o fotografie miscata

1. Electoratul romanesc: o fotografie miscata
H.-R. PATAPIEVICI
Recent publicatul "Barometru de opinie publica - Mai '99" a starnit senzatie prin
amploarea modificarilor politice. Consolidarea PDSR, revenirea lui ion iliescu,
prabusirea lui Emil Constantinescu si a CDR, popularitatea disidentei pedeseriste
conduse de Teodor Melescanu - lansata ca fiind un "miracol sociologic" -, toate acestea
au fost amplu comentate. Nu vreau sa ma alatur corului de jurnalisti, politologi, analisti
politici si politisti care si-au exersat perspicacitatea profetica pe materia fragila si volatila
a recentului sondaj. Este suficient sa spunem ca specialistii care l-au mosit au cazut de
acord ca indicatiile lui se inscriu pe o tendinta stabila a curentului de opinie, astfel ca
rasturnarile spectaculoase pe care ni le anunta ar fi mai degraba confirmari ale unui
trend de durata decat efemeride ale unor fluctuatii de umoare. In ce ma priveste, as dori
sa degajez din "Barometrul de opinie publica" convingerile neexprimate care, in opinia
mea, par a fi stat la baza raspunsurilor exprimate. Scurt spus, as dori sa schitez un
portret robot al psihologiei alegatorului de azi din Romania.
O nemultumire izvorata din frustrare
"Barometrul" se deschide cu o intrebare lipsita de neutralitate. Intr-o tara in care rari
sunt oamenii care sa nu se creada mai destepti decat oricine s-ar afla la putere, iar
semnul istetimii consta in a-i considera pe toti (cu exceptia ta) prosti, intrebarea daca
tara noastra se indreapta intr-o directie buna? nu poate primi decat un raspuns negativ:
intr-adevar, 66% din oamenii acestei tari cred ca directia in care se indreapta Romania
este gresita, doar 22% cred ca directia este buna, in timp ce 12% nu se pot pronunta.
am sentimentul ca raspunsurile exprima corect starea de nemultumire, dar mai cred ca
nemultumirea exprimata isi asociaza la elanurile ei negative o frustrare deloc neglijabila,
- si tenace. Sa ne uitam, spre pilda, la lucrurile de care oamenii se tem cel mai mult in
prezent si sa comparam cu situatia din octombrie '96: cu o exceptie (viitorul copiilor),
populatia este mai putin anxioasa acum decat acum trei ani (am lasat deoparte teama
de razboi, deoarece aceasta este o ingrijorare evident conjuncturala): preturile, boala,
somajul, criminalitatea, tulburarile sociale - toate starnesc semnificativ mai putine temeri
in mai '99 decat in octombrie '96. E drept, creste de la zero la 32% un indicator global,
care este teama de viitorul copiilor, ceea ce, cu siguranta, exprima o grava incertitudine
referitoare la viitor. Nu mai putin, viata in prezent este, potrivit celorlalti indicatori, mai
sigura decat acum trei ani. Ei bine, ceea ce frapeaza este ca nemultumirea generala e
construita mental de subiectii sondajului independent si oarecum in ciuda sporirii
sigurantei prezentului. Or, cand nemultumirea nu e sensibila la indicatorii care o
contrazic inseamna ca resorturile ei sunt mai adanci. Este o nemultumire care aduna la
motivele obiective de nemultumire ratiunile ei speciale, care sunt subiective si tin de
frustrare. Semn ca exista un numar semnificativ de asteptari care au fost inselate (lucru
pe care ar trebui sa-l decodeze oamenii politici). Mai mult, ceea ce aflam din
identificarea unei nemultumiri care se autointretine este nu atat ca nemultumirea este
generala, cat faptul ca frustrarea a castigat deja 2/3 din electorat. acest electorat
impartaseste sentimentele clasice ale celui abandonat: el crede ca celor care conduc

2. tara nu le pasa de el (86%), ca el, cel abandonat, nu poate controla ceea ce se intampla
in jur (78%), ca nimeni nu e interesat de ce gandeste el (73%) si ca aceia care au
putere cauta sa profite de toata lumea (86%). identificarea corecta a acestui abandon
afectiv mi se pare importanta: suntem un electorat pentru care frustrarea (resentimentul
unor asteptari violate) autointretine nemultumirea (amanarea unor posesii la indemana).
Daca adaugam la aceasta observatie numarul intotdeauna relativ mare de oameni care
fie nu stiu si nu se pronunta, fie, pur si simplu, nu au nici o opinie asupra chestiunii
aflate in dezbatere, obtinem o prima caracterizare a aproape trei sferturi de electorat:
nemultumire, frustrare si apatie. Cu urmatoarea calificare: apatia frustrata este o forma
inca pasiva de agresivitate, iar nemultumirea e alimentata de sentimentul unui abandon
adanc, care coloreaza orice perceptie in negru. altfel spus, la populatia surprinsa de
"Barometru", indicele subiectiv de nemultumire imi pare a fi sensibil superior indicelui
"obiectiv" de insatisfactie (exprimat prin incapacitatea de a dobandi anumite bunuri
cuantificabile).
ipoteza mea de lucru este ca multe din raspunsurile consemnate de "Barometru" pot fi
plastic vizualizate ca reactii tipice ale unei persoane fictive, inzestrata cu o psihologie
anume. Pana acum am degajat trei din trasaturile acestei psihologii: frustrarea (ca
radacina a nemultumirii) si negativismul (ca incapacitate de a ingloba in tabloul general
semnele bune) sunt bolta al carui pilon central este abandonul afectiv (sentimentul
deocamdata dezabuzat, dar care poate deveni foarte usor agresiv, ca nimanui nu ii mai
pasa de "mine", cel abandonat). Sa trecem la fondul politic al acestei psihologii
framantate.
Fragilitatea valorilor pozitive
Un fapt remarcabil, care ar parea sa fie un vot de incredere acordat democratiei, este
ca nimeni, in Romania de azi, nu se mai teme de instaurarea unei dictaturi (8% din
populatie avea totusi aceasta temere, in octombrie 1996). In acelasi timp, intre 41%
(CDR) si 59% (PDSR) din electoratul fiecarui partid crede ca in Romania ar fi bine sa
existe un partid unic (cu exceptia notabila a apR-ului, ai carui membri cred doar in
proportie de 16% ca ne-ar prii un singur partid). Optiunea periculoasa pentru partidul
unic nu pare insa a avea un inteles pozitiv - de tipul "vrem ordine prin incolonarea
tuturor" -, ci unul pur negativ: este vorba de neincrederea, combinata cu repulsie, pe
care populatia o resimte fata de toate institutiile politice. Partidele politice, parlamentul,
guvernul si presedintia intrunesc procente de neincredere de peste 60%. In jur de 60%
este neincrederea fata de sindicate, banci si justitie. Ceva mai bine, dar cu procente de
neincredere care nu scad sub 49%, stau SRi, politia si primariile (e de remarcat
increderea relativa pe care oamenii o au in primarii alesi, semn ca oamenii pe care i-au
ales direct i-au dezamagit mai putin decat cei pe care i-au ales prin listele de partid).
Insa incredere neta nu are poporul Romaniei decat in armata si Biserica, doua institutii
care, mi se pare, sunt judecate pur simbolic si nu in functie de realizarile lor. Daca
Biserica s-ar ocupa de salarii, iar armata de administratia publica, popularitatea lor, sunt
convins, ar fi la fel de scazuta. In asteptare, 87% din oameni cred in puterea rugaciunii.

3. O lipsa a sondajului consta in faptul ca nu a fost pusa intrebarea referitoare la
increderea pe care le-o inspira oamenilor Statul, scris cu majuscula. am fi avut inca un
punct major de sprijin pentru increderea populatiei. In mod limpede, in rand cu puterea
rugaciunii, veracitatea Bisericii si bunatatea armatei, oamenii acestei tari manifesta o
solida incredere in Stat. Nu in institutiile lui, care, cum am vazut, nu sunt deloc populare.
ideea de stat este cea care starneste increderea electoratului. Statul nu e privit ca o
institutie functionala, ci oarecum in felul in care medievalii priveau formele substantiale.
Forma substantiala a corpului natiunii, Statul este invocat, la noi, ca si cand ar fi un
arheu. Numai astfel se poate naste ideea curioasa, identificabila ca premisa la multe din
raspunsurile consemnate in "Barometru", ca Statul nu este un instrument al politicii
partizane, ci expresie a ceva aflat dincolo de partide si de societate. aceasta fixatie
stataloida explica de ce electoratul nostru poate fi mobilizat atat de usor in jurul
chestiunii statului unitar si indivizibil: deoarece, fiind expresia corpului invizibil al natiunii,
Statul nu poate fi decat unitar si indivizibil (altfel natiunea s-ar narui), iar poporul care il
sustine trebuie sa fie omogen si unit (altfel neamul s-ar dizolva).
Pariind pe un stat-idee puternic si aflat au-dessus de la m•lŽe, e firesc ca populatia sa
extraga o vie nemultumire din faptul ca institutiile statului sunt ineficiente. O majoritate
nelinistitoare asteapta de la stat cam totul. Peste 90% din populatie crede ca statul
trebuie sa intervina in reducerea somajului, peste 80% crede ca statul trebuie sa
stabileasca preturile, peste jumatate din electorat e convins ca bunastarea fiecarui om
depinde in principal de stat. Mai mult, peste 34% din oamenii acestei tari cred ca statul
ar trebui sa intervina in activitatea partidelor politice (exceptia, inca o data, o constituie
apR, cu doar 26%). O majoritate confortabila dintre noi imputa statului situatia grava in
care se gaseste fiecare, in mod personal, si invinovateste institutiile statului ca acestea
nu iau masuri pentru a imbunatati, pentru fiecare in parte, conditiile de viata. Toate
acestea sugereaza cu tarie ca o majoritate semnificativa a electoratului romanesc este
profund etatista, crezand ca prezenta statului in toate sectoarele vietii publice si private
este nu doar acceptabila, dar chiar benefica. La profilul psihologic al fiintei colective
fictive, pe care am imaginat-o ca gandeste si simte in electoratul din Romania, putem
adauga, la insusirile deja identificate, urmatoarele trasaturi: repulsie fata de institutiile
politice, atasament fata de ideea de ordine, neincredere in majoritatea institutiilor
statului si, in acelasi timp, credinta ferma in caracterul transcendent al ideii de stat.
Cu toate acestea, functiile statului sunt putin ori deloc cunoscute. Peste 80% din
populatie nu stie cui sa se adreseze in cazul unor probleme specifice (locuri de munca,
banca, politie, administratie, tribunal, sanatate), ceea ce sugereaza ca structura interna
a statului este ignorata de majoritatea celor care isi pun toate sperantele in el si ca
functionarea institutiilor care furnizeaza servicii comunitare este extraordinar de slaba.
acum, desi peste 70% din persoanele intrebate au certitudinea ca succesul in afaceri e
datorat ilegalitatilor si folosirii ilicite a relatiilor personale, doar sub 15% din populatie
reclama mituirea functionarilor publici. Cum poate fi atat de multa coruptie daca atat de
putini oameni se ciocnesc in mod nemijlocit cu ea? Este oare aici o contradictie? Mai
degraba nu. Inclin sa cred ca oamenii judeca cu doua masuri ceea ce fiecare face
pentru sine (eu nu pot fi corupt: orice as face, am motivele mele) si ceea ce vede pe
altul ca face (coruptia e intotdeauna a altora): necrutator cu semenul sau, cetateanul

4. roman este in acelasi timp excesiv de ingaduitor cu el insusi. E ceva inconsistent-
bovaric in aceasta atitudine. Ea constituie un soi de fundal, atat al nemultumirii cat si al
valorilor afirmate ca fiind pozitive. Exista un soi de halou bovaric, care se poate ghici in
spatele multora dintre raspunsurile inregistrate de "Barometru".
O ilustrare a acestui irealism bovaric de fond este atitudinea electoratului romanesc fata
de piata libera. Peste 90% din populatia Romaniei, calculat pe partide ori personalitati
(pp. 93-94), si, in mod ciudat, doar 85% din populatie, calculat global (p. 49), se
pronunta pentru economia de piata. Bizar este ca aproape jumatate dintre cei
chestionati (49%) se considera ca facand parte din clasa de mijloc, in conditiile in care
comportamentul lor practic este hotarat anticapitalist. Foarte putini si-ar investi banii in
afaceri, cei mai multi prefera plasarea sigura, fie in investitiile simbolic-reprezentative
(casa, masina), fie in profituri potential lipsite de risc (depuneri la banca). Sa nu uitam
ca majoritatea favorizeaza interventionismul ca ceva de la sine inteles. In fond, am
impresia, acceptarea capitalismului este mai degraba rezultatul unui marketing de
succes, sentimentul profund al electoratului fiind acela ca e normal sa astepti toata
initiativa de la stat, deoarece, in viziunea acestei majoritati, functia naturala a statului
este sa asiste indefinit, oricand, oricat, pe oricine. In acelasi timp, sa ne amintim, aceiasi
oameni manifesta o radicala neincredere fata de institutiile statului de la care asteapta
totul. Nu vad aici nici o contradictie. Oamenii sunt profund etatisti, asteapta totul de la
stat si, in acelasi timp, remarca faptul ca institutiile statului nu raspund asteptarilor lor
maximaliste. De aici provine nemultumirea cuantificabila. Nemultumirea
necuantificabila, adica frustrarea, provine din sentimentul "celor de jos" ca "cei de sus"
au batjocorit asteptarile lor inselate si i-au abandonat.
Schita de portret
Sa rezumam. indiscutabil, fondul general este nemultumirea. Din ultima luna a
guvernarii PDSR si pana astazi, al treilea an al guvernarii CDR/PD, numarul celor
profund nemultumiti de conditiile lor de viata s-a dublat, numarul celor foarte multumiti a
scazut cu doua treimi, iar al celor destul de multumiti s-a redus cu 32%. 40% din
populatie apreciaza ca o duce mai prost decat acum un an, 39% are venituri numai
pentru strictul necesar, iar 36% nu acopera nici macar nevoile supravietuirii. Daca ne
uitam insa la tabelul cu lucrurile de care cetatenii Romaniei se tem cel mai mult in
prezent si comparam aceleasi intrebari cu situatia din octombrie '99, descoperim ca
teama de preturi a scazut cu 35%, teama de somaj a scazut cu 56%, teama de
criminalitate a scazut cu 65%, teama de tulburari sociale a scazut cu 45%, chiar si
teama de boala a scazut cu 13%. altfel spus, siguranta vietii a crescut. Daca ar avea
bani, 29% din oameni ar darui banii altor persoane, ceea ce sugereaza consolidarea
unei deloc neglijabile componente comunitare, care a crescut spectaculos fata de acum
trei ani, si anume cu 62%. Prin urmare, exista o imbunatatire a sigurantei vietii si, intr-un
fel paradoxal, a solidaritatii comunitare. Spre pilda, viziunea despre protectia chiriasilor
si drepturile legitime ale proprietarilor este foarte corecta la 78% din populatie, exista o
judecata surprinzator de impartiala asupra agitatiilor sindicale (vezi p. 56), iar distributia
solutiilor pentru rezolvarea chestiunii greco-catolice dovedeste un remarcabil bun simt
(p. 57). Ei bine, ceea ce frapeaza la raportul dintre nemultumire si existenta

5. indiscutabila a acestor imbunatatiri este faptul ca imbunatatirile, desi resimtite, nu sunt
explicit recunoscute ca imbunatatiri. Suntem, prin urmare, o populatie nu doar
nemultumita, ci si frustrata. In opinia mea, frustrarea se manifesta prin refuzul de a lua
act de anumite progrese. Totul este inecat in nemultumire si in refuzul de a vedea
partea plina a sticlei. Deoarece indicele subiectiv de nemultumire depaseste temeiurile
obiective de nemultumire, putem spune ca populatia Romaniei este una care a
interiorizat un resentiment. Consecinta politica ingrijoratoare a acestui fapt este ca
electoratul romanesc este unul care se defineste prin nemultumirea lui, un electorat
care gaseste in faptul ca este nemultumit o eticheta identitara si un prilej de satisfactie.
Riscand paradoxul, voi spune ca populatia Romaniei supraliciteaza nemultumirea
deoarece nemultumirea fata de stapanire a devenit o marca a inteligentei personale, a
independentei institutionale si a autoritatii sociale. Societatea noastra este multumita sa
fie nemultumita in grad extrem.
Este, cred, paradoxul profetilor apocaliptici: cand dezastrul confirma profetiile de care
atarna mandria unui neam, dezastrele produc satisfactie. Politic vorbind, riscul nu tine
de faptul ca populatia Romaniei este nemultumita, ci de faptul ca este in mod esential
frustrata. In plus, ingrijorarea sporeste daca ne gandim ca 28% din populatie
interpreteaza starea proasta in care ne gasim in termeni de dezordine, nesiguranta si
haos. Se stie ca oamenii care interpreteaza dezastrul in termeni de dezordine deplang,
in fond, absenta unei forte care sa impuna ordinea. Sociologic vorbind, ar fi de mare
interes sa aflam cum anume s-a ajuns ca nemultumirea sa faca sistem cu prestigiul
social, altfel spus de ce da atat de bine sa fii nemultumit, in Romania de astazi.
Negativismul agresiv al presei cotidiene si stilistica tip ghilotina a celor mai ascultati
lideri de opinie fie a creat, fie a consolidat un stil de reactie la realitatea politica,
deopotriva irelevant si iresponsabil, care, cred, e potential periculos pentru echilibrul
democratic al tarii.
Totusi, nu trebuie trecut cu vederea un segment important al societatii romanesti, situat
intre 25 si 35%, care recunoaste o anumita stabilitate in viata sa (9% din oameni traiesc
mai bine decat acum un an, iar 33% aproximativ la fel). acesti oameni cred ca Romania
este, in principiu, bine orientata (22% cred ca lucrurile merg in directia buna), nutresc un
optimism moderat (23% din cei intrebati cred ca peste un an vor trai mai bine, iar 25% -
la fel). acest segment, adesea ignorat (good News, no News), constituie o garantie de
stabilitate si progres.
In concluzie. Electoratul din care facem parte este un electorat nemultumit si frustrat,
plin de resentiment fata de cei care, considera el, i-au inselat asteptarile. Reverent fata
de autoritatea abstract-ideala a statului, este neputincios in fata institutiilor sale
concrete, pe care le dispretuieste atat pentru ca nu se potrivesc reveriilor sale, cat si
pentru ca, neajutorat si bovaric, le ignora functionarea. Este etatist intr-un grad extrem,
adica fara capacitatea de a-si sezisa inconsistentele. Simpatizant bovaric al ideii de
piata libera, lipsit de initiativa, electoratul nostru este mai degraba atasat solutiilor
personal-comunitare, decat celor legal-institutionale. Este un electorat care
antipatizeaza grav clasa si institutiile politice, care crede in stat fara sa ii cunoasca
institutiile, puterile si functiile, un electorat ros de sentimentul ca institutiile nu-l

6. reprezinta, ca marii lumii il abandoneaza, confuz in aspiratii, tenace in ceea ce refuza si
increzator doar cu lucrurile care ii impun fara sa il atinga direct (armata, Biserica).
Concluzii
Daca nu ar cuprinde si unele (dar nebagate in seama) semne pozitive, acest portret ar
ridica serioase semne de intrebare in privinta viitorului democratic al Romaniei. S-ar
zice ca formula politica a omului care domina azi Romania este data de tripleta "etatism,
interventionism, populism", convertita oportunistic la filozofia economiei de piata libera,
la respectul proprietatii si la solutiile legale. atunci, daca este asa, maine se va vota
masiv la stanga, iar stanga interventionista, populista si adulatoare a statului-
atotcompetent, va modela o Romanie pe placul colectivistilor. Dar ar putea sa nu fie
asa. Sa privim pentru o clipa conflictul dintre valorile adverse - etatism, populism versus
piata libera, individualism - ca fiind expresia normala a unor ireconciliabile de tip isaiah
Berlin. Daca oamenii pot trai echilibrat nutrind idealuri mutual incompatibile, de ce
comunitatile nu ar putea intretine un imaginar construit pe valori care s-ar exclude
violent numai daca li s-ar acorda putere integrala asupra altora? Numai un nebun ar
opera acest transfer de putere. Ramane inca omului politic o marja importanta de joc
pentru a mobiliza actualele inclinatii de psihologie politica ale electoratului romanesc nu
in jurul colectivismului, ci in jurul valorilor individualismului capitalist. Fixatia stataloida
poate fi neutralizata dand simbolic imaginii statului ceea ce adoratorii lui bovarici cred
ca i se cuvine. Impotriva ideii de stat nu trebuie duse inutile lupte epice: statul trebuie in
mod tacit redus la ceea ce merita, prin consolidarea si progresul pietei libere. Singurul
lucru cu adevarat grav mi se pare a fi combinatia exploziva dintre frustrare si abandon,
care marcheaza atat de evident raspunsurile noastre la acest "Barometru". Oamenii
politici responsabili ar trebui sa deschida urechile si sa-si ascuta ochii. Ca sa nu spun
ca ar trebui sa isi deschida inima si sa coboare din inaltimile arogante ale oficiului de
care abuzeaza prin derogare. La picioarele lor se afla un intreg electorat abandonat