În urmă cu ceva timp am auzit despre o practică în adunările noastre care ni se pare ciudată: aceea de a boteza copii înainte de vârsta adolescenței. Noi, în România, am fost șocați când am aflat aceasta, deoarece pare atât de contrar pozițiilor ferme pe care adunările noastre le iau în ce privința botezului și a doctrinelor adunării. Ne-am exprimat îngrijorarea atât în privat, cât și în public. Deoarece această practică pare să câștige teren, am vrea să atragem tuturor atenția asupra potențialelor efecte dăunătoare pe care o astfel de practică le poate avea în viața persoanelor precum și în viața adunării. Poate unii vor considera acest articol ofensator și exagerat, dar aș vrea să fie perceput ca o dovadă a iubirii și aprecierii noastre pentru adunările surori din SUA. Nu cer decât să i se acorde o judecată obiectivă.

1. 1
Ar trebui baptiștii să boteze copii?
De Raul Enyedi
În urmă cu ceva timp am auzit despre o practică în adunările
noastre care ni se pare ciudată: aceea de a boteza copii înainte de
vârsta adolescenței. Noi, în România, am fost șocați când am aflat
aceasta, deoarece pare atât de contrar pozițiilor ferme pe care
adunările noastre le iau în ce privința botezului și a doctrinelor
adunării. Ne-am exprimat îngrijorarea atât în privat, cât și în
public. Deoarece această practică pare să câștige teren, am vrea să
atragem tuturor atenția asupra potențialelor efecte dăunătoare pe
care o astfel de practică le poate avea în viața persoanelor precum
și în viața adunării. Poate unii vor considera acest articol ofensator
și exagerat, dar aș vrea să fie perceput ca o dovadă a iubirii și
aprecierii noastre pentru adunările surori din SUA. Nu cer decât să
i se acorde o judecată obiectivă.
Mi-am dat toate silințele pentru a cerceta subiectul și a
înțelege de ce baptiștii ar adopta o astfel de practică. Am aflat că
botezarea copiilor pre-adolescenți are o origine recentă. A început
în secolul al XX-lea (poate mai sunt excepții, însă nu am găsit
niciuna încă) și se practică în special în America și în locurile
unde baptiștii americani au o influență puternică. În alte părți ale
lumii, baptiștii amână botezul până persoana ajunge în adolescență
sau chiar la vârstă adultă. Acesta este un adevăr valabil în întreaga
noastră istorie. În zilele Reformei, aflăm despre unii reformatori
timpurii (Zwingli este un astfel de exemplu) că recomandau
părinților să amâne aducerea copiilor lor spre a fi botezați până
când aceștia împlineau vârsta de 12 ani. Ce ar spune predecesorii
noștri, anabaptiștii, când ar vedea că noi botezăm copii mai mici
decât cei botezați inițial de reformatori? Privind în istorie, am
învățat că botezarea copiilor pre-adolescenți este ceva nou între
adunările noastre, și, la fel ca orice noutate, ar trebui supusă
testului pentru a vedea dacă e ceva inofensiv sau nu.
Dar ce spune Scriptura? Pentru noi, Biblia are ultimul cuvânt,
nu istoria sau vreo tradiție. Când privim spre Scripturi, nu găsim o

2. 2
vârstă minimă a candidatului la botez. Dar ne dă această tăcere,
oare, libertatea de a boteza copii la orice vârstă? Cu siguranță că
nu. Deși nu ni se dă o vârstă minimă, atunci când privim la
botezurile efectuate în cartea Faptelor, găsim imediat că credința
personală în Cristos este o cerință pentru a fi botezat. Cineva care
nu crede sau nu poate crede în Cristos nu este un candidat potrivit
pentru botez. În cartea Faptelor, cei care au crezut Evanghelia sunt
mereu descriși ca fiind „bărbați și femei” (Fapte, 5:14; 17:12).
Toți cei botezați au fost „bărbați și femei” (Fapte, 8:12) și membrii
adunări sunt descriși ca fiind „bărbați și femei” (Fapte, 8:3, etc.).
În cartea Faptelor nu găsim copii crezând, fiind botezați și
devenind membri în adunare. Avem destule referințe pentru a
observa un șablon, chiar dacă vârsta minimă nu ne este dată:
persoana botezată trebuie să fie destul de în vârstă pentru a
înțelege marile adevăruri ale Evangheliei și suficient de
independentă pentru a-și declara credința personală în Cristos și
loialitatea față de El.
Dar cum rămâne cu copiii mici ce mărturisesc credința în
Cristos? Nu vedem oare în cartea Faptelor că toți cei ce
mărturisesc credința sunt botezați? De ce să nu îi botezăm și pe ei?
Cred că acesta este deseori raționamentul din spatele practicii în
adunările noastre. Mai multe lucruri trebuie luate în considerare.
În primul rând, toți cei menționați în cartea Faptelor ca fiind
botezați au fost bărbați și femei, nu copii. În al doilea rând, din
moment ce pocăința și credința date de Dumnezeu produc
schimbări vizibile în viața cuiva, ar trebui să cerem semne ale
convertirii adevărate din partea oricărui candidat, indiferent de
vârstă. Aceasta a fost practica lui Ioan Botezătorul, care a refuzat
să boteze pe cei ce nu aduceau „roade vrednice de pocăință”. Este
aceasta valabil și pentru botezurile din Fapte? Da, deși nu se
menționează explicit. Să ne amintim că toți cei ce mărturiseau
atunci credința în Cristos proveneau dintr-un mediu necreștin.
Pentru liderii iudaismului, Domnul Isus era un șarlatan, un
impostor. Ucenicii Lui erau urâți, batjocoriți și persecutați. Când
cineva mărturisea public credința în Isus, acela plătea prin aceasta

3. 3
imediat un preț. Dacă cineva mărturisea credința, aceasta însemna
că era gata să plătească prețul urmării Lui. Aceasta se întâmplă
chiar și în vremurile noastre, în societățile necreștine (gândiți-vă la
un bărbat sau la o femeie dintr-o țară musulmană mărturisindu-l pe
Isus ca Domn și Mântuitor. O astfel de mărturisire este dovadă în
ea însăși a convertirii, căci un mare preț este atașat ei). Însă în
societățile care au o tradiție creștină, nu există un astfel de preț
atașat mărturisirii noastre de credință și de aceea ar trebui să
așteptăm până vedem semne ale convertirii în orice candidat
pentru botez. Deci, cine a fost botezat în cartea Faptelor? Bărbați
și femei care au mărturisit credința în Cristos, mărturisirea lor
implicând disponibilitatea de a plăti marele preț al uceniciei.
Domnul poate mântui pe cineva la o vârstă fragedă. Dar
convertirea copiilor (pocăința și credința lor) este ceva ce nu poate
fi verificat decât ani mai târziu, când ei cresc și devin suficient de
independenți pentru a face alegeri proprii și a experimenta viața pe
cont propriu. Acesta este unul din motivele pentru care trebuie să
amânăm botezarea copiilor care mărturisesc credința în Cristos.
Atunci când copiii Îl mărturisesc pe Cristos fără a fi manipulați, ei
sunt sinceri. De fapt, ei sunt sinceri chiar atunci când sunt
manipulați, aceasta este una din acele calități ale unui copil pe care
noi, adulții, ar trebui să le imităm. Trebuie să fim conștienți că
copiii sunt naivi, ușor de influențat și schimbători. Acestea sunt de
fapt calități, căci ele fac posibilă educarea copilului. Dar ele fac de
asemenea dificilă identificarea schimbărilor permanente pe care
convertirea le aduce în viața cuiva. În ciuda tuturor precauțiilor și
a bunelor noastre intenții, este așa de posibil ca un copil să
mărturisească credința fără a fi cu adevărat mântuit. Dacă cineva a
fost cu adevărat mântuit în anii copilăriei, atunci cimentarea
personalității sale în anii adolescenței va confirma autenticitatea
convertirii sale. Astfel de adolescenți vor putea înțelege pe deplin
marile adevăruri ale Evangheliei și amploarea mântuirii prin
Cristos. Anii adolescenței reprezintă, la modul general, cea mai
timpurie perioadă în care se pot vedea primele roade ale
convertirii adevărate, de aceea, credem că este înțelept ca botezul

4. 4
să nu fie luat în considerare până când cineva atinge măcar această
vârstă.
Pe măsură ce copiii cresc, ei încep să-și descopere și să-și
exploreze individualitatea și prin ea să se relaționeze la lumea
înconjurătoare. În anii adolescenței, copiii tendința naturală de a
nu-și asculta părinții și de a pune sub semnul întrebării tot ceea ce
au fost învățați. Rebeliunea aceasta față de autoritate este parte a
procesului de a deveni independenți de părinți și de a-și construi
propria personalitate. Ei vor să testeze ei înșiși și să verifice dacă
ceea ce au fost învățați este adevărat. Aceștia sunt anii în care
descoperă și dorințele sexuale. Este o perioadă a centrării pe sine,
în mare parte pentru că este un timp în care ne descoperim pe noi
înșine, cine suntem noi cu adevărat. Lucrurile spirituale nu sunt
scutite de această chestionare, și mulți adolescenți și tineri
descoperă că ceea ce ai au crezut a fi fost convertire, nu a fost
ceva real.
Există două reacții la această descoperire tristă: unii, pentru a
fi sinceri cu ei înșiși, vor renega mărturisirea lor anterioară de
credință, spre dezamăgirea părinților, iar alții, deși se vor îndoi de
realitatea convertirii lor, nu o vor renega. Unii nu vor avea curajul
de a se auto-evalua, din teama de a nu descoperi că nu au fost
convertiți cu adevărat și vor continua să se încreadă în mărturisirea
credinței lor din copilărie, chiar dacă lipsesc semne reale. În
exterior vor păstra o formă de ascultare și slujire a lui Cristos, fără
a fi schimbați în interior. În cazurile de mai sus, mărturisirea
timpurie a credinței face mai mult rău decât bine tuturor celor
implicați.
Dar mai trebuie ceva luat în considerare când vorbim despre
convertire. Să ne amintim ce este cu adevărat convertirea. Constă
din pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul Isus Cristos.
Pocăința înseamnă mai mult decât părere de rău pentru păcat.
Dacă este doar atât, o persoană nemântuită se poate „pocăi” la
orice vârstă. Dar aceasta nu este pocăința dată de Dumnezeu.
Chiar dacă persoana este sinceră, o astfel de pocăință nu va dura
mult, deoarece natura ei nu a fost schimbată. Apostolul Pavel

5. 5
vorbea despre o întristare după voia lui Dumnezeu care duce la
pocăință, de aceea, părerea de rău datorită păcatului nu trebuie
confuzată cu pocăința. Pocăința care este darul lui Dumnezeu, este
o schimbare totală a inimii, este o atitudine care ne implică
intelectul, emoția și voința. Intelectul este implicat deoarece
trebuie să înțelegem mesajul Evangheliei. Evanghelia începe prin
a fi o veste proastă pentru păcătos și prezintă rebeliunea noastră
față de Dumnezeu și condamnarea dreaptă a păcatului nostru.
Păcătosul care aude Evanghelia trebuie să se evalueze în mod
profund (experiențele sale trecute, caracterul și concepția asupra
lumii) prin lentila mesajului Evangheliei. Duhul îl va convinge și
îl va asigura că mesajul este adevărat. Conștiința va depune
mărturie cu privire la eșecurile sale de a trăi după standardul lui
Dumnezeu. Rezultatul este că autosuficiența sa și încrederea sa în
meritele proprii se vor prăbuși. Păcătosul află că el stă înaintea lui
Dumnezeu deja condamnat, așteptând execuția pedepsei.
Când ajunge la starea de neajutorare totală și realizează că nu
există nicio cale de a scăpa de judecata dreaptă a lui Dumnezeu
prin eforturi proprii, Duhul îl va îndruma spre Persoana și lucrarea
Domnului Isus Cristos, care a purtat păcatele noastre și ne-a plătit
pe deplin datoria. Păcătosul neajutorat se va arunca la picioarele
lui Isus, se va agăța de El ca singura sa speranță, și, fiind copleșit
de iubirea și harul Său, Îi oferă loialitatea sa necondiționată și își
încredințează viața în mâinile Lui. Credința în Cristos este mai
mult decât a fi de acord cu anumite afirmații sau fapte. Aceasta
implică credincioșie, adică loialitate față de El. Însă aceasta nu
vine fără capacitatea de a înțelege costul slujirii Lui. Iar aceasta
înseamnă că înțelegem la ce renunțăm și ce luăm asupra noastră
atunci când ne declarăm credința și loialitatea față de El.
Pocăința și credința date de Dumnezeu implică cele mai
profunde sentimente de care suntem capabili și cea mai puternică
determinare a voinței. Dar ele implică și intelectul. Implică
capacitatea de a înțelege concepte ca viață, moarte, bine, rău,
dreptate, iertare, slujire, iubire, sacrificiu, etc. Ele implică de
asemenea capacitatea de a ne auto-cunoaște și evalua acțiunile

6. 6
trecute, caracterul și viziunea noastră asupra lumii în lumina
afirmațiilor Evangheliei. Ar trebui să fie evident că copiii nu pot
înțelege Evanghelia așa cum a fost descrisă mai sus decât doar
într-un mod limitat și superficial. Dumnezeu îi poate mântui chiar
având o înțelegere limitată, dar nu poate exista o garanție a
convertirii adevărate până ei nu vor fi suficient de independenți
pentru a face propriile alegeri și a-și descoperi propria identitate.
Nimeni nu poate fi asigurat de realitatea convertirii sale până nu
înțelege magnitudinea lucrurilor implicate în convertirea sa. Prin
urmare, atunci când copii sunt botezați, nu poate exista o dovadă
clară că ei au fost cu adevărat convertiți. Însă botezul reprezintă o
confirmare pentru ei că sunt cu adevărat mântuiți, după estimarea
adulților din jurul lor (a părinților, conducătorilor și membrilor
adunării), care înțeleg mântuirea mult mai bine decât ei, ca și
copii. Dacă ei nu sunt cu adevărat mântuiți, cum se întâmplă
adesea, atunci ei sunt împinși a se încrede într-o mărturisire falsă,
le este dată o speranță falsă. Dacă Domnul nu le va deschide ochii
mai târziu în viață, ei vor fi oameni religioși nemântuiți. Botezarea
copiilor îi pune într-o poziție mai rea decât a pruncilor botezați de
protestanți, căci ei îi încurajează să ajungă mai târziu la a mărturisi
personal credința. Atunci când baptiștii botează copii, ei o fac
pentru că consideră că aceștia mărturisesc în mod real credința, iar
copii vor ajunge să se încreadă în acea mărturisire (fie ea autentică
sau superficială), din moment ce adulții din jurul lor au confirmat-
o prin faptul că i-au acceptat să fie botezați. Amânarea botezului
până există semne clare ale convertirii (cel puțin anii adolescenței)
va fi o confirmare pentru copii a seriozității subiectului și îi va
conduce spre a se autoevalua continuu până sunt asigurați de
Domnul cu privire la mântuirea lor. Acest lucru este avantajos
pentru copii, deoarece, dacă nu au fost mântuiți cu adevărat în
copilărie, ei nu vor trece prin stările acelea de dezamăgire când
află că nu sunt mântuiți, deși adulții din jurul lor i-au asigurat că
sunt.
Mai trebuie însă luat în considerare și un alt aspect: care sunt
efectele acestei practici asupra membralității adunării. Atunci când

7. 7
suntem botezați, suntem imediat adăugați trupului adunării. În
acest trup, toți membrii sunt egali, deși fiecare are roluri și
capacități diferite. Membralitatea în adunare este o mare
binecuvântare, dar implică și mari responsabilități. Adunarea este
administratorul „cheilor Împărăției”, iar o utilizare a lor este
autoritatea de a disciplina membrii care nu se pocăiesc, după cum
ne învață Domnul în Matei, 18. Pentru a se achita de această
datorie, membrii adunării trebuie să fie în stare să înțeleagă și să
judece cazurile aduse înaintea adunării. Ei au nevoie de un anumit
grad de maturitate și de independență în gândire pentru a-și forma
o părere proprie și a vota conform propriei conștiințe, pentru ca
votul lor să însemne ceva. Dacă lucrurile nu stau astfel, atunci
adunarea are o formă congregațională de cârmuire doar cu numele.
Ar trebui să fie evident tuturor celor ce au participat la adunări
generale că copiii nu au maturitatea înțelegerii și independența în
gândire pentru a-și forma propriile opinii și a vota conform lor.
Prin urmare, ei nu sunt potriviți a fi membri în adunare până ce nu
vor fi suficient de independenți și capabili să judece singuri
lucrurile.
Botezarea copiilor afectează negativ mărturia unei adunări; o
slăbește. Cât de bine putem apăra botezul credincioșilor față de
pedobaptiști când candidații noștri sunt doar cu câțiva ani mai
mari decât pruncii botezați de ei? Cât de solidă poate fi apărarea
noastră a formei congregaționale de cârmuire a adunării atunci
când corpul nostru deliberativ conține membri care nici măcar nu
pot înțelege lucrurile supuse discuției?
Chiar dacă admitem fără ezitare că Dumnezeu mântuiește
uneori copii, ne întrebăm cum se face că în ultimele decenii vedem
o creștere constantă în mărturisirile de credință și botezurile
efectuate la vârste atât de fragede? Să privim în jurul nostru la cei
ce le practică pe o scară mai largă. Ce fel de Evanghelie predică
ei? În majoritatea cazurilor, este o Evanghelie diluată sau una în
totalitate falsă. Mulți răspund chemării lor, însă ei rămân morți în
propriile greșeli și păcate, și aceasta indiferent de vârstă.
Botezarea copiilor și, de fapt, botezarea oricui fără a căuta semne

8. 8
ale convertirii pune în pericol adunarea. Domnul și-a zidit
adunarea pentru a fi compusă din membri regenerați. Dacă
continuăm să adăugăm membri nemântuiți, adunarea noastră va
sfârși căzând în apostazie ca și nenumărate adunări dinaintea
noastră. Apostazia este reală, este irevocabilă. Nicio adunare nu
este scutită. Chiar și cea mai sănătoasă adunare este la cel mult o
generație distanță de apostazie. Fraților, este vremea să realizăm
că dacă nu păzim credința, adunarea noastră va deveni apostată.
Nu suntem imuni. Dacă lăsăm garda jos, vom fi învinși.
Un cuvânt către părinți credincioși: Fiecare părinte își dorește
ca copiii săi să fie mântuiți și scutiți de necurăția lumii. Însă
botezul și membralitatea în adunare nu îi va scuti de ispitele și
rebeliunea anilor adolescenței și a tinereții. Dacă ei nu au fost cu
adevărat mântuiți în copilărie dar au ajuns să mărturisească
credința, aceasta le face rău atât copiilor, cât și părinților și
adunării. Dacă Domnul a mântuit un copil la vârstă fragedă, acel
copil va fi un bun membru în adunare ceva ani mai târziu.
Învățați-i pe copii marile adevăruri și virtuți ale Scripturii.
Explicați-le Evanghelia. Exemplificați prin propria viață ce
înseamnă să fii un credincios în Domnul Isus și rugați-vă constant
pentru ei. Asigurați-vă că vă faceți timp pentru rugăciune și studiu
biblic în familie. Nu forțați o mărturisire de credință și nu îi
împingeți spre botez. Semănați sămânța și așteptați ca Dumnezeu
să lucreze, în timpul Său, căci mântuirea oricărei persoane depinde
în ultimă instanță de El.
Un cuvânt către cei ce au mărturisit credința în copilărie: Dacă
Dumnezeu te-a mântuit în copilăria ta și ai ajuns să ai certitudinea
acestui fapt, mulțumește-I, laudă-L și iubește-L din toată ființa ta,
căci El a ales să te scutească de multe dureri! Este un mare har, pe
care nu mulți îl primesc. Trăiește o viață curată, demnă de El!
Dacă te găsești printre cei ce au mărturisit credința în
copilărie, însă nu ești sigur că ești cu adevărat mântuit, atunci te
îndemn să vii la Domnul! Dacă simți foame și sete după El și după
Cuvântul Său, dacă nu ești diferit de persoanele nemântuite din
jurul tău, dacă nu vezi rodul Duhului în viața ta, atunci nu încerca

9. 9
să te încrezi în ceva ce ai făcut în trecut și vino la Domnul acum!
Botezul nu te mântuiește! Anii petrecuți la adunare nu te
mântuiesc! Doar El te poate mântui și îți poate da adevărata
siguranță a mântuirii!
Dacă ai făcut o mărturisire de credință și apoi ai realizat că
viața ta nu s-a schimbat, dacă te îndoiești de realitatea mântuirii și
crezi că totul este un fals, atunci permite-mi să îți spun că falsurile
există deoarece autenticul există! Nașterea din nou este o
experiență care își schimbă total viața, și este reală! Nu fi
descurajat și caută-L pe Domnul! Vino la Domnul acum și cere-i
să îți dea adevărata pocăință și credință! El nu va refuza pe nimeni
care vine la El!
Un cuvânt către predicatori: Haideți să ne cercetăm cu atenție
înaintea Domnului! Noi suntem mesagerii Lui! Noi proclamăm
mesajul său, nu al nostru. Să ne asigurăm că nu scoatem nimic din
el. Adevărata Evanghelie este nebunie pentru natura păcătoasă.
Doar cei născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu pot răspunde
chemării Evangheliei harului! Dacă persoane nenăscute din nou și
neconvertite, indiferent de vârstă, răspund în mod obișnuit
chemării Evangheliei pe care noi o predicăm, atunci există o
problemă cu predicarea noastră! Înseamnă că am scos din ea
elementul care este ofensator firii! Însă tocmai acel element
distinge Evanghelia harului de imitațiile ei și o face puterea lui
Dumnezeu pentru mântuirea oricăruia care crede. Mulți au
schimbat Evanghelia și i-au adaptat mesajul pentru a fi plăcut
ascultătorilor lor. Rezultatul imediat este o creștere a membralității
adunării, însă membrii lor sunt în mare parte nemântuiți. Să ne
asigurăm că învățăm din eroarea lor și ne îndepărtăm cât putem de
repede de acel pericol. Să punem acceptul în predicare pe
adevărata pocăință și credință! Aceasta este datoria pe care o avem
față de Domnul care ne-a trimis și față de oamenii pe care îi
slujim!
Un cuvânt către adunări: Fraților, avem o însărcinare sfântă: să
păzim, să păstrăm și să proclamăm adevărul cu orice preț! Suntem
membri ai adunărilor Domnului, nu a unor organizații omenești. O

10. 10
adunare a Domnului nu este un fleac. Dacă Domnul își mai amână
venirea, trebuie să ne asigurăm că transmitem generației
următoare o credință și o practică sănătoasă, ca ei să continue să
ducă la îndeplinire Marea Trimitere atunci când noi vom fi fost
chemați acasă. Probabil timpul în care trăim este cel mai mare
timp de apostazie din toată istoria noastră. Care este atitudinea
noastră în fața acestei situații? Ar trebui noi să fim mulțumiți a fi
ceva mai buni decât bisericile apostate? Ele ar trebui să ne
slujească drept avertisment, nu exemplu! Unii botează copii de 5
ani sau mai mici și numesc aceasta botez al credinciosului. Și
marea parte a membrilor lor sunt nemântuiți. Să ne mulțumim oare
a fi ceva mai buni decât ei?
O adunare va rămâne în picioare sau va cădea în funcție de
cum își apără orânduielile. Botezul este mijlocul de intrare ca
membru în adunare. De ce este atât de important? Deoarece
adunarea este concepută de Domnul a fi alcătuită din persoane
regenerate. Doar cu astfel de membri poate funcționa normal și își
poate îndeplini îndatoririle. Necesitatea unei membralități
regenerate este motivul pentru care suntem apărătorii botezului
credincioșilor. Doar aceia care fac o mărturisire validă a credinței
lor sunt candidați potriviți pentru botez. Din moment ce nu credem
că botezul este necesar mântuirii, ar trebui să cerem tuturor
candidaților „roade vrednice de pocăință”, adică dovezi vizibile,
clare, ale unei vieți schimbate, și să amânăm actul până când
asemenea roade devin vizibile.
Nu punem deloc la îndoială bunele intenții ale părinților ce
doresc să își vadă copiii mântuiți și botezați. Nici nu pun la
îndoială bunele intenții ale adunărilor care botează copii, deoarece
știm ce mare bucurie este atunci când o persoană crescută în
mijlocul nostru vine la credință și cere botezul. Însă trebuie să
vedem ce efecte produce această practică pe termen mai lung. Și
face mult mai mult rău decât bine, ne slăbește adunările și chiar
are potențialul a ne îndrepta spre apostazie. Să învățăm din
greșelile altora și să ne întoarcem la practica înaintașilor noștri,

11. 11
pentru binele copiilor noștri, al adunărilor noastre și pentru
mărturia lui Cristos!