SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 7
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Imaginea de Ansamblu

De ce este importantă pentru noi Imaginea de Ansamblu?

Cunoscând Imaginea de Ansamblu ne ajută să răspundem la întrebarea „Despre ce spune
Dumnezeu că este viaţa?”

De asemenea, ne ajută să răspundem la unele din Întrebările mari ale vieţii :
   1. De ce m-a creat Dumnezeu?
   2. Care este scopul vieţii?
   3. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine?
   4. Cum decid ce este important în viaţă?

Dacă nu ştim Imaginea de Ansamblu vom fi confuzi şi dezorientaţi de multe ori datorită
aglomerării vieţii, supraîncărcarii cu informaţii şi datorită lumii haotice în care trăim.

Imaginea de Ansamblu ne ajută să vedem ceea ce este important cu adevărat, astfel încât să
putem face cele mai înţelepte şi cele mai bune alegeri în toate zonele vieţii noastre.

Pericole de considerat

Înainte să privim la „Imaginea de Ansamblu” există câteva pericole de care trebuie să fim
conştienţi, pericole care ne pot împiedica să trăim viaţa în modul pe care Dumnezeu doreşte.

Sindromul broaştei în apa fierbinte
O broască pusă într-un vas cu apă fierbinte va încerca să iasă, dar dacă este pusă într-un vas cu
apă rece la o temperatură care creşte încet, aceasta nu va observa şi va fierbe până va muri.

Există influenţe din cultura şi vremurile în care trăim care au acelaşi efect spiritual asupra noastră.

Ce lucruri au acelaşi efect asupra noastră, din punct de vedere spiritual, în vremurile şi cultura în
care trăim.

Influenţe periculoase
    1. Materialism
    2. Individualism
    3. Relativism                        Aceste influenţe rezultă într-o orientare şi o gândire
    4. Pragmatism                        lumească şi egocentrică.
    5. Consumatorism

Dacă suntem focalizaţi în acest mod, rezultatul este că vom fi interesaţi de istoria noastră şi vom
dori ca Dumnezeu să devină parte din istoria noastră pentru a o face mai bună. Dar nu asta a
intenţionat Dumnezeu!

Romani 11:36
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Marcu 8:35
Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa8, o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru
Evanghelie, o va salva.
1 Corinteni 6:19-20
…şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu
în trupul (şi în duhul) vostru (,care sunt ale lui Dumnezeu).

2 Corinteni 5:15
El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Ce a murit
şi a fost înviat pentru ei.

Galateni 2:20
şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc
prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Paul Tripp
„Am fost creaţi să trăim pentru ceva, pentru cineva mai mare decât noi înşine. Am fost creaţi să
trăim cu, pentru şi prin Domnul. Dumnezeu trebuie să fie motivaţia şi speranţa în tot ceea ce
facem. Am fost creaţi să trăim pentru plăcerea, onoarea şi voia Lui. Dar nebunia păcatului ne face
să ne reducem vieţile doar la mărimea şi forma a ceea ce noi ca oameni putem trăi.”

                                      Imaginea de ansamblu

                                             Isus
                                                 
                                                   
                              Evanghelia  Biserica  Misiunea

În loc să fim creaţi pentru a avea propria noastră poveste, Dumnezeu ne-a creat pentru El Însuşi şi
pentru a lua parte la povestea Lui, dar noi ne-am îndepărtat de la El ca să fim proprii noştri
dumnezei şi în felul acesta totul s-a dat peste cap.

După cum vedem, nu e vorba despre noi, este vorba despre Isus! Chiar Isus a spus acest lucru!

Ioan 5:39
Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt
cele care depun mărturie despre Mine!

Luca 24:25-27
El le-a zis: „O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce au
spus profeţii! Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui?” şi,
începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate
Scripturile.

Cum ajungem să Îl cunoaştem pe Isus


            Biblia
              
          Evanghelia
              
             Isus




                                                                                                          2
Evrei 1:2-3
… însă în aceste zile de pe urmă, El ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor
lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. El este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii
Lui. El susţine toate lucrurile prin Cuvântul Său puternic. După ce a realizat curăţirea de păcate, S-
a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi...

Matei 25:31-33, 46
Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El se va aşeza pe tronul
slavei Sale şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum
desparte păstorul oile de capre şi va pune oile să stea la dreapta lui, iar caprele la stânga. Şi
aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.

Filipeni 2:9-11
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dăruit Numele care este mai presus de
orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ şi de
sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este
Domnul.
                                                                                  Simbolul
Totul este despre Isus !!!                                                        Trinităţii
    1.Isus a creat universul
                                                       Isus
    2.Isus ţine toate lucrurile
                                                            
    3. Isus va moşteni toate lucrurile
                                                              
    4. Isus va judeca pe toţi oamenii
                                       Evanghelia  Biserica  Misiunea
    5. Isus va fi Rege peste toate


Amintiţi-vă! Oriunde îl vedeţi pe Isus să ştiţi că Tatăl şi Duhul Sfânt sunt implicaţi de
asemenea. Ei sunt Trinitatea şi sunt întotdeauna în unitate şi armonie.

Trintatea şi Evanghelia
   1. Tatăl a stabilit planul veşnic de mântuire şi L-a trimis pe Fiul Său.
   2. Isus a dus planul la îndeplinire şi a înfăptuit răscumpărarea pentru om.
   3. Duhul atribuie credincioşilor beneficiile ispăşirii lui Isus.

Importanţa Evangheliei

Luca 4:43
...însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, căci
pentru aceasta am fost trimis.“

Romani 1:16
Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea
fiecăruia care crede…

Definiţia Evangheliei
Evanghelia este vestea bună despre ceea ce Dumnezeu a făcut prin Fiul Său Isus Cristos ca să-şi
restaureze domnia şi conducerea Sa peste întreaga creaţie şi să aducă reconciliere pentru toţi cei
care se pocăiesc şi îşi pun încrederea în Cristos.




                                                                                                         3
Aspectele Evangheliei
  1. Înţelegerea Evangheliei
  2. Trăirea Evangheliei
  3. Proclamarea Evangheliei
  4. Apărarea Evangheliei

Înţelegerea Evangheliei
    1. A creşte în cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei.
    2. A fi în stare să scrii ce este Evanghelia.
    3. A fi în stare să explici clar Evanghelia şi altora.

Niciodată nu laşi Evanghelia pentru a trece la alte lucruri. Pur şi simplu te adânceşti mai mult în
ea.

Trăirea Evangheliei
   1. Predică-ţi Evanghelia în fiecare zi.
   2. Trăieşte bazat pe adevărurile despre ceea ce eşti în Cristos.
   3. Trăieşte o viaţă cruciformă.
   4. Trăieşte o viaţă de pocăinţă şi credinţă.

Proclamarea Evangheliei
   1. Duhul Sfânt – nevoia de rugăciune
   2. Evanghelia – cunoaşte-o bine!
   3. Mărturia – istoria şi viaţa ta

Apărarea Evangheliei (Întrebări la care ar trebui să ştii să răspunzi)
  1. De ce să crezi în Dumnezeu?
  2. De ce să crezi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?
  3. De ce Dumnezeu permite răul şi suferinţa?
  4. De ce Dumnezeu trimite oameni în iad?

Importanţa Bisericii

1 Petru 2:4-5
Veniţi la El, Piatra vie respinsă de oameni, dar aleasă şi preţioasă înaintea lui Dumnezeu. Iar voi,
ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca o casă duhovnicească, pentru a fi o preoţie sfântă, ca să aduceţi
jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.

Efeseni 3:10-11
…pentru ca domniile şi autorităţile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea
nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a realizat în Cristos Isus, Domnul
nostru.

1 Corinteni 12:7, 27
7 Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor… 27 Voi sunteţi trupul lui
Cristos şi fiecare este un mădular al lui.

Biserica
   1. Mireasa lui Cristos
   2. Trupul lui Cristos
   3. Familia lui Dumnezeu
                                                                                                           4
Dumnezeu ca Trinitate este îndrumătorul nostru în relaţiile noastre unii cu ceilalţi în cadrul bisericii.

Biserica este o comunitate de oameni care aparţin lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos.

Biserica este o comunitate de oameni imperfecţi care se ţin de un Cristos perfect şi care sunt
perfecţionaţi prin har. -- Jonathan Dodson

Biserica este poporul lui Dumnezeu salvat prin puterea lui Dumnezeu pentru scopurile lui
Dumnezeu. -- Comunităţile Soma

Scopul Bisericii este să fie un avanpost al Împărăţiei lui Isus care face împărăţia invizibilă să fie
vizibilă, prin puterea harului lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt. -- Mark Driscoll

Biserica este o lumină, un oraş aşezat pe un munte înaintea unei întregii lumi care priveşte. Este
ca o casă model dintr-un anume compartiment. Biserica arată cum este să trăieşti în Împărăţia lui
Dumnezeu sub conducerea lui Isus.

Obiectivul  Misiunea  Scopul
            Glorificarea
    lui Dumnezeu şi a lui Isus
                       
                         
 Proclamare  Ucenicie  Iubire
                          
                       
      Împărăţia lui Dumnezeu


Fundamentul şi Obiectivul
Marcu 1:14-15
După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a
împlinit vremea! Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!“

Matei 6:10, 33
10 vie Împărăţia Ta facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! … 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui
Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Efeseni 1:20-22 (NTR)
…pe care a desfăşurat-o atunci când L-a înviat pe Cristos din morţi şi L-a aşezat la dreapta Lui în locurile
cereşti, deasupra tuturor conducătorilor, autorităţilor, puterilor, domniilor şi a oricărui nume dat, nu doar în
acest veac, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L-a făcut cap peste toate lucrurile, pentru
Biserică,

Sumarul obiectivului nostru
Obiectivul nostru este să aducem domnia şi conducerea lui Dumnezeu peste toate aspectele creaţiei Sale.

Misiunea

Matei 28:18-20
Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Prin
urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului

                                                                                                                   5
Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la
sfârşitul veacului!“

Marcu 16:15
Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură!”

Fapte 1:8 (vezi Luca 24:48-49)
Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată
Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.

Ioan 20:21
Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi!

Matei 22:36-40 Cea mai mare poruncă
Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege? Isus i-a răspuns: – „Să-L iubeşti pe Domnul,
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta.“ Aceasta este cea dintâi şi cea
mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Toată
Legea şi Profeţii depind de aceste două porunci.

Sumarul misiunii noastre
Ca şi Isus, noi trebuie să mergem în puterea Duhului Sfânt şi să proclamăm Evanghelia şi să facem ucenici
care-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, din toţi cei care răspund la Evanghelie.

Scopul - Scopul nostru final
Efeseni 3:21
... a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin.

2 Corinteni 4:15
Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde mulţumirea, spre
slava lui Dumnezeu.

Sumarul Scopului nostru
Scopul final în tot ceea ce facem este să aducem glorie lui Dumnezeu. Când Dumnezeu este
glorificat atunci oamenii I se închină!

Mărturisirea de credinţă de la Westminster
„Scopul principal al omului este să îl slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure de El pe veci.”

Ce este gloria lui Dumnezeu?

John Piper
„Slava lui Dumnezeu reprezintă frumuseţea şi măreţia multiplelor sale perfecţiuni.”

Tot ce vine de la Dumnezeu este slava Lui. Exemplu: lumina, căldura, radiațiile și tot ce mai vine
de la soare.

Expresia finală a gloriei lui Dumnezeu este moartea Fiului Său pe cruce pentru păcatele noastre.

Voia lui Dumnezeu pentru noi
Obiectivul – să aducem domnia şi conducerea lui Dumnezeu peste toate aspectele creaţiei lui.
Misiunea – să împărtăşim Evanghelia pentru a face ucenici ai lui Isus care-L iubesc pe Dumnezeu
şi pe oameni.
Scopul – de a-L slăvi pe Isus şi pe Tatăl aşa încât oamenii să Li se închine.

Totul poate fi sumarizat în cuvintele – Să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-L facem cunoscut.


                                                                                                                    6
Gânduri finale
Apucă Evanghelia, pentru ca Isus să te apuce şi pe tine!
Nu merge doar la biserică! Fii Biserica!
Ai fost chemat de Isus să I te alături în misiunea Sa de a salvare a lumii.

Întrebări recapitulative
    1. Fără să te uiţi peste notiţe, desenează diagrama „Imaginii de Ansamblu” şi explică legăturile
       dintre elementele diagramei.
    2. De ce ar trebui viaţa ta să fie focalizată pe Isus, în loc să fie pe tine?
    3. Poţi explica ce este Evanghelia, Biserica şi Misiunea ei?
    4. Care sunt lucrurile principale care ţi-au ieşit în evidenţă din acest studiu despre Imaginea
       de Ansamblu şi de ce?
    5. În timp, treci prin notiţe împreună cu cineva şi împărtăşiţi-vă observaţiile şi gândurile cu
       privire la fiecare parte.

Pentru a învăţa mai mult
  1. Memorează următoarele versete biblice în luna următoare (unul pe săptămână):
      2 Corinteni 5:15, Galateni 2:20, Romani 12:1-2, Filipeni 2:1-4
  2. Scrie câteva exemple specifice a felului cum Imaginea de Ansamblu te poate ajuta să faci
      alegeri bune în zonele importante din viaţa ta.
  3. Fii în stare să explici altei persoane ce este Evanghelia, Biserica şi Misiunea ei.
  4. Recapitulează aceste notiţe luna următoare şi notează-ţi ceea ce te învaţă Dumnezeu.
  5. Discută punctele 1-4 cu altcineva sau în grup.




                                                                                                       7

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notiteWilliam Anderson
 
01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notiteWilliam Anderson
 
04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notite04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notiteWilliam Anderson
 
EXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂ
EXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂEXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂ
EXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂRadu Teodorescu
 
Pr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitorului
Pr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitoruluiPr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitorului
Pr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitoruluiComoriNemuritoare.RO
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1William Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notiteWilliam Anderson
 
02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notite02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notiteWilliam Anderson
 
Pr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_biblie
Pr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_bibliePr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_biblie
Pr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_biblieComoriNemuritoare.RO
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutWilliam Anderson
 
COSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMI
COSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMICOSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMI
COSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMIRadu Teodorescu
 
SFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚI
SFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚISFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚI
SFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚIRadu Teodorescu
 
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnulPr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnulComoriNemuritoare.RO
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi BisericaWilliam Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? KeynoteWilliam Anderson
 
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notiteWilliam Anderson
 
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?William Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPTWilliam Anderson
 

Was ist angesagt? (20)

03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite
 
02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?
 
01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite
 
04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notite04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notite
 
EXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂ
EXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂEXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂ
EXPERIENȚE ALE HARULUI ÎN SPIRITUALITATEA CREȘTIN ORTODOXĂ
 
Pr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitorului
Pr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitoruluiPr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitorului
Pr iosif trifa__adanciri_in_evanghelia_mantuitorului
 
2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
 
02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notite02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notite
 
Pr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_biblie
Pr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_bibliePr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_biblie
Pr iosif trifa__citiri_si_talcuiri_din_biblie
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia Handout
 
COSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMI
COSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMICOSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMI
COSMOSUL CA TEMPLU AL SFINTEI TREIMI
 
SFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚI
SFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚISFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚI
SFÂNTA MARIA NOUĂ EVĂ SAU PROTOTIPUL NOII FEMINITĂȚI
 
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnulPr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
 
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
 
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
 

Andere mochten auch

Autoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogud
Autoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogudAutoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogud
Autoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogudHans Põldoja
 
Sword Or2008 Julieallinson
Sword Or2008 JulieallinsonSword Or2008 Julieallinson
Sword Or2008 JulieallinsonJulie Allinson
 
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of YorkFilenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of YorkJulie Allinson
 
Open educational resources projects at Tallinn University
Open educational resources projects at Tallinn UniversityOpen educational resources projects at Tallinn University
Open educational resources projects at Tallinn UniversityHans Põldoja
 
02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel Notes02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel NotesWilliam Anderson
 
Design Patterns for Badge Systems in Higher Education
Design Patterns for Badge Systems in Higher EducationDesign Patterns for Badge Systems in Higher Education
Design Patterns for Badge Systems in Higher EducationHans Põldoja
 

Andere mochten auch (6)

Autoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogud
Autoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogudAutoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogud
Autoriõigus, litsentsid ja avatud sisu kogud
 
Sword Or2008 Julieallinson
Sword Or2008 JulieallinsonSword Or2008 Julieallinson
Sword Or2008 Julieallinson
 
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of YorkFilenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of York
 
Open educational resources projects at Tallinn University
Open educational resources projects at Tallinn UniversityOpen educational resources projects at Tallinn University
Open educational resources projects at Tallinn University
 
02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel Notes02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel Notes
 
Design Patterns for Badge Systems in Higher Education
Design Patterns for Badge Systems in Higher EducationDesign Patterns for Badge Systems in Higher Education
Design Patterns for Badge Systems in Higher Education
 

Ähnlich wie 0. Imaginea de ansamblu notite

2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițeWilliam Anderson
 
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite 3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite William Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDFWilliam Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPTWilliam Anderson
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?William Anderson
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - IsusWilliam Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notiteWilliam Anderson
 
08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notiteWilliam Anderson
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre EvanghelieWilliam Anderson
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?William Anderson
 
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?William Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDFWilliam Anderson
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițeWilliam Anderson
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?William Anderson
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? NotiteWilliam Anderson
 

Ähnlich wie 0. Imaginea de ansamblu notite (18)

2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
 
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite 3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
 
Imaginea de ansamblu
Imaginea de ansambluImaginea de ansamblu
Imaginea de ansamblu
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
 
08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
 
Romani 1.ppt
Romani 1.pptRomani 1.ppt
Romani 1.ppt
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
 
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
 
1. Trairea Evangheliei
1. Trairea Evangheliei1. Trairea Evangheliei
1. Trairea Evangheliei
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
 

Mehr von William Anderson

Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutMake Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutWilliam Anderson
 
How to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyHow to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyWilliam Anderson
 
What is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWhat is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWilliam Anderson
 
Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2William Anderson
 
Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3William Anderson
 
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017William Anderson
 
Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1William Anderson
 
How to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubHow to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubWilliam Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillThe Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillWilliam Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedThe Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedWilliam Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4William Anderson
 

Mehr von William Anderson (20)

Nu am fost creat
Nu am fost creatNu am fost creat
Nu am fost creat
 
I Was Not Designed
I Was Not DesignedI Was Not Designed
I Was Not Designed
 
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutMake Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
 
How to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyHow to Share Your Testimony
How to Share Your Testimony
 
What is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWhat is the Gospel Handout
What is the Gospel Handout
 
Follow Your Heart
Follow Your HeartFollow Your Heart
Follow Your Heart
 
Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?
 
Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2
 
Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3
 
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
 
Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1
 
Întrebări despre Isus
Întrebări despre IsusÎntrebări despre Isus
Întrebări despre Isus
 
Questions about Jesus
Questions about Jesus Questions about Jesus
Questions about Jesus
 
Becoming a Better Speaker
Becoming a Better SpeakerBecoming a Better Speaker
Becoming a Better Speaker
 
Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!
 
How to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubHow to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished Club
 
The Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillThe Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red Pill
 
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedThe Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
 
The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4
 
Selecting Your Topic
Selecting Your TopicSelecting Your Topic
Selecting Your Topic
 

0. Imaginea de ansamblu notite

  • 1. Imaginea de Ansamblu De ce este importantă pentru noi Imaginea de Ansamblu? Cunoscând Imaginea de Ansamblu ne ajută să răspundem la întrebarea „Despre ce spune Dumnezeu că este viaţa?” De asemenea, ne ajută să răspundem la unele din Întrebările mari ale vieţii : 1. De ce m-a creat Dumnezeu? 2. Care este scopul vieţii? 3. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine? 4. Cum decid ce este important în viaţă? Dacă nu ştim Imaginea de Ansamblu vom fi confuzi şi dezorientaţi de multe ori datorită aglomerării vieţii, supraîncărcarii cu informaţii şi datorită lumii haotice în care trăim. Imaginea de Ansamblu ne ajută să vedem ceea ce este important cu adevărat, astfel încât să putem face cele mai înţelepte şi cele mai bune alegeri în toate zonele vieţii noastre. Pericole de considerat Înainte să privim la „Imaginea de Ansamblu” există câteva pericole de care trebuie să fim conştienţi, pericole care ne pot împiedica să trăim viaţa în modul pe care Dumnezeu doreşte. Sindromul broaştei în apa fierbinte O broască pusă într-un vas cu apă fierbinte va încerca să iasă, dar dacă este pusă într-un vas cu apă rece la o temperatură care creşte încet, aceasta nu va observa şi va fierbe până va muri. Există influenţe din cultura şi vremurile în care trăim care au acelaşi efect spiritual asupra noastră. Ce lucruri au acelaşi efect asupra noastră, din punct de vedere spiritual, în vremurile şi cultura în care trăim. Influenţe periculoase 1. Materialism 2. Individualism 3. Relativism Aceste influenţe rezultă într-o orientare şi o gândire 4. Pragmatism lumească şi egocentrică. 5. Consumatorism Dacă suntem focalizaţi în acest mod, rezultatul este că vom fi interesaţi de istoria noastră şi vom dori ca Dumnezeu să devină parte din istoria noastră pentru a o face mai bună. Dar nu asta a intenţionat Dumnezeu! Romani 11:36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. Marcu 8:35 Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa8, o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, o va salva.
  • 2. 1 Corinteni 6:19-20 …şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu în trupul (şi în duhul) vostru (,care sunt ale lui Dumnezeu). 2 Corinteni 5:15 El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Ce a murit şi a fost înviat pentru ei. Galateni 2:20 şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. Paul Tripp „Am fost creaţi să trăim pentru ceva, pentru cineva mai mare decât noi înşine. Am fost creaţi să trăim cu, pentru şi prin Domnul. Dumnezeu trebuie să fie motivaţia şi speranţa în tot ceea ce facem. Am fost creaţi să trăim pentru plăcerea, onoarea şi voia Lui. Dar nebunia păcatului ne face să ne reducem vieţile doar la mărimea şi forma a ceea ce noi ca oameni putem trăi.” Imaginea de ansamblu Isus       Evanghelia  Biserica  Misiunea În loc să fim creaţi pentru a avea propria noastră poveste, Dumnezeu ne-a creat pentru El Însuşi şi pentru a lua parte la povestea Lui, dar noi ne-am îndepărtat de la El ca să fim proprii noştri dumnezei şi în felul acesta totul s-a dat peste cap. După cum vedem, nu e vorba despre noi, este vorba despre Isus! Chiar Isus a spus acest lucru! Ioan 5:39 Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Luca 24:25-27 El le-a zis: „O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce au spus profeţii! Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui?” şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile. Cum ajungem să Îl cunoaştem pe Isus Biblia  Evanghelia  Isus 2
  • 3. Evrei 1:2-3 … însă în aceste zile de pe urmă, El ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. El este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui. El susţine toate lucrurile prin Cuvântul Său puternic. După ce a realizat curăţirea de păcate, S- a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi... Matei 25:31-33, 46 Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El se va aşeza pe tronul slavei Sale şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile să stea la dreapta lui, iar caprele la stânga. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică. Filipeni 2:9-11 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul. Simbolul Totul este despre Isus !!! Trinităţii 1.Isus a creat universul Isus 2.Isus ţine toate lucrurile    3. Isus va moşteni toate lucrurile    4. Isus va judeca pe toţi oamenii Evanghelia  Biserica  Misiunea 5. Isus va fi Rege peste toate Amintiţi-vă! Oriunde îl vedeţi pe Isus să ştiţi că Tatăl şi Duhul Sfânt sunt implicaţi de asemenea. Ei sunt Trinitatea şi sunt întotdeauna în unitate şi armonie. Trintatea şi Evanghelia 1. Tatăl a stabilit planul veşnic de mântuire şi L-a trimis pe Fiul Său. 2. Isus a dus planul la îndeplinire şi a înfăptuit răscumpărarea pentru om. 3. Duhul atribuie credincioşilor beneficiile ispăşirii lui Isus. Importanţa Evangheliei Luca 4:43 ...însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis.“ Romani 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede… Definiţia Evangheliei Evanghelia este vestea bună despre ceea ce Dumnezeu a făcut prin Fiul Său Isus Cristos ca să-şi restaureze domnia şi conducerea Sa peste întreaga creaţie şi să aducă reconciliere pentru toţi cei care se pocăiesc şi îşi pun încrederea în Cristos. 3
  • 4. Aspectele Evangheliei 1. Înţelegerea Evangheliei 2. Trăirea Evangheliei 3. Proclamarea Evangheliei 4. Apărarea Evangheliei Înţelegerea Evangheliei 1. A creşte în cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei. 2. A fi în stare să scrii ce este Evanghelia. 3. A fi în stare să explici clar Evanghelia şi altora. Niciodată nu laşi Evanghelia pentru a trece la alte lucruri. Pur şi simplu te adânceşti mai mult în ea. Trăirea Evangheliei 1. Predică-ţi Evanghelia în fiecare zi. 2. Trăieşte bazat pe adevărurile despre ceea ce eşti în Cristos. 3. Trăieşte o viaţă cruciformă. 4. Trăieşte o viaţă de pocăinţă şi credinţă. Proclamarea Evangheliei 1. Duhul Sfânt – nevoia de rugăciune 2. Evanghelia – cunoaşte-o bine! 3. Mărturia – istoria şi viaţa ta Apărarea Evangheliei (Întrebări la care ar trebui să ştii să răspunzi) 1. De ce să crezi în Dumnezeu? 2. De ce să crezi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? 3. De ce Dumnezeu permite răul şi suferinţa? 4. De ce Dumnezeu trimite oameni în iad? Importanţa Bisericii 1 Petru 2:4-5 Veniţi la El, Piatra vie respinsă de oameni, dar aleasă şi preţioasă înaintea lui Dumnezeu. Iar voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca o casă duhovnicească, pentru a fi o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos. Efeseni 3:10-11 …pentru ca domniile şi autorităţile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a realizat în Cristos Isus, Domnul nostru. 1 Corinteni 12:7, 27 7 Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor… 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare este un mădular al lui. Biserica 1. Mireasa lui Cristos 2. Trupul lui Cristos 3. Familia lui Dumnezeu 4
  • 5. Dumnezeu ca Trinitate este îndrumătorul nostru în relaţiile noastre unii cu ceilalţi în cadrul bisericii. Biserica este o comunitate de oameni care aparţin lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos. Biserica este o comunitate de oameni imperfecţi care se ţin de un Cristos perfect şi care sunt perfecţionaţi prin har. -- Jonathan Dodson Biserica este poporul lui Dumnezeu salvat prin puterea lui Dumnezeu pentru scopurile lui Dumnezeu. -- Comunităţile Soma Scopul Bisericii este să fie un avanpost al Împărăţiei lui Isus care face împărăţia invizibilă să fie vizibilă, prin puterea harului lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt. -- Mark Driscoll Biserica este o lumină, un oraş aşezat pe un munte înaintea unei întregii lumi care priveşte. Este ca o casă model dintr-un anume compartiment. Biserica arată cum este să trăieşti în Împărăţia lui Dumnezeu sub conducerea lui Isus. Obiectivul  Misiunea  Scopul Glorificarea lui Dumnezeu şi a lui Isus       Proclamare  Ucenicie  Iubire       Împărăţia lui Dumnezeu Fundamentul şi Obiectivul Marcu 1:14-15 După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea! Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!“ Matei 6:10, 33 10 vie Împărăţia Ta facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! … 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Efeseni 1:20-22 (NTR) …pe care a desfăşurat-o atunci când L-a înviat pe Cristos din morţi şi L-a aşezat la dreapta Lui în locurile cereşti, deasupra tuturor conducătorilor, autorităţilor, puterilor, domniilor şi a oricărui nume dat, nu doar în acest veac, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L-a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, Sumarul obiectivului nostru Obiectivul nostru este să aducem domnia şi conducerea lui Dumnezeu peste toate aspectele creaţiei Sale. Misiunea Matei 28:18-20 Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului 5
  • 6. Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“ Marcu 16:15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură!” Fapte 1:8 (vezi Luca 24:48-49) Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. Ioan 20:21 Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi! Matei 22:36-40 Cea mai mare poruncă Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege? Isus i-a răspuns: – „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta.“ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Toată Legea şi Profeţii depind de aceste două porunci. Sumarul misiunii noastre Ca şi Isus, noi trebuie să mergem în puterea Duhului Sfânt şi să proclamăm Evanghelia şi să facem ucenici care-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, din toţi cei care răspund la Evanghelie. Scopul - Scopul nostru final Efeseni 3:21 ... a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin. 2 Corinteni 4:15 Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. Sumarul Scopului nostru Scopul final în tot ceea ce facem este să aducem glorie lui Dumnezeu. Când Dumnezeu este glorificat atunci oamenii I se închină! Mărturisirea de credinţă de la Westminster „Scopul principal al omului este să îl slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure de El pe veci.” Ce este gloria lui Dumnezeu? John Piper „Slava lui Dumnezeu reprezintă frumuseţea şi măreţia multiplelor sale perfecţiuni.” Tot ce vine de la Dumnezeu este slava Lui. Exemplu: lumina, căldura, radiațiile și tot ce mai vine de la soare. Expresia finală a gloriei lui Dumnezeu este moartea Fiului Său pe cruce pentru păcatele noastre. Voia lui Dumnezeu pentru noi Obiectivul – să aducem domnia şi conducerea lui Dumnezeu peste toate aspectele creaţiei lui. Misiunea – să împărtăşim Evanghelia pentru a face ucenici ai lui Isus care-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni. Scopul – de a-L slăvi pe Isus şi pe Tatăl aşa încât oamenii să Li se închine. Totul poate fi sumarizat în cuvintele – Să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-L facem cunoscut. 6
  • 7. Gânduri finale Apucă Evanghelia, pentru ca Isus să te apuce şi pe tine! Nu merge doar la biserică! Fii Biserica! Ai fost chemat de Isus să I te alături în misiunea Sa de a salvare a lumii. Întrebări recapitulative 1. Fără să te uiţi peste notiţe, desenează diagrama „Imaginii de Ansamblu” şi explică legăturile dintre elementele diagramei. 2. De ce ar trebui viaţa ta să fie focalizată pe Isus, în loc să fie pe tine? 3. Poţi explica ce este Evanghelia, Biserica şi Misiunea ei? 4. Care sunt lucrurile principale care ţi-au ieşit în evidenţă din acest studiu despre Imaginea de Ansamblu şi de ce? 5. În timp, treci prin notiţe împreună cu cineva şi împărtăşiţi-vă observaţiile şi gândurile cu privire la fiecare parte. Pentru a învăţa mai mult 1. Memorează următoarele versete biblice în luna următoare (unul pe săptămână): 2 Corinteni 5:15, Galateni 2:20, Romani 12:1-2, Filipeni 2:1-4 2. Scrie câteva exemple specifice a felului cum Imaginea de Ansamblu te poate ajuta să faci alegeri bune în zonele importante din viaţa ta. 3. Fii în stare să explici altei persoane ce este Evanghelia, Biserica şi Misiunea ei. 4. Recapitulează aceste notiţe luna următoare şi notează-ţi ceea ce te învaţă Dumnezeu. 5. Discută punctele 1-4 cu altcineva sau în grup. 7