SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 10
Prof.coord.Manaf Georgeta 
Elev:Lazar Maria Melissa 
Liceul Teoretic Tudor Arghezi
 Toleranță (lat.: tolerare = a suporta) este un 
termen social, etic și religios aplicabil unei colectivități 
sau individ, care definește respectul libertății altuia, al 
modului său de gândire și de comportare, precum și al 
opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).
 Noțiunea de "toleranță" apare în istoria culturii europene la începutul 
secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, 
întruchipată în persoana luiErasmus din Rotterdam, în efortul său de 
combatere a fanatismului religios. Alte personalități care s-au ilustrat 
în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii 
sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632- 
1704), Voltaire (1694-1778) și Gotthold Lessing (1729-1781). John 
Locke, în "Scrisoarea asupra toleranței" ("A Letter Concerning 
Toleration", 1689), recomandă toleranța ca reacție față de un 
comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar 
uzanțelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată 
deviză a toleranței: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai 
jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac 
ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca 
Dumneavoastră să le puteți exprima"). În drama "Nathan 
înțeleptul",Lessing apără libertatea religioasă.
 Toleranța poate fi înțeleasă în diferite moduri: 
 Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră 
tactică. 
 Poate reprezenta o acceptanță sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres. 
 Adevărata toleranță, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o 
simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei 
contrare și este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranță se 
respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de 
gândire și puncte de vedere, alte stiluri și moduri de viață. Astfel, garantarea 
necesității spiritului de toleranță depășește cu mult domeniul îngust al 
politicii. 
 Alt punct de vedere spune că toleranța înseamnă a permite ceva ceea ce ar 
putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiștii în 
diferite tehnici persuasive și în războaie informaționale.
 onstituțiile statelor democratice moderne garantează diverse 
forme ale libertății individuale și de grup, ca, de exemplu, 
libertatea de opinie și cea religioasă. Toleranța este inclusă în 
"Declarația Universală a Drepturilor Omului" 
din 1948 a Organizației Națiunilor Unite. Deaceea, una din 
caracteristicile societății moderne este pluralismul, precum și 
permanentul dialog între diverse convingeri spirituale, morale 
și religioase, pentru realizarea unei comunități în diversitate. 
 Toleranța are limitele sale în normele de drept, care 
reglementează conviețuirea membrilor societății, pentru 
apărarea demnității și libertății oamenilor.
 Intoleranța[modificare | modificare sursă] 
 Opusă toleranței este intoleranța, care poate merge până 
la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi 
tolerat și anume intoleranța".
Toleranta 1

Weitere ähnliche Inhalte

Andere mochten auch

Prezentare rotaru janina
Prezentare rotaru janinaPrezentare rotaru janina
Prezentare rotaru janinaGeorgeta Manafu
 
Sportul u015 fi violenu0163a
Sportul u015 fi violenu0163aSportul u015 fi violenu0163a
Sportul u015 fi violenu0163aGeorgeta Manafu
 
история нового года
история нового годаистория нового года
история нового годаFintfin
 
Stop violenta baciu oana clasa a xag
Stop violenta baciu oana clasa a xagStop violenta baciu oana clasa a xag
Stop violenta baciu oana clasa a xagGeorgeta Manafu
 
Violenta in scoli si combaterea acesteia
Violenta in scoli si combaterea acesteiaViolenta in scoli si combaterea acesteia
Violenta in scoli si combaterea acesteiaGeorgeta Manafu
 
Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoalaL M
 
Raport Antiviolență Liceul Ioan Slavici Panciu
Raport Antiviolență Liceul Ioan Slavici  PanciuRaport Antiviolență Liceul Ioan Slavici  Panciu
Raport Antiviolență Liceul Ioan Slavici PanciuMaricica Apreutesei
 
Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4Raluca87
 
Toleranță vs violență
Toleranță vs violențăToleranță vs violență
Toleranță vs violențăbudur eleonora
 

Andere mochten auch (20)

Violenta arghezi
Violenta argheziViolenta arghezi
Violenta arghezi
 
Prezentare rotaru janina
Prezentare rotaru janinaPrezentare rotaru janina
Prezentare rotaru janina
 
Sportul u015 fi violenu0163a
Sportul u015 fi violenu0163aSportul u015 fi violenu0163a
Sportul u015 fi violenu0163a
 
Toleranța(1)
Toleranța(1)Toleranța(1)
Toleranța(1)
 
история нового года
история нового годаистория нового года
история нового года
 
Toleranta(3)
Toleranta(3)Toleranta(3)
Toleranta(3)
 
Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoala
 
Prezentare1
Prezentare1Prezentare1
Prezentare1
 
Toleranta(4)
Toleranta(4)Toleranta(4)
Toleranta(4)
 
Stop violenta 2014
Stop violenta 2014Stop violenta 2014
Stop violenta 2014
 
Stop violenta baciu oana clasa a xag
Stop violenta baciu oana clasa a xagStop violenta baciu oana clasa a xag
Stop violenta baciu oana clasa a xag
 
Violenta in scoli si combaterea acesteia
Violenta in scoli si combaterea acesteiaViolenta in scoli si combaterea acesteia
Violenta in scoli si combaterea acesteia
 
Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoala
 
We transfer
We transferWe transfer
We transfer
 
Raport Antiviolență Liceul Ioan Slavici Panciu
Raport Antiviolență Liceul Ioan Slavici  PanciuRaport Antiviolență Liceul Ioan Slavici  Panciu
Raport Antiviolență Liceul Ioan Slavici Panciu
 
Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4
 
Toleranță vs violență
Toleranță vs violențăToleranță vs violență
Toleranță vs violență
 
Accepta ma cum sunt
Accepta ma cum suntAccepta ma cum sunt
Accepta ma cum sunt
 
Toleranța
ToleranțaToleranța
Toleranța
 
Toleranu021 ba(1)
Toleranu021 ba(1)Toleranu021 ba(1)
Toleranu021 ba(1)
 

Ähnlich wie Toleranta 1

Toleranta zuica si iagaru
Toleranta zuica si iagaruToleranta zuica si iagaru
Toleranta zuica si iagaruGeorgeta Manafu
 
Liceul tehnologic dacia pitesti
Liceul tehnologic dacia pitestiLiceul tehnologic dacia pitesti
Liceul tehnologic dacia pitestiGeorgeta Manafu
 
Ce este violenta
Ce este violentaCe este violenta
Ce este violentalivia10
 
Politics School
Politics SchoolPolitics School
Politics Schoolmama tata
 
16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă
16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă 16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă
16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă DIB ULIM
 
Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014seven_leonardo2012
 
Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...
Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...
Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...Georgeta Manafu
 
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚIDESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚIelena1r
 
A tolera, tolera nu0162u0102
A  tolera,  tolera nu0162u0102A  tolera,  tolera nu0162u0102
A tolera, tolera nu0162u0102Georgeta Manafu
 

Ähnlich wie Toleranta 1 (20)

Toleranta zuica si iagaru
Toleranta zuica si iagaruToleranta zuica si iagaru
Toleranta zuica si iagaru
 
Toleranța
ToleranțaToleranța
Toleranța
 
Liceul tehnologic dacia pitesti
Liceul tehnologic dacia pitestiLiceul tehnologic dacia pitesti
Liceul tehnologic dacia pitesti
 
Ce este violenta
Ce este violentaCe este violenta
Ce este violenta
 
Valorile europene
Valorile europeneValorile europene
Valorile europene
 
Tema 1
Tema 1Tema 1
Tema 1
 
Tema 2
Tema 2Tema 2
Tema 2
 
Tema 2
Tema 2Tema 2
Tema 2
 
Prezentare 1(1)
Prezentare 1(1)Prezentare 1(1)
Prezentare 1(1)
 
Politics School
Politics SchoolPolitics School
Politics School
 
Toleranta daria ionica
Toleranta  daria ionicaToleranta  daria ionica
Toleranta daria ionica
 
Cum arata toleranta
Cum arata tolerantaCum arata toleranta
Cum arata toleranta
 
Liberalismul
LiberalismulLiberalismul
Liberalismul
 
16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă
16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă 16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă
16 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Toleranţă
 
Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014
 
Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...
Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...
Prof. dumitrache cristina liceul tehnologic dacia pitesti toleranta este pe p...
 
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚIDESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
DESPRE TOLERANTA,STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI
 
A tolera, tolera nu0162u0102
A  tolera,  tolera nu0162u0102A  tolera,  tolera nu0162u0102
A tolera, tolera nu0162u0102
 
Dana nou
Dana nouDana nou
Dana nou
 
Toleranta(2)
Toleranta(2)Toleranta(2)
Toleranta(2)
 

Mehr von Georgeta Manafu (20)

Formular sel Tr Ankara
Formular sel  Tr AnkaraFormular sel  Tr Ankara
Formular sel Tr Ankara
 
Formular sel Mk
Formular sel MkFormular sel Mk
Formular sel Mk
 
Linkommunity C3
Linkommunity C3Linkommunity C3
Linkommunity C3
 
Gantt MY CODE SIBLING - MYCODESIB
Gantt MY CODE SIBLING - MYCODESIBGantt MY CODE SIBLING - MYCODESIB
Gantt MY CODE SIBLING - MYCODESIB
 
Ppt new werd - en
Ppt   new werd - enPpt   new werd - en
Ppt new werd - en
 
newWERD
newWERDnewWERD
newWERD
 
Ppt newWERD
Ppt   newWERDPpt   newWERD
Ppt newWERD
 
Linkommunity poster
Linkommunity posterLinkommunity poster
Linkommunity poster
 
Activ martie mai 2019-en
Activ martie mai 2019-enActiv martie mai 2019-en
Activ martie mai 2019-en
 
Formular draft
Formular   draftFormular   draft
Formular draft
 
Bb11ee109(1)
Bb11ee109(1)Bb11ee109(1)
Bb11ee109(1)
 
B9ae6301
B9ae6301B9ae6301
B9ae6301
 
Report on the monitoring of student safety and security in school
Report on the monitoring of student safety and security in schoolReport on the monitoring of student safety and security in school
Report on the monitoring of student safety and security in school
 
Formular C1
Formular   C1Formular   C1
Formular C1
 
Turbine eoliene ilie tradus
Turbine eoliene ilie tradusTurbine eoliene ilie tradus
Turbine eoliene ilie tradus
 
Razele x tradus
Razele x tradusRazele x tradus
Razele x tradus
 
Radiatii nucleare-padureanu tradus
Radiatii nucleare-padureanu  tradusRadiatii nucleare-padureanu  tradus
Radiatii nucleare-padureanu tradus
 
Panouri solare tradus
Panouri solare tradusPanouri solare tradus
Panouri solare tradus
 
Dozimetrul(1)
Dozimetrul(1)Dozimetrul(1)
Dozimetrul(1)
 
Dozimetrul en
Dozimetrul enDozimetrul en
Dozimetrul en
 

Toleranta 1

  • 1. Prof.coord.Manaf Georgeta Elev:Lazar Maria Melissa Liceul Teoretic Tudor Arghezi
  • 2.  Toleranță (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic și religios aplicabil unei colectivități sau individ, care definește respectul libertății altuia, al modului său de gândire și de comportare, precum și al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).
  • 3.  Noțiunea de "toleranță" apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana luiErasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalități care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632- 1704), Voltaire (1694-1778) și Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranței" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranța ca reacție față de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanțelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranței: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteți exprima"). În drama "Nathan înțeleptul",Lessing apără libertatea religioasă.
  • 4.
  • 5.  Toleranța poate fi înțeleasă în diferite moduri:  Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.  Poate reprezenta o acceptanță sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.  Adevărata toleranță, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare și este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranță se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire și puncte de vedere, alte stiluri și moduri de viață. Astfel, garantarea necesității spiritului de toleranță depășește cu mult domeniul îngust al politicii.  Alt punct de vedere spune că toleranța înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiștii în diferite tehnici persuasive și în războaie informaționale.
  • 6.
  • 7.  onstituțiile statelor democratice moderne garantează diverse forme ale libertății individuale și de grup, ca, de exemplu, libertatea de opinie și cea religioasă. Toleranța este inclusă în "Declarația Universală a Drepturilor Omului" din 1948 a Organizației Națiunilor Unite. Deaceea, una din caracteristicile societății moderne este pluralismul, precum și permanentul dialog între diverse convingeri spirituale, morale și religioase, pentru realizarea unei comunități în diversitate.  Toleranța are limitele sale în normele de drept, care reglementează conviețuirea membrilor societății, pentru apărarea demnității și libertății oamenilor.
  • 8.
  • 9.  Intoleranța[modificare | modificare sursă]  Opusă toleranței este intoleranța, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat și anume intoleranța".