Identificare, testarea ecologică şi selecţia genotipurilor adaptate impactului schimbărilor climatice în cadrul speciilor de mazăre, năut, ricin şi bumbac

1. PLAN SECTORIAL
ADER 2020
NR. 1.1.3./2011 FAZA 1
Identificare, testarea ecologică şi selecţia genotipurilor
adaptate impactului schimbărilor climatice în cadrul
speciilor de mazăre, năut, ricin şi bumbac

2. PLAN SECTORIAL– ADER 2020
NR. 1.1.3./2011 FAZA 1
Contractor: Academia de ştiinţe Agricole şi Silvice – Gheorghe Ionescu Şişeşti
Planul sectorial al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Obiectivul general: (acronim) ADESC Numărul /codul proiectului 1.1.3./CPC
Contract: (număr/an) 1.1.3./2011 Act Adiţional: (număr/an) -
Anul începerii 15.11.2011 Anul finalizării 20.12.2014 Durata (luni): 38
Denumirea proiectului: Identificare, testarea ecologică şi selecţia genotipurilor adaptate impactului
schimbărilor climatice în cadrul speciilor de mazăre, năut, ricin şi bumbac
Denumirea fazei: Inventarierea materialului genetic de ameliorare la culturile de mazăre, năut, ricin şi
bumbac.
Persoana de contact (Directorul proiect): Dr. ing Sturzu Rodica Date contact (Tel/Fax, e-mail):
0247440750/0247440386/024744067
office@scdatr.ro

3. PROIECTUL NR. 1.1.3. C.P.C. FAZA 1
Diversificarea materialului biologic existent la culturile de mazăre, năut şi ricin,
conservarea germoplasmei de bumbac şi identificarea unor genotipuri capabile să
răspundă necesităţilor unei agriculturi durabile prin obţinerea unor resurse (proteice,
Obiectivele Proiectului
lipidice, fibre naturale) cât mai ecologice, protecţia mediului (input-uri reduse de
substanţe chimice în tehnologiile de cultură), îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Inventarierea materialului genetic de ameliorare la culturile de mazăre, năut, ricin
şi bumbac.
Obiectivul Fazei

4. PROIECTUL NR. 1.1.3. C.P.C. FAZA 1
Inventarierea şi pregătirea materialului genetic la culturile de mazăre (150 genotipuri),
năut (110 genotipuri), ricin (65 genotipuri) şi bumbac (70 genotipuri).
Rezultatele Identificarea şi înmulţirea unor genotipuri valoroase în vederea testării în reţeaua ISTIS (2
scontate a se mazăre, 2 năut, 1 ricin).
obţine : Aprovizionarea cu materiale şi dotări
Raport de cercetare.
În cadrul fazei I /2011 a proiectului 1.1.3. s-a desfăşurat activitatea 1.1., în urma căreia s-
au inventariat din fondul de germoplasmă existent şi s-au pregătit 150 genotipuri de mazăre,
110 genotipuri de năut, 65 genotipuri de ricin şi 70 genotipuri de bumbac, în vederea
Rezultatele selecţiei materialului biologic valoros şi testării ecologice complexe în faza II/2012.
obţinute: Genotipurile identificate, păstrate în colecţii, sunt reprezentate de soiuri şi linii străine şi
autohtone stabilizate, aflate în diverse verigi de ameliorare.

5. Obiectivele urmărite pentru atingerea scopului propus în cadrul proiectului ADER 1.1.3:
La mazărea de câmp (furajeră) se urmăreşte
identificarea unor genotipuri care să includă în zestrea lor
genetică următoarele caracteristici:
- capacitate mare de producţie (peste 3000 kg/ha) şi
stabilitatea recoltelor an de an;
- conţinut de proteină peste 25% (750 kg/ha proteină
brută);
- rezistenţă/toleranţă la atacul agenţilor patogeni şi a
principalilor dăunători;
- rezistenţă/toleranţă la factorii de stres abiotici:
secetă, arşiţă, temperaturi scăzute, precipitaţii abundente;
- rezistenţă la scuturare (persistenţa hilului pe
sămânţă);
- pretabilitate ridicată la recoltarea mecanizată (tipul
de plantă “afila“).

6. La cultura de năut se urmăreşte
identificarea unor genotipuri cu următoarele
caracteristici morfo-productive:
- productivitate (peste 2000 kg/ha) şi stabilitatea
recoltelor an de an;
- conţinut de proteină peste 22% (440 kg/ha proteină
brută);
- valoare ridicată a MMB – peste 300 g;
- adaptabilitate ridicată la factorii de stres abiotici:
secetă, arşiţă, precipitaţii abundente;
- rezistenţă/toleranţă genetică la antracnoză - cea mai
păgubitoare boală a năutului.

7. La cultura de ricin se are în vedere identificarea unor genotipuri care să includă în genomul lor
următoarele caracteristici morfo-productive:
- productivitate: 2200-2500 kg/ha ;
- conţinut de ulei peste 50% (770-875 kg/ha ulei);
- precocitate ridicată;
- scăderea gradului de ramificare a plantei în vederea îmbunătăţirii pretabilităţii la recoltarea mecanizată

8. La cultura de bumbac se urmăreşte conservarea
germoplasmei existente, completarea colecţiei de soiuri şi linii de
bumbac cu material genetic obţinut prin schimburi cu unităţi de
cercetare/bănci de gene şi evaluarea acesteia în condiţiile climatice din
sudul României (limita cea mai nordică a arealului de cultură a
bumbacului) în privinţa adaptabilităţii, productivităţii şi calităţii fibrei de
bumbac:
- productivitate: 2000 kg/ha bumbac brut;
- conţinut de fibră în bumbacul brut: 36-38% (720-750 kg/ha fibră);
- lungimea fibrei pe sămânţă: 29-32 mm;
- fineţea fibrei: peste 4500 Nm;
- rezistenţa fibrei: peste 1,7 g.f/cm2;
- precocitate ridicată: producţia obţinută până la sfârşitul lunii
septembrie să reprezinte 70% din producţia totală de bumbac brut
recoltat până la căderea brumei (aproximativ 20 octombrie).

9. Plantele de cultură, care fac obiectul proiectului de cercetare 1.1.3, constituie alternative pentru
agroecosistemele actuale în care ponderea o constituie cerealele păioase, floarea soarelui şi porumbul - plante de
cultură care necesită input-uri mari pentru etalarea unei capacităţi de producţie ridicate, cu impact negativ asupra
mediului.
Speciile propuse pentru studiu, fiecare în felul ei, constituie alternative serioase pentru
agroecosistemele din sudul ţării, zonă de cultură caracterizată prin aridizare accentuată, în contextul distrugerii
sistemelor de irigaţii şi imposibilitatea, în prezent, a asigurării cerinţelor pentru apă ale culturilor în vederea obţinerii
unor producţii mari şi sigure:
- cultura de mazăre foloseşte foarte bine rezerva de apă acumulată în timpul iernii, înfloreşte şi fructifică
devreme;
- năutul este specia cea mai rezistenţă la secetă dintre leguminoasele pentru boabe;
- ricinul este o specie care valorifică foarte bine regimul termic excedentar şi regimul hidric deficitar,
reacţia plantei fiind aceea de formare a producţiei pe racemul principal;
- bumbacul este o specie rezistentă la secetă datorită profunzimii sistemului radicular şi perozităţii
plantei.
Germoplasma existentă la cele patru specii, precum şi continuarea lucrărilor de ameliorare în direcţia
îmbunătăţirii productivităţii, stabilităţii producţiei, precocităţii şi calităţii producţiei constituie o contribuţie importantă
pentru obţinerea unor produse cât mai ecologice ca urmare a unor intervenţii mai reduse în cadrul tehnologiilor de
cultură cu subtanţe chimice, cu impact pozitiv asupra protecţiei mediului şi a calităţii vieţii:

10. Valoarea tehnologică şi economică a leguminoaselor pentru boabe (mazărea de câmp şi năut)
Efectul favorabil al leguminoaselor
pentru boabe în asolamentele agricole este foarte
cunoscut, fiind dat în principal de fixarea biologică
a azotului atmosferic prin simbioza cu bacteriile din
genul Rhizobium, în urma căruia solul este
îmbogăţit cu circa 90-120 N kg/ha, rezultând o
importantă economie de energie convenţională
consumată cu producerea îngrăşămintelor chimice,
o scădere a costurilor culturii leguminoase, dar şi a
culturii succesoare, implicit o protejare a solului şi
a apelor freatice de acumulare a nitriţilor şi a
nitraţilor.
Speciile de mazăre şi năut cultivate
în România, cu precădere în zona de sud, au un
complex de agenţi de stres biologici (boli şi
dăunători) mai redus în prezent, datorită condiţiilor
ecologice existente, care se manifestă foarte în
atacuri virulente sau letale pentru plante. Dacă
aceşti agenţi biologici vor suferi schimbări majore
în perioada următoare (10-20 ani), este necesar ca
plantele de cultură (mazărea, năutul) să fie
pregătite prin existenţa unor soiuri/linii care să
poată lupta eficient cu organismele dăunătoare, ce
s-ar putea extinde sau să devină tot mai
dăunătoare.
Producţia secundară a
leguminoaselor (mai ales a mazării) este bogată în
proteine (8-12%), depăşind de 8-10 ori conţinutul
paielor (0,7-1,3%), ceea ce le recomandă în
utilizarea cu succes în furajarea animalelor,

11. Culturile de mazăre şi năut sunt plante cu cerinţe reduse pentru temperatură în primele faze de vegetaţie, ceea ce
permite cultivarea lor la desprimăvărare, mai ales dacă terenul a fost bine pregătit din toamnă, în unele cazuri chiar din
toamnă, cu condiţia ca plantele să nu fie răsărite ori să fie acoperite de un strat de zăpadă, iar gerurile să nu fie excesive în
sezonul rece.
Necesarul de umiditate din sol pentru germinare şi răsărire este asigurat din precipitaţiile acumulate în sezonul rece
(având nevoie de 95-120% din masa seminţei), pe parcursul perioadei de vegetaţie leguminoasele fiind nepretenţioase faţă
de umiditate, fiind chiar defavorizate în anumite fenofaze (înflorire, formarea păstîilor, recoltare).
Perioada de vegetaţie de până la maximum 120 zile calendaristice de la data răsăritului, le permite să evite
momentul instalării secetei de vară (mazărea) sau să suporte temperaturi mai ridicate (năut), datorită unor particularităţi
fiziologice ale plantelor ( stagnarea metabolismului în zilele cu temperaturi mai ridicate de 33°C).
Producţia de proteină brută la mazăre şi năut poate fi de 440-750 kg/ha, la o producţie medie de boabe de
2000-2500 kg/ha şi un conţinut mediu de proteină brută în bob de 26%, existând posibilitatea ca acesta să crească până la
30% atât la mazăre, cât şi la năut.
În cadrul germoplasmei existente la S.C.D.A-Teleorman există genotipuri aflate în stadii avansate de ameliorare
cu conţinut de proteină brută ridicat corelat cu producţii de peste 2000 kg/ha.
Valoarea alimentară a leguminoaselor
Leguminoasele pentru boabe (mazăre, năut) au fost luate în studiu încă din cele mai vechi timpuri (cu peste
5000 de ani î.e n se cultiva mazăre şi chiar năut), fiind descoperite diverse mărturii în siturile arhiologice şi scrieri antice.
Importanţa leguminoaselor luate în studiu constă în valoarea proteică a semintelor (peste 24% proteină brută la
mazăre, respectiv peste 22% proteină brută la năut cu digestibilitate mare (peste 90%), ceea ce le conferă o valoare
alimentară şi furajeră ridicată.
Conţinutul proteic din boabele de leguminoase depăşeşte de 2-4 ori pe cel al cerealelor păioase. Raportul
dintre proteina brută şi componentele neproteice este de 1:2,8 la mazăre şi 1:3,0 la năut. Proteina din boabele
leguminoaselor nu formează acizi urici comparativ cu proteinele animale, a căror acumulare în organismul uman este
dăunătoare.
Costurile necesare pentru obţinera unui kilogram de proteină animală sunt mai ridicate, fiind necesare 5-7 kg
proteine vegetale.
Problema proteinelor în alimentaţia umană şi animală este în centrul atenţiei nutriţioniştilor, deoarece njci un
sindrom de deficienţă nutritivă nu este dăunător organismului ca denutriţia proteică, cantitatea de proteină dintr-o raţie
echilibrată a unui adult trebuie să fie de 1-1,2 g-kg-zi, reprezentând 11-13% din valoarea energetică a acestuia.
Valoarea biologică a proteinelor vegetale ale leguminoaselor este dată mai ales de prezenţa aminoacizilor
esenţiali cistina (2,05 g/16 g N),metionina (0,7-2,05 g/16 g N) şi triptofan (25-94 mg/16 g N) alături de alţi amionacizi (lizina,
tronina, histidina, valina, izoleucina, leucina, fenilalanina şi arginina) în proporţii echilibrate, comparativ cu proteina de
origine animală.

12. Compoziţia chimică a boabelor de năut conferă plantei valoare alimentară deosebită, la 100 g substaţă uscată
fiind înregistrate: carbohidraţi (18%), grăsimi (5.9%), celuloză (4.3%), calciu (210 mg), fier (8,1-10,7 mg), fosfor (270 mg),
provitamina A (350-364 mg), vitamina B1 (0,11-0,33 mg), vitamina B2 (0,56 mg), nicotinamide (2,9 mg), vitamina C (5,6 mg în
boabele uscate şi 8-19 mg în boabele germinate) la care se adaugă aminoacizii esnţiali (0,18-0,28%).
Pe lângă boabele uscate, de la aceste plante se utilizează în alimentaţia omului păstăile verzi, precum şi boabele verzi,
făinuri din boabele uscate, dar şi boabe germinate, care au un conţinut foarte ridicat de vitamina C (năut).
Bioterapeutic, năutul este o plantă excelentă. Seminţele de năut au utilizări terapeutice în medicina umană
tradiţională. Acţionează ca diuretic, contribuind la eliminarea acidului uric şi clorurilor din organism, este antiseptic urinar,
stomahic, energetic, vermifug. Este recomandat în oligurie, litiază urinară, insuficienţă digestivă, combaterea paraziţilor
intestinali, în stări congestive ale ficatului, astenii, activităţi care necesită efort fizic. De asemenea, este recomandat pentru
atenuarea durerilor în pleurezii, nevralgii şi răceli (folosirea cataplasmelor de năut).

13. Ricinul
Ricinul este o plantă uleioasă cu multiple aplicaţii nealimentare, fiind una dintre plantele oleaginoase cu cel mai
mare conţinut de ulei (48,2-58,4%), fără a intra în competiţie cu alte plante uleioase alimentare.
Alături de ulei, seminţele de ricin mai conţin: proteine (15%), celuloză (18,8%), hidraţi de carbon (13-20%).
Principalul acid gras pe care îl conţin seminţele de ricin este acidul ricinoleic (81-90%), alături de care se mai găsesc:
acid oleic (2,0-3,3%), acid linoleic (4,1-4,7%), acid linolenic (0,5-0,7%), acid stearic (0,7-1,1%), acid palmitic (0,8-1,1%), acid
arahidic (0,3-0,8%), acid palmitoleic (urme-0,2%) şi acid dioxistearic (0,6-1,0%).
Uleiul de ricin este folosit din antichitate pentru iluminat (menţine flacăra albă şi fără funingine), la ungerea părului,
pentru obţinerea produselor cosmetice (pentru alungirea genelor).

14. Uleiul de ricin este nesicativ (81-86), reprezentând una din
principalele materii prime în numeroase ramuri industriale:
-industria textilă: degresant, muiant, material de impermeabilizare sau de
fixare a culorilor, obţinerea fibrelor textile grosiere (tulpina de ricin);
-industria aviatică: ca lubrefiant la motoare şi lagăre cu frecări puternice,
lichid pentru cricuri hidraulice de mare performanţă etc;
-industria vopselelor, lacurilor şi emulsiilor de cea mai bună calitate
(datorită adeziunii şi durabilităţii uleiului de ricin), ca ulei dehidratat când
poate depăşi valoarea uleiului de in (culorile nu se îngălbenesc);
-industria cosmeticelor: prin cracarea uleiului de ricin (realizată prin
distilarea uscată la 300°C) se obţin produse intermediare (arome subtile
de flori şi fructe), săpunuri transparente, şampon etc;
-industria cauciucului şi a maselor plastice: se poate obţine cauciuc sintetic
mai economic decât cel natural, mase plastice (râslanul);
-industria tipografică: cerneluri, hârtie-carbon;
-industria pielăriei: detersiv, fixatori de culori pentru pieile naturale
tăbăcite cu crom, obţinerea pielii artificiale, la fixarea flexibilităţii lustrului
etc;
-alte industrii: obţinerea unor acizi graţi speciali, a unor substanţe
sinergice în industria pesticidelor, detergenţi speciali, ceruri speciale etc.
Uleiul de ricin are utilizări largi în medicina umană şi
animală, în special la obţinerea substanţelor cu rol în purgaţie şi pentru
obţinerea unor substanţe folosite în tratarea unor afecţiuni ale epidermei.
Se apreciază că uleiul de ricin are peste 200 de întrebuinţări în care nu
poate fi înlocuit sau în care dă produse indispensabile prin calitatea şi
economicitatea lor.
Uleiul de ricin este o sursă excelentă de biocombustibil,
înlocuind în orice proporţie motorina, putându-se reveni la aceasta fără
probleme şi fără modificări ale motoarelor. S-a calculat că, în ceea ce
priveşte cantitatea de ulei obţinută de pe 1 ha de plante oleaginoase,
ricinul ocupă locul 2, situându-se după palmier, fiind urmat de rapiţă,
arahide, floarea soarelui, şofrănel şi soia.

15. Uleiul de ricin este un lichid vâscos, aproape incolor sau slab gălbui, are miros şi gust particular, o densitate de
0,945-0,966 g/dm3. La 0°C se tulbură, iar la -16°C trece într-o formă albicioasă cu consistenţă moale. Este solubil în alcool,
acid acetic, eter şi cloroform.
Turtele, rezultate după extragerea uleiului de ricin, sunt bogate în albumină şi hidraţi de carbon. După extragerea
alcaloidului toxic (ricinina), precum şi a substanţelor alergene (glicoproteine, toxalbumina) turtele constituie un adaos
valoros în furajele combinate folosite în creşterea animalelor.
Datorită conţinutului ridicat de azot (6,37 %) şi fosfor (2,55%) din turtele de ricin, ele se pot folosi ca îngrăşământ
organic, având o valoare fertilizantă mai mare decât gunoiul de grajd.
Tulpinile de ricin se folosesc pentru fabricarea mucavalelor, hârtiei de ziar a plăcilor aglomerate, a fibrelor pentru
funii, sfoară pentru saci, saltele etc.
Frunza plantelor de ricin este folosită ca hrană în creşterea viemilor de mătase din specia Phylosamia ricini. Mătasea
obţinută de la viermii de mătase crescuţi cu frunze de ricin este de calitate superioară, alb-strălucitoare, cu firul fin (30-35
microni).
Bioterapeutic, uleiul de ricin este folosit ca purgativ şi în parazitoze intestinale, eliminarea negilor, a petelor de ficat
apărute la vârstnici pe faţă şi pe mâini, la tratarea bătăturilor, alopecie, cicatrici cheloide, ulceraţii, acnee. Foloseşte la
prepararea unui unguent cicatrizant utilizat în chirurgie. Posedă calităţi antitumorale şi este utilizat în producţia de
imunotoxine.
Agrotehnic, ricinul are unele avantaje care nu pot fi subestimate: foloseşte efectul remanent al îngrăşămintelor
aplicate plantei premergătoare prin explorarea staturilor mai adânci ale solului datorită sistemului radicular pivotant şi
adînc, consum redus de pesticide, este pretabil la cultivarea pe suprafeţele din jurul localităţilor, valorifică terenurile mai
puţin fertile şi uşor acide, rezistent la secetă din sol datorită pătrunderii rădăcinilor în straturile mai adânci ale solului şi
stratului de pruină sau ceară prezente pe organele aeriene ale plantei.
Ricinul este o plantă meliferă şi ornamentală.
Valoarea economică –utilizări în diferite domenii: industrial, agricol, terapeutic.
Plantă foarte rezistentă la secetă, putând suporta perioade lungi cu temperaturi ridicate şi umiditate atmosferică
scăzută.
Nu intră în competiţie cu alte culturi alimentare, putând fi cultivat pe soluri mai sărace şi suprafeţe situate în
preajma localităţilor, întrucât nu este expus distrugerii de către animale, datorită toxicităţii plantei.
Producţia de sămânţă la hectar în limitele largi, pe plan mondial, de la 600-750 kg/ha pentru soiuri, putând ajunge la
7000 kg/ha în cazul cultivării hibrizilor de ricin.
Producţia de ulei rezultată se situează între 350-650 kg ulei/ha în cazul nefertilizării, neirigat, putând atinge 1600 kg
ulei/ha, în zonele de cultură intensivă.
Ricinul contribuie la purificarea aerului prin cantităţi ridicate de bioxid de carbon (estimată la 17,3 tone/ha) datorită
particularităţilor fiziologice ale plantei.

16. Variabilitatea genetică a caracterelor cantitative în cadrul materialului biologic din colecţia de soiuri şi linii de
mazăre, existentă la S.C.D.A. Teleorman, este mare (tabelul 1), astfel:
• talia plantei are o variabilitate cuprinsă între 29,5 cm (Austin) şi 106,7 cm (Binar);
• înălţimea de inserţie a primei păstăi variază de la 22,0 cm (PMG 201) până la 85,0 cm (Binar);
• numărul de ramuri pe plantă are o variabilitate genetică foarte largă, de la plante fără ramificaţii până la
genotipuri cu 5 ramificaţii pe plantă (Odeon);
• numărul de noduri tulpinale până la prima păstaie este cuprins între 18,7 (T-205/92) şi 8,3 (Koral, Gniewko, TR
90/85);
• numărul de păstăi formate pe plantă are o variabilitate genetică cuprinsă între 4,1 (Eiffel) şi 22,3 (Tara);
• numărul de boabe formate pe plantă variază între 15,1 (F 1422/97) şi 96,0 (PMG-149);
• numărul de boabe în păstaie are o variabilitate cuprinsă între 1,9 boabe/păstaie (Frilene) şi 7,1 boabe/păstaie
(EG-59);
• greutatea boabelor pe plantă este cuprinsă între 3,98 g (F-192/00) şi 23,0 g (TR 44/77);
• masa a o mie de boabe, de asemenea, are o variabilitate mare, de la 168,7 g (Tara) la 319,0 g (F 603/98), circa
88% din genotipurile de mazăre depăşind valoarea de 200 g.
În ceea ce priveşte tipul de plantă, valoarea germoplasmei de mazăre creşte datorită prezenţei tipului „afila” (42
genotipuri), care asigură perspectiva diversificării genetice a materialului biologic existent în privinţa pretabilităţii la
recoltarea mecanizată.
Materialul biologic de năut testat la S.C.D.A. Teleorman în colecţia de soiuri şi linii cuprinde o largă
variabilitate a caracterelor genetice cantitative şi calitative agronomic utile, mai ales în ceea ce priveşte
elementele de productivitate, pretabilitatea la recoltarea mecanizată şi rezistenţa la stresul termic şi hidric.

17. Au fost testate 110 genotipuri de năut, reprezentate prin soiuri şi linii stabilizate caracterizate astfel:
•germoplasma conţine 12 genotipuri cu portul erect al plantei (E), 12 genotipuri cu portul erect/semierect (E/SE),
37 genotipuri cu portul semierect (SE), restul formelor având un port semierect/semiculcat (SE/SC) şi numai 7
genotipuri cu portul culcat (C), caracteristică genetică care este corelată şi influenţează direct recoltarea
mecanizată;
•talia plantei are o variabilitate suficientă pentru a continua lucrările de ameliorare în sensul măririi acestui caracter,
corelat pozitiv cu productivitatea, fiind cuprinsă între 27,0 cm (Zimistanîi) şi 59,4 cm (N-257/01);
•inserţia primei păstăi este un caracter genetic care influenţează în mare măsură reducerea pierderilor de recoltă la
recoltarea mecanizată, având o variabilitate mare, de la 16,0 cm (Zimistanîi) până la 33,3 cm (Ratidium);
•numărul de ramificaţii principale pe plantă, ca element al productivităţii, variază de la 1,0 ramuri/plantă (24 forme)
până la maxim 2,7 ramuri/plantă (Obrazţov Ciflik 1,4 kr (1)), majoritatea având circa 2,0 ramuri/plantă;
•numărul total de păstăi pe plantă, caracter genetic care determină direct productivitatea plantei, are o variabilitate
mare, de la 23,3 păstăi/plantă (EG-107) până la 96,4 păstăi/plantă (N-189/01);
•numărul de păstăi fertile variază de la 22,7 păstăi/plantă (EG-107) până la 80,8 păstăi/plantă (N-189/01);
•numărul de păstăi sterile pe plantă are o strânsă legătură cu rezistenţa plantelor de năut la stresul hidric şi termic,
trei genotipuri fiind foarte rezistente (Cicero, Agonrae, NR. 307), variabilitatea caracterului fiind situată între 0 şi
26,8 păstăi sterile/plantă (PI 357649);
•numărul de boabe formate pe plantă se situează între 16,6 boabe/plantă (PI 357649) şi 97,0 boabe/plantă (N-
189/01);
•numărul de boabe în păstaie, caracteristică care influenţează direct productivitatea plantei, are o variabilitate
cuprinsă între 1,0 boabe/păstaie (numai 6 genotipuri) şi 2,37 boabe/păstaie (NR. 300). De asemenea, se
evidenţiază şi genotipul NR. 26 Ruse (2,1 boabe/păstaie);
•greutatea boabelor pe plantă înregistrează o variabilitate cuprinsă între 4,4 g pe plantă (PI 357649) şi 28,8 g pe
plantă (N-189/01);
•variabilitatea masei a o mie de boabe (MMB) este suficientă pentru îmbunătăţirea acestui caracter, fiind situată
între 165,0 g (PP 87) şi 488,0 g (EG-107). Evidenţiem existenţa în cadrul colecţiei de soiuri şi linii de năut a 70
genotipuri cu valoarea MMB-ului cuprinsă între 250 şi 350 g şi a 3 genotipuri cu MMB mai mare de 350 g (NT 4-90,
348 g; PI 370418, 395 g; EG-107, 484 g);
•culoarea bobului variază astfel: galben deschis, galben, galben roşcat, maro roşcat, maro, negru;
•forma bobului este variabilă de la rotund cu tegumentul neted până la formă muchiată cu tegument rugos.

18. Colecţia de soiuri şi linii de ricin testate la S.C.D.A. Teleorman cuprinde 65 genotipuri care au prezentat o mare
variabilitate genetică a caracteristicilor agronomic utile, astfel:
• talia plantei are o variabilitate cuprinsă între 50,0 cm (M-301/1) şi 126,0 cm (T-444-449/02);
• înălţimea de inserţie a racemului principal, caracteristică a precocităţii, s-a situat între 32,0 cm (Riscio 104) şi 99,3 cm (TR-
248-249/89);
• lungimea racemului principal, oscilează între 15,0 cm (M 301/1) şi 61,6 cm (T-207-215/02);
• numărul de noduri pe tulpină până la inserţia racemului principal arată că cel mai precoce genotip este Hazera 22 (7
noduri), iar cel mai tardiv este TR-144 fără ţepi (13,5 noduri);
• variabilitatea numărului de raceme secundare este mică, fiind situată între 0 şi 3,3 raceme secundare, 9 genotipuri putând
fi considerate monoracemale, 24 genotipuri cu maximum 1 racem secundar, 26 genotipuri cu 1,1-2,0 raceme secundare şi
numai 6 genotipuri cu 2,1-3,3 raceme secundare ajunse la maturitate. Se evidenţiază genotipurile TR 248-249/89, TR
449/92, Interspersed 1, Vir 2, Vir 3, Riscio 104, Ricin ornamental, linia 20Tx6T, linia (3TxTR)VL, care formează practic întreaga
producţie pe racemul principal, obiectiv de dorit în procesul de ameliorare în condiţiile arealului de cultură a ricinului din
România, conferind o pretabilitate ridicată la recoltarea mecanizată, siguranţa şi stabilitatea unor producţii economice;
• numărul de capsule formate pe racemul principal are o mare variabilitate genetică, fiind influenţat în mare măsură şi de
condiţiile climatice din perioada de vegetaţie, este cuprins între 9,5 capsule (Cnes 1) şi 112,5 (TR 144 fără ţepi);
• greutatea capsulelor de pe racemul principal are o variabilitate cuprinsă între 7,5 g (Cnes 1) şi 144,7 g (TR-100/93);
• numărul de seminţe are o variabilitate situată între 13,0 g (Guarani) şi 246,5 g (TR 144 fără ţepi);
• numărul de seminţe seci, caracteristică ce se află în strânsă legătură cu rezistenţa la stresul hidric şi termic, este cuprins
între 2,3 (Ricin ornamental) şi 45,1 (TR 144/93), evidenţiindu-se 10 genotipuri de ricin care au înregistrează un număr de 10
seminţe seci/racem;
• greutatea seminţelor formate pe racemul principal are o variabilitate mare, fiind cuprinsă între 4,0 g (Guarani, Cnes 1) şi
68,5 g (TR 144 fără ţepi);
• randamentul de boabe are o variabilitate genetică foarte mare, oscilând de la 33,3% (Guarani) până la 73,8% (VIR 3);
• valoarea masei a o mie de boabe înregistrează o variabilitate genetică situată între 182,0 g (TR 207-215/02) şi 380,0 g (TR-
20), 44 genotipuri având valoarea MMB-ului peste 250 g;
• procentul de ulei din boabe oscilează între valoarea minimă de 46,8% (Ricin ornamental) şi valoarea maximă de 54,8% (TR
100/93), numai 3 genotipuri înregistrând valori mai mici de 50% a conţinutului de ulei din boabe;
• variabilitatea culorii plantelor în cadrul genotipurilor testate este de la verde nepruinat, verde pruinat, roşu nepruinat la
violet pruinat.

19. Bumbacul
Bumbacul este una din cele mai importante plante tehnice din lume,
folosită atât ca plantă textilă (70-75% din producţia mondială de fibre naturale
filabile şi 50% din producţia mondială de fibre naturale+artificiale), dar şi ca plantă
uleiosă (7% din producţia mondială de ulei alimentar).
Fibra de bumbac este o materie primă prin excelentă, folosită pentru nevoi
vestimentare, casnice şi industriale. Utilizarea atăt de largă se datorează
proprietăţilor fiuico-mecanice cumulate în fibra de bumbac: lungime, grosime,
rezistenţă, răsucire, culoare, elasticitate, higroscopicitate, care-I conferă însuşirea
generală de fibră textilă de cea mai bună calitate, superioară fibrelor textile
artificiale, animale şi chiar altor fibre textile naturalevegetale.
Seminţele de bumbac conţin 20-27% ulei slab sicativ, cu numeroase
întrebuinţăriîn industrie, fiind în acelaşi timp unul din cele mai pretenţioase uleiuri
de masă (după extragerea gossypolului prin hidroliză simplă). Uleiul de bumbac
folosit în alimentaţia umană contribuie la reducerea colesterolului cu 50%.
Uleiul de bumbac se poate folosi direct în alimentaţie sau în industrie la
prepararea conservelor, săpănului, stearinei, glicerinei, vaselinei, diferiţi lubrefianţi
etc.
Din 1000 kg bumbac brut se pot obţine: 3500 m pânză, 10 kg vată, 100 l ulei
comestibil, 450 kg şroturi şi făină furajeră.
Din sămânţa de bumbac prelucrată pentru extragerea uleiului alimentar se
obţin următoarele produse: linters (fibra scurtă)- 5%, coji de seminţe -32%, şroturi-
40%, ulei-18% şi pierderi-2%.
Lintersul se foloseşte în diferite ramuri industriale pentru fabricarea de
vată, fibre artificiale, piele artificială, materiale izolante, celuloid, colodium, sticlă
artificială, hârtie transparentă pentru ambalaj,pelicule cinematografice şi
fotografice, mătase artificială, păr artificial,ebonită ,I multe materiale explozibile:
piroxilină, dinamită, nitroglicerină, praf de puşcă, etc.
Cojile seminţelor se folosesc pentru fabricare diferitelor substanţe
explozibile, hârtie de ambalaj, umplutură în diferite prefabricate care imită lemnul,
izolaţii termice, în îngrăşămintelor, spirtului, dar şi ca nutreţ în hrana animalelor
sub formă de făină.

20. Şroturile conţin 34% substanţe proteice, fosfor, calciu, complexul vitaminelor B şi lipide, fiind folosite în hrana
animalelor, dar şi ca îngrăşământ. După extragerea gossypolului pot fi folosite ca făinuri ăn alimentaţia umană.
Gossypolul extras în procesul industrial este folosit în sinteza unor preparate farmaceutice.
De la bumbac se folosesc toate organele plantei, care au diverse întrebuinţări: din tulpini se obţin combustibili, pastă de
hârtie, plăci aglomerate; scoarţa tulpinii se foloseşte în sinteza unor medicamente; din valvele capsulelor se obţin materii
tanante, se fac aranjamente florale; din frunze se extrag acizi malici şi citrici; din rădăcini se extrag diferite preparate
farmaceutice.
Bumbacul este o cultură meliferă, dar şi o plantă valoroasă agrotehnic:
-este rezistent la secetă datorită profunzimii sistemului radicular şi a perozităţii accentuate a organelor aeriene;
-suportă bine monocultura;
-foloseşte foate bine efectul remanent al îngrăşămintelor aplicate plantei premergătoare, reacţionând bine la doze moderate
de îngrăşare.
Bumbacul este considerat o cultură strategică în multe ţări, datorită multiplelor întrebuinţări în diverse ramuri
ale economiei unui stat.
Ponderea producţiei timpurii (recoltată până la sfârşitul lunii septembrie) din recolta totală de bumbac
brut oscilează între 70-80%, la genotipurile testate în condiţiile deosebit de favorabile pentru bumbac ale anului
2011 situându-se la nivelul de 77,4-99,3%, condiţii abiotice care au influenţat favorabil formarea unui număr mare
de capsule pe plantă, fără să fie prezent fenomenul de avortare a florilor şi tinerelor fructificaţii(capsule tinere cu
diametru de până la 5 mm);
-Lungimea fibrei pe sămânţa de bumbac are limite cuprinse între 28,5-32,5 mm;
-Conţinutul de fibră în bumbacul brut este cuprins între 38-40%;
-Greutatea medie a capsulei are o variabilitate cuprinsă între 5,5-5,8 g.

21. De asemenea, au fost identificate 2 linii de mazăre, 2 linii de năut şi o linie de ricin, care
vor fi înmulţite în anul 2012 pentru a fi testate în reţeaua ISTIS.
Rezultatele obţinute:
În această fază s-a realizat dotarea cu mijloace fixe şi aprovizionarea cu materiale
consumabile necesare atingerii obiectivelor propuse pentru buna desfăşurare a
proiectului.
S-a întocmit raportul de cercetare pentru faza I/2011.
Concluzii:
Obiectivul şi activităţile fazei I/2011 a proiectului 1.1.3./2011 au fost realizate din punct de vedere tehnic în
totalitate, iar din punct de vedere economic în proporţie de 100%.
Propuneri pentru continuarea proiectului:
Având în vedere obiectivul principal al proiectului, precum şi obiectivele măsurabile ale proiectului de
cercetare 1.1.3., considerăm necesară continuarea proiectului pentru a avea posibilitatea diversificării materialului biologic
existent la culturile de mazăre, năut şi ricin, a conservării germoplsmei de bumbac şi identificării unor genotipuri capabile să
răspundă necesităţilor unei agriculturi durabile prin obţinerea unor resurse de materii prime cât mai ecologice, protecţia
mediului, îmbunătăţirea calităţii vieţii, în condiţiile tot mai accentuate de stres hidric şi termic din sudul României, ca urmare
a încălzirii globale.