SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 17
Marinela Aristan
bibliotecară
Câteva activităţi pe care le-am desfăşurat până în prezent
în biblioteca mea:
•
•
•
•
•
•
•
•

„Dor de Eminescu”
„Poveste despre Unire - 24 Ianuarie 1859”
„Mărţişorul – origine şi semnificaţie”
„8 Martie – ziua femeii”
„În aşteptarea Paştelor”
„Eroii nu ne părăsesc nicicând”
„Ziua drapelului”
Activităţi din vacanţă
„Poveste despre Unire - 24 Ianuarie 1859”
Împlinirea a 154 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost marcată
de biblioteca noastră printr-o lecţie de istorie la care au participat 45 de elevi din clasele
a II-a, a III-a şi a IV-a de la Şcoala Gimnazială nr.1 Mădăras însoţiţi de doamnele
învăţătoare Nicoleta Balaj şi Natalia Ţărău.
Doamna învăţătoare Nicoleta Balaj le-a vorbit elevilor din clasa a II-a despre
însemnătatea unirii, despre domnul Cuza şi le-a spus că dintre reformele pe care le-a
iniţiat Cuza cele mai însemnate au fost împroprietărirea ţăranilor şi introducerea
învăţământului gratuit şi obligatoriu.
Le-am prezentat elevilor materialul realizat în power point care conţine informaţii
despre realizarea unirii, despre Al. I. Cuza, despre principalele reforme iniţiate de el şi
poze ale domnitorului, ale palatului de la Ruginoasa, tronul lui Cuza, stema ţării,
Biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi altele.
Elevii au citit „Cuza Vodă şi sultanul” de Dumitru Almaş iar la final, în sala mare a
Căminului Cultural, am cântat şi jucat Hora Unirii.
Le-am prezentat materialul şi elevilor din clasele a III-a şi a IV-a şi apoi am
purtat discuţii despre înfăptuirea unirii, despre însemnătatea domniei lui Cuza. Le-am
spus elevilor despre obiceiul lui Cuza de a se îmbrăca în straie obişnuite şi de a se
plimba prin târguri şi oraşe să vadă ce se întâmplă şi despre ocaua lui Cuza. Îi îndemn
să citească povestiri despre domnitor din cartea „Cuza Vodă în tradiţia populară”.
Cântăm împreună Hora Unirii.
Lecţia de istorie se mută apoi la GPN nr.1 Mădăras. Aici în cadrul activităţii
„Poveste despre Unire” din cadrul parteneriatului încheiat între grădiniţă şi bibliotecă cei
28 de copiii au discutat cu doamnele educatoare despre însemnătatea unirii de la 24 ianuarie
1859. Doamna educatoare Gârdan Anca le-a citit povestirea „Moş Ion Roată şi Unirea” de
Ion Creangă. A discutat apoi cu copiii despre această povestire.
Copiii din grupa mare au lucrat în caietele speciale de Limbă şi comunicare.
Aveau o imagine cu mai mulţi ţărani printre care şi Moş Ion Roată şi un boier care le
explică ce înseamnă unirea şi ei au trebuit să privească imaginea şi să spună ce reprezintă,
să răspundă la câteva întrebări referitoare la text şi să-l coloreze pe Moş Ion Roată.
La final toţi au cântat şi jucat Hora Unirii.
Copiii care au venit la Centrul de Internet pentru Public din bibliotecă au ascultat
înregistrări de pe youtube: Hora Unirii şi povestirea lui Ion Creangă „Moş Ion Roată şi
Unirea”. Unii dintre ei au citit şi „Cuza Vodă, povestire populară” pe www.anidescoala.ro.
„Eroii nu ne părăsesc nicicând”

În această zi măreaţă, când întreaga ţară îşi omagiază eroii, nici noi nu i-am uitat pe
cei care au căzut pentru apărarea gliei străbune.
La evenimentul care s-a desfăşurat la Biserica Ortodoxă din Homorog şi la
Monumentul eroilor homorogani au participat: conducerea primăriei, elevii clasei a II-a de la
Şcoala Gimnazială nr.1 Mădăras împreună cu d-na învăţătoare Balaj Nicoleta şi d-na
directoare Silaghi Voichiţa şi câţiva săteni.
După slujba religioasă a urmat parastasul de pomenire a eroilor satului Homorog
căzuţi pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale.
Elevii clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială nr.1 Mădăras îndrumaţi de d-na
învăţătoare Balaj Nicoleta şi d-na bibliotecară Aristan Marinela au prezentat montajul literarartistic intitulat „Eroii nu ne părăsesc nicicând”, închinat eroilor neamului.
În timp ce elevii cântau „Imnul eroilor”, oficialităţile locale prezente la acest
eveniment au depus o coroană de flori, iar elevii şi preşcolarii au depus flori.
S-a păstrat un moment de reculegere în cinstea eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru
neam şi pentru ţară, pentru ca noi să trăim în linişte şi pace.
Activităţi din vacanţă
- bărcuţe din hârtie
- rezolvăm fişe din caietul de vacanţă
- Şi eu vreau să fiu bibliotecar
- Ne jucăm, citim, povestim
- Tehnica quilling
- text word
Biblioteca  Madaras
Biblioteca  Madaras
Biblioteca  Madaras

Weitere ähnliche Inhalte

Andere mochten auch

'saptamana casatoriei' - descriere- oradea 2013 01-jan 10
 'saptamana casatoriei'  - descriere-   oradea 2013 01-jan 10 'saptamana casatoriei'  - descriere-   oradea 2013 01-jan 10
'saptamana casatoriei' - descriere- oradea 2013 01-jan 10Biblioteci Bihorene
 
Ghid de bune practici in situatii de risc
Ghid de bune practici in situatii de riscGhid de bune practici in situatii de risc
Ghid de bune practici in situatii de riscBiblioteci Bihorene
 
Smart Guide e i suoi progetti
Smart Guide e i suoi progettiSmart Guide e i suoi progetti
Smart Guide e i suoi progettiGiulia D'Anzi
 
NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7
NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7
NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7Bettina Darveaux
 
Presentation dengue patrol tmn cempaka
Presentation dengue patrol tmn cempakaPresentation dengue patrol tmn cempaka
Presentation dengue patrol tmn cempakaSk Raja Chulan Ipoh
 
Time colages
Time colagesTime colages
Time colagesrenejk
 

Andere mochten auch (8)

UGResearchDay
UGResearchDayUGResearchDay
UGResearchDay
 
'saptamana casatoriei' - descriere- oradea 2013 01-jan 10
 'saptamana casatoriei'  - descriere-   oradea 2013 01-jan 10 'saptamana casatoriei'  - descriere-   oradea 2013 01-jan 10
'saptamana casatoriei' - descriere- oradea 2013 01-jan 10
 
Ghid de bune practici in situatii de risc
Ghid de bune practici in situatii de riscGhid de bune practici in situatii de risc
Ghid de bune practici in situatii de risc
 
Smart Guide e i suoi progetti
Smart Guide e i suoi progettiSmart Guide e i suoi progetti
Smart Guide e i suoi progetti
 
NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7
NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7
NCNPSnewsletter_winter2016-17_Bett_p1_6_7
 
Untitled Presentation
Untitled PresentationUntitled Presentation
Untitled Presentation
 
Presentation dengue patrol tmn cempaka
Presentation dengue patrol tmn cempakaPresentation dengue patrol tmn cempaka
Presentation dengue patrol tmn cempaka
 
Time colages
Time colagesTime colages
Time colages
 

Ähnlich wie Biblioteca Madaras

Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” MarghitaBiblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” MarghitaBiblioteci Bihorene
 
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș Claudia Popescu
 
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita BihorActivitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita BihorBiblioteci Bihorene
 
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca  MarghitaActivitati 2017-2018 la biblioteca  Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca MarghitaBiblioteci Bihorene
 
Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013. "ARCHEUS"
Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013.  "ARCHEUS"Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013.  "ARCHEUS"
Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013. "ARCHEUS"Emanuel Pope
 
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românescContribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românescServiciul Audiovideoteca Nationala
 
Activitati la Biblioteca Comunala Santandrei
Activitati  la Biblioteca Comunala SantandreiActivitati  la Biblioteca Comunala Santandrei
Activitati la Biblioteca Comunala SantandreiBiblioteci Bihorene
 
Bib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIBib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIValentin Balan
 
Eveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carte
Eveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carteEveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carte
Eveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carteBiblioteci Bihorene
 
Contribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romane
Contribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romaneContribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romane
Contribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romaneBiblioteca Stiintifica
 
Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României Elena Rosca
 

Ähnlich wie Biblioteca Madaras (20)

Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” MarghitaBiblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
 
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
 
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita BihorActivitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
 
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca  MarghitaActivitati 2017-2018 la biblioteca  Marghita
Activitati 2017-2018 la biblioteca Marghita
 
Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013. "ARCHEUS"
Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013.  "ARCHEUS"Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013.  "ARCHEUS"
Tabăra de literatură şi artă plastică- Ocoliş 2013. "ARCHEUS"
 
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românescContribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
Contribuția etnologului Gr. Botezatu la valorificarea folclorului românesc
 
Revista școlii 21
Revista școlii 21Revista școlii 21
Revista școlii 21
 
Revista școlii 21
Revista școlii 21Revista școlii 21
Revista școlii 21
 
Activitati la Biblioteca Comunala Santandrei
Activitati  la Biblioteca Comunala SantandreiActivitati  la Biblioteca Comunala Santandrei
Activitati la Biblioteca Comunala Santandrei
 
Voluntarii la Filiala A. Donici
Voluntarii la Filiala A. DoniciVoluntarii la Filiala A. Donici
Voluntarii la Filiala A. Donici
 
ion_creanga.pptx
ion_creanga.pptxion_creanga.pptx
ion_creanga.pptx
 
Bib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIBib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul II
 
Fncl.2015. bilanțurile ediției a cincea.
Fncl.2015. bilanțurile ediției a cincea.Fncl.2015. bilanțurile ediției a cincea.
Fncl.2015. bilanțurile ediției a cincea.
 
Eveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carte
Eveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carteEveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carte
Eveniment cultural, In memoriam Liviu Borcea, lansare de carte
 
Biblioteca Comunala Chislaz
Biblioteca Comunala ChislazBiblioteca Comunala Chislaz
Biblioteca Comunala Chislaz
 
Cosiderații.pptx
Cosiderații.pptxCosiderații.pptx
Cosiderații.pptx
 
Revista Ani de scoala - Scoala altfel
Revista Ani de scoala - Scoala altfelRevista Ani de scoala - Scoala altfel
Revista Ani de scoala - Scoala altfel
 
Maria Iliuț - interpretă de muzică populară
Maria Iliuț - interpretă de muzică popularăMaria Iliuț - interpretă de muzică populară
Maria Iliuț - interpretă de muzică populară
 
Contribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romane
Contribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romaneContribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romane
Contribuția lui Grigore Botezatu la valorificarea folcristicii romane
 
Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României Alba iulia, Capitala spirituală a României
Alba iulia, Capitala spirituală a României
 

Mehr von Biblioteci Bihorene

Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfeugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfEUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfBiblioteci Bihorene
 
Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Biblioteci Bihorene
 
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxThe Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxBiblioteci Bihorene
 
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii Biblioteci Bihorene
 
Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus  Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus Biblioteci Bihorene
 
Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Biblioteci Bihorene
 
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Biblioteci Bihorene
 
Charlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestCharlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestBiblioteci Bihorene
 
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiUltimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiBiblioteci Bihorene
 
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxColegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxBiblioteci Bihorene
 
White Nights of hell - prezentare de proiect
White Nights of hell  - prezentare de proiect White Nights of hell  - prezentare de proiect
White Nights of hell - prezentare de proiect Biblioteci Bihorene
 
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale  Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale Biblioteci Bihorene
 
Bibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBiblioteci Bihorene
 
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteci Bihorene
 

Mehr von Biblioteci Bihorene (20)

Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
 
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfeugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
 
Calendarul cultural 2024
Calendarul cultural 2024Calendarul cultural 2024
Calendarul cultural 2024
 
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfEUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
 
Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale
 
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxThe Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
 
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
 
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdfOferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
 
Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus  Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus
 
Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023
 
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
 
Charlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestCharlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, Budapest
 
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiUltimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
 
A magyar népviselet
A magyar népviseletA magyar népviselet
A magyar népviselet
 
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxColegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
 
White Nights of hell - prezentare de proiect
White Nights of hell  - prezentare de proiect White Nights of hell  - prezentare de proiect
White Nights of hell - prezentare de proiect
 
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale  Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 
Bibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturale
 
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
 
MOTIVE GEOMETRICE.pdf
MOTIVE GEOMETRICE.pdfMOTIVE GEOMETRICE.pdf
MOTIVE GEOMETRICE.pdf
 

Biblioteca Madaras

  • 2. Câteva activităţi pe care le-am desfăşurat până în prezent în biblioteca mea: • • • • • • • • „Dor de Eminescu” „Poveste despre Unire - 24 Ianuarie 1859” „Mărţişorul – origine şi semnificaţie” „8 Martie – ziua femeii” „În aşteptarea Paştelor” „Eroii nu ne părăsesc nicicând” „Ziua drapelului” Activităţi din vacanţă
  • 3. „Poveste despre Unire - 24 Ianuarie 1859” Împlinirea a 154 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost marcată de biblioteca noastră printr-o lecţie de istorie la care au participat 45 de elevi din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a de la Şcoala Gimnazială nr.1 Mădăras însoţiţi de doamnele învăţătoare Nicoleta Balaj şi Natalia Ţărău. Doamna învăţătoare Nicoleta Balaj le-a vorbit elevilor din clasa a II-a despre însemnătatea unirii, despre domnul Cuza şi le-a spus că dintre reformele pe care le-a iniţiat Cuza cele mai însemnate au fost împroprietărirea ţăranilor şi introducerea învăţământului gratuit şi obligatoriu. Le-am prezentat elevilor materialul realizat în power point care conţine informaţii despre realizarea unirii, despre Al. I. Cuza, despre principalele reforme iniţiate de el şi poze ale domnitorului, ale palatului de la Ruginoasa, tronul lui Cuza, stema ţării, Biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi altele. Elevii au citit „Cuza Vodă şi sultanul” de Dumitru Almaş iar la final, în sala mare a Căminului Cultural, am cântat şi jucat Hora Unirii. Le-am prezentat materialul şi elevilor din clasele a III-a şi a IV-a şi apoi am purtat discuţii despre înfăptuirea unirii, despre însemnătatea domniei lui Cuza. Le-am spus elevilor despre obiceiul lui Cuza de a se îmbrăca în straie obişnuite şi de a se plimba prin târguri şi oraşe să vadă ce se întâmplă şi despre ocaua lui Cuza. Îi îndemn să citească povestiri despre domnitor din cartea „Cuza Vodă în tradiţia populară”. Cântăm împreună Hora Unirii.
  • 4. Lecţia de istorie se mută apoi la GPN nr.1 Mădăras. Aici în cadrul activităţii „Poveste despre Unire” din cadrul parteneriatului încheiat între grădiniţă şi bibliotecă cei 28 de copiii au discutat cu doamnele educatoare despre însemnătatea unirii de la 24 ianuarie 1859. Doamna educatoare Gârdan Anca le-a citit povestirea „Moş Ion Roată şi Unirea” de Ion Creangă. A discutat apoi cu copiii despre această povestire. Copiii din grupa mare au lucrat în caietele speciale de Limbă şi comunicare. Aveau o imagine cu mai mulţi ţărani printre care şi Moş Ion Roată şi un boier care le explică ce înseamnă unirea şi ei au trebuit să privească imaginea şi să spună ce reprezintă, să răspundă la câteva întrebări referitoare la text şi să-l coloreze pe Moş Ion Roată. La final toţi au cântat şi jucat Hora Unirii. Copiii care au venit la Centrul de Internet pentru Public din bibliotecă au ascultat înregistrări de pe youtube: Hora Unirii şi povestirea lui Ion Creangă „Moş Ion Roată şi Unirea”. Unii dintre ei au citit şi „Cuza Vodă, povestire populară” pe www.anidescoala.ro.
  • 5.
  • 6. „Eroii nu ne părăsesc nicicând” În această zi măreaţă, când întreaga ţară îşi omagiază eroii, nici noi nu i-am uitat pe cei care au căzut pentru apărarea gliei străbune. La evenimentul care s-a desfăşurat la Biserica Ortodoxă din Homorog şi la Monumentul eroilor homorogani au participat: conducerea primăriei, elevii clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială nr.1 Mădăras împreună cu d-na învăţătoare Balaj Nicoleta şi d-na directoare Silaghi Voichiţa şi câţiva săteni. După slujba religioasă a urmat parastasul de pomenire a eroilor satului Homorog căzuţi pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale. Elevii clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială nr.1 Mădăras îndrumaţi de d-na învăţătoare Balaj Nicoleta şi d-na bibliotecară Aristan Marinela au prezentat montajul literarartistic intitulat „Eroii nu ne părăsesc nicicând”, închinat eroilor neamului. În timp ce elevii cântau „Imnul eroilor”, oficialităţile locale prezente la acest eveniment au depus o coroană de flori, iar elevii şi preşcolarii au depus flori. S-a păstrat un moment de reculegere în cinstea eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi pentru ţară, pentru ca noi să trăim în linişte şi pace.
  • 7.
  • 8. Activităţi din vacanţă - bărcuţe din hârtie
  • 9. - rezolvăm fişe din caietul de vacanţă
  • 10. - Şi eu vreau să fiu bibliotecar
  • 11. - Ne jucăm, citim, povestim
  • 13.