SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 17
Virtuţile unui hohot de râs
Vechea vorba a înţelepciunii populare, conform căreia "Râsul este sănătate curată"
pare greu de crezut şi imposibil de verificat.
Cu toate acestea, nişte cercetători "încăpăţânaţi" au demonstrat că această emoţie -
râsul declanşează uluitoare modificări fiziologice pozitive.
Este, aşadar,
adevărat, râsul
constituie un
miraculos mijloc
terapeutic!
Sănătos, natural şi
gratuit, el nu prezintă
nici contraindicaţii,
nici efecte
secundare nedorite.
În 1928, James
Walsh, un medic
american, afirma:
"Sănătatea unui
individ este direct
legată de cât umor
are şi de cât de mult
râde el."
Nevoia de a râde este "înscrisă" în nivelurile cele mai
profunde ale structurii noastre genetice.
Medicul Henri Rubinstein a propus un program de tratament prin râs, care după
părerea lui "aduce cu sine o îmbunătăţire a stării generale, o senzaţie de
bunăstare, o atitudine mai destinsă, o mărire a capacităţii de a face faţă
stresului, o diminuare a anxietăţii, a nervozităţii şi a ideilor depresive. Acest
program este în mod egal util în tratamentul hipertensiunii arteriale, al
insomniilor, al cefaleelor, al epuizării şi lipsei de vitalitate şi al ansamblului
manifestărilor maladive ale funcţiilor digestive."
Un alt cercetător care a aprofundat virtuţile terapeutice ale râsului, şi anume doctorul
Jeffrey Goldstein, de la Temple University din SUA, afirmă că …
„râsul prelungeşte viaţa, micşorează stresul, vindecă durerile de cap, ca şi
infecţiile, şi toate acestea pentru că râsul reduce tensiunea nervoasă”.
Endorfinele, cunoscute şi sub numele de „moleculele fericirii”, sunt substanţe
chimice de alinare a durerii, create de către organism în urma dansului, sexului,
muzicii plăcute, mâncării condimentate. Endorfinele ajută creierul să ignore durerea.
În testele elaborate de către cercetători, s-a dovedit că rezistenţa la durere creşte
după o porţie bună de râs.
Râsul stimulează într-o manieră fenomenală producerea
endorfinelor!!!
O altă demonstraţie
ştiinţifică care de
asemenea s-a făcut,
ţine de faptul că râsul
zgomotos, adică în
hohote, stimulează
funcţionalitatea unor
aşa-numite
mecanisme ale
plăcerii,
ţinând printre altele şi
de o mai bună secreţie
a dopaminei,
serotoninei, ca şi a
noradrenalinei.
Sistemul nervos parasimpatic are o acţiune de încetinire a ritmului cardiac, de
diminuare a tensiunii arteriale, de reglare a digestiei, de ameliorare a funcţiei
respiratorii şi de control al funcţiilor genitale.
Stimulând funcţionarea parasimpaticului,
râsul provoacă o reducere notabilă a efectelor stresului!!!
Anumite tulburări din
sfera cardio-vasculară îşi
au originea în leziuni clar
localizate,
dar uneori nu poate fi
identificată nici o cauză
organică şi se vorbeşte
atunci de tulburări
„funcţionale“.
Cel mai adesea,
manifestările sunt
dureroase, iar stresul
joacă o dată în plus rolul
personajului negativ.
Pentru toate aceste tulburări funcţionale, acţiunea preventivă şi curativă a râsului
este foarte folositoare. Într-adevăr, râsul „scutură“ în mod benefic sistemul neuro-
vegetativ şi întreaga sferă cardio-vasculară. La început, respiraţia şi ritmul cardiac
se accelerează, dar curând sistemul parasimpatic preia controlul : muşchii se
relaxează, tensiunea arterială diminuează, iar inima încetineşte ritmul.
Pe de altă parte, râsul
intervine eficace în
metabolismul colesterolului
graţie stimulării activităţii
hepatice şi creşterii
schimburilor pulmonare,
două mecanisme care
contribuie la scăderea
procentului de grăsimi
sangvine.
Mai mult decât atât, cercetările prezentate la conferinţa de Biologie Exeprimentală din
Anaheim 2010, arată că
râsul are aceleaşi beneficii asupra sănătăţii ca şi exerciţiile fizice
(sursa: Scientific American Mind).
Râsul stimuleazâ sistemul imunitar al organismului, stimulează respiraţia prin
mişcările accentuate ale musculaturii abdominale şi ale muschiului diafragmei,
producând un masaj intern cu beneficii directe asupra circulaţiei sanguine şi asupra
creşterii concentraţiei de oxigen din sange.
Râsul exersează sistemul muscular şi îmbunătăţeşte respiraţia!!!
Râsul ridică o barieră a optimismului împotriva micilor depresii ale vieţii cotidiene.
Râsul acţionează împotriva toxinelor psihice şi stimulează
funcţiile intelectuale!!!
Nici aparatul digestiv împreună cu
glandele sale anexe nu s-au putut
sustrage influenţelor benefice ale
râsului şi asta pentru ca râsul
stimulează în mod vizibil secreţiile
gastrice, apoi pe acelea duodenale,
biliare şi pancreatice, iar pe această
cale, întregul proces al digestiei.
Râsul apoi stimulează motilitatea
generală a intestinului, de unde
fireştile influenţe benefice asupra
evacuării conţinutului intestinal.
Prin urmare,
Să râdem cât putem de
des!
Să râdem dinadins!
Să râdem pentru că putem!
Să râdem pentru că ne dă
mâna!
E bun, gratuit şi regesc!

Weitere ähnliche Inhalte

Ähnlich wie Virtutile rasului

Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Cardas Tuta
 
Ghidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatosGhidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatos
Life Care
 
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtechKupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
iulian43
 
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtechKupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
iulian43
 
Stresul tratarea si combaterea efectelor negative
Stresul   tratarea si combaterea efectelor negativeStresul   tratarea si combaterea efectelor negative
Stresul tratarea si combaterea efectelor negative
Codrut Tutu
 
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
Amalia Georgeta Gheorghe
 
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
Liviu Ginju
 
Astrologie si plante
Astrologie si planteAstrologie si plante
Astrologie si plante
Mirela Zorila
 

Ähnlich wie Virtutile rasului (20)

Mens sana in corpore sano
Mens sana in corpore sanoMens sana in corpore sano
Mens sana in corpore sano
 
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireValeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
 
Valeriu popa vindecarea prin gandire
Valeriu popa   vindecarea prin gandireValeriu popa   vindecarea prin gandire
Valeriu popa vindecarea prin gandire
 
Hipotalamus hipofiza
Hipotalamus hipofizaHipotalamus hipofiza
Hipotalamus hipofiza
 
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
 
Ghidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatosGhidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatos
 
Stresul
StresulStresul
Stresul
 
Stresul inainte de bac
Stresul inainte de bacStresul inainte de bac
Stresul inainte de bac
 
Adenomul hipofizar
Adenomul hipofizarAdenomul hipofizar
Adenomul hipofizar
 
Rugaciuni cu puteri vindecatoare vasile andru
Rugaciuni cu puteri vindecatoare   vasile andruRugaciuni cu puteri vindecatoare   vasile andru
Rugaciuni cu puteri vindecatoare vasile andru
 
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtechKupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
 
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtechKupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
Kupdf.net terapia bowen-cunoscuta-si-ca-terapia-bowtech
 
Stresul tratarea si combaterea efectelor negative
Stresul   tratarea si combaterea efectelor negativeStresul   tratarea si combaterea efectelor negative
Stresul tratarea si combaterea efectelor negative
 
Insomnia
InsomniaInsomnia
Insomnia
 
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
 
Nevrozele
NevrozeleNevrozele
Nevrozele
 
Managementul stresului
Managementul stresuluiManagementul stresului
Managementul stresului
 
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
 
Principii Generale Ale Sanatatii
Principii Generale Ale SanatatiiPrincipii Generale Ale Sanatatii
Principii Generale Ale Sanatatii
 
Astrologie si plante
Astrologie si planteAstrologie si plante
Astrologie si plante
 

Mehr von Odette Irimiea

Exercitii de streching
Exercitii de strechingExercitii de streching
Exercitii de streching
Odette Irimiea
 
Teoria ierarhiei nevoilor
Teoria ierarhiei nevoilorTeoria ierarhiei nevoilor
Teoria ierarhiei nevoilor
Odette Irimiea
 
Analiza tranzactionala
Analiza tranzactionalaAnaliza tranzactionala
Analiza tranzactionala
Odette Irimiea
 

Mehr von Odette Irimiea (20)

Revolution of the evolution
Revolution of the evolutionRevolution of the evolution
Revolution of the evolution
 
Daily energy routine_dona_eden
Daily energy routine_dona_edenDaily energy routine_dona_eden
Daily energy routine_dona_eden
 
Inventiile lui jules verne
Inventiile lui jules verneInventiile lui jules verne
Inventiile lui jules verne
 
Legenda martisorului
Legenda martisoruluiLegenda martisorului
Legenda martisorului
 
Active aging
Active agingActive aging
Active aging
 
Exercitii de streching
Exercitii de strechingExercitii de streching
Exercitii de streching
 
Streching
StrechingStreching
Streching
 
General health issue
General health issueGeneral health issue
General health issue
 
Teoria ierarhiei nevoilor
Teoria ierarhiei nevoilorTeoria ierarhiei nevoilor
Teoria ierarhiei nevoilor
 
Piramida nevoilor
Piramida nevoilorPiramida nevoilor
Piramida nevoilor
 
Needs inventory
Needs inventoryNeeds inventory
Needs inventory
 
Gindire creativa
Gindire creativaGindire creativa
Gindire creativa
 
Feelings when your needs are not satisfied
Feelings when your needs are not satisfiedFeelings when your needs are not satisfied
Feelings when your needs are not satisfied
 
Feelings inventories
Feelings inventoriesFeelings inventories
Feelings inventories
 
Creierul uman schema
Creierul uman schemaCreierul uman schema
Creierul uman schema
 
Conflictele
ConflicteleConflictele
Conflictele
 
Asertivitatea
AsertivitateaAsertivitatea
Asertivitatea
 
Analiza tranzactionala
Analiza tranzactionalaAnaliza tranzactionala
Analiza tranzactionala
 
130 youth ministry tips and ideas
130 youth ministry tips and ideas130 youth ministry tips and ideas
130 youth ministry tips and ideas
 
What is open space technology
What is open space technologyWhat is open space technology
What is open space technology
 

Virtutile rasului

  • 2. Vechea vorba a înţelepciunii populare, conform căreia "Râsul este sănătate curată" pare greu de crezut şi imposibil de verificat. Cu toate acestea, nişte cercetători "încăpăţânaţi" au demonstrat că această emoţie - râsul declanşează uluitoare modificări fiziologice pozitive.
  • 3. Este, aşadar, adevărat, râsul constituie un miraculos mijloc terapeutic! Sănătos, natural şi gratuit, el nu prezintă nici contraindicaţii, nici efecte secundare nedorite. În 1928, James Walsh, un medic american, afirma: "Sănătatea unui individ este direct legată de cât umor are şi de cât de mult râde el."
  • 4. Nevoia de a râde este "înscrisă" în nivelurile cele mai profunde ale structurii noastre genetice.
  • 5. Medicul Henri Rubinstein a propus un program de tratament prin râs, care după părerea lui "aduce cu sine o îmbunătăţire a stării generale, o senzaţie de bunăstare, o atitudine mai destinsă, o mărire a capacităţii de a face faţă stresului, o diminuare a anxietăţii, a nervozităţii şi a ideilor depresive. Acest program este în mod egal util în tratamentul hipertensiunii arteriale, al insomniilor, al cefaleelor, al epuizării şi lipsei de vitalitate şi al ansamblului manifestărilor maladive ale funcţiilor digestive."
  • 6. Un alt cercetător care a aprofundat virtuţile terapeutice ale râsului, şi anume doctorul Jeffrey Goldstein, de la Temple University din SUA, afirmă că … „râsul prelungeşte viaţa, micşorează stresul, vindecă durerile de cap, ca şi infecţiile, şi toate acestea pentru că râsul reduce tensiunea nervoasă”.
  • 7. Endorfinele, cunoscute şi sub numele de „moleculele fericirii”, sunt substanţe chimice de alinare a durerii, create de către organism în urma dansului, sexului, muzicii plăcute, mâncării condimentate. Endorfinele ajută creierul să ignore durerea. În testele elaborate de către cercetători, s-a dovedit că rezistenţa la durere creşte după o porţie bună de râs. Râsul stimulează într-o manieră fenomenală producerea endorfinelor!!!
  • 8. O altă demonstraţie ştiinţifică care de asemenea s-a făcut, ţine de faptul că râsul zgomotos, adică în hohote, stimulează funcţionalitatea unor aşa-numite mecanisme ale plăcerii, ţinând printre altele şi de o mai bună secreţie a dopaminei, serotoninei, ca şi a noradrenalinei.
  • 9. Sistemul nervos parasimpatic are o acţiune de încetinire a ritmului cardiac, de diminuare a tensiunii arteriale, de reglare a digestiei, de ameliorare a funcţiei respiratorii şi de control al funcţiilor genitale. Stimulând funcţionarea parasimpaticului, râsul provoacă o reducere notabilă a efectelor stresului!!!
  • 10. Anumite tulburări din sfera cardio-vasculară îşi au originea în leziuni clar localizate, dar uneori nu poate fi identificată nici o cauză organică şi se vorbeşte atunci de tulburări „funcţionale“. Cel mai adesea, manifestările sunt dureroase, iar stresul joacă o dată în plus rolul personajului negativ.
  • 11. Pentru toate aceste tulburări funcţionale, acţiunea preventivă şi curativă a râsului este foarte folositoare. Într-adevăr, râsul „scutură“ în mod benefic sistemul neuro- vegetativ şi întreaga sferă cardio-vasculară. La început, respiraţia şi ritmul cardiac se accelerează, dar curând sistemul parasimpatic preia controlul : muşchii se relaxează, tensiunea arterială diminuează, iar inima încetineşte ritmul.
  • 12. Pe de altă parte, râsul intervine eficace în metabolismul colesterolului graţie stimulării activităţii hepatice şi creşterii schimburilor pulmonare, două mecanisme care contribuie la scăderea procentului de grăsimi sangvine.
  • 13. Mai mult decât atât, cercetările prezentate la conferinţa de Biologie Exeprimentală din Anaheim 2010, arată că râsul are aceleaşi beneficii asupra sănătăţii ca şi exerciţiile fizice (sursa: Scientific American Mind).
  • 14. Râsul stimuleazâ sistemul imunitar al organismului, stimulează respiraţia prin mişcările accentuate ale musculaturii abdominale şi ale muschiului diafragmei, producând un masaj intern cu beneficii directe asupra circulaţiei sanguine şi asupra creşterii concentraţiei de oxigen din sange. Râsul exersează sistemul muscular şi îmbunătăţeşte respiraţia!!!
  • 15. Râsul ridică o barieră a optimismului împotriva micilor depresii ale vieţii cotidiene. Râsul acţionează împotriva toxinelor psihice şi stimulează funcţiile intelectuale!!!
  • 16. Nici aparatul digestiv împreună cu glandele sale anexe nu s-au putut sustrage influenţelor benefice ale râsului şi asta pentru ca râsul stimulează în mod vizibil secreţiile gastrice, apoi pe acelea duodenale, biliare şi pancreatice, iar pe această cale, întregul proces al digestiei. Râsul apoi stimulează motilitatea generală a intestinului, de unde fireştile influenţe benefice asupra evacuării conţinutului intestinal.
  • 17. Prin urmare, Să râdem cât putem de des! Să râdem dinadins! Să râdem pentru că putem! Să râdem pentru că ne dă mâna! E bun, gratuit şi regesc!