prof. logoped BEATRICE GARDIN prof. kinetoterapeut CRISTIAN BONDOC-IONESCU CENTRUL SCOLAR PENTRU EDUCATIE INCLUZIVA BRASOV Imbratisarea unui copil cu Down "STUDIU DE CAZ: CORECTAREA, RECUPERAREA ȘI EDUCAREA COPIILOR CU SINDROM DOWN, DE CĂTRE LOGOPED ȘI KINETOTERAPEUT

1. 1
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov
Prof. Logoped Gardin Beatrice

2. 2
Prof. Kinetoterapeut Bondoc-Ionescu Cristian
BRASOV
2015
STUDIU DE CAZ: CORECTAREA, RECUPERAREA ȘI EDUCAREA
COPIILOR CU SINDROM DOWN, DE CĂTRE LOGOPED ȘI
KINETOTERAPEUT
Abstract:
Apariţia vocabularului la copilul cu Sindrom Down este mai lentă, cuvintele fiind
pronunţate incorect şi neinteligibil. Copilul nu formează propoziţii, nu diferenţiază
sunetele în cuvinte, are dificultăţi la trecerea limbajului intern spre cel extern,
nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor.
Intervenţia logopedică este centrată pregnant în direcţia dezvoltării motricităţii
aparatului fono-articulator (musculatura obrajilor, buzelor, limbii), restabilirea
echilibrului inspir-expir, dezvoltarea percepţiei auditive şi auzului fonematic si
stimularea si promovarea limbajului.
Activitatea logopedică cuprinde exerciţii cu caracter general, pregătitoare
vorbirii( educarea respiraţiei, imitarea mişcărilor organelor fono-articulatorii,
dezvoltarea muşchilor fini ai mâinii, optimizarea coordonării ocolo-motorii ).
Copiii cu sindrom Down întâmpină de obicei dificultăţi importante în dezvoltarea
auzului fonematic şi a pronunţării corecte a sunetelor şi a grupurilor de sunete.
Netratarea la timp a acestor probleme, pot aparea repercusiuni asupra personalităţi
copilului prin complicaţiile patopsihice secundare: timiditate, teama de a pronunţa un
anumit sunet, cuvânt, de a fi activ în timpul terapiei (logofobia), instabilitatea emotivă,
închiderea în sine, izolare de grup.
Kinetoterapia are un rol important în dezvoltarea acestor copii, ajutându-i să se
descurce în activităț iile zilnice ș i de rutină (ADL-urile), până la combaterea
obezitaț ii, posturilor vicioase, etc.
The emergence of vocabulary in children with Down syndrome is slower
and unintelligible words being pronounced incorrectly. The child does not form
sentences, does not distinguish between sounds in words, has difficulty crossing
internal to external language, do not know the meaning of multiple words.
Speech therapy intervention is strongly focused towards developing
motor skills phono-articulatory device (muscles cheeks, lips, tongue) inspiration
- expiration restoring balance, developing auditory perception and phonemic
hearing and language stimulation and promotion.
The work includes exercises general speech therapy, speech preparation
(education breath, phono-articulatory organs imitating movements, development
of the fine muscles of the hand, optimization oculo-motor coordination).

3. 3
Children with Down syndrome often encounter difficulties in developing
phonemic hearing and accurate delivery of sounds and groups of sounds.
Untreated at the time of these problems can occur repercussions child
personalities patopsihice complications secondaryshyness fear of pronouncing a
sound, word, to be active during therapy (logofobia), emotional instability, self-
closing, isolation group.
Physical therapy plays an important role in the development of these
children, helping them to handle daily activities and routine (ADL's), to combat
obesity, vicious stations, etc.
Sindromul Down este o afecțiune cromozomială care apare încă din stadiul de fetus,
determinând disfuncția cognitivă (retardul mintal) și problemele de sănătate, ca: hipotiroidism,
pierderea auzului sau infecții respiratorii http://www.copilul.ro/pediatrie/tuse-raceala-
gripa/Infectii-respiratorii-frecvente-la-copii-a7174.html. Trisomia 21 este o afecțiune
cromozomială cauzată de prezența în plus a unui cromozom 21. Acest cromozom suplimentar
duce la creșterea numărului normal de cromozomi din ADN de la 46 la 47 și apare ca urmare
a unei diviziuni celulare necorespunzătoare fie a ovulului, fie a lichidului seminal, care are 24
în loc de 23 de cromozomi.
Fiecare copil este unic, având propriul său ritm de dezvoltare și în funcție de carențele
în dezvoltare, astfel că se poate interveni în reabiltarea sa prin: stimulare senzorială, stimulare
cognitivă, terapie ocupațională, logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică familială etc.
Importanța Terapiei Ocupațională în Sindromul Down
Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa direcţionării individului cu anumite deficiențe
spre participarea la anumite activităţi pentru a-şi reface, întări sau îmbunătăţi performanţele,
spre a facilita însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru diminuarea sau
corectarea patologiei, pentru menţinerea stării de sănătate, un tratament ce se concentrează în
a ajuta oamenii pentru a dobândi independența în toate zonele de activitate pe care le
desfășoară.
Cu ajutorul terapiei ocupaționale, un copil cu Sindrom Down va învăța să interacționeze
cu membrii familiei și să dezvolte relații sociale cu alți copii și parteneri de joc.
Copii cu Sindrom Down sunt afectați pe mai multe arii de dezvoltare, unde performanța
lor este foarte scăzută, de aceea Terapia ocupațională este atât de necesară acestor copii pentru
a îmbunătăți abilități ca :
 motricitate fină: mișcarea și dexteritatea mușchilor mici din mâini și degete;
 motricitate grosieră: mișcarea mușchilor mari din brațe și picioare;
 oral-motorii: mișcarea mușchilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzând
suptul, mușcatul, mestecatul și linsul;
 auto-îngrijire: îmbrăcat, hrănit și mersul la toaleta;
 integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta și răspunde la informațiile primite
din mediu;
 planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa și împărți secvențele
sarcinilor motorii;
Kinetoterapia și Sindromul Down

4. 4
Copiii cu sindrom Down, au nevoie de atenție, afecțiune, înțelegere, însă din punct de
vedere al kinoterapieie, ei pot ajunge independenți și chiar să se integreze în societate.
Kinetoterapia are un rol important în dezvoltarea acestor copii, de la posturări, la
dezvoltarea mersului, prehensiuni (pensa digitala), până la combaterea obezitații.
Programele de kinetoterapie se stabilesc în urma evaluărilor musculo-articulare (bilanț
articular și bilanț muscular), evaluării aliniamentului și posturii corecte a corpului, întocmirii
fișei de anamneză și fișelor individuale.
Aceste programe individualizate și adaptate se recomandă la vârste cât mai mici, pentru
a spori șansele unei independențe cu grad ridicat în viitor, aceste programe poartă și denumirea
de “intervenție timpurie”.
Terapia prin joacă, poate să ducă la grăbirea proceselor psiho-motorii ale copiilor cu
sindrom Down, fiind și cele mai eficiente.
Se are în vedere laxitatea articulara și hipotonia musculară, acestea fiind specifice
copiilor cu sindrom Down.
Platfus-ul, dar și distanța dintre haluce și restul degetelor, policele mai scurt decât la cei
normali, sunt caracteristici întâlnite la cei cu sindrom Down.
Ca și obiective de bază se pot enumera:
mișcările pasive ajuta la relaxarea membrelor și a întregului organism. Capacitate de
concentrare este scăzut datorita și retardului psihic, tocmai din acest motiv și timpul alocat
învățării schemelor corporale sau a oricărui lucru nou la copiii cu sindrom Down este mult mai
mare;
creșterea tonusului muscular;
îmbunătățirea posturii în statică și dinamică, în fiecare etapă de dezvoltare;
dezvoltarea stabilității și echilibrului prin exersarea reacțiilor posturale și de
stimulare proprioceptivă;
aliniamentul corporal, a coloanei cervicale (corectarea cifozei), a coloanei
toracale și a centurii scapulare (ridicarea umerilor și îndreptarea spatelui), a coloanei
lombare si a pelvisului (reducerea hiperlordozei lombare);
alinierea extremităților inferioare, corectarea platfusului, genul valgum, genul
recurvatum etc. (ridicări pe vârfuri, purtarea de talonete);
dezvoltarea motricității grosiere în concordanță cu vârsta cronologica a copilului;
antrenarea ADL-urilor necesare (Activities of Daily Living).
Mijloace utilizate:
activități/jocuri care să stimuleze dezvoltarea motricității grosiere conform vârstei
cronologice a copilului;
activități/jocuri care sa stimuleze creșterea tonusului muscular;
utilizarea unor mijloace adjuvante( kinesiotape) pentru menținerea unor poziții
funcționale la nivelul diferitelor articulații( gleznă pentru reducerea valgului sau a pumnului
pentru reducerea rotației interne).
Exercițiile adaptate, parcurse metodic de la ușor la greu și de la simplu la complex, duc
la o reușită de aproximativ 70-90%.
Exerciții de kinetoterapie pentru copiii cu sindrom Down:
Exerciții pentru stabilitate și echilibru
Scopul: restabilirea echilibruli dinamic;
Materiale: placa de echilibru, oglindă;
Desfășurarea exercițiului: kinetoterapeutul susține/ajută copilul din lateral sau spate.
Copilul se urcă pe placa de echilibru. Se execută cicluri spre dreapta și spre stânga.

5. 5
Sprijinul se face pe ambele picioare, spatele drept.
Se face o presiune pe vârfuri, apoi pe lateralul piciorului aferent direcției ciclului, pe călcâi,
apoi pe lateralul opus.
Exerciții pentru corectarea cifozei
Scopul: corectarea cifozei a tipice
Materiale: baston, oglindă
Desfășurarea exercițiului: kinetoterapeutul demonstrează mișcarea de ducere a bastonului
deasupra capului pe timpul 1, coborârea bastonului pe timpul 2.
Copilul execută mișcarea pe numărătoarea kinetoterapeutului.
Material: saltea
Desfășurarea exercițiuli: kinetoterapeutul și copilul se afla culcați ventral față-n față, cu
brațele îndoite, palmele așezate pe saltea, în dreptul pieptului.
Ridicarea trunchiului prin întinderea în brațe, concomitent cu hiperextensia capului.
Exerciții pentru atenție și coordonare
Scopul: antrenarea proceselor de coordonare și îndemânare în jocuri de culori.
Materiale: bucăți colorate din burete/hârtie
Desfășurarea jocului: Covorul este îmbinat cu culori așezate aleatoriu, iar copilul trebuie să
avanseze spre capătul celalalt al covorului colorat, la comanda kinetoterapeutului: din două în
două culori sau pe diagonală.
Exerciții de corectare a posturii
Scopul: conștientizarea schemei corporale și auto-control
Materiale: oglindă, carte ușoară
Desfășurarea exercițiului: copilul se află în fața oglinzii, cu o carte pe creștet, acesta trebuie
să aibă auto-control, kinetoterapeutul corectează atât verbal cât și demonstrativ.
Se are în vedere linia umerilor, bazinului, genunchilor și redresarea din brațe.
Exerciții pentru învățarea corectă a mersului
Scop: explicarea fazelor de mers și învățarea lor
Materiale: saltea
Desfășurarea exercițiului: copilul se află culcat dorsal pe saltea, kinetoterapeutul execută
pasiv, alternativ cu picioarele copilului atacul cu talonul, sprijinul la diferite grade și în diferite
unghiuri și propulsia. După conștientizarea mișcării, se execută activ de către copil.
Scopul: corectarea atacului cu talonul, sprijinul unipodal și propulsia
Materiale: banda de alergare
Desfășurarea exercițiului: Kinetoterapeutul explică fazele mersului și le demonstrează
Copilul merge ușor pe banda de alergare, kinetoterapeutul corectează mișcările piciorului,
pentru a se ajunge la automatism.
Exerciții pentru corectarea platfusului
Scopul: corectarea, ameliorarea platfusului
Materiale: scara fixă, banca, bastoane, jaloane
Desfășurarea jocului: se execută contra timp, dacă este posibil și sub formă de ștafetă.
Kinetoterapeutul pregătește traseul și îl demonstrează.
Copilul/copii parcurg tot traseul pe vărfuri. Se pleacă de la start printre jaloane, apoi sărituri
peste cinci bastoane așezate orizontal cu direcția de parcurs, se urcă pe scara fixă, șipcă cu

6. 6
șipcă, până se atinge cu mâna un semn făcut de către kinetoterapeut, se coboara șipcă cu șipcă
și se termină traseul în alergare pe vârfuri până la semnul de sosire.
Recuperarea trebuie făcută cu scopul înlesnirii mersului, corectării posturii, dobândirii
unei vieți cât mai aproape de normal. De mentionat că în toate situațiile copilul trebuie oprit de
la exerciții care ar solicita articulația cervico-occipitală, deoarece aceasta este foarte laxă și
există riscul unor luxații cu consecințe dramatice .
Intervenţia logopedică în Sindromul Down
Copiii cu Sindrom Down emit vocalele, însă consoanele dificile sunt omise sau
înlocuite, grupurile de consoane fiind înlocuite cu altele mai uşor de pronunţat, diftongii sunt
reduşi la o vocală, silabele reducându-se spre sfârşitul cuvântului.
Apariţia vocabularului este mai lentă cuvintele fiind pronunţate incorect şi neinteligibil.
Copilul nu formează propoziţii, nu diferenţiază sunetele în cuvinte, are dificultăţi la trecerea
limbajului intern spre cel extern, nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor.
Intervenția logopedică este centrată pregnant în direcţia dezvoltării motricităţii
aparatului fono-articulator (musculatura obrajilor, buzelor, limbii), restabilirea echilibrului
inspir-expir, dezvoltarea percepţiei auditive şi auzului fonematic si stimularea si promovarea
limbajului. Este foarte important ca fiecare exercițiu să fie individualizat în funcție de
particularităţile fiecărui copil. Urmărirea obiectivelor intervenţiei logopedice timpurii îl va
ajuta pe copil să emită unele sunete şi să articuleze cuvinte pe care insuficienta dezvoltare a
musculaturii şi deficitul de auz fonematic le împiedicau.
Corectarea cazurilor de bâlbâiala primară, care apar deseori la copiii cu Sindrom Down
pe fondul motricităţii deficitare, respiraţiei incorecte (bucală) şi a discrepanţei între gândire şi
posibilitatea organelor fonatoare de a articula şi fără de care aceasta tulburare s-ar agrava.
Logopedul va face stimularea și apoi corectarea limbajului și va fi un specialist de care
copilul cu sindrom Down va avea nevoie pe termen lung .Activitatea logopedică cuprinde
exerciții cu caracter general, pregătitoare vorbirii( educarea respirației, imitarea mișcărilor
organelor fono-articulatorii, dezvoltarea mușchilor fini ai mâinii, optimizarea coordonării
ocolo-motorii ). Alături de acesta, mare parte din terapia logopedică se referă la exercițiile cu
caracter specific, exerciții care variază în funcție de fiecare problemă și de fiecare copil.
Copiii cu sindrom Down întâmpină de obicei dificultăți importante în dezvoltarea
auzului fonematic și a pronunțării corecte a sunetelor și a grupurilor de sunete. Dacă pentru
diagnosticul tipic de dislalie polimorfă există terapii bine structurate și adaptate , în cazul
abordării terapeutice a tulburărilor de ritm și fluență , demersurile sunt mai dificile, balbismul
sau bâlbâiala are repercursiuni asupra întregii personalități a copilului prin complicațiile sale
patopsihice secundare: timiditate, teama de a pronunța un anumit sunet, cuvânt, de a fi activ în
timpul terapiei (logofobia), instabilitatea emotivă, închiderea în sine, izolare de grup.

7. 7
Tulburările de ritm și fluență un se alienează cu diada ”tulburare de vorbire-coeficient
de inteligență”, dar contribuția psihologului este importantă în efortul logopedului de a
recupera un copil cu o astfel de problemă. Bâlbâiala se caracterizează prin tulburări spastice
ale ritmului și fluenței vorbirii, determinate de tulburări funcționale ale raporturilor de inducție
cortico - subcorticală și mai rar organice. Denaturarea vorbirii apare în urma spasmelor
musculaturii organelor de vorbire și a tulburărilor de natură afectiv-volitive.
Simptomele bâlbâielii sunt instabile, se schimbă în funcție de dependența de stare
psihică generală a copilului și de relația socială dintre el și interlocutorul său. Vorbirea poate
decurge în anumite situații normal și ea este normală cu excepția sunetelor dificile. Apare în
mod obișnuit în perioada de dezvoltare a vorbirii, sub acțiunea unor factori stresanți( șocuri
nervoase, traume psihice ) sau după anumite boli, dar în anumite cazuri ea poate să apară și în
perioada verbală. Limbajul expresiv și structura lexico-gramaticală a vorbirii se dezvoltă
normal.
La bâlbâiți este grav afectată funcția comunicativă a vorbirii. Bâlbâiala este însoțită de
mișcări concomitente de prisos, care însoțesc efortul de a vorbi( mișcări ale membrelor,
capului, sinkinezii). În timpul vorbirii se pot observa tulburări neurovegetative, respiratorii,
vasomotorii, secretorii. În lipsa unui ajutor logopedic de specialitate, bâlbâiala prezintă tendințe
de agravare. Prognosticul, exceptând unele recidive, este favorabil.
Cele mai frecvente situații care cauzează bâlbâiala la copilul cu sindrom Down sunt:
 întrebările puse brusc;
 fixarea cu insistență asupra bâlbâitului când acesta trebuie să vorbească;
 încercarea de a impune propria părere de relatare a unor situații stresante, neplăcute;
 stări de oboseală fizică, psihică, convalescență;
 povestirea unor fapte neplăcute, stresante;
 manifestări agresive din partea celorlalți copii;
 pronunțarea unor cuvinte lungi, cu dificultăți fonetice, puțin cunoscut
Terapia logopedică a bâlbâielii se face prin:
- crearea unui scenariu terapeutic care să favorizeze exprimarea verbală fluentă;
- construirea unui climat cald si plin de afectivitate;
- comunicarea in buna dispoziție, de relaxare;
- supraveghere mai puțin rigidă a grupului de copii;
- evitarea conflictelor și a stării de încordare nervoasă;
În terapia bâlbâielii trebuie să se acorde asistență de specialitate atât copilului cât și
părinților acestuia. Toți membrii familiei trebuie să stabilească relații afective de apropiere, de
sinceritate și încredere, care să-i ofere copilului o securitate sufletească deosebită. Relațiile
afective trebuie să fie echilibrate și constante.
În ceea ce privește terapia directă cu subiectul, în prima faza se urmărește:
1. Înlăturarea pe cât posibil a cauzelor declanșatoare ;
2. Exerciții de reeducare a vorbirii prin exerciții variate:
- exerciții de gimnastică respiratorie pentru realizarea unei respirații toracice
echilibrate și a unei inspirații profunde, dirijate conștient de copil;
- exerciții de gimnastica respiratorie însoțite de vorbire (după ce s-a obținut un
anumit echilibru);
- exerciții de antrenare a discernământului auditiv, bazat pe exerciții de pronunțare
ritmică și de reliefare a elementelor prozaice, cu variația intonației, tempoului;
- exerciții ritmice, bazate pe coordonarea întregii motricități, inclusiv a celei
verbale;

8. 8
Pot fi adaptate diferite metode de psihoterapie, personal am constatat ca atât
terapia directă prin cuvânt cât și cea indirectă prin modificările ambientale au mai mult efect
dacă sunt asociate cu procedee extralingvistice (ton hotărât, mimică expresivă, gesturi sigure)
care sunt mult mai eficiente decât argumentarea logică.
Este recomandat să se folosească exerciții de contractură musculară, nervoasă și
psihică, pe un fond muzical liniștitor sau pe fondul unor imagini relaxante.
Pentru copiii care au tendințe agresive recomand descărcarea fizică, prin exerciții ce
includ mișcări specifice instinctive, care duc treptat la liniștire. Astfel se impune o strânsă
colaborare cu kinetoterapeutul, programarea unor activități comune.
Programul logopedic ar trebui să includă procedee variate cum ar fi:
- procedeul continuității tonului vocal (înlocuirea sunetelor, cuvintelor prin pronunțarea
sunetelor „a” sau „m” prelungit, imitând însă accentul și intonația propoziției);
- întreruperea și reluarea vorbirii ;
- procedeul masticației (să emită sunete in timp ce efectuează mișcări de masticație);
- procedeul asocierii vorbirii cu scrisul (exercițiile de scris se execută deodată cu
pronunțarea prelungită a vocalelor din fiecare silabă, înlăturând difluențele prin abaterea
atenției de la pronunțare);
Jocuri de logopedie pentru copii
Să facem baloane de săpun
Scop: exersarea respirației ;
Desfășurarea jocului: Elevul are în mână un tub cu săpun cu apă și o paletă . La
comanda"Suflă și fă cât mai multe baloane" își umflă cu putere obrajii și plămânii cu aer și
suflă.
Să nu mă atingă mingea de Ping-Pong
Scopul: pronunțarea cât mai corectă a consoanei "f" izolat;
Material: o minge de ping -pong;
Desfășurarea jocului: Copilul stă la masă. Logopedul pune o minge între el și copil, aceștia
trebuie să sufle concomitent înspre mingea de ping-pong - rostind consoana f - asigurând un
suflu puternic și suficient de intens pentru a menține mingea în zona centrală. Jocul se reîncepe
când mingea se atinge de copil, sau după scurte pauze, atunci când elevul a obosit.( se poate
juca și între doi elevi).
Jocul de-a balonul
Scop: Exersarea pronunțării corecte a consoanelor "ş, f" izolate.
Desfășurarea jocului: Copii sunt așezați într-un cerc mic. La comanda "Umflam balonul",
toți copiii suflă rostind consoana”f„ și lărgesc cercul (balonul se umfla). La comanda "Am

9. 9
înțepat cu un ac" copiii spun "Se dezumflă" și rostesc consoana ”ş„ lin, îndelungat apoi revin
în cercul mic.
Repetă după mine
Scop: exersarea onomatopeelor "cu-cu; ga-ga"; perfecționarea auzului fonematic;
Desfășurarea jocului: Copiii sunt așezați in cerc, unul in mijloc cu ochii legați. Copiii se învârt
în cerc până când copilul din mijloc bate din palme, atunci se opresc. Copilul merge, atinge pe
unul dintre ei și spune pe un ton oarecare "cu-cu" sau "ga-ga". Copilul atins pe același ton
trebuie să repete după el. Dacă a repetat mai bine, intră el în cerc.
Poezie cu Onomatopee
Scopul: exersarea sunetelor : m, n, g, r;
Material: ilustrate sau jucării;
Desfășurarea jocului: Logopedul va arata ilustrația sau jucăria corespunzătoare jocului și va
recita versurile:
Ma-ma-ma/ Este mama mea.
Na-na-na/ Păpușica mea.
Piu-piu-piu/ Puișoru-i viu
Ga-ga-ga/ Gâsculița mea.
Mac-mac-mac/ Rața e pe lac.
Fâș-fâș-fâș/ Mergem prin tufiș.
Vai-vai-vai/ Pe codă-o călcai.
Majoritatea autorilor sunt de părere că cititul este metoda de bază în terapia bâlbâielii.
La început citirea va fi însoțită de bătaia metronomică a mâinii, copilul având sarcina de a citi
cuvântul, corect, prelungit, bine articulat. Este bine ca exercițiile de citire în această fază, să se
facă pe texte scurte, apoi se vor lungi (4-5 cuvinte). Copilul va începe cu un inspir (mai mult
sau mai puțin profund, în funcție de lungimea sintagmei) apoi va citi sintagma pe parcursul
unui singur expir. Primele exerciții se vor face cu logopedul, urmărind citirea reflectată și apoi
independența. În vederea evitării perseverării influențelor, vor alterna diferitele tipuri de
exerciții (cu voce sonoră, șoptită, mimată, rapidă, lentă, normală).După realizarea unei vorbiri
apropiate de normal se va exersa citirea artistica (expresiva) adică citirea cu intonație,
accentuări, cu respectarea semnelor de ortografie și punctuație. Se va trece apoi la reproducerea
celor citite, inițial pe baza întrebărilor logopedului (cerându-i să redea doar ideile pe care le
stăpânește) și în final independent. După conversația dirijată în primele ședințe, pe teme
obișnuite, familiare bâlbâitului, pe măsură ce se restabilește vorbirea copilului, va urma
conversația mai nuanțata în care se abordează teme variate. Deoarece la subiecții bâlbâiți se
constată și o voce slabă, nesigură, trebuie acționat pentru educarea unei voci sonore, sigure, ce
se poate forma mai ales prin cântec. Meloterapia și terapia prin dans sunt benefice pentru
tratamentul bâlbâielii.

10. 10
Educație acvatică (hidrokinetoterapie) și sindromul Down
Acomodarea copilului cu Sindrom Down la mediul acvatic
Obiective de baza in hidrokinetoterapie:
- Educarea si reeducarea, corectarea posturii si aliniamentului corpului si a segmentelor sale.
- Obținerea relaxării generale si locale, a decontractării musculare, inhibarea spasticității;
- Obținerea și păstrarea unui tonus muscular adecvat activităților cotidiene
- Menținerea și creșterea progresivă a forței și rezistenței musculare în vederea realizării
mobilității, stabilității si a controlului motor
- Recâștigarea și mărirea treptata a amplitudinii mișcării articulare până la unghiul maxim;
- Obținerea și creșterea flexibilității, elasticității și supleței;
- Educarea și reeducarea îndemânării, coordonării și controlului echilibrului și a abilitații;
- Prevenirea posturilor si atitudinilor incorecte, corectarea acestora;
- Educarea și reeducarea sensibilității;
- Educarea și reeducarea lateralității, locomoției și mersului independent;
- Prevenirea instalării atrofiei musculare și osteoporozei;
Conchizând, treapiile direcţionează copilul cu anumite deficiențe spre participarea la
anumite activităţi, pentru a-şi reface, întări sau îmbunătăţi performanţele, spre a facilita
însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru diminuarea sau corectarea
patologiei, pentru menţinerea stării de sănătate. Un tratament ce se concentrează în a ajuta
copiii pentru a dobândi independența în toate zonele de activitate pe care le desfășoară.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Buică C. - Bazele defectologiei, Editura Aramis, Bucuresti, 2004;
Gherguţ A. - Sinteze de Psihopedagogie Specială , Bucureşti, Editura Polirom, 2005;
Gutu M. - Logopedie, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj, 1975;
Holdevici I, Neacşu V. - Sisteme de Psihoterapie şi Consiliere Psihologică, Editura. Kullusys,
Bucureşti, 2008;
Kiss J. – Fizio-Kinetoterapia și recuperarea medicala în afecțiunile aparatului locomotor, Editura
Medicală. București, 1999;
Partenie,Ancuţa, Logopedie, Editura Albatros, Timişoara, 1999;
Plas F., Hagron E. – kinetoterapie activă, Editura Polirom, Cluj-Napoca, 2001;
Sbenghe T. – Kinesiologie Știința mișcării, Editura Medicală, București, 2008;
Verza E. - Tratat de Logopedie, vol II, Editura SemnE, Bucureşti, 2009.