Violenta in familie

1. V. Gherasimenco
Formele de manifestare a violenţei în familie
"Revista Naţională de Drept", 2006, nr.7, pag.55
* * *
SUMMARY
At this moment the problem of family violence is one of that arouses the attention of the
entire world community.
It is a phenomenon met in well-to-do families from the financial viewpoint as well as in
poor families.
Violence appears in the family's framework not only through aggressive actions that
provoke ache and psychical damages (malicious absorption), but also through the moral
(groundless permanent critics oriented to the person or his physical aspect), economic
(restriction of access at financial resources), sexual (humiliating sexual actions) actions.
Violenţa este inclusă încă la origini în formarea conştiinţei şi afirmarea autonomiei. Ea este
prezentă în toate domeniile vieţii individuale şi sociale. Violenţa nu depinde de condiţia socială,
de educaţie, de rasă, religie sau orientare sexuală. Oricine poate deveni victimă, astfel încât ea se
manifestă în raporturile sociale ca orice fenomen social.
Nu întâmplător violenţa este concepută ca o acţiune coercitivă exercitată asupra unor
persoane în vederea obţinerii unui răspuns conform anumitor interese. Procedând astfel, violenţa
este privită ca o relaţie socială, în cadrul căreia sunt presupuse următoarele elemente:
• Cel care exercită violenţa, autorul violenţei. Acesta poate fi un individ sau un grup de
indivizi. Cel care exercită direct violenţa poate acţiona în vederea realizării intereselor şi
scopurilor proprii sau ale altor indivizi.
• Cel care suportă violenţa, victima violenţei. Acesta poate fi un individ, un grup de
indivizi, o categorie socială sau o societate şi la acest nivel ne confruntăm cu o serie de interese,
scopuri diferite de ale celui care exercită violenţa. În cazul în care scopurile sunt identice, sau
percepute astfel, nu ar mai fi necesară recurgerea la violenţă.
• Acţiunea coercitivă, violenţa ca atare. Prin executarea ei prima categorie urmăreşte să
obţină de la a doua categorie un răspuns, o atitudine, un anumit comportament care sa-i permită
să-şi realizeze scopurile şi interesele.
În contexte interpretative, deosebim:
- violenţa protestară - acţiunile violente întreprinse de grupuri minoritare ca răspuns la
prejudiciul şi discriminările etnice ori rasiale;
- violenţa socializată - dobândirea tehnicilor care implică violenţa colectivă prin
intermediul mass- media;
- violenţa maritală sau familială - ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca
efect maltratarea partenerului sau a copilului.
Sub conceptul de violenţă familială se recunosc manifestări de agresiune verbală,
ameninţări şi atacuri, izolare, pedepsire sau intimidare.
Dezvoltând această noţiune, determinăm următoarele tipuri de violenţă:
• În dependenţă de exercitarea actului violent:
- violenţă directă,
- violenţă indirectă.
Astfel, societăţile contemporane dispun de tot mai multe mijloace de exercitare a unei
violenţe indirecte. Exercitarea ei este tot mai mult transferată de la subiect la obiect; ca urmare,
responsabilitatea şi sentimentul de culpă diminuează. Acţionând prin intermediul obiectelor,

2. individul nu mai este faţă în faţă cu victima sa, încât de multe ori el nici nu ştie ce efecte au
acţiunile sale.
• În dependenţă de modul, poziţia de participare a subiectului şi obiectului la actul de
violenţă;
- violenţă ofensivă ce parvine de la agresor, înjosind victima prin vorbe sau purtare
necorespunzătoare;
- violenţă defensivă sau contra-violenţa victimei, parvine de la victimă cu scopul de a se
apăra de agresor.
• În dependenţă de identificarea persoanei ce exercită actul de violenţă:
- violenţă personală,
- violenţă structurală.
Violenţa personală este exercitată de un individ, care poate fi identificat direct. Violenţa
structurală este impersonală, fiind exercitată de un individ sau de grupuri, ai cărui agenţi nu pot
fi identificaţi în anumite persoane;
- violenţă materială,
- violenţă simbolică.
Violenţa materială este exercitată prin intermediul obiectelor, în primul rând prin
intermediul producerii de bunuri materiale.
Violenţa simbolică acţionează prin apropierea de către unii indivizi a bunurilor sau prin
controlul modului de producere şi de distribuire a lor, prin limitarea posibilităţilor altui individ
de a folosi aceste bunuri potrivit nevoilor şi drepturilor sale. Violenţa simbolică este generată de
anumite coduri, mesaje şi simboluri ce se constituie în factori declanşatori de acte de violenţă
săvârşite de anumite persoane asupra altora.
• În dependenţă de reglementarea normativă a actului violent:
- violenţă legală,
- violenţă ilegală.
Violenţa legală este organizată şi exercitată conform unor norme, coduri de către
instituţiile şi forţele statale.
Violenţa ilegală este exercitată în afară acestor coduri sau împotriva ordinii stabilite.
• În dependenţă de limitele accesibile, permise actelor de violenţă:
- violenţă legitimă,
- violenţă ilegitimă.
Dificultăţile acestei distincţii derivă din politicile sociale ale diferitelor ţări. În cadrul
fiecărei societăţi, monopolul legitimării violenţei este deţinut de către stat. Nu există un acord
deplin cu privire la linia de demarcare precisă între utilizarea legitimă a forţei în familie şi actele
ilegitime de violenţă care se manifestă în cadrul familiei. Astfel, pentru multe persoane, inclusiv
părinţi sau educatori, palma dată unui copil ca sancţiune nu este un act de violenţă, ci un mijloc
de disciplinare firesc sau chiar necesar. De asemenea, în unele sondaje de opinie întreprinse în
alte ţări lovirea soţiei sau chiar a soţului poate fi justificată în anumite condiţii.
Opiniile divergente cu privire la legitimitatea sau ilegitimitatea folosirii violenţei în familie
constituie, de altfel, motivul principal pentru care autorităţile şi, adeseori, victimele evită să le
înregistreze sau să le raporteze ca acte delictuale sau infracţionale. Astfel, se tinde să se ascundă
cifra neagră a violenţei în familie.
După formele de manifestare, persoanele implicate şi mobilurile urmărite, violenţa se
clasifică în:
- violenţă primitivă, a cărei cauzalitate este considerată întâmplătoare, accidentală,
ocaziţională şi se caracterizează prin reacţii spontane ori explozive ale unor persoane. Se
consideră că aceste reacţii au ca factori favorizanţi consumul de alcool, reacţiile conflictuale de
moment etc. Acest tip de violenţă surprinde prin modalităţile de exprimare apreciate ca grosiere
de o simplitate dezarmată;
- violenţa pasională, este caracteristică persoanelor introvestite, egocentriste, cu
instabilitate emoţională şi care au diminuate mecanismele de autocontrol. Acestea au în

3. inventarul lor mobiluri de răzbunare, ură, gelozie, determinate de interesele deosebite, reale sau
exacerbate;
- violenţa utilitară, generată de mobiluri ce urmăresc profitul, interese materiale, bunuri şi
servicii, întâlnită la infracţiunea de şantaj, divulgarea secretului adopţiei;
- violenţa pseudojustiţiară se înfăptuieşte, în general, pentru repararea prejudiciului cauzat
şi pentru pedepsirea făptuitorului de infracţiuni grave (de exemplu, omor, viol). Este practicată
de entitate ce se substituie justiţiei legale1
.
O clasificare specifică a violenţei vizează, de exemplu, scopurile şi motivaţiile agresorului.
Din acest punct de vedere, există două tipuri de violenţă:
- violenţă expresivă, defineşte pe acei agresori care tind să explodeze în situaţiile
conflictuale;
- violenţă instrumentală, un tip de violenţă raţionalizată, controlată şi dirijată.
În urma altui studiu s-au identificat două forme de agresivitate familială cu consecinţe
medicale şi psihosociale importante:
- violenţă familială de durată (cronică), în registru moderat, desimultană, în conformitate
cu atitudinile tradiţionale educaţionale;
- violenţă familială explozivă, în registru acut, deconspirată prin impact medico-legal.
Acţiunile violente se manifestă diferit la nivel de societate, la nivel de relaţii interpersonale
care, la rândul lor, includ şi relaţiile interfamiliale. Scopul persoanei care comite actul de
violenţa este de a deţine puterea2
şi de a exercita controlul în relaţiile familiale prin stabilirea
unor raporturi de subordonare în relaţiile de familie. Violenţa în familie constituie una dintre
modalităţile cele mai dure de discriminare a femeilor pentru care, practic, nu există un mecanism
de eradicare, aplicarea violenţei în familie permiţând transformarea agresiunii într-un model de
conduită pentru bărbaţi în raporturile de familie, conduită pe care copiii o înţeleg ca pe o normă
şi care se reproduce din generaţie în generaţie.
Violenţa în familie se poate manifesta în multe şi variate forme: verbal sau fizic, care
depind atât de cauzele care le determină, cât şi de temperamentul membrilor ei.
Violenţele verbale se pot manifesta prin insulte, certuri, ameninţări sau şantaje. Acestea au
un aspect imoral şi afectează psihicul celui lezat.
Violenţele fizice sunt mai grave şi afectează în principal corpul victimei, dar şi psihicul
acesteia. Se pot manifesta prin leziuni vătămătoare, care afectează integritatea corporală sau
sănătatea victimei, iar în unele cazuri grave de violenţă fizică se poate produce chiar omorul
soţului sau a copilului.
Violenţa fizică în familie se întâlneşte sub două forme:
- violenţe fizice asupra soţului;
- violenţe fizice asupra copilului minor2
.
Violenţa în familie poate îmbrăca o multitudine de forme, printre care:
- violenţa emoţională (insulta, reproşul, atitudinea dispreţuitoare);
- violenţa fizică (aplicarea loviturilor);
- violenţa economică (interdicţia impusă soţiei de a se angaja în câmpul muncii, refuzul de
a-i acorda mijloace financiare pentru întreţinere);
- violenţa sexuală (constrângerea la întreţinerea de raporturi intime, violul, perversiunea
sexuală comisă faţă de copii);
- violenţa sub formă de izolare de societate (limitarea libertăţii de comportament,
împiedicarea comunicării cu părinţii, cu prietenii);
- ameninţările (soţul îşi ameninţă soţia cu abandonul familiei, cu bătaie, o instigă la
sinucidere)3
.
În acest context de idei este importantă explicarea semnificaţiei acestor forme de violenţă.
Violenţă fizică: a împinge, a îmbrânci, a trage de păr, a bate, a lovi cu pumnii sau cu
picioarele, a arde, a strangula, a împuşca, a înţepa, a mutila genital, a omorî. Gravitatea
agresiunilor fizice variază de la zgârieturi până la vătămări grave ale ţesuturilor, ale danturii sau
ale membrelor, provocând uneori handicapuri permanente sau chiar moartea.

4. Violenţa fizică este nucleul dur al violenţei, în care sunt incluse faptele cele mai grave:
omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, vătămările corporale. Cu privire la acest
tip de violenţă Chesnais subliniază că "violenţa în sensul strict, singura violenţă măsurabilă şi
incontestabilă, este violenţa fizică. Este un prejudiciu direct, corporal, contra persoanelor. Ea are
un triplu caracter: brutal, exterior şi dureros. Ceea ce defineşte este utilizarea materială a forţei".
Urmele, în cazul violenţei fizice, se văd, cer spitalizare, analize, expertize. Violenţa fizică are o
istorie mai lungă în câmpul conştiinţei şi cunoaşterii umane, un "prestigiu" social mai mare.
La rândul ei, violenţa fizică cuprinde:
• violenţa fizică activă, prin care se provoacă celuilalt membru de familie o serie de
vătămări (lovirea cu pumnul sau piciorul, sugrumarea, îmbrâncirea, utilizarea armei). În cadrul
acestui tip se înscriu mai multe forme:
- violenţa fizică activă directă (aplicarea de lovituri cu folosirea armei sau doar a forţei
fizice);
- violenţa fizică activă indirectă (provocarea unor daune fizice prin atragerea unei terţe
persoane);
• violenţă fizică pasivă, care impune victimei izolarea, inclusiv refuzul de a-şi vizita copiii.
Aceasta, la rândul ei, include:
- violenţa fizică pasivă directă (acte fizice în scopul blocării realizărilor scopurilor altuia);
- violenţa fizică pasivă indirectă (neîndeplinirea unor însărcinări, prin care se blochează
realizarea scopurilor altuia).
Violenţa sexuală: orice activitate sexuală forţată, incluzând ironii, glume cu aluzie
sexuală, priviri fixe sau concupiscente, comentarii cinice, apeluri telefonice ofensatoare,
propuneri de relaţii indecente, impunerea de a viziona materiale pornografice sau de a participa
în industria pornografică, atingeri neplăcute, raport sexual prin constrângere, viol, incest, sarcini
nedorite, acte de gelozie neîntemeiată, învinuire şi insinuare cu referinţă la raporturi sexuale în
afara cuplului.
Violenţa sexuală reprezintă impunerea relaţiilor sexuale contrar voinţei partenerului.
Violenţa psihologică (verbală): replici sarcastice, observaţii răutăcioase sau umilitoare,
ameninţări, izolare, dispreţ, brutalitate, insulte în public. Acest tip de comportament este calificat
drept un atac la persoană şi la demnitatea fiinţei umane. Violenţa psihologică se caracterizează
prin două forme:
• Violenţă psihologică activă, reprezentând agresiuni verbale periodice şi susţinute la
adresa victimei, inclusiv poreclirea acesteia. Aceasta, la rândul ei, se subîmparte în:
- violenţa verbală activă directă (insinuare sau învinuirea neîndreptăţită);
- violenţa verbală activă indirectă (bârfa şi minciună în adresa altuia);
• Violenţă psihologică pasivă, care constă în întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale
şi sexuale, oprirea accesului la bani sau la alte mijloace economice. Ea cuprinde:
- violenţa verbală pasivă directă (neglijarea, refuzul de a vorbi, de a răspunde la întrebări);
- violenţa verbală pasivă indirectă (refuzul de a da explicaţii sau de a-l apăra pe omul
neîndreptăţit în cazul când se posedă asemenea competenţe).
Violenţa psihică este identificată ca fiind cea mai frecventă formă de violenţă domestică,
dar şi cea mai puţin observabilă şi mai puţin mărturisită. Este un tip de violenţă agravat astăzi de
societatea însăşi, dar ea a existat şi în trecut, fiind un tabu.
Violenţa economică: controlul inechitabil asupra bunurilor materiale, resurselor comune,
fie că se referă la controlul bugetului pentru menaj, fie că la împiedicarea partenerei de a se
angaja la un serviciu sau de a-şi continua studiile. De obicei, sunt negate drepturile femeii asupra
bunurilor comune4
.
Violenţa economică este aceea care afectează bunurile materiale (distrugeri, degradări de
bunuri). Chesnais susţine că ea nu poate fi cu adevărat calificată drept violenţă, deoarece
"violenţa este esenţialmente un prejudiciu adus autonomiei fizice a unei persoane"5
.

5. Violenţa morală: comportament ce subminează sau diminuează tradiţiile culturale ori
religioase, ridiculizând-le, penalizându-le în scopul de a forţa persoana să adere la un alt sistem
de valori.
Violenţa morală, sau simbolică, este o construcţie intelectuală ce trimite la conceptul de
autoritate, la modul în care se exercită raporturile de dominaţie. Din punctul de vedere al lui
Chesnais, pentru care violenţa adevărată este doar violenţa fizică, a vorbi despre violenţa morală
este "un abuz de limbaj propriu unor intelectuali occidentali, prea confortabil instalaţi în viaţă
pentru a cunoaşte lumea obscură a mizeriei şi a crimei".
Pentru a distinge mai precis caracteristicile principale ale acestor forme de violenţă, M.
Strauss a propus delimitarea între două noţiuni: violenţa normală şi violenţa abuzivă. Violenţa
normală se referă la acele acte care urmăresc deliberat suferinţa fizică a victimei, dar beneficiază
de o largă aprobare socială, aşa cum este cazul unei palme date copiilor. Spre deosebire de
violenţa normală, violenţa abuzivă se referă la acte care au un înalt grad de risc în ceea ce
priveşte rănirea sau uciderea victimei, aşa cum este cazul utilizării unor obiecte contondente, al
maltratării cu pumnii, înjunghierii.
Indiferent de aceste delimitări, ambele forme de violenţă sunt nocive, atât pentru faptul că
determină suferinţa sau umilirea victimei, cât şi pentru faptul că violenţa induce violenţa ca
reacţie de răspuns sau de apărare.
Unele aspecte ale acestor forme de violenţă sunt reflectate în proiectul Legii cu privire la
prevenirea şi combaterea violenţei în familie în calitate de tipuri ale constrângerilor violente:
fizică, psihologică, economică şi spirituală. Aceste forme ale constrângerii în cele mai multe
cazuri se manifestă concomitent, fiecare din ele întrunind diferite caracteristici ale violenţei.
Violenţa, sub oricare formă s-ar manifesta, nu trebuie acceptată.
Note:
1
A se vedea: S. Rădulescu, D. Banciu. Sociologia crimei şi criminalităţii. - Bucureşti,
1996, p.193.
2
A se vedea: V. Bujor, O. Popovici. Aspecte criminologice privind infracţiunile săvârşite
cu violenţă: Studiu monografic. - Timişoara: Mirton, 2003, p.20-21.
3
A se vedea: A. Bantuş, A. Bâcu. Violenţa în familie: cauzele toleranţei şi resemnării
victimelor. În: Materialele Conferinţei internaţionale din 16-17 mai 2003 "Violenţa în societatea
de tranziţie". - Chişinău, 2003, p.35-36.
4
A se vedea: V. Bodrug-Lungu. Violenţa prin prisma gender. - Chişinău, 2003, p.14.
5
Gilles Feviol, Adrian Neculau. Violenţa. Aspecte psihosociale. - Iaşi: Polirom, 2003, p.49-
50, 122-126.
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
V. Gherasimenco - Formele de manifestare a violenţei în familie //Revista Naţională de Drept 7/55, 2006

6. Violenţa morală: comportament ce subminează sau diminuează tradiţiile culturale ori
religioase, ridiculizând-le, penalizându-le în scopul de a forţa persoana să adere la un alt sistem
de valori.
Violenţa morală, sau simbolică, este o construcţie intelectuală ce trimite la conceptul de
autoritate, la modul în care se exercită raporturile de dominaţie. Din punctul de vedere al lui
Chesnais, pentru care violenţa adevărată este doar violenţa fizică, a vorbi despre violenţa morală
este "un abuz de limbaj propriu unor intelectuali occidentali, prea confortabil instalaţi în viaţă
pentru a cunoaşte lumea obscură a mizeriei şi a crimei".
Pentru a distinge mai precis caracteristicile principale ale acestor forme de violenţă, M.
Strauss a propus delimitarea între două noţiuni: violenţa normală şi violenţa abuzivă. Violenţa
normală se referă la acele acte care urmăresc deliberat suferinţa fizică a victimei, dar beneficiază
de o largă aprobare socială, aşa cum este cazul unei palme date copiilor. Spre deosebire de
violenţa normală, violenţa abuzivă se referă la acte care au un înalt grad de risc în ceea ce
priveşte rănirea sau uciderea victimei, aşa cum este cazul utilizării unor obiecte contondente, al
maltratării cu pumnii, înjunghierii.
Indiferent de aceste delimitări, ambele forme de violenţă sunt nocive, atât pentru faptul că
determină suferinţa sau umilirea victimei, cât şi pentru faptul că violenţa induce violenţa ca
reacţie de răspuns sau de apărare.
Unele aspecte ale acestor forme de violenţă sunt reflectate în proiectul Legii cu privire la
prevenirea şi combaterea violenţei în familie în calitate de tipuri ale constrângerilor violente:
fizică, psihologică, economică şi spirituală. Aceste forme ale constrângerii în cele mai multe
cazuri se manifestă concomitent, fiecare din ele întrunind diferite caracteristici ale violenţei.
Violenţa, sub oricare formă s-ar manifesta, nu trebuie acceptată.
Note:
1
A se vedea: S. Rădulescu, D. Banciu. Sociologia crimei şi criminalităţii. - Bucureşti,
1996, p.193.
2
A se vedea: V. Bujor, O. Popovici. Aspecte criminologice privind infracţiunile săvârşite
cu violenţă: Studiu monografic. - Timişoara: Mirton, 2003, p.20-21.
3
A se vedea: A. Bantuş, A. Bâcu. Violenţa în familie: cauzele toleranţei şi resemnării
victimelor. În: Materialele Conferinţei internaţionale din 16-17 mai 2003 "Violenţa în societatea
de tranziţie". - Chişinău, 2003, p.35-36.
4
A se vedea: V. Bodrug-Lungu. Violenţa prin prisma gender. - Chişinău, 2003, p.14.
5
Gilles Feviol, Adrian Neculau. Violenţa. Aspecte psihosociale. - Iaşi: Polirom, 2003, p.49-
50, 122-126.
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
V. Gherasimenco - Formele de manifestare a violenţei în familie //Revista Naţională de Drept 7/55, 2006