SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 26
Viermi paraziţi cilindrici.
*
Viermii cilindrici, cu
reprezentantul limbricul, au corpul
cilindric şi ascuţit la capete.
Limbricul este de culoare albă-
gălbuie, lung de 15- 20 cm.
Femela este mai mare decât
masculul.
Trăieşte parazit în intestinul
omului sau al altor animale.
Are corpul neted.
Orificiul bucal, localizat la
capătul anterior, este înconjurat de
3 buze groase, iar la capătul
posterior se află orificiul anal.
Pentru prima dată în seria
animală, cele două orificii sunt
separate.
Femela depune un număr foarte
mare de ouă (200000 zilnic) în
intestinul gazdei.
Ouăle, apărate de un înveliş
rezistent, sunt eliminate o dată cu
excrementele gazdei.
Ele ajung în corpul omului
sănătos, o dată cu fructele şi
legumele nespălate, cu apa etc.
Se transformă în larve, străbat
pereţii intestinului şi ajung în
sânge. Acesta se transportă la ficat,
inimă, plămâni şi prin căile
respiratorii sunt înghiţite a doua oară
şi produc boala numită ascaridioză
Oxiurii trăiesc paraziţi în intestinul gros. Sunt mici de 5- 12 mm
lungime, şi au culoare albă.
Noaptea, femelele ies în jurul orificiului anal şi depun ouă,
determinând mâncărime. Prin mâinile murdare, ouăle ajung în gură, apoi
în intestin şi produc boala oxiurază.
Trichina este un vierme parazit
foarte mic (3-4 mm) pe care-l putem
lua din carnea de porc infestată şi
necontrolată sanitar.
Boala produsă se numeşte
trichineloză.
CARACTERE GENERALE ALE
VIERMILOR PARAZIŢI
* Sunt paraziti în corpul uman sau al
altor animale
* Au organe de fixare bine dezvoltate
* Le lipsesc organele de mişcare, de
simţ, aparatele respirator şi circulator
* Organele de înmulţire sunt foarte
bine dezvoltate; depun un număr
foarte mare de ouă.
Viermii sunt animale nevertebrate, lipsite de picioare, care au corpul
moale, lunguieț, cu piele lucioasă, ale caror medii de trai sunt cel subteran și
cel acvatic. De asemenea, mulți viermi sunt paraziti, ale căror gazde sunt
plantele și animalele.
Caractere generale
Sunt metazoare triploblaste la care apare mezodermul.
Au simetrie bilaterala.
Majoritatea se deplaseaza prin tarare.
Sunt forme libere si forme parazite.
Importanta
Speciile parazite produc boli periculoase la om si unele vertebrate; unii
viermi sunt paraziti la plante. Ramele
constituie o veriga importanta in lanturile trofice, contribuind si la imbunatatirea
calitatii solului, prin afanarea si formarea humusului
Clasificare
Se clasifica in 3 clase: viermi lati (Plathelminthes), viermi cilindrici
(Nemathelminthes) , viermi inelati (Annelida) si nemertieni (Nemertini)
*
VIERMI LAŢI
-corp moale lăţit
- sistem digestiv cu
orificiu buco-anal
- sistem excretor şi
reproducător, dezvolt
ate
- nu au sistem
respirator, circulator,
digestiv(se hrănesc
prin osmoză)
- nu au organe de
simţ
-Majoritatea sunt
paraziţi; produc
numeroase ouă
*
* Caractere generale
* Cuprinde specii libere, raspandite in apele marine, dulci, si in solul umed (planariile) si specii parazite (teniile si fasciolele).
* Au simetrie bilaterala.
* Corpul e puternic aplatizat , nesegmentat, in forma de panglica.
* Formele libere au la extremitatea cefalica organe de simt, iar cele parazite organe de fixare.
* Tegumentul e acoperit cu o cuticula care impreuna cu musculatura formeaza teaca musculo-cutanee.
* Cavitatea corpului e plina cu tesut conjunctiv (parenchim).
* Sistemul nervos e format din ganglioni cerebroizi situati in partea anterioara si cordoane nervoase longitudinale.
* Sistemul digestiv e format dintr-un tub digestiv care comunica cu exteriorul prin orificiul buco-anal.
* Respiratia e cutanee.
* Sunt indivizi hermafroditi, in general fara stadii larvare (exceptie viermele de galbeaza) ; unele fac schimb de gazde (tenia).
* Inmultirea e sexuata. La planarie e prezenta regenerarea
* Reprezentanti: planaria (Dendrocoelium lacteum), viermele de galbeaza (Fascicola hepatica) parazit la oi, tenia (Taenia) parazita la anumit
animale inclusiv omul.
* Clasificare
* din aceasta increngatura fac parte 3 clase: turbelariate (planarii) , cestode si trematode.
* Clasa turbelariate (planarii) - cele mai multe specii de planarii traiesc libere in izvoare, paraie si rauri, pe sub frunze sau pietre.- au corpu
turtit dorso-ventral si acoperit cu cili.
* - planariile au o mare putere de regenerare.
* - sunt organisme hermafrodite.
* Clasa termatode – cu specii parazite (endoparazite) in corpul omului, al ovinelor si bovinelor.
- viermele de galbeaza (Fasciola) e un trematod hermafrodit, cu sistemele genitale complicate si cu
un ciclu evolutiv ce contine mai multe forme larvare.
* Clasa cestode – cuprinde grupul teniilor, exclusiv endoparazite in intestinul omului si in musculatura altor animale.
- de exemplu, la Taenia solium, gazda intermediara e porcul; la Taenia Saginata, gazda intermediara e o specie de bovine, iar la
Taenia echinococcus adultul paraziteaza intestinul cainelui.
* - omul e o gazda ocazionala, la care larva se localizeaza in ficat si plamani, formand chistul hidatic.
- ca urmare a vietii parazitare, sistemul digestiv lipseste iar la cel genital se observa o hipertrofie.
- cestodele produc boli grave , ca paraziti ai omului si ai animalelor domestice.
*
* sunt viermii care au corpul turtit
dorsoventral.
* Ei trăiesc în bazine de apă dulce
şi sărată, în pădurile
tropicale, ducând un mod de
viaţă parazitar.
* Ei au urmatoarele sisteme de
organe: sistemul
nervos, epiteliar, muscular, diges
tiv, excretor şi de reproducere.
* Se cunosc peste 12.000 de specii
de viermi laţi. Principalele clase
sunt: planariile, teniile şi
gălbeaza.
* Viermii laţi au 3 straturi de
celule diferenţiate:
ectoderm, endoderm şi
mezoderm şi 4 sisteme de
organe cu ţesuturi slab
diferenţiate.
Viermele de gălbează
Tenia
Tenia(Taenia) Planaria (Dendrocoelium lacteum)
*
*Ciclul de viata al viermelui de galbeaza
VIERME CILINDRIC
-corp moale
cilindric, ascuţit la
capete
- sistem digestiv cu
orificiu bucal şi orificiu
anal
- sistem excretor şi
reproducător dezvoltate
- nu au sistem
respirator, circulator şi
nici organe de simţ
- majoritatea sunt
paraziţi
*
*Viermii cilindrici au corpul
cilindric, alungit, nesegmentat,
acoperit cu o cuticulă şi
ascuţit la ambele capete.
*Se întâlnesc în orice
mediu, fiind abundenţi în sol.
*Majoritatea sunt dăunatori
fiind paraziţi ai
plantelor, animalelor şi ai
omului. Musculatura lor este
slab dezvoltată, ei putând
numai să se îndoaie.
*Se cunosc peste 400.000 de
reprezentanţi.
*Cea mai mare clasa o
reprezintă nematodele.
Limbricul
Trichina
*
* Caractere generale
* Speciile libere populeaza aproape toate spatiile de viata ale planetei: ape dulci si marine, straturi de muschi si licheni,
straturi de sol umed etc.
* Majoritatea sunt insa paraziti la om, animale si plante.
* Corpul e cilindric si nesegmentat.
* Tubul digestiv are orificiul bucal separat de orificiul anal.
* Nu au aparat respirator si nici circulator.
* Sexele sunt separate; majoritatea au dimorfism sexual.
* Reprezentanti: limbricul (Ascaris lumbricoides), oxiurul (Enterobius vermicularis), trichina (Trichnella spiralis); toti sunt
paraziti la om.
* Clasificare
* din aceasta increngatura fac parte viermii gastrotrichi, rotiferi, nematode.
* Clasa rotiferi si Clasa gastrotrichi – sunt reprezentate prin specii care traiesc in apele marine si dulci, deplasandu-se cu
ajutorul cililor.
* - coroana de cili din jurul gurii (aparatul rotator), caracteristica rotiferilor, ia in miscare aspectul unei roti, de unde si
numele clasei.
* Clasa nematode – are specii endoparazite la plante si animale.
* - genul Ascaris (limbricul) cuprinde specii asemanatoare morfologic, parazite in intestinul mamiferelor:limbricul omului
(Ascaris lumbricoides) si limbricul porcului (Ascaris suum).
* - oxiurul traieste in cecumul intestinal si apendicele omului, mai ales la copii.
* - trichina paraziteaza intestinul subtire al omului, pisicii, cainelui, porcului, iar larvele, muschii striati ai gazdelor.
Limbricul Trichina
VIERME INELAT
-corp moale inelat
- muşchi bine dezvoltaţi
- apare sistemul circulator
- lipseşte numai sistemul respirator; respiraţie cutanee
*
* Caractere generale
* animale terestre sau acvatice.
* Corp format din inele, cilindric sau turtit dorso-ventral.Inelele corespund unei segmentatii interne (metamerie).
* Cavitatea generala este un celom.
* Au sistem circulator inchis de vase (lipitoarea are lacune celomice).
* Sistemul nervos e de tip scalariform, asezat ventral.
* Musculatura e dispusa in paturi circulare si longitudinale.
* Majoritatea sunt hermafrodite. Unele au proprietatea de rgenerare.
* Reprezentanti: rama (Lumbricus terrestris) , lipitoarea (Hirudo medicinalis) , viermele rosu (Tubifex tubifex) etc.
* Clasificare
* cuprinde trei clase: polichete, oligochete si hirudinee.
* Clasa polichete – are specii care, in majoritate sunt marine, mobile, bentonice sau pelagice.
* - Nereis e o specie cu larga raspandire in Marea Neagra , pe sub pietre sau in galerii sapate in nisip.
* - corpul sau prezinta pe partile laterale expansiuni ale segmentelor numite parapode.
* - pe ele sunt infipti niste peri chitinosi numiti cheti.
* - in dezvoltarea ontogenetica a acestor animale , din ou apare o larva numita trocofora.
* - au o mare importanta filogenetica (prin larva lor) si biologica, fiind consumatori ai multor
nevertebrate, constituin, in acelasi timp, hrana pentru pesti.
* - unele specii sunt consumate de om (Eunice din oceanul Pacific).
* Clasa oligochete – cuprinde viermi care traiesc in sol si in apele dulci.
* - din aceasta clasa face parte rama (Lumbricus terrestris), lipsita de parapode si cu un nr. mic de cheti infipti
direct in tegument.
* - oligochetel sunt, in general, colorate, fie datorita pigmentului din tegument, fie culorii sangelui.
* - ramele sunt hermafrodite.
* Clasa hirudinee – prezinta specii care traiesc in apele dulci sau marine, unele fiind chiar terestre.
* - lipitoarea comuna e un parazit temporar (ectoparazit), sugand sangele broastelor, pestilor si mamiferelor.
* - corpul turtit dorso-ventral, e lipsit de parapode si cheti.
* - sunt animale hermafrodite.
Râma este cel mai comun vierme
inelat care trăiește în pământul umed
și bogat în substanțe organice, unde
își face galerii.
Corpul, de formă cilindrică, este
ascuțit la ambele capete și are 15-2 5
cm lungime.
La capătul anterior, mai
subțire, este orificiul bucal, iar la cel
posterior, mai gros, orificiul anal.
Între cele două orificii se află
aparatul digestiv.
Corpul râmei este acoperit cu o piele subțire, umedă și bogat
vascularizată.
Este format din inele, despărțite la exterior prin șanțuri
circulare, cărora, în interior, le corespund pereți despărțitori.
Pe partea ventrală a fiecărui inel, râma are câte 4 perechi de peri
scurți și aspri, îndreptați înapoi, numiți cheți.
Pe suprafața hârtiei, râma se mișcă datorită unor mușchi
puternici, aflați sub piele, iar zgomotul este produs de cheți.
Râma se hrăneşte cu substanţe organice din sol, pe care le înghite
când îşi sapă galerii. Reţine substanţele hrănitoare, iar pământul este
eliminat prin orificiul anal, contribuind astfel, la afânarea solului. Ch.
Darwin le-a denumit „pluguri biologice”.
Râma nu are aparat respirator. Respiră prin pielea umedă şi bogat
vascularizată.
Vasele de sânge sunt reprezentate de vasul dorsal şi cel ventral, legate
între ele prin vase circulare, câte unul pentru fiecare inel. Sângele este
de culoare roşie.
Excreţia este realizată de tuburi prevăzute la un capăt cu o pâlnie
ciliată, iar celălalt capăt se deschide la exterior printr-un por situat în
inelul următor.
Sistemul nervos este ganglionar, ventral şi scalariform.
Ganglionii din fiecare inel, aşezaţi ventral, sunt legaţi între ei şi cu
ganglionii din inelele vecine.
Râmele sunt hermafrodite, organele de înmulţire se află în treimea
anterioară a corpului. Prin lunile iunie- iulie se face schimbul de
elemente sexuale între doi indivizi. Ouăle sunt depuse într-un
manşon, numit cocon. Din ouă ies râme mici. Iarna ele coboară mai adânc
în sol, ferindu-se de îngheţ.
Lipitoarea este un vierme inelat care trăieşte în lacuri şi ape
curgătoare. Este un parazit temporar care se hrăneşte cu sângele
animalelor din apă. Ea are o ventuză bucală cu 3 fălci chitinoase, cu care
taie pielea gazdei. Tubul digestiv are buzunare laterale şi glande care
secretă hirudina, o substanţă anticoagulantă.
*
* Desi sunt scarbosi, viermii va pot salva viata: aceste larve sunt cea mai
noua minune curativa; pusi pe ranile grave, viermii mananca bacteriile si
tesutul mort, prevenind infectia si ajutand la vindecarea ranii.
* Rimele au un rol important pentu afinarea solului si descompunerea
ramasitelor vegetale
* Atunci cand lipitoarea ajunge sa perforeze pielea pentru a suge sangele,
ea injecteaza local peste 30 de substante, in majoritatea lor cu efecte
curative. Ele impiedica formarea trombilor si migrarea lor in sange, au
efect anestezic si antiinflamator, stimuleaza anumite procese metabolice
locale si globale.
DUMBRAVAN MIHAI
GRUPA AMG-101

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt? (20)

Clasa 7
Clasa 7Clasa 7
Clasa 7
 
Ferigi
FerigiFerigi
Ferigi
 
Tesuturi Vegetale
Tesuturi VegetaleTesuturi Vegetale
Tesuturi Vegetale
 
Relatii intere speciile animale
Relatii intere speciile animaleRelatii intere speciile animale
Relatii intere speciile animale
 
Amfibienii
AmfibieniiAmfibienii
Amfibienii
 
Ochiul
OchiulOchiul
Ochiul
 
Fotosintezamodificat
FotosintezamodificatFotosintezamodificat
Fotosintezamodificat
 
Fotosinteza
FotosintezaFotosinteza
Fotosinteza
 
5 regnuri (1)
5 regnuri (1)5 regnuri (1)
5 regnuri (1)
 
Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat
 
Respiratia la plante
Respiratia la planteRespiratia la plante
Respiratia la plante
 
Monocotiledonate - flori.pptx
Monocotiledonate - flori.pptxMonocotiledonate - flori.pptx
Monocotiledonate - flori.pptx
 
Moluste
MolusteMoluste
Moluste
 
Alge
AlgeAlge
Alge
 
Entorse,luxatii, fracturi
Entorse,luxatii, fracturiEntorse,luxatii, fracturi
Entorse,luxatii, fracturi
 
Rolul plantelor in natura
Rolul plantelor in naturaRolul plantelor in natura
Rolul plantelor in natura
 
Lectie5 alcatuireageneralaauneiplantecuflori.radacina.
Lectie5 alcatuireageneralaauneiplantecuflori.radacina.Lectie5 alcatuireageneralaauneiplantecuflori.radacina.
Lectie5 alcatuireageneralaauneiplantecuflori.radacina.
 
Glucidele
GlucideleGlucidele
Glucidele
 
Clasificarea ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelorClasificarea ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelor
 
Pașaportul unui reprezentant din regnul animale
Pașaportul unui reprezentant din regnul animalePașaportul unui reprezentant din regnul animale
Pașaportul unui reprezentant din regnul animale
 

Andere mochten auch

Prezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumatPrezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumatDenis Lanciu
 
Ministerul sanatatii din republica moldoldova
Ministerul sanatatii din republica moldoldovaMinisterul sanatatii din republica moldoldova
Ministerul sanatatii din republica moldoldovaDenis Lanciu
 
Pneumologie - chistul hidatic
Pneumologie - chistul hidaticPneumologie - chistul hidatic
Pneumologie - chistul hidaticTraian Mihaescu
 
Chistul hidatic pulmonar
Chistul hidatic pulmonarChistul hidatic pulmonar
Chistul hidatic pulmonarTraian Mihaescu
 
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuManual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuzibo.ro
 
Model de proiect de lectie
Model de proiect de lectieModel de proiect de lectie
Model de proiect de lectieeconsiliere
 
Tìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một chương trình newsletter
Tìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một  chương trình newsletterTìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một  chương trình newsletter
Tìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một chương trình newsletterNhzttrwng NW
 
8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile
8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile
8 Reasons to get your IBM i Applications Mobilelooksoftware
 
Silkworm chromosome and structure of sex chromosome
Silkworm chromosome and structure of sex chromosomeSilkworm chromosome and structure of sex chromosome
Silkworm chromosome and structure of sex chromosomeprabhakarareddy A V
 
Linkedin slideshow
Linkedin slideshowLinkedin slideshow
Linkedin slideshowvsg2014
 

Andere mochten auch (20)

Wiermii paraziti
Wiermii parazitiWiermii paraziti
Wiermii paraziti
 
Viermi
ViermiViermi
Viermi
 
Proiect
ProiectProiect
Proiect
 
Helmintologie
HelmintologieHelmintologie
Helmintologie
 
Prezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumatPrezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumat
 
Viermii
ViermiiViermii
Viermii
 
Ministerul sanatatii din republica moldoldova
Ministerul sanatatii din republica moldoldovaMinisterul sanatatii din republica moldoldova
Ministerul sanatatii din republica moldoldova
 
viermiibiologie
viermiibiologieviermiibiologie
viermiibiologie
 
Pneumologie - chistul hidatic
Pneumologie - chistul hidaticPneumologie - chistul hidatic
Pneumologie - chistul hidatic
 
Chisturi pulmonare
Chisturi pulmonareChisturi pulmonare
Chisturi pulmonare
 
Nematodozele
NematodozeleNematodozele
Nematodozele
 
Chistul hidatic pulmonar
Chistul hidatic pulmonarChistul hidatic pulmonar
Chistul hidatic pulmonar
 
Zoology ch13annelida
Zoology ch13annelidaZoology ch13annelida
Zoology ch13annelida
 
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuManual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
 
Model de proiect de lectie
Model de proiect de lectieModel de proiect de lectie
Model de proiect de lectie
 
Tìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một chương trình newsletter
Tìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một  chương trình newsletterTìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một  chương trình newsletter
Tìm hiểu một số công nghệ web và xây dựng một chương trình newsletter
 
8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile
8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile
8 Reasons to get your IBM i Applications Mobile
 
Silkworm chromosome and structure of sex chromosome
Silkworm chromosome and structure of sex chromosomeSilkworm chromosome and structure of sex chromosome
Silkworm chromosome and structure of sex chromosome
 
Anotomy of root and stem
Anotomy of root and stemAnotomy of root and stem
Anotomy of root and stem
 
Linkedin slideshow
Linkedin slideshowLinkedin slideshow
Linkedin slideshow
 

Ähnlich wie Viermii paraziţi

Ähnlich wie Viermii paraziţi (20)

Proiect
ProiectProiect
Proiect
 
Nevertebratele
NevertebrateleNevertebratele
Nevertebratele
 
Echinodermata
EchinodermataEchinodermata
Echinodermata
 
Helmintologie
HelmintologieHelmintologie
Helmintologie
 
Paraziti
ParazitiParaziti
Paraziti
 
Gasteropodele
GasteropodeleGasteropodele
Gasteropodele
 
Tema: Viermii cilindrici. Clasa Anelida
Tema:  Viermii cilindrici. Clasa AnelidaTema:  Viermii cilindrici. Clasa Anelida
Tema: Viermii cilindrici. Clasa Anelida
 
Ordine de insecte
Ordine de insecteOrdine de insecte
Ordine de insecte
 
Animalele....
Animalele....Animalele....
Animalele....
 
Grupele_de_animale
Grupele_de_animaleGrupele_de_animale
Grupele_de_animale
 
Animale
AnimaleAnimale
Animale
 
Hermafroditismul si inversiunea sexuala
Hermafroditismul si inversiunea sexualaHermafroditismul si inversiunea sexuala
Hermafroditismul si inversiunea sexuala
 
Crustacee
CrustaceeCrustacee
Crustacee
 
Maimuțe
MaimuțeMaimuțe
Maimuțe
 
Biologie
BiologieBiologie
Biologie
 
Biologie
BiologieBiologie
Biologie
 
Artropode
ArtropodeArtropode
Artropode
 
Animale si plante insecte colonizatoare
Animale si plante    insecte colonizatoareAnimale si plante    insecte colonizatoare
Animale si plante insecte colonizatoare
 
Insecte prodan gabi
Insecte prodan gabiInsecte prodan gabi
Insecte prodan gabi
 
Wiermii paraziti
Wiermii parazitiWiermii paraziti
Wiermii paraziti
 

Mehr von Denis Lanciu

Protectia mediului material didactic
Protectia mediului  material didacticProtectia mediului  material didactic
Protectia mediului material didacticDenis Lanciu
 
строение клетки
строение клеткистроение клетки
строение клеткиDenis Lanciu
 
от тани довбуш
от тани довбушот тани довбуш
от тани довбушDenis Lanciu
 
от иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришинот иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришинDenis Lanciu
 
Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.Denis Lanciu
 
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01Denis Lanciu
 
Proiect la biologie
Proiect la biologieProiect la biologie
Proiect la biologieDenis Lanciu
 
Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Denis Lanciu
 
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despreAstăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despreDenis Lanciu
 
презентация1
презентация1презентация1
презентация1Denis Lanciu
 
Test de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologieTest de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologieDenis Lanciu
 
контрольная работа по теме
контрольная работа   по  темеконтрольная работа   по  теме
контрольная работа по темеDenis Lanciu
 
Test formativcl.11
Test formativcl.11Test formativcl.11
Test formativcl.11Denis Lanciu
 

Mehr von Denis Lanciu (20)

Protectia mediului material didactic
Protectia mediului  material didacticProtectia mediului  material didactic
Protectia mediului material didactic
 
Curs gen 1
Curs gen 1Curs gen 1
Curs gen 1
 
строение клетки
строение клеткистроение клетки
строение клетки
 
от тани довбуш
от тани довбушот тани довбуш
от тани довбуш
 
от иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришинот иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришин
 
миша
мишамиша
миша
 
Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.
 
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
 
Proiect la biologie
Proiect la biologieProiect la biologie
Proiect la biologie
 
Prezentare terra
Prezentare terraPrezentare terra
Prezentare terra
 
Omul si mediul
Omul si mediulOmul si mediul
Omul si mediul
 
Marina
MarinaMarina
Marina
 
Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2
 
Baranyuk
BaranyukBaranyuk
Baranyuk
 
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despreAstăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
 
презентация1
презентация1презентация1
презентация1
 
Test de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologieTest de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologie
 
Test ciuperci
Test ciuperciTest ciuperci
Test ciuperci
 
контрольная работа по теме
контрольная работа   по  темеконтрольная работа   по  теме
контрольная работа по теме
 
Test formativcl.11
Test formativcl.11Test formativcl.11
Test formativcl.11
 

Viermii paraziţi

  • 2. Viermii cilindrici, cu reprezentantul limbricul, au corpul cilindric şi ascuţit la capete. Limbricul este de culoare albă- gălbuie, lung de 15- 20 cm. Femela este mai mare decât masculul. Trăieşte parazit în intestinul omului sau al altor animale.
  • 3. Are corpul neted. Orificiul bucal, localizat la capătul anterior, este înconjurat de 3 buze groase, iar la capătul posterior se află orificiul anal. Pentru prima dată în seria animală, cele două orificii sunt separate. Femela depune un număr foarte mare de ouă (200000 zilnic) în intestinul gazdei.
  • 4. Ouăle, apărate de un înveliş rezistent, sunt eliminate o dată cu excrementele gazdei. Ele ajung în corpul omului sănătos, o dată cu fructele şi legumele nespălate, cu apa etc. Se transformă în larve, străbat pereţii intestinului şi ajung în sânge. Acesta se transportă la ficat, inimă, plămâni şi prin căile respiratorii sunt înghiţite a doua oară şi produc boala numită ascaridioză
  • 5. Oxiurii trăiesc paraziţi în intestinul gros. Sunt mici de 5- 12 mm lungime, şi au culoare albă. Noaptea, femelele ies în jurul orificiului anal şi depun ouă, determinând mâncărime. Prin mâinile murdare, ouăle ajung în gură, apoi în intestin şi produc boala oxiurază.
  • 6. Trichina este un vierme parazit foarte mic (3-4 mm) pe care-l putem lua din carnea de porc infestată şi necontrolată sanitar. Boala produsă se numeşte trichineloză.
  • 7. CARACTERE GENERALE ALE VIERMILOR PARAZIŢI * Sunt paraziti în corpul uman sau al altor animale * Au organe de fixare bine dezvoltate * Le lipsesc organele de mişcare, de simţ, aparatele respirator şi circulator * Organele de înmulţire sunt foarte bine dezvoltate; depun un număr foarte mare de ouă.
  • 8. Viermii sunt animale nevertebrate, lipsite de picioare, care au corpul moale, lunguieț, cu piele lucioasă, ale caror medii de trai sunt cel subteran și cel acvatic. De asemenea, mulți viermi sunt paraziti, ale căror gazde sunt plantele și animalele. Caractere generale Sunt metazoare triploblaste la care apare mezodermul. Au simetrie bilaterala. Majoritatea se deplaseaza prin tarare. Sunt forme libere si forme parazite. Importanta Speciile parazite produc boli periculoase la om si unele vertebrate; unii viermi sunt paraziti la plante. Ramele constituie o veriga importanta in lanturile trofice, contribuind si la imbunatatirea calitatii solului, prin afanarea si formarea humusului Clasificare Se clasifica in 3 clase: viermi lati (Plathelminthes), viermi cilindrici (Nemathelminthes) , viermi inelati (Annelida) si nemertieni (Nemertini) *
  • 9. VIERMI LAŢI -corp moale lăţit - sistem digestiv cu orificiu buco-anal - sistem excretor şi reproducător, dezvolt ate - nu au sistem respirator, circulator, digestiv(se hrănesc prin osmoză) - nu au organe de simţ -Majoritatea sunt paraziţi; produc numeroase ouă
  • 10. * * Caractere generale * Cuprinde specii libere, raspandite in apele marine, dulci, si in solul umed (planariile) si specii parazite (teniile si fasciolele). * Au simetrie bilaterala. * Corpul e puternic aplatizat , nesegmentat, in forma de panglica. * Formele libere au la extremitatea cefalica organe de simt, iar cele parazite organe de fixare. * Tegumentul e acoperit cu o cuticula care impreuna cu musculatura formeaza teaca musculo-cutanee. * Cavitatea corpului e plina cu tesut conjunctiv (parenchim). * Sistemul nervos e format din ganglioni cerebroizi situati in partea anterioara si cordoane nervoase longitudinale. * Sistemul digestiv e format dintr-un tub digestiv care comunica cu exteriorul prin orificiul buco-anal. * Respiratia e cutanee. * Sunt indivizi hermafroditi, in general fara stadii larvare (exceptie viermele de galbeaza) ; unele fac schimb de gazde (tenia). * Inmultirea e sexuata. La planarie e prezenta regenerarea * Reprezentanti: planaria (Dendrocoelium lacteum), viermele de galbeaza (Fascicola hepatica) parazit la oi, tenia (Taenia) parazita la anumit animale inclusiv omul. * Clasificare * din aceasta increngatura fac parte 3 clase: turbelariate (planarii) , cestode si trematode. * Clasa turbelariate (planarii) - cele mai multe specii de planarii traiesc libere in izvoare, paraie si rauri, pe sub frunze sau pietre.- au corpu turtit dorso-ventral si acoperit cu cili. * - planariile au o mare putere de regenerare. * - sunt organisme hermafrodite. * Clasa termatode – cu specii parazite (endoparazite) in corpul omului, al ovinelor si bovinelor. - viermele de galbeaza (Fasciola) e un trematod hermafrodit, cu sistemele genitale complicate si cu un ciclu evolutiv ce contine mai multe forme larvare. * Clasa cestode – cuprinde grupul teniilor, exclusiv endoparazite in intestinul omului si in musculatura altor animale. - de exemplu, la Taenia solium, gazda intermediara e porcul; la Taenia Saginata, gazda intermediara e o specie de bovine, iar la Taenia echinococcus adultul paraziteaza intestinul cainelui. * - omul e o gazda ocazionala, la care larva se localizeaza in ficat si plamani, formand chistul hidatic. - ca urmare a vietii parazitare, sistemul digestiv lipseste iar la cel genital se observa o hipertrofie. - cestodele produc boli grave , ca paraziti ai omului si ai animalelor domestice.
  • 11. * * sunt viermii care au corpul turtit dorsoventral. * Ei trăiesc în bazine de apă dulce şi sărată, în pădurile tropicale, ducând un mod de viaţă parazitar. * Ei au urmatoarele sisteme de organe: sistemul nervos, epiteliar, muscular, diges tiv, excretor şi de reproducere. * Se cunosc peste 12.000 de specii de viermi laţi. Principalele clase sunt: planariile, teniile şi gălbeaza. * Viermii laţi au 3 straturi de celule diferenţiate: ectoderm, endoderm şi mezoderm şi 4 sisteme de organe cu ţesuturi slab diferenţiate. Viermele de gălbează Tenia
  • 13. * *Ciclul de viata al viermelui de galbeaza
  • 14. VIERME CILINDRIC -corp moale cilindric, ascuţit la capete - sistem digestiv cu orificiu bucal şi orificiu anal - sistem excretor şi reproducător dezvoltate - nu au sistem respirator, circulator şi nici organe de simţ - majoritatea sunt paraziţi
  • 15. * *Viermii cilindrici au corpul cilindric, alungit, nesegmentat, acoperit cu o cuticulă şi ascuţit la ambele capete. *Se întâlnesc în orice mediu, fiind abundenţi în sol. *Majoritatea sunt dăunatori fiind paraziţi ai plantelor, animalelor şi ai omului. Musculatura lor este slab dezvoltată, ei putând numai să se îndoaie. *Se cunosc peste 400.000 de reprezentanţi. *Cea mai mare clasa o reprezintă nematodele. Limbricul Trichina
  • 16. * * Caractere generale * Speciile libere populeaza aproape toate spatiile de viata ale planetei: ape dulci si marine, straturi de muschi si licheni, straturi de sol umed etc. * Majoritatea sunt insa paraziti la om, animale si plante. * Corpul e cilindric si nesegmentat. * Tubul digestiv are orificiul bucal separat de orificiul anal. * Nu au aparat respirator si nici circulator. * Sexele sunt separate; majoritatea au dimorfism sexual. * Reprezentanti: limbricul (Ascaris lumbricoides), oxiurul (Enterobius vermicularis), trichina (Trichnella spiralis); toti sunt paraziti la om. * Clasificare * din aceasta increngatura fac parte viermii gastrotrichi, rotiferi, nematode. * Clasa rotiferi si Clasa gastrotrichi – sunt reprezentate prin specii care traiesc in apele marine si dulci, deplasandu-se cu ajutorul cililor. * - coroana de cili din jurul gurii (aparatul rotator), caracteristica rotiferilor, ia in miscare aspectul unei roti, de unde si numele clasei. * Clasa nematode – are specii endoparazite la plante si animale. * - genul Ascaris (limbricul) cuprinde specii asemanatoare morfologic, parazite in intestinul mamiferelor:limbricul omului (Ascaris lumbricoides) si limbricul porcului (Ascaris suum). * - oxiurul traieste in cecumul intestinal si apendicele omului, mai ales la copii. * - trichina paraziteaza intestinul subtire al omului, pisicii, cainelui, porcului, iar larvele, muschii striati ai gazdelor.
  • 18. VIERME INELAT -corp moale inelat - muşchi bine dezvoltaţi - apare sistemul circulator - lipseşte numai sistemul respirator; respiraţie cutanee
  • 19. * * Caractere generale * animale terestre sau acvatice. * Corp format din inele, cilindric sau turtit dorso-ventral.Inelele corespund unei segmentatii interne (metamerie). * Cavitatea generala este un celom. * Au sistem circulator inchis de vase (lipitoarea are lacune celomice). * Sistemul nervos e de tip scalariform, asezat ventral. * Musculatura e dispusa in paturi circulare si longitudinale. * Majoritatea sunt hermafrodite. Unele au proprietatea de rgenerare. * Reprezentanti: rama (Lumbricus terrestris) , lipitoarea (Hirudo medicinalis) , viermele rosu (Tubifex tubifex) etc. * Clasificare * cuprinde trei clase: polichete, oligochete si hirudinee. * Clasa polichete – are specii care, in majoritate sunt marine, mobile, bentonice sau pelagice. * - Nereis e o specie cu larga raspandire in Marea Neagra , pe sub pietre sau in galerii sapate in nisip. * - corpul sau prezinta pe partile laterale expansiuni ale segmentelor numite parapode. * - pe ele sunt infipti niste peri chitinosi numiti cheti. * - in dezvoltarea ontogenetica a acestor animale , din ou apare o larva numita trocofora. * - au o mare importanta filogenetica (prin larva lor) si biologica, fiind consumatori ai multor nevertebrate, constituin, in acelasi timp, hrana pentru pesti. * - unele specii sunt consumate de om (Eunice din oceanul Pacific). * Clasa oligochete – cuprinde viermi care traiesc in sol si in apele dulci. * - din aceasta clasa face parte rama (Lumbricus terrestris), lipsita de parapode si cu un nr. mic de cheti infipti direct in tegument. * - oligochetel sunt, in general, colorate, fie datorita pigmentului din tegument, fie culorii sangelui. * - ramele sunt hermafrodite. * Clasa hirudinee – prezinta specii care traiesc in apele dulci sau marine, unele fiind chiar terestre. * - lipitoarea comuna e un parazit temporar (ectoparazit), sugand sangele broastelor, pestilor si mamiferelor. * - corpul turtit dorso-ventral, e lipsit de parapode si cheti. * - sunt animale hermafrodite.
  • 20. Râma este cel mai comun vierme inelat care trăiește în pământul umed și bogat în substanțe organice, unde își face galerii. Corpul, de formă cilindrică, este ascuțit la ambele capete și are 15-2 5 cm lungime. La capătul anterior, mai subțire, este orificiul bucal, iar la cel posterior, mai gros, orificiul anal. Între cele două orificii se află aparatul digestiv.
  • 21. Corpul râmei este acoperit cu o piele subțire, umedă și bogat vascularizată. Este format din inele, despărțite la exterior prin șanțuri circulare, cărora, în interior, le corespund pereți despărțitori. Pe partea ventrală a fiecărui inel, râma are câte 4 perechi de peri scurți și aspri, îndreptați înapoi, numiți cheți. Pe suprafața hârtiei, râma se mișcă datorită unor mușchi puternici, aflați sub piele, iar zgomotul este produs de cheți.
  • 22. Râma se hrăneşte cu substanţe organice din sol, pe care le înghite când îşi sapă galerii. Reţine substanţele hrănitoare, iar pământul este eliminat prin orificiul anal, contribuind astfel, la afânarea solului. Ch. Darwin le-a denumit „pluguri biologice”. Râma nu are aparat respirator. Respiră prin pielea umedă şi bogat vascularizată. Vasele de sânge sunt reprezentate de vasul dorsal şi cel ventral, legate între ele prin vase circulare, câte unul pentru fiecare inel. Sângele este de culoare roşie. Excreţia este realizată de tuburi prevăzute la un capăt cu o pâlnie ciliată, iar celălalt capăt se deschide la exterior printr-un por situat în inelul următor.
  • 23. Sistemul nervos este ganglionar, ventral şi scalariform. Ganglionii din fiecare inel, aşezaţi ventral, sunt legaţi între ei şi cu ganglionii din inelele vecine. Râmele sunt hermafrodite, organele de înmulţire se află în treimea anterioară a corpului. Prin lunile iunie- iulie se face schimbul de elemente sexuale între doi indivizi. Ouăle sunt depuse într-un manşon, numit cocon. Din ouă ies râme mici. Iarna ele coboară mai adânc în sol, ferindu-se de îngheţ.
  • 24. Lipitoarea este un vierme inelat care trăieşte în lacuri şi ape curgătoare. Este un parazit temporar care se hrăneşte cu sângele animalelor din apă. Ea are o ventuză bucală cu 3 fălci chitinoase, cu care taie pielea gazdei. Tubul digestiv are buzunare laterale şi glande care secretă hirudina, o substanţă anticoagulantă.
  • 25. * * Desi sunt scarbosi, viermii va pot salva viata: aceste larve sunt cea mai noua minune curativa; pusi pe ranile grave, viermii mananca bacteriile si tesutul mort, prevenind infectia si ajutand la vindecarea ranii. * Rimele au un rol important pentu afinarea solului si descompunerea ramasitelor vegetale * Atunci cand lipitoarea ajunge sa perforeze pielea pentru a suge sangele, ea injecteaza local peste 30 de substante, in majoritatea lor cu efecte curative. Ele impiedica formarea trombilor si migrarea lor in sange, au efect anestezic si antiinflamator, stimuleaza anumite procese metabolice locale si globale.