jkl

1. Structura psihicului uman.

2. SISTEMUL PSIHIC UMAN ESTE
FORMAT DIN TREI STĂRI
PRINCIPALE: INCONSTIENT,
SUBCONSTIENT SI CONSTIENT.

3. Inconştientul numit şi psihicul primar sau
“de profunzime” este format din
totalitatea fenomenelor psihice latente,
care scapă conştiinţei. Fenomenele
inconştiente se manifestă la copil în
primul an de viaţă, iar la adult, în stare
de somn, somnambulie, hipnoză, transă,
sau de beţie gravă. Conţinutul vieţii
psihice inconştiente îi formează
reflexele, instinctele, impulsurile etc.

4. Subconştientul, numit preconştient sau
postconştient, formează zona de tranziţie
dintre inconştient şi conştient cuprinzând
acele fenomene psihice care, fie că au fost
cândva conştiente, postconştient, fie că vor
deveni conştiente, preconştient. Ribot
numeşte subconştientul “conştiinţa stinsă”
sau “conştiinţa latentă”. El îndeplineşte de
fapt, funcţia de rezervă sau “cămară” a
conştientului, în care sunt stocate acele
elemente cu care conştiinţa nu operează,
dar la care poate apela la nevoie.

5. Conştientul sau zona clară a
psihicului uman, este formată de
acele fenomene psihice de care ne
dăm seama. Aşa realizăm ceea ce
se petrece în noi şi cu noi, conştiinţa
de sine, dar ne dăm seama de ceea
ce se petrece şi dincolo de noi,
conştiinţa de lume. Datorită
conştientului, noi realizăm o
adaptare corectă la mediu, având un
comportament adecvat.

6. Buna funcţionare a sistemului psihic e
condiţionată de interacţiunea
elementelor sale componente. Sistemul
psihic este un sistem de
autoreglare. Unii autori interpretează
conştiinta static sau topic, comparabilă
cu câmpul vizual, ce dispune de zone
centrale şi zone periferice. Alţii aduc o
viziune dinamică, în care Eul operează
transformări ca un sculptor în piatră..

7. În concluzie, conştiinta este o
formă supremă de organizare
psihică, prin care se realizează
integrarea subiectiv-activă a
tuturor fenomenelor vieţii psihice
şi care facilitează raportarea
continuă a individului la mediu

8. Şi, în sfârşit, sistemul psihic face
parte din categoria sistemelor
hipercomplexe, având o dublă
deschidere spre interior şi
exterior, precum şi o dinamică
proprie, care-i asigură
dezvoltarea.