SCOALA VALEA MOLDOVEI

1. 0

2. 1
ARGUMENT
Revista ,,Aspiraţii” îşi propune să fie un mijloc de promovare a lecturii, deoarece cititul ne
permite accesul la un univers infinit şi-apoi se ştie că ,,Omul cititor e ca pomul roditor”.
Membrii Cenaclului literar ,,Aspiraţii” şi-au propus să citească din scriitorii clasici şi nu
numai, să pună în scenă operele lor, să promoveze cultura şi tradiţiile locale.
,,Aspiraţii”este o revistă cu multe nume şi texte ale copiilor, cu multe fotografii de la
activităţile desfăşurate.
Activităţile din cadrul cercului i-au impulsionat pe elevi să afle răspunsuri la întrebările
despre lume şi despre ei înşişi, nu numai pătrunzând în universul mirific al cărţii ci lăsându-se
purtaţi pe aripile imaginaţiei, călătorind cu personajele, învăţând lucruri noi şi reflectând asupra
celor citite.
De altfel fiecare întâlnire din cadrul cercului a fost un bun prilej de a se bucura de jocurile
copilăriei, de a călători în ţara poveştilor şi în minunata lume a înaripatelor, de a face o incursiune
în trecut, de a trăi o aventură la pescuit sau de a pleca în călătorii celebre.
Profesor îndrumător,
Timu Mihaela Cristina

3. 2
DEBUT
Gând către Eminescu
Din genuni ce se aşterne
Un poet de admirat
Ale sale lungi poeme
Pe culmi rare au urcat
Şi cu sufletul de gheaţă
Cu succes s-a ridicat.
Tema lui fiind iubirea
Şi respect pentru frumos
Şi-a ales atunci menirea
De a scrie cu folos
Tu ai fost cel ce-a creat
Dând românului un nume
Prin poeme unicat
Versuri blânde despre lume
Şi cu tine am cântat
Melodii pe-un ton anume.
Vis ferice de iubire
Coji de suflet sfâşiat
Limpede-o dezamăgire
L-a întărit pe împărat
Şi-a găsit o înlesnire
Plopii vieţii-a scuturat.
Din genuni tu te-ai format
Şi să ştii nu te-am uitat.
Ale tale versuri toţi
Cu respect le-am recitat
Şi în dulci, suave nopţi
Drept un idol te-am visat.
FlorişteanElena Florina, clasa a -VIII-A

4. 3
Pulbere de stea
Am prins din zbor o stea
Şi-am rupt frânturi din ea
Un colţ mic şi neînsemnat
Şi un gând mare am lăsat.
Mi-am agăţat un gând de-o stea
O stea ce părea că se grăbea
Şi îşi dorea ca înaintea timpului s-o ia
Iar peste tot ea drumul şi-l croia.
Şi mi-am agăţat gândul de-o altă stea
Ce mai frumoasă decât soarele părea
Şi mai strălucitoare să fie îşi dorea
Dar de privit imposibil îmi era.
Mi-am aruncat gândul pe-o oarecare stea
Ce strălucea şi mai tare şi m-am îndreptat către ea
O privire aruncată la întâmplare
Ce mi-a dus gândul departe tare...
Chiuş Maria Magdalena, clasa a -VIII-A
Zborul spre înalt
Este primăvară în sufletul meu. Mă simt foarte fericită de parcă o spuză de flori multicolore
m-au luat de mână şi împreună dansăm într-o dimineaţă scăldată de soare.
Tot corpul meu este lăsat pradă adierilor calde de vânt. Mintea a lăsat în spate orice
remuşcare, orice tristeţe şi acum aleargă liniştită pe un câmp verde ce o linişteşte în totalitate.
Pentru mine în momentul acesta păsările simbolizează idealurile, nimic nu mă poate împiedica să
mă las, în tot cuprinsul firii pradă unui basm, în care aş putea duce o viaţă frumoasă iar scopul meu
să fie grija pentru natură. Să pot face farmece lumii acestea rele ca să observe adevărata faţă a
naturii, pentru a-i determina să privească cu alţi ochi ceea ce înseamnă ea pentru lume. Aş vrea să
fiu o pasăre. Aripile mele să biruiască vântul iar inima să fie liberă într-o eternitate de fericire. Să
privesc oamenii iar aceştia să mi se pară doar nişte furnici ce nu ştiu să aprecieze adevărata valoare
a lucrurilor şi care apreciază o fiinţă după cifre nicidecum după inima sa. Aş vrea să fiu un peşte, să
mă las pradă valurilor spumoase ale mărilor şi oceanelor, să pot descoperi cele mai ascunse comori
din adâncuri iar soarele să-l privesc ca printr-un diamant cu o mie de feţe. Aş vrea să fiu o zână, să
mă pot juca toată ziua şi să am în sufletul mereu bucuria de a fi copil, deoarece perioada copilăriei
este măsurată de o clepsidră, astfel încât nici nu îţi poţi imagina cât de repede trece acest lucru
sublim pe lângă tine iar tu nu realizezi din cauză că îţi doreşti să fii mare. De ce să fii mare? Să
devii un om rece datorită dezamăgirilor? Să nu mai ai ochi pentru o viaţă mai bună? Să nu mai ai
puterea să apreciezi lucrurile mici dar care de fapt sunt foarte valoroase?
Totul capătă un alt sens atunci când priveşti din perspectiva celorlalţi iar acest lucru ar trebui
să ne dea de gândit.
Diaconescu Andrada, clasa a -VIII- a

5. 4
De Crăciun
n glas de mici colindători
Cutreieră de sărbători
Mireasma zilei de Crăciun
Împrăştie un gând mai bun.
Iisus se naşte din Maria
Şi-apoi încep călătoria
Cu gând curat şi suflet blând
Din casă-n casă ei umblând.
Moş Crăciun soseşte mai apoi
Cu sacul plin de daruri pentru noi
Şi-aduce bucuria dăruirii
În prag de sărbătoare-a mântuirii.
Iar deseori colinda linişteşte
Pe orice suflet ce iubeşte
Iar naşterea lui Hristos
E o minune pentru credincioşi.
Şi de Crăciun Domnul ne-ndeamnă
Să fim mai buni cu cei de-o seamă.
Să ne deschidem inima
Iar cerul ne va lumina.
FlorişteanElena

6. 5
Iarna haină
- a lăsat mult aşteptată
Şi-a venit într-un sfârşit
Dar acum îmi pare rău
Căci domneşte negreşit.
- Pleacă iarnă de la mine
Căci m-am săturat de tine!
- Eu nu vreau să plec de-aici
Alte treburi nu ai, zici?
Pleacă! Pleacă! Nu mai vreau
Ca în casă eu să stau.
Dar eu nu vreau ca să plec
Vreau şi eu să mai petrec!
Pleacă iarnă, nu auzi?
Nu mai vreau ca să mă uzi.
- Dar nici vorbă n-ai să vezi
N-am să fac aşa cum crezi.
Rancia Lorena
Povestea fulgului de nea
Din îndepărtatele zări albastre, pe nesfârşitele cărări ale vântului şi gândului, un fulg de
nea porni din ţara sa într-o călătorie cu destinaţia - Lumea civilizată.
Lăsându-se în voia vântului şi cu viteza gândului, fulgul de nea s-a oprit chiar în palma
mea.
Foarte mirat l-am întrebat:
- Fulg de nea, fulg de nea, ce cauţi la mine în palmă?
- Am venit din lumea mea ca să vă aduc vouă copiilor bucurie în suflet!
- Ai dreptate, iarna fără zăpadă este tristă şi fără niciun farmec. Dar cu un singur fulg nu-i
iarnă adevărată, aşa cum nici cu o floare nu se face primăvară. Anul acesta chiar şi Moş
Crăciun a fost nevoit să vină cu motocicleta în loc de sanie. Cât despre noi, copiii, ce să mai
spun, suntem foarte trişti că nu ne putem bucura de frumoasele jocuri şi sporturi de iarnă.
- Este foarte adevărat ce-mi spui, de aceea am s-o rog pe Crăiasa Zăpezii să-i trimită imediat
aici pe toţi frăţiorii mei, pentru a se întâlni cu voi copiii care în fiecare an ne aşteptaţi cu atâta
bucurie.
- Îţi mulţumesc, fulgule de nea, în numele tuturor copiilor!
Imediat ce i-am mulţumit fulgului de nea pentru permisiunea făcută, din văzduh au
început să cadă milioane de fulgi într-un dans ameţitor.
Cât de frumoasă este iarna!
Lămăşanu Ştefan

7. 6
De ce cad frunzele?
e spune că frunzele ar cădea deoarece toamna vine o prinţesă ruginie care sărută toţi
copacii vrând să-i otrăvească. Povestea noastră începe aşa...
Pe când totul era verde din primăvară până în toamnă, a apărut Iarna, o prinţesă care
voia să distrugă frumuseţile Zânei Toamnei. Ea era frumoasă dar în schimb era rea şi neagră
la suflet. Făcea nişte vrăji cu inelul ei auriu şi luminos până ce transforma totul în
singurătate. Ea alunga păsările, distrugea frumuseţile toamnei astfel încât treptat, treptat,
dorul apăsător punea stăpânire pe toată lumea.
Oamenii culegeau în fiecare toamnă mere, pere, prune, recolte de fiecare fel. Când
muşcau din catifeaua cu suc a perelor aurii şi din carnea aguridă sticloasă a merelor
domneşti, uitau că în curând totul va fi o amintire frumoasă.
Venise şi ziua în care prinţesa îşi făcuse din nou apariţia. Mii de frunze tremurătoare ca
roiurile de fluturi se unduiau înfiorate prin aer. Tot ceea ce făcea această zână naturii picura
în sufletele oamenilor o uşoară înfiorare dar şi o tristeţe de nedescris. Din acea zi totul era
cuprins de o tristeţe profundă aşteptând cu nerăbdare frumuseţea de odinioară a primăverii
care va încerca din răsputeri să se lupte cu acea zână rea. Dar nu se ştie însă dacă ea va reuşi.
Dorinţa poate fi împlinită doar dacă noi oamenii încercăm să păstrăm natura verde iar când
acea zână va veni din nou pe teritoriul nostru să o alungăm pentru a ne fi bine tuturor.
Ce frumoasă este natura atunci când noi încercăm să o păstrăm verde!
PopescuIoana
Suflet de toamnă
e spune că atunci când imaginaţia o ia razna îşi creează propria lume. Simţeam cum
mă cufundam în emoţia toamnei şi priveam cum imaginaţia îşi face jocul. Priveam cum
frunzele porneau la dans, purtate fulgerător de un vânt năprasnic. Aveam impresia că
frunzele cele vestejite au luat foc în o mie de culori cu ajutorul ultimului strop de soare. Iar
acel foc magic din frunze îmi trezea mereu sentimentul de melancolie. Îmi părea că totul a
luat foc deşi aerul îţi îngheţa până şi vederea. Sentimente de tristeţe îmi întunecau inima
deoarece în sinea mea credeam că toate florile şi plantele nu supravieţuiseră atacului toamnei
care îmi părea o zână cu aripi de foc şi cu o suflare de gheaţă. Un vânt misterios şuieră
printre braţele tinerilor copaci şi în jurul meu.
Dar această zână.... deşi părea rece era în schimb atât de harnică încât ne-a lăsat
roadele cele bogate.
Toamna cea de foc îşi deschide mereu sufletul pentru a-l împărtăşi cu noi toţi.
Chiuş Magda

8. 7
Cine sunt eu?
Bună! Mă numesc Iuliana şi am paisprezece ani. Ce vă
pot spune despre mine? Sunt născută în luna mai, sub semnul zodiei
Taur, despre care se spune că este cea mai încăpăţânată şi cea mai
materialistă zodie, uneori fiind şi foarte posesivă. Chiar dacă m-am
născut sub acest semn zodiacal, pot spune că mă înţeleg foarte bine
cu ceilalţi din jurul meu, mai ales în cercul de prieteni. Recunosc însă
că o notă mică de încăpăţânare îşi mai pune amprenta în
comportamentul meu câteodată.
Pot spune că sunt o persoană norocoasă deoarece încă de la
naştere am fost foarte iubită de către părinţii mei. Se spune că atunci când un copil se naşte
apare o stea pe bolta cea neagră şi imensă. Aşadar o stea minusculă dar foarte strălucitoare
veghează mereu asupra mea.
Cea mai mare parte a timpului liber o petrec în mijlocul naturii. Îmi place să simt
lumina ce se joacă prin buclele mele cele strălucitoare iar soarele cel de foc cum îşi revarsă
razele pe fruntea mea cea albă şi mă mângâie cu toată căldura. Ochii mei ca nişte mărgăritare
se bucură de toate minunăţiile naturii iar nasul este îmbătat de toate miresmele verii. Pe
pânzele mele cele albe stau ilustrate toate colţurile naturii. Merele cele roşii ca focul îmi fac cu
ochiul de la depărtare iar perele cele rumene sunt o povară pentru bietul copac. Iarba ca un
covor moale mă cheamă la ea pentru a mă găzdui atunci când citesc o carte cu poveşti sau
pentru a-mi lăsa gândul să zboare odată cu norii cei pufoşi. În grădina bunicii stă regina
florilor, un trandafir mare şi alb care îţi ia toate privirile. O pisică vărgată se gudură printre
picioarele mele, torcând uşor. Aşa este micul univers al copilăriei mele în care îmi desfăşor
activitatea.
Lumea este plină de lucruri minunate şi de oameni minunaţi!
Marin Iuliana
Vacanţa are multe poveşti
Vacanţa mea a avut multe peripeţii dar ceea ce mi-a plăcut mai mult s-a întâmplat într-o
lume diferită de a noastră. Am vrut ca vacanţa mea să fie unică, fără plecări la munte, la
mare sau oriunde se poate desfăşura o vacanţă. Am vrut să visez cât mai mult.
Şi iată că într-o seară gândurile parcă au luat-o razna. Noaptea devenea tot mai neagră.
Prin desfăcătura geamului priveam cum vântul flutura perdeluţele, dându-le la o parte. Îmi
auzeam până şi tremurul propriei respiraţii. O voce îmi repeta de nenumărate ori că pot
zbura sus de tot. Într-un târziu am priceput că de fapt era viitorul. Am înţeles că nu trebuia
să-mi mai fie frică de viitor, deoarece destinul unui om este de multe ori un joc al hazardului
din care poţi ieşi învingător doar luptând cu tine însuţi, cu idealurile şi pasiunile tale. Când
mintea mea continua să macine fel de fel de întrebări ciudate zorii zilei nu au întârziat să
apară alungând rapid toate visele.
Aşteptam parcă cu emoţie următoarea seară. M-am aşezat în acelaşi colţ de cameră şi
stăteam cu ochii închişi. Îmi spuneam în sine: În seara aceasta voi păşi şi mai încrezătoare,
chiar ca o campioană în noul vis. Viitorul încă era acolo şi îmi zâmbea văzându-mă atât de
puternică. Mi-a spus atunci că doar având încredere în noi reuşim să ne atingem idealurile.
Iar munca trebuie să fie partenera noastră. I-am mulţumit pentru sfaturi şi i-am promis că
aceste cuvinte magice o să mă călăuzească pe parcursul vieţii.
Olar Raluca

9. 8
Toamnă...
Este octombrie. Soarele mângâie încet pământul amorţit şi rece, datorită brumei grele ce
apleacă firavele tulpini uscate ale florilor până ce îmbrăţişează iarba ofilită. Copacii au rămas
doar cu crengile mari şi ramificate, ce sclipesc neîncetat în direcţia firavelor raze de lumină.
Aceştia suferă continuu de dorul plecării păsărelelor şi după haina lor cea verde şi groasă de
frunze ce le dădea impresia că ar fi gardienii de bază ai naturii, pe când acum au fost expuşi
vântului obraznic ce le biciuieşte cu duritate trupul, făcându-i să le fie frică. Bolta cerească
este tristă şi posomorâtă iar norii plâng încet cu lacrimi mari peste întregul văzduh, datorită
paletei vii de culori de altădată ce se regăsea pictată peste orizont, pe când acum totul este
scufundat într-o mare ruginie ce parcă este stropită doar în câteva locuri de un auriu
maiestuos ce te face să te pierzi în el. Dealurile şi câmpiile sunt înecate într-un ocean
pământiu, care le inspiră o stare de tristeţe. Toate aceste lucruri din jurul meu mă fac să simt
totul mai îndeaproape. Parcă tot corpul îmi este inundat de o regăsire sufletească liniştitoare,
ce îmi permite să plutesc pe braţele cunoaşterii. Vântul zburdalnic îmi biciuieşte faţa adânc,
făcând ca obrajii mei să roşească iar buzele mele să le simt ca para de foc. Acest lucru mă
înfioară dar în acelaşi timp mă face să mă simt vie şi una cu natura.
Tristeţea mea adâncă este conturată de plecarea micilor păsărele ce până ieri mi-au
încântat urechile cu minunatele lor cântece.
În aer, peste tot se simte mohorârea sufletească a oamenilor, încât parcă mă izbeşte un zid
imens, imaginar, în apropierea lor.
În acest anotimp mintea şi sufletul nostru devin captive naturii şi astfel devenim una cu
natura, având aceeaşi stare de spirit.
PopescuAna
Un dans cu o carte
ra sâmbătă. Soarele arunca peste noi râuri de raze fierbinţi iar în văzduh se putea
simţi mirosul proaspăt şi dulce de primăvară. Copacii erau îmbrăcaţi cu haine verzi, pictate
cu flori albe, iar cerul era senin precum oglinda.
Am mers să vizitez biblioteca oraşului pentru a avea parte de câteva ore de linişte şi pace
sufletească. Când am ajuns acolo parcă deodată toate greutăţile au dispărut ca prin minune şi
tot ce aveam de făcut era să mângâi cu dragoste fiecare pagină a cărţilor. Am înaintat cu paşi
tăcuţi printre rafturile imense ale bibliotecii, atingând în trecere fiecare carte. Mă gândeam la
ele ca la nişte persoane importante care odată străluceau asemenea stelelor, iar acum stau şi
aşteaptă ca cineva să le recunoască. Oricare dintre ele reprezintă o comoară preţioasă care te
poate face să uiţi de toate grijile şi tristeţile. cărţile îţi privesc direct în suflet, neţinând cont de
aparenţe şi aspect. Înaintând cu sfială printre poveştile şi poeziile ce parcă prindeau viaţă,
m-am îndreptat spre o carte mare şi albastră. Am deschis-o şi i-am răsfoit cu grijă filele vechi
şi încărcate de amintiri.
M-am aşezat pe un scaun şi am început să mă las plimbat pe braţele aventurii. Am
savurat fiecare cuvânt, fiecare literă, deoarece toate murmurau acelaşi imn ce parcă îmi
dezmierda sufletul.
Totul este de vis atunci când te laşi purtat de valul poveştilor şi laşi ca toate cărţile să te
privească admirând la tine tot ce ai mai bun.
Varvaroi Alexandru

10. 9
Creaţia – joc sau aventură
reaţia reprezintă lumea basmelor în care personajele îşi clădesc visele lor
infinit de lungi. În creaţie poţi deveni un cavaler care se luptă cu un dragon pentru a-şi apăra
aleasa inimii, poţi urca un munte dintr-o scânteie, ba chiar poţi crea o armonie de culori care
să formeze o ţandără de curcubeie veşnic strălucitoare.
Aventurile din poveşti nu pot fi uitate uşor. Ele îţi trezesc vise adânc înfipte în inima
plăpândă şi armonioasă. Aţi citit vreodată un basm care v-a rămas profund în suflet?
Dacă l-aţi citit atunci sunt sigură că prima voastră dorinţă a fost să deveniţi eroul basmului.
Pentru mulţi dintre voi ,,creaţia” înseamnă doar nişte cuvinte aruncate pe o foaie iar
alţii ca voi îşi găsesc liniştea sufletească în creaţia care te conduce cu paşi înceţi dar clari spre
o lume în care dimineaţa drojdiile de rouă cad pe pământul plăpând şi dogorit de soarele
puternic.
Acel tărâm cum nu este altul îţi îndeplineşte şi cele mai ascunse dorinţe pe care le poţi
avea. Prin creaţie un autor îşi marchează sentimente profunde faţă de lucrurile descrise.
Păşind cu emoţie pragul unei biblioteci constaţi cu uimire că aceasta nu este un simplu loc de
depozitare a cărţilor ci un loc cald, viu şi familiar. Printre cărţile pline de fantezie şi de
culoare niciodată nu eşti sigur de o alegere. Cărţile nu ne pretind decât să ne facem timp şi
pentru ele şi pentru poveştile adunate între două coperţi. Aşa cum florile cu suflet de molecule
visează la craiul îmbrăcat în catifea care va veni într-o zi să le culeagă aşa şi cărţile îşi
aşteaptă tăcute cititorii. Numai citind poţi descoperi tărâmul magic numit Imaginaţie, acel
tărâm care îţi îndeplineşte dorinţe, vise, ba care te poate chiar conduce într-o lume fantastică
unde poţi să vorbeşti cu brotăcelul, cu lăcusta, cu scatiul sau cu harnica furnică. Acum şi-au
format şi o trupă numită ,,NECUVÂNTĂTOARE” însă dacă vrei să fii membru îţi trebuie
puţină imaginaţie ca să duci o viaţă în miniatură şi plină de prospeţime.
V-aţi dori să trăiţi într-o astfel de lume?
MoroşanSânziana

11. 10
CENACLU LITERAR
Poetului...
Poetule cu sufletul de aur,
Tu ai lăsat în urmă un tezaur,
Şirag de poezii tu ai creat
Şi ai făcut să fii de neuitat.
Prin versul tău, tu ne-ai trimis
În universul cel ce-i necuprins,
Sclipiri de stele-nochi ţi se citesc,
Şi nu-mi trebuie mult ca să ghicesc
C-ai fost mândria-ntregii Românii
Şi mereu aşa o să rămâi.
Melancolia în poezii ţi se strecoară
Şi toată veselia-ncepe să dispară
Lăsând în urmă lacrimile-amare
Şi urme-adânci de nepăsare.
Un arc cutezător săgeţile-aruncă
Şi cavalerul în luptă cutezător s-avântă,
Iar eu pe dumneavoastră, poet cu suflet dulce
V-asemăn cu un nobil duce
Ce ţanţoş umblă printre supuşii lui
Şi flacăra dreptăţii arde în ochii lui.
Aţi fost o pasăre măiastră
Ce şi-a întins aripile pe bolta albastră
Şi chiar dacă din viaţă v-aţi stins
Aripile măiestre eu ştiu că nu le-aţi strâns
Şi despre dumneavoastră câte am aflat
Dragă poet român, sunteţi de neuitat!
Ceghe Irina, clasa a - VII-a

12. 11
Mă rog de tine, Iarnă
Era iarnă şi ningea îndesat. Câmpurile erau acoperite cu o mantie de zăpadă şi micile
vieţuitoare erau neajutorate iar viscolul nu mai înceta. În depărtări, moş Leonte păşea
năstruşnic neputincios prin dunele de zăpadă. Când am plecat să-l ajutăm, un munte de
zăpadă a căzut în faţa intrării şi cu greu am reuşit să-l dăm jos. Încet, încet l-am ajutat pe moş
Leonte să ajungă acasă şi aşezându-se la masă a început să povestească că în depărtare
deşertul de zăpadă îşi revărsa colinele de nea pe casele fumurii ale oamenilor. Seara am
adormit cu gândul la ea, la cea care îşi aruncă furia pe câmpuri, lacuri şi pe bietele cuiburi cu
ferestre îngheţate dar şi la îngrijorarea care se răspândea ca o molimă prin sufletele
oamenilor.
Când am început să visez, în faţa ochilor mi-a apărut un tărâm îngheţat şi zânele cu
aripile fragile de gheaţă m-au condus la ea, la Zâna Iarnă. Pe tronul moştenit din generaţie în
generaţie era o pătură de nea brodată cu flori de gheaţă, în mijlocul căruia stătea neclintită
Prinţesa Gheţurilor. Avea o rochie albă din mătase, ochii ei erau albaştri ca rubinele iar
genele de gheaţă i se închideau uşor.
Când am ajuns în faţa ei toate privirile erau aţintite spre mine şi din toate părţile
spiriduşii şi elfii şuşoteau curios.
- Linişte! a cerut ea cu o voce suavă şi de îndată dorinţa îi fu ascultată.
- Tu eşti Cristian? mă întrebă ea, scrutându-mă cu privirea.
- Da! Am răspuns eu bâlbâindu-mă.
- Eşti aici cu un scop, acela fiind de a-ţi pune o dorinţă.
- Tocmai eu? Am întrebat curios. Dintre atâţia copii...
- Împreună cu celelalte am decis să oferim o dorinţă unui copil, un dar de Crăciun şi tu
ai fost alesul.
Pe moment îmi treceau prin minte toate bunătăţile însă balanţa gândurilor a înclinat
imediat către ţinuturile aflate sub domnia iernii, aşa că i-am şoptit la ureche:
- Aş vrea ca toate ţinuturile să fie eliberate de crunta domnie a zăpezii.
- Dar aşa ceva este imposibil...
- De ce, doar ai spus-o chiar tu că vei îndeplini o dorinţă. Atunci toate privirile erau aţintite
spre ea.
- Bine, aşa am spus, dar când te vei trezi nu îţi vei aminti nimic.
Însă ea nu a ştiut că atunci când mi-a trimis gândul înapoi eu am luat o floare de gheaţă
pe care am aşezat-o în buzunar. Când m-am trezit, floarea era tot acolo şi ca să nu se topească
am aşezat-o pe fereastră şi în cele din urmă dorinţa mi s-a îndeplinit.
Această întâmplare m-a făcut să ţin minte acea iarnă şi din când în când în nopţile lungi
şi friguroase, pe fereastra îngheţată o floare de gheaţă se aşterne în acelaşi loc unde am
aşezat-o pe cea din vis.
Ceghe Irina

13. 12
Iarna ca un vis trecător
Am adunat în spatele meu un şir de ierni, am adunat iarnă cu iarnă şi le-am înşirat pe
o aţă. Am confecţionat astfel o brăţară. Fiecare iarnă este o mărgea, iar aţa este timpul.
Fiecare mărgea este diferită şi specială deoarece gândul meu le-a ţesut cu multă grijă cu
ajutorul primului fulg de nea. Aţa mea se poate prelungi până la infinit iar fiecare mărgică
are povestea ei. Odată cu naşterea primului fulg de nea încolţeşte mărgica mea.
Întotdeauna când vine iarna parcă mă gândesc la o altă poartă a lumii. Privesc cum
printre copaci se preling alene fulgii de nea. e ca şi cum aş privi de fapt în mine, căci gândurile
cad şi ele de-a valma, cad de nebune... Trebuie să priveşti cu inima pentru a înţelege
adevărata taină a fulgilor. Oamenii mari nu pot privi bine cu ochii, darămite cu inima. Ei văd
iarna ca fiind o perioadă din an mult mai geroasă şi nu mai ştiu cum să se bucure de primul
fulg de nea. Ultimul strop de copilărie le mai spune că de fapt crăiasa zăpezii a murit odată cu
această vârstă minunată. Copiii desluşesc taina primului fulg de nea, ei reuşesc să vadă şi să
asculte cu inima. Trebuie să te rupi de cei mari şi să laşi ca tăcerea şi melancolia iernii să te
cuprindă. Trebuie să asculţi cu inima, să asculţi cum fiecare fulg se naşte doar dintr-un
zâmbet sau dintr-un râset ca o floare, mică şi nevinovată, dar extrem de rară. A privi cu
inima înseamnă a privi departe, unde adulţii nici nu visează şi a înţelege taina fiecărui lucru
cât se poate de mărunt. Dacă reuşiţi să înţelegeţi taina fiecărui ciob de gheaţă înseamnă că
tocmai aţi învăţat să priviţi dincolo de tot ce se poate vedea doar cu ochii.
Trebuie să priveşti cu inima cum copacii îngheaţă, cum pe crengile lor cresc încetul cu încetul
flori de cristal sau cum cresc baghetele de sticlă la fiecare casă, dar oamenii nu ştiu să se
bucure de ele şi le omoară.
Se spune că aceste baghete sunt chei magice pentru primăvară şi că atunci când apar
primele raze de soare, acestea mor şi se nasc primii fluturi de primăvară. Este minunat să
priveşti fiecare fulg, să vezi unde se aşează şi cât timp trăieşte. Măcar o singură dată în viaţă
lasă ca timpul să ţi-o ia înainte şi priveşte dincolo de ce poţi vedea doar cu ochii. Priveşte cum
apa îngheaţă ca un vis şi cum fulgii dansează doar pentru câteva clipe iar apoi mor sub
sărutul apei reci.
Să ştiţi că fulgii de nea sunt ca nişte copii, de cum se desprind din înaltul cerului se
zbenguiesc toată ziua până ajung pe pământ. Însă nu doar pentru asta iubesc fulgii, ci pentru
că ştiu să formeze un covor de un alb sclipitor, în orizontul căruia încep să visez. Mă încântă
să păşesc prin zăpada neatinsă, să mă întind pe ea şi să mă uit în sus să văd creste de munţi
încărcate de nea. De multe ori am zăbovit aşa minute întregi până când nu mi-am mai simţit
picioarele sau obrajii din cauza gerului dar nu am regretat deloc. Mi-am dorit dintotdeauna
să ajung pe crestele munţilor, ca să fiu mai aproape de fulgii care cad necontenit. Ca să mă
conving că nu este doar un vis am pornit pe jos prin împărăţia zăpezii iar aceasta nu a
întârziat să mă încânte cu frumuseţile sale. Peisajul parcă era decupat din cărţile ilustrate cu
pasteluri ale lui Alecsandri, unde cerul se contopea parcă cu zăpada formând un tărâm de
basm. Am admirat îndelung brazii încărcaţi de nea şi hornurile ce anunţau, în zare, prezenţa
caselor acoperite de zăpadă. Îmi aduc aminte că, încă de când eram mică, primii fulgi de nea
îmi aduceau bucurie în suflet, pentru că ştiam că se apropie sărbătorile care aduc cu ele
mirosul de brad şi de prăjituri.
În fiecare an o să mă întorc în acest ţinut de basm al iernii, cu scârţâit de zăpadă sub
tălpi, cu fulgi de nea pe pleoape şi ger în obraji.
Chiuş Maria Magdalena

14. 13
Crăiasa Zăpezii
Dintre cele patru zâne ale anului mi-am ales ca parteneră imaginară frumoasa iarnă.
Dacă o să mă întrebaţi de ce am făcut această alegere o să vă mărturisesc că dintre toate
anotimpurile cel mai tare mă fascinează iarna, cea care îmbracă întreaga natură cu o mantie
strălucitoare şi care vesteşte tuturor bucuria Naşterii Mântuitorului. Nu mult timp după ce
vacanţa a bătut pe la uşile noastre deja se simte aerul îmbietor al prăjiturilor ce vestesc că ne
aflăm în pragul Crăciunului.
În această perioadă sfântă, fiecare colţişor din casă e atins de spiritul acestei mari
sărbători creştineşti. Uşor, uşor, luminiţele încep să se aprindă, colindele să se audă iar eu mă
simt asemenea unui porumbel ce îşi lasă aripile ostenite, dar totuşi atât de catifelate, în bătaia
vântului. Simt în văzduh încărcătura emoţională ce dăinuie în inimile oamenilor care
urmează calea dreptăţii, a purificării şi a dragostei. Natura plânge de bucurie în acest timp
minunat, încât extazul ce îmbrăţişează fiinţele depăşeşte orice limită, îndepărtând obstacolele
ce stau în calea fericirii. Copacii sunt asemenea unor soldaţi muţi şi reci, cu zale de gheaţă, ce
parcă au fost presuraţi cu zahăr. Razele palide străpung văzduhul amorţit, iar cerul, de un
albastru deschis, pare a fi un lac de cleştar îngheţat. Fluturii lucitori dansează neîncetat prin
aer iar când simt nevoia de odihnă se aşeză pe pământul dur formând o haină moale şi groasă
încât nu te poţi abţine să nu te îndrăgosteşti de ea. Ochii mei sunt lăsaţi pradă lacurilor ce
sclipesc asemenea oglinzilor în care poţi zări bolta albastră şi neatinsă a cerului. Vântul
sfâşietor poartă pe braţe întreaga lume, biciuind cu putere obrajii micilor colindători ce au
venit cu gând bun la casele noastre să ne împărtăşească Spiritul Crăciunului cu ajutorul
glasurilor firave ce au fost înecate de gerul aprig. În fiecare sat, casele şi-au pus căciuli de
blană din care asemenea unor fantasme se ridică şerpuind fire de fum. Sunetul cristalin al
clopoţelului răsună în tot satul.
Crăiasa Zăpezii se plimbă cu eleganţă peste întreg ţinutul, îmbrăcată într-o rochie
cusută cu ace de gheaţă şi împodobită cu steluţe argintii iar pe cap poartă o coroană imensă
pe care se vede sclipind puternic un smarald imens de culoarea nopţii. La gât poartă cu
rafinament un şirag graţios de perle iar la mâini inele bogate de diamante îi îmbrăţişează
degetele fine. Părul îi este lung până la poale, scăldat într-un negru nocturn ce parcă îţi
străpunge privirea. Ochii ei sunt asemenea safirului, ce poartă o putere inexplicabilă, de
parcă ar conduce întregul univers doar din priviri. Tot ea este cea care cufundă lumea într-un
ocean de gheaţă în care doar oamenii cu inima caldă pot să supravieţuiască acestui blestem şi
în acelaşi timp acestui dar. De multe ori îmi imaginez cum prietena mea, CRĂIASA
ZĂPEZII, mă ia în sania ei de sticlă şi mă duce la castelul ei pentru a descifra puzzelul.
Dealurile şi câmpiile bătrâne de când Pământul aţipesc sub plapuma pufoasă. Munţii
stau ţanţoşi şi fericiţi când privesc oamenii harnici, ce în ochii lor par ca nişte furnici. Chiar
dacă de multe ori în timpul anului îşi lasă inima pradă greutăţilor şi de multe ori uită de ei
înşişi, de familie, de adevăratul sens al lucrurilor, în perioada sărbătorilor de iarnă au prilejul
să îşi deschidă sufletul şi să spargă zidul de cărămidă ce a stat în calea fericirii lor. Acum îşi
dezmorţesc inimile de gheaţă şi lasă ca sufletul să guste din cupa dragostei.
Totul capătă o semnificaţie în acest anotimp de vis, încât parcă nu realizezi prea bine
ce contururi capătă viaţa ta, când te laşi în voia imaginii frumosului brad de Crăciun şi a
bucuriei pe care copiii o împart tuturor oamenilor mari când stau cu fruntea lipită de geam şi
sufletul plin de bucurie şi entuziasm în aşteptarea lui Moş Crăciun.
DiaconescuAndrada

15. 14
Pădurea magică
... Pădurea din împrejurimi îmi copleşeşte privirile. De multe ori îmi îndrept paşii spre
acele locuri care îmi răscolesc trecutul şi amintirile. Încerc să deschid cu cheia memoriei
poarta fiinţei mele şi în faţa ochilor îmi apare bunicul...
Chipul lui blând mi-a fost alături în clipele de aur ale copilăriei. Mă privea cu atâta
căldură şi îmi povestea atâtea lucruri minunate. Îmi amintesc că cel mai mult îmi plăcea să-l
însoţesc. Eram uluită cât de bine cunoştea plantele şi cât de bine se simţea în mijlocul naturii,
probabil şi datorită profesiei sale de pădurar.
Când ne depăna poveştile vânătoreşti era asemeni Comisului Ioniţă din ,,Hanu
Ancuţei”.
Dar din păcate totul a fost doar un vis searbăd...ce s-a terminat mult prea repede pentru
că o boală nemiloasă l-a transformat pe omul plin de viaţă de altădată într-un copil
neputincios care după un lung chin s-a stins.
Moartea bunicului m-a transformat din fata veselă ce eram într-un chip de marmură.
Mi-a trebuit mult timp să înţeleg că aşa a vrut Dumnezeu şi că probabil fiecare om are un
destin.
FlorişteanCristina

16. 15
EXCURSIE
ÎN CADRUL PROIECTULUI DE GRANTURI UNICEF
(cu unii membri ai Cenaclului ,,Aspiraţii”)
,,CENTRU DE SPRIJIN PENTRU PERSOANE AFLATE ÎN
SITUAŢII DE RISC”
PE URMELE STRĂMOŞILOR NOŞTRI...
SALA TRONULUI NE-A DAT EMOŢII...

17. 16
LA MUZEUL SATULUI BUCOVINEAN

18. 17
Imaginile ne-au cam dat fiori... În casa cea mare (de la Cacica) a fost reconstituit un obicei
de înmormântare tipic satelor bucovinene, cu patru personaje, respectiv decedatul şi trei persoane
aflate la priveghi. Casa este decorată ca pentru o înmormântare, cu oglindă acoperită, cu steag negru
la uşă, toiag, cruce ş.a.
SAU NE-AM ÎNVESELIT CU OBICEIUL DE NUNTĂ...

19. 18
-PROIECT-
BUCURIA DE A DĂRUI
ărbătoarea Crăciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie
pentru creştini, si mai ales pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare, an de an, zilele in care
merg să colinde, împodobesc bradul, se duc la biserică si se bucură de Naşterea Domnului
împreună cu cei dragi.
Se ştie că în preajma Crăciunului, milioane de oameni trăiesc taina unui miracol ce nu
poate fi explicat. Bradul strălucitor, familia adunată în jurul lui, colindele, lumânările pe
care le aprindem în brad şi care iau foc şi din gândurile şi din dorinţele noastre... Un miracol
care se repetă cu aceeaşi emoţie an de an, dar din păcate nu pentru toţi. Pentru cei mai puţin
norocoşi, care se luptă cu boli, lipsuri materiale sau care nu au pe nimeni aproape si pe
nimeni cărora să le ceară sprijinul, perioada sărbătorilor de iarna poate fi un moment de
sfârşit de an amărât, aspru dar si un Crăciun singuratic, pentru că aşa cum afirma şi R. J.
Palacio: ,,Universul e o loterie gigantică, nu? când te naşti ,cumperi bilet. Nu se ştie dacă tragi
un bilet norocos sau unul ghinionist. Este vorba doar de noroc.”. Acest citat a reprezentat
punctul de plecare în proiectul de voluntariat desfăşurat.
Prin iniţierea proiectului ,,Bucuria de a dărui”, s-a urmărit ajutorarea unui grup de elevi
de etnie rromă ai Şcolii Mironu care nu au posibilităţi materiale. Pentru aceşti copii, Moşul e,
cel mai adesea un vis frumos. Mulţi dintre ei nu ştiu ce înseamnă iubirea, căldura căminului
sau bucuria unui cadou de Crăciun. E greu de imaginat furtuna din sufletul unui copil în ziua
Naşterii Domnului, când Moş Crăciun nu trece pe la ei. De aceea, în preajma sărbătorilor este
bine să ne deschidem sufletul şi să întindem o mână de ajutor şi către cei care nu au motive să
zâmbească iar sărbătoarea Crăciunului este un prilej de comuniune sufletească, de emoţie şi
bucurie şi care presupune obiceiul de a face daruri.
Prin derularea ediţiei a - II-a a proiectului de voluntariat ,,Bucuria de a dărui” s-a
urmărit dezvoltarea la elevi a sentimentelor de respect pentru tradiţiile şi obiceiurile
poporului român, dar şi sensibilizarea lor faţă de cei aflaţi în nevoi şi suferinţe, în această
situaţie aflându-se elevii de la Şcoala Mironu. Menţionez că beneficiarii direcţi ai proiectului
au fost un număr de 20 de elevi de la clasa 0 iar printre beneficiarii indirecţi se numără
familiile elevilor rromi şi comunitatea locală.
În urma desfăşurării activităţilor din cadrul proiectului am constatat că acestea îi
sensibilizează atât pe copii cât şi pe familiile acestora dar îi şi conştientizează cu privire la
rolul acţiunilor caritabile. Un rol foarte important în derularea proiectului l-au avut
partenerii noştri (membri ai comitetului de părinţi pe şcoală) care s-au arătat deschişi către o
asemenea iniţiativă, conştientizând atât valoarea morală a gestului lor umanitar , cât mai ales
cea educativă. Deoarece câteva dintre rezultatele proiectului au fost îmbunătăţirea frecvenţei
unor elevi rromi precum şi combaterea abandonului şcolar, am decis continuarea şi în acest
an a acestui proiect de suflet.
În ceea ce priveşte continuitatea şi sustenabilitatea proiectului menţionăm că el se va
desfăşura anual, atâta timp cât vor exista copii ale căror familii nu le pot oferi sprijinul
material necesar. Astfel că prin implicarea elevilor (membri ai Cenaclului literar
,,Aspiraţii”), părinţilor şi cadrelor didactice, prin dărnicia de care au dat dovadă au reuşit de
fiecare dată să aducă zâmbetul pe feţele copiilor nevoiaşi.
Dar pentru aceasta au avut nevoie de colaborare şi de sprijin în vederea organizării
unor activităţi menite pentru a strânge fonduri.

20. 19
Astfel că prima activitate a fost desfăşurată în luna decembrie 2013 în cadrul
parteneriatului când pasionaţii de lectură din şcoala noastră s-au întâlnit cu colegii lor, de la
Şcoala Gimnazială ,,Ion Barbir” Capu Câmpului, parteneri începând de anul acesta în
cadrul Cenaclului literar ,,Aspiraţii”, pentru a da glas dragostei lor pentru lectură. Se ştie că
decembrie e o lună magică, e timpul pentru reculegere dar şi pentru introspecţie, de aceea
tema cercului nu a fost întâmplătoare: ,,Micul prinţ”,de Antoine de Saint Exupery, deoarece
pe lângă faptul că reprezintă o pledoarie pentru iubire, pace şi prietenie reprezintă o carte a
valorilor morale, un prilej nebănuit pentru a descifra înţelepciuni nebănuite.
,,Ca să te cunoşti pe tine însuţi trebuie să-i cunoşti pe ceilalţi” spunea Ludwig Borne,
motto care poate reprezenta laitmotivul călătoriei Micului Prinţ pornit în aventura
cunoaşterii, în dezlegarea tainelor universului. Menţionez că în prealabil elevii au realizat
câteva machete prin care au încercat să ilustreze călătoria micului prinţ pe cele şapte planete,
astfel încât au reuşit să se transforme în mici arhitecţi care să-şi pună în valoare creativitatea
şi capacitatea inovatoare. Prin realizarea machetelor ei au reuşit să folosească timpul, spaţiul
şi materialele, astfel încât să fie capabili să extragă din experienţe proprii informaţiile
necesare, precum şi valorile pe care să le interpreteze şi evalueze. Esenţial este că în scurtele
momente petrecute alături de acest îndrăgit personaj, elevii au înţeles că iubirea şi prietenia
sunt esenţiale şi că limpede nu poţi privi decât cu inima deoarece ochii nu văd esenţa
lucrurilor. Ca să fie mai convingători şi ca mesajul să ajungă şi mai uşor la sufletele celor
prezenţi, ,,actorii” au pus în scenă câteva fragmente din ,,Micul prinţ” interpretând rolul cu
multă pasiune. Cu un public atât de sensibil, interpretarea lor a fost degajată şi admirată de
toată asistenţa. În cadrul activităţii, elevii au putut fi în aceeaşi zi: ,,actori”(prin punerea în
scenă a unor fragmente din operă), ,,profesori”(prin prezentarea subiectului şi discutarea
simbolurilor din text), precum şi mici ,,arhitecţi”(prin realizarea machetelor planetelor). De
asemeni şi-au transformat bradul din clasă într-un ,,Brad al valorilor”, împodobindu-l cu cele
mai importante valori morale selectate din text. Revenind apoi la semnificaţia motto-ului scris
pe tablă, gazdele şi-au invitat musafirii să se prindă alături de ei şi să formeze un cerc al
prieteniei.
De aceea când în finalul activităţii au întocmit scrisoarea cu dorinţe pentru Moşul, ei au
pus pe primul plan: generozitatea, prietenia, toleranţa şi iubirea, acest lucru însemnând că
activitatea desfăşurată a fost o adevărată lecţie de viaţă menită să-i sensibilizeze în prag de
Crăciun.
Aşadar, ,,Micul prinţ” şi situaţiile de învăţare create au dus la dezvoltarea gândirii critice,
au dat posibilitatea elevilor să interpreteze textul prin transpunerea lui în imagini sugestive,
să-şi motiveze părerile, să accepte alte păreri, să coopereze, să caute, să descopere, să
interiorizeze şi să interpreteze, elaborând judecăţi pe care le vor valorifica în viitor. De altfel
munca copiilor a fost răsplătită cu un Certificat de recunoaştere a calităţilor de cititor.
MICUL PRINŢ
(ASPECTE)

21. 20
Împreună cu colegii de la
Şcoala Capu Câmpului s-au sfătuit să
devină şi anul acesta spiriduşii lui
Moş Crăciun şi astfel următoarea lor
activitate să fie una caritabilă care va
consta în organizarea unui Târg de
lectură (cea de-a doua activitate din
cadrul proiectului). Provocarea de a
participa la târg a fost lansată cu
ajutorul sloganului: ,,Ai atâtea vieţi
câte cărţi ai citit.” Târgul de lectură
îşi propune să reînvie în elevi dorinţa
de a citi, să redescopere frumuseţea lecturii( în contexte neconvenţionale), fără a resimţi
apăsarea programei şcolare, dar, mai ales, a catalogului.
Ideea organizării unui târg de lectură a fost primită cu mare entuziasm de membrii cercului
care şi-au propus să fie ,,mentori şi discipoli” pentru a-i ajuta pe participanţi să pătrundă mai
uşor în labirintul mirific al cărţii. Au anunţat evenimentul printr-un afiş sugestiv, au creat
semne de carte prin care au încercat să reprezinte mesajul acestei manifestări socio-culturale.
Însă ca un text să poarte un nume, să aibă o carte de identitate, e nevoie să fie locuit, asimilat,
apropriat de un lector binevoitor. Astfel că membrii cenaclului s-au străduit să aşeze cărţile
pe secţiuni şi să transforme clasa într-o mini-librărie astfel încât o carte şi cel puţin un cititor
să se poată privi,,faţă în faţă”. Aici au fost invitaţi ,,clienţii” să consulte oferta bogată şi să-şi
aleagă cartea dorită. Totul a început frumos, cu multe emoţii, cu invitaţi, agitaţie multă dar
surpriza a fost că mulţi dintre ei s-au simţit atraşi de la început de rafturile unde se aflau cărţi
de suspans, dramă, aventură, SF şi dragoste. Pentru a mai însufleţi atmosfera târgului câţiva
cititori pasionaţi i-au delectat pe participanţi cu împărtăşirea impresiilor în urma lecturării
cărţilor:,,Minunea” de R.J. Palacio şi ,,Adio, Ringo!” de Traian Tandin. Au fost două ore
pline pe parcursul cărora aproximativ 60 de elevi au interacţionat, s-au bucurat să vândă sau
să cumpere cărţi sau să afle noutăţile editoriale. Cărţile destinate vânzării nu au avut preţuri
fixe, fiecare cumpărător a lăsat în punguţa moşului cât a dorit şi cât a avut posibilitatea.
Întrebările, nevoia de a pipăi şi răsfoi cartea după prezentare erau primele semne ce marcau
interesul privind cărţile selectate de colegi. Cumpărarea unora dintre ele, promisiunile pe
care şi le-au făcut copiii că vor face schimb de cărţi după ce le vor fi citit m-au făcut să cred că
organizarea acestui târg a fost un succes. De fapt scopul târgului a fost dublu: promovarea
lecturii prin posibilitatea de a gusta din deliciile literare oferite de cărţile prezentate, prin
schimbul de idei despre cărţile citite şi pregătirea ,,terenului” pentru următoarea activitate.

22. 21
Cu banii obţinuţi la târgul de lectură au cumpărat dulciuri, cărţi şi jucării. Le-au
împachetat cu migală şi au pornit spre Şcoala Mironu.
Cea de-a treia activitate desfăşurată a fost intitulată ,,Din suflet mare de copil”.
O privire aruncată din când în când spre trecut ne face să ne cunoaştem şi să ne iubim
rădăcinile. Tradiţiile româneşti constituie una din valorile inegalabile şi incontestabile ale
poporului nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să
le uităm: ,,pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” ne-am născut şi trăim, iar datoria noastră,
a tuturor este de a păstra şi cultiva dragostea pentru valorile care ne-au înconjurat
dintotdeauna şi ne-au definit. Fiecare dintre noi trăim şi suntem legaţi puternic prin fire
nevăzute, dar simţite, de vatra natală, de oamenii, limba, obiceiurile pe care le purtăm pe
drumurile vieţii. De aici decurge necesitatea cunoaşterii directe a elementelor de istorie
locală, a tuturor vestigiilor trecutului care atestă existenţa noastră de veacuri pe aceste
meleaguri pentru a le putea face cunoscute mai ales urmaşilor. Satele din Moldova şi
Bucovina pot fi considerate pe bună dreptate ca fiind excepţionale păstrătoare ale culturii şi
civilizaţiei tradiţionale româneşti. Aici, la est de Carpaţi, românii au dovedit deseori că ,,nu
oamenii sînt sub cumpăna vremurilor, ci vremurile sînt sub cumpăna oamenilor”. Pentru a
avea o imagine şi mai clară asupra conceptului de cultură şi artă naţională se cuvine să
amintim şi perspectiva pe care Mihai Eminescu o avea asupra acestei probleme: ,, pentru ca
totalitatea de oameni să se numere pe ei înşişi că sunt una, trebuie ca o sumă oarecare de
note caracteristice să le fie comune: limba, religia, obiceiurile etc. Cu cât aceste note sunt
mai risipite, mai puţine sau mai şterse în conştiinţa singularilor indivizi, cu atât simţământul
aparţinerii unuia de altul e mai slab; cu cît însă aceste note, în totalitatea lor, sunt mai vii în
conştiinţa fiecăruia, cu atât simţământul subiectiv al naţiunii, vasăzică al solidarităţii
naţionale e mai intensiv şi mai înrădăcinat.” Datinile şi obiceiurile calendaristice au
constituit o adevărată punte de legătură a pământeanului cu divinitatea. Obiceiurile
calendaristice s-au conservat de-a lungul timpului exprimând spiritualitatea localnicilor în
diverse momente ale anului. Membrii cenaclului ,,Aspiraţii” şi-au propus să întindă o punte
între generaţii, să adune frânturi din tradiţie, căci, precum se ştie prezentul este valoros
numai împreună cu trecutul şi astfel s-au străduit să le ofere copiilor şi cadrelor didactice de
la Şcoala Mironu un frumos program artistic.

23. 22
Copiii de la Şcoala Mironu, vizibil emoţionaţi şi încântaţi le-au pregătit la rândul lor
musafirilor un buchet de colinde şi poezii. Bineînţeles că de la activitate nu putea lipsi Moş
Crăciun deoarece sărbătoarea nu poate fi concepută fără prezenţa moşului care a împărţit
darurile.
În chip de amintire, pe lângă darurile materiale oferite copiilor de care s-au legat emoţional,
membrii cenaclului le-au oferit câte o felicitare confecţionată de ei sub forma ghetuţei
moşului.

24. 23
Văzând bucuria din ochii copiilor rromi, membrii Cenaclului ,,Aspiraţii” au înţeles
că a dărui este un semn de înălţare sufletească, una dintre cele mai mari împliniri şi doar
dăruind reuşim să menţinem vie magia Crăciunului şi să primim această sărbătoare cu
sufletul deschis. Pentru că spiritul Crăciunului există şi membrii Cenaclului au înţeles că nu
este importantă valoarea gestului umanitar ci dorinţa de a-l face. Primind vestea cea
minunată a naşterii din Bethleem, vom înţelege că măcar odată pe an, nu avem voie să ne
simţim singuri, abătuţi sau săraci. În faţa Crăciunului, suntem cu toţii egali.
Privit acum, la un an de la înfiinţare, putem spune că proiectul ,,Bucuria de a dărui” i-a
determinat pe membrii cenaclului să se implice cu pasiune iar gustul roadelor muncii depuse
cu pasiune este întotdeauna dulce. Activităţile desfăşurate au fost adevărate lecţii de viaţă
care i-au stimulat pe membrii cercului şi i-au convins să meargă mai departe. Totodată, am
cultivat membrilor cenaclului dar şi părinţilor acestora ideea că, prin respectul infuzat faţă
de fiinţa omenească, de lumea înconjurătoare, de natură, de conştiinţa apartenenţei lor la
colectivul şi societatea căreia îi aparţinem, se formează o societate care poate fi mai bună, cu
fiecare individ educat în acest sens.
,,Din suflet mare de copil”

25. 24
PAGINA CITITORULUI
CARTEA- LABIRINT DE OGLINZI SAU CALEA CATRE SINE
,,Universule o loterie gigantică,nu? Cândte naşti, cumperi bilet. Nu se ştie dacă
tragi un biletnorocos sau unul ghinionist.”
(Minunea, R. J. Palacio)
,,Minunea” este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi
acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor.
,,Nu judeca după aparenţe pare să fie ideea de la care porneşte R.J.Palacio, iar una dintre
cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul Prinţ:
,,Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi”
August Pullman este un băiat de 10 ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă
diformitate facială: ,,universul n-a fost blând cu Auggie Pullman”.
Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii îl educă acasă, dar
într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală. Băiatul nu a acceptat uşor
acest lucru deşi o parte din el ştia că mama sa avea dreptate, deoarece tatăl său considera la
fel ca şi el că nu este pregătit. Întâlnirea cu d-l Pushman l-a determinat să-şi schimbe decizia.
Acesta i-a făcut cunoştinţă cu trei elevi: Jack Will, Julian şi Charlotte, care l-au înconjurat cu
prietenie şi i-au prezentat şcoala.
Aflându-se mereu în preajma lui Jack şi a lui Charlotte, August descoperă că îi place la
şcoală. Cel mai mult îi place la ora de engleză, deoarece profesorul le vorbeşte despre
principii.
Întâmplarea nefericită a făcut ca de Hallowen să se ducă mascat la şcoală şi din păcate
află ce vorbesc colegii despre el, inclusiv cel pe care-l considera prieten, Jack Will.
Oare va mai avea August încredere vreodată în prieteni? Dacă sunteţi curioşi să aflaţi nu
ezitaţi să citiţi această carte!
Prezentare făcută de PopescuIoana, clasaa - VI- a

26. 25
164 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUCEAFĂRULUI
POEZIEI ROMÂNEŞTI
Imagini de la concursul organizat în parteneriat cu elevii de la Şcoala,,Ion Barbir”, Capu
Câmpului

27. 26

28. 27
COLECTIVUL DE REDACŢIE
REDACTORI: DIACONESCU ANDRADA
MAGDALENA CHIUŞ
IOANA POPESCU
IRINA CEGHE
SÂNZIANA MOROŞAN
CONSULTANT TEHNOREDACTARE:
PROF. FEDOROVICI MIHAI
PROFESOR ÎNDRUMĂTOR ŞI COORDONATOR:
PROF.TIMU MIHAELA CRISTINA
NR.5/2014