2. • Titlul celei de-a treia discuţii din seria Calea, „A fi om: a trăi plenar” este în
contrast evident cu realitatea condiţiei noastre umane căzute, înclinată spre
moarte.
• Autorul, artistul John Bazlinton, care a fost unul dintre principalii iniţiatori ai
acestui curs, a murit în vara anului 2008, iar partea sa trebuie prezentată în
numele său.

3. • John a venit la credinţa
ortodoxă, întâlnindu-l
pe Dumnezeu în Sfânta
Liturghie, fiind sedus
de făgăduinţa des
repetată acolo, că
Dumnezeu este
„iubitorul de oameni”
• Nouă, prietenilor săi,
ne-a venit greu să
credem că un
Dumnezeu iubitor, ar
putea lăsa pur şi
simplu să se stingă
dragostea, umanitatea,
spiritul hâtru şi
entuziasmul care ne-au
făcut să-l îndrăgim pe
John Bazlinton.

4. • Mai degrabă suntem
încredinţaţi că el trăieşte
prin realitatea Învierii lui
Iisus Hristos, „ridicat din
morţi, primul rod al
învierii dintre cei
adormiţi” (I Cor. 15.20).
• De aceea îi dedicăm
această prezentare lui
John, cu nădejdea: „Fie
ca amintirea lui să
rămână veşnică!”

5. • De ce sunteţi în viaţă?
• Care este scopul vieţii voastre?
• Fie credeţi sau nu, scopul nu este de a deveni pioşi,
religioşi sau „super-spirituali” (super-morali), nici chiar
creştini.
• Biserica Ortodoxă crede că ţinta vieţii este a deveni cu
adevărat frumoşi şi umani

6. • Totuşi acesta este un paradox, aparent însă, fiindcă Biserica
ştie că pentru a fi cu adevărat umani, normali şi pe deplin în
viaţă, înseamnă a fi înduhovniciţi; şi a fi înduhovniciţi
înseamnă a trăi plenar.
• Devenind ceea ce Dumnezeu ne doreşte să fim, adică umani
şi plini de viaţă , ne descoperim adevăratul eu spiritual.

7. • În această sesiune vom discuta punctul de vedere creştin-ortodox
asupra a ceea ce înseamnă a fi „normal”, adică uman desăvârşit.
• Veţi vedea că noi înţelegem prin „uman” ceva mult mai măreţ şi mai
minunat decât ceea ce afirmă despre om definiţiile meschine şi fără
orizont ale gândirii seculare, ca şi raţionalitatea îngustă şi sceptică a
Darwinismului ori a lumii lui Dawkins.

8. • În primul rând vom analiza pe scurt ce înseamnă „spiritual” pentru
oameni, căutarea experienţei spirituale.
• În al doilea rând ne vom opri asupra înţelegerii creştine a căderii
omului şi eşecului său permanent de a-şi împlini vocaţia originară.
• În al treilea rând vom arăta răspunsul creştin
• În final vom vedea ce anume face din cineva credincios creştin
orthodox şi noile oportunităţi pe care credinţa ni le pune la
îndemână.

9. • Aşadar, primul lucru ce trebuie spus în această discuţie, este că, în esenţă,
filozofia şi religia au de-a face cu aceleaşi întrebări de bază despre viaţă
• Ele pot da răspunsuri diferite şi pot folosi termeni diferiţi, dar întrebările sunt
aceleaşi
• Deci ce este atât de „creştin” în asta? Dacă un filozof şi o persoană religioasă
pun aceleaşi întrebări

10. • „ Care este sensul vieţii?”, atunci ce anume face ca religia creştină
să fie atât de specială?
• Sper că până la finalul acestei sesiuni să fiţi de acord că cele mai
profunde întrebări pe care un filozof le-a pus vreodată îşi află
răspunsul în Creştinism. În fond, fiecare dintre dumneavoastră este
un filozof.

11. • Credem sau nu, fiecare are o filozofie de viaţă , un set de
convingeri, idei, ipoteze despre sine însuşi şi despre lumea din jur.
Chiar dacă nu v-aţi gândit la ele, le aveţi. Dar că v-aţi gândit sau nu
la ele, asta face diferenţa.
• Cel mai faimos filozof grec, Socrate, zicea: „O viaţă necercetată nu
merită trăită”
• Aşadar, haideţi să ne cercetăm vieţile!

12. • Prima întrebare pe care trebuie să v-o puneţi este: ce vreţi de la
viaţă. Care este menirea dumneavoastră?
• Astăzi, cultura occidentală care influenţează lumea tot mai mult, dă
un răspuns: confortul material . Trăim într-o cultură materialistă.
• Mulţi oameni din lumea occidentală au această viziune.
Materialismul neagă existenţa lui Dumnezeu.

13. • El zice: poate că aveţi un suflet, partea din voi care
gândeşte, ori simte, ori imaginează, dar nu aveţi un duh
(spirit), parte a voatră ce se roagă lui Dumnezeu.
• Dacă Dumnezeu nu există, nu mai are rost să ne rugăm.
Totul este materie, aşa că, atunci când veţi muri, asta veţi
deveni.

14. • Materialismul a născut un întreg set de ISM-e , toate tăgăduitoare
ale lui Dumnezeu şi de aceea foarte periculoase: ateism, umanism,
relativism, existenţialism, modernism, post-modernism, nihilism
ş.a.m.d.
• Dacă totul este materie , înseamnă că omul are libertatea de a face
orice pentru a obţine confortul material.

15. • Materialismul spune:
ideile de „bine” şi
„rău”, care decurg din
credinţa în Dumnezeu,
sunt nişte non-sensuri,
o pierdere de timp.
• După cum zice
Dostoievski , romancier
rus orthodox, „Dacă
Dumnezeu nu există,
totul este permis!”. În
acest fel, se pare că
astăzi morala absolută
este aceea că nu
există nicio morală
absolută. Dar este
nevoie de un efort
mare de credinţă
pentru a face faţă ideii
că viaţa are în esenţă
un final deschis, că
este lipsită de sens.

16. • Dacă nu există nici Dumnezeu, nici spirit (duh) al omului, şi implicit, nici
vreun motiv de rugăciune, nici bine real şi rău real, atunci viaţa este destul
de sumbră
• După cum actorul de comedie, Woody Allen , spune în filmul său „Annie Hall”:
„Viaţa este împărţită între oribil şi abject”
• Întreaga noastră cultură , de la artă şi media, la educaţie şi politică este într-
atât de materialistă , încât atacă tot ceea ce creştinii cred a fi adevărat

17. • Iată de ce, foarte mulţi
copii din generaţia
aceasta sunt pierduţi.
Biserica Ortodoxă nu este
singura instituţie creştină
surprinsă de acest colaps
de credinţă în orice
dincolo de lucrurile
materiale.
• Ca reacţie împotriva
perspectivelor înguste şi
seci ale materialismului,
unii oameni se implică în
ceea ce se cheamă
„Spiritualitatea New Age”

18. • Încep prin a căuta
senzaţii tari în droguri
sau o stare interioară de
bine prin yoga şi religiile
orientale . Ei nu doresc să
înveţe mai multe despre
aceste religii, dar caută
orice îi face să se simtă
„spirituali”.
• Întreabaţi-i ce înţeleg prin
„spiritual” şi vor fi
derutaţi. Cuvintele
„spiritual”, „spiritualitate”
sunt asemănate puţin
cuvântului „Dumnezeu”,
fiindcă atunci când nu
există niciun conţinut
real, ci numai sentimente,
cuvintele capătă orice
sens li se dă.

19. • Dacă veţi introduce pe Google „Cum pot deveni spiritual?” veţi găsi
aproximativ treisprezece milioane de site-uri menite să vă ajute să
deveniţi „spirituali”.
• Este o mare căutare! Printre altele veţi găsi: „Cum puteţi dobândi
iluminarea spirituală de la Tatăl Zilei, prin puterea prezentului” „Cum
obţineţi cele mai noi tehnici de conştientizare spirituală” „Cum să
deveniţi membru al Clubului oficial spiritual al Cerşetorilor (Official
Spiritual Beggars Club)”

20. • Şi cea mai importantă dintre toate: „Cum să fiţi spiritual fără a fi
religios”. Dar rectific: cea mai importantă este: „Cum să vă eliberaţi
sinele de minte” Aceasta le întrece pe toate.
• Care este explicaţia?
• Răspunsul simplu este că mulţi oameni îşi doresc sincer altceva.
Ceva dincolo de ceea ce se poate experimenta prin cele cinci
simţuri: al gustului, pipăitului, văzului, mirosului şi auzului.

21. • Există însă o
problemă legată de
viziunea New Age
asupra lumii, pe care
eu aş ilustra-o printr-
o glumă , mai
degrabă răutăcioasă.
Iat-o:
• Testul oului prăjit .
Vin la tine şi zic:
„Ghiceşte ce mi s-a
întâmplat!” Iar tu mă
întrebi: „Ei bine, ce ţi
s-a întâmplat?” Şi
zic: „Ştii tu că eu
eram trist şi
singuratic şi nu prea
aveam niciun scop în
viaţă? Ei bine, frate,
lucrurile chiar s-au
schimbat. Acum am
un ou prăjit pe cap şi
atâta bucurie în
inimă şi mă simt cu
adevărat împăcat”.

22. • Aşa că tu spui: „Hai lasă-mă! Nu te cred! Ce tot vorbeşti acolo?! Un ou prăjit
pe cap!” Deci, zic eu: „Ştiu că nu te interesează lucrurile spirituale, dar cineva
mi-a spus (şi nu comenta până nu încerci): Ia un ou, prăjeşte-l şi pune-ţi-l pe
cap . Multe feluri diferite de ou te conduc la această experienţă: ouă de la o
găină crescută în aer liber, organice, cu două gălbenuşuri – acesta e chiar
mai bun. Aşa că acum, când îmi pun oul pe cap, simt cum un sentiment cald
mi se răspândeşte pe spinare în jos. Şi apoi am atâta pace .

23. • Înainte de micul dejun îmi pun un ou pe cap şi sentimentul pe care-l obţin
este dincolo de această lume”.
• Spun această poveste pentru a ilustra pericolul în care cad chiar şi creştinii
uneori . Calea oului prăjit către spiritualitate este iraţională.
• Dacă de la „spiritualitate” se aşteaptă doar o vagă înălţare, atunci de ce să
nu prăjim un ou?

24. De două mii de ani
Biserica Ortodoxă a
demonstrat: credinţa sa
are sens. Ea nu
întreabă: „Merge
credinţa mea pentru
mine? Cum mă face să
mă simt?”. Ea întreabă:
„Este credinţa mea
adevărată?”
• Bunicii noştri nu s-au
îndoit niciodată în
legătură cu adevărul
unor lucruri , orice am
zice noi. Astăzi, ştim
însă că unele lucruri
despre care ei credeau
că sunt adevărate, nu
erau. Dar aceasta nu
înseamnă că acum nimic
nu mai este adevărat.

25. • Există o alternativă atât la
materialism, cât şi la
Spiritualitatea New Age
care este încă la modă
astăzi. O putem numi
„viziunea platonică”
• Conform acestui mod de
gândire, materia şi lumea
materială sunt inferioare
lumii spiritului . Materia este
cel mult o umbră a
idealului: realitatea ultimă
este în afara a ceea ce
cunoaştem pe pământ.
• Există o tendinţă la cei ce
adoptă idealismul
platonician de a nu lua în
considerare, ba chiar de a
dispreţui lumea materială

26. • Ei cred într-un suflet
care umple un corp şi
are nevoie să fie
eliberat de acesta ,
spre a putea atinge o
viaţă mai pură.
• Potrivit acestei
viziuni asupra lumii,
nu există nici un loc
pentru corpul uman în
viaţa de după moarte
– o atitudine destul
de deosebită de
Creştinism, care
crede că Dumnezeu a
venit în lumea
materială şi a luat
trup uman în Iisus
Hristos, restaurând
lumea materială în
Sine .

27. • Poate nu există mulţi
platonicieni în
prezent, dar aspecte
ale platonismului au
avut dintotdeauna un
efect negativ chiar şi
asupra gândirii
creştine.
• Dihotomia trup-suflet
este dusă la extreme
în ceea ce s-a numit
erezia gnostică , şi
dezgustul faţă de
materie este vizibil şi
în alte sisteme de
credinţă
• Biserica Ortodoxă nu
a gândit niciodată în
această manieră. Să
ne cercetăm! Suntem
atât materie cât şi
spirit . Dacă una dintre
părţi lipseşte, omul nu
mai există.

28. • O fiinţă umană este deopotrivă trup şi suflet , nu una sau alta. Cu
toate acestea, oricare ar fi filozofia noastră de viaţă, cu toţii ne
confruntăm cu aceleaşi fapte: trăim pe o planetă minusculă,
suspendată în nemărginirea spaţiului; planeta noastră minusculă se
confruntă cu probleme îngrozitoare, atât de teribile încât uneori ne
vine să ne ascundem în viaţa goală şi materialistă, în
fantasmagoriile New Age-ului sau în credinţa că nimic nu contează.

29. • Ca să citez din Evanghelie, „auzim de războaie şi de zvonuri de
războaie… de foamete şi de cutremure” (Mt. 24.6-7) şi ne dăm seama
că „abur suntem care apare pentru o clipă şi apoi piere” (Iacov 4.14).
Ar fi totul prea simplu ca să alunece în fantezie şi să dispară.
• Aşadar care este viziunea creştină asupra lumii?
• Creştinismul se fundamentează pe credinţa într-un singur Dumnezeu
adevărat, care chiar există – este personal, a creat toate cele ce sunt
şi acţionează real în istoria umanităţii.

30. • Noi împărtăşim aceste
convingeri cu Iudaismul
şi Islamul – deşi pe de
altă parte, suntem
foarte diferiţi
• Biserica Ortodoxă
consideră că rasa
umană se află în
prezent într-o stare
anormală, nefirească .
Nu este aşa cum ar
trebui.
• Dacă aţi fost vreodată
trişti sau furioşi, singuri
sau deprimaţi, ori
bolnavi, ştiţi că este
adevărat. Vă simţeaţi
nefiresc, în neregulă,
nu ceea ce aţi fost
meniţi a fi. Nu a fost
dintotdeauna a șa.

31. În primul capitol al
Bibliei Dumnezeu
spune: „sa facem om
dupa chipul si
asemanarea noastra”
(Facere 1:26) Omul,
atât Adam, cât și Eva,
erau o crea ție
minunată, mult mai
sănăto și, atât fizic, cât
și spiritual, decât
suntem noi astăzi.
• Ei ar fi trebuit să
crească tot mai
minunaţi, până când ar
fi devenit imaginea
perfectă a lui
Dumnezeu – nu prin
propria lor putere, ci
prin dragostea Lui.

32. • Acest destin îl
numim theosis –
îndumnezeire –
devenind ceea ce
este Dumnezeu, prin
harul care vine prin
dragostea Lui. Dar
în loc de a evolua,
ei au involuat. Au
devenit mai puţin
decât au fost
destinaţi iniţial să
fie
• Gândiţi-vă! Ce le
lipsea lui Adam şi
Evei? Trăiau într-o
relaţie intimă,
personală cu
Dumnezeu,
Creatorul lor, şi unul
cu celălalt. Il puteau
auzi, puteau raţiona,
vorbi; aveau limbaj,
erau creativi. Erau
cu adevărat homo
sapiens, fiinţe
umane „înţelepte”
sau „cunoscătoare”

33. • Existenţa lor este o afirmare a bunătăţii vieţii şi existenţei. Însuşirile cu care
erau înzestraţi le dădeau sensul şi scopul de a fi pe deplin ei înşişi; de a fi
cu adevărat umani şi astfel pe deplin în viaţă. Atât de vii, încât erau liberi să
aleagă.
• Apoi a venit provocarea. Dacă sunteţi liberi să credeţi, atunci sunteţi liberi şi
să nu credeţi. Seminţele îndoielii au fost semănate în minţile lor.

34. • Le-a spus oare
Dumnezeu într-adevăr
tot? De ce i-a avertizat
El să nu mănânce
dintr-un pom anume?
„Preluaţi deplin
controlul asupra
vieţilor voastre” le-a
spus îndoiala. Veţi
deveni dumnezei, fără
Dumnezeu. Veţi
cunoaşte binele şi
răul.
• Când au distrus relaţia
de încredere cu
Dătătorul de viaţă –
moartea a intrat în
lume

35. • Roadele necredinţei
de atunci ne mai
bântuie şi astăzi .
Restul Bibliei se referă
la încredere: oameni
care se încredeau în
Dumnezeu şi oameni
care nu se încredeau
în El. La fel s-a
întâmplat pe parcursul
istoriei.
• Tot aşa este şi astăzi
• A crede în Dumnezeu
nu înseamnă a crede
din punct de vedere
filozofic că există, nu
doar pe cale raţională
că „există un
Dumnezeu”; a crede
înseamnă a avea
încredere în
Dumnezeu

36. • Când Adam şi Eva au
rupt relaţia de
încredere cu
Dumnezeu, s-au
întâmplat câteva
lucruri. Păcatul a intrat
în vieţile noastre .
Păcatul nu este doar o
crimă: nu doar un rău
împotriva aproapelui şi
împotriva noastră, şi
astfel o jignire adusă
lui Dumnezeu.
• Păcatul este de
asemenea o boală .
Când trăieşti în afara
armoniei cu viaţa,
când te comporţi în
dezacord cu
Dumnezeu, Dătătorul
de Viaţă, mori. Puţin
câte puţin, ceva în
interiorul tău moare.

37. • Tu ştii în adâncul tău când faci ceva ce nu este în armonie cu viaţa.
Ceva din tine se îmbolnăveşte. Simptomul este vina . Nu este nevoie
ca cineva să te acuze; te acuzi singur. Încerci să acoperi ceea ce ai
făcut rău, şi tensiunea interioară te face furios, crud, plin de
resentimente. Te îmbolnăveşti chiar şi fizic.
• Toate acestea datorită bolii în spirală pe care o numim păcat . Când
ne îmbolnăvim, se îmbolnăveşte lumea.

38. • Când Adam şi Eva au rupt relaţia de încredere cu Dumnezeu, ei au
început să nu mai aiba încredere unul în celălalt.
• Acum, noi trăim într-o lume în care putem trimite un om pe Lună,
dar nu putem – sau nu vom putea – să salvăm jumătate din
populaţia planetei de la foamete.
• Nu este asta ceva anormal?
• Când pierdem relaţia cu Dumnezeu, cele mai apropiate relaţii unul cu
celălalt, se destramă.

39. • Începem să concurăm, să-l prigonim pe celălalt, să dăm vina pe el.
Dumnezeu l-a prins pe Adam asupra faptului – şi ce a zis Adam?
„ Femeia aceasta pe care Tu mi-ai dat-o, ea m-a îndemnat să aleg”
(Geneză 3.12).
• Când te simţi vinovat, este uşor să te superi şi să îţi fie frică. Dai
vina pe cineva – şi, bang! –se duce încă o relaţie.
• Cu cât păcătuim mai mult, cu atât devenim mai dependenţi. Este ca
un cancer care se răspândeşte în întreg corpul.

40. • După cum zicea scriitorul creştin C.S. Lewis: „Ne urâm pe noi
înşine şi îl urâm pe aproapele nostru ca pe noi înşine”
• Acum, dacă creştinii ar crede numai în căderea omului, vieţile
noastre ar fi destul de sumbre.
• În toată confuzia este uşor să uiţi că Adam şi Eva au căzut de la
ceva.
• De la ce? Care a fost destinul pe care l-au abandonat atunci când
L-au abandonat pe Dumnezeu?

41. • Era acela de a se face imaginea integrală a lui Dumnezeu, prin
dragostea Lui. De a ajunge la statura unei singure Persoane – Iisus
Hristos.
• Iisus Hristos era acolo de la început, dintotdeauna. El este
Dumnezeu. Este de asemenea modelul nostru, model a ceea ce şi
cine încă de la început trebuia să fim.

42. • Când Adam şi Eva au
ratat trăirea
asemănării cu El, Iisus
Hristos a coborât la ei.
A devenit o fiinţă
umană reală. A murit o
moarte umană. (A
murit moartea omului).
A înviat în slavă – aşa
cum vom învia şi noi.
• În Hristos vedem
deplin sensul a ceea
ce înseamnă să fii
chipul lui Dumnezeu.
Theosis
(îndumnezeirea), care
este destinul dat de
Dumnezeu fiecărei
fiinţe umane, începând
cu Adam şi Eva,
înseamnă de fapt, a
deveni Hristos.

43. • Hristos este „chipul”,
icoana, imaginea
exactă a lui
Dumnezeu.
• Aşadar, ce vom face
ca să devenim ca
Hristos?
• Biserica Ortodoxă ne
oferă în primul rând
anumite mijloace
numite Sfintele Taine
sau Sacramente. Ele
sunt medicamente
pentru suflet, fiindcă
noi suntem bolnavi şi
Biserica este un
spital.

44. • Mai mult, dacă vom primi
cu adevărat Trupul şi
Sângele lui Hristos
Dumnezeul nostru, în
dumnezeiasca Liturghie a
Bisericii Ortodoxe, ceva
începe să se schimbe în
noi. Cineva începe să ne
schimbe.
• Irina Ratushinskaya ,
poetă creştin-ortodoxă,
care a suferit mulţi ani de
închisoare în Gulagul
rusesc şi a venit în
Occident în 1986, a scris
un articol pentru ziarul
The Times: „Conjuncturile
vieţii mele sunt de la
Dumnezeu. Însă modul în
care mă comport în viaţă
este al meu, aşadar,
există o mare
responsabilitate de
fiecare parte”.

45. • Aşa se întâmplă şi
cu Sfintele Taine.
• Cum ar trebui să
îşi trăiască viaţa o
persoană botezată,
mirunsă în Biserica
Ortodoxă, care a
primit Sfânta
Împărtăşanie?
• Însuşi Iisus Hristos
sugerează cum, în
rugăciunea pe care
El i-a învăţat pe
primii Săi Apostoli.

46. • „ Tatăl nostru” pe care unii o numesc „Rugăciunea domnească” (în
limba latină „Pater noster”) nu are mai mult de şaizeci de cuvinte. În
cele mai multe culturi care s-au socotit creştine, oamenii au învăţat-
o pe de rost, fie de la Biserică, fie din rugăciunea particulară a
mamei sau a bunicii. Omul cel mai simplu o apreciază şi cel mai
înţelept savant niciodată nu-i va epuiza înţelesul.

47. • Haideţi să vedem primele cuvinte: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri,
sfinţească-Se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta,
precum în cer aşa şi pe pământ” (Matei 6.9-10).
• Pentru a deveni pe deplin umani, avem nevoie să redescoperim de
unde venim, cine suntem cu adevărat.
• Avem un Tată, nu unul pe pământ, ci în Ceruri. În cuvintele Sfintei
Liturghii, parte centrală a cultului Bisericii Ortodoxe, îndrăznim să Îl
numim pe Dumnezeul cel ceresc, Tată .

48. • „ Vedeţi câtă dragoste extraordinară ne-a dăruit nouă Tatăl, aşa încât să ne
putem numi copiii lui Dumnezeu”, spune Apostolul Ioan (1 Ioan 3.1). În limba
aramaică, în care vorbeau Hristos şi ucenicii, creştinii Îl chemau pe
Dumnezeu Avva , un nume intim, pentru un tată pământesc (”tăticule”!).
• Biserica şi-a amintit acest lucru, chiar când limba ei a fost Greaca cotidiană
şi a folosit Avva, Părinte , atunci când s-a referit la Făcătorul cerului şi al
pământului (Marcu 14.36; Romani 8.15; Galateni 4.6).

49. • Ne rugăm apoi ca
numele lui Dumnezeu
să se sfinţească ,
ceea ce înseamnă să
fie onorat şi venerat.
Pe Dumnezeu Îl iubim
nu pentru ceea ce ne
dă, ci pentru că este
Dumnezeu. Îl
venerăm nu pentru că
ne face să ne simţim
bine, ci pentru
simplul fapt că El
este Dumnezeu. Este
izvorul vieţii şi al
oricărui bine din
viaţă.
• Scopul vieţii noastre
este să-L venerăm . A
fi uman înseamnă
inevitabil a venera
ceva, a deţine ceva
care să fie nepreţuit
şi sfânt.

50. • În piesa lui Peter Schaffer, Equus, un băiat este prezentat venerând un cal.
Dramaturgul ştie că noi avem această chemare interioară: nimeni nu este pe
deplin uman dacă nu venerează ceva. Aşa cum zice: „Fără cult, veţi capota”.
• Cei ce participă la o slujbă a Bisericii Ortodoxe pentru prima dată, sunt
adesea impresionaţi de faptul că există o concentrare totală a atenţiei asupra
lui Dumnezeu.

51. • Tămâia, lumânările, hainele brodate, imaginile sfinte ori icoanele :
toate acestea sunt menite să ne îndrepte gândurile şi sentimentele
către Dumnezeu. Ele ne spun că Dumnezeu este sfânt – veneraţi-L!
• Dar a-L venera înseamnă a-L iubi şi a fi iubiţi de El. Este uimitor cât
de des auzim cuvintele acestea în slujba ortodoxă: „Pentru că Tu
eşti un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni”. De aceea avem curajul
să ne rugăm cu această rugăciune memorabilă.

52. • „ Vie Împărăţia
Ta”. Nu ne
referim la un
spaţiu, ca de
exemplu
Regatul Unit al
Marii Britanii.
Ne rugăm ca
Dumnezeul
întregii creaţii
să domnească
ca Rege peste
lume .
• Ne rugăm ca
întreaga lume
să-l recunoască
pe Dumnezeu.
Iisus a întrebat:
„Ce-i va folosi
omului, dacă va
câştiga lumea
întreagă, iar
sufletul său îl va
pierde?” (Matei
16.26).

53. • Mulţi dintre noi ne
risipim vieţile pe
lucruri care sunt mai
puţin decât „lumea
întreagă”. Lăsăm
lucruri chiar foarte
mărunte să ne
guverneze.
Napoleon , împăratul
Franţei, a zis: Am
descoperit un lucru
ciudat:că oamenii vor
muri pentru
„panglici”. El voia să
spună că oamenii se
vor lăsa ucişi pentru
o fâşie de pânză, o
medalie prinsă cu un
ac de siguranţă la
uniforma lor.
• Rugăciunea
domnească ne aduce
aminte că Dumnezeu
singur umple
întreaga lume şi că
El merită întreaga
noastră atenţie. Să
ne reîntorcem atenţia
către El.

54. • Când ne reîntoarcem atenţia către Dumnezeu, ne rugăm în mod
firesc: „Fie voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”. Nu ne
supunem orbeşte voinţei lui Dumnezeu: ar fi un act de robot, nu al
unei persoane integre. Ne aducem aminte că voinţa lui Dumnezeu şi
voinţa noastră au fost făcute să fie împreună. Aşa am fost creaţi.

55. • Rugându-ne ca voia lui Dumnezeu să fie făcută, descopăr nu ce
vreau, ci ceea ce sunt . Odată ce descoperim relaţia cu Dumnezeu, Îi
cerem tot ceea ce avem nevoie ca să fim pe deplin umani şi vii.
• „ Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” – nu doar
hrana şi lucrurile materiale spre a ne susţine viaţa, ci şi Pâinea
Cerească , Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos pe care le primim în
Sfânta Liturghie.

56. • Dar cum să ne susţină aceste lucruri, dacă noi suntem prea bolnavi ca să le
primim? Dacă eşti grav bolnav, îţi va fi greu să digeri mâncarea.
• Deci ne rugăm în aceeaşi suflare: „Iartă-ne nouă greşelile (sau datoriile)
noastre”, păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu, ale unuia împotriva
celuilalt şi împotriva a ceea ce suntem cu adevărat, „precum şi noi iertăm
greşelile făcute împotriva noastră” (în unele versiuni) „greşiţilor noştri”

57. • Aceasta poate fi o provocare teribilă. Trebuie să ştim exact ce
înseamnă a ierta .
• A ierta înseamnă să nu mai simţi furie şi resentiment? Aceasta ar
trebui să fie starea noastră finală, la care, cu harul lui Dumnezeu,
am putea ajunge.
• Dar, dacă totul depinde de sentimentele noastre, puţini sau poate
niciunul dintre noi, nu va începe să ierte.

58. • Înseamnă a refuza de
la început
răzbunarea , chiar şi
în minţile noastre.
Înseamnă refuzul de
a lovi înapoi . Poate fi
foarte dificil, dar,
dacă vrem ca
războiul din noi sau
din jurul nostru să
înceteze, atunci este
esenţial.
• Un poet englez din
sec. al VII-lea,
George Herbert,
zicea: „Cine nu-i
poate ierta pe ceilalţi,
distruge podul pe
care el însuşi trebuie
să treacă”

59. • Veţi vedea că Dumnezeu nu distruge podul , noi însă, da – dacă nu iertăm. Nu
aflăm nici o cale de ieşire din furie şi durere.
• Putem spune că i-am iertat pe ceilalţi, dacă nu avem nici o replică emoţională
negativă în amintire în legătură cu ceea ce ne-au făcut.
• Poate că nu vom putea uita rana, dar furia, agresiunea şi ura faţă de
persoana, sau persoanele care ne-au făcut rău, nu mai există.

60. • Singura libertate umană
ce le mai rămăsese celor
din lagărele naziste în
timpul celui de-al doilea
război mondial a fost
aceea de a alege .
• Cea mai de preţ libertate
dintre toate, pe care
psihologul Viktor Frankl a
trăit-o când a fost închis
într-unul dintre lagăre, a
fost libertatea de a alege
– şi a ales să ierte.
• Dacă poţi ierta ceea ce
pare de neiertat,
persoana care te-a rănit
poate rămâne încă
prizonieră (vinovăţiei
sale), tu eşti însă liber .

61. • Apoi, în numele
adevăratei libertăţi
umane, ne rugăm:
„Şi nu ne duce pe
noi în ispită”.
Sfântul Ioan
Hrisostom , măreţul
predicator al
secolului patru, care
a dat numele său
Sfintei Liturghii pe
care o celebrăm mai
cu seamă duminica,
ne spune că este cel
mai firesc strigăt al
nostru către
Dumnezeu, când
suntem în pericol.
• Ispita nu înseamnă
întotdeauna tentaţia
de a face ceva rău .
Este vremea
încercării în care ne
rugăm să fim izbăviţi
sau să trecem cu
bine, neatinşi.

62. • În sfârşit, ne rugăm „Ne
izbăveşte de rău”, sau
mult mai precis, „de cel
rău”. Da, adică de diavol,
nu de o noţiune abstractă
de rău. De la cădere,
„tatăl minciunii” (după
cum l-a numit Iisus) a
încercat să ne inducă în
eroare.
• Ţine o oglindă care
deformează şi ne arată o
imagine crudă, brutală şi
înspăimântătoare a ceea
ce suntem de fapt.

63. • Dar când noi ştim cine
suntem cu adevărat,
nu mai credem în
minciuni. Suntem
reînnoiţi.
• Sfântul Grigorie
Palama, marele
învăţător al rugăciunii
din secolul al XIV-lea,
a scris: „Mântuirea
este mai mult decât
iertarea. Este
renaşterea veritabilă
a omului”
• Când suntem bolnavi,
reînnoirea înseamnă a
fi din nou bine. Simplu
spus, înseamnă să
devenim din nou ceea
cine suntem .

64. • Deci cine suntem
noi? Cum ne dăm
seama că suntem
normali?
• Este normal să
urăşti, să fii
nenorocit, furios, cu
resentimente, crud,
necredincios, brutal
şi violent?
• Chiar ne dorim să
fim aşa sau să fim
înconjuraţi de
oameni de acest fel?
Acestea nu sunt
trăsături normale de
caracter .

65. • Este normal mai
degrabă să iubim,
să ne bucurăm,
să fim răbdători,
îngăduitori,
credincioşi şi
stăpâni pe sine .
• Sfântul Pavel a
numit aceste
calităţi „roadele
Duhului”. Ele sunt
semnele că
persoana este
normal în sensul
real, plină de
Duhul Sfânt, care
este Dătărorul de
viaţă.
• „ Îi veţi cunoaşte
după roadele lor”
(Matei 7.16), a
spus Hristos în
Predica de pe
Munte.

66. • Un copac sănătos aduce roade sănătoase, nu spini şi ciulini. Aşadar,
o persoană sănătoasă, plină de viaţă, emană „dragoste, bucurie,
pace, răbdare, îngăduinţă, bunătate, credincioşie, tandreţe şi
stăpânire de sine”, ceea ce cu toţii suntem meniţi să avem.
• Mulţi sfinţi mari ai Bisericii Ortodoxe, atât bărbaţi, cât şi femei, în
vârstă, pe care îi găsim în mănăstiri sau pe stradă, sau poate chiar în
viaţa noastră, au aceste calităţi.

67. • Pentru moment vreau să vă atrag atenţia asupra unui om sfânt, a cărui
memorie este vie, Bătrânul Porfirie , care a murit în Muntele Athos, în
decembrie 1991.
• Există sute de mărturii despre el, de la oameni care sunt încă în viaţă şi
care l-au cunoscut bine; şi unii dintre autorii acestui curs l-au ascultat
personal.

68. • Ceea ce ne spune el
este o provocare
radicală pentru
viziunea cinică,
îngustă asupra naturii
umane, predată de
freudieni, cum că am
fi un ghem de
impulsuri
inconştiente, conduşi
de pasiuni şi patimi
egoiste, animalice.
• Bătrânul Porfirie ,
spun martorii, le
dădea sentimentul
celor ce mergeau la
el, că vin în atingere
cu ceea ce era Omul
înainte de cădere,
„refăcând frumuseţea
primordială”.

69. • Era un om reîntors la origini , la acea nevinovăţie ca de copil şi la simplitate.
Avea o dragoste profundă şi naturală pentru Dumnezeu , care se revărsa
într-o curiozitate mare asupra lumii pe care a creat-o Dumnezeu şi o iubire
covârşitoare pentru animalele şi fiinţele umane ce o locuiesc.
• Părintele Porfirie a fost de asemenea o provocare radicală pentru imaginea
îngustă asupra posibilităţilor umane, predicate de materialişti, de darwinişti
şi de urmaşii lui Dawkins.

70. • Ei ne tratează ca pe nişte animale raţionale, conduse de „gene egoiste”,
capabile de a cunoaşte numai adevărurile limitate pe care le învaţă ştiinţa,
adevăruri care se deduc prin simţurile noastre.
• Părintele Porfirie a spart barierele gândirii materialiste şi a demonstrat că o
fiinţa umană răscumpărată are mijloace de cunoaştere nepătrunse de ştiinţă:
o intuiţie a lui Dumnezeu şi a bogăţiilor Lui de sens pe care Părinţii Bisericii
au numit-o nous - νούς

71. • Relatare după relatare arată că atunci când te duceai pentru prima dată la
Porfirie să iei sfat, el îţi cunoştea deja problema înainte ca tu să deschizi
gura.
• Îţi ştia situaţia, putea vorbi despre membrii familiei tale, le cunoştea numele,
detalii despre unde locuiai şi răspunsul la problemă. Avea darul vederii
înainte şi al clarviziunii şi te putea preveni asupra pericolelor care se
apropiau sau să descrie răul oribil şi ascuns care te pândea.

72. • A descoperit izvoare
neştiute de apă şi a
arătat unde se găseau
obiecte pierdute .
Adesea nu numai
punea diagnostice, dar
îşi exersa darul
vindecării .
• Nici Iisus Hristos, nici
ucenicul său Porfirie
nu au dorit să-i atragă
pe oameni înapoi la
Dumnezeu numai prin
„semne şi minuni”. Dar
voi citi una dintre
multele relatări, pentru
că este o astfel de
provocare pentru
viziunile seculare care
domină cultura noastră
şi reduce însemnătatea
a ceea ce este să fii
om.

73. • Este o relatare a Ieromonahului Atanasie , fost stareţ al Mănăstirii Vatoped,
din Muntele Athos, acum stareţ al Schitului Panaghia Machaira din Cipru :
„Odată, pe când eram la noi la Schit, găzduiam un călugăr catolic , care
venise la Sfântul Munte Athos, să afle mai multe despre modul în care trăiesc
călugării, viaţa ascetică şi regimul politic al Muntelui Athos. I-am vorbit
despre Bătrânul Porfirie şi când s-a dus la Atena, am aranjat să îl
întâlnească”.

74. • Când Bătrânul Porfirie l-a văzut, fără a-l întreba nimic, a început să-
i descrie mănăstirea sa de călugărie din Italia şi modul lor de
vieţuire de acolo. El chiar a prezentat şi un schit din apropiere. I-a
văzut pe toţi călugării şi călugăriţele şi i-a descris în amănunt pe
fiecare.
• Călugărul a fost literalmente uluit pentru că întâia oară în viaţa lui
întâlnise un asemenea om.

75. • Când s-a întors în
Muntele Athos, ne-a
spus: „Dacă cineva mi-
ar fi vorbit despre
astfel de lucruri, n-aş fi
crezut vreodată. Cum
este posibil ca un
astfel de om care
trăieşte în Grecia să
descrie o mănăstire din
nordul Italiei în detaliu,
să îmi spună toate
aceste amănunte, să
îmi vorbească despre
fiecare călugăr şi
călugăriţă?”
• După cum ne-a relatat
acest călugăr, când l-a
întrebat pe Bătrânul
Porfirie cum se poate
să vadă acele lucruri,
el i-a răspuns: „Harul
lui Dumnezeu ne
descoperă nouă,
ortodocşilor, tainele”

76. • Ce i-a atras pe oameni la Porfirie nu au fost astfel de „semne şi minuni”, ci
un sentiment copleşitor de iubire, personală şi individuală . El a demonstrat
că theosis nu înseamnă a fi ca Dumnezeu în putere şi în cunoştinţă, ci în
dragoste.
• Iisus Hristos , care este chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, nu a murit şi înviat
din nou pentru ca noi să putem deveni „spirituali” sau chiar religioşi. Nu a
înviat ca să ne facă pe noi creştini. El a întemeiat Biserica Ortodoxă pentru a
ne oferi tot ceea ce este necesar pentru ca noi să devenim sfinţi, aşa cum El
este sfânt.

77. • A fi sfânt înseamnă a fi
capabil să Îl iubeşti pe
Dumnezeu şi pe
aproapele tău ca pe tine
însuţi. A fi sfânt
înseamnă să legi rănile
celorlalţi, aşa cum
Dumnezeu, Dătătorul de
viaţă, ne vindecă. A fi
sfânt înseamnă a avea
pace interioară, pacea de
sus, astfel încât viaţa
noastră să fie o
binecuvântare pentru
ceilalţi. A fi sfânt
înseamnă a fi curăţat şi
purificat, a fi templu al
Duhului Sfânt, astfel ca
Duhul lui Dumnezeu să
ne umple.
• A fi sfânt înseamnă a te
transfigura în chipul lui
Hristos, ca să fii
definitiv, pe deplin uman
şi pe deplin viu.

78. • Omul: împlinirea vieţii
• Supliment la tema/prezentarea lui
John Bazlinton
• ,,Să facem om după chipul şi
după asemănarea Noastră”
Facere 1:26
•
Scopul vieţii este de a deveni
cu adevărat om, de a vieţui în
mod deplin
• Suntem ghidaţi greşit în
abordarea noastră: de
,,blestemul -ism" (material ism ,
platon ism , spritual ism)
• A. Materialismul: rece, închis
în concepte, moartea ca final
• B. Spiritualitatea ,,New Age":
iraţională, subiectivă
• C. Platonismul: devalorizează
această lume şi materia; trupul
nu supravieţuieşte după
moarte.
Hristos cel Înviat ne readuce la deplina umanitate, smulgând pe Adam
şi Eva din păcat, din despărţire şi din moarte
Paraclisul Bisericii Mântuitorului din Chora, Constantinopol
(Istanbul) c. 1340
Nnnnnnnnnn

79. • Care este răspunsul creştin?
• A. Dumnezeu este Treime de
Persoane şi preţuieşte
personalitatea umană
• B. Omul este făcut după chipul
lui Dumnezeu şi destinat
îndumnezeirii
• C. Dar omul a călcat porunca
lui Dumnezeu cu consecinţe
tragice pentru noi toţi
• D. Fiinţele umane au devenit
vinovate, depărtându-se de
Dumnezeu, unul de celălalt, de
natura înconjurătoare şi de ele
însele.
• E. Cu toate acestea, prin
Întruparea lui Dumnezeu, prin
moartea şi învierea Sa, omul
este mântuit şi lumea reînnoită
• F. Prin puterea Duhului Sfânt
care a fost dat la Cincizecime,
natura noastră este
restabilită la adevărata sa
natură ,,după chipul lui
Dumnezeu”.

80. În Hristos, vedem ce înseamnă a
fi ,,după chipul lui Dumnezeu”
• Rugăciunea Domnească este cheia
pentru înţelegerea problemelor noastre
şi pentru a găsi drumul de revenire.
Este universal cunoscută şi accesibilă
tuturor.
• Se prezintă:
• Tatăl nostru Carele eşti în ceruri
• un Dumnezeu accesibil, Căruia te
adresezi ca unui Părinte iubitor
• Sfinţească-se numele Tău
• un Dumnezeu care va fi adorat ca sfânt
• Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta
• un Împărat a Cărui lege trebuie să o
căutăm
• precum în cer aşa şi pe pământ
• a Cărui supraveghere ar trebui să ne-o
dorim în vieţile noastre
• Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o
nouă astăzi
• un Dumnezeu care ne împlineşte nevoia
esenţială
• Şi ne iartă nouă greşalele noastre
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
• cu ce trebuie să contribuim şi noi
• Şi nu ne duce în ispită
• un Dumnezeu care ne dă greutăţi pe
măsura puterii noastre
• Şi izbăveşte-ne de cel rău
• un Dumnezeu cu puterea de a proteja şi
salva .

81. • Pentru a fi pe deplin uman
este nevoie de a avea
„ roadele Duhului"
• Sfinţenia, arătând „roadele
Duhului", este văzută în:
• • dragoste, bucurie, pace;
• îndelunga răbdare,
bunătatea, facerea de bine;
• credincioşia, blândeţea,
înfrânarea poftelor.
• Sfinţenia este văzută în
vieţile sfinţilor
• în Porfirie Elder, o
provocare la limita
umanităţii.
• Să fii deplin uman înseamnă
să fii transfigurat în chipul
lui Hristos.

82. • „ Mântuirea este mai
mult decât iertare.
Este o autentică
reînnoire a omului "
Sfântul Grigorie
Palama
• „ El, care nu poate
ierta pe alţii,
rupe/distruge podul
peste care el însuşi
trebuie să treacă”
George Herbert