SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 2
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Relaţiile prioritare din viaţa credinciosului (Matei 22:34-40)
După ce am vorbit despre rolul şi importanţa adunării în viaţa credinciosului şi despre
închinarea publică, în familie şi personală, mai trebuie să privim spre ordinea priorităţilor
acestora în viaţă. Atunci când ascultăm de Dumnezeu, acestea vor fi complementare, dar
imediat ce vom neglija aceste responsabilităţi, vor începe problemele şi conflictele.
     Oricând întâlnim un om dezorganizat şi schimbător, care se mişcă după cum bate vântul,
putem fi siguri că acel om imatur nu a reuşit să îşi pună ordine în priorităţile vieţii sale. A-ţi
cunoaşte priorităţile înseamnă a fii un om matur care ştie ce vrea şi se disciplinează pentru a-
şi atinge scopul. Care sunt cele mai importante priorităţi din viaţa omului? Care sunt lucrurile
şi relaţiile de care trebuie să se ocupe mai întâi şi în care să investească cel mai mult?
   Primele trei priorităţi: Dumnezeu, familia, adunarea, în această ordine.
      În natura păcătoasă a omului, această listă de priorităţi este o nebunie! Eu vreau să fiu
 fericit, şi voi fi doar dacă am să trăiesc pentru mine, nu pentru alţii! Sunt dispus să Îl slujesc
 pe Dumnezeu, atât timp cât El îmi dă ce îi cer, este acolo când Îl chem şi mă lasă în pace
 când nu Îl chem. Vreau şi să mă însor, atât timp cât voi face ce vreau eu în căsătorie, cât iau
 ce vreau şi dau cât vreau. Şi aş putea să merg şi la biserică, dacă mă simt bine acolo, dacă
 nu mi se încurcă planurile şi dacă imaginea mea nu va avea de suferit. Asta e natura umană,
 şi aşa gândesc oamenii, crezând că aşa vor atinge fericirea.
      Scriptura are însă o altă cale. Fericirea înseamnă a trăi pentru Dumnezeu şi pentru alţii.
 Înseamnă să Îl iubeşti pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
 Aşezaţi în ordinea potrivită aceste priorităţi, şi veţi fi fericiţi şi satisfăcuţi în relaţia cu
 Dumnezeu, în familie şi în adunare.
1. Pe primul loc în viaţa noastră trebuie să fie Dumnezeu (Matei 22:37). Ce înseamnă asta?
   a. Test: gândeşte-te ce ai mai scump pe lume sau ce îţi face plăcere mai mare, sau ce ţi-ai
       dori mai mult. Dacă ţi s-ar cere să renunţi la Dumnezeu şi la relaţia cu El pentru a
       putea avea sau păstra ce îţi e mai drag, ai fi în stare să renunţi? Este relaţia ta cu
       Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta? Ai fi dispus să renunţi la orice ar putea deteriora
       relaţia? Abia atunci Dumnezeu va fi pe primul loc în viaţa ta.
2. Familia este pe locul 2. Familia este o instituţie creată de Dumnezeu. A fost creată
   înaintea Adunării şi aşa trebuie să rămână în lista noastră de priorităţi. Familia nu trebuie
   să fie niciodată mai presus de Dumnezeu.
   a. Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu mai presus decât pe soţ, soţie, copii, părinţi sau fraţi
       (Matei 10:35-37). Dacă ni se cere să alegem între familie şi Dumnezeu, dacă
       partenerul te ameninţă cu divorţul dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, dacă părinţii te dau
       afară şi nu te mai recunosc ca fiu pentru că „te-ai pocăit”, ce faci?
   b. A-l iubi pe Dumnezeu mai presus decât orice înseamnă a aplica în familia noastră
       regulile Scripturii. Înseamnă a lua poziţie atunci când cineva drag nouă umblă contrar
       voii lui Dumnezeu, cu riscul de a pierde dragostea lui.
3. Pe locul trei este adunarea. Aceasta este extensia familiei noastre şi reprezintă revărsarea
   faţă de oameni a iubirii noastre faţă de Dumnezeu. Relaţia noastră cu adunarea arată
   nivelul relaţiei noastre cu Domnul. A iubi adunarea înseamnă a iubi ce a iubit Isus. A
   dispreţui adunarea înseamnă a nesocoti ceea ce Isus consideră valoros. Dar cât şi cum
   trebuie să iubim adunarea?
   a. Noi trebuie să iubim suficient de mult adunarea Domnului încât să fim gata să plătim
       preţul necesar, oricare ar fi el, pentru a face parte din ea, pentru a aduce contribuţia
       noastră, pentru a-i sluji pe ceilalţi şi a le suplini nevoile.
b. Dar nu avem voie să iubim adunarea mai mult decât pe Dumnezeu. Se poate întâmpla
    aceasta? Da.
     i.  Când iubim corect adunarea, atunci iubirea de Dumnezeu este în armonie cu
         iubirea de fraţi şi este o extensie a acesteia.
    ii.  Dar putem să iubim o adunare a lui Cristos cu un fel greşit de dragoste, una
         egoistă. Putem să o iubim pentru că de oamenii aceia ne leagă sentimente
         puternice, pentru că acolo ne simţim bine şi confortabil, pentru că acolo ne sunt
         prietenii şi rudele, pentru că ne place muzica sau vreun predicator. De fapt,
         iubim acea adunare pentru că ne satisface nevoile noastre interioare. Acesta este
         un fel greşit de a iubi o adunare.
   iii. Şi acelaşi fel greşit de iubire îl putem arăta unei adunări care a luat-o pe un drum
         greşit. Să ne punem o întrebare: dacă Dumnezeu ne-ar cere să părăsim o
         adunare, L-am asculta? Sunt multe foste adunări scripturale în lume, şi sunt
         oameni mântuiţi acolo. Dar Cristos nu mai este acolo. Sfeşnicul adunării a fost
         îndepărtat din locul său. El îi cheamă afară pe ai Săi, să iasă şi să se alăture unei
         adunări credincioase. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva adunării din care faci parte, tu
         ce ai face? Dacă Cristos nu mai merge la o adunare, tu de ce mai vrei să mergi?
         Dacă Cristos a plecat definitiv, tu de ce rămâi în urmă?
c. De asemenea, nu trebuie să neglijăm responsabilităţile familiale pentru adunare. Sună
   ciudat? Nu este aşa.
    i.  Tu nu poţi fi o unealtă bună şi sfântă în adunare dacă eşti una proastă sau
        ineficientă acasă. Slujirea ta începe cu propria familie. Dumnezeu nu îţi va
        încredinţa mult, dacă nu eşti credincios peste puţin. Nimeni nu poate fi pus ca
        păstor sau supraveghetor peste o adunare dacă nu îşi administrează bine casa şi
        familia (1 Tim. 3:4).
            1. Lucrurile nu merg bine într-o familie din inerţie, fără să se facă nimic.
                Soţul şi soţia sunt diferiţi, gândesc şi acţionează diferit. Adăugaţi la
                aceasta atacul celui rău asupra familiei şi veţi vedea pericolul care paşte
                fiecare casă care nu este tare şi nu veghează. E nevoie de determinare,
                timp şi efort pentru ca familia să ajungă să fie armonioasă şi solidă.
   ii.   Noi trebuie să ştim măsura slujirii în adunare. Orice facem, noi trebuie să ne
         asigurăm că ne îndeplinim întâi răspunderile faţă de Domnul (rugăciune,
         închinare privată – cum îi putem hrăni pe alţii dacă noi n-am mâncat?) şi apoi
         faţă de familie (timp petrecut împreună, suplinirea nevoilor familiei). Slujirea
         celorlalţi trebuie să completeze, nu să înlocuiască slujirea în familie.
             1. Sunt unii care, sub pretextul lucrării Domnului, îşi neglijează rolul în
                 familie. Neglijarea îndatoririlor în familie înseamnă negarea credinţei (1
                 Timotei 5:8). Principiul corect de a face lucrare se găseşte în 1
                 Corinteni 7:4-6. Pavel se referă în mod direct la relaţiile intime dintre
                 soţ şi soţie, dar principiul poate fi aplicat şi la restul relaţiei. Timpul pe
                 care îl acorzi celorlalţi nu trebuie să fie luat din timpul familiei. La fel şi
                 energia noastră, la fel şi banii. Orice dăm, în orice lucrare de slujire, noi
                 trebuie să avem susţinerea familiei. Fie că e vorba de primire de oaspeţi,
                 de ajutor fizic sau financiar, de misiune, nu le putem face în detrimentul
                 familiei crezând că slujim unei cauze mai nobile.

Weitere ähnliche Inhalte

Andere mochten auch

XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5
XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5
XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5felabanenlima
 
Convegno della Società Dante Alighieri a Salonicco
Convegno della Società Dante Alighieri a SaloniccoConvegno della Società Dante Alighieri a Salonicco
Convegno della Società Dante Alighieri a SaloniccoI. Spyridonìdis
 
Crucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshow
Crucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshowCrucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshow
Crucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshowVioleta
 
Comprendre les systèmes informatiques virtuels
Comprendre les systèmes informatiques virtuels Comprendre les systèmes informatiques virtuels
Comprendre les systèmes informatiques virtuels Roland Kouakou
 
Lithuania comenius corner in our school
Lithuania   comenius corner in our schoolLithuania   comenius corner in our school
Lithuania comenius corner in our schoolThorsten Grewing
 
Votez pour la demondialisation Arnaud Montebourg
Votez pour la demondialisation Arnaud MontebourgVotez pour la demondialisation Arnaud Montebourg
Votez pour la demondialisation Arnaud Montebourgmelclalex
 
The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)
The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)
The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)Pieter Jan Jordaens
 
31-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 2012
31-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 201231-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 2012
31-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 2012sonaeri
 
Nuclear News Sept 2008 Edition Compressed
Nuclear News Sept 2008 Edition CompressedNuclear News Sept 2008 Edition Compressed
Nuclear News Sept 2008 Edition Compressedbozekas
 
Soirée bouchées à la reine
Soirée bouchées à la reineSoirée bouchées à la reine
Soirée bouchées à la reineProfasser
 

Andere mochten auch (14)

XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5
XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5
XLVI Asamblea Anual de la Felaban, boletín 5
 
La confiance en l’administration et les institutions pour améliorer les résul...
La confiance en l’administration et les institutions pour améliorer les résul...La confiance en l’administration et les institutions pour améliorer les résul...
La confiance en l’administration et les institutions pour améliorer les résul...
 
Convegno della Società Dante Alighieri a Salonicco
Convegno della Società Dante Alighieri a SaloniccoConvegno della Società Dante Alighieri a Salonicco
Convegno della Società Dante Alighieri a Salonicco
 
Crucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshow
Crucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshowCrucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshow
Crucea-powerpoint primit pe mail si transformat in slideshow
 
Comprendre les systèmes informatiques virtuels
Comprendre les systèmes informatiques virtuels Comprendre les systèmes informatiques virtuels
Comprendre les systèmes informatiques virtuels
 
Lithuania comenius corner in our school
Lithuania   comenius corner in our schoolLithuania   comenius corner in our school
Lithuania comenius corner in our school
 
Votez pour la demondialisation Arnaud Montebourg
Votez pour la demondialisation Arnaud MontebourgVotez pour la demondialisation Arnaud Montebourg
Votez pour la demondialisation Arnaud Montebourg
 
Blog
BlogBlog
Blog
 
The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)
The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)
The Offshore Wind Infrastructure Project (EWEA)
 
Xpress Stc 08
Xpress Stc 08Xpress Stc 08
Xpress Stc 08
 
31-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 2012
31-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 201231-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 2012
31-01-2012 - Apresentação Institucional Janeiro 2012
 
Nuclear News Sept 2008 Edition Compressed
Nuclear News Sept 2008 Edition CompressedNuclear News Sept 2008 Edition Compressed
Nuclear News Sept 2008 Edition Compressed
 
Soirée bouchées à la reine
Soirée bouchées à la reineSoirée bouchées à la reine
Soirée bouchées à la reine
 
Cgjf flyer
Cgjf flyerCgjf flyer
Cgjf flyer
 

Ähnlich wie Relaţiile prioritare din viaţa credinciosului

Cred ca m-am indragostit - 2
Cred ca m-am indragostit - 2Cred ca m-am indragostit - 2
Cred ca m-am indragostit - 2einsteine
 
Motive pentru a spune Nu (2)
Motive pentru a spune Nu (2)Motive pentru a spune Nu (2)
Motive pentru a spune Nu (2)Radu Capan
 
Adevarata Iubire
Adevarata IubireAdevarata Iubire
Adevarata IubireOana
 
Adevarataiubire 090610015553-phpapp01
Adevarataiubire 090610015553-phpapp01Adevarataiubire 090610015553-phpapp01
Adevarataiubire 090610015553-phpapp01puskina
 
Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea
 Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea
Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragosteaeinsteine
 
Rolul adunării în viaţa credinciosului
Rolul adunării în viaţa credinciosuluiRolul adunării în viaţa credinciosului
Rolul adunării în viaţa credinciosuluianabaptistul
 
2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer
2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer
2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul WasherIulian
 
Cateheza dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...
Cateheza   dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...Cateheza   dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...
Cateheza dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...catedralasfantulnicolae
 
Sexualitatea Dar Bucurie Viata
Sexualitatea Dar Bucurie ViataSexualitatea Dar Bucurie Viata
Sexualitatea Dar Bucurie Viataalexcurbet
 
Papacioc arsenie sfintele taine
Papacioc arsenie   sfintele tainePapacioc arsenie   sfintele taine
Papacioc arsenie sfintele taineLaurentiu Decu
 
Religie si pseudoreligie
Religie si pseudoreligieReligie si pseudoreligie
Religie si pseudoreligieRadu Teodorescu
 
05. Ce este păcatul, idolatria şi iadul? notite
05.  Ce este păcatul, idolatria şi iadul?  notite05.  Ce este păcatul, idolatria şi iadul?  notite
05. Ce este păcatul, idolatria şi iadul? notiteWilliam Anderson
 
Supravietuirea in necazuri si incercari
Supravietuirea in necazuri si incercariSupravietuirea in necazuri si incercari
Supravietuirea in necazuri si incercariRadu Teodorescu
 
04. Cum începe păcatul? Notite
04. Cum începe păcatul? Notite04. Cum începe păcatul? Notite
04. Cum începe păcatul? NotiteWilliam Anderson
 
Doreen Virtue - Cum sa ne auzim ingerii
Doreen Virtue - Cum sa ne auzim ingeriiDoreen Virtue - Cum sa ne auzim ingerii
Doreen Virtue - Cum sa ne auzim ingeriiValentina Ghe
 
Doreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingerii
Doreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingeriiDoreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingerii
Doreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingeriimiruna dora
 

Ähnlich wie Relaţiile prioritare din viaţa credinciosului (20)

Esti religios?
Esti religios?Esti religios?
Esti religios?
 
Cred ca m-am indragostit - 2
Cred ca m-am indragostit - 2Cred ca m-am indragostit - 2
Cred ca m-am indragostit - 2
 
Cand biblia tace
Cand biblia taceCand biblia tace
Cand biblia tace
 
Motive pentru a spune Nu (2)
Motive pentru a spune Nu (2)Motive pentru a spune Nu (2)
Motive pentru a spune Nu (2)
 
Adevarata Iubire
Adevarata IubireAdevarata Iubire
Adevarata Iubire
 
Adevarataiubire 090610015553-phpapp01
Adevarataiubire 090610015553-phpapp01Adevarataiubire 090610015553-phpapp01
Adevarataiubire 090610015553-phpapp01
 
Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea
 Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea
Cred ca m-am indragostit - 3 - Dorinta instinctuala sau dragostea
 
Rolul adunării în viaţa credinciosului
Rolul adunării în viaţa credinciosuluiRolul adunării în viaţa credinciosului
Rolul adunării în viaţa credinciosului
 
2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer
2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer
2.Responsabilitatea parintilor acasa [PRIETENIE CURTARE CASATORIE] Paul Washer
 
Cateheza dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...
Cateheza   dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...Cateheza   dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...
Cateheza dumnezeu - sfânta treime iubitorul de oameni – de pr. demetrios ba...
 
Sexualitatea Dar Bucurie Viata
Sexualitatea Dar Bucurie ViataSexualitatea Dar Bucurie Viata
Sexualitatea Dar Bucurie Viata
 
Papacioc arsenie sfintele taine
Papacioc arsenie   sfintele tainePapacioc arsenie   sfintele taine
Papacioc arsenie sfintele taine
 
428 8 14.12.2019
428 8 14.12.2019428 8 14.12.2019
428 8 14.12.2019
 
Religie si pseudoreligie
Religie si pseudoreligieReligie si pseudoreligie
Religie si pseudoreligie
 
05. Ce este păcatul, idolatria şi iadul? notite
05.  Ce este păcatul, idolatria şi iadul?  notite05.  Ce este păcatul, idolatria şi iadul?  notite
05. Ce este păcatul, idolatria şi iadul? notite
 
mantuirea-in-familie
 mantuirea-in-familie mantuirea-in-familie
mantuirea-in-familie
 
Supravietuirea in necazuri si incercari
Supravietuirea in necazuri si incercariSupravietuirea in necazuri si incercari
Supravietuirea in necazuri si incercari
 
04. Cum începe păcatul? Notite
04. Cum începe păcatul? Notite04. Cum începe păcatul? Notite
04. Cum începe păcatul? Notite
 
Doreen Virtue - Cum sa ne auzim ingerii
Doreen Virtue - Cum sa ne auzim ingeriiDoreen Virtue - Cum sa ne auzim ingerii
Doreen Virtue - Cum sa ne auzim ingerii
 
Doreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingerii
Doreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingeriiDoreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingerii
Doreen virtue-cum-sa-ne-auzim-ingerii
 

Mehr von anabaptistul

Catalog publicații gratuite 2020 - O Voce Baptistă
Catalog publicații gratuite 2020 - O Voce BaptistăCatalog publicații gratuite 2020 - O Voce Baptistă
Catalog publicații gratuite 2020 - O Voce Baptistăanabaptistul
 
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele haruluiUmanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele haruluianabaptistul
 
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele haruluiUmanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele haruluianabaptistul
 
De ce distruge Dumnezeu planurile noastre
De ce distruge Dumnezeu planurile noastreDe ce distruge Dumnezeu planurile noastre
De ce distruge Dumnezeu planurile noastreanabaptistul
 
Ce este desăvârșit
Ce este desăvârșitCe este desăvârșit
Ce este desăvârșitanabaptistul
 
Should baptists baptize children? by Raul Enyedi
Should baptists baptize children? by Raul EnyediShould baptists baptize children? by Raul Enyedi
Should baptists baptize children? by Raul Enyedianabaptistul
 
Ar trebui baptistii sa boteze copii? de Raul Enyedi
Ar trebui baptistii sa boteze copii? de Raul EnyediAr trebui baptistii sa boteze copii? de Raul Enyedi
Ar trebui baptistii sa boteze copii? de Raul Enyedianabaptistul
 
Ce folosim la Cină, pâine sau azimă?
Ce  folosim la Cină, pâine sau azimă?Ce  folosim la Cină, pâine sau azimă?
Ce folosim la Cină, pâine sau azimă?anabaptistul
 
Botezul în Duhul Sfânt
Botezul în Duhul SfântBotezul în Duhul Sfânt
Botezul în Duhul Sfântanabaptistul
 
Erezii branhamiste predicate de Vladimir Pustan
Erezii branhamiste predicate de Vladimir PustanErezii branhamiste predicate de Vladimir Pustan
Erezii branhamiste predicate de Vladimir Pustananabaptistul
 

Mehr von anabaptistul (20)

Catalog publicații gratuite 2020 - O Voce Baptistă
Catalog publicații gratuite 2020 - O Voce BaptistăCatalog publicații gratuite 2020 - O Voce Baptistă
Catalog publicații gratuite 2020 - O Voce Baptistă
 
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele haruluiUmanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
 
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele haruluiUmanism catolic vs. Doctrinele harului
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
 
Ioan 3.16
Ioan 3.16Ioan 3.16
Ioan 3.16
 
Deuteronom 30.19
Deuteronom 30.19Deuteronom 30.19
Deuteronom 30.19
 
Efeseni 6
Efeseni 6Efeseni 6
Efeseni 6
 
Efeseni 5
Efeseni 5Efeseni 5
Efeseni 5
 
Efeseni 4
Efeseni 4 Efeseni 4
Efeseni 4
 
1 Timotei 2.4.
1 Timotei 2.4.1 Timotei 2.4.
1 Timotei 2.4.
 
Efeseni 3
Efeseni 3Efeseni 3
Efeseni 3
 
Efeseni 1
Efeseni 1Efeseni 1
Efeseni 1
 
Efeseni 2
Efeseni 2Efeseni 2
Efeseni 2
 
Botezul naivilor
Botezul naivilorBotezul naivilor
Botezul naivilor
 
De ce distruge Dumnezeu planurile noastre
De ce distruge Dumnezeu planurile noastreDe ce distruge Dumnezeu planurile noastre
De ce distruge Dumnezeu planurile noastre
 
Ce este desăvârșit
Ce este desăvârșitCe este desăvârșit
Ce este desăvârșit
 
Should baptists baptize children? by Raul Enyedi
Should baptists baptize children? by Raul EnyediShould baptists baptize children? by Raul Enyedi
Should baptists baptize children? by Raul Enyedi
 
Ar trebui baptistii sa boteze copii? de Raul Enyedi
Ar trebui baptistii sa boteze copii? de Raul EnyediAr trebui baptistii sa boteze copii? de Raul Enyedi
Ar trebui baptistii sa boteze copii? de Raul Enyedi
 
Ce folosim la Cină, pâine sau azimă?
Ce  folosim la Cină, pâine sau azimă?Ce  folosim la Cină, pâine sau azimă?
Ce folosim la Cină, pâine sau azimă?
 
Botezul în Duhul Sfânt
Botezul în Duhul SfântBotezul în Duhul Sfânt
Botezul în Duhul Sfânt
 
Erezii branhamiste predicate de Vladimir Pustan
Erezii branhamiste predicate de Vladimir PustanErezii branhamiste predicate de Vladimir Pustan
Erezii branhamiste predicate de Vladimir Pustan
 

Relaţiile prioritare din viaţa credinciosului

  • 1. Relaţiile prioritare din viaţa credinciosului (Matei 22:34-40) După ce am vorbit despre rolul şi importanţa adunării în viaţa credinciosului şi despre închinarea publică, în familie şi personală, mai trebuie să privim spre ordinea priorităţilor acestora în viaţă. Atunci când ascultăm de Dumnezeu, acestea vor fi complementare, dar imediat ce vom neglija aceste responsabilităţi, vor începe problemele şi conflictele. Oricând întâlnim un om dezorganizat şi schimbător, care se mişcă după cum bate vântul, putem fi siguri că acel om imatur nu a reuşit să îşi pună ordine în priorităţile vieţii sale. A-ţi cunoaşte priorităţile înseamnă a fii un om matur care ştie ce vrea şi se disciplinează pentru a- şi atinge scopul. Care sunt cele mai importante priorităţi din viaţa omului? Care sunt lucrurile şi relaţiile de care trebuie să se ocupe mai întâi şi în care să investească cel mai mult? Primele trei priorităţi: Dumnezeu, familia, adunarea, în această ordine.  În natura păcătoasă a omului, această listă de priorităţi este o nebunie! Eu vreau să fiu fericit, şi voi fi doar dacă am să trăiesc pentru mine, nu pentru alţii! Sunt dispus să Îl slujesc pe Dumnezeu, atât timp cât El îmi dă ce îi cer, este acolo când Îl chem şi mă lasă în pace când nu Îl chem. Vreau şi să mă însor, atât timp cât voi face ce vreau eu în căsătorie, cât iau ce vreau şi dau cât vreau. Şi aş putea să merg şi la biserică, dacă mă simt bine acolo, dacă nu mi se încurcă planurile şi dacă imaginea mea nu va avea de suferit. Asta e natura umană, şi aşa gândesc oamenii, crezând că aşa vor atinge fericirea.  Scriptura are însă o altă cale. Fericirea înseamnă a trăi pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Înseamnă să Îl iubeşti pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aşezaţi în ordinea potrivită aceste priorităţi, şi veţi fi fericiţi şi satisfăcuţi în relaţia cu Dumnezeu, în familie şi în adunare. 1. Pe primul loc în viaţa noastră trebuie să fie Dumnezeu (Matei 22:37). Ce înseamnă asta? a. Test: gândeşte-te ce ai mai scump pe lume sau ce îţi face plăcere mai mare, sau ce ţi-ai dori mai mult. Dacă ţi s-ar cere să renunţi la Dumnezeu şi la relaţia cu El pentru a putea avea sau păstra ce îţi e mai drag, ai fi în stare să renunţi? Este relaţia ta cu Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta? Ai fi dispus să renunţi la orice ar putea deteriora relaţia? Abia atunci Dumnezeu va fi pe primul loc în viaţa ta. 2. Familia este pe locul 2. Familia este o instituţie creată de Dumnezeu. A fost creată înaintea Adunării şi aşa trebuie să rămână în lista noastră de priorităţi. Familia nu trebuie să fie niciodată mai presus de Dumnezeu. a. Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu mai presus decât pe soţ, soţie, copii, părinţi sau fraţi (Matei 10:35-37). Dacă ni se cere să alegem între familie şi Dumnezeu, dacă partenerul te ameninţă cu divorţul dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, dacă părinţii te dau afară şi nu te mai recunosc ca fiu pentru că „te-ai pocăit”, ce faci? b. A-l iubi pe Dumnezeu mai presus decât orice înseamnă a aplica în familia noastră regulile Scripturii. Înseamnă a lua poziţie atunci când cineva drag nouă umblă contrar voii lui Dumnezeu, cu riscul de a pierde dragostea lui. 3. Pe locul trei este adunarea. Aceasta este extensia familiei noastre şi reprezintă revărsarea faţă de oameni a iubirii noastre faţă de Dumnezeu. Relaţia noastră cu adunarea arată nivelul relaţiei noastre cu Domnul. A iubi adunarea înseamnă a iubi ce a iubit Isus. A dispreţui adunarea înseamnă a nesocoti ceea ce Isus consideră valoros. Dar cât şi cum trebuie să iubim adunarea? a. Noi trebuie să iubim suficient de mult adunarea Domnului încât să fim gata să plătim preţul necesar, oricare ar fi el, pentru a face parte din ea, pentru a aduce contribuţia noastră, pentru a-i sluji pe ceilalţi şi a le suplini nevoile.
  • 2. b. Dar nu avem voie să iubim adunarea mai mult decât pe Dumnezeu. Se poate întâmpla aceasta? Da. i. Când iubim corect adunarea, atunci iubirea de Dumnezeu este în armonie cu iubirea de fraţi şi este o extensie a acesteia. ii. Dar putem să iubim o adunare a lui Cristos cu un fel greşit de dragoste, una egoistă. Putem să o iubim pentru că de oamenii aceia ne leagă sentimente puternice, pentru că acolo ne simţim bine şi confortabil, pentru că acolo ne sunt prietenii şi rudele, pentru că ne place muzica sau vreun predicator. De fapt, iubim acea adunare pentru că ne satisface nevoile noastre interioare. Acesta este un fel greşit de a iubi o adunare. iii. Şi acelaşi fel greşit de iubire îl putem arăta unei adunări care a luat-o pe un drum greşit. Să ne punem o întrebare: dacă Dumnezeu ne-ar cere să părăsim o adunare, L-am asculta? Sunt multe foste adunări scripturale în lume, şi sunt oameni mântuiţi acolo. Dar Cristos nu mai este acolo. Sfeşnicul adunării a fost îndepărtat din locul său. El îi cheamă afară pe ai Săi, să iasă şi să se alăture unei adunări credincioase. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva adunării din care faci parte, tu ce ai face? Dacă Cristos nu mai merge la o adunare, tu de ce mai vrei să mergi? Dacă Cristos a plecat definitiv, tu de ce rămâi în urmă? c. De asemenea, nu trebuie să neglijăm responsabilităţile familiale pentru adunare. Sună ciudat? Nu este aşa. i. Tu nu poţi fi o unealtă bună şi sfântă în adunare dacă eşti una proastă sau ineficientă acasă. Slujirea ta începe cu propria familie. Dumnezeu nu îţi va încredinţa mult, dacă nu eşti credincios peste puţin. Nimeni nu poate fi pus ca păstor sau supraveghetor peste o adunare dacă nu îşi administrează bine casa şi familia (1 Tim. 3:4). 1. Lucrurile nu merg bine într-o familie din inerţie, fără să se facă nimic. Soţul şi soţia sunt diferiţi, gândesc şi acţionează diferit. Adăugaţi la aceasta atacul celui rău asupra familiei şi veţi vedea pericolul care paşte fiecare casă care nu este tare şi nu veghează. E nevoie de determinare, timp şi efort pentru ca familia să ajungă să fie armonioasă şi solidă. ii. Noi trebuie să ştim măsura slujirii în adunare. Orice facem, noi trebuie să ne asigurăm că ne îndeplinim întâi răspunderile faţă de Domnul (rugăciune, închinare privată – cum îi putem hrăni pe alţii dacă noi n-am mâncat?) şi apoi faţă de familie (timp petrecut împreună, suplinirea nevoilor familiei). Slujirea celorlalţi trebuie să completeze, nu să înlocuiască slujirea în familie. 1. Sunt unii care, sub pretextul lucrării Domnului, îşi neglijează rolul în familie. Neglijarea îndatoririlor în familie înseamnă negarea credinţei (1 Timotei 5:8). Principiul corect de a face lucrare se găseşte în 1 Corinteni 7:4-6. Pavel se referă în mod direct la relaţiile intime dintre soţ şi soţie, dar principiul poate fi aplicat şi la restul relaţiei. Timpul pe care îl acorzi celorlalţi nu trebuie să fie luat din timpul familiei. La fel şi energia noastră, la fel şi banii. Orice dăm, în orice lucrare de slujire, noi trebuie să avem susţinerea familiei. Fie că e vorba de primire de oaspeţi, de ajutor fizic sau financiar, de misiune, nu le putem face în detrimentul familiei crezând că slujim unei cauze mai nobile.