (chiar şi-a pus în minte să dezvolte un sistem de comunicare mai eficient la nivelul respectivei fabrici pe viitor). Managerul întreprinderii respective l-a felicitat pentru claritatea discursului şi a fost mulţumit de propunerile făcute. După două săptămâni managerul X a primit un telefon prin care a aflat că la firma unde tocmai a ţinut discursul convingător angajaţii au intrat în grevă.” Răspundeți la următoarele întrebări: Cine sunt părțile implicate? Ce principii etice au fost încălcate în relaţiile cu angajaţii companiei internaţionale din domeniul industriei cosmetice?