SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 13
Downloaden Sie, um offline zu lesen
1
PROGRAMUL
PROGRAMUL
La Porsche România, credem că sustenabilitatea este una
dintre componentele esențiale care asigură succesul unei
companii. Iniţiativele noastre sunt în beneficiul oamenilor şi
al mediului şi produc valoare adăugată pentru comunitatea
locală, în sensul dezvoltării condiţiilor de viaţă într-o manieră
vizibilă, pe termen lung. 		
Obiectivul nostru este să fim pe primul loc în rândul
distribuitorilor de automobile la nivel mondial în ceea ce
priveşte performanţa pe piaţă, satisfacţia clienţilor şi a
angajaţilor. Un alt obiectiv al nostru este ca, și prin programele
noastre de responsabilitate socială, să devenim un model al
dezvoltării durabile.
Mobilizăm Excelența este primul program de responsabilitate
socială creat de Porsche România și vine în continuarea
activităților de caritate derulate până în prezent. Prin
intermediul acestui program, intenționăm să oferim suport
tinerei generații, prin punerea în practică a proiectelor
inovative, care împărtășesc aceleași valori și principii ca cele
promovate de compania noastră.
Sprijinim eco-inovația, în continuarea angajamentului
mărcilor noastre de a folosi tehnologii progresive și de a
proteja mediul. Stimulăm design-ul urban, deoarece vrem
să ne aducem contribuția în orașele în care ne desfășurăm
activitatea, pentru ca acestea să fie frumoase, eficiente și
funcționale, la fel ca mașinile pe care le distribuim. Investim
în excelența în educație, pentru că ne dorim să facem afaceri
într-o comunitate locală în care tinerii, la fel ca angajații noștri,
fac performanță în carieră și sunt modele de comportament
responsabil.
Direcțiile strategice ale acestui program au fost validate
împreună cu angajați, clienți și parteneri de afaceri ai
companiei. Pentru a fi siguri că Mobilizăm Excelența produce
o diferență în comunitatea locală în care ne desfașurăm
activitatea, am ales să folosim Social Return on Investment,
un instrument obiectiv de măsurare a impactului, recunoscut
la nivel internațional.
Ideile
ambițioase
și pasiunea
pentru frumos
sunt lucrurile
care fac
diferența
dintre o
companie
bună și una
excelentă.
Brent Valmar
Director General Porsche România
Rainer Trischak
Director General Porsche România
Fundațiile comunitare construiesc orașe vii, cu cetățeni
sănătoși, activi și implicați, mândri de locul în care trăiesc,
lucrează sau învață. Pentru Fundația Comunitară București,
această viziune e cu atât mai ambițioasă, cu cât orașul e mai
mare, mai lipsit de unitate și, poate, cu dificultăți mai mari de
gestionare a calității vieții locuitorilor săi.
De aproape patru ani, lucrăm cu donatorii noștri pentru ca
proiectele din București să aibă acces la resurse. De fiecare
dată când finanțăm o inițiativă din comunitate, construim încă
două lucruri: încrederea că se poate și inspirația pentru alții.
Aceste două ingrediente duc impactul muncii noastre dincolo
de capacitatea de finanțare a fundației.
Ne bucură să lucrăm cu parteneri deschiși care doresc să
genereze un impact real în comunitate, să construiască
povești de succes și să sprijine domenii din București care
au nevoie acută de susținere. Și pe toate acestea le-am
găsit în parteneriatul cu Porsche România, a căror încredere
ne onorează. Am construit împreună programul Mobilizăm
Excelența plecând de la valorile companiei, transferate apoi
în direcții strategie de implicare.
Împreună, am dezvoltat un program prin care vom oferi
finanțări în trei domenii diferite – Design urban, Eco-inovație și
Excelență în educație. Proiectele vor fi selectate de comitete
de jurizare independente, dar și cu ajutorul comunității
locale, care va avea un cuvânt de spus: voturile publice aleg
proiectele-campion pentru finanțare suplimentară. Vom
măsura impactul intervenției noastre printr-o metodologie
de rentabilitate socială a investițiilor, utilizată la nivel
internațional. Și vom spune poveștile proiectelor pe care le
susținem, pentru ca și alții să aibă încredere că se poate, iar
apoi inspirație să își dezvolte propriile idei.
Alina Kasprovschi
Director executiv,
Fundația Comunitară București
Ne dorim ca impactul
acestui program să inspire și
alte companii să acționeze
responsabil, investind pe
termen lung în inițiative de
care comunitățile locale au
nevoie.
CUPRINS
Viziune /4
Despre program /5
Calendar /6
Direcțiile strategice /7
Design urban /9
Eco-inovație /11
Excelență în educație /13
Inspirație /14
Despre noi /19
76
PROGRAMUL
VIZIUNE
EXCELENȚA ÎN CARE CREDEM
NU ESTE UN BUN EXCLUSIVIST.
EXCELENȚA NU ESTE UN
PRIVILEGIU REZERVAT UNEI
ELITE. NU ESTE ÎNCHISĂ ÎN
ACADEMIE. ESTE ÎN ADN-
UL OAMENILOR. ÎN TOATE
COMUNITĂȚILE. EXCELENȚA
ESTE CHIAR ACOLO UNDE
CINEVA SE AMBIȚIONEAZĂ SĂ
O CAUTE. ȘI ARE NEVOIE DOAR
DE O MÂNĂ DE AJUTOR. SAU
DE UN EXEMPLU. O SCÂNTEIE
DE INSPIRAȚIE. MOBILIZĂM
EXCELENȚA ÎȘI PROPUNE SĂ
CAUTE OAMENI CARE VOR
SĂ DEA CEVA DIN CE AU MAI
BUN PENTRU CA VIAȚA SĂ
FIE MAI BUNĂ, PENTRU EI
ȘI COMUNITĂȚILE ÎN CARE
TRĂIESC.
Mobilizăm Excelența este un
program creat de Porsche
România și dezvoltat împreună cu
Fundația Comunitară București.
Programul a fost dezvoltat în acord
cu valorile și principiile Porsche
România – excelență în inovație și
design – urmând să fie transferate
comunităților, prin susținerea
proiectelor și promovarea
oamenilor cu aceleași valori și
principii.
Gândit ca o formă de investiție
pe termen lung în comunitate,
Mobilizăm Excelența face parte din
prima strategie de responsabilitate
socială a Porsche România și este
un program dezvoltat pe trei direcții
strategice: Design urban, Eco-
inovație și Excelență în educație.
Pe parcursul dezvoltării
programului, am validat strategia
împreună cu CSR BootIQ, în
urma unor dialoguri cu factorii
cointeresați în activitatea Porsche
România – management, angajați,
clienți și parteneri.
La finalul programului, vom măsura
impactul acestuia cu ajutorul
Social Return on Investment, o
metodologie recunoscută la nivel
internațional care măsoară valoarea
economică, socială sau de mediu
generată și/sau degradată de o
organizație sau un proiect.
Pentru primul an al programului,
bugetul total de investiții în
comunitate este de 396.000 de lei.
DESPRE PROGRAM
9
PROGRAMUL
8
În luna mai 2015, programul
este lansat pentru organizațiile,
grupurile de inițiativă, instituțiile sau
persoanele interesate să dezvolte
și să implementeze proiecte de
design urban și eco-inovație.
Pentru fiecare dintre aceste direcții,
finanțăm, cu un buget de 122.000
de lei, între 1 și 5 proiecte, în
funcție de bugetele propuse de
câștigători.
În a doua etapă, programul se
va adresa copiilor și tinerilor cu
rezultate de performanță în artă,
design, sport și științe exacte, care
vor primi burse de excelență, în
cea de-a treia direcție strategică
a programului – Excelență în
educație. Finanțăm, cu un buget
total de 122.000 de lei, între 3 și
10 bursieri, în funcție de nevoile
acestora.
Proiectele susținute și bursierii
vor fi selectați în urma unui apel
deschis, cu ajutorul comitetelor de
selecție, formate din profesioniști
din domenii diverse – arhitectură,
design, ecologie, inovație și
educație.
De asemenea, odată alese
proiectele câștigătoare în fiecare
dintre cele trei direcții strategice,
includem și o componentă de
implicare a angajaților, clienților
și a rețelei de distribuție Porsche
România în votarea și susținerea
acestora.
DIRECȚIILE STRATEGICE ÎN DETALIU
26 mai
2015
26 mai
-31 iul
2015
1 aug
-20 sep
2015
sep
– oct
2015
dec
2015
feb
2016
-
oct
2015
apr
2016
-
sep
2015
nov
2015
dec
2015
Lansarea oficială a programului Mobilizăm Excelența
Înscrierea aplicațiilor online pentru direcțiile strategice Design
urban și Eco-inovație
Anunțarea câștigătorilor pentru direcțiile strategice Design
urban și Eco-inovație
Jurizarea aplicațiilor primite pentru direcția strategică
Excelență în educație
Votarea online de către public a bursierilor din competiție și
anunțarea beneficiarului finanțării suplimentare
Jurizarea aplicațiilor primite
Votarea online de către public a proiectelor din competiție și
anunțarea beneficiarilor finanțărilor suplimentare
Primirea aplicațiilor online pentru direcția strategică Excelență în
educație
Anunțarea câștigătorilor burselor
Echipele de proiect câștigătoare pentru direcțiile strategice
Design urban și Eco-inovație implementează proiectele finanțate
Câștigătorii competiției pentru direcția strategică Excelență în
educație primesc bursele
CALENDAR
Proiectele și bursierii vor fi votați
pe www.mobilizamexcelenta.ro,
având șansa să primească fonduri
suplimentare. Astfel, un buget
adițional de 30.000 de lei va fi
pus la dispoziția unui câștigător
pe fiecare direcție strategică,
în funcție de numărul de voturi
primite din partea susținătorilor.
Regulamentul complet și
formularele de aplicare sunt
disponibile pe
www.mobilizamexcelenta.ro.
1110
PROGRAMUL
STIMULĂM
DESIGN-UL URBAN
Căutăm arhitecți, urbaniști, grupuri de inițiativă
sau ONG-uri interesate să redeseneze spații
urbane, mobilier urban, peisagistică sau clădiri
din București și să le repună în funcțiune în
beneficiul publicului larg. Vrem să sprijinim
proiecte care să ajute locuri din oraș să
arate mai bine, să fie mai funcționale și mai
prietenoase pentru comunități.
Câștigătorii sunt responsabili de punerea în
practică a proiectelor finanțate, inclusiv de
obținerea autorizațiilor de urbanism.
Buget total pentru proiecte: 122.000 de lei plus
finanțare suplimentară în valoare de 10.000 de
lei, pentru proiectul cu cele mai multe voturi din
partea susținătorilor.
Total proiecte finanțate: între 1 și 5, în funcție
de bugetele solicitate.
Regulamentul complet și formularele de
aplicare sunt disponibile pe
www.mobilizamexcelenta.ro
Ce inseamna design urban?
Designul urban e definit ca arta de
construire a orașelor. Rolul designului
urban este să îmbunătățească
interacțiunile sociale și, în cele din
urmă, să ridice nivelul calității vieții din
orașe. Designul urban contemporan
e situat la intersecția arhitecturii cu
peisagistica și planificarea urbană,
vizând și modul în care o comunitate
urbană funcționează, nu doar cum
arată.
JURIU
Șerban Sturdza
Marius Marcu-Lapadat
Mirela Duculescu
Camelia Șucu
Camelia Săvoiu
Elis Popescu
Anelise Moldovan
președinte, Ordinul Arhitecților
din România, filiala București
decan, Universitatea de
Arhitectură și Urbanism ”Ion
Mincu”, Facultatea de Design
Interior
istoric al designului,
Universitatea Națională de Arte
din București
antreprenor, proprietar Class
Living
consultanță și comunicare, Fondul
Român de Contragarantare
fondator Designist.ro
specialist marketing, Volkswagen
- Porsche România
Proiectele trimise prin aplicații online
sunt jurizate de comitete de selecție
independente, mixte, formate din
experți din domenii diverse, relevante
pentru domeniile conexe ale fiecărei
direcții strategice de implicare.
Managementul Porsche România a
desemnat câte un reprezentant al
companiei pentru fiecare comitet de
jurizare al programului.
1312
PROGRAMUL
SPRIJINIM
ECO-INOVAȚIA
Oferim finanțări nerambursabile cercetătorilor,
inovatorilor, organizațiilor non-profit și
instituțiilor. Căutăm proiecte care să exploreze
ecologia, economia de resurse și reciclarea în
mod inovativ.
Buget total pentru proiecte: 122.000 de lei, plus
finanțare suplimentară în valoare de 10.000 de
lei pentru proiectul cu cele mai multe voturi din
partea susținătorilor.
Total proiecte finanțate: între 1 și 5, în funcție
de bugetele solicitate.
Regulamentul complet și formularele de
aplicare sunt disponibile pe
www.mobilizamexcelenta.ro.
Ce inseamna eco-inovatie?
Orice formă de inovație care duce la
utilizarea unei cantități mai mici de
resurse naturale și la eliberarea unei
cantități mai mici de emisii poluante
de-a lungul întregului ciclu de viață
al obiectului sau al serviciului. Eco-
inovația implică utilizarea optimă a
resurselor, cu beneficii economice și
avantaje pentru mediu. În acest mod
crește productivitatea resurselor, scad
emisiile de noxe și se generează mai
puține reziduuri.
JURIU
Mihnea Ghilduș
Oana Luca
Elena Badea
Dragoș Tuță
Andra Matzal
MugurelAlexandru
Parizianu
membru în echipa de
management Prispa, fondator
Dizainar.ro
conferențiar universitar,
Facultatea Tehnică de
Construcții București
Head of Branding, Marketing and
Communication, Ernst&Young
România
Partener și CEO, The CSR
Agency
editor, Think Outside of the Box
Consultant Financiar Porsche
România
Proiectele trimise prin aplicații online
sunt jurizate de comitete de selecție
independente, mixte, formate din
experți din domenii diverse, relevante
pentru domeniile conexe ale fiecărei
direcții strategice de implicare.
Managementul Porsche România a
desemnat câte un reprezentant al
companiei pentru fiecare comitet de
jurizare al programului.
1514
PROGRAMUL
INVESTIM
ÎN EXCELENȚA ÎN EDUCAȚIE
Oferim burse de merit pentru copiii și tinerii
între 4 și 24 de ani care fac performanță în
următoarele domenii: artă și design, sport și
științe exacte.
Buget total pentru proiecte: 122.000 de lei plus
finanțare suplimentară în valoare de 10.000 de
lei pentru bursierul cu cele mai multe voturi din
partea susținătorilor.
Total bursieri finanțați: între 3 și 10, în funcție
de bugetele solicitate
Perioada de aplicații pentru direcția strategică
Excelență în educație este septembrie-
octombrie 2015. Regulamentul complet și
formularele de aplicare vor fi disponibile pe
www.mobilizamexcelenta.ro începând cu
această perioadă.
JURIU
Managementul Porsche România a
desemnat câte un reprezentant al
companiei pentru fiecare comitet de
jurizare al programului.
Comitetul de jurizare pentru bursele
de merit va fi completat în a doua
jumătate a anului.
Mihaela Denciu Manager Administrare Personal
Porsche România
1716
PROGRAMUL
CREDEM ÎN PUTEREA EXEMPLULUI
De aceea am selectat câteva exemple reprezentative
de proiecte în domeniile Design urban și Eco-
inovație, implementate deja în diverse comunități
din țară. Programul Mobilizăm Excelența creează noi
oportunități de finanțare pentru inițiative similare sau
alte idei inovative.
Casa Prispa vine cu o nouă înțelegere a utilizării
resurselor, valorizând un element-cheie al
arhitecturii tradiționale românești: prispa,
integrată în volumul casei prin extinderea
acoperișului. Locuința este dotată cu panouri
fotovoltaice, iar componenta tehnologică –
de unde sunt reglați și menținuți parametrii
de confort – se află în podul tradițional al
locuinței. Astăzi, o parte din echipă lucrează la
industrializarea prototipului, pentru ca mai mulți
oameni să aibă acces la casele Prispa.
La Iași, o comunitate de arhitecți
și designeri transformă obiecte
vechi în altele, cu noi forme și
funcții. Astfel, în cadrul Atelierului
7zile Design de Obiect, s-au născut
piese ingenioase precum Lampa
Dușul de Lumină, creată dintr-un
disc auto de frână și un furtun
flexibil de duș, sau Măsuța Acord,
realizată din geanta-suport a unui
acordeon vechi și picioarele unei
mese dezmembrate, tapiţată cu
bucăţi dintr-un palton.
La Timișoara, echipa
EcoStuff redă
comunității câteva
spații urbane cu
ajutorul artei. Au
realizat 5 instalații
din materiale diferite,
reciclabile și le-au
plasat în diverse
locuri din oraș. Printre
acestea, graffiti,
mozaicuri din capace
de plastic și doze de
aluminiu sau un perete
“viu”, verde. Tot ei
au amenajat pe râul
Bega și cel mai mare
pod plutitor din lume,
construit din 104.502
de pet-uri – record
mondial care l-a
depășit pe cel anterior,
de 40.000 de pet-uri.
Detalii http://prispa.org/
Detalii http://ecostuff.ro/
Locuința lor solară…
Artă eco în oraș
Clubul Creatorilor
1918
PROGRAMUL
În curs de transformare într-un centru urban,
fosta berărie din Turda – obiect de patrimoniu
industrial – a devenit Fabrica de Timp Liber.
Un grup de tineri voluntari a construit în curtea
fabricii un pavilion-scenă din lemn, conceput
să reactiveze spațiul în benficiul comunității
și orientând activitățile găzduite spre râul
Arieș. În plus, le-a oferit studenților și tinerilor
profesioniști experiența lucrului cu lemnul și
posibilitatea de a lucra pe un șantier real.
O echipă de studenți arhitecți
a redat comunității cel mai
vechi castel de apă din oraș. Au
consolidat turnul și au căutat soluții
de reintegrare a lui în peisajul
urban. S-au consultat cu artiști
și specialiști de la Universitatea
de Arte și au adunat propuneri
pentru viitoarea grafică a turnului.
Au decorat fațada circulară a
Castelului de Apă. În plus, spiritul
proiectului Turnul Nostru a fost
preluat și continuat de Fundația
Comunitară Iași, care a construit un
fond cu același nume, din care sunt
finanțate inițiative de revitalizare
urbană.
Clujenii de la
EvoHabitat au construit
EvoHouse în 2014:
prima casă ecologică
precertificată din
România. Casa a fost
dezvoltată pornind de
la nevoia unuia dintre
inițiatorii proiectului
de a beneficia de
o casă eficientă
energetic, ecologică
și construită rapid.
Rezultatul? O casă
de 620 mp, formată
din 4 apartamente,
multifuncțională și cu
interioare versatile.
În 2015, proiectul a
devenit studiu de
caz la o conferință
internațională de
specialitate, prezentată
printre cele mai
inovative proiecte din
lume.
Arhitectura, arta și educația s-au
reunit în proiectul eco-inovativ Case
ciripite, inițiat de Asociația De-a
Arhitectura. 12 arhitecți și designeri
au răspuns provocării de a construi
case pentru păsărele. Micile
adăposturi au fost licitate la finele
lui 2014, iar suma strânsă susține
un curs de arhitectură și mediu
construit, predat în 100 de clase din
școli de stat. Sub îndrumarea a 120
de arhitecți voluntari, cursul ajunge
la 2.500 de copii cu vârste între 9 și
11 ani, din 13 orașe.
Detalii www.fabricadetimpliber.ro Detalii www.turnulnostru.ro
Detalii http://de-a-arhitectura.ro/ Detalii
www.facebook.com/EvoHouse.eu
Scena de Timp Liber
Casa pasivă
Castelul de apă
Case ciripite
2120
PROGRAMUL
DESPRE NOI
Porsche România este cel mai
mare importator auto din România,
companie înfiinţată în noiembrie
1997 şi care aparţine de Porsche
Holding GmbH cu sediul în
Salzburg. Începând cu martie 2011,
Holdingul Porsche a fost înglobat
în concernul Volkswagen AG drept
una din subsidiarele sale, păstrând
însă structurile independente.
Compania, cel mai mare jucător
de pe piața românească de profil,
este importator general pentru
mărcile Volkswagen, Audi, SEAT,
ŠKODA, Volkswagen Autovehicule
Comerciale şi Das WeltAuto.
Porsche România este responsabilă
de evoluţia calitativă şi de
extinderea reţelei de distribuţie,
compusă din centre auto proprii şi
dealeri independenţi autorizaţi de
companie.
Rețeaua oferă mașini atractive,
sigure şi ecologice, la cele mai
înalte standarde tehnice și de
calitate, iar afacerea de bază
acoperă şi aprovizionarea reţelei
naţionale de dealeri cu piese de
schimb şi accesorii originale.
Andreea Hîncu
PR & CSR Manager
andreea.hincu@porsche.ro
Porsche România SRL
Bd. Pipera, nr.2, Voluntari, Ilfov
www.porscheromania.ro
Un grup de liceeni ieșeni – Urban Crew – au pus
bazele proiectului de design urban CrossUrArt.
Tinerii au identificat un pasaj dintre blocuri și
nevoia de a-l reda comunității renovându-l
chiar în spiritul orașului. Cu ajutorul unui grant
din partea Fundației Comunitare Iași, echipa
Urban Crew a renovat și redecorat pasajul,
transformându-l într-un spațiu prietenos, cu
elemente de graffiti reprezentând locuri și figuri
emblematice din istoria orașului.
Detalii www.crossurart.wordpress.com
Treci prin artă!
2322
PROGRAMUL
Fundaţia Comunitară Bucureşti
investeşte timpul, banii şi energia
bucureştenilor pentru a crea
comunităţi în care să ne simţim
ca acasă. Organizaţia colectează
fonduri de la afaceri locale şi
persoane particulare, pentru a
finanţa proiecte care stimulează
iniţiativa şi aduc oamenii împreună
în comunităţi. Până în prezent,
organizația a finanțat cu peste
650.000 de lei mai mult de 100
de proiecte ale comunităților din
București și Ilfov.
Fundaţia Comunitară Bucureşti
este parte dintr-o mişcare
naţională, alături de alte 11 fundaţii
comunitare din țară.
DESPRE NOI
Fundația Comunitară București
Str. Gina Patrichi nr. 6, sector 1
office@fundatiacomunitarabucuresti.ro
www.fundatiacomunitarabucuresti.ro
24
Un program creat de și dezvoltat împreună cu
www.mobilizamexcelenta.ro
© Porsche România și Fundația Comunitară București.
Toate drepturile rezervate. Ediția mai 2015.

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

5 surse startup ghid 7 arte img crc 2020
5 surse startup ghid 7 arte img crc 20205 surse startup ghid 7 arte img crc 2020
5 surse startup ghid 7 arte img crc 2020Tomoniu Antonio
 
Ghid e learning web@dlt flyer
Ghid e learning web@dlt flyer Ghid e learning web@dlt flyer
Ghid e learning web@dlt flyer Tomoniu Antonio
 
Prezentare adt net@start up 2019
Prezentare adt net@start up 2019Prezentare adt net@start up 2019
Prezentare adt net@start up 2019Tomoniu Antonio
 
Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021
Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021
Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021Tomoniu Antonio
 
Metodologia de evaluare plan de afacere
Metodologia de evaluare plan de afacereMetodologia de evaluare plan de afacere
Metodologia de evaluare plan de afacereOprea Letitia
 
Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...
Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...
Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...HWA International Moldova
 
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriResponsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriCRCA_Romania
 
Ghid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v final
Ghid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v finalGhid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v final
Ghid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v finalTomoniu Antonio
 
Ghid antreprenoriat
Ghid antreprenoriatGhid antreprenoriat
Ghid antreprenoriatMarya Yoana
 
Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021
Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021
Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021Tomoniu Antonio
 
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 astPpt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 astTomoniu Antonio
 
Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021Tomoniu Antonio
 
Ghid web practic model plan afacere start up tineri adt
Ghid web practic model plan afacere start up tineri adtGhid web practic model plan afacere start up tineri adt
Ghid web practic model plan afacere start up tineri adtTomoniu Antonio
 
Ghid web practic afacerea de la a la z start up tineri adt
Ghid web practic afacerea de la a la z start up tineri adtGhid web practic afacerea de la a la z start up tineri adt
Ghid web practic afacerea de la a la z start up tineri adtTomoniu Antonio
 
ZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca Macri
ZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca MacriZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca Macri
ZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca MacriRevistaBiz
 
Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021
Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021
Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021Tomoniu Antonio
 
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia ReactCercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia ReactAsociatia React
 
Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021
Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021
Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021Tomoniu Antonio
 

Was ist angesagt? (20)

5 surse startup ghid 7 arte img crc 2020
5 surse startup ghid 7 arte img crc 20205 surse startup ghid 7 arte img crc 2020
5 surse startup ghid 7 arte img crc 2020
 
Fii antreprenor
Fii antreprenorFii antreprenor
Fii antreprenor
 
Evolutiv HUMAN RESOURCES HR
Evolutiv HUMAN RESOURCES HREvolutiv HUMAN RESOURCES HR
Evolutiv HUMAN RESOURCES HR
 
Ghid e learning web@dlt flyer
Ghid e learning web@dlt flyer Ghid e learning web@dlt flyer
Ghid e learning web@dlt flyer
 
Prezentare adt net@start up 2019
Prezentare adt net@start up 2019Prezentare adt net@start up 2019
Prezentare adt net@start up 2019
 
Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021
Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021
Ghid promovarea dezvoltării locale network st@rtup adt drp 2021
 
Metodologia de evaluare plan de afacere
Metodologia de evaluare plan de afacereMetodologia de evaluare plan de afacere
Metodologia de evaluare plan de afacere
 
Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...
Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...
Noţiuni generale despre antreprenoriat social şi elaborarea unui plan de afac...
 
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uriResponsabilitatea Sociala in IMM-uri
Responsabilitatea Sociala in IMM-uri
 
Ghid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v final
Ghid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v finalGhid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v final
Ghid web start up d.a.c.i.a adt 2019 gal parang v final
 
Ghid antreprenoriat
Ghid antreprenoriatGhid antreprenoriat
Ghid antreprenoriat
 
Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021
Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021
Ghid platform e learning fundraising net st@rtup drp 2021
 
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 astPpt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
 
Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt ebbinghaus portal web start up dacia ast djst 2021
 
Ghid web practic model plan afacere start up tineri adt
Ghid web practic model plan afacere start up tineri adtGhid web practic model plan afacere start up tineri adt
Ghid web practic model plan afacere start up tineri adt
 
Ghid web practic afacerea de la a la z start up tineri adt
Ghid web practic afacerea de la a la z start up tineri adtGhid web practic afacerea de la a la z start up tineri adt
Ghid web practic afacerea de la a la z start up tineri adt
 
ZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca Macri
ZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca MacriZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca Macri
ZileleBiz 2010: BCR / Ana Ilinca Macri
 
Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021
Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021
Ghid web s.t.a.r.t u.p network st@rtup adt drp 2021
 
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia ReactCercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
Cercetarea calitativa privind economia sociala in Romania - Asociatia React
 
Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021
Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021
Ppt portal profesional web start up d.a.c.i.a ast 2021
 

Andere mochten auch

Andere mochten auch (8)

Renewable Energy and Jobs – Annual Review 2015
Renewable Energy and Jobs – Annual Review 2015Renewable Energy and Jobs – Annual Review 2015
Renewable Energy and Jobs – Annual Review 2015
 
Pr335 14
Pr335 14Pr335 14
Pr335 14
 
Sustainability Leaders 2015
Sustainability Leaders 2015Sustainability Leaders 2015
Sustainability Leaders 2015
 
Unilever: raportul de sustenabilitate corespunzator anului 2014
Unilever: raportul de sustenabilitate corespunzator anului 2014 Unilever: raportul de sustenabilitate corespunzator anului 2014
Unilever: raportul de sustenabilitate corespunzator anului 2014
 
2015 Millennial Impact Report
2015 Millennial Impact Report2015 Millennial Impact Report
2015 Millennial Impact Report
 
Raport de Sustenabilitate KMG International (2013-2014)
Raport de Sustenabilitate KMG International (2013-2014)Raport de Sustenabilitate KMG International (2013-2014)
Raport de Sustenabilitate KMG International (2013-2014)
 
Agenda Festivalului de Film Kazah
Agenda Festivalului de Film KazahAgenda Festivalului de Film Kazah
Agenda Festivalului de Film Kazah
 
Cercetari de marketing
Cercetari de marketingCercetari de marketing
Cercetari de marketing
 

Ähnlich wie Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania

Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021Tomoniu Antonio
 
Catalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema Tineri
Catalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema TineriCatalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema Tineri
Catalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema TineriFundatia Comunitara Cluj
 
Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)
Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)
Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)Business Days
 
Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)Business Days
 
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr ForumCosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forumresponsabilitate_sociala
 
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
Raport csr rom_cu_link
Raport csr rom_cu_linkRaport csr rom_cu_link
Raport csr rom_cu_linkflaviana12
 
EY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea AntreprenorilorEY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea Antreprenoriloradrian georgescu
 
Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015
Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015
Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015Fundatia Comunitara Cluj
 
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptxFundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptxiulia749768
 
01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA
01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA
01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIATunde Csata
 
Business Organization for Students 2014
Business Organization for Students 2014Business Organization for Students 2014
Business Organization for Students 2014Iulian Novischi
 
Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...
Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...
Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...Actionam responsabil! - Reteaua sociala RSC
 
Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012
Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012
Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012AdrianaMahu
 

Ähnlich wie Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania (20)

Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021
Ppt funfraising portal web start up dacia ast djst 2021
 
Proiecte VIP
Proiecte VIPProiecte VIP
Proiecte VIP
 
Catalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema Tineri
Catalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema TineriCatalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema Tineri
Catalog proiecte Cerc de Donatori Cluj, tema Tineri
 
Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)
Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)
Business Days 2010 - Tirgu Mures (Prezentare Romana)
 
Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)
 
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr ForumCosmote Social Responsibility,  Florina Serban Pr Forum
Cosmote Social Responsibility, Florina Serban Pr Forum
 
Crowdfunding pentru ONG-uri
Crowdfunding pentru ONG-uriCrowdfunding pentru ONG-uri
Crowdfunding pentru ONG-uri
 
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
 
Revista Smart City Magazine (nr. 5)
Revista Smart City Magazine (nr. 5)Revista Smart City Magazine (nr. 5)
Revista Smart City Magazine (nr. 5)
 
Raport csr rom_cu_link
Raport csr rom_cu_linkRaport csr rom_cu_link
Raport csr rom_cu_link
 
Raportul anual ViitorPlus 2019
Raportul anual ViitorPlus 2019Raportul anual ViitorPlus 2019
Raportul anual ViitorPlus 2019
 
Revista Smart City Magazine (nr. 7)
Revista Smart City Magazine (nr. 7)Revista Smart City Magazine (nr. 7)
Revista Smart City Magazine (nr. 7)
 
EY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea AntreprenorilorEY- Cartea Antreprenorilor
EY- Cartea Antreprenorilor
 
Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015
Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015
Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015
 
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptxFundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
 
01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA
01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA
01. Prezentare STARTUP EUROPE WEEK CLUJ by STARTUP TRANSILVANIA
 
Business Organization for Students 2014
Business Organization for Students 2014Business Organization for Students 2014
Business Organization for Students 2014
 
Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...
Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...
Identificarea de exemple de bune practici in proiectele de responsabilitate s...
 
Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012
Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012
Parteneri AIESEC Iasi 2011-2012
 
Prezentare birouri RSI - Sibiu - dna. Anca Muntean
Prezentare birouri RSI - Sibiu - dna. Anca MunteanPrezentare birouri RSI - Sibiu - dna. Anca Muntean
Prezentare birouri RSI - Sibiu - dna. Anca Muntean
 

Mehr von responsabilitate_sociala

Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future
 Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future
Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Futureresponsabilitate_sociala
 
Studiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companii
Studiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companiiStudiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companii
Studiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companiiresponsabilitate_sociala
 
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014responsabilitate_sociala
 
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNMAgenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNMresponsabilitate_sociala
 
PwC Sustainability reporting - tips for private sector organisations
PwC Sustainability reporting - tips for private sector organisationsPwC Sustainability reporting - tips for private sector organisations
PwC Sustainability reporting - tips for private sector organisationsresponsabilitate_sociala
 
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNMAgenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNMresponsabilitate_sociala
 
Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013
Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013
Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013responsabilitate_sociala
 
Materiality analysis webminar by CSR Europe: agenda
Materiality analysis webminar by CSR Europe: agendaMateriality analysis webminar by CSR Europe: agenda
Materiality analysis webminar by CSR Europe: agendaresponsabilitate_sociala
 
Ghid pentru evaluarea calitatii programelor de internship
Ghid pentru evaluarea calitatii programelor de internshipGhid pentru evaluarea calitatii programelor de internship
Ghid pentru evaluarea calitatii programelor de internshipresponsabilitate_sociala
 

Mehr von responsabilitate_sociala (20)

Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future
 Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future
Decarbonizing Development: Three Steps to a Zero Carbon Future
 
Studiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companii
Studiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companiiStudiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companii
Studiu EY si Viitor Plus: facilitati fiscale mai putin cunoscute de companii
 
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
Raport CSR Ursus Breweries, an financiar 2014
 
Raport integrat Coca-Cola HBC, 2014
Raport integrat Coca-Cola HBC, 2014Raport integrat Coca-Cola HBC, 2014
Raport integrat Coca-Cola HBC, 2014
 
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNMAgenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
 
Disability in Sustainability Reporting
Disability in Sustainability ReportingDisability in Sustainability Reporting
Disability in Sustainability Reporting
 
Agenda cursului din cadrul LeadSUS
Agenda cursului din cadrul LeadSUSAgenda cursului din cadrul LeadSUS
Agenda cursului din cadrul LeadSUS
 
PwC Sustainability reporting - tips for private sector organisations
PwC Sustainability reporting - tips for private sector organisationsPwC Sustainability reporting - tips for private sector organisations
PwC Sustainability reporting - tips for private sector organisations
 
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNMAgenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
Agenda conferintei "Ecologie mentala", WNM
 
GRI Making Headway in Europe
GRI Making Headway in EuropeGRI Making Headway in Europe
GRI Making Headway in Europe
 
GLOBAL TRENDS IN CLEAN ENERGY INVESTMENT
GLOBAL TRENDS IN CLEAN ENERGY INVESTMENTGLOBAL TRENDS IN CLEAN ENERGY INVESTMENT
GLOBAL TRENDS IN CLEAN ENERGY INVESTMENT
 
RobecoSAM Sustainability Yearbook 2015
RobecoSAM Sustainability Yearbook 2015RobecoSAM Sustainability Yearbook 2015
RobecoSAM Sustainability Yearbook 2015
 
UNGC Board programme 2014
UNGC Board programme 2014UNGC Board programme 2014
UNGC Board programme 2014
 
Raport CSR GSK Romania 2013
Raport CSR GSK Romania 2013Raport CSR GSK Romania 2013
Raport CSR GSK Romania 2013
 
Buy Nothing Day - bannere
Buy Nothing Day - bannereBuy Nothing Day - bannere
Buy Nothing Day - bannere
 
SMARTUp Challenge Program
SMARTUp Challenge ProgramSMARTUp Challenge Program
SMARTUp Challenge Program
 
Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013
Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013
Raport sustenabilitate HEINEKEN Romania 2013
 
Materiality analysis webminar by CSR Europe: agenda
Materiality analysis webminar by CSR Europe: agendaMateriality analysis webminar by CSR Europe: agenda
Materiality analysis webminar by CSR Europe: agenda
 
Ghid pentru evaluarea calitatii programelor de internship
Ghid pentru evaluarea calitatii programelor de internshipGhid pentru evaluarea calitatii programelor de internship
Ghid pentru evaluarea calitatii programelor de internship
 
Prezentare Cros Casiopeea
Prezentare Cros CasiopeeaPrezentare Cros Casiopeea
Prezentare Cros Casiopeea
 

Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania

  • 2. La Porsche România, credem că sustenabilitatea este una dintre componentele esențiale care asigură succesul unei companii. Iniţiativele noastre sunt în beneficiul oamenilor şi al mediului şi produc valoare adăugată pentru comunitatea locală, în sensul dezvoltării condiţiilor de viaţă într-o manieră vizibilă, pe termen lung. Obiectivul nostru este să fim pe primul loc în rândul distribuitorilor de automobile la nivel mondial în ceea ce priveşte performanţa pe piaţă, satisfacţia clienţilor şi a angajaţilor. Un alt obiectiv al nostru este ca, și prin programele noastre de responsabilitate socială, să devenim un model al dezvoltării durabile. Mobilizăm Excelența este primul program de responsabilitate socială creat de Porsche România și vine în continuarea activităților de caritate derulate până în prezent. Prin intermediul acestui program, intenționăm să oferim suport tinerei generații, prin punerea în practică a proiectelor inovative, care împărtășesc aceleași valori și principii ca cele promovate de compania noastră. Sprijinim eco-inovația, în continuarea angajamentului mărcilor noastre de a folosi tehnologii progresive și de a proteja mediul. Stimulăm design-ul urban, deoarece vrem să ne aducem contribuția în orașele în care ne desfășurăm activitatea, pentru ca acestea să fie frumoase, eficiente și funcționale, la fel ca mașinile pe care le distribuim. Investim în excelența în educație, pentru că ne dorim să facem afaceri într-o comunitate locală în care tinerii, la fel ca angajații noștri, fac performanță în carieră și sunt modele de comportament responsabil. Direcțiile strategice ale acestui program au fost validate împreună cu angajați, clienți și parteneri de afaceri ai companiei. Pentru a fi siguri că Mobilizăm Excelența produce o diferență în comunitatea locală în care ne desfașurăm activitatea, am ales să folosim Social Return on Investment, un instrument obiectiv de măsurare a impactului, recunoscut la nivel internațional. Ideile ambițioase și pasiunea pentru frumos sunt lucrurile care fac diferența dintre o companie bună și una excelentă. Brent Valmar Director General Porsche România Rainer Trischak Director General Porsche România
  • 3. Fundațiile comunitare construiesc orașe vii, cu cetățeni sănătoși, activi și implicați, mândri de locul în care trăiesc, lucrează sau învață. Pentru Fundația Comunitară București, această viziune e cu atât mai ambițioasă, cu cât orașul e mai mare, mai lipsit de unitate și, poate, cu dificultăți mai mari de gestionare a calității vieții locuitorilor săi. De aproape patru ani, lucrăm cu donatorii noștri pentru ca proiectele din București să aibă acces la resurse. De fiecare dată când finanțăm o inițiativă din comunitate, construim încă două lucruri: încrederea că se poate și inspirația pentru alții. Aceste două ingrediente duc impactul muncii noastre dincolo de capacitatea de finanțare a fundației. Ne bucură să lucrăm cu parteneri deschiși care doresc să genereze un impact real în comunitate, să construiască povești de succes și să sprijine domenii din București care au nevoie acută de susținere. Și pe toate acestea le-am găsit în parteneriatul cu Porsche România, a căror încredere ne onorează. Am construit împreună programul Mobilizăm Excelența plecând de la valorile companiei, transferate apoi în direcții strategie de implicare. Împreună, am dezvoltat un program prin care vom oferi finanțări în trei domenii diferite – Design urban, Eco-inovație și Excelență în educație. Proiectele vor fi selectate de comitete de jurizare independente, dar și cu ajutorul comunității locale, care va avea un cuvânt de spus: voturile publice aleg proiectele-campion pentru finanțare suplimentară. Vom măsura impactul intervenției noastre printr-o metodologie de rentabilitate socială a investițiilor, utilizată la nivel internațional. Și vom spune poveștile proiectelor pe care le susținem, pentru ca și alții să aibă încredere că se poate, iar apoi inspirație să își dezvolte propriile idei. Alina Kasprovschi Director executiv, Fundația Comunitară București Ne dorim ca impactul acestui program să inspire și alte companii să acționeze responsabil, investind pe termen lung în inițiative de care comunitățile locale au nevoie. CUPRINS Viziune /4 Despre program /5 Calendar /6 Direcțiile strategice /7 Design urban /9 Eco-inovație /11 Excelență în educație /13 Inspirație /14 Despre noi /19
  • 4. 76 PROGRAMUL VIZIUNE EXCELENȚA ÎN CARE CREDEM NU ESTE UN BUN EXCLUSIVIST. EXCELENȚA NU ESTE UN PRIVILEGIU REZERVAT UNEI ELITE. NU ESTE ÎNCHISĂ ÎN ACADEMIE. ESTE ÎN ADN- UL OAMENILOR. ÎN TOATE COMUNITĂȚILE. EXCELENȚA ESTE CHIAR ACOLO UNDE CINEVA SE AMBIȚIONEAZĂ SĂ O CAUTE. ȘI ARE NEVOIE DOAR DE O MÂNĂ DE AJUTOR. SAU DE UN EXEMPLU. O SCÂNTEIE DE INSPIRAȚIE. MOBILIZĂM EXCELENȚA ÎȘI PROPUNE SĂ CAUTE OAMENI CARE VOR SĂ DEA CEVA DIN CE AU MAI BUN PENTRU CA VIAȚA SĂ FIE MAI BUNĂ, PENTRU EI ȘI COMUNITĂȚILE ÎN CARE TRĂIESC. Mobilizăm Excelența este un program creat de Porsche România și dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București. Programul a fost dezvoltat în acord cu valorile și principiile Porsche România – excelență în inovație și design – urmând să fie transferate comunităților, prin susținerea proiectelor și promovarea oamenilor cu aceleași valori și principii. Gândit ca o formă de investiție pe termen lung în comunitate, Mobilizăm Excelența face parte din prima strategie de responsabilitate socială a Porsche România și este un program dezvoltat pe trei direcții strategice: Design urban, Eco- inovație și Excelență în educație. Pe parcursul dezvoltării programului, am validat strategia împreună cu CSR BootIQ, în urma unor dialoguri cu factorii cointeresați în activitatea Porsche România – management, angajați, clienți și parteneri. La finalul programului, vom măsura impactul acestuia cu ajutorul Social Return on Investment, o metodologie recunoscută la nivel internațional care măsoară valoarea economică, socială sau de mediu generată și/sau degradată de o organizație sau un proiect. Pentru primul an al programului, bugetul total de investiții în comunitate este de 396.000 de lei. DESPRE PROGRAM
  • 5. 9 PROGRAMUL 8 În luna mai 2015, programul este lansat pentru organizațiile, grupurile de inițiativă, instituțiile sau persoanele interesate să dezvolte și să implementeze proiecte de design urban și eco-inovație. Pentru fiecare dintre aceste direcții, finanțăm, cu un buget de 122.000 de lei, între 1 și 5 proiecte, în funcție de bugetele propuse de câștigători. În a doua etapă, programul se va adresa copiilor și tinerilor cu rezultate de performanță în artă, design, sport și științe exacte, care vor primi burse de excelență, în cea de-a treia direcție strategică a programului – Excelență în educație. Finanțăm, cu un buget total de 122.000 de lei, între 3 și 10 bursieri, în funcție de nevoile acestora. Proiectele susținute și bursierii vor fi selectați în urma unui apel deschis, cu ajutorul comitetelor de selecție, formate din profesioniști din domenii diverse – arhitectură, design, ecologie, inovație și educație. De asemenea, odată alese proiectele câștigătoare în fiecare dintre cele trei direcții strategice, includem și o componentă de implicare a angajaților, clienților și a rețelei de distribuție Porsche România în votarea și susținerea acestora. DIRECȚIILE STRATEGICE ÎN DETALIU 26 mai 2015 26 mai -31 iul 2015 1 aug -20 sep 2015 sep – oct 2015 dec 2015 feb 2016 - oct 2015 apr 2016 - sep 2015 nov 2015 dec 2015 Lansarea oficială a programului Mobilizăm Excelența Înscrierea aplicațiilor online pentru direcțiile strategice Design urban și Eco-inovație Anunțarea câștigătorilor pentru direcțiile strategice Design urban și Eco-inovație Jurizarea aplicațiilor primite pentru direcția strategică Excelență în educație Votarea online de către public a bursierilor din competiție și anunțarea beneficiarului finanțării suplimentare Jurizarea aplicațiilor primite Votarea online de către public a proiectelor din competiție și anunțarea beneficiarilor finanțărilor suplimentare Primirea aplicațiilor online pentru direcția strategică Excelență în educație Anunțarea câștigătorilor burselor Echipele de proiect câștigătoare pentru direcțiile strategice Design urban și Eco-inovație implementează proiectele finanțate Câștigătorii competiției pentru direcția strategică Excelență în educație primesc bursele CALENDAR Proiectele și bursierii vor fi votați pe www.mobilizamexcelenta.ro, având șansa să primească fonduri suplimentare. Astfel, un buget adițional de 30.000 de lei va fi pus la dispoziția unui câștigător pe fiecare direcție strategică, în funcție de numărul de voturi primite din partea susținătorilor. Regulamentul complet și formularele de aplicare sunt disponibile pe www.mobilizamexcelenta.ro.
  • 6. 1110 PROGRAMUL STIMULĂM DESIGN-UL URBAN Căutăm arhitecți, urbaniști, grupuri de inițiativă sau ONG-uri interesate să redeseneze spații urbane, mobilier urban, peisagistică sau clădiri din București și să le repună în funcțiune în beneficiul publicului larg. Vrem să sprijinim proiecte care să ajute locuri din oraș să arate mai bine, să fie mai funcționale și mai prietenoase pentru comunități. Câștigătorii sunt responsabili de punerea în practică a proiectelor finanțate, inclusiv de obținerea autorizațiilor de urbanism. Buget total pentru proiecte: 122.000 de lei plus finanțare suplimentară în valoare de 10.000 de lei, pentru proiectul cu cele mai multe voturi din partea susținătorilor. Total proiecte finanțate: între 1 și 5, în funcție de bugetele solicitate. Regulamentul complet și formularele de aplicare sunt disponibile pe www.mobilizamexcelenta.ro Ce inseamna design urban? Designul urban e definit ca arta de construire a orașelor. Rolul designului urban este să îmbunătățească interacțiunile sociale și, în cele din urmă, să ridice nivelul calității vieții din orașe. Designul urban contemporan e situat la intersecția arhitecturii cu peisagistica și planificarea urbană, vizând și modul în care o comunitate urbană funcționează, nu doar cum arată. JURIU Șerban Sturdza Marius Marcu-Lapadat Mirela Duculescu Camelia Șucu Camelia Săvoiu Elis Popescu Anelise Moldovan președinte, Ordinul Arhitecților din România, filiala București decan, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Facultatea de Design Interior istoric al designului, Universitatea Națională de Arte din București antreprenor, proprietar Class Living consultanță și comunicare, Fondul Român de Contragarantare fondator Designist.ro specialist marketing, Volkswagen - Porsche România Proiectele trimise prin aplicații online sunt jurizate de comitete de selecție independente, mixte, formate din experți din domenii diverse, relevante pentru domeniile conexe ale fiecărei direcții strategice de implicare. Managementul Porsche România a desemnat câte un reprezentant al companiei pentru fiecare comitet de jurizare al programului.
  • 7. 1312 PROGRAMUL SPRIJINIM ECO-INOVAȚIA Oferim finanțări nerambursabile cercetătorilor, inovatorilor, organizațiilor non-profit și instituțiilor. Căutăm proiecte care să exploreze ecologia, economia de resurse și reciclarea în mod inovativ. Buget total pentru proiecte: 122.000 de lei, plus finanțare suplimentară în valoare de 10.000 de lei pentru proiectul cu cele mai multe voturi din partea susținătorilor. Total proiecte finanțate: între 1 și 5, în funcție de bugetele solicitate. Regulamentul complet și formularele de aplicare sunt disponibile pe www.mobilizamexcelenta.ro. Ce inseamna eco-inovatie? Orice formă de inovație care duce la utilizarea unei cantități mai mici de resurse naturale și la eliberarea unei cantități mai mici de emisii poluante de-a lungul întregului ciclu de viață al obiectului sau al serviciului. Eco- inovația implică utilizarea optimă a resurselor, cu beneficii economice și avantaje pentru mediu. În acest mod crește productivitatea resurselor, scad emisiile de noxe și se generează mai puține reziduuri. JURIU Mihnea Ghilduș Oana Luca Elena Badea Dragoș Tuță Andra Matzal MugurelAlexandru Parizianu membru în echipa de management Prispa, fondator Dizainar.ro conferențiar universitar, Facultatea Tehnică de Construcții București Head of Branding, Marketing and Communication, Ernst&Young România Partener și CEO, The CSR Agency editor, Think Outside of the Box Consultant Financiar Porsche România Proiectele trimise prin aplicații online sunt jurizate de comitete de selecție independente, mixte, formate din experți din domenii diverse, relevante pentru domeniile conexe ale fiecărei direcții strategice de implicare. Managementul Porsche România a desemnat câte un reprezentant al companiei pentru fiecare comitet de jurizare al programului.
  • 8. 1514 PROGRAMUL INVESTIM ÎN EXCELENȚA ÎN EDUCAȚIE Oferim burse de merit pentru copiii și tinerii între 4 și 24 de ani care fac performanță în următoarele domenii: artă și design, sport și științe exacte. Buget total pentru proiecte: 122.000 de lei plus finanțare suplimentară în valoare de 10.000 de lei pentru bursierul cu cele mai multe voturi din partea susținătorilor. Total bursieri finanțați: între 3 și 10, în funcție de bugetele solicitate Perioada de aplicații pentru direcția strategică Excelență în educație este septembrie- octombrie 2015. Regulamentul complet și formularele de aplicare vor fi disponibile pe www.mobilizamexcelenta.ro începând cu această perioadă. JURIU Managementul Porsche România a desemnat câte un reprezentant al companiei pentru fiecare comitet de jurizare al programului. Comitetul de jurizare pentru bursele de merit va fi completat în a doua jumătate a anului. Mihaela Denciu Manager Administrare Personal Porsche România
  • 9. 1716 PROGRAMUL CREDEM ÎN PUTEREA EXEMPLULUI De aceea am selectat câteva exemple reprezentative de proiecte în domeniile Design urban și Eco- inovație, implementate deja în diverse comunități din țară. Programul Mobilizăm Excelența creează noi oportunități de finanțare pentru inițiative similare sau alte idei inovative. Casa Prispa vine cu o nouă înțelegere a utilizării resurselor, valorizând un element-cheie al arhitecturii tradiționale românești: prispa, integrată în volumul casei prin extinderea acoperișului. Locuința este dotată cu panouri fotovoltaice, iar componenta tehnologică – de unde sunt reglați și menținuți parametrii de confort – se află în podul tradițional al locuinței. Astăzi, o parte din echipă lucrează la industrializarea prototipului, pentru ca mai mulți oameni să aibă acces la casele Prispa. La Iași, o comunitate de arhitecți și designeri transformă obiecte vechi în altele, cu noi forme și funcții. Astfel, în cadrul Atelierului 7zile Design de Obiect, s-au născut piese ingenioase precum Lampa Dușul de Lumină, creată dintr-un disc auto de frână și un furtun flexibil de duș, sau Măsuța Acord, realizată din geanta-suport a unui acordeon vechi și picioarele unei mese dezmembrate, tapiţată cu bucăţi dintr-un palton. La Timișoara, echipa EcoStuff redă comunității câteva spații urbane cu ajutorul artei. Au realizat 5 instalații din materiale diferite, reciclabile și le-au plasat în diverse locuri din oraș. Printre acestea, graffiti, mozaicuri din capace de plastic și doze de aluminiu sau un perete “viu”, verde. Tot ei au amenajat pe râul Bega și cel mai mare pod plutitor din lume, construit din 104.502 de pet-uri – record mondial care l-a depășit pe cel anterior, de 40.000 de pet-uri. Detalii http://prispa.org/ Detalii http://ecostuff.ro/ Locuința lor solară… Artă eco în oraș Clubul Creatorilor
  • 10. 1918 PROGRAMUL În curs de transformare într-un centru urban, fosta berărie din Turda – obiect de patrimoniu industrial – a devenit Fabrica de Timp Liber. Un grup de tineri voluntari a construit în curtea fabricii un pavilion-scenă din lemn, conceput să reactiveze spațiul în benficiul comunității și orientând activitățile găzduite spre râul Arieș. În plus, le-a oferit studenților și tinerilor profesioniști experiența lucrului cu lemnul și posibilitatea de a lucra pe un șantier real. O echipă de studenți arhitecți a redat comunității cel mai vechi castel de apă din oraș. Au consolidat turnul și au căutat soluții de reintegrare a lui în peisajul urban. S-au consultat cu artiști și specialiști de la Universitatea de Arte și au adunat propuneri pentru viitoarea grafică a turnului. Au decorat fațada circulară a Castelului de Apă. În plus, spiritul proiectului Turnul Nostru a fost preluat și continuat de Fundația Comunitară Iași, care a construit un fond cu același nume, din care sunt finanțate inițiative de revitalizare urbană. Clujenii de la EvoHabitat au construit EvoHouse în 2014: prima casă ecologică precertificată din România. Casa a fost dezvoltată pornind de la nevoia unuia dintre inițiatorii proiectului de a beneficia de o casă eficientă energetic, ecologică și construită rapid. Rezultatul? O casă de 620 mp, formată din 4 apartamente, multifuncțională și cu interioare versatile. În 2015, proiectul a devenit studiu de caz la o conferință internațională de specialitate, prezentată printre cele mai inovative proiecte din lume. Arhitectura, arta și educația s-au reunit în proiectul eco-inovativ Case ciripite, inițiat de Asociația De-a Arhitectura. 12 arhitecți și designeri au răspuns provocării de a construi case pentru păsărele. Micile adăposturi au fost licitate la finele lui 2014, iar suma strânsă susține un curs de arhitectură și mediu construit, predat în 100 de clase din școli de stat. Sub îndrumarea a 120 de arhitecți voluntari, cursul ajunge la 2.500 de copii cu vârste între 9 și 11 ani, din 13 orașe. Detalii www.fabricadetimpliber.ro Detalii www.turnulnostru.ro Detalii http://de-a-arhitectura.ro/ Detalii www.facebook.com/EvoHouse.eu Scena de Timp Liber Casa pasivă Castelul de apă Case ciripite
  • 11. 2120 PROGRAMUL DESPRE NOI Porsche România este cel mai mare importator auto din România, companie înfiinţată în noiembrie 1997 şi care aparţine de Porsche Holding GmbH cu sediul în Salzburg. Începând cu martie 2011, Holdingul Porsche a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una din subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente. Compania, cel mai mare jucător de pe piața românească de profil, este importator general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Porsche România este responsabilă de evoluţia calitativă şi de extinderea reţelei de distribuţie, compusă din centre auto proprii şi dealeri independenţi autorizaţi de companie. Rețeaua oferă mașini atractive, sigure şi ecologice, la cele mai înalte standarde tehnice și de calitate, iar afacerea de bază acoperă şi aprovizionarea reţelei naţionale de dealeri cu piese de schimb şi accesorii originale. Andreea Hîncu PR & CSR Manager andreea.hincu@porsche.ro Porsche România SRL Bd. Pipera, nr.2, Voluntari, Ilfov www.porscheromania.ro Un grup de liceeni ieșeni – Urban Crew – au pus bazele proiectului de design urban CrossUrArt. Tinerii au identificat un pasaj dintre blocuri și nevoia de a-l reda comunității renovându-l chiar în spiritul orașului. Cu ajutorul unui grant din partea Fundației Comunitare Iași, echipa Urban Crew a renovat și redecorat pasajul, transformându-l într-un spațiu prietenos, cu elemente de graffiti reprezentând locuri și figuri emblematice din istoria orașului. Detalii www.crossurart.wordpress.com Treci prin artă!
  • 12. 2322 PROGRAMUL Fundaţia Comunitară Bucureşti investeşte timpul, banii şi energia bucureştenilor pentru a crea comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Organizaţia colectează fonduri de la afaceri locale şi persoane particulare, pentru a finanţa proiecte care stimulează iniţiativa şi aduc oamenii împreună în comunităţi. Până în prezent, organizația a finanțat cu peste 650.000 de lei mai mult de 100 de proiecte ale comunităților din București și Ilfov. Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 11 fundaţii comunitare din țară. DESPRE NOI Fundația Comunitară București Str. Gina Patrichi nr. 6, sector 1 office@fundatiacomunitarabucuresti.ro www.fundatiacomunitarabucuresti.ro
  • 13. 24 Un program creat de și dezvoltat împreună cu www.mobilizamexcelenta.ro © Porsche România și Fundația Comunitară București. Toate drepturile rezervate. Ediția mai 2015.