Pr Iosif Trifa Examenul Lui Iov

1. Preot Iosif Trifa
Examenul
lui Iov
(Din şcoala suferin ei)
Edi ia a III - a
Editura «Oastea Domnului», Sibiu – 2001
1

2. © Copyright
Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu
Str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269 / 21 66 77
2

3. Examenul lui Iov
Un examen de credin ă
Biblia este plină de examene de credin ă,
prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare
credin a robilor Săi.
Printr-un un astfel de examen de credin ă a
trecut şi dreptul Iov. Cine era Iov? Era, aşa cum
spune cartea care-i poartă numele, un om „fără
prihană şi curat la suflet. El se temea de Dum-
nezeu şi se abătea de la rău”. Se lăudau şi înge-
rii din cer cu via a lui Iov.
Într-o zi, împreună cu „fiii lui Dumnezeu”
s-a înfă işat şi Satana în fa a lui Dumnezeu.
„Domnul a zis către Satana: De unde vii? Şi
Satana a răspuns: Din cutreierarea pământului
3

4. şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el. (Iată
şi aici o dovadă că Satana cutreieră mereu pă-
mântul, căutând pe cine să înghită). Şi Domnul
i-a zis: Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este ni-
meni ca el pe pământ. Este un om fără prihană
şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi
se abate de la rău.
Şi Satana a răspuns Domnului: Oare degea-
ba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu
pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvân-
tat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acopăr ara.
Dar ia întinde- i mâna şi atinge-Te de tot ce are,
şi sunt încredin at că Te va blestema în fa ă.
Domnul a zis Satanei: Iată, î i dau pe mână
tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”
(Iov 1, 6-12).
Şi ca focul unui grozav bombardament au
început să curgă nenorocirile asupra lui Iov...
Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în
chip năprasnic – repede şi pe neaşteptate. Ne-
norocirile se ineau lan , una după alta. Iov a
pierdut tot, dar n-a pierdut credin a... Şi, arun-
cându-se la pământ, Iov „s-a închinat şi a zis:
4

5. «Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol
mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a
dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie bine-
cuvântat». În toate acestea, Iov n-a păcătuit
deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotri-
va lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22).
Iov a trecut cu bine peste acest examen greu.
În curând însă avea să urmeze o încercare şi mai
grea. O boală îngrozitoare îi cuprinse trupul în-
treg; o bubă rea, din talpa picioarelor şi până în
creştetul capului, îl făcea să sufere dureri amare
şi grele. I se topeau oasele şi carnea de dureri
înfricoşate, dar Satana nu l-a putut despăr i de
dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui
examen de credin ă striga Iov: „Chiar dacă nu
voi mai avea carne pe mine, chiar dacă mi-ar lua
via a, eu totuşi voi vedea pe Dumnezeu şi El îmi
va fi binevoitor” (Iov 19, 26).
Iov, cu examenul lui, este pus în fa a noas-
tră să ne cercetăm şi să grijim, căci şi noi, de
multe ori, trebuie să trecem prin câte un examen
de credin ă. Căci până când eşti sănătos şi toate
î i merg bine, nu e lucru mare să fii credincios.
5

6. Examenul credin ei începe în clipa când se
face noapte în via a ta. Când vin încercările şi
loviturile, Domnul î i pune la încercare credin a
ta. Plângi şi te rogi – şi, drept răspuns, loviturile
sporesc şi mai mult. Cerul parcă nu aude şi nu
vede strigarea ta. Dar credin a cea tare, în clipe
ca acestea îşi arată puterea. Respinsă mereu, ea
strigă mai tare pe Domnul. Alungată mereu, ea
se aruncă mai cu putere la picioarele Domnului.
Credin a cea tare strigă: Fă ce vrei cu mine,
Doamne; bate-mă, omoară-mă... eu nu mă las
de Tine! Aceasta e credin a biruitoare, adevă-
rata credin ă, care nu se lasă de Domnul orice i
s-ar întâmpla.
Cel ce a trecut şi trece printr-un astfel de
examen, acela e creştinul cel viu şi biruitor.
6

7. Prietenii lui Iov
Dumnezeu a sporit examenul lui Iov, trimi-
ându-i şi nişte prieteni ai lui, care se sfătuiau
despre nenorocirea lui şi îl sfătuiau pe Iov cum
să scape de această nenorocire.
Iov îi numeşte pe aceşti prieteni nişte „mân-
gâietori supărăcioşi” (Iov 16, 1). De ce? Pentru
că Iov spunea: Nu mă simt cu nimic vinovat
înaintea lui Dumnezeu... nenorocirea aceasta nu
mi-a venit pentru că aş fi greşit cu ceva înaintea
lui Dumnezeu. Dar prietenii îl îmblăteau zi şi
noapte cu îndemnul: Nenorocirea i-a venit pen-
tru că ai greşit înaintea lui Dumnezeu... Spune că
ai greşit şi atunci Dumnezeu te va uşura şi vei
scăpa de nenorocire. Dar Iov răspundea îndure-
rat: Dar cum pot să spun: „am greşit”, dacă n-am
7

8. greşit... – şi îl chema mereu pe Dumnezeu de
martor că n-a greşit.
Decât durerile trupeşti, pentru Iov erau mai
grele durerile sufleteşti ce i le pricinuiau priete-
nii cu sfaturile lor. Lovit de aceste dureri, Iov
are şi ieşiri aspre fa ă de prietenii lui. „Cel ce
suferă – zicea Iov – are drept la mila prietenilor
săi... fra ii mei s-au arătat înşelători ca un pâ-
râu; un sloi le tulbură cursul, vine căldura şi le
usucă albia... Face i-mă să în eleg, ce am păcă-
tuit şi voi tăcea, dar ce dovedesc mustrările
voastre?” (Iov 6, 14, 26). Până când îmi ve i
întrista sufletul şi mă ve i zdrobi cu cuvântările
voastre?... Nu vă este ruşine să vă purta i aşa...
crede i că mi-a i dovedit că sunt vinovat? (Iov
19. 1-5) „Aceia în care mă încredeam s-au în-
tors împotriva mea” (Iov 19, 18-19). „Voi, care
cunoaşte i căile Domnului, pentru ce vorbi i aşa
de prosteşte?” (Iov 27, 11-12).
Aceste ieşiri ale lui Iov s-ar părea că nu
sunt destul de creştineşti – s-ar zice azi. Totuşi
ele sunt de în eles, când ne gândim cât de grea
este durerea când cineva te acuză şi te judecă
fără să fii vinovat.
8

9. Desigur, un singur Iov a fost pe lume, care
putea spune că n-a greşit cu nimic înaintea lui
Dumnezeu şi că nu suferă pentru greşelile lui.
Noi suferim adeseori pentru păcatele şi gre-
şelile noastre. Dar totuşi durerea lui Iov o pu-
tem în elege şi noi. Şi de multe ori o sim im şi
noi. Sunt împrejurări când eşti acuzat şi învino-
vă it de anumite lucruri de care nu eşti vinovat.
Şi, atunci, acuza te doare mai mult; te doare în-
doit de mult. Când eşti acuzat şi judecat într-o
cauză în care eşti vinovat – e ceva firesc. Dure-
rea î i e suportabilă. Dar durerea î i e îndoită
când eşti acuzat fără să fii vinovat. Îmi aduc
aminte de o biată femeie de la ară, care striga,
plângând: „Nu mi-ar fi ciudă dacă aş fi vinovată
de ceea ce spun oamenii, dar Dumnezeu mă ştie
că nu sunt vinovată”.
Acuza neîntemeiată e acea durere vie care
ridică sufletul şi mâinile spre cer şi Îl cere pe
Dumnezeu de martor.
Aşa era şi durerea lui Iov. Lovit şi de sfa-
turile şi acuzele prietenilor, îşi ridica sufletul
şi mâinile spre cer, strigând: „Până la cea din
9

10. urmă suflare, îmi voi apăra nevinovă ia. in
să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi. Inima nu
mă mustră pentru nici una din zilele vie ii
mele” (Iov 27, 5-6). „Plânsul mi-a înroşit fa a.
Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire şi rugăciu-
nea mea totdeauna a fost curată... Chiar acum
Martorul meu e în cer şi Ajutorul meu în locu-
rile înalte. Prietenii mei râd de mine, dar eu
mă rog lui Dumnezeu” (Iov 16, 16–21). „O,
dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de
domnie, mi-aş apăra pricina înaintea Lui,
mi-aş umplea gura de dovezi, şi El m-ar as-
culta, negreşit” (Iov 23, 3-6).
Până va fi lumea, cartea lui Iov se va citi
stropindu-se cu suspine şi lacrimi, pentru că
până va fi lumea vor fi oameni şi suflete care
vor trece prin examenul cel greu al credin ei. Şi
până va fi lumea vor fi suflete care vor trece
acest examen, apăsa i şi de învinuiri de care nu
sunt vinova i.
10

11. Ispita lui Satan
Lupta Ispititorului împotriva lui Iov.
Cum lucrează vrăjmaşul împotriva
celor credincioşi
Cartea lui Iov trebuie citită şi cercetată cu
de-amănuntul. De ce? Pentru că în ea îl vedem
pe Satana la lucru, în plin.
Iov era dat pe mâna lui Satan să-l ispitească
cu toate apucăturile lui, numai de via a lui să nu
se atingă (Iov 26). Prin urmare, în cartea lui Iov
îl putem vedea pe Satana la largul său, în plin
lucru, în plină luptă. Îl putem vedea cu ce fel de
ispite şi apucături lucrează contra credin ei şi a
celor credincioşi.
Vom vedea însă în acelaşi timp şi biruin a
pe care o câştigă cel credincios în lupta aprigă
11

12. pe care o dă vrăjmaşul împotriva lui. Şi prin în-
vă ătura şi pilda ce o putem lua, să primim îm-
bărbătare şi curaj. Căci tot ce a fost scris mai
nainte a fost scris pentru învă ătura noastră,
pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea pe care o
dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom. 15, 4).
Cercetând cartea lui Iov, îl vedem pe Sata-
na concentrându-şi atacul în trei puncte.
1. Satan se foloseşte de boala cea grea a lui
Iov să trezească în el deznădejdea şi cârtirea
împotriva lui Dumnezeu. Citi i capitolul 3 din
cartea lui Iov şi ve i vedea cu câtă putere lu-
crează Satan în punctul acesta. În dosul strigă-
tului de deznădejde din acest capitol, era ispita
lui Satan. „Blestemată să fie ziua în care m-am
născut – striga Iov – şi noaptea în care s-a zis:
S-a zămislit un copil de parte bărbătească...
„Pentru ce dă Dumnezeu lumina vie ii celui ne-
norocit şi zile celor cu suflet amărât? Celor ce
aşteaptă moartea şi ea nu vine şi care [...] sunt
plini de fericire fiindcă au găsit un mormânt?”
(Iov 3, 20-22). „Aş vrea mai bine gâtuirea, mai
bine moartea decât aceste oase!” (Iov 7, 15).
12

13. Precum se vede, ispita deznădejdii lucra
cu putere în sufletul bietului Iov. Dar, iată, în
lupta aceasta intră şi credin a lui Iov. Bietul
13

14. Iov se reculege, strigând: „Ştiu că Mântuitorul
meu este viu. Chiar dacă mi se va nimici pie-
lea şi nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi
pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi El îmi va fi bi-
nevoitor (Iov 19, 25-27).
Fra ii mei! Să grijim, căci, în examenul cel
mare al încercărilor, Satana se apropie şi de
noi cu ispita deznădejdii şi cârtirii împotriva
lui Dumnezeu. Pe câmpul de luptă, să aruncăm
atunci în fa a lui Satan toată credin a noastră,
toată încrederea şi alipirea noastră nestrămu-
tată fa ă de Dumnezeu, şi atunci Satana va ră-
mâne bătut.
2. Al doilea punct de atac al lui Iov e acesta:
pentru a-l face pe Iov să deznădăjduiască şi să
cârtească împotriva lui Dumnezeu, Satana i-i
pune în fa ă pe oamenii cei răi şi necredincioşi,
şoptindu-i: „Uită-te, Iov, ce bine le merge celor
răi şi necredincioşi!... Tu cu credin a ta putre-
zeşti aici în gunoi, iar cei răi propăşesc şi se ve-
selesc”.
Această ispită o vedem pusă cu putere în
capitolul 21 din cartea lui Iov. Sub ispita lui
14

15. Satan, Iov se întreabă: „Pentru ce trăiesc cei
răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în
putere? Sămân a lor se întăreşte... odraslele lor
propăşesc. În casele lor domneşte pacea. Nu-
iaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească... îşi
petrec zilele în fericire... Ve i zice că, pentru fiii
săi păstrează Dumnezeu pedeapsa, dar pe el ar
trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă.
Căci ce-i pasă lui ce va fi cu casa lui după el?”
(Iov 21, 7-22)
Vede i cu câtă viclenie săpa şi lucra ispita
lui Satan?! În fa a lui Iov, Satan punea mereu
„liniştea” celor răi, ca să trezească în el cârtirea
şi deznădejdea.
Bietul Iov începuse a se clătina. De aceea,
prin graiul lui ofar, Dumnezeu îi trimite solia:
„Nu ştii tu, Iov, că de mult de tot, de când a fost
aşezat omul pe pământ, biruin a celor răi a fost
scurtă şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
Chiar dacă s-ar înăl a până la cer şi capul i-ar
ajunge până la nori, el va pieri pentru totdeauna
cu murdăria lui şi cei ce-l vedeau, vor zice:
«Unde este?»” (Iov 4, 29 şi Ps. 37).
15

16. Fra ii mei, să grijim! În punctul acesta îşi
încearcă şi azi Satana ispita fa ă de cei credin-
cioşi. Te sim i tare în Domnul şi tare în credin-
ă, iubitul meu frate? Apoi, griji, căci poate în
clipa aceea Satana îi zice Domnului: Da, e uşor
credinciosului cutare să se laude cu credin a lui
până când îi merge bine... dar ia dă-mi-l, Doam-
ne, pe mâna mea, pe ispita mea şi atunci se va
vedea ce se va alege de credin a lui!
Iar dacă Domnul îi îngăduie lui Satan acest
examen (ca oarecând fa ă de Iov), atunci încep
atacurile şi ispitele cele grele. Şi, ca să te cla-
tini, ştii ce- i pune Satana mai întâi sub ochi? Î i
pune necazurile ce le ai de când te-ai făcut cre-
dincios. Iar fa ă de aceste necazuri î i pune
„liniştea” şi „pacea” pe care o au cei răi şi ne-
credincioşi. „Vezi – parcă î i şopteşte ispita lui
Satan – toată lumea trăieşte în pace, numai tu
cu credin a ta ai ajuns de vrajbă şi ocară în sat”.
Este o ispită grea aceasta şi contra ei tre-
buie să slobozim toată credin a noastră.
Eu mă gândesc că şi pe mine m-a urmărit
Satana ani de zile cu această ispită. Îmi aduc
aminte, când am căzut mai întâi în frontul Lu-
16

17. crării Domnului şi am plecat bolnav de moarte
la Geoagiu, unul din cei mai de aproape ai mei
îmi scria (ca răspuns la o scrisoare a mea, în ca-
re spuneam că mă încred în Domnul): Aşa eşti
tu... tot cu Domnul în gură, „mă ajută Domnul”,
„nu mă lasă Domnul”... şi iată, acum zaci acolo,
şi aici acasă sunt datorii de sute de mii.
Cât m-au durut pe mine aceste cuvinte în
dosul cărora era ispita lui Satan, dar Dumnezeu
nu m-a lăsat.
În decursul celor paisprezece ani de fră-
mântări, boli, suferin e, dureri, necazuri, Satana
mi-a pus mereu în fa ă ispita de la Iov 21. Dar,
slăvit să fie Domnul! El nu m-a lăsat.
Fra ii mei! Orice încercări vor veni peste cre-
din a şi ostăşia noastră, să ne gândim mereu la
Mântuitorul nostru cel Scump şi la istoria lui Iov.
3. Al treilea atac de ispită, în cartea lui Iov,
se poate vedea în discu ia ce s-a dat între el şi
prietenii lui.
Desigur, cei trei prieteni plecaseră la Iov cu
bune inten ii, să-l mângâie. Dar, pe când au a-
juns la Iov, din mângâiere, ispita făcuse mustra-
17

18. re şi discu ie. În loc să-l mângâie, prietenii în-
cep să-l mustre pe Iov pentru „greşelile” lui.
Căci aşa e ispita. Ea scorneşte mai întâi discu-
ia; iar în discu ie toarnă pe urmă şi picurul de
otravă, de rău.
Iov cu prietenii lui şi azi ar mai fi – discu-
tând; şi unde ar fi ajuns discu ia lor, dacă nu
intervenea dragostea lui Dumnezeu Care i-a
mustrat blând pe to i şi i-a împăcat din nou, „iar
pe Iov l-a pus Dumnezeu iarăşi în starea lui de
la început” (Iov 42).
*
În Noul Testament, Iov este pus în fa a
noastră ca o pildă de răbdare, pe care suntem
îndemna i s-o urmăm. „Fra ii mei – scrie Iov –
lua i ca pildă de suferin ă şi răbdare pe prooro-
cii care au vorbit în numele Domnului. Iată, noi
numim ferici i pe cei ce au răbdat. A i auzind
vorbindu-se de răbdarea lui Iov şi a i văzut ce
sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin
de milă şi de îndurare” (Iacov 5, 10-11).
18

19. Credin a
Aurul care trebuie încercat
prin foc (I Petru 1,7)
Satana a încercat să nimicească credin a lui
Iov cu ajutorul suferin elor şi ispitelor, dar nu
i-a reuşit. Cu ajutorul ispitelor stăruie şi azi
Satana neîncetat să tulbure credin a celor cre-
dincioşi. Aşa se explică faptul de ce oamenii
credincioşi dau parcă de mai multe necazuri de-
cât cei păcătoşi. Suferin ele şi necazurile sunt o
încercare a credin ei lor, care trebuie biruită
prin credin ă. Credin a adevărată se adevereşte
tocmai în focul ispitelor şi necazurilor. Credin a
cea tare biruie toate ispitele, trece cu bine peste
toate încercările, pentru ca la urmă să se bucure
19

20. de roadele biruin ei. Aurul care a trecut prin foc
iese la urmă şi mai curat şi mai strălucitor. Cre-
dinciosul care rabdă suferin a, la urmă iese bi-
ruitor. Necredinciosul se înal ă până la un loc şi
apoi se răstoarnă cu huiet mare (Ps. 37 şi 73).
Suferin a şi răbdarea duc la biruin ă
Când am fost la Ierusalim, pe drumul pe
mare am avut şi o furtună. Valurile vuiau în-
grozitor. Părea că toate apele mării s-au revol-
tat. Căpitanul vaporului ne-a spus că la o adân-
cime de 200 de metri nu se simte furtuna. Ori-
cât de groaznică ar fi furtuna pe mare, de la
adâncimea de 200 de metri în jos ea nu se mai
simte. Acolo marea este mereu liniştită şi ne-
mişcată. Aşa e şi via a unui creştin adevărat, a
cărui credin ă s-a pogorât în adâncimile Evan-
gheliei Mântuitorului.
Orice vifor de valuri şi furtuni ar scorni dia-
volul în marea vie ii noastre, ea nu se tulbură
până când avem o credin ă înfiptă în adâncimile
20

21. Evangheliei Mântuitorului. Creştinii de azi sunt
o mare ce n-are linişte, tocmai fiindcă nu trăiesc
o via ă adâncită în Evanghelia Mântuitorului.
Şti i de cine se teme mai mult diavolul? De cel
ce vrea să sufere şi ştie să sufere.
O via ă ce biruie suferin ele şi ispitele, a-
ceasta e via a cea adevărat creştinească. Despre
această via ă zice Ap. Pavel: „Cine ne va des-
păr i pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul,
sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea,
sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau
sabia?... Căci sunt bine încredin at că nici
moartea, nici via a, nici îngerii, nici stăpânirile,
nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele
viitoare, nici înăl imea, nici adâncimea, nici altă
făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dra-
gostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos,
Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39).
Suferin a şi răbdarea duc la biruin ă.
Îmi aduc aminte de un doctor care spunea
că la spital a avut o femeie care suferea cumplit,
dar era veşnic voioasă şi lăuda pe Dumnezeu.
Când a întrebat-o cum poate fi aşa, femeia a
21

22. răspuns: „Credin a cea adevărată în necazuri de
acestea se lămureşte...”
„...Domnul a ales vasele cele slabe, să facă
de ocară pe cele tari”... Fiind atacată greu de
oftică, doctorii i-au dat femeii drumul, să moară
acasă. Însă peste trei luni femeia s-a ridicat de-
plin tămăduită...
Iată un Iov din zilele noastre! Credin a cea
adevărată face şi azi minuni. „Ferice de cel ce
rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va
primi cununa vie ii, pe care a făgăduit-o Dum-
nezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1, 12). De
altcum, ca şi fa ă de Iov, ispita Satanei are şi
ea un hotar pe care nu-l poate trece, iar noi
avem darul şi ajutorul lui Dumnezeu pentru a
birui. „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi
fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dum-
nezeu, Care este credincios, nu va îngădui să
fi i ispiti i peste puterile voastre; ci împreună
cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşi i din ea,
ca să pute i răbda” (I Cor. 10, 13). Domnul
ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cu-
cernici (II Petru 2, 9).
22

23. Suferin ă, credin ă,
biruin ă
Via a unui creştin adevărat nu e numai o via ă
de luptă, ci şi de suferin ă
„Iar tu te luptă şi suferă”... zice într-un loc
Ap. Pavel (II Tim. 2, 3). S-ar părea o contrazi-
cere între aceste vorbe. Dar nu este. În via a
unui creştin luptător şi biruitor îşi are şi sufe-
rin a însemnătatea ei, o însemnătate foarte ma-
re. În Evanghelia Mântuitorului îşi are locul ei,
un loc foarte însemnat. O latură a Evangheliei,
o latură a mântuirii noastre sufleteşti este toc-
mai suferin a. Să nu uităm că Mântuitorul a fost
înainte de toate un Miel – Mielul lui Dumnezeu
– Care a biruit prin răbdare, tăcere şi suferin ă.
23

24. Din cele zece fericiri pe care le-a spus Mântui-
torul, jumătate vorbesc despre suferin ele ce le
vor avea cei „ferici i”... „Ferici i sunt cei ce
plâng... ferici i sunt cei prigoni i din pricina ne-
prihănirii... Ferici i ve i fi când vă vor ocărî pe
voi şi vă vor prigoni... Ferici i ve i fi când vă
vor urî pe voi oamenii şi vă vor ocărî şi izgoni
dintre ei”... (Matei 5, 1-12 şi Luca 6, 20-23).
Despre însemnătatea suferin elor în via a
noastră creştinească aş putea scrie o carte în-
treagă. Voi spune aici pe scurt că sunt patru
feluri de suferin e.
1. Întâi e suferin a care vine ca o pedeapsă
pentru păcate şi ca o chemare, ca o solie a Ta-
tălui Ceresc, să ne întoarcem din căile pierzării.
O astfel de suferin ă sunt şi necazurile vremu-
rilor noastre, care de ani de zile ne cheamă să
ne întoarcem la Dumnezeu.
2. A doua este suferin a ce ne vine ca o în-
cercare a credin ei noastre. O astfel de suferin ă
a fost aceea a lui Iov din Biblie.
3. A treia e suferin a ce ne vine de la Dom-
nul ca să cure e aurul credin ei şi inimii noastre.
24

25. În foc se cură ă şi aurul; în focul necazurilor şi
al încercărilor se cură ă şi aurul credin ei noas-
tre. Printr-o astfel de suferin ă cură itoare a tre-
cut Iosif, din Biblie, şi to i aleşii Domnului.
Printr-o astfel de suferin ă trec to i cei care
apucă pa calea mântuirii sufleteşti. „Pe cei care
îi iubeşte, Domnul îi ceartă”, zice Scriptura.
Precum olarul arde mai tare în cuptor vasele
cele mai bune, aşa face şi Domnul când din-
tr-un om vrea să facă un vas ales. Domnul Îşi
scoate vasele cele alese din cuptorul suferin e-
lor. Aleşii Domnului au ieşit şi ies aproape to i
din şcoala suferin elor.
O, ce minunată este suferin a şi roadele ei
în via a creştinească! Astronomii spun că dacă
n-ar fi lăsat Dumnezeu noaptea n-am cunoaşte
cerul; n-am cunoaşte cerul înstelat, n-am cu-
noaşte cea mai minunată oglindă a puterii lui
Dumnezeu: Universul cu luminile şi cu minu-
nile lui.
Dacă n-ar fi fost noaptea, n-am cunoaşte
deplin puterea şi mărirea lui Dumnezeu. Aşa şi
în lumea cea sufletească: dacă n-ar fi noaptea
25

26. suferin elor, n-am cunoaşte deplin puterea şi
darul lui Dumnezeu, n-am cunoaşte deplin în-
crederea şi alipirea noastră de Dumnezeu. „Ne
lăudăm în suferin e – zice Ap. Pavel – pentru că
suferin a lucrează răbdare, iar răbdarea biruin-
ă” (Rom. 5, 3-4 şi Iacob 2, 12). Suferin a ne i-
ne strâns lega i de Dumnezeu, ne apropie mereu
de Dumnezeu, ne ajută să-L aflăm cu adevărat
pe Dumnezeu şi mântuirea sufletului nostru. În
acest în eles cere Mântuitorul să ne purtăm zi
de zi crucea suferin elor.
Eu nu mă ruşinez să spun că L-am aflat cu
adevărat pe Mântuitorul numai după ce El a pus
pe umerii vie ii mele o cruce grea de suferin ă.
Eu nu mă ruşinez să spun că mă rog şi azi
Domnului să lase această cruce pe umerii mei
ca nu cumva, uşurându-mă de apăsul ei, să
pierd iarăşi calea mântuirii.
4. A patra este suferin a şi prigoana pentru
Mântuitorul şi Evanghelia lui Iisus. Mântuitorul
a spus apriat că to i cei ce vor crede în El vor
avea de suferit prigoane şi necazuri. „În lume
necaz ve i avea, dar îndrăzni i, căci Eu am bi-
26

27. ruit lumea” (Ioan 16, 33), „Dacă pe Mine M-au
prigonit, şi pe voi vă vor urî... dacă pe Mine
M-au prigoni şi pe voi vă vor prigoni... şi ve i fi
urâ i de to i pentru Numele Meu” (Luca 21, 12;
Ioan 15, 20; Matei 10, 25). Ap. Pavel a spus şi
mai apriat acest lucru în cuvintele: „Şi to i care
voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor
fi prigoni i”. „Căci vouă vi s-a dat harul – zice
Ap. Pavel – nu numai să crede i în El (Iisus), ci
să şi pătimi i pentru El” (Filip. 1, 29).
E lucru dovedit că, îndată ce se apucă cine-
va să trăiască o via ă după Evanghelie, încep
după el hulele, batjocurile şi fel de fel de neca-
zuri. Oare de ce?
Întâia dată pentru că diavolul se vede în
primejdia de a-şi pierde un credincios. Până
când omul petrece în fărădelegi, are „linişte”.
Diavolul doarme liniştit ştiindu-l câştigat de
partea sa. Dar, îndată ce omul începe a se trezi
la o via ă nouă, se trezeşte şi diavolul şi mişcă
toate rezervele şi meşteşugirile lui să nu-şi piar-
dă „credinciosul”. Un ostaş din Oastea Dom-
nului îmi scrie: „De când am intrat în Oaste nu
27

28. mai am pace cu oamenii ăştia, că tot strigă după
mine că-s pocăit, pentru că după ieşitul din bi-
serică nu mă duc cu ei la crâşmă şi nu mai am
tabac să le dau igări”...
Adică, vede i, până când omul a băut şi a
duhănit în rând cu oamenii, a avut linişte, dar,
odată ce s-a lăsat de aceste rele, a pierdut
„liniştea”.
Cel ce se hotărăşte la o via ă nouă va avea
mult de suferit din partea celor păcătoşi. De ce?
Pentru că via a celui credincios este ca o oglin-
dă curată în care necredinciosul îşi vede păca-
tele sale şi murdăria sa.
De aceea, cei necredincioşi nu-i pot suferi
pe cei credincioşi.
Însă noi să nu ne speriem de nici o sufe-
rin ă şi de nici o prigoană. Să ne gândim că su-
ferin ele şi prigoanele vin tocmai pentru cură i-
rea şi întărirea credin ei noastre. Un creştin
adevărat e acela care ştie suferi. Şti i pe cine
urăşte mai mult diavolul? Pe omul care vrea să
sufere. Pe omul care ştie să sufere. Mântuitorul
nu vă lasă singuri în vreme de suferin ă. Darul
28

29. şi puterea lui Dumnezeu se arată tocmai pe
vreme de încercare, de suferin ă şi prigoană. În
acest în eles zice Ap. Pavel: „Am plăcere în
slăbiciuni, în defăimări, în prigoane, în strâmto-
rări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci
sunt tare... În slăbiciunile mele se adevereşte
puterea lui Hristos” (II Cor. 12, 9-10).
Suferin a pentru Hristos dă celor credin-
cioşi o plăcere, o bucurie, o mul umire sufle-
tească. Această bucurie o aveau şi o sim eau
creştinii cei dintâi, despre care într-un loc zice
Scriptura că după o bătaie de nuiele „au plecat,
bucurându-se că au fost învrednici i să fie bat-
jocori i pentru numele Domnului Iisus Hristos”
(Fapte 5, 40-41). Dar, pe lângă această mul u-
mire sufletească, suferin ele ajută şi la răspân-
direa Evangheliei lui Hristos. Puterea de răb-
dare şi de suferin ă a unui creştin adevărat este
o predică, este doar cea mai grăitoare predică
despre puterea Evangheliei. Evanghelia s-a
răspândit în lume tocmai prin pildele de răbda-
re şi de suferin ă pe care le-au ştiut arăta creş-
tinii cei dintâi.
29

30. O, ce predică minunată! O, ce examen mi-
nunat este răbdarea şi suferin a pentru Hristos şi
sufletul nostru! Câ i însă cunosc această predi-
că? Câ i însă reuşesc să treacă cu bine peste
acest examen?
30

31. Cuprins
Examenul lui Iov ................................. 3
Prietenii lui Iov .................................... 7
Ispita lui Satan ................................... 11
Credin a ............................................. 19
Suferin ă, credin ă, biruin ă ............... 23
31

32. Tehnoredactare computerizată,
machetare şi aranjament grafic:
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu
Tiparul executat la Tipografia «Oastea Domnului»,
Sibiu
32