1. inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/sa-intelegem-islamul-1-ciocnirea-francilor-cu-mohamedanii/
Să înțelegem Islamul (1): Ciocnirea francilor cu
mohamedanii
Azi, 10 octombrie 2012, se împlinesc 1280 de ani de la momentul Poitier sau Bătălia de la Tours.
Cum va arăta Europa peste 20 de ani, la 1300 de ani de la strălucita victorie a francilor? Dar, mai
ales, cum va arăta Franța?
”Influxul masiv de Islam în țara noastră e un fapt major. Cu toate necunoscutele și îngrijorările pe
care le ridică, se produce incontestabil. Această provocare se află abia la început. Dar pentru a
învinge, creștinilor nu le este interzis să fie inteligenți”, comenta caustic și trist istoricul Jean Sevillia.
Răspunzând unei invitații din partea platformei bastiat.net, Jean-Jacques Walter, inginer și un
prolific intelectual, autor al mai multor cărți și articole pe subiecte cât se poate de variate (de la
artă, la problema pensiilor, de la regimurile totalitare, la religii, și în special Islam) a ținut un discurs
despre ciocnirea Islamului cu primii regi ai Franței (francii) și natura ideologiei mohamedane. Scrierile
sale sunt impregnate de logică, precizie de inginer și claritate.
Autorul este capabil să citeze Sure din 3 editii diferite ale Coranului, indiferent de subiect, așa cum
a demonstrat-o parlamentarilor în timpul disputei pe marginea purtării în public a vălului islamic.
Traducerea de mai jos este discursul de la dineul din 16 februarie 2008 cu titlul: Să înțelegem
Islamul
Să înțelegem Islamul de Jean-Jacques Walter
Una dintre regulile civilizaţiei iudeo-creştine este aceea că legea e superioară puterii. Cea mai veche
demonstrație în acest sens se află în scena în care David o seduce pe Batşeba, soţia lui Urie Hititul.
Când David a aflat că Batşeba e însărcinată, nu a ştiut cum să-i explice lui Urie şi a pus să fie ucis,
pentru a nu mai fi nevoit să-i dea socoteală. David a fost pedepsit de Dumnezeu. Deși era rege, nu
avea dreptul să-și ucidă aproapele pentru a-i lua soția: legea este mai presus de rege. În Vechiul
Testament, această istorisire este prezentată ca o pildă, dar, în fapt, a fost nevoie de 3000 ani
pentru ca acest principiu să fie integrat în societăţile creştine. Cu numai două secole în urmă, a
existat un principiu juridic în Franţa: „Rex a legibus solutus est”; adică, legiuitorul este mai presus de
lege. Îmi amintesc o discuţie avută cu zece ani în urmă, cu un membru al Consiliului de Stat. Mi-a
zis: „Da, desigur, statul este supus legii ca oricine altcineva, dar se află cu un pas deasupra ei”. Este
exact ceea ce observa Orwell: „Toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii”.
A fost nevoie de două mii de ani pentru ca principiul egalităţii să fie adoptat de către societate.

2. A fost nevoie de două mii de ani pentru ca principiul egalităţii să fie adoptat de către societate.
Când se analizează societățile care au fost modelate de o ideologie, este important ca ideologia
să fie foarte atent privită, pentru că ea este cea care se va impune în cele din urmă şi care va
schimba societatea. Acest lucru este valabil și în cazul Islamului. Ceea ce contează este ideologia
sa şi nu modul în care aceasta este integrată în diferite ţări. Războaiele dintre Franţa şi Islam sunt
un exemplu. Vorbim mereu de Poitiers: „musulmanii au fost învinşi la Poitiers şi au plecat”. Suntem
mai mult sau mai puţin conştienți de asta, comparând cu alte bătălii, de exemplu, bătălia de la
Vouillé, din 507: Clovis i-a învins pe vizigoţi şi Aquitaine a devenit franceză. Cu Islamul însă nu s-a
întâmplat așa, nici pe departe.
Musulmanii au intrat în ceea ce era atunci Franţa, în 714. Au asediat Narbonne, care a devenit
baza lor pentru următorii 40 de ani, şi au lansat raiduri regulate. Au devastat regiunea Languedoc
între 714-725, au distrus Nîmes în 725 şi au devastat malul drept al Ronului în susul Senei.
În 721, o armată musulmană formată din 100.000 de soldaţi a asediat Toulouse-ul, apărat de
Eudes, ducele de Aquitania. Charles (Carol) Martel a trimis trupe în sprijinul lui Eudes. După şase luni
de asediu, Eudes a recurs la un atac-surpriză şi a zdrobit armata musulmană, care s-a retras în
dezordine în Spania şi a pierdut 80 de mii de soldaţi în campanie. Se vorbește puțin despre bătălia
de la Toulouse, deoarece Eudes a fost un merovingian. Capetienii erau pe cale de a deveni regii
Franţei şi nu recunoşteau cu ușurință o victorie merovingiană.

3. Musulmanii au conchis că era periculos să atace Franţa dinspre capătul estic al Pirineilor şi au inițiat
noile atacuri de la extremitatea vestică a lanţului. 15.000 de călăreţi musulmani au asaltat şi distrus
Bordeaux-ul, apoi regiunea Loarei, au asediat Poitiers-ul, şi au fost opriți în cele din urmă de
Charles Martel şi Eudes la 20 km nord de Poitiers, în 732. Musulmanii supravieţuitori s-au despărţit
în grupuri mici şi au continuat să devasteze Aquitaine. Noi soldaţi li se alăturau din când în când
pentru a lua parte la jafuri. Bandele acestea au fost eradicate în cele din urmă numai în 808, de
către Charlemagne (Carol cel Mare).
Ravagiile din est au continuat până când, în 737, Charles Martel a plecat în sud cu o armată
puternică, a recâştigat pe rând Avignon, Nîmes, Maguelone, Agde, Béziers, şi a asediat Narbonne-
ul. Un atac saxon în nordul Franţei l-a obligat pe Charles Martel să părăsească această regiune. În
cele din urmă, în 759, Pepin le Bref a recâştigat Narbonne şi i-a zdrobit definitiv pe invadatori.
Aceștia s-au despărţit în grupuri mici, cum au făcut în vest, şi au continuat să devasteze ţara, în
special prin deportarea bărbaților pentru a-i transforma în sclavi castrați şi a femeilor pentru
haremurile Africii de Nord, unde erau folosite pentru a da naştere la musulmani. Bastionul acestor
bande era la Fraxinetum, azi La Garde-Freinet. O suprafaţă de aproximativ 10.000 kilometri pătraţi,
în masivul Maures, a fost complet depopulată.
În 972, bandele musulmane l-au capturat pe Mayeul, abatele de Cluny, pe drumul ce duce spre
Muntele Geneva. Evenimentul a creat o imensă tulburare. Guillaume al II-lea, conte de Provence, a
condus timp de 9 ani un soi de campanie electorală pentru a-i motiva pe provensali, apoi, începând
din 983, a vânat metodic toate bandele de musulmani, mici sau mari. În 990, a fost distrusă ultima
dintre ele. Devastaseră Franța timp de două secole.
Presiunea musulmană, însă, nu a încetat. A fost exercitată pe parcursul următorilor 250 ani de
raiduri lansate de pe mare. Bărbaţii capturaţi erau duși în lagărele de castrare din Corsica, apoi
deportaţi în închisorile de muncă forţată ale Dar Al Islam (teritoriul islamic), iar femeile tinere în
haremuri. Ascunzătorile piraţilor musulmani erau în Corsica, Sardinia, Sicilia, pe coastele Spaniei şi
ale Africii de Nord. Toulon a fost complet distrus în 1178 şi 1197, populaţia masacrată sau
deportată, oraşul pustiit.
În cele din urmă, musulmanii au fost alungaţi din Corsica, Sicilia, Sardinia, din sudul Italiei şi nordul
Spaniei, atacurile pe teritoriul francez au încetat, dar au continuat pe mare. Abia din 1830, Franţa,
exasperată de șantaje, s-a decis să pornească spre Algeria, cu scopul de a distruge definitiv
ultimele bastioane ale piraţilor musulmani.
Frapant este faptul că între anii 714, prima incursiune, şi 1830, strivirea finală a piraţilor din Barbary,
s-a scurs peste un mileniu. Nicio organizaţie politică nu durează o mie de ani. Cum se face atunci
că un război nesfârşit a continuat atât de mult timp?

4. Principiul activ al războiului a fost acelaşi cu cel a războiului purtat de spanioli pe propriul lor
pământ şi care a durat, de asemenea, peste o mie de ani: ideologia. Doar o ideologie poate dura
suficient cât să dea naştere, secol după secol, la acest tip de război necruțător. De aceea, cine
doreșt e să înţ eleagă Islamul, t rebuie să st udieze şi ideologia sa, nu să purceadă la un studiu
aproape etnologic asupra diferitelor versiuni ale Islamului. Repet: ideologia sa, deoarece, pentru
oamenii de ştiinţă musulmani, Islamul este Dîn, Dunya, Daoula, adică religie, societate, stat.
Khomeiny obişnuia să spună că 90% din regulile islamice au a face cu societatea civilă, şi că, într-o
bibliotecă islamică, 90% din cărţi tratează despre societate şi stat, şi doar 10% se preocupă de
moralitate şi relaţia omului cu Dumnezeu. Problema cu Islamul nu este religia, ci partea civilă a
ideologiei.
Islamul est e f ondat pe aceeaşi st ruct ură ca maşinăriile polit ice t ot alit are. Cele mai bine
cunoscute sunt socialismele totalitare ale secolului XX, dar dacă vom săpa adânc în istorie,
dinastiile akkadiene, China antică, incaşii, etc. au fost maşinării totalitare, care au anumite aspecte
comune cu Islamul. Este de ajuns să se compare principalele caracteristici ale socialismului totalitar
cu cele ale Islamului, pentru a pune în lumină aceste aspecte comune.
Islamul, înt ocmai socialismului soviet ic, est e f ondat pe o bază dublă: pe de o part e baza
ideologică, şi pe de alt ă part e impunerea acelei ideologii prin f orţ a armat ă. Combinaţ ia
dint re cele două est e specif ică.
Primul care a vorbit despre acest lucru a fost Sima Qian, unul dintre cei mai mari intelectuali din
China, un istoric, care a fost și prim-ministru. Ca intelectual şi în calitate de premier a fost perfect
familiarizat cu un sistem bazat atât pe ideologie, cât şi pe violenţă. În scrisoarea sa către Jen An,
care datează din 91 î.Hr., explică faptul că, într-un astfel de sistem, nu pot exista decât două
soluţii:
- moartea fizică: dacă te opui sistemului, ești ucis
- moartea spirituală: te prefaci că împărtășești ideologia, şi în acest caz porți o mască
Dar „masca ți se lipeșt e de chip”, după cum spune Sima Qian. Masca devine chipul t ău și t u
devii ce nu ai vrut să f ii. Procesul poat e dura câţ iva ani, sau cât eva generaţ ii, dar f enomenul
se pet rece înt ot deauna.
Astfel, potrivit lui Sima Qian, înt r-un sist em bazat at ât pe f orţ ă, cât şi pe ideologie, se poat e
alege doar înt re moart ea f izică şi moart ea spirit uală.
Aceasta este exact structura Islamului, bazată atât pe ideologie, cât şi pe utilizarea forţei armate.
Am vorbit deja de violenţă faţă de exterior. Mai trebuie pomenită în completare și violenţa
interioară (teroarea), care este exercitată asupra clasei dhimmi. Termenul dhimmi se referă la
popoarele cucerite de către armatele musulmane. Acestea îşi pierd toate drepturile politice şi cea
mai mare parte din drepturile civile; altfel spus, devin st răini în propria lor ţ ară. În acest mod, sunt

5. împinse spre dispariţie printr-o combinaţie de metode.
De-a lungul Antichității, şi chiar până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au existat fluctuaţii
în rândurile populaţiei fie din cauza foametei, fie a epidemiilor sau a războaielor. După fiecare
declin, populaţia creştea din nou, până când ajungea la un echilibru, adică numărul maxim de
persoane care putea să trăiască pe uscat, având în vedere tehnicile agricole disponibile.
Musulmanii au construit oraşe noi, Oran, Cordoba, Cairo, etc. în timp ce măcelăreau, sau deportau
localnicii şi populau oraşele cu arabi, fie din regiunea Hedjaz, fie din Siria. La început, acești imigranți
au fost puţini. În Africa de Nord erau cinci milioane de berberi. Aproximativ 200.000 de musulmani
arabi au fost aduși şi stabiliți în zonele care fuseseră depopulate în acest scop. Populaţia imigrantă
a crescut la numărul maxim suportat de către producţia agricolă din zonele ocupate, apoi au
tranșat restul pământului în fâșii care au fost depopulate, una câte una, şi cedate extinderii
musulmanilor arabi. Fiecare fâşie succesivă era suficient de mică pentru a nu provoca o revoltă
generală, dar îndeajuns pentru arabii musulmanii să nu atingă echilibrul demografic şi să-şi poată
continua creşterea.
Pe lângă masacrele localizate în scopul de a invada regiuni noi, a fost provocată în mod deliberat
și o scădere a ratei natalităţii în rândul non-musulmanilor. Aceștia din urmă, care formau clasa
socială dhimmi (statutul de cetățean inferior, de mâna a doua), trebuiau să poarte un ecuson
rotund galben pe haine închise la culoare (întocmai ca evreii în Germania nazistă n.r.). Puteau folosi
doar măgari, mârțoage și cămile, armăsarii nobili fiind rezervați pentru musulmani. Măgarii puteau fi
echipați numai cu o singură încărcătură (desagă) şi fără şa, la sat, nu în oraş. Casele dhimmi-lor
trebuiau să fie mai mici decât cele ale musulmanilor. Multe alte dispoziţii de acest fel au distrus
demnitatea dhimmi-lor şi au diminuat încrederea în sine, de aici o altă cauză în scăderea ratei
natalităţii şi dispariţia lor progresivă.
Scăderea rat ei nat alit ăţ ii, masacrele şi convert irile sub presiune au f ost mijloacele care, în
ţ ări invadat e, t rept at , a adus ceea ce Bat Ye’or numeșt e inversarea demograf ică. Erau
200.000 musulmani la 5 milioane de berberi, când a început invazia musulmană. După opt războaie
şi t rei secole de met ode ca cele expuse mai sus, mai rămăseseră 1% berberi în Tunisia, 10%
în Algeria, unde au f ost împinși în Kabylia, aproximat iv 35%-40% în Maroc, unde au f ost
împinși în At las şi regiunile Rif f , de f iecare dat ă în regiuni mont ane nef ert ile.
Este un fenomen general. Astfel, populaţ ia t urcă, iniţ ial 100% creşt ină, a scăzut la 30% de
creşt ini spre 1900, şi est e de 0,2% ast ăzi (2008, data discursului n.t.).