volumul din 2005, de la editura Cartea romaneasca (varianta de lucru)

1. Corpuri
româneşti
.
răzvan ţupa
1

2. 2

3. corpuri româneşti
răzvan ţupa
2005
3

4. 4

5. răzvan ţupa s-a născut la
Brăila în 1975.
În măsura în care nu putem să
inventăm un nou înţeles al
literaturii şi al actului specific nu ne
rămâne decât să-l descoperim dacă
nu cumva el,înţelesul nu ne-a
descoperit deja.
Literatura este percepută mai
ales ca o artă a interiorităţii vorbitoare.
Publicitatea a împrumutat mijloacele de
seducţie şi persuasiune ale literaturii dar
le foloseşte în scopuri pur comerciale,
demersul estetic fiind solicitat numai
pentru convingerea consumatorului.
Demersul propus în „corpuri româneşti”
vizează conştientizarea publicului cu
privire la posibilităţile care se deschid
comunicării interpersonale în condiţiile
în care sunt depăşite limitele impuse
între literatura cultă şi literatura de
consum.
Un discurs poetic trebuie să
valorifice spaţiul de comunicare părăsit
de poeticile tradiţionale. În spaţiul
public, discursul publicitar a ocupat o
5

6. zonă esenţială pentru comunicarea
socială. Faţadele clădirilor, momentele
dintre emisiunile tv sau spaţii care sânt
încadrate de ştiri în periodice de
informaţie, au devenit purtători ai unui
mesaj comercial.
Considerăm corpul românesc o
dimensiune primară a actului poetic,
momentul formării unui discurs poetic de
la nivelul comunicării cotidiene.
6

7. 1. Numai ceea ce depăşeşte
aşteptările atent construite în
prealabil reuşeşte să dizolve tot
restul instaurând raportul pe
care îl numim frumuseţe
1.1 Însăşi neîncrederea cu care este
investit orice fapt (când spun
fapt, spun fapt relatat, deci
relatarea) funcţionează ca un
dispoyitiv de amortizare a
valorizării ipocrite pe care o
solicită în primă instanţă orice
element realizat ca suspect de
frumuseţe
1.2 Neîncrederea are ca limită ultimă
autoreferinţa şi amortizarea
acestui gest la rândul său
1.3 Cunoaştem prin sisteme de
simboluri
1.4 Simţim prin sisteme de senzaţii
7

8. 1.5 Reţinem prin corelări ale acestor
sisteme
1.6 Frumosul pentru Platon era: „o
lucrare statornică şi bine
aarmonizată”. Persistenţa
fericită
1.7 Tradiţia este ineficace în utilizarea
insistentă a suprafeţelor ca
justificare. Sincopa funcţională
a acestei deprinderi este
cunoscută sub numele de
ipocrizie.
2. Legendele sunt forme
2.1 Capacitatea de seducţie a unei
legende este direct
proporţională cu eficacitatea
figurilor de stil din naraţiunea
care îi corespunde respectivei
legende
2.2 Eficacitatea dramei mitice este
rezultatul unei situaţii de
echilibru cinetic rezultat la
nivelul elementelor folosite, în
urma combinării acestor
8

9. elemente sub o anumită
presiune narativă.
2.3 Scandalul Watergate este
fantasma mitică a modernităţii.
Referinţă politică, filosofică,
erotică; un om care află
adevărul minţind
2.4 Tom şi Jerry sunt Marx şi Engels
ai părinţilor noştri. Pentru mine
şi unii şi alţii sunt fraţii Marx
2.5 Am lăsat baltă „tirania inovaţiei”
(treaba ei) şi ne-am jucat în
hainele rămase în pod de la
străbunici. Seara târziu ne
dezbrăcăm şi facem duş,
scoatem prezervativele noi şi în
asta credeam
2.6 „Mulţi oameni apreciază
exprimarea unei emoţii sincere
în versuri, există şi un număr
mai mic de persoane care sunt
în stare să aprecieze
perfecţiunea tehnică. Dar foarte
puţini realizează când este vorba
despre exprimarea unei emoţii
9

10. semnificative, a unei emoţii care
trăieşte în poem nu în istoria
personală a poetului” T.S.Eliot
– în poem şi în istoria personală
a poetului (n.n.)
2.7 Corpurile, aşa cum sunt ele văzute
în fizică, există ca rezultat (şi ca
origine) a forţelor care le
manifestă şi pe care ele le
manifestă.
3. Orice operă –artistică-literară-
existenţială- este cunoscută
printr-un limbaj-o formă
ipocrită- acesta este corpul
românesc
3.1 Tocmai aberaţia funcţională de a reda
altceva decât simpla prezenţă
prilejuieşte comunicarea
operei pentru această formă-
conţinut care este corpul
românesc
3.2 Comunicarea funcţionează în forma
aberantă a principiului
identităţii „A este A” şi nu „A
este egal cu A”. Chiar dacă
10

11. este imposibil să existe doi A,
corpul românesc este
elementul prin care se acceptă
această virtualitate. S-ar numi
falsă empatie
3.3 Falsă Roma, Micul Paris, Identitate
aberantă sunt punctele de
bază pe care a fost constituită
comunicarea poetică.
Simbolurile oferă un
supliment de ipocrizie
comprehensivă. Ca orice
stupefiant, [simbolul], în caz
de exces duce la intoxicarea
lentă a organismului
3.4 Organismul este artificial dacă ne
gândim la evoluţia speciilor şi
natural când ne limităm la
prezent. Acesta este un corp
românesc. Ce este autentic?
Semnătura, povestea, istoria,
sinceritatea, adevărul- vroiam
doar să vă fac să rîdeţi. Între
fals şi autentic diferenţa este
doar de consistenţă
(aderenţă)- nu pot să ocupe
acelaşi loc două corpuri în
11

12. acelaşi timp. Unul dintre ele
este fals- ori sunt un singur
corp
3.5 O operă este în acelaşi timp un obiect
cu care se interacţionează şi
un subiect care
interacţionează. Acest „în
acelaşi timp” este corpul
românesc-ipocrit şi sincer
totodată. În acelaşi fel este
consumatorul
3.6 „Conştiinţa umană tinde mereu către
un limbaj şi chiar către un
stil. A căpăta conştiinţă
înseamnă a căpăta formă.”
Henry Focillon
3.7 Citesc la masă, în pat, pe stradă văd
tot ce am citit, aud tot ce am
citit fut ce am citit şi atunci
când tac înseamnă că sunt
prezent. Dacă înseamnă,
atunci deja nu mai sunt acolo
şi lumea poate să se sfărâme
sau să capete consistenţa
luminii după cum articulez
cuvintele
12

13. I
toate obiectele în care
înghesuim intenţa noastră
de apropiere
13

14. 14

15. interlocutorul de iarbă
e ce să taci ca o uşă mîlc să aştepţi
d bucăţile magistrale de ploaie
să ceară atingerea soarelui din tot
ce-au să facă leoarcă şi cu toate astea
să dai impresia că eşti sigur că ştii
din fir a păr toate apropierile posibile
că eşti gata şi liniştea ta nu ascunde
nimic
tragi aer în piept şi dacă articulezi
nu un cuvînt un fel de geamăt un scrîncet
care să înlocuiască ploaia sau şi mai bine
să nu mai înlocuiască nimic să ceară
atingerea soarelui şi tu vii şi spui da
15

16. _______________
t oată faza e să n-o rupi la fugă
nici n-ai unde să te duci unde să scapi
nu eşti decît tu cu tichetele tale de
călătorie
cu salbele tale de loz în plic irizate
pe sîrmă zornăie una în alta bucăţile de
hîrtie
împăturite
strigi cu gurile metalice ale capselor
minuscule vino răzuieşte
tu ştii că seara semeni cu visele mobilei
îţi cumperi un ficus şi te trezeşti într-o
întindere
de jur împrejurul camerei în care dormi
cotrobăi după foşnete adieri şi
te alegi cu tablete vechi de cavit cu
vorbe de om care povesteşte un film
şi apasă degetele pe masă
16

17. straturi de lac straturi care închipuie
amprente
cercuri nesigure cine să inventeze
siguranţa
cu flăcări de carbid deasupra oricărei
bălţi
fără să mai întîrzii între fandările veline
ale tăcerii
între picăturile suspendate în aer
gata să atingă suprafaţa netedă a apei şi
taci desenezi linişte cu sunetele cămăşii
de bumbac
aproape în mijlocul unei influorescenţe
cinetice
17

18. _______________
t avanul de placaj lucios mă însoţeşte
de la un capăt la altul
al autobuzului ocolesc un chepeng
mat şi acolo
eşti tu
stă privirea ta cuprinsă de barele de
siguranţă
în unghiuri
eu pot să zic aproape material
dar asta n-ar schimba nimic
nici jocurile distanţei
nici caleidoscopul de reţineri pe care-l
păstrăm ca pe o oră exactă şi translucidă
ce spune omul ăsta? tu nu vrei decît nişte
siluete amabile
nişte dimineţi în care să nu mai vorbeşti
să te îmbraci încet
autobuz după autobuz
nici nu-ţi cer să-mi explici
parcă baţi din palme deasupra corpului
meu
de la un capăt la altul ne înţelegem mai
mult prin gesturi
într-un foşnet de crom vecin cu liniştea
18

19. ______________
s pui culori, porţi sunete respiri
obiecte
adoraţia noastră nu mai acceptă
decît fiinţe imprevizibile
o mandibulă vegetală o vergea de cristal
lichid
în capetele atingerii mele
fosforescente
ţi le regăseşte respiraţia
le rosteşte intermitent
roca fumigenă a neclarităţii
dimineaţa
şi încă mai mult de 1.000 de-obiecte
artizanale
care pot să înlocuiască distanţa
19

20. _______________
s
lemnos
igur, te-aş convinge pînă la urmă
că într-o parte nu este decît aer şi o
variată densitate a unui material
ar putea chiar să-ţi placă
asemănarea teribilă a tulpinilor
contorsionate cu harta oraşului
aşa cum îţi închipui că o desenează paşii
tăi odată ce ai ieşit din casă
mergi încet
asta nu are importanţă
eşti acolo şi
punctul de sprijin pentru tine atunci ţi se
pare că ar fi aerul
toată exultarea de care dau dovadă pereţii
gata să primească glastrele halucinante
ale gesturilor
unde te duci unde rămîi unde îţi închipui
că poţi să ajungi
chiar nu poţi să te confunzi cu plăcile
pestriţe de faianţă
sunetele înghit tot şi din cauza asta se
resimt
20

21. lent
n e întâlnim pe stradă fiecare cu
tristeţile lui
aduse de-acasă pe gură porţi
bara de coduri a bucuriei tale
tot ce ne spunem ne dă de lucru
fiecare din noi găsim miliarde de feluri
în care am putea să fim fericiţi, nu-i aşa?
unii vrem liniştea alţii ne mulţumim cu
puterea
atletică de a tăcea
nu pentru mult timp şi
mai ales
cine este acest aer în stare să ne
înlocuiască
nu pentru mult timp şi
mai ales
avem lumi în care suntem plini de
obiecte
şi soarele ajunge fix deasupra creştetelor
noastre
gestul cît o ploaie netedă
caldă atins de firele respiraţiei tale
aşteaptă foarte puţin
21

22. unde este diferenţa dintre lucrurile reale
şi tot ce se întâmplă în mintea ta
poate între umerii care se lovesc pe
stradă şi abia mai suportă
promisiunile oarbe-ale spaimei şi le
neagă
cu fiecare mişcare şi
mai departe
cât poţi
alegem să vedem sau /şi mai bine/
bănuim
respiraţia este o hotărîre absolut
personală
care din cînd în cînd potriveşte liniştea
cu un clic
o lume după sufletul tău care sunt
mişcările tale
după sufletul meu care este gestul meu
continuu
după chiar sufletele fiecărui gest o lume
ai vrea să vezi colţul străzii dis de
dimineaţă
când încă mai poţi să nu te grăbeşti
cărucioarele de pâine sunt împinse lejer
spre magazinele mici
22

23. ne conduce legătura pe care o avem între
noi
legătura pe care anunţurile publicitare o
numesc viaţă
cu ochii tăi vezi chiar puţin orbit de
claritate
ne înţelegem cu respiraţia şi tonalităţile
ei
pot să conţină orice
23

24. mă hotărăsc cu tot corpul
orţa luminii te face să crezi
f că maşinile dintr-un moment în altul
ating crengile cele mai înalte de pe
marginea şoselei
poţi să aştepţi o ocazie mai bună
dar nu rezolvi mare lucru praful se ridică
de-a lungul
şoselei ca o fantasmă a apropierii
liniştea era exactă
soarele se mişca încet fiecare secundă
se prindea de pielea mea construia un
tobogan
sau o bandă rulantă pînă la gust
dumicaţi de argilă îmi ieşeau de sub
limbă îmi venea
să întreb „coborâţi la prima?” eram încă
pe marginea şoselei eram mulţi rău
şi fiecare aveam imaginea lui despre ceea
ce se întâmplă.
unii plîng dar nu le vezi nici măcar ochii
umezi
alţii aşteaptă să vadă ce se întâmplă alţii
urlă cu toţi porii pradă momentului
24

25. tu trînteşti portiera sau ce-ţi este la
îndemînă
ghetele mele scrâşnesc pe asfalt şi ziua
inevitabil continuă
25

26. lent
ai să nu ne spunem lucruri urâte
h într-o seară aş fi preferat să ajung
mai repede acasă
îmi ascultam respiraţia în timp ce
mergeam pe stradă
ceva mai puternic era gustul care-mi
rămânea lipit de dinţi
încă dornic să se întoarcă la pielea
întoarsă proaspătă
pe care o sorbeam ceaşcă după ceaşcă
pantofii se strîngeau pe tălpile mele de
plăcere
aproape mă durea şi respiraţia repeta
mereu acelaşi lucru
prelucram aerul ar fi putut să mi se facă
frică
toate casele erau tot mai departe ar fi
prins bine
măcar o pată pe cămaşă din cafeaua aia
care ne-a ţinut faţă în faţă
este foarte tîrziu şi hainele încep să
strălucească din ce în ce mai tare
aerul îmi filtrează por după por
un plămân şi-apoi imediat celălalt
26

27. după asta poate să urmeze orice şi într-o
clipă
luminile de pe stradă se sting şi se aprind
la loc
27

28. lent
p oate că îmi lipsesc banii poate
urmele unei afecţiuni arhaice încă
îmi mai dau frisoane
între două mişcări în mijloacele de
transport
cînd aşteptarea îţi presează tîmplele
şi ca o durere de stomac descoperi că şi
singur suporţi la fel
scuturările nesiguranţei
găseşti ca o senzaţie oarecare între zeci
de stări obişnuite
dorinţele simple-ale atingerii
şi tăcerea
o să stai puţin aici
cu mintea complet relaxată
orice neînţelegere e numai o invenţie
cît se poate de inutilă -da’ la fel este şI
înţelegerea
după amiaza asta în care tac şi
aerul se prinde încet încet de piela mea
ar putea să fie este destul
28

29. lent
d e ce nu mi-ai spune de posteritate
de atenţia care răscumpără tot
chiar şi o viaţă în care vinzi bucată
cu bucată tot ce eşti
magazinele lucioase nu ştiu de posteritate
şI noi
Misticii luminii nu suntem decît nişte
magazine lucioase
Cu umbrele parfumate tolănite în şina
uşilor glisante
tălpile noastre-articulează clar pe o şosea
ca o limbă
pentru care nu există nici afară nici
înăuntru:
nimeni n-a murit niciodată doar
că poţI să ai chef să nu te mai vezi pe
cînd morţii
sunt nişte inşI care îşi închipuie că alţii
cu totul alţii decît ei trăiesc
în rest vîntul îşi face treaba cu mâinile
noastre
29

30. îţI doreşti unul după altul ultimul tip
de respiraţie şi reuşita liniştii în acţiune,
formele
obosite-ale relaxării să ajungă la capăt şI
acolo tu
gata să primeşti orice orice orice inclusiv
reuşita gesturilor tale
expuse ca o încheietură pe care nu se
vede nici un tatuaj
30

31. durerea e o limbă străină
u n corp românesc ştie să nu
aleagă i se pare
că atunci n-ar putea să-şi mai
scuze durerile comode
pentru asta stai aici întîrzie cu tot corpul
tău
poţi să fii un breloc sau un abţibild
şi într-o zi toată muzica respiraţiei o să
dispară
de la sine
sau invers
cu mîinile pregătite să primească liniştea
ca pe un sandviş am stat în autogară
pînă mi-a venit să plîng
aerul avea gustul frunzelor proaspete
pregătisem tot; oamenii erau la locul lor
nu aveam decît să privesc hoardele ultra-
rapide ale serii
se gîndeau ce bucată din mine să
consume mai întîi
nici nu credeau cînd m-am ridicat cu paşi
liniştiţI
31

32. să-mi văd de treabă
în limba mea maternă ca pe un
skateboard
32

33. lent
n u îţi vine să crezi la început
că un om îşi schimbă o faţă cu
alta
la fiecare două minute
şi nu vezi decît ce ai adus de acasă
respiraţia ta ocupă treptat fiecare trup
apoi ocupă tot ce îţi stabileşte poziţia în
faţa
cănii galbene de cafea
doar cîteva momente gîndurile noastre
erau suspendate pe melodia fragilă a
respiraţiei
asta-i tot
33

34. transmitem în direct
a nii pe care i-am pierdut cu ochii
aţintiţi la reacţiile unei umbre
se lipesc de colţurile blocurilor,
se şterg la gură cu podeaua cauciucată
de prin tramvaie
Le spun ani pentru că aşa au spus la
televizor,
vechi bilete de autobuz rătăcite prin
buzunare şerveţele mototolite
am ajuns să prefer mişcările care despică
şi
mişcările lente ale cutiei toracice lasă
lumea să se întâmple
în secţiunea aceasta deschisă în corpul
străzii
pe nouă octombrie se volatilizează
fiecare moment
fire lungi
dintr-un tricou pe care mi l-ai lipit de
faţă se prind în liniile de înaltă tensiune
cine nu te lasă să trăieşti
nu se poate decât să trăieşti
34

35. toate clişeele care mi se înghesuie în
gură ca un bol de pâine crescând
pentru că le-ai chemat cu fiecare gest
se trezesc în gurile prezentatorilor de
ştiri
între paginile chitanţierelor pe care le
completezi
şI în sunetele obosite din poveştile pentru
copii (pentru că aşa au fost scrise)
pentru a asigura înţelegerea bifaţI una
din variantele de mai jos
dar sunt lucruri pentru care n-ai nevoie
de ambalajele înţelegerii
sigur, totul se negociază şi în capătul
negocierii este tramvaiul
care nu mai pleacă nu mai rămîne
se desface ca o floare aş zice dacă mi-ar
plăcea florile
dar să nu ne mai gîndim rugina rezolvă
totul
se poate numai trăi restul este ceea ce
vezi la televizor
35

36. pînă şi cremvuştii ştiu asta pînă şi
oamenii de ştiinţă şi controlorii din
autobuz
şi reacţiile lor se ascund
în spatele unui tub catodic pe care îl
întorci cu faţa la geam
ca să nu mai fie niciodată vorba despre
asta şi aparatele
şi indicatorii şi pacea veşnică şi deep
throat talk show
îngheaţă uluite de fantasmele liniştii
36

37. obiectele respiră cu gura ta
s igur ti-ai pus la punct un corp de
care îţi dai seama că nu ştii decât tu
în rest trebuie să aduci aminte
iarăşi şi iarăşi
de fiecare organ în care pulsează fabrica
de chibrituri
de pleoapele tale de peste semaforul de la
romană
dă glezna ta pe care coboară toată lumea
la metrou
poţI să nu mă crezi dar toate astea se
întîmplă aşa cu fiecare dintre noi
obiecte despre care nu vrei să ştii decât
că sunt obiecte
şi atât întind mâinile cuiva care s-a
îndepărtat puţin
aşa cum încercase să te asigure şI atunci
cînd cu gura deschisă
în tramvai trecea de pe limba lui pe limba
ta obiectele astea
fără legătură cum spui cu nimeni
poate doar eu văd toţi oamenii încolonaţi
în spatele unei brichete
cu mîinile strînse în gazul volatil, sub o
presiune convenţională
37

38. respiră respiră
aerul se lasă ca o înserare calmă printre
blocurile care suntem
38

39. lent
n u te gîndi nici nu mă cunoşti
într-o zi nu mă mai cunoşti
deloc
îţi promit că n-o să mă mai cunoşti deloc
şi ăsta-i şi visul meu
între atîtea persoane pe care parcă le ştim
de undeva
îţI aleg cele mai potrivite adevăruri de
moment
cum fiecare încă mai suntem mai mult
decât simpla uitare
cât e nevoie să uit ca să-mi aduc aminte
un singur gest
pe care să nu-l facă nimeni altcineva nici
controlorul obosit
nici contoarul stresat din parcare nici
prezentatoarea ştirilor
nici hansel nici gretel nici fetiţa cu
chibrituri doar liniştea
doar braţele din aer care ne consolează şi
asta ne place
ajunge să ascult şi uriaşe mecanismele
agitaţiei se blochează
39

40. în ceva aşa de simplu ca aerul chiar aerul
şi
capul meu ar putea să pleznească dar asta
n-o să se întîmple
doar cîteva semafoare o iau razna şi toată
şoseaua devine
o sărbătoare atunci garantezi liniştea
atunci garantezi tot
40

41. s
***
ticlele goale de pe trotuar inca le
mai umpli cu ce vrei tu
iti faci un material cald
manipulabil din gesturile zilnice iti asezi
fruntea in maini ca intr-un set de cashti
in care trebuie sa bagi muzica trebuie sa
bagi muzica trebuie sa bagi muzica
cand ai fost ultima data infasurat in
zapada
cand te-ai ridicat dintre palele
transparente ale gandurilor
cand ai deschis ochii
ai pus lumea la loc pe strada si strada ai
potrivit-o
sub pasii zilei atenti ca niste lacrimi unde
ai pastrat toate visele tale
legate bine picatura dupa picatura cu fire
de par pe care ti le mai creşti inca pe
maini
de care nu ai nevoie dar care inca mai
esti tu
41

42. ţările de kitsch
t rebuie să-ţi iubeşi nasturii şi făpturile
nesigure din care îţi sunt alcătuite
genele trebuie să îţi iubeşti ghetele şi
degetele de la picioare trebuie să îţi fie
in mijlocul inimii trebuie să mergi încet
prentru că mergi pe sângele tău
să ai mişcări largi
şi într-o zi o să-ţi desfaci unul dupa altul
fermoarele spaimei
visele năuce pe care ţi-ai ridicat
termocentralele plăcerii
& gandul că te mai poţi întoarce pentru
că te mai poţi întoarce
dar ce folos
între toate copiile copiilor între
monalisele crescute pe zâmbetul cravatei
de mătase
alegi între un covor zburător şi podeaua
lucioasă pe care dacă te aşezi
42

43. îţi marchezi liniştea cu un sunet uşor din
fundul gâtului
grădinile tale cu flori care imită foarte
bine plasticul pânza
gradinile tale cu puşculiţe plimbate de
copii în uniformă
dintr-un colţ în altul al casei de sub
bibliotecă sub fotoliul de la televizor
de sub preşul de la intrare sub aragaz
deschide butoanele si gazul o să
înlocuiască tot
ei nefericiri înguste ca nişte paturi pentru
copii
ca nişte minţi obosite de acelaşi &
acelaşi discurs
deschei un nasture şi cămaşa izbucneste
ca o flamă
în fiecare zi am făcut câte un pas înapoi
după ce am mers ore întregi înainte
şi în spatele meu ceşcuţele de porţelan în
care am păstrat gălbenuşul unor ouă
sparte
au fost o asigurare suficientă, dacă nu te
las în pace nu ai cum să plângi
43

44. de pe comoda bibelourile mici cu faţa
andreei marin au zâmbit încurajator
suntem cu tine, suntem alături de tine eşti
mâinile şi picioarele şi sexul nostru
bucuros
bine vroiam să fiu bucuros pentru asta
îmi aleg o grădină plină de tramvaie
între ele îmi intind chioşcurile
prietenoase liniştea mată dintre o gaică şi
cealaltă
din ce în ce mai goală & unde nu mai
trebuie ceva eşti tu
44

45. & o figurină bântuie prin sângele
nostru
s inuciderea
subestimată
a fost mereu
de-asta şi apare în cele mai ridicole
ipostaze
congestii şi echimoze în soarele mărunt
al primăverii
desfăşoară circuite integrate atingeri
fictive
eşti confuz între două limbaje mintea ta
se bucură
când fixează în aer siluta incertă care ne
urmăreşte
poate că sunt eu poate sunt izbucnirile
fade-ale amintirii
desfăcute din figurile noastre-agitate
s-a topit gheaţa din paharul cu ceai
45

46. deschidem larg ferestrele şi stăm
dezbrăcaţi
pe pervaz este prea târziu şi atunci e
momentul
o eclipsă de lună pentru vârcolacii de sub
pielea capului
apar câmpurile tensionate întâlnirile
definitive care răspândesc gustul
cu genunchii la gură marele povestitor
imberb
îşi pregăteşte zâmbetul să smulgă orice
aparenţă din oboseala noastră
are mîinile prinse în clapele
la care ne e conectată memoria şi spune
că e stăpânul unor şiruri de femei pe care
le poartă la glezne
să merg aşa mai departe, când rîd să rîd
cînd plâng să plâng
cu mintea traumatizată de plăcere flutură
documentele distrugerii semnate în alb
au găsit tristeţea şi au simţit-o sălcie
fără să plângă şi-a îmbrăcat tricoul
subţire
furia graţiei întinsă pe umeri o face să
pară mai înaltă
„ai urât vreodată pe cineva
46

47. încît să-ţi scufunzi mâinile în pîntecul lui
ca într-o chiuvetă?”
ne-a făcut planuri să închiriem camere să
le curăţăm şi să le închiriem mai departe
mai scump mai sigur...”uită-te la mine,
sau n-ai iubit niciodată pe cineva încît să-
ţi simţi mîinile curate pe pîntecul lui!
am găsit tristeţea am căutat să o
închiriez”
prin sângele ei în derivă
se strecoară continentele
cum le ştii de le şcoală de pe harta
jerpelită
se atrag apar pe piele ca o eczemă
fericită
fiecare deget strânge băştinaşii săi cu
dubluri dispuse să rişte
oraşele morţii – povesteşte el – au
blocuri de locuinţe
exact ca ale noastre muzici înregistrate
îşi
delimitează teritoriile groaznic de
înghesuite acolo străzile sunt pline de
îmbrăţişări
47

48. & acte sexuale din care nu lipsesc decât
oamenii
dispar şi ultimele aşchii grăunţele reci
se întind în lichidul pufos răcoarea se
lipeşte
de amiaza unui an nou străvechi
înainte se ieşea la arat pe vremea asta
nici înainte nici după
cu aparatele de înregistrat pornite
şi astea există în oraşele strivite pe soare
noi crescuţi unii în alţii ca degetele într-o
mână
mâna încordată pe lemnul neted pe tocul
geamului deschis-închis
nici înainte nici după
te ridici în picioare în oraşul plin de
oameni
dezbrăcaţi nici tu nu porţi haine privirea
ta se deplasează lent de la paharul de ceai
la măştile de carton presate pe calorifer
sinuciderea a fost mereu subestimată
au inventat panouri cu morţii fruntaşi
ori ei nu sunt decât obiecte pe care
numai tu cu o viaţă în fiecare suflare
48

49. le aşezi pentru luciul lor de vechi
pe podeaua fiecărei camere când termini
curăţenia
sinuciderea a fost mereu subestimată
& nu este mai puţin decât periuţa de dinţi
schimbată periodic
dimineaţa & seara dimineaţa & seara
îţi apropie zilnic aerul tău să fie al tău
& nici mai mult
49

50. ampretele de pe geamuri
a ş alege să tac să opresc una după
alta pornirile aberaţiei bine puse
la punct
aproximaţia pe care ne bazăm
Ce vrei
Alege
forţa fiecărei atingeri o adiere cu
hiroşimele din mintea celor care au
inventat
marile bombe, nu ne-am gândit
Ce vrei
Alege
şoselele pe care ai de gând să lipeşti unul
după altul persoanele trecutului care nu
mai au decât forţa pe care
o dai tu
50

51. Alege
trecerile discrete pasajele unei fabuloase
desprinderi din firele zumzetului
in care ne trezim infăşuraţi dimineaţa
Ce vrei
Alege
urmele unor atingeri pe care urmează să
le ai să mă trezească acum foşnetele
unor geamuri lovite cu palma încet
51

52. profil
ţ i s-ar fi spus că nu avem de unde să
mai scăpăm
mi-ar plăcea să-ţi povestesc despre omu’lu’ Gopo
care nu cred că a mişcat decât specialiştii
în desene animate,
ori
pe ei ştim că nu-i mişcă nimic. deci
suntem singuri
şi asta poate să fie spus pe 1000000000
de voci sau şi mai bine
mult mai bine poate să fie bătut cu
degetele în marginea capitonată a mesei
în fiecare
an mă trezesc cu omuleţul ăsta în cap, nu
al lui Gopo, celălalt,
cel cu spânzurătoarea, spânzurat uşor
uşor pentru fiecare literă pe care
nu o nimerea
avea măcar începutul şi sfârşitul
sărbătorile
52

53. profil
a vem cel puţin feţele astea dorinţa
ascunsă după
cele mai banale cuvinte cine ştie
ce îţi doreşti
tu ştii
avem cel mai discret sistem de greşeli
totul pus
la punct dupa calcule făcute după ureche
tu ştii
avem cel mult o figură folosită iarăşi şi
iarăşi
o pasă magnetică care să schimbe jena în
plăcere
tu ştii
avem cel mai greu de perceput din
mesajele oboselii
întinse pe obrajii ascuţiţi ca nişte fire de
iarbă
tu ştii
53

54. avem celulele saturate de moarte şi
singura alegere
pe care nu o mai facem noi este calmul
amiezii dogoarea
54

55. profil
o metropolă cu zgârie-nori din
uitare e reuşita unui ins de care
abia îmi mai aduc aminte îşi ţine
mâinile pe lângă corp
respiră
îţi deschizi nasturii unul după altul
foamea aerului se lipeşte de mine
crezi că o să îţi cer ceva şi credinţa asta
îţi este un dumnezeu suficient
deschide gura
între limbă şi dinţi în spaţiul parfumat cu
tine cele mai înguste fapte
încep să se contureze ai rădăcini ai
origini şi toate sunt la baza dinîilor
ridică bărbia
gesturile învineţite uşor pe urma unor
corzi vocale atinse de frig
încinse de respiraţie întinse peste tot în
jur
palmele relaxate
55

56. pe o faţă de masă aproape curată
năpădită de umbra pe care
sunetele articulate o întind o opresc între
contururi clare de unde începi să taci
56

57. o linişte care nu înlocuieşte nimic
c ât să te strângi cât să alegi
retragerea în spatele unor chipuri
pe care le compui din ce găseşti
din firimituri pe care le simţi pe tot
corpul
întinse pe umeri perforând uşor pielea ca
un abur solid mărunţit
de gesturile calme cu care îţi faci elan
înaintea fiecărei vorbe
nişte gesturi minuscule o amplă
deschidere a pupilei în faţa oricui
57

58. cine spune bancuri
a tinge dosul palmei şi zâmbeşte
reţinut în spatele râsului este tot
râsul sau aşa îmi doresc eu să
construieşti claritatea care nu mai trebuie
să scuze nimic
stă pe pat un pitic în care se refugiază
frumuseţea desface una după alta
conservele expirate cu zacuscă şi gem de
prune
o grădină în care
atingi marginea japoneză a unui moment
unic
face flotări genoflexiuni se rostogoleşte
pe sub pat
iar desface o conservă şi iarba se întoarce
la locul ei
tălpile ţi se topesc ani întregi şi piticul nu
oboseşte
până la urmă faci şi tu flotări
genoflexiuni te rostogoleşti şi
sub pat o mulţime de pitici îmbrăcaţi la
fel ca tine spun o poveste în care
58

59. încurajările vegetale se opintesc în
bordura prosopului pe care stau
imprimate
degetele de la picioare animalele
preistorice
pentru care
lumea putea să aibă orice dimensiune
strălucind ca un capac de conservă
59

60. prins
e suficient să crezi & vorbele se
transformă în transpiraţie în
atingeri
în palmele lipite una de alta
facem gesturi mărunte ca pentru
echilibru şi aproape că plângem
ochii mă înţeapă îmi folosesc obrajii ca
pe
un teritoriu unde te poţi adăposti oricând
pe burtă simţi legăturile fine care te ţin
prins de cei care îţi sunt dragi
poţi să desfaci unul după altul firele
transparente
să-ţi laşi pieptul să se relaxeze şi asta faci
fiecare direcţie
din care porneşti ca să ajungi la tine se
schimbă în cu totul altă faţă decât a ta
în palmele lipite una de alta
fac loc pentru liniile trasate în aer de
fiecare cuvânt pe care îl spun
60

61. forfecuţele serii
acum ziua a fost
listele lungi de lucruri pe care trebuia să
le uiţi
intră deja între tăişurile blânde dinainte şi
după fiecare vorbă
acum ziua a fost
mi-am strâns oboselile sub liniştea unui
coridor
pe care te mai vezi cu câte un ins
cunoscut
acum ziua a fost
unghiile în care ai păstrat câte o bulă
măruntă
de calciu se rotunjesc de la sine din
momentul în care nu mai trebuie să spui
nimic
61

62. poc-net
m
în pat
ai avem şi asemenea stări-
fire
cum fiecare stăm cu cineva
aşa trebuia să fie la noi nimeni nu
dormea singur
decât de tristeţe
cum stăm cu cineva în pat ne închipuim
un
tânăr jerpelit cu o pocnitoare cu elastic în
mână
pune fosforul de la chibrit în doză
fixează cuiul pe marginea de metal
şi strânge în palmă elasticul
până pocneşte şi toţi sunt în picioare
numai pe tine te pufneşte râsul
nici nu este nevoie să crezi până aici
acum abia eşti nevoit să plăteşti cu
memoria
62

63. lent
n
gândeşti
u m-am gândit să plâng pentru
tine
nici măcar nu ţi-am cerut să te
cum se tăvălesc pe jos de râs de plâns
nici nu mai contează toţi cei care au
construit pacea eternă şi decentă cu
mâinile încleştate pe barele din autobuz
cu ochii aţintiţi pe fereastră cu dinţii
scrîşnind în aer:ruşine, ruşine, puţină
ruşine pentru tot ce îmi trăzneşte prin
cap.
Nu m-am gândit să ne lovim faţă în faţă
pumn în pumn, genunchi în genunchi
toate astea le las deoparte şi seara îşi
pune în funcţiune explozia mută în care
ne topim lent
63

64. lent
m ă înconjor cu panglici late
de sunet
îmi pun
flori sonore ritmuri vegetale pe fiecare
gest
doar că nu sunt eu
mă caut în buzunare îmi fac noduri lejere
cu eşarfa
în jurul umărului cresc adieri afective
doar că nu sunt eu
s-ar spune că asta nu este o problemă
pentru
nimeni şi
chiar nu este nici pentru mine
doar că nu sunt eu
& fascinaţia lentă unde adormim seara
ar putea
să erodeze umbră cu umbră tot oraşul
doar că nu ar ajunge la noi
64

65. nevroza potabilă
s oarele poate să-şi izbească la
nesfârşit
păianjenul transparent pe care ne-
am obişnuit
să-l luăm drept lumină
de marile hoteluri unde ne-am adăpostit
obscurităţile minuscule:
spaţiul de după ureche, între degete
încheietura piciorului &
mâncărimea cât un vîrf de ac de pe
genunchi
soarele izbeşte la nesfârşit
prima zăpadă se suprapune cu
aiurelile de primăvară
nevrozele noastre ar trebui
să devină nesigure
cine să suporte până şi asta
65

66. numai că nu mai ştim
a r avea importanţă dacă aici
vorbeşte o
femeie sau un bărbat
şi dacă ar avea ce
ar avea imporanţă dacă vocea asta nu ar
fi a unui om
şi dacă ar avea ce
ar avea importanţă dacă aici nu ar vorbi
decât
un om
şi dacă ar avea ce
ar fi destul
ar fi sigur ar fi mai mult zgomot decât
linişte
ar fi mai mult praf decât aer mai multă
apă decât pământ mai multe clădiri decât
spaţii libere
&
noi am compensa tot ce nu poate să mai
existe
66

67. profil
c ând m-ar seduce o stupizenie
eufonică:
aureola aurolacilor nu mai are pe
cine să convingă aş primi tot vântul în
cap
cine mai are nevoie de ură când când
uitarea rezolvă tot
să îmi las mâinile pe lângă corp
îţi împingi umerii în spate îţi tragi umerii
pe spate e corect
corectitudinea n-a omorât pe nimeni
lacrimile îţi miros a acetonă
toate zilele sunt la fel ieri transsexualii de
la eroilor plângeau aşezaţi pe trotuar
ciorapii lor îşi pierdeau firele unghiile se
desprindeau
67

68. ar fi pus mână de la mână ar fi umplut
arcul de triumf cu bidoane de diluant
am dormi acolo nu ne-ar interesa ciorapii
ca nişte oameni de afaceri poeţi marele
monument ar izbucni în flăcări îl
rezolvăm corectăm cu mâna noastră şi
poate adevărul carbonizează
68

69. profil
s ă îmi fie cald cu tine în jurul
gâtului cu fibrele tale musculare
întreţesute pe coaste, cu pieliţa
subţire întinsă peste creer şi sângele
reluând acelaşi şi acelaşi traseu
să-mi fie cald în coloana vertebrală
aş transpira şi picături mari de
transpiraţie
ţi-ar face faţa o minunată pictură cu bule
lichide
ai alege să mă îmbrac şi să aştept
dar tu cum te simţi am început
nervii dinăuntrul dinţilor au început să-ţi
cedeze si îţi umplu gura ca un gust
complet necunoscut
69

70. în miezul privirii
intr-o sticlă de plastic am făcut
d gulere
pentru aer
şi gulerele au rămas acolo şi s-au
multiplicat dacă ar sări să te ameninţe cu
mâinile făcute pâlnie cu urechile trase
uşor sub păr
se aude o palmă pornind de pe obrajii de
undeva de foarte aproape de tine
lovind pereţii şi amestecându-se iarăşi cu
pielea cu firele de păr
încă răsfirate în aer plonjează
dintr-o îmbrăţişare am o întâlnire bruscă
o mângâiere foarte violentă ca un gluler
pretenţios de prin
pozele cu tablouri vechi tot mai mult aer
între degete şi obraz o atingere bruscă
unde este conţinută distanţa dintre unul şi
celălalt
70

71. foamea nu are miros
s ă arunci în aer foamea care se
prelinge în fiecare gest ai vrea să
dormi şi braţele s-ar lăsa grele să
atârne pe genunchi visezi în stomac
te fereşti de trăznet, de guri de canal
închise
de liliecii mici care se aud din când în
când la mansardă
dar cel mai rău este când picioruşele
luminiscente din jurul fiecărei spaime
sapă din visele tale
ai înghiţi orice ca să acoperi depărtarea
pe care o digeri & pielea continuă să nu
se facă transparentă
aşa te recunosc
71

72. 72

73. 2
sexul rompres
73

74. 74

75. n drumul taberei cauţi frigul
Î şi găseşti numai vorbele astea
care toată vara au tremurat ca varga
la trecerea unor maşini
dacă nu eşti atent ajungi să vezi
în fiecare gest o petrecere uriaşă
abia adusă la realitate de
femeia aia bătrînă cu pungile ei de un leu
cu anunţul ei resemnat că la noapte
o să plouă că o să orbeşti, şi alte
lucruri de umplutură şi mai ales
dincolo de orice din foşnete foarte slabe
acum
noaptea sunteţi doar voi în autobuz
singuri
îţi promite numai pentru tine o
dimineaţă plină de apologia discretă a
păsărilor
acum încă nu ai ajuns
autobuzele te leagănă încet în mirosuri
aproximative
tu pregătit cu şireturi late cu ghete
lustruite cu
ultimul tip de catarame semnalizezi
tăcerea
75

76. înainte să cobori
la ora asta tîrziu te şi vezi cum
mai devreme între liniile de forţă ale
amiezii
soarele poate să pocnească pietrele să-ţi
spună pe nume
ţi se făcea sete până la prăbuşire
până la hidratarea completă cu mişcare
măcar tu să recunoşti ceylonul tău
personal
doldora de mirodenii ale atingerii
şi vă spun tot pentru că în noaptea aia
lumea s-a răzgîndit
X
vînzătoare dezinvolte închideau
alimentara, mai recunoşti
frizeria de la scara doi la ora asta, deja,
închisă
trebuie să luaţi liftul sau tu ajungi mai
tîrziu
tipa a urcat în cabină oglinda-i întoarce
declaraţii provizorii cu ojă albastră cu
rimel cu permanent marker ai ajuns în
momentul acela de suspans derizoriu
când cabina ascensorului se leagănă se
76

77. opreşte la etajul şase o să urc şi eu
imediat ăia de pe palier se bucură cum
spuneam te cunosc ce să facă bei ceva?
Cînd ajungi SUS ia-ţi o bere asta care
mai e o să se termine mergem mai tîrziu
să mai luăm două lăzi folosim o lumină
care sare prin toate camerele scoate
dintr-o dată chiote răcnete (cum se face)
din noi şi fiecare apărem într-un fel nou
şi surprinzător ne punem într-o muzică
stroboscopică într-o orgă de clipuri
numai contacte în băuturi colorate cînd
ne-am întors cu berea, în toată zarva asta
lumea se liniştise dacă nu i-ai fi auzit ai
fi zis că se odihnesc nemişcaţi aşa cum
îţi place ţie
dintre toţi hainele colorate fac un semn
roşu
spre fotoliu cineva stă destul de drept
între mînerele capitonate din plin
X
abia dacă te uiţi la mine preferi o băutură
incoloră
şi în stînga ai o coloană de fum o ţigare
se fumează singură
77

78. căldura netedă de piele umană se lasă
încet din tavan
peste un război de parfumuri şi
transpiraţii conştiincioase
am mai văzut, foloseşti căldura aia, uite
cum mă ridic din fotoliu şi asta ai mai
văzut ştii un bazin unde să intrăm
noaptea sau facem baie în dîmboviţa
ajungi foarte repede la apă cânţi cu
picioarele tălpile pleznesc pe ciment pe
cheiul îngust de la eroilor peste tot numai
titluri glorioase şi frigul gălăgios ne stă
pe tălpi ne împinge să plonjăm în linişte
unul după altul şi zgomotul este egal ca
pentru totdeauna înotam în rîsul din
noaptea aia, într-o atingere lichidă pe
care o folosim în locul nostru
Mai mereu am preferat să tac
să îmi văd de treaba desfătării mele
liniştea din păr nu ne-a dezamăgit
niciodată
până la urmă
disciplina noastră e plăcerea
şi asta spun palmele răsfirate pe geamuri
gata să sfâşie portiera ca pe o pungă de
ceaţă
78

79. în care ne-am strîns laolaltă
am vrut să fiu sigur şi am întrebat pe
stradă
lucruri care m-au făcut de rîs
pe urmă am tăcut ţi am avut o scuză
îţi trebuie un certificat lichid un alibi
matinal
pentru plăcerile tale
cât de departe pot să cadă obosite
hainele noastre
din fiecare gaică se scurge un geamăt
minuscul
aerul nu pierde nici o frântură păstrează
tot
în felul lui ca şi mine ca şi tine
poate îţi place noaptea strînsă
între cojile groase ale unui pepene verde
sau livezi întregi de fructe să-ţi spună
că se poate
pînă la rădăcina părului
tipele îşi lasă hainele lîngă un grilaj şi se
amestecă în discursul nostru continuu
79

80. întunecos umed nici când ne-am întors
acasă nu am pierdut umezeala şi asta
a fost mai târziu
(…………………………..)1
la petrecere spuneau că s-au bătut pe
stradă
unii vroiau să arunce cu pungi de apă
jegoasă în noi
în sfîrşit s-au liniştit s-au ascuns după un
camion plin cu pepeni
în spatele pieţii ne-am amestecat cu
zilierii
pe care-i încărcau în remorci la cules de
caise
în ultimul moment am sărit pe trotuar
lîngă o cerşetoare oarbă
11
Lipseste deocamdata fragmentul in
care toata lumea de la petrecere pleaca sa
faca baie in Dambovita, un fragment de
liniste lichida. Apoi incepe ploaia si se
impart in doua grupuri. Unii se intorc in
taxiuri la petrecere, altii se intorc pe jos.
Cind cei din urma ajung si ei la
petrecere, incep sa povesteasca ce li s+a
intamplat
80

81. au adus-o cu ei să vezi asta a intrat cu un
batic umed mototolit între degete
venea cu ea şi un copil de vreo zece ani
nici n-ai fi zis că poate să vorbească doar
când ăsta mic primea câte o bancnotă
oarba începea să răcnească
mai tare decât toate boxele noastre
ceva o propoziţie care se termina cu
„să vă vadă” şi la fiecare a treia
a patra bancnotă cu „şi pe voi”
copilul te încurcasei în cablurile
casetofonului te lăsai pe jos
îmblederit în sârme
ciocneai gatul unei sticle verzui cu mufe
şi ştechere albe sărite prin cameră
nu oboseam am fost şi un abur verde
care ne creştea pe feţe
am fi putut să rîdem, încet, galop
ne uităm unii la alţii tu îi iei în bucătărie
le dai ceva de mâncare
pînă se opreşte ploaia
X
81

82. între cântecul ei strigat şi
tălpile goale foşnind pe asfalt
între răcnetul fad al autobuzului şi
încetineala fastuoasă a ploii
între prezent şi prezent se lasă
nu atît tăcerea cât foşnetul subiectiv
e dimineaţă
al ştirilor de uz intim
82

83. o atingere completă
p e străzi pestriţe am învăţat mereu o
anumită frică de înţelegere
între corpurile transpirate aproape
tăcute
pline doar de veselia unor cămăşi
deschise la gât
de ce să nu spui că uit tot că mă trezesc
vorbesc
despre vreme când mie mi se pare că
înjur sau că rog frumos
să se oprească zgomotul să ascultăm
numai
sunetul fragil al percuţiei salivare şi
vocea diluată
forma nesigură pe care o pui în fiecare
colţ al camerei
aici pe stradă SIGUR vorbesc despre o
cameră a minţii
plină de mere şi canapele vişinii când mi
se taie picioarele de oboseală
83

84. în mijlocul străzii şi ai impresia că nu
mai poţi să articulezi nici un cuvânt
limba ţi se umflă ca un burette viu şi
toate obiectele primesc un fel de
strălucire difuză
nimeni nu are mai mult decît forma
incertă a respiraţiei
pentru o vreme atunci preferi discursului
un zgomot
uşor făcut de corp un pocnet din degete
atingerea sonoră a părului
#
scânteile de bumbac găsite în piele de
pînza cămăşilor noi
alteori SIGUR că te bucură nişte cuvinte
terne
cu puterile lor precise şi chirurgical
nimeni nu pierde nimic
creşte numai pofta ca o serie de tăceri să
înlocuiască faptele noastre timide
vorbesc încet fac loc folosesc
MUZICUŢA ALBĂ a muţeniei
vezi actele de identitate mina mea întinsă
după un pahar cu apă
84

85. stăm pe trotuar aşteptăm autobuzul rîd cu
toate feţele posibile
de la o vreme nici nu mai supportăm să
ne cerem numerele de telefon
descrieri promisiuni am tăcea cu limba
splendid înfiptă în aer
am spune că ne cunoaştem şi alte
tîmpenii /acolo tu
într-un moment foarte uman aproape
omenesc dar nu încă singur
am exact ce îţi trebuie soarele fin care nu
mai povesteşte visele
şi presară pelicula serenă a atingerii/ cu
gândurile corpolente pline
cu DORINŢE numai numai într-o
fracţiune de secundă
claritatea ţi se înfăşoară la încheieturi nu
cere nici un răspuns
#
nimeni nu are mai mult decît forma
incertă a respiraţiei
pentru o vreme privirea primeşte
imprimă
duritatea pe care ochiul o are încît poate
să cedeze
85

86. atît cît trebuie spaţiu cărnii obscure care
o să fie trecutul
am putea să ne strîngem iarăşi unii în
alţii chiar dacă
nu mai credem în asemenea fapte simple
tu în mintea cui crezi
că te mişti şi dacă spui minte spune mîini
coloană vertebrală ţesuturi
sistem circulator limfatic o seară ca
oricare alta unică
din care restul suntem duşi într-o
volatilizare sigură
cum ar fi atingerea palmelor de exemplu
din care citeşti respiraţia te mişti încet
nu mai mult de cîţiva centimetri
spaţiul tău în care înfloresc pomii din
mintea ta
fructele străpung aerul plin de lumina
agripantă a serii
în sfîrşit mută cu soarele gata să mă
primească
86

87. stelele vorbesc pe limba ta
u n corp românesc este celălalt
căruia îi transferi tot ce eşti
la şcoală toţi aveam un văr
care văzuse care făcuse era corpul
românesc
al fiecăruia dintre noi face trafic de
maşini de lux al fiecăruia
dintre noi ca o datorie ca o posibilitate
acelaşi pentru fiecare frică a pufului
nostrum de pe ceafă
cite unul sau mai mulţi în care visezi şi
visul este ceea ce faci de cînd te trezeşti
pînă seara tîrziu
într-un moment foarte clar cînd
umbra mea fonetică se lasă peste tot cu o
briză de atingeri
cite una sau mai mulţi cu limba înfiptă în
aer
datoria noastră e plăcerea pe cerul gurii
stelele apar una după alta
87

88. - dimineţile respiratorii -
tegumentul unui calm teribil
e şti minorul care fumează şi se-
fumează şi se-nvârte prin
prin jocuri
eşti o fată care ştie ce vrea doar că
eşti copilul minune care justifică tot
eşti coşul zilnic şi proxenetul oficial
eşti mărirea preţurilor şi nu ai habar
de nimic
eşti un român care nu ar pleca dar
care pleacă
eşti cel care doarme în lift şi câinele
din braţe
eşti controlorul din autobuz şi
vatmanul nervos
eşti poza cu femei dezbrăcate din
cabina şoferului
eşti o revistă pe care o arată copii cu
degetul şi părinţii roşesc
eşti acneea care se destrăbălează cu
adolescenţii
eşti frica pe care o au copii cînd nu
văd pe nimeni cunoscut
88

89. eşti salariul care întârzie şi
împrumutul pe care trebuie să-l
acoperi
eşti vestea tristă care trebuie să te
afecteze altfel
eşti un reporter profesional şi cretin
eşti cel care-ţi cere bani pe stradă
eşti domnul elegant din maşina de
serviciu
eşti un podium pentru paşii pisicilor
care tot tu
eşti vînzătoarea de zarzavat din piaţă
eşti bătrânelul gălăgios din troleibuz
eşti o fată care face sampling şi
priveşte pierdută
eşti o persoană căreia-i place muzica
bună
eşti un talk show cu probleme
arzătoare şi o virgină curioasă
eşti un bolnav incurabil care îşi face
planuri
eşti o femeie jignită şi demnă
eşti o deficienţă motorie ereditară ca
şi mine
89

90. p
lent
e cînd noi, oamenii ne luăm
luăm nişte angajamente
aşa, tăcute. noi ne strîngem
uşor dincolo de ce ne-nvaţă
o somnolentă artă a conversaţiei: zice
să ne săturăm cu graţie
să ne tot săturăm să nu mai vrem să
avem treaba
noastră ce motive personale să ne
luăm după ei şi acolo
suntem şoselele şterse, voit punctate
pe hartă
nesigure, atinse de o fermitate a
măcinării oarecare
adevăratele produse ale tăcerii şi-ale
vorbei în şoaptă
ale oamenilor care, după ce spun o
mulţime de tîmpenii
sunt gata să crape şi să dea senzaţia
că au înţeles tot
suntem noi complet diferiţi chiar de
cele mai exacte portrete
pe care gustul epocii le cere
90

91. ş
lent
i senzaţia de jignire
cu o siguranţă aproape
mecanică
e şi ea o apropiere
violentă şi ignorantă
sinceră până la piele
de parcă asta ar fi tot ce ţi-a rămas
şi niciodată
nici-
o-
dată
nu tu ai fi avut floarea aia perfectă
pînă şi prin moartea ei naturală
pe care toată lumea de pe bulevardul
plin de lumina agripantă a dimineţii
poate să o achiziţioneze
şi asta li s-a spus să facă
ţie nu-ţi spune nimeni
ce să faci
şi oricum are dreptate
91

92. lent
d
e fapt da
dimineaţa grunjoasă
împrumută căldura aceea
umană
variată din pulsul discret al gâtului
în fiecare îndoire a braţelor a
picioarelor
un snop de fire termice diferite între
ele
fac da un păr perfect respirabil
umbli puţin cu tălpile goale
pe un covor erotic unde nu se mai
aude
decît foatre încet
da
92

93. cine sare pe geam
p rima dată când m-am sinucis
sinucis aveam şase ani
nu vroiam să învăţ să scriu să-
mi fie frică de-nţelegere
s-au chinuit ceva spune clar dar să nu
se-nţeleagă
o să rîd de tine dacă înţeleg înghesuie
spune
cît mai mult măcar să nu se-nţeleagă
arată în toate direcţiile
numără fă socoteli
să nu se înţeleagă
degetele tale răsfirate în aer în aerul
pe care îl plăteşti sau nu
degetele mele răsfirate în aer
gata să te atingă în sfârşit
pot să spună da cu bornele înţelegerii
în aer
cineva cucereşte fiecare gură de aer
inspiri
şi asta este o vorbă o propoziţie o
93

94. poziţionare
în locul acelui salt în gol
cu exactitatea mişcărilor unui star
kung fu
unele mişcări preferă atingerea altele
o fereastră deschisă o promisiune că
n-o să mă mai vezi
că n-o să mai vezi pe nimeni slavă
domnului
nimeni e partea ai a din tine care stă
se uită la tine în hohote se uită la tine
fără ca asta să mai fie bucurie sau
tristeţe
nimeni nu se gândeşte
decît la tine
nimeni nu are
decît forma incertă a respiraţiei
pentru o vreme ca tine
cît e foarte devreme
şi gesturile matinale cţt o ploaie
netedă
caldă sunt atinse de firele respitaţiei
tale
94

95. vrei să spui
s igur că sunt multe semne
enorm de multe vorbind când
despre nesperatele noastre
noastre câştiguri
când despre persoanele atît de
apropiate pe care nu le
cunoaştem
când despre tot ceea ce ni se
potriveşte (mai mult)
aşa de mult sau de multe
că nu mai spun nimic
şi atunci începe tot
şi tot ăsta eşti numai tu
gata să cedezi dar ar fi prea devreme
şi semnele aleaţi-ar lua locul ca
proastele
n-ar mai recunoaşte nimeni nici tu
liniştea
atentă moale destinsă respiraţia
95

96. detot
n umai dacă într-o dimineaţă
dimineaţă ai impresia de
de
strângere lejeră a aerului de jur
împrejur
soarele se masează în părţile mai
îndepărtate
de tine
ai putea să citeşti ceva sau şi mai
bine
să stai puţin aşezat pe marginea
patului
pe un scaun ritmurile digestive-ale
lumii
se rarefiază
ai loc destul
poate chiar chef
pentru respiraţia ta
pînă la piele
96

97. dimineţile respiratorii
e destul de cald acum
mai e şi ziua asta cînd mă
gîndesc
în continuu să enumăr toate obiectele
absolut necesare între care mă simt
străin
aşa că trec direct la toată singurătatea
pe care n-o înţeleg şi de care mă
doare-n cot
chiar dacă-i a mea
ce e foarte bine e un fel de linişte
în care poţi să stai până şi tu să-mi
spui că
e plină lumea de oameni nefericiţi
toţi la fel de plictisitor de nefericiţi
şi într-o zi absolut liniştită chiar n-ai
cum să te înţelegi cu ei
97

98. enumeri obiectele îţi foloseşti
nefericirea
starea ta jignită şi tot ce trebuie să fie
orice limbaj
pot să merg printr-o piaţă extrem de
aglomerată
fără să mă deranjeze hainele mele
excentrice într-o căldură
relativă
o lumină plăcută dimineaţa
cînd abia vezi un om şi strada
pustie e o prezenţă
umană
nopţile sigure cînd nu trebuie
să explici nimic mai ales
pentru că nu eşti
singur
şi asta-i o ocazie nu mai fredonezi
nici o melodie doar respiraţia
fără să fi nevoit să uiţi pe cineva, nici
măcar pe tine
între limitele netede ale corpului tău
98

99. uşor înclinate spre-atingere
acum este destul de cald
sigur că ar mai fi nevoie şi de o
anumită siguranţă
şi atunci îţi spun cu degetele
cu colţurile ochilor cu respiraţia
îndemînatică
99

100. arta viziunii
preludiu I soarele beat
iecare dimineaţă este un preludiu
f preludiu
sau cel puţin o promisiune
pentru gesturile care în sfîrşit
ajung să se odihnească
fiecare dimineaţă este un preludiu
sau cel puţin o promisiune
pentru că te întîlneşti de fiecare dată
cu o anume posibilitate de a obosi
fiecare dimineaţă este un preludiu
sau cel puţin o promisiune
că cu o să mai spui nimic ajunge să
taci
şi tot ce îţi promit o să se împlinească
100

101. partea II soarele beat
a cum dimineaţa înalţ nişte
nişte imnuri
înjur de mi-e şi ruşine spun
nişte porcării
care nu pot să fie decît pentru mărirea
ta doamne
îmi măsor din priviri părţile corpului
mă şi ating în exerciţiul ăsta şi de
fiecare
dată mîinile tale sunt deja acolo acum
dimineaţa înalţ nişte imnuri
mă ridic din pat şi te văd prin perdea
o apropiere plină de respiraţia
conştientă
ştiu că de-acum încolo acum
dimineaţa
înalţ nişte imnuri ca un film care arde
pe măsură ce rulează pe un ecran tot
mai îngust
dintr-un moment în altul totul
101

102. o să fie numai o lumină albă acum
dimineaţa înalţ
numai nişte imnuri sunt tot ce-o să ne
rămînă
102

103. partea III ceruri minore
c hiar dacă ţi se pare că nu-i
nu-i niciodată destul de
devreme
chiar dacă sunetul tramvaiului nu-ţi
dă nici o senzaţie
şi nu ştii pe dinafară nici măcar un
singur psalm din reclame
dimineaţa tot vine şi pentru tine
chiar dacă ai ochii obişnuiţi cu
lumina artificială a
abonamentelor
şi niciodată nu te-ai trezit înainte să
fie nevoie
chiar dacă nu ai auzit niciodată cum
plîng hainele noi în vitrine
dimineaţa tot vine şi pentru tine
chiar dacă mai degrabă ai vrea să
plouă să nu mai fie nimeni
103

104. altcineva pe stradă care să te
recunoască şi să-ţi dea
pentru prima dată impresia că poţi să
taci şi nimeni nu te mai obligă
să înţelegi că oricum
dimineaţa tot vine şi pentru tine
cu artificiile ei silenţioase
104

105. partea IV consistenţa plăcerii
t e-ai gîndit pe stradă că îţi mai
mai trebuie
un pas şi aproape ai dansate-ai
gîndit că fiecare lucru pe care
îl vezi
este unic
de fiecare dată numai pentru tine
spărtura proastă din bordură e gata
să fie umplută de neatenţia ta
pentru unii e mai uşor dar
pentru nimeni nu e destul de uşor
şi tu te-ai gîndit degeaba tot restul
este o aproximaţie
numai tramvaiul vine sau nu vine
şi chiar şi ăsta uneori vine degeaba
alteori ajunge să întinzi mâna şi
105

106. ploaia virulenţa tăcută a soarelui
spun tot
expir V un şiret sau fermoar
d
easupra cerul matinal se sparge
sparge în miliarde de şireturi
şireturi colorate
ai putea să iei asta drept o promisiune
drept erotismul spaţiului
izbucnit peste tine
ar fi cam mult dar
altfel lumina textilă a flamei de
sudură
ar împacheta tot nu mi-ar mai rămîne
decît muncitorii de lîngă linia de
tramvai care fac semne
obscene spre călătoare
ar fi şi asta un poem sau chiar
o dimineaţă
pe care n-o s-o mai vezi niciodată
ca o explozie finală slavă domnul
106

107. C
acte de poetică
netextuală
107

108. 108

109. sincer & palid & iritat
n umai că nu mi se pare numai că
vad până la sânge
sincere condoleanţe înfipte în
palidele noastre adevăruri
& fiecare spune cât poate & fiecare
acceptă ce poate
orice minciună e mai bună
decât adevărul pe care l-ai stabilit şi
anulează orice
orice minciună îţi salvează viaţa ca un
deget întins
spre cei care vor să distrugă
poate că nu este distrus decât ceea ce
merită
să fie distrus dar asta credeau & micii
genocizi
109

110. sertare febrile
s
triste
unt numai obosit sunt numai şi
numai obosit
numai locuri triste numai locuri
& cine ar plânge pentru asta
ar minţi
numai locuri triste în jurul tău
numai zone în care plângi din cap
până-n picioare
sunt numai obosit sunt numai şi
numai obosit
poate nu char atât de obosit încât să
nu pot să tac
şi deschizi puţin gura foarte puţin
zîmbetul mi se prăvăleşte pe faţă ca o
ploaie
sunt numai obosit sunt numai şi
numai obosit
şi nimic altceva
110

111. obosit sau ce?
t oată lumea ştie când este obosită
până şi
foamea soarelui oboseşte la un
moment dat să sape
din visul cu oaia în visele cu scări
rulante şi de-acolo
să rupă una câte una grisinele
împachetate pe tarabe
clipeşti şi trosneşte bei apă şi
trosneşte
respiri şi pocnetele iar încep
încet foarte încet & numai atingere
111

112. sertare febrile
s e îndoise se întindea se
prefăcea că doarme
cu ochii deschişi alege să nu se
mai vadă
nimic
se îndoise se întindea se citea tot mai
greu
cu
degetele prinse în cutele hainelor
proaspete
pe faţă se vede tot piciorul obosit
mâinile dornice să dea drumul
alergările inutile
eroii dezbrăcaţi ai epocii pietrei ne
surâd de pe şepci
& suntem atât de curaţi, atât de curaţi
mai înguşti decât praful
112

113. incomplet
p leoapele pot să acopere orice
sunteţi oaspeţii unei familii
incomplete
prezentatori de ştiri
cu feţe de
discuţii blânde & natalitatea
supravegheată & mitologii recente &
tegumentul mat
mă găseşti imediat sunt manşeta
ziarului şi numărul de telefon
incomplet
am asupra mea toate atingerile
de ce ai avea nevoie de o metaforă
pentru pielea în care strângem tot ce
suntem
am nevoie de câteva cuvinte care să
urmărească gesturile pe care le facem
fără să ne oprim
113

114. capace de lumină
c ine
maximum
hotărăşte ce este
cine stabileşte fragmentarea
discursului ipocrit
cine stârneşte furia aerului
insigna transparentă pe care o purtăm
pe faţă
te-a văzut trecând cu pantalonii
despicaţi de
sus până jos
& pe dedesupt îmbrăcam flamele
o pânză subţire care nu regretă nimic
&
n-are nevoie să mintă
114

115. lent
ar blândeţea e cea mai crudă
d dar drăgălăşenia e cea mai
brutală
fiecare într-o direcţie pe care o vrea
unică dar nu singură
dictezi unui punct care se deplasează
înaintea unei dîre
după o vreme e nevoie de violenţă iar
apoi
nici asta nu mai duce nicăieri
de ce nu mi-ar plăcea lasă-mă
înăuntru
lasă-mă înăuntru vorbea încet încet
mîinile se îndreaptă spre loviturile
care le aşteaptă
dar acolo nu mai găsesc nimic şi
numai o lovitură nu minte niciodată
115

116. dar blândeţea este cea mai crudă
cojeşte până şi
cele mai groase minciuni care te ţin
în viaţă
116

117. n
atent
ici nu mi.am propus să te
conving pe zi ce trece
tu mă convingi pe mine că
privirea asta
în care zace lumea este numai
explozie
luminile oraşului se desfac brusc în
inflorescenţa pupilei
parul izbucneşte treptat din
derapajele reflectoarelor
& nimeni nu te gândeşti să decât la
degetele tale care nu se vor desprinde
degetele tale nu se vor desprinde
obişnuite cu liniştea
117

118. ecluza
a m mers chiar şi mai încet
umbrele se ciocneau de asfalt
moi lunguieţe
trecătorii se gândeau toţi la ceva
sexual
impactul era mereu surprinzător
cei mai mulţi plângeau & fiecare
sughiţ le ieşea
ca o înjurătură sau ălora mai timizi ca
un ciorap din care rânjetul rămas în
spate
se deschidea ca un portjartier purtat
pe faţă
am mers şi mai încet şi liniile pe care
le lăsaseră teneşii
pe asfalt cu ani în urmă sunt
singurele elemente stabile
până şi trotuarul s-a schimbat numai
locul în care…
ia-ţi pantofii şi umblă îmi strigi şi
mesteci încet tălpile groase
118

119. vocalizez
upă ce înghiţisem tot aerul
d începeam să mă simt
aiurea „tot aerul”!? în fiecare
mână câte un ziar
în fiecare nară cîte două caramele în
fiecare ochi
numai puţin praf
asta era „tot”
zicem
119

120. atinsss
cele mai grave au fost întîlnirile
pline de o sete discretă de un
fel de aberaţie a atingerii care trecea
întotdeauna în păr
cele mai grave au fost întîlnirile
în plină erupţie senină a amînării
nimic din ce nu se întîmplă
nu îmi face rău
cele mai grave au fost întîlnirile
saturate cu dorinţa apărută subit
între ureche şi pielea capului pînă la
primele fire de păr
cele mai grave au fost întîlnirile
făcînd loc unei uitări pe care
numai umbra disipată mereu între
degete
o mai păstrează
120

121. ___________
sub răcoarea familiară a unui duş am
început să uit
pacheţele de abur închid în aer gesturile
pe care le preţuiam
maldăre de nume & explicaţii
figuri celebre
mă părăsesc
aşa cum se vedeau tot felul de primitivi
cu
zei-sentimente & suflete concrete
pe drum de la o oră la alta
te văd lângă mine
în desenul vrăbiilor printre blocuri
în volta apei când umplu o cană
& transpiraţia este singura ţară străină
121

122. o sexualitate continuă
& dinspre uşă nu se mai simte
decât un gest timid întins printre
tălpile strivite de pietoni în pantofi.
dinspre uşă numai oameni-obiecte
foarte apropiate pe care nu le cunoşti
în pielea ta
în mintea ta sufletul tău
se deschide se închide un spaţiu îngust
unde
amesteci zgomote
ceruri din bilete de autobuz unde mâinile
păstrează
atingerile de peste zi până târziu
nimic nu se îndepărtează
pielea noastră ţine vitrinele şi
controlorii din autobuz
inima îngropată în ceauşescu
& sufletul tău explicit de sub fesurile
năclăite ale aurolacilor
ca să te ating trebuie să fiu mai întâi
departe
122

123. de tine & toate uşile toţi pereţii toate
gărduleţele transparente din lume
te-ar presimţi
123

124. ____________
aş putea să înţepenesc acolo cu perdeaua
în braţe o plasă curată îngălbenită numai
de timp
cu numele scris foarte clar pe tivul
transparent
o perdea ca o rochie de mireasă ca un
prezervativ
pe care nu le folosim decât o singură dată
o singură dată o singură dată
& tot ar putea să fie prea mult
banda din care ies aţe îmi scrâşnea
între dinţi tot ce găseam de spus era
numai zgomot
faptele erau trupul tău &
în sfârşit se apropie
124

125. ______________
într-o zi o să uit
cuvintele o să uit şi & numele care
ţin să se întâmple tot
uit cuvintele & numele uit încotro
este înainte şi unde înapoi
prietenii şi-ar bea unghiile pentru potenţă
& ar suferi în fiecare cerşetor din tramvai
singura grijă ar fi cine ştie ce sunet
limpede
rătăcit în tăcerea de după accident
gata să reia totul
gata să sfâşie liniştea vocalică
în care cred
125

126. _____________
soarele se întâmplă ca un desen animat
fierbinte
dincoace de pleoape m-am gândit şi
picioarele îmi porniseră
deja spre tine
când ai avut ultima oară corpul tău
te uiţi spre umăr şi de acolo te fixează o
privire
albă ca a unui crainic tv & nu schimbi
canalul
şi nu schimbi canalul fiecare gol de
emisie eram noi
brusc odihniţi
126

127. trei filtre de lumină
I. hemoglobină
am fi ce îşi amintesc cuvintele că eram
atenţie se închid uşile
ne-am îndepărtat ne apropiem
aveam nişte cuie pe perete unde
stătea poza lui ceauşescu acum
avem icoane
& asta e numai o poză
dincoace de haine agitaţia caută pielea
zgomotul conştient seara între firele de
păr
atenţie se închid uşile
cu ochii închişi vedem acelaşi model
din fire luminiscente
o fracţiune de secundă
terasamentul primeşte ploi infiltrate
încet încet căldura corpului pune
stăpânire pe aer
uşile se închid rulezi pe fire
din ce în ce mai subţiri strălucitoare
127

128. 2. mâneca de polen
cu vârful limbii auzi rădăcinile dinţilor
în echilibru solid închid
deschid o structură de rezonanţă
e un sunet care nu mai eşti tu
& trebuie să-l înghiţi până adormi
când se desface cu mişcări rapiude
în globii oculari
& lucrurile pe care le credeam uitate
sunt marii poeţi ai zilelor noastre
declanşaţi
de o digestie lacrimală întinsă
repede până în spatele genunchilor
unde îţi ascunzi transpiraţia dimineaţa
când zgomotele capătă consistenţă
& la început erau numai sunete
tăria lor lumina/ ce-au ţinut minte
cu orice atingere sunt corpurile
şuieratul fin care îţi încordează fiecare
muşchi
când nu mai eşti doar tu
128

129. c. flacăra de la aragaz
fiecare nasture dezvăluie o atingere a ta
& faptul că nu ştii ce să faci cu mâinile
Presate de sunetul pe care abia îl auzi
are legătură cu superproducţiile aburului
ieşit din canale
aburul repezit ca o floare fantastică să
devoreze iarna
foşnetul ăsta nu te-a părăsit niciodată se
lărgesc luminile peronului subteran
zgomotul paşilor creşte spre uşi
când bucăţile mari de sticlă glisează
zgomotos
e numai o umbră sonoră sub respiraţia
aproape imperceptibilă prezentă
129

130. recul
pe un trotuar jupuit o dată cu distanţa
paşii îţi consumă ceea ce cărţile numesc
suflet micile chipuri în care ţi-ai înfăşurat
corpul lasă în urmă
fotografia pe care o tot developezi
o serie de imagini doldora de atingere
trupurile se iluminau unele pe altele
& în aglomeraţia asta chipul tău te
acoperă
până la ultimul cetimetru
noaptea declanşează bliţul negru
fiecare nuanţă se retrage dincoace
dincoace de pleoape te întorci tu tălpile
braţele spatele palmele strânse apoi
relaxate
130

131. muşte şi motoraşe
-amprentele kitsch-
şi
stăm alegem
facem loc
treceam
deschidem gura
facem soare
numai
imagini formele
respiraţiei calme
131

132. auzim
linişte gusturi
neaşteptate
apar
vobele
ajută nu
înlocuiesc
leagă
atingi
respiraţia gesturile
provoci
frumuseţea
câinii
sentimentele cui
sunt
132

133. lucrurile
banale care
te
bucură
vezi
auzi simţi
gândurile
futute
dacă
tac nu
înseamnă
nimic
133