SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 6
Ministerul Educaţiei Republicii Moldova
Universitatea Pedagogică de Stat din Chişinăn “Ion Creangă”
Facultatea Informatică şi Tehnologii Informaţionale în Instuire
Catedra Informatică şi Tehnologii Informaţionale în Instuire
Programul pentru examenul de doctorat la disciplina “Tehnologii Informaţionale”
pentru doctoranzi cu specializarea în domeniul ştiinţelor umanistice şi arte: istorice, filosofice,
filologice, pedagogice, studiul artelor şi culturologice, psihologice, sociologice
I. Obiectivele generale ale disciplinei
Programul pentru examenul de doctorat la disciplina „Tehnologii Informaţionale”, elaborat în
cadrul catedrei de Informatică şi TII are la bază „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea
doctoratului şi a postdoctoratului”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 914 din 26 august
2005 (M.O. nr. 117 – 118 (1716 – 1717) din 2 septembrie 2005), în conformitate cu prevederile
căruia fiecare doctorand urmează să susţină un examen la disciplina „Informatica” şi Programul-tip
pentru examenul de doctorat la disciplina Informatica, aprobat prin Hotărârea Comisiei de atestare a
CNAA, nr. AT 04/9 din 18 iunie 2009.
Programul pentru examenul de doctorat la disciplina „Tehnologii Informaţionale” are următoarele
obiective generale:
• asigurarea pregătirii în domeniul studiilor de doctorat şi perfecţionarea cunoştinţelor în
domeniul Tehnologiei Informaţiei prin formarea unor deprinderi de utilizare eficientă a TIC-
ului în activitatea pedagogică şi ştiinţifică;
• formarea competenţelor digitale intredisciplinare care îmbină adecvat competenţele de
specialitate şi competenţele informatice în vederea soluţionării/optimizării unei teme
cognitiv-ştiinţifice.
• eficientizarea activităţii de cercetare ştiinţifică prin integrarea TIC, orientarea şi adaptarea
permanentă a învăţământului de doctorat la nivelul cerinţelor europene şi mondiale privind
cerinţele pieţei şi noile direcţii TIC.
• implementarea politicilor naţionale de edificare a societăţii informaţionale, formarea
cadrelor ştiinţifice necesare pentru promovarea performanţelor specifice ale TIC.
Prerechizite
Competenţele cognitive şi aplicative ale doctoranzilor la examenul de doctorat la disciplina
„Tehnologii Informaţionale” vizează:
• cunoştinţele de bază despre componentele unui sistem de calcul, principiile de funcţionare a
calculatorului personal, reţelelor de calculatoare şi reţelei Internet;
• cunoştinţele de bază despre gestionarea unui sistem de calcul şi despre sistemele de operare;
• identificarea posibilităţilor de soluţionare a problemelor de cercetare din profilul
specialităţii, utilizând TIC;
• aplicarea programelor software ale calculatorului în soluţionarea situaţiilor de cercetare
ştiinţifică;
1
• cunoştinţele de bază despre impactul TIC asupra dezvoltării ştiinţei, economiei şi societăţii,
strategia naţională de edificare a societăţii informaţionale.
În acord cu obiectivele generale, programul pentru susţinerea examenului de doctorat la disciplina
“Tehnologii Informaţionale” cuprinde următoarele conţinuturi: „Concepte fundamentale”, „Sisteme
de calcul”, „Componenta software a unui SC”, „Tehnologia de procesare a informaţiei”, „Utilizarea
tehnologiei informatice în învăţământ”.
II. CONŢINUTUL PROGRAMULUI
2.1. Concepte fundamentale
Tehnologia informaţiei: informaţie, date, prelucrarea informaţiei, cantitatea de informaţie, suporturi
de informaţie, codificarea informaţiei. Particularităţile formelor de reprezentare a datelor numerice.
Calculatorul personal (PC): evoluţie, generaţii, clasificare. Unitatea centrală. Memoria internă.
Memoria externă. Unităţile periferice. Sisteme de operare. Programe aplicative: noţiuni generale,
clasificare.
2.2. Sisteme de calcul
Componentele unui sistem de calcul (SC). Componentele SC: hardware şi software. Funcţiile unui
SC conform modelului Von Neumann. Arhitectura unui SC: unitatea de comandă şi control,
unitatea aritmetică-logică, unitatea de memorie internă, unitatea de memorie externă, unităţile de
intrare-ieşire.
Placa de bază. Procesorul. Memoria: memoria internă, memoria externă, memoria video, discurile
flexibile, discurile fixe, discurile optice, unităţi de memorie flash, alte tipuri de memorie.
Echipamente de intrare a datelor: tastatura, şoricelul, scanerul. Echipamente de afişare a datelor:
monitorul, imprimanta. Magistrarele unui SC.
Reţele de calculatoare: noţiuni generale, tipuri de topologii şi arhitecturi, componentele principale
ale reţelelor. Reţele locale de calculatoare (LAN). Reţele de calculatoare de arie largă (WAN).
Comunitatea globală de reţele Internet. Servicii şi tehnologii în reţele de calculatoare.
2.3. Componenta software a unui SC
Sisteme de operare
Componentele sistemului de operare: procesarea întreruperilor, gestionarea proceselor, gestionarea
memoriei, sistemul de fişiere. Sisteme de operare: concepte, evoluţie. Lansarea, suprafaţa de lucru,
memoria Clipboard, tastele operative, meniul de bază. Numele, tipul, atributele şi destinaţia
fişierelor. Sistemul de fişiere. Gestiunea fişierelor şi dosarelor. Crearea dosarelor şi fişierelor;
selectarea, redenumirea, afişarea proprietăţilor, copierea, deplasarea, ştergerea şi restabilirea
obiectelor.
Crearea copiilor de rezervă: comprimarea informaţiei, stocarea de arhive pe suporturi de date,
restabilirea informaţiei. Căutarea fişierelor şi dosarelor pe disc.
Programe aplicative
Programele de aplicaţie. Programe şi pachete de programe aplicative destinate rezolvării unor
probleme specifice, pachetele integrate de birotică – caracterizare generală. Alegerea şi exploatarea
aplicaţiilor informatice în diferite activităţi bazate pe procesarea informaţiilor.
2
2.4. Tehnologia de procesare a informaţiei
Procesoare de texte. Caracterizare generală. Deschiderea şi modurile de vizualizare a
documentelor. Formatarea documentelor: configurarea parametrilor paginii; formatarea caracterelor
şi alineatelor; crearea listelor marcate; crearea notelor de subsol; crearea stilurilor de formatare.
Editarea documentelor: copierea, deplasarea şi eliminarea unui fragment de text; înserarea unor
simboluri speciale; regăsirea şi înlocuirea unor secvenţe de text. Crearea şi înserarea obiectelor.
Utilizarea facilităţilor grafice. Scrierea formulelor. Lucrul cu tabele: crearea tabelelor, convertirea
unui text în tabel; modificarea unui tabel; formatarea elementelor tabelelor; sortarea informaţiei.
Crearea de diagrame în baza unui tabel. Definitivarea documentelor: definirea anteturilor şi
subsolurilor; numerotarea paginilor; verificarea ortografiei; generarea cuprinsului, generarea
bibliografiei. Tipărirea documentelor.
Procesoare de calcul tabelar. Caracterizare generală. Registru electronic. Celule, blocuri de celule,
selectarea blocurilor. Introducerea, ştergerea şi editarea datelor. Introducerea seriilor, includerea
comentariilor la celule, modificarea lăţimii coloanelor şi a înălţimii liniilor, înserarea blocurilor de
celule. Utilizarea foilor de calcul. Gestiunea foilor de calcul în registru: selectarea, includerea,
redenumirea, copierea, deplasarea şi eliminarea foilor de calcul. Formatarea datelor: formatarea
valorilor numerice; alinierea datelor; adăugarea chenarelor; folosirea stilurilor de formatare.
Efectuarea calculelor: introducerea formulelor; modificarea adreselor celulelor la copiere; utilizarea
adreselor relative şi absolute; utilizarea funcţiilor. Gestiunea datelor: sortarea şi filtrarea datelor;
utilizarea formularelor. Înserarea obiectelor. Tipuri de diagrame, crearea şi tipărirea diagramelor.
Procesoare de prezentări electronice multimedia. Caracterizare generală. Introducerea
informaţiilor în cadrul diapozitivelor. Formatarea şi designul diapozitivelor. Înserarea tabelelor,
diagramelor, elementelor multimedia, obiectelor OLE, etc. Stabilirea efectelor animate asupra
conţinutului unei prezentări. Lucrul cu diapozitivele master. Elementele interactive ale
prezentărilor: hyperlink-uri externe şi interne, butoane de acţiune, trigger-e. Vizualizarea unei
prezentări, utilizarea facilităţilor de prezentare, tipărirea unei prezentări.
2.5. Utilizarea tehnologiei informatice în învăţământ
Concepte de bază: învăţarea asistată de caculator, software educaţionale, sisteme de instruire
asistată de calculator. Evoluţia şi tendinţele sistemelor de instruire, asistate de calculator. Sisteme şi
comunicaţii avansate de instruire. Valorificarea posibilităţilor oferite de noile sisteme de
management al conţinutului învăţării. Ştiinţa electronică: caracterizare generală. Internet în
activităţile ştiinţifice. Căutarea informaţiilor în Internet: localizarea şi extragerea informaţiilor.
Tehnologii de creare a resurselor educa ionale: aplicaţii de uz general, aplica ii multimedia,ț ț
instrumente hypertext sau hypermedia. Utilizarea aplica iilor gratuite sau comerciale în elaborareaț
materialelor educa ionale interactive.ț
Tehnologii Web. Noţiuni generale despre utilizarea limbajelor de programare în crearea de site-uri
şi pagini Web. Serviciile şi mecanismul WWW: server Web, client Web, URL, nume de domeniu,
site Web, servere de căutare, servere de poşta electronică. Utilizarea facilităţilor Web în activităţile
ştiinţifice.
Diversitatea resurselor informaţionale. Securitatea informaţiilor electronice. Surse de pericol în
sistemele informatice. Metode de protecţie a informaţiilor în sistemele informatice.
3
Impactul folosirii tehnologiilor informatice asupra dezvoltării ştiinţei şi societăţii. Situa ia actuală şiț
perspectivele de dezvoltare a tehnologiilor informatice avansate în Republica Moldova. Strategia
naţională de edificare a societăţii informaţionale: Moldova electronică, concepţia guvernării
electronice. Sisteme şi resurse informaţionale. Documentul electronic şi semnătura digitală. Acte
normativ-legislative în domeniul informaticii. Strategii europene în domeniul dezvoltării e-
educaţiei. Strategia „Învăţarea pe tot parcursul vieţii”. Cooperarea internaţională în susţinerea şi
realizarea activităţilor conexate de dezvoltarea domeniului TIC în învăţământ. Soluţii alternative ale
instruirii on-line. Sisteme de management a educaţiei: platforme de învăţare.
III. STRATEGII DE EVALUARE
Evaluarea doctoranzilor prevede aprecierea nivelului de cunoaştere a conceptelor teoretice şi
nivelului de aplicare a cunoştinţelor în domeniul Tehnologiilor Informa ionale prin prezentareaț
unui referat/proiect privind integrarea TIC în domeniul de cercetare tiin ifică i rezultateleș ț ș
examinării practice în laboratorul de informatică.
BIBLIOGRAFIE
1. Bălan M. şi col. Iniţiere în Windows XP. - Craiova: Arves, 2003.
2. Boian E., Căpăţână Gh., Prepeliţă A., Seiciuc E. Sisteme de operare: MS/DOS, WINDOWS,
UNIX. - http://www.usm.md/edElec.aspx, 2005.
3. Bolun I., Covalenco I. Bazele informaticii aplicative. - Iaşi: Ed. BONITAS, 2005.
4. Bragaru T., Bulat E., Crăciun I. Dezvoltarea sistemelor informatice (suport de curs).–
Chişinău: CEP USM, 2005. - 427 p.
5. Chriac Tatiana, Aplica ii generice (suport de curs), Universitatea Pedagogică de Stat ”Ionț
Creangă” din Chi inău, Teacher Education Review and Update of Curriculum. – Chi inău :ș ș
Continental Grup, 2014 (F.E.-P. ”Tipografia Centrală”) – 128 p. ISBN 978-9975-4361-8-2.
6. Cojocaru S. Interfeţe inteligente pentru sisteme de calcul simbolic. Teză de doctor habilitat
în informatică. – Chişinău: AŞM, 2007. – 159 p. http://www.cnaa.acad.md/thesis/5844/
7. Curteanu S. EXCEL prin exemple. - Iaşi: Polirom, 2004.
8. Hotărîrea Guvernului nr. 733 din 28 iunie 2006 „Cu privire la Concepţia guvernării
electronice”.
9. Hotărîrea Guvernului nr.255 din 9 martie 2005 „Privind Strategia Naţională de edificare a
societăţii informaţionale - “Moldova Electronică”.
10. The future of higher education: How technology will shape learning. A report from the
Economist Intelligence Unit Sponsored by the New Media Consortium
http://www.nmc.org/pdf/Future-of-Higher-Ed-(NMC).pdf .
11. Technology Education, The Praxis Study Companion,
https://www.ets.org/s/praxis/pdf/0051.pdf.
12. PLATFORMA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT ELECTRONIC (E-Learning),
http://didu.ulbsibiu.ro/platforma_eLearning.pdf.
13. Introducere: instruire interactivă sau e-learning, Etapa I, Universitatea “Politehnica” din
Bucuresti, Facultatea Energetica, http://www.fluidpower.ro/itfps/Etapa1ITFPS.pdf.
14. Croitor-Chiriac T., Valenţe metodologice ale instruirii asistate de calculator în învăţământul
superior, Teza de doctor în pedagogie,
http://www.cnaa.md/files/theses/2013/24493/tatiana_croitor-chiriac_thesis.pdf.
15. Runceanu A., Instruire asistată de calculator, Curs 1, http://www.runceanu.ro/adrian/wp-
content/cursuri/iac2013/IAC1_2013.pdf.
4
16. Беляев М.И., Гриншкун В.В., Краснова Г.А., Технология создания электронных
средств обучения, 30.08.2007 11:01 | Н.А.Савченко,
http://uu.vlsu.ru/files/Tekhnologija_sozdanija_EHSO.pdf.
5
16. Беляев М.И., Гриншкун В.В., Краснова Г.А., Технология создания электронных
средств обучения, 30.08.2007 11:01 | Н.А.Савченко,
http://uu.vlsu.ru/files/Tekhnologija_sozdanija_EHSO.pdf.
5

Weitere ähnliche Inhalte

Ähnlich wie Prog informormatica doctorat_upsc

Informatica aplicata
Informatica aplicataInformatica aplicata
Informatica aplicataElena Negotei
 
Lucrare grad i gidioi ionel cup e 15 iumie_bun-converted
Lucrare grad i gidioi ionel  cup e 15  iumie_bun-convertedLucrare grad i gidioi ionel  cup e 15  iumie_bun-converted
Lucrare grad i gidioi ionel cup e 15 iumie_bun-convertedGadioi Ionel
 
Programa scolara tic-st-sociale_11
Programa scolara tic-st-sociale_11Programa scolara tic-st-sociale_11
Programa scolara tic-st-sociale_11profadeinfo41
 
Organizarea informaţiei în bibliotecă în contextull noilor tehnologii inform...
Organizarea informaţiei în bibliotecă în  contextull noilor tehnologii inform...Organizarea informaţiei în bibliotecă în  contextull noilor tehnologii inform...
Organizarea informaţiei în bibliotecă în contextull noilor tehnologii inform...Alla Panici
 
Informatica gimn rom
Informatica gimn romInformatica gimn rom
Informatica gimn romSerghei Urban
 
Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_= =_iso-8859-2_q_ll_noilo...
Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_=  =_iso-8859-2_q_ll_noilo...Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_=  =_iso-8859-2_q_ll_noilo...
Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_= =_iso-8859-2_q_ll_noilo...National Library of Republic of Moldova
 
Modul 3 word2007 en
Modul 3 word2007 enModul 3 word2007 en
Modul 3 word2007 entachita2007
 
Date structurate, aplicarea modelului linked data
Date structurate, aplicarea modelului linked dataDate structurate, aplicarea modelului linked data
Date structurate, aplicarea modelului linked dataionut_ignatescu
 
Modulul ii algoritmi
Modulul ii   algoritmiModulul ii   algoritmi
Modulul ii algoritmiIoanaK2
 
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
 Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M... Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...Marketing Communication Health &Medicine
 
Leonardo da Vinci
Leonardo da VinciLeonardo da Vinci
Leonardo da Vincivitacell
 
IT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - Rezumate
IT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - RezumateIT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - Rezumate
IT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - RezumateNicolae Sfetcu
 
Constituirea colectiilor digitale
Constituirea colectiilor digitaleConstituirea colectiilor digitale
Constituirea colectiilor digitaleViorel Agocs
 

Ähnlich wie Prog informormatica doctorat_upsc (20)

Informatica aplicata
Informatica aplicataInformatica aplicata
Informatica aplicata
 
Lucrare grad i gidioi ionel cup e 15 iumie_bun-converted
Lucrare grad i gidioi ionel  cup e 15  iumie_bun-convertedLucrare grad i gidioi ionel  cup e 15  iumie_bun-converted
Lucrare grad i gidioi ionel cup e 15 iumie_bun-converted
 
Presustinere.pptx
Presustinere.pptxPresustinere.pptx
Presustinere.pptx
 
Programa scolara tic-st-sociale_11
Programa scolara tic-st-sociale_11Programa scolara tic-st-sociale_11
Programa scolara tic-st-sociale_11
 
Organizarea informaţiei în bibliotecă în contextull noilor tehnologii inform...
Organizarea informaţiei în bibliotecă în  contextull noilor tehnologii inform...Organizarea informaţiei în bibliotecă în  contextull noilor tehnologii inform...
Organizarea informaţiei în bibliotecă în contextull noilor tehnologii inform...
 
Informatica gimn rom
Informatica gimn romInformatica gimn rom
Informatica gimn rom
 
Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_= =_iso-8859-2_q_ll_noilo...
Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_=  =_iso-8859-2_q_ll_noilo...Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_=  =_iso-8859-2_q_ll_noilo...
Organizarea informaţiei în_bibliotecă_în__contextu_= =_iso-8859-2_q_ll_noilo...
 
Modul 3 word2007 en
Modul 3 word2007 enModul 3 word2007 en
Modul 3 word2007 en
 
Date structurate, aplicarea modelului linked data
Date structurate, aplicarea modelului linked dataDate structurate, aplicarea modelului linked data
Date structurate, aplicarea modelului linked data
 
Modulul ii algoritmi
Modulul ii   algoritmiModulul ii   algoritmi
Modulul ii algoritmi
 
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
 Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M... Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
 
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdfOferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
 
Plan1 Unitate Ep
Plan1 Unitate EpPlan1 Unitate Ep
Plan1 Unitate Ep
 
Informatizarea invatamintului
Informatizarea invatamintuluiInformatizarea invatamintului
Informatizarea invatamintului
 
Leonardo da Vinci
Leonardo da VinciLeonardo da Vinci
Leonardo da Vinci
 
Info stand Nr. 2 / 2013
Info stand Nr. 2 / 2013Info stand Nr. 2 / 2013
Info stand Nr. 2 / 2013
 
Info stand Nr. 2 / 2014
Info stand Nr. 2 / 2014Info stand Nr. 2 / 2014
Info stand Nr. 2 / 2014
 
IT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - Rezumate
IT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - RezumateIT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - Rezumate
IT & C, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023 - Rezumate
 
Unit inv a 9 a tic
Unit inv a 9 a ticUnit inv a 9 a tic
Unit inv a 9 a tic
 
Constituirea colectiilor digitale
Constituirea colectiilor digitaleConstituirea colectiilor digitale
Constituirea colectiilor digitale
 

Prog informormatica doctorat_upsc

  • 1. Ministerul Educaţiei Republicii Moldova Universitatea Pedagogică de Stat din Chişinăn “Ion Creangă” Facultatea Informatică şi Tehnologii Informaţionale în Instuire Catedra Informatică şi Tehnologii Informaţionale în Instuire Programul pentru examenul de doctorat la disciplina “Tehnologii Informaţionale” pentru doctoranzi cu specializarea în domeniul ştiinţelor umanistice şi arte: istorice, filosofice, filologice, pedagogice, studiul artelor şi culturologice, psihologice, sociologice I. Obiectivele generale ale disciplinei Programul pentru examenul de doctorat la disciplina „Tehnologii Informaţionale”, elaborat în cadrul catedrei de Informatică şi TII are la bază „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi a postdoctoratului”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 914 din 26 august 2005 (M.O. nr. 117 – 118 (1716 – 1717) din 2 septembrie 2005), în conformitate cu prevederile căruia fiecare doctorand urmează să susţină un examen la disciplina „Informatica” şi Programul-tip pentru examenul de doctorat la disciplina Informatica, aprobat prin Hotărârea Comisiei de atestare a CNAA, nr. AT 04/9 din 18 iunie 2009. Programul pentru examenul de doctorat la disciplina „Tehnologii Informaţionale” are următoarele obiective generale: • asigurarea pregătirii în domeniul studiilor de doctorat şi perfecţionarea cunoştinţelor în domeniul Tehnologiei Informaţiei prin formarea unor deprinderi de utilizare eficientă a TIC- ului în activitatea pedagogică şi ştiinţifică; • formarea competenţelor digitale intredisciplinare care îmbină adecvat competenţele de specialitate şi competenţele informatice în vederea soluţionării/optimizării unei teme cognitiv-ştiinţifice. • eficientizarea activităţii de cercetare ştiinţifică prin integrarea TIC, orientarea şi adaptarea permanentă a învăţământului de doctorat la nivelul cerinţelor europene şi mondiale privind cerinţele pieţei şi noile direcţii TIC. • implementarea politicilor naţionale de edificare a societăţii informaţionale, formarea cadrelor ştiinţifice necesare pentru promovarea performanţelor specifice ale TIC. Prerechizite Competenţele cognitive şi aplicative ale doctoranzilor la examenul de doctorat la disciplina „Tehnologii Informaţionale” vizează: • cunoştinţele de bază despre componentele unui sistem de calcul, principiile de funcţionare a calculatorului personal, reţelelor de calculatoare şi reţelei Internet; • cunoştinţele de bază despre gestionarea unui sistem de calcul şi despre sistemele de operare; • identificarea posibilităţilor de soluţionare a problemelor de cercetare din profilul specialităţii, utilizând TIC; • aplicarea programelor software ale calculatorului în soluţionarea situaţiilor de cercetare ştiinţifică; 1
  • 2. • cunoştinţele de bază despre impactul TIC asupra dezvoltării ştiinţei, economiei şi societăţii, strategia naţională de edificare a societăţii informaţionale. În acord cu obiectivele generale, programul pentru susţinerea examenului de doctorat la disciplina “Tehnologii Informaţionale” cuprinde următoarele conţinuturi: „Concepte fundamentale”, „Sisteme de calcul”, „Componenta software a unui SC”, „Tehnologia de procesare a informaţiei”, „Utilizarea tehnologiei informatice în învăţământ”. II. CONŢINUTUL PROGRAMULUI 2.1. Concepte fundamentale Tehnologia informaţiei: informaţie, date, prelucrarea informaţiei, cantitatea de informaţie, suporturi de informaţie, codificarea informaţiei. Particularităţile formelor de reprezentare a datelor numerice. Calculatorul personal (PC): evoluţie, generaţii, clasificare. Unitatea centrală. Memoria internă. Memoria externă. Unităţile periferice. Sisteme de operare. Programe aplicative: noţiuni generale, clasificare. 2.2. Sisteme de calcul Componentele unui sistem de calcul (SC). Componentele SC: hardware şi software. Funcţiile unui SC conform modelului Von Neumann. Arhitectura unui SC: unitatea de comandă şi control, unitatea aritmetică-logică, unitatea de memorie internă, unitatea de memorie externă, unităţile de intrare-ieşire. Placa de bază. Procesorul. Memoria: memoria internă, memoria externă, memoria video, discurile flexibile, discurile fixe, discurile optice, unităţi de memorie flash, alte tipuri de memorie. Echipamente de intrare a datelor: tastatura, şoricelul, scanerul. Echipamente de afişare a datelor: monitorul, imprimanta. Magistrarele unui SC. Reţele de calculatoare: noţiuni generale, tipuri de topologii şi arhitecturi, componentele principale ale reţelelor. Reţele locale de calculatoare (LAN). Reţele de calculatoare de arie largă (WAN). Comunitatea globală de reţele Internet. Servicii şi tehnologii în reţele de calculatoare. 2.3. Componenta software a unui SC Sisteme de operare Componentele sistemului de operare: procesarea întreruperilor, gestionarea proceselor, gestionarea memoriei, sistemul de fişiere. Sisteme de operare: concepte, evoluţie. Lansarea, suprafaţa de lucru, memoria Clipboard, tastele operative, meniul de bază. Numele, tipul, atributele şi destinaţia fişierelor. Sistemul de fişiere. Gestiunea fişierelor şi dosarelor. Crearea dosarelor şi fişierelor; selectarea, redenumirea, afişarea proprietăţilor, copierea, deplasarea, ştergerea şi restabilirea obiectelor. Crearea copiilor de rezervă: comprimarea informaţiei, stocarea de arhive pe suporturi de date, restabilirea informaţiei. Căutarea fişierelor şi dosarelor pe disc. Programe aplicative Programele de aplicaţie. Programe şi pachete de programe aplicative destinate rezolvării unor probleme specifice, pachetele integrate de birotică – caracterizare generală. Alegerea şi exploatarea aplicaţiilor informatice în diferite activităţi bazate pe procesarea informaţiilor. 2
  • 3. 2.4. Tehnologia de procesare a informaţiei Procesoare de texte. Caracterizare generală. Deschiderea şi modurile de vizualizare a documentelor. Formatarea documentelor: configurarea parametrilor paginii; formatarea caracterelor şi alineatelor; crearea listelor marcate; crearea notelor de subsol; crearea stilurilor de formatare. Editarea documentelor: copierea, deplasarea şi eliminarea unui fragment de text; înserarea unor simboluri speciale; regăsirea şi înlocuirea unor secvenţe de text. Crearea şi înserarea obiectelor. Utilizarea facilităţilor grafice. Scrierea formulelor. Lucrul cu tabele: crearea tabelelor, convertirea unui text în tabel; modificarea unui tabel; formatarea elementelor tabelelor; sortarea informaţiei. Crearea de diagrame în baza unui tabel. Definitivarea documentelor: definirea anteturilor şi subsolurilor; numerotarea paginilor; verificarea ortografiei; generarea cuprinsului, generarea bibliografiei. Tipărirea documentelor. Procesoare de calcul tabelar. Caracterizare generală. Registru electronic. Celule, blocuri de celule, selectarea blocurilor. Introducerea, ştergerea şi editarea datelor. Introducerea seriilor, includerea comentariilor la celule, modificarea lăţimii coloanelor şi a înălţimii liniilor, înserarea blocurilor de celule. Utilizarea foilor de calcul. Gestiunea foilor de calcul în registru: selectarea, includerea, redenumirea, copierea, deplasarea şi eliminarea foilor de calcul. Formatarea datelor: formatarea valorilor numerice; alinierea datelor; adăugarea chenarelor; folosirea stilurilor de formatare. Efectuarea calculelor: introducerea formulelor; modificarea adreselor celulelor la copiere; utilizarea adreselor relative şi absolute; utilizarea funcţiilor. Gestiunea datelor: sortarea şi filtrarea datelor; utilizarea formularelor. Înserarea obiectelor. Tipuri de diagrame, crearea şi tipărirea diagramelor. Procesoare de prezentări electronice multimedia. Caracterizare generală. Introducerea informaţiilor în cadrul diapozitivelor. Formatarea şi designul diapozitivelor. Înserarea tabelelor, diagramelor, elementelor multimedia, obiectelor OLE, etc. Stabilirea efectelor animate asupra conţinutului unei prezentări. Lucrul cu diapozitivele master. Elementele interactive ale prezentărilor: hyperlink-uri externe şi interne, butoane de acţiune, trigger-e. Vizualizarea unei prezentări, utilizarea facilităţilor de prezentare, tipărirea unei prezentări. 2.5. Utilizarea tehnologiei informatice în învăţământ Concepte de bază: învăţarea asistată de caculator, software educaţionale, sisteme de instruire asistată de calculator. Evoluţia şi tendinţele sistemelor de instruire, asistate de calculator. Sisteme şi comunicaţii avansate de instruire. Valorificarea posibilităţilor oferite de noile sisteme de management al conţinutului învăţării. Ştiinţa electronică: caracterizare generală. Internet în activităţile ştiinţifice. Căutarea informaţiilor în Internet: localizarea şi extragerea informaţiilor. Tehnologii de creare a resurselor educa ionale: aplicaţii de uz general, aplica ii multimedia,ț ț instrumente hypertext sau hypermedia. Utilizarea aplica iilor gratuite sau comerciale în elaborareaț materialelor educa ionale interactive.ț Tehnologii Web. Noţiuni generale despre utilizarea limbajelor de programare în crearea de site-uri şi pagini Web. Serviciile şi mecanismul WWW: server Web, client Web, URL, nume de domeniu, site Web, servere de căutare, servere de poşta electronică. Utilizarea facilităţilor Web în activităţile ştiinţifice. Diversitatea resurselor informaţionale. Securitatea informaţiilor electronice. Surse de pericol în sistemele informatice. Metode de protecţie a informaţiilor în sistemele informatice. 3
  • 4. Impactul folosirii tehnologiilor informatice asupra dezvoltării ştiinţei şi societăţii. Situa ia actuală şiț perspectivele de dezvoltare a tehnologiilor informatice avansate în Republica Moldova. Strategia naţională de edificare a societăţii informaţionale: Moldova electronică, concepţia guvernării electronice. Sisteme şi resurse informaţionale. Documentul electronic şi semnătura digitală. Acte normativ-legislative în domeniul informaticii. Strategii europene în domeniul dezvoltării e- educaţiei. Strategia „Învăţarea pe tot parcursul vieţii”. Cooperarea internaţională în susţinerea şi realizarea activităţilor conexate de dezvoltarea domeniului TIC în învăţământ. Soluţii alternative ale instruirii on-line. Sisteme de management a educaţiei: platforme de învăţare. III. STRATEGII DE EVALUARE Evaluarea doctoranzilor prevede aprecierea nivelului de cunoaştere a conceptelor teoretice şi nivelului de aplicare a cunoştinţelor în domeniul Tehnologiilor Informa ionale prin prezentareaț unui referat/proiect privind integrarea TIC în domeniul de cercetare tiin ifică i rezultateleș ț ș examinării practice în laboratorul de informatică. BIBLIOGRAFIE 1. Bălan M. şi col. Iniţiere în Windows XP. - Craiova: Arves, 2003. 2. Boian E., Căpăţână Gh., Prepeliţă A., Seiciuc E. Sisteme de operare: MS/DOS, WINDOWS, UNIX. - http://www.usm.md/edElec.aspx, 2005. 3. Bolun I., Covalenco I. Bazele informaticii aplicative. - Iaşi: Ed. BONITAS, 2005. 4. Bragaru T., Bulat E., Crăciun I. Dezvoltarea sistemelor informatice (suport de curs).– Chişinău: CEP USM, 2005. - 427 p. 5. Chriac Tatiana, Aplica ii generice (suport de curs), Universitatea Pedagogică de Stat ”Ionț Creangă” din Chi inău, Teacher Education Review and Update of Curriculum. – Chi inău :ș ș Continental Grup, 2014 (F.E.-P. ”Tipografia Centrală”) – 128 p. ISBN 978-9975-4361-8-2. 6. Cojocaru S. Interfeţe inteligente pentru sisteme de calcul simbolic. Teză de doctor habilitat în informatică. – Chişinău: AŞM, 2007. – 159 p. http://www.cnaa.acad.md/thesis/5844/ 7. Curteanu S. EXCEL prin exemple. - Iaşi: Polirom, 2004. 8. Hotărîrea Guvernului nr. 733 din 28 iunie 2006 „Cu privire la Concepţia guvernării electronice”. 9. Hotărîrea Guvernului nr.255 din 9 martie 2005 „Privind Strategia Naţională de edificare a societăţii informaţionale - “Moldova Electronică”. 10. The future of higher education: How technology will shape learning. A report from the Economist Intelligence Unit Sponsored by the New Media Consortium http://www.nmc.org/pdf/Future-of-Higher-Ed-(NMC).pdf . 11. Technology Education, The Praxis Study Companion, https://www.ets.org/s/praxis/pdf/0051.pdf. 12. PLATFORMA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT ELECTRONIC (E-Learning), http://didu.ulbsibiu.ro/platforma_eLearning.pdf. 13. Introducere: instruire interactivă sau e-learning, Etapa I, Universitatea “Politehnica” din Bucuresti, Facultatea Energetica, http://www.fluidpower.ro/itfps/Etapa1ITFPS.pdf. 14. Croitor-Chiriac T., Valenţe metodologice ale instruirii asistate de calculator în învăţământul superior, Teza de doctor în pedagogie, http://www.cnaa.md/files/theses/2013/24493/tatiana_croitor-chiriac_thesis.pdf. 15. Runceanu A., Instruire asistată de calculator, Curs 1, http://www.runceanu.ro/adrian/wp- content/cursuri/iac2013/IAC1_2013.pdf. 4
  • 5. 16. Беляев М.И., Гриншкун В.В., Краснова Г.А., Технология создания электронных средств обучения, 30.08.2007 11:01 | Н.А.Савченко, http://uu.vlsu.ru/files/Tekhnologija_sozdanija_EHSO.pdf. 5
  • 6. 16. Беляев М.И., Гриншкун В.В., Краснова Г.А., Технология создания электронных средств обучения, 30.08.2007 11:01 | Н.А.Савченко, http://uu.vlsu.ru/files/Tekhnologija_sozdanija_EHSO.pdf. 5