SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 30
Programul Național LecturaCentral
Edția a V-a, 2022 Ecaterina DMITRIC, BNRM
Programul Național LecturaCentral în anul 2022
Programul Național LecturaCentral-2022 cu genericul „Cartea și lectura: context al
consolidării relațiilor dintre bibliotecă și comunitate”
Axe de conținut:
consolidare relațiilor dintre bibliotecă și comunitate,
dezvoltarea parteneriatelor și serviciilor de bibliotecă privind promovarea cărții și
lecturii,
atragerea voluntarilor în activitatea bibliotecii și inițierea proiectelor comunitare
Aspectele tematice, care țin de prioritățile profesionale pentru anul 2022 aprobate la
Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci la 3 noiembrie 2021:
reașezarea activității bibliotecii și a proceselor funcționale în conformitate cu noul cadru
legislativ și de reglementare; ajustarea serviciilor bibliotecare agendei ONU 2030:
dezvoltarea capacităților; aprofundarea rolului bibliotecii de garant al memoriei locale;
implementarea recomandărilor UNESCO privind Știința Deschisă.
Organizarea activităților de formare pentru personalul
de specialitate din biblioteci
Atelier de schimb de experiență „Mobilizare comunitară, activism civic
și responsabilitate - priorități comunitare promovate de Biblioteca
Publică Gura Bâcului, Anenii-Noi” prezentat de Svetlana Palii,
Biblioteca Publică Gura Bâcului, Anenii-Noi.
28 iulie 2022
Zoom - 100 participanți
Link album:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.5893946407286827&
type=3
Webinarul „Bibliotecarul - contributor la
dezvoltarea culturii lecturii” susținut de
Victoria VASILICA, șef secție Studii și Cercetări
din cadrul BNRM
22 septembrie 2022
Online – 100 participanți
 Organizarea conferințelor zonale în patru zone ale republicii concepute pentru sprijinirea bibliotecilor în implementarea priorităților profesionale ale anului 2022ă prin
cunoașterea experiențelor reprezentative, punerea la dispoziție a instrumentelor utile pentru activitatea coordonată. În acest context au fost trasate principalele direcții pentru
bibliotecile publice teritoriale în realizarea Programului Național LecturaCentral, ediția a V-a, 2022
Asigurarea suportului metodologico-practic
Consolidarea relațiilor între bibliotecă și comunitate. Disponibil:
http://moldlis.bnrm.md/handle/123456789/1613
Metode și tehnici de promovare a lecturii : Recomandări metodologice. Disponibil:
http://moldlis.bnrm.md/handle/123456789/1614
Conferința Internațională „Lectura ca bază
pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare”,
ediția a IV-a., 2022
Conferința s-a desfășurat într-un format
hibrid, în cinci sesiuni, online, precum și în
spațiul fizic al bibliotecii cu participarea a
88 de persoane.Ca platformă de
consolidare a eforturilor de stimulare a
interesului pentru lectură, conferința
internațională a reunit structuri și oameni.
responsabili pentru acest domeniu,
inclusiv scriitori, ambasadori, oameni
politici și de afaceri, bibliotecari, profesori,
jurnaliști, cercetători științifici, 31 de
vorbitori în total din șase țări: Ucraina,
Franța, Japonia, SUA, România și Republica
Moldova.
https://www.youtube.com/watch?v=bjZN5H
x7K9I
Topul celor mai citite cărți editate în anul 2021
Campania 10 scriitori și cercetători/10 întâlniri
Campania 10 scriitori și cercetători/10 întâlniri cu implicarea scriitorilor, cercetătorilor și
altor personalități – creatori de produse științifice și creative care are scopul de a facilita
procesul de comunicare și transfer de cunoștințe membrilor comunității.
Acest eveniment cuprinde aria de satisfacere a cerințelor utilizatorilor cât și a non-
utilizatorilor: stimularea cererii de lectură și creșterea numărului de utilizatori;
cunoașterea de către utilizatori a importanței serviciilor bibliotecii, facilitarea accesului și
diversificarea serviciilor oferite de către biblioteci.
Activitățile desfășurate online/offline din cadrul campaniei 10 scriitori și cercetători/10
întâlniri în anul 2022 au înregistrat 10 activități dintre care 5 au fost organizate față în față.
La activitățile organizate online prin intermediul aplicației zoom au participat 411
persoane și la activitățile organizate față în față au participat 365 persoane. Activitățile au
fost organizate în cadrul Bibliotecii Naționle a Republicii Moldova cât și în Bibliotecile
Publice Teritoriale din raioanele Drochia; Strășeni; s. Vorniceni r. Strășeni; Ialoveni.
Campania Națională
10 scriitori și experți /10 întâlniri
Campania „Septembrie – nici o zi fără lectură”
Activități privind promovarea cărții și lecturii în
bibliotecile publice teritoriale
Biblioteca Publică Bălășești, Sângerei
BPC „Ion Creangă”, Orhei
BM „Eugeniu Coșeriu”, Bălți
Biblioteca Publică Crihana Veche, Cahul
Ungheni
Biblioteca Publică Valea Mare, Ungheni
Biblioteca Publică Buciumeni, Ungheni
Biblioteca Publică Cosăuți, Soroca
Biblioteca Publică Feștelița, Ștefan-Vodă
Galina Bulbas
Biblioteca Publică Hârtop, Taraclia
Biblioteca Publică Tuzara, Călărași
Biblioteca Publică Valea Perjei, Taraclia
Biblioteca Publică Valea Mare, Ungheni
7726 Activități de instruire a utilizatorilor (formarea
competențelor de cultura lecturii/cultura informației)
1083
683
630
454
339 315 313 304 281 271 261 257
205 199 192 174 158 134 134 130 120 117 115 108 105 98 96 87 81 81 74 54 37 24 12
4593
4367
2909
3811
1361
1868
1584
1877
1493
1108
2614
1463
1584
1099
982
1197
438
732
832
475
868
606
765
1077
567 599
696 699
145
418 452
197
52 85
154
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4000
4500
5000
Activități de instruire a utilizatorilor (formarea competențelor de cultura lecturii/cultura informației) Numărul de participanți la activitățile de instruire a utilizatorilor
43767 participanți la activitățile de instruire a
utilizatorilor
10544 Activități informaționale de
promovare a lecturii organizate în
cadrul PNLC
80807 participanți la activitățile informaționale
de promovare a lecturii organizate în cadrul
PNLC
1349
722 703 637
469 382 376 368 357 350 340 340 316 312 284 255 252 239 226 217 206 197 195 176 176 175 174 165 158 139 108 71 53 37 20
5812
3240
5774
2533
12943
1513 1605
2071
3123
3759
1025
1817
2109
1240
1504 1414
979
1496
1271
15161
1132 1138
730
965 973
558 552
1004 1011
717
1104
324
65 21 124
0
2000
4000
6000
8000
10000
12000
14000
16000
Activități informaționale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC Număr de participanți la activitățile informaționale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC
8233 Activități culturale de promovare
a lecturii organizate în cadrul PNLC
84109 participanți la activitățile culturale de
promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC
889 841 654 550 455 429 318 306 285 247 243 239 229 222 216 189 184 174 172 161 150 144 138 132 128 89 86 74 67 65 50 42 33 20 12
4471
3031
9997
6424
1026
2567
3397
2231 2306
3238
900
1335
22793
1256 1203
1522
1167
1488
1231 1181 1022 888
1284 1215
1891
703
416
646 705
366
1639
300 215
28 27
0
5000
10000
15000
20000
25000
Activități culturale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC Număr de participanți la activitățile culturale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC
1059 Activități de promovare a științei
participative organizate în cadrul
PNLC.
6772 participanți la activitățile de promovare a
științei participative organizate în cadrul PNLC
144
109
93
69 69 61 50 45 39 37 35 31 25 24 23 23 20 20 18 18 15 14 14 14 11 9 7 6 6 3 3 2 1 1 0
788
221
1517
114
257
614
215
589
32
112
98
74
91
163
59
815
153
119
173 174
71
17
31 28 31 41 31
1
58
3 2
46
22 12 0
0
200
400
600
800
1000
1200
1400
1600
Activități de promovare a științei participative organizate în cadrul PNLC. Număr de participanți la activitățile de promovare a științei participative organizate în cadrul PNLC
Promovarea PNLC pe rețelele
de socializare administrate de
bibliotecă
47645
Promovarea PNLC pe rețelele
de socializare create de BNRM:
grupul public de discuții FB
„Lectura Central”
31642
Implicarea partenerilor în
activitățile de promovare a
cărții și lecturii, organizate în
cadrul PNLC
4558
Inițiativa „Lectura ne unește”
Grupul Public pe facebook LecturaCentral
4357membri
Media lunară- 750 postări
• Implicare și participare în cadrul activităților de
nivel național
• Implicarea utilizatorilor din bibliotecile RM în
Campania „10 scriitori, cercetători/10 întâlniri
• Promovarea personalităților din localitățile
Republicii
• Inițierea serviciilor de dezvoltarea competențelor
de lectură
• Diseminare, promovare a experiențelor
• Elaborarea materialelor promoționale de calitate
adaptate contextului local, utilizare
#lecturacentral
• Participare în cadrul concursurilor naționale
Concluzii
Vă mulțumim!

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Lectura de placere
Lectura de placereLectura de placere
Lectura de placereMaria
 
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Raport activitate biblioteci bun
Raport activitate biblioteci bunRaport activitate biblioteci bun
Raport activitate biblioteci bunVrc Bls
 
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolareAsociatia Bibliotecarilor RM
 
Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...
Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...
Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
proiect de parteneriat
proiect de parteneriatproiect de parteneriat
proiect de parteneriatiullianas
 
Prietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca PrezentarePrietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca Prezentarecastorpn
 
Servicii pentru comunitate in bibliotecile publice din românia
Servicii pentru comunitate in bibliotecile publice din româniaServicii pentru comunitate in bibliotecile publice din românia
Servicii pentru comunitate in bibliotecile publice din româniaBiblioteci Bihorene
 
Ziua drapelului
Ziua drapeluluiZiua drapelului
Ziua drapeluluidalex4c
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Mary Dulits
 
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe..."Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...Moldova Europeană
 

Was ist angesagt? (20)

Lectura de placere
Lectura de placereLectura de placere
Lectura de placere
 
Materiale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilorMateriale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilor
 
Balul bobocilor, 2019
Balul bobocilor, 2019Balul bobocilor, 2019
Balul bobocilor, 2019
 
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
 
1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună
1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună
1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună
 
Promovarea valorilor europene în bibliotecile publice din RM. E. Dmitric
Promovarea valorilor europene în bibliotecile publice din RM. E. DmitricPromovarea valorilor europene în bibliotecile publice din RM. E. Dmitric
Promovarea valorilor europene în bibliotecile publice din RM. E. Dmitric
 
Raport activitate biblioteci bun
Raport activitate biblioteci bunRaport activitate biblioteci bun
Raport activitate biblioteci bun
 
Citate despre bibliotecă
Citate despre bibliotecăCitate despre bibliotecă
Citate despre bibliotecă
 
Strategii de fidelizarea a utilizatorilor copii în bibliotecile publice
Strategii de fidelizarea a utilizatorilor copii în bibliotecile publiceStrategii de fidelizarea a utilizatorilor copii în bibliotecile publice
Strategii de fidelizarea a utilizatorilor copii în bibliotecile publice
 
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
 
Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...
Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...
Istorie şi memorie locală în activitatea bibliotecii: tendinţe autohtone şi ...
 
Limba maternă matineu
Limba maternă  matineuLimba maternă  matineu
Limba maternă matineu
 
proiect de parteneriat
proiect de parteneriatproiect de parteneriat
proiect de parteneriat
 
Prietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca PrezentarePrietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca Prezentare
 
Servicii pentru comunitate in bibliotecile publice din românia
Servicii pentru comunitate in bibliotecile publice din româniaServicii pentru comunitate in bibliotecile publice din românia
Servicii pentru comunitate in bibliotecile publice din românia
 
Ziua drapelului
Ziua drapeluluiZiua drapelului
Ziua drapelului
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturiiTerapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
 
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe..."Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
 

Ähnlich wie Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări

Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaDIB ULIM
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014DIB ULIM
 
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
ppt raport.ppt
ppt raport.pptppt raport.ppt
ppt raport.pptIbibi4
 
Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...
Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...
Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...Vasilica Victoria
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 

Ähnlich wie Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări (20)

Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
 
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
 
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014
 
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...
 
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
 
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
 
Elena Harconita, Lina Mihaluta. Impactul Bibliotecii universitare asupra viit...
Elena Harconita, Lina Mihaluta. Impactul Bibliotecii universitare asupra viit...Elena Harconita, Lina Mihaluta. Impactul Bibliotecii universitare asupra viit...
Elena Harconita, Lina Mihaluta. Impactul Bibliotecii universitare asupra viit...
 
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
 
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
 
Conferinţe Zonale 2014...
                                                      Conferinţe  Zonale 2014...                                                      Conferinţe  Zonale 2014...
Conferinţe Zonale 2014...
 
ppt raport.ppt
ppt raport.pptppt raport.ppt
ppt raport.ppt
 
Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...
Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...
Proiecte și programe naţionale de promovare a lecturii și serviciilor de bibl...
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
 
Biblioteca mea 2021 nr 4
Biblioteca mea 2021 nr 4Biblioteca mea 2021 nr 4
Biblioteca mea 2021 nr 4
 
Popa
PopaPopa
Popa
 

Mehr von Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияПриоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияBiblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Știi...
Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Știi...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020 Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020 Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 

Mehr von Biblioteca Națională a Republicii Moldova (20)

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
 
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric EcaterinaCarte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
 
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
 
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
 
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
 
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияПриоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
 
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
 
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
 
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
 
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Știi...
Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Știi...
 
Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020
Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020
Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020
 
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020 Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
 

Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări

  • 1. Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022 Ecaterina DMITRIC, BNRM
  • 2. Programul Național LecturaCentral în anul 2022 Programul Național LecturaCentral-2022 cu genericul „Cartea și lectura: context al consolidării relațiilor dintre bibliotecă și comunitate” Axe de conținut: consolidare relațiilor dintre bibliotecă și comunitate, dezvoltarea parteneriatelor și serviciilor de bibliotecă privind promovarea cărții și lecturii, atragerea voluntarilor în activitatea bibliotecii și inițierea proiectelor comunitare Aspectele tematice, care țin de prioritățile profesionale pentru anul 2022 aprobate la Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci la 3 noiembrie 2021: reașezarea activității bibliotecii și a proceselor funcționale în conformitate cu noul cadru legislativ și de reglementare; ajustarea serviciilor bibliotecare agendei ONU 2030: dezvoltarea capacităților; aprofundarea rolului bibliotecii de garant al memoriei locale; implementarea recomandărilor UNESCO privind Știința Deschisă.
  • 3. Organizarea activităților de formare pentru personalul de specialitate din biblioteci Atelier de schimb de experiență „Mobilizare comunitară, activism civic și responsabilitate - priorități comunitare promovate de Biblioteca Publică Gura Bâcului, Anenii-Noi” prezentat de Svetlana Palii, Biblioteca Publică Gura Bâcului, Anenii-Noi. 28 iulie 2022 Zoom - 100 participanți Link album: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.5893946407286827& type=3 Webinarul „Bibliotecarul - contributor la dezvoltarea culturii lecturii” susținut de Victoria VASILICA, șef secție Studii și Cercetări din cadrul BNRM 22 septembrie 2022 Online – 100 participanți  Organizarea conferințelor zonale în patru zone ale republicii concepute pentru sprijinirea bibliotecilor în implementarea priorităților profesionale ale anului 2022ă prin cunoașterea experiențelor reprezentative, punerea la dispoziție a instrumentelor utile pentru activitatea coordonată. În acest context au fost trasate principalele direcții pentru bibliotecile publice teritoriale în realizarea Programului Național LecturaCentral, ediția a V-a, 2022
  • 4. Asigurarea suportului metodologico-practic Consolidarea relațiilor între bibliotecă și comunitate. Disponibil: http://moldlis.bnrm.md/handle/123456789/1613 Metode și tehnici de promovare a lecturii : Recomandări metodologice. Disponibil: http://moldlis.bnrm.md/handle/123456789/1614
  • 5. Conferința Internațională „Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare”, ediția a IV-a., 2022 Conferința s-a desfășurat într-un format hibrid, în cinci sesiuni, online, precum și în spațiul fizic al bibliotecii cu participarea a 88 de persoane.Ca platformă de consolidare a eforturilor de stimulare a interesului pentru lectură, conferința internațională a reunit structuri și oameni. responsabili pentru acest domeniu, inclusiv scriitori, ambasadori, oameni politici și de afaceri, bibliotecari, profesori, jurnaliști, cercetători științifici, 31 de vorbitori în total din șase țări: Ucraina, Franța, Japonia, SUA, România și Republica Moldova. https://www.youtube.com/watch?v=bjZN5H x7K9I
  • 6. Topul celor mai citite cărți editate în anul 2021
  • 7. Campania 10 scriitori și cercetători/10 întâlniri Campania 10 scriitori și cercetători/10 întâlniri cu implicarea scriitorilor, cercetătorilor și altor personalități – creatori de produse științifice și creative care are scopul de a facilita procesul de comunicare și transfer de cunoștințe membrilor comunității. Acest eveniment cuprinde aria de satisfacere a cerințelor utilizatorilor cât și a non- utilizatorilor: stimularea cererii de lectură și creșterea numărului de utilizatori; cunoașterea de către utilizatori a importanței serviciilor bibliotecii, facilitarea accesului și diversificarea serviciilor oferite de către biblioteci. Activitățile desfășurate online/offline din cadrul campaniei 10 scriitori și cercetători/10 întâlniri în anul 2022 au înregistrat 10 activități dintre care 5 au fost organizate față în față. La activitățile organizate online prin intermediul aplicației zoom au participat 411 persoane și la activitățile organizate față în față au participat 365 persoane. Activitățile au fost organizate în cadrul Bibliotecii Naționle a Republicii Moldova cât și în Bibliotecile Publice Teritoriale din raioanele Drochia; Strășeni; s. Vorniceni r. Strășeni; Ialoveni.
  • 8. Campania Națională 10 scriitori și experți /10 întâlniri
  • 9.
  • 10. Campania „Septembrie – nici o zi fără lectură”
  • 11.
  • 12. Activități privind promovarea cărții și lecturii în bibliotecile publice teritoriale
  • 14. BPC „Ion Creangă”, Orhei BM „Eugeniu Coșeriu”, Bălți
  • 15. Biblioteca Publică Crihana Veche, Cahul Ungheni Biblioteca Publică Valea Mare, Ungheni
  • 16. Biblioteca Publică Buciumeni, Ungheni Biblioteca Publică Cosăuți, Soroca
  • 20. Biblioteca Publică Valea Perjei, Taraclia
  • 21. Biblioteca Publică Valea Mare, Ungheni
  • 22. 7726 Activități de instruire a utilizatorilor (formarea competențelor de cultura lecturii/cultura informației) 1083 683 630 454 339 315 313 304 281 271 261 257 205 199 192 174 158 134 134 130 120 117 115 108 105 98 96 87 81 81 74 54 37 24 12 4593 4367 2909 3811 1361 1868 1584 1877 1493 1108 2614 1463 1584 1099 982 1197 438 732 832 475 868 606 765 1077 567 599 696 699 145 418 452 197 52 85 154 0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 5000 Activități de instruire a utilizatorilor (formarea competențelor de cultura lecturii/cultura informației) Numărul de participanți la activitățile de instruire a utilizatorilor 43767 participanți la activitățile de instruire a utilizatorilor
  • 23. 10544 Activități informaționale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC 80807 participanți la activitățile informaționale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC 1349 722 703 637 469 382 376 368 357 350 340 340 316 312 284 255 252 239 226 217 206 197 195 176 176 175 174 165 158 139 108 71 53 37 20 5812 3240 5774 2533 12943 1513 1605 2071 3123 3759 1025 1817 2109 1240 1504 1414 979 1496 1271 15161 1132 1138 730 965 973 558 552 1004 1011 717 1104 324 65 21 124 0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000 16000 Activități informaționale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC Număr de participanți la activitățile informaționale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC
  • 24. 8233 Activități culturale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC 84109 participanți la activitățile culturale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC 889 841 654 550 455 429 318 306 285 247 243 239 229 222 216 189 184 174 172 161 150 144 138 132 128 89 86 74 67 65 50 42 33 20 12 4471 3031 9997 6424 1026 2567 3397 2231 2306 3238 900 1335 22793 1256 1203 1522 1167 1488 1231 1181 1022 888 1284 1215 1891 703 416 646 705 366 1639 300 215 28 27 0 5000 10000 15000 20000 25000 Activități culturale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC Număr de participanți la activitățile culturale de promovare a lecturii organizate în cadrul PNLC
  • 25. 1059 Activități de promovare a științei participative organizate în cadrul PNLC. 6772 participanți la activitățile de promovare a științei participative organizate în cadrul PNLC 144 109 93 69 69 61 50 45 39 37 35 31 25 24 23 23 20 20 18 18 15 14 14 14 11 9 7 6 6 3 3 2 1 1 0 788 221 1517 114 257 614 215 589 32 112 98 74 91 163 59 815 153 119 173 174 71 17 31 28 31 41 31 1 58 3 2 46 22 12 0 0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600 Activități de promovare a științei participative organizate în cadrul PNLC. Număr de participanți la activitățile de promovare a științei participative organizate în cadrul PNLC
  • 26. Promovarea PNLC pe rețelele de socializare administrate de bibliotecă 47645 Promovarea PNLC pe rețelele de socializare create de BNRM: grupul public de discuții FB „Lectura Central” 31642 Implicarea partenerilor în activitățile de promovare a cărții și lecturii, organizate în cadrul PNLC 4558
  • 28. Grupul Public pe facebook LecturaCentral 4357membri Media lunară- 750 postări
  • 29. • Implicare și participare în cadrul activităților de nivel național • Implicarea utilizatorilor din bibliotecile RM în Campania „10 scriitori, cercetători/10 întâlniri • Promovarea personalităților din localitățile Republicii • Inițierea serviciilor de dezvoltarea competențelor de lectură • Diseminare, promovare a experiențelor • Elaborarea materialelor promoționale de calitate adaptate contextului local, utilizare #lecturacentral • Participare în cadrul concursurilor naționale Concluzii