Prezentul mesaj vă invită să faceţi o călătorie imaginară, urmărind drumul omului obişnuit de la o viaţă de păcat la închinarea adevărată şi având ca studiu de caz o femeie samariteană care a trăit pe vremea Mântuitorului, în oraşul samaritean Sihar.
Celebra întâlnire a lui Isus cu femeia samariteană a fost subiectul a multor mii de scrieri şi predici de-a lungul vremii. Hristos, din dragoste pentru un suflet pierdut, se foloseşte de trecutul dureros al acestuia pentru a-i oferi şansa unui nou început.
Este povestea cu care fiecare dintre noi se poate identifica.
3. 3
2. Drumul de la păcat la închinarea adevărată continuă prin omul trimis de Dumnezeu să propovăduiască
Evanghelia.
a. Nu este o opţiune, ci o poruncă a lui Dumnezeu pentru ucenicii Săi: „În sfârşit, S‐a arătat celor
unsprezece, când şedeau la masă; şi i‐a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu
crezuseră pe cei ce‐L văzuseră înviat. Apoi le‐a zis: „Duceţi‐vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia
la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit”. (Marcu
16:14‐16)
b. "Nu ai nici o dorinţă ca toţi cei din jurul tău să fie mântuiţi ? Atunci nici tu nu eşti mântuit. Fii sigur de
asta !" (Charles Spurgeon)
c. Isus ne oferă aici un exemplu de abordare în evanghelizare:
i. Modul de abordare a lui Isus este unul înţelept. El începe umil, cu o cerere (Dă‐mi să beau),
făcând treptat trecerea de la lucrurile naturale către cele spirituale.
ii. Foloseşte mijloace de comunicare adaptate nivelului ei de înţelegere – o lecţie cu obiecte şi o
abordare personală, exemplificată, politicoasă dar directă şi fără ocolişuri în abordarea
problemei păcatului.
EX. Cu puţin timp înainte Isus s‐a întâlnit cu Nicodim, care era tot ceea ce femeia aceasta
nu era, si abordarea lui a fost cu totul alta!
iii. Se asigură că mai întâi cad barierele dintre ei – evidenţiate de întrebarea femeii. „Cum Tu,
Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?”
a. Samaritenii erau în relaţii foarte proaste cu iudeii, care mergeau până la ură
b. În cultura vremii, bărbaţii erau descurajaţi să vorbească cu femeile. Ei erau
învăţaţi de către rabini în felul următor: „Niciodată să nu vorbeşti cu o femeie pe
stradă, chiar dacă ea este mama, sora sau soţia ta!”
Se mergea şi mai departe, până la zicale de genul: „Mai bine să arzi cuvintele legii, decât
să le înveţi unei femei”
„El era iudeu, era era samariteancă; el era bărbat, ea era femeie; el era învăţat, ea era
ignorantă; el era un om moral, ea avea moravuri uşoare; el era bogat şi de clasă
superioară, ea era săracă şi, probabil marginalizată; el l‐a recunoscut pe Isus, ea l‐a privit
doar ca pe un călător ciudat; Nicodim era serios şi demn, ea a fost superficială şi,
probabil, zgomotoasă”. (John: The Gospel of Belief ‐ M.C.Tenney p.92)
iv. Cum ne raportăm noi la cei cărora le ducem vestea bună?
Sunt categorii de oameni la care ne temem sau nu ne simţim confortabili să ducem
vestea bună?
3. Drumul de la păcat la închinarea adevărată trece prin nevoia spirituală de care uneori nu suntem conştienţi,
dar de care Dumnezeu ne reaminteşte în mod constant.
a. La început ochii noştri sunt aţintiţi asupra nevoilor pământeşti. Isus ştie lucrul acesta şi tocmai de aceea
alege ca punct de plecare setea fizică, nevoia de a bea, pentru a ilustra nevoia spirituală după apa vieţii.
i. „Dă‐Mi să beau”, i‐a zis El femeii.
ii. „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?”, i‐a răspuns aceasta, probabil
mirată, indignată, ironică, sau toate la un loc.
iii. „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce‐ţi zice: „Dă‐Mi să beau!”, tu singură
ai fi cerut să bei, şi El ţi‐ar fi dat apă vie.” – Isus face prezentările. Da, Dumnezeu vine să îţi ofere
ceva! Ce moment extraordinar, acela în care realizezi că stai în faţa Unuia infinit mai mare şi mai
vrednic de respect!
iv. A înţeles femeia despre cine este vorba? Cu siguranţă inima ei a început să bată, şi a îneput sp
simtă că persoana cu care vorbeşte este mai mult decât un simplu om. Intuiţia feminină s‐a
4. 4
întâlnit cu Duhul lui Dumnezeu, făcând‐o să îndulcească mult tonul. „Doamne”, îl numeşte ea pe
Isus – Kurios în greacă, şi care înseamnă stăpân, Dumnezeu.
v. Perspectiva omului – diferită de cea a lui Dumnezeu. Sunt puncte de vedere de multe ori total
opuse, asemeni lui 6 şi lui 9.
Ilustraţie – în drumul către birou am fost mai întâi măgulit, apoi iritat că oamenii (o fată,
o bătrână, un vecin) se holbau la mine, întorcând capul. Abia după câteva ore am
observat că purtam pantalonii şi tricoul invers.
b. Perspectiva umană, limitată, a femeii, se lărgeşte pe măsură ce stă de vorbă cu Isus (V.11‐13) până la
punctul în care apare credinţa! Ea a crezut că Isus are apa vie şi că poate să i‐o dea, deşi privirile ei încă
se îndreptau către beneficiile materiale, imediate.
i. Dumnezeu ne oferă viaţa veşnică, iar noi ne mulţumim să visăm la a visa la lucruri mărunte, pe
care le vom cheltui aici pe pământ...
ii. Uneori oamenii vin la Dumnezeu din motive greşite. Suntem datori să avem răbdare cu ei şi să îi
ajutăm să capete imaginea de ansamblu, cea corectă.
4. Drumul de la păcat la închinarea adevărată ajunge la locul în care realizezi că eşti păcătos, ca urmare a
confruntării păcatului din viaţa ta . (V.16‐18)
a. Scopul lui Isus nu este să o judece, să o insulte să o batjocorească sau să o umilească pe femeie.
b. Scopul Lui Isus este acela de a readuce la viaţă conştienţa nevoii spirituale, povara mare a păcatului şi
strigătul sufletului după Dumnezeu.
c. Isus vorbeşte cu autoritate spirituale, cuvintele lui Dumnezeu.
i. Dacă vrei ca vorbele tale să atingă inima omului, ele trebuie să fie inspirate de către Dumnezeu şi
să vină cu autoritatea dată de El! Acesta trebuie să înţeleagă că tu nu vorbeşti cuvintele tale, ci
cuvintele Lui! „Doamne, văd că eşti un prooroc” – proorocul vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu.
ii. Evanghelizarea ta va fi eficientă numai dacă poţi spune din toată inima „aşa vorbeşte DOMNUL”,
chiar dacă nu o vei face cu voce tare!
d. Confruntarea păcatului trebuie să fie preocuparea noastră constantă – aminteşte‐ţi numai că lupta este
cu păcatul, nu cu păcătosul. Tu vrei să îi câştigi pe cei nemântuiţi, nu să îi goneşti prin atacuri la
persoană.
e. Din nefericire, în ziua de astăzi sunt atât de mulţi creştini falşi, care nu trăeiesc ceea ce spun, pentru că
li se prezintă o Evanghelie falsă. Observaţi că Isus nu se întoarce la subiectul păcatului, odată închis. El
este important, dar Isus doreşte să o conducă pe femeie la o supunere totală şi necondiţionată faţă de
Dumnezeu, la o închinare sinceră şi care să îi schimbe total viaţa. El nu îi promite lucruri materiale, nu îi
spune că aici, pe pământ, îi va fi mai bine. Promisiunea lui este legată de o viaţă veşnică, de DARUL lui
Dumnezeu
5. Drumul de la păcat la închinarea adevărată trece dincolo de ritual
a. Atât samaritenii cât şi iudeii recunoşteau că Dumnezeu le‐a poruncit înaintaşilor lor să aibă un loc
special de închinare.
i. Samaritenii recunoşteau doar Pentateuhul, ca autoritate divină, cuvânt al lui Dumnezeu – ei se
închinau pe muntele Gherizim, unde se credea că Avraam i‐a zidit pentru prima oară un altar lui
Dumnezeu (Deut. 12:15)
ii. Iudeii recunoşteau întreg canonul evreiesc, prin urmare aveau ca loc de închinare (2 Cronici 6:6)
b. Ce trist este atunci când ritualul ia locul relaţiei cu Dumnezeu, despărţindu‐ne de Acesta dar şi unii de
alţii! În numele religiei se produc, încă, cele mai mari diviziuni în zilele noastre, suficiente cât să ducă la
ură şi chiar război.
i. Isus începe prin a transmite un mesaj clar: locul închinării nu este mai important decât Cel care
porunceşte şi primeşte închinarea noastră!
5. 5
ii. „Femeie”, i‐a zis Isus, „crede‐Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele
acesta, nici în Ierusalim”. (Ioan 4:21)
c. Ce trist este şi că, deşi credem în acelaşi Dumnezeu, necunoaşterea Cuvântului Său îi duce pe unii către
a nu avea o imagine corectă despre ceea ce este El.
i. Samaritenii nu îl puteau cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că ei au respins profeţii care vorbeau
despre El şi care îi puteau călăuzi în cunoaşterea Lui.
Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea
vine de la iudei. (Ioan 4:22)
ii. Exemplu: modul în care este văzut Dumnezeu de către diferiţi oameni din zilele noastre.
d. Ce trist este că unii oameni nu sunt închinători adevăraţi!
i. Isus vorbeşte despre închinătorii adevăraţi, prin urmare există şi închinători falşi
e. Închinarea adevărată este în duh
i. „Cine este născut din Duh este duh”, spune tot Isus în Ioan 3:6. Duhul nostru este cel care ne
ajută să ne conectăm la Dumnezeu. De acolo ne luăm puterea, de acolo ne luăm energia care să
ne ajute să ne punem viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu.
f. Închinarea adevărată este în adevăr
i. Sfinţeşte‐i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)
ii. Isus i‐a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6)
iii. Această închinare implică o cunoaştere temeinică şi o supunere totală faţă de Cuvântul lui
Dumnezeu. Şi ea este posibilă doar în şi prin Hristos! Mai mult decât orice, închinarea înseamnă
să‐L iubeşti pe Dumnezeu.
g. Oamenii de multe ori înţeleg doar muzică prin închinare. Vedem că închinarea este mai mult de atât. Ea
nu se limitează la momentul prezenţei la Biserică ci este un stil de viaţă!
6. Drumul de la închinarea adevărată nu se termină niciodată – ea este doar începutul, atât pentru viaţa noastră
dar şi pentru viaţa altora!
a. Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci. În fiecare zi Te
voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci. (Psalmi 145:1‐2)
b. La finalul întâlnirii din istorisirea noastră de astăzi, femeia a înţeles un adevăr vital: faptul că Isus este
Mesia, Hristosul.
i. „Ştiu”, I‐a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne
spună toate lucrurile.” Isus i‐a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4:25‐26)
c. Din momentul acela, lucrurile au căpătat o nouă dimensiune. Primul lucru pe care îl face, după
întâlnirea cu Hristos este să le spună şi altora vestea bună! Ruşinea şi povara faţă de păcatele trecutului
dispar şi ea începe să vorbească despre Isus! Oamenii nu doar că o ascultă, dar are loc o adevărată
trezire spirituală! Mulţi cred datorită ei, iar Dumnezeu sporeşte numărul acestora!
i. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi‐a
spus tot ce am făcut.” Când au venit samaritenii la El, L‐au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas
acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. (Ioan 4:39‐41)
ÎNCHEIERE
Dumnezeu ne abordează într‐un mod personal şi ţinând cont de ceea ce suntem – de educaţia, cultură, vârstă, etc. O
face pentru că ne iubeşte şi vrea să ne ofere şansa mântuirii. Dumnezeu te vrea şi pe tine, aşa cum eşti, cu bune şi
rele. Astăzi, dacă El ţi‐a vorbit, nu ezita! Poate că te‐ai oprit, undeva pe drum, în avansul tău către a fi un închinător
adevărat. Nu te opri, continuă! Pentru că apa vie poate veni doar de la El şi orice efort, merită.