SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 13
Definiţiile evaluării în literatura de specialitate: 
Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi 
interpretare a datelor obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare; 
Evaluarea este un proces complex menit să aprecieze valoarea unui 
act educaţional sau al unei părţi din aceasta, eficacitatea resurselor umane 
şi materiale, a condiţiilor şi operaţiilor folosite în derularea activităţii 
educaţionale, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse în 
vederea luării deciziilor adecvate ameliorării activităţii în etapele 
următoare (Skinner); 
Evaluarea cuprinde o suită de acte prin care educatorul se 
informează asupra atingerii obiectivelor şi poate emite o apreciere asupra 
activităţii elevului (M. Ionescu); 
Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeţii secvenţelor 
educative, a comportamentelor procesului didactic şi un mijloc de 
delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor 
educaţionale (C. Cucoş)Ş 
Evaluarea înseamnă: 
o măsurarea prin procedee specifice, cu ajutorul unor 
instrumente de măsură; 
o interpretarea şi aprecierea rezultatelor pe baza unor criterii 
unitare şi obiective; 
o adoptarea deciziei educaţionale.
În demersul de proiectare a oricărei probe de evaluare, etapa imediat 
următoare o constituie scrierea efectivă a itemilor, principalele 
componente ale instrumentului de evaluare. Itemul este definit ca fiind o 
întrebare ce este formulată într-un anumit format încât să fie primit un 
răspuns aşteptat. 
Criteriile de clasificare a itemilor pot fi multiple, clasificările ce 
derivă din aplicarea acestor criterii fiind şi ele numeroase. 
Itemii obiectivi – solicită din partea elevului evaluat selectarea 
răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns, dintr-o serie de variante ; 
-sunt utilizaţi preponderent pentru evaluarea 
nivelurilor inferioare ale domeniului cognitiv, dar nu numai; 
-pot fi cuprinşi în testele de progres şcolar, în 
special în cele standardizate; 
-au obiectivitate ridicată în măsurarea(evaluarea) 
rezultatelor învăţării ; 
-nu necesită scheme de notare detaliate, punctajul se 
acordă în funcţie de marcarea răspunsului corect ; 
-se pot aplica în cadrul tuturor disciplinelor şcolare. 
La rândul lor itemii obiectivi cuprind următoarele tipuri de itemi:
 cu alegere duală – oferă elevilor posibilitatea să aleagă răspunsul corect 
din două alternative (adevărat-fals, da-nu, corect-incorect) ; 
-acest tip de itemi poate testa: 
-însuşirea unor cunoştinţe (elevii vor putea 
identifica dacă o definiţie, o regulă sunt formate corect); 
-capacitatea de a utiliza o definiţie, o regulă, pentru 
a-şi exprima opinia asupra unor clasificări după criteriile învăţate; 
-puterea de discriminare a elevilor în aprecierea 
unor fapte, judecăţi. 
 cu alegere multiplă – aceşti itemi solicită elevului evaluat alegerea 
răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns dintr-un număr de 
variante construite deja. Sunt construiţi dintr-o premisă(stimulul pentru 
obţinerea răspunsului) şi un număr de variante, răspunsuri posibile, 
dintre care unul corect, iar restul numiţi distractori. 
-elevul trebuie să aleagă singurul răspuns corect 
sau cea mai bună alternativă( în acest caz alegerea răspunsului se face pe 
baza unor procese mentale complexe şi a unor discriminări atente) ; 
-se folosesc pentru măsurarea rezultatelor 
învăţării care presupune înţelegerea, aplicarea sau interceptarea datelor 
factuale ; 
-măsoară rezultatele învăţării atât la nivelul 
memorării cunoştinţelor, cât şi la nivelul comprehensiv şi aplicativ al 
învăţării. 
 de tip pereche(de asociere) – solicită elevilor stabilirea unor 
corespondenţe între informaţiile distribuite pe două coloane.
Informaţiile din prima coloană se numesc premise, iar cele din coloana 
a doua, răspunsuri ; 
-se folosesc mai ales pentru testarea unor 
informaţii factuale, urmărind dezvoltarea puterii de asociere în gândirea 
elevilor ; 
-se pot asocia : oameni- realizări ; date – 
evenimente ; termeni- definiţii ; reguli- exemple ; plante – animale-clasificări 
; calcule matematice-rezultate ; 
Itemii semiobiectivi – elevul este pus în situaţia de a-şi construi 
singur răspunsul. 
-permit identificarea şi natura-tipul greşelilor 
elevilor în scop diagnostic ; 
-testează o gamă largă de capacităţi 
intelectuale, cu un nivel de dificultate şi de complexitate variabil. 
Clasificarea itemilor semiobiectivi: 
 cu răspuns scurt – cer elevilor să formuleze răspunsul dub forma 
unei propoziţii, fraze, cuvânt, număr, simbol; 
-este formulat sub forma unei întrbări directe. 
 de completare – solicită drept răspuns unul sau două cuvinte, care să 
se încadreze în contextul –suport dorit ; 
-sunt formulaţi sub forma unor afirmaţii 
incomplete. 
 întrebările structurate – sunt formaţi din mai multe sub-întrebări de 
tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu legate între ele printr-un 
element comun ;
-sub-întrebările umplu golul dintre tehnicile de 
evaluare cu răspuns liber (deschis) şi cele cu răspuns limitat (închis) 
impuse de itemii de tip obiectiv ; 
-pot viza toate categoriile taxonomice, pornind 
de la simpla reproducere (definiţii, enumerări) până la aplicarea 
cunoştinţelor, analiză, sinteză şi formularea de ipoteze, judecăţi de 
valoare. 
Itemii subiectivi( care solicită un răspuns deschis) – aceşti itemi 
solicită subiectului evaluat un răspuns care este foarte puţin orientat 
în elaborarea sa prin structura sarcinii. Astfel, cel evaluat decide 
singur care vor fi elementele ce vor fi incluse în răspunsul său. 
Tipuri de itemi subiectivi: 
 rezolvarea de probleme – sau mai exact rezolvarea unor situaţii 
problemă; cel evaluat este confruntat cu o situaţie nefamiliară iar 
soluţia nu va fi un rapidă. 
-necesită o etapizare în rezolvarea acestor 
exemple( identificarea problemei, analiza şi selectarea datelor concludente, 
formularea unor ipoteze ce vor fi evaluate, şi eventual validate, 
identificarea metodei de rezolvare, crearea unor modele, propunerea unor 
soluţii, evaluarea soluţiei obţinute, formularea concluziei); 
-solicită creativitatea, gândirea divergentă, imaginaţia, 
capacitatea de a genera sau reformula o problemă; 
 eseul – subiectul evaluat este solicitat să producă un răspuns 
liber, conform cerinţelor şi criteriilor formulate ; 
-permit evaluarea globală a unei sarcini de lucru din 
perspectiva unui obiectiv care nu poate fi evaluat eficient , valid şi fidel
cu ajutorul unor itemi obiectivi sau semiobiectivi (compuneri, 
demonstraţii, descrieri etc.). 
Eseul structurat – este un item în care răspunsul aşteptat este orientat 
prin cerinţele formulate, libertatea de organizare a răspunsului nefiind 
totală. 
Eseul liber – această categorie răspunde unor obiective ce vizează 
originalitate, creativitatea, scrierea imaginativă.
Itemii obiectivi 
 Itemii cu alegere duală - elevul este solicitat să selecteze un răspuns 
corect din două răspunsuri posibile oferite; 
Modele de itemi cu alegere duală : 
· Subliniază cuvântul scris corect : 
Alecsandri Alexandri 
· Încercuieşte varianta corectă : 
Maria (va ; v-a) pleca mâine în excursie. 
· Încercuieşte A(adevărat) sau F(fals) : 
42 + 12 =55 A F
 Itemii cu alegere multiplă – aceşti itemi solicită elevului evaluat 
alegerea răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns dintr-un număr 
de variante construite deja. Sunt construiţi dintr-o premisă (stimulul 
pentru obţinerea răspunsului) şi un număr de variante, răspunsuri 
posibile, dintre care unul corect, iar restul numiţi distractori. 
Modele de itemi cu alegere multiplă : 
Încercuieşte unul din cele 5 variante de răspuns : 
· Capra din povestea lui Creangă avea : 
a)5iezi b) 3 iezi c) 7 iezi d) 1 ied e)2 iezi 
· Numărul cel mai mare din şirul : 12, 34, 21, 8, 10 este : 
a) 21 b)12 c)8 d)10 e)34 
· România se află aşezată în Europa în partea de : 
a) sud b)sud-vest c)est d)sud-est e) vest
 Itemii de tip pereche(de asociere) – sunt formaţi din două liste şi 
instrucţiuni care precizează modul în care se va realiza asocierea 
elementelor acestora şi modul de înregistrare. 
Modele de itemi de tip pereche : 
· Uneşte fiecare operaţie cu răspunsul corect : 
10+15= 10 
2+ 8= 12 
9+ 3= 25 
· Alege, prin săgeţi, cuvântul care lipseşte din fiecare 
enunţ: 
Copiii fac ................ prin zăpadă. (liniştit) 
Vântul s-a mai ...................... (mătănii) 
· Trasează săgeţi între subiecte şi predicatele potrivite : 
Vântul toarce 
Pisica bate 
Copiii râd
 Itemii cu răspuns scurt – solicită elaborarea unui răspuns limitat ca 
spaţiu, formă şi conţinut; este necesară demonstrarea abilităţii de a 
elabora şi structura cel mai potrivit şi scurt răspuns. 
Modele de itemi cu răspuns scurt : 
· Răspunde cu DA sau NU : 
Fluviul Dunărea se varsă în Marea Neagră ? 
“Crăiasa Zăpezii” este scrisă de Fraţii Grimm? 
Vlad Ţepeş a fost domnul Ţării Româneşti ? 
· Răspunde printr-un singur cuvânt : 
Cum se numeşte rezultatul scăderii ? 
Cine a scris “Crăiasa Zăpezii”? 
Care este capitala ţării noastre ? 
· Răspunde cu adevărat sau fals : 
Scăzătorul este cel mai mare număr al scăderii ! 
Mihai Eminescu a scris « Somnoroase păsărele » ! 
100 este dublul numărului 50 !
 Itemii de completare – solicită persoanei evaluate producerea unui 
răspuns care să completeze o afirmaţie incompletă sau un enunţ 
lacunar şi să-i confere valoare de adevăr. 
Modele de itemi de completare : 
· Scrie în paranteză cuvântul potrivit, astfel ca enunţul să 
fie adevărat : 
Lizuca şi Patrocle au străbătut ( ...............)minunată. 
Tara noastră este străbătută de lanţul munţilor 
(...............). 
Plantele au (.................) bine înfiptă în pământ. 
· Completează cu ortograma sau cuvântul potrivit, astfel ca 
enunţul să fie scris corect : 
(.............) Marcel a adus un brad mare. 
Doamna (............) spus că mâine vom da test. 
Peste tot s-a aşternut o pătură de (...........).
 rezolvarea de probleme – sau mai exact rezolvarea unor situaţii 
problemă; cel evaluat este confruntat cu o situaţie nefamiliară iar 
soluţia nu va fi un rapidă. Necesită o etapizare în rezolvarea acestor 
exemple( identificarea problemei, analiza şi selectarea datelor 
concludente, formularea unor ipoteze ce vor fi evaluate, şi eventual 
validate, identificarea metodei de rezolvare, crearea unor modele, 
propunerea unor soluţii, evaluarea soluţiei obţinute, formularea 
concluziei). 
Modele: 
· Imaginaţi-vă un alt sfârşit al poveştii “Fetiţa cu 
chibriturile” de Hans Christian Andersen. 
· Ce ai răspunde dacă ai fi în locul fulgului de nea ? 
· Dacă mama ţi-a dat 35 de lei şi tu mai aveai 14, câţi 
lei ai acum ?
 eseul – subiectul evaluat este solicitat să producă un răspuns liber, 
conform cerinţelor şi criteriilor formulate. 
Model de eseu liber: 
· „Ce voi fi eu?” 
· „Ţara mea peste 100 de ani” 
· „O copilărie veşnică”

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

14. Proiectarea Activitatiilor Didactice
14. Proiectarea Activitatiilor Didactice14. Proiectarea Activitatiilor Didactice
14. Proiectarea Activitatiilor Didacticeanamaria89
 
Obiective operationale
Obiective operationaleObiective operationale
Obiective operationaleeconsiliere
 
Activitate integrata pe o zi povesti
Activitate integrata pe o zi  povestiActivitate integrata pe o zi  povesti
Activitate integrata pe o zi povestiMan Luc
 
Metode interactive de predare
Metode interactive de predareMetode interactive de predare
Metode interactive de predareoles vol
 
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primarMetode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primarTacheIrinuca
 
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Daniela Munca-Aftenev
 
Chestionar pentru părinţi
Chestionar pentru părinţiChestionar pentru părinţi
Chestionar pentru părinţiadela
 
Educatie Ecologica
Educatie EcologicaEducatie Ecologica
Educatie EcologicaADR HABITAT
 
Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarRodica B
 
Instruirea centrata pe_competente
Instruirea centrata pe_competenteInstruirea centrata pe_competente
Instruirea centrata pe_competenteStela Mirela
 

Was ist angesagt? (20)

14. Proiectarea Activitatiilor Didactice
14. Proiectarea Activitatiilor Didactice14. Proiectarea Activitatiilor Didactice
14. Proiectarea Activitatiilor Didactice
 
Atelierul de comunicare
Atelierul de comunicareAtelierul de comunicare
Atelierul de comunicare
 
Obiective operationale
Obiective operationaleObiective operationale
Obiective operationale
 
Activitate integrata pe o zi povesti
Activitate integrata pe o zi  povestiActivitate integrata pe o zi  povesti
Activitate integrata pe o zi povesti
 
Prezentare evaluare
Prezentare evaluarePrezentare evaluare
Prezentare evaluare
 
Metode interactive de predare
Metode interactive de predareMetode interactive de predare
Metode interactive de predare
 
Prezentare metode
Prezentare metodePrezentare metode
Prezentare metode
 
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primarMetode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
 
Prezentare STEM
Prezentare STEMPrezentare STEM
Prezentare STEM
 
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
 
Metode de predare
Metode de predareMetode de predare
Metode de predare
 
0 rep moldova
0 rep moldova0 rep moldova
0 rep moldova
 
Strategii didactice 1
Strategii didactice 1Strategii didactice 1
Strategii didactice 1
 
Proiectarea didactica
Proiectarea didacticaProiectarea didactica
Proiectarea didactica
 
Chestionar pentru părinţi
Chestionar pentru părinţiChestionar pentru părinţi
Chestionar pentru părinţi
 
Educatie Ecologica
Educatie EcologicaEducatie Ecologica
Educatie Ecologica
 
Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolar
 
Itemii
ItemiiItemii
Itemii
 
Tema pedagogie II
Tema pedagogie IITema pedagogie II
Tema pedagogie II
 
Instruirea centrata pe_competente
Instruirea centrata pe_competenteInstruirea centrata pe_competente
Instruirea centrata pe_competente
 

Ähnlich wie Evaluare itemi (1) 1

Evaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarEvaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarbucurmarina69
 
Evaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarEvaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarAretaGhiurtu23
 
Pedagogie 2 curs 8_testul docimologic
Pedagogie 2 curs 8_testul docimologicPedagogie 2 curs 8_testul docimologic
Pedagogie 2 curs 8_testul docimologicMihaela Godea
 
Dezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chimDezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chimGheorghe Nemciuc
 
Evaluarea convergenta
Evaluarea convergentaEvaluarea convergenta
Evaluarea convergentaMaya Kyty
 
Evaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educationalEvaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educationalFloriAnFlo6
 
Evaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarEvaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarAretaGhiurtu23
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarAlexandra Elena
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarBaciu Ana-Andreea
 
Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2Andrici Cezar
 
Creativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativ
Creativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativCreativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativ
Creativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativela_duta
 
1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente
1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente
1 evaluarea didactica_dezvoltari_recenteonetanamaria
 
Discalculia
DiscalculiaDiscalculia
DiscalculiaLuoryC
 

Ähnlich wie Evaluare itemi (1) 1 (20)

ITEMI.pptx
ITEMI.pptxITEMI.pptx
ITEMI.pptx
 
CURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdf
CURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdfCURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdf
CURS PEDAGOGIE ADRIANA NICU.pdf
 
Evaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarEvaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primar
 
Metode
MetodeMetode
Metode
 
Evaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarEvaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primar
 
Pedagogie 2 curs 8_testul docimologic
Pedagogie 2 curs 8_testul docimologicPedagogie 2 curs 8_testul docimologic
Pedagogie 2 curs 8_testul docimologic
 
Dezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chimDezv comp de rez a prob de chim
Dezv comp de rez a prob de chim
 
Evaluarea convergenta
Evaluarea convergentaEvaluarea convergenta
Evaluarea convergenta
 
Evaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educationalEvaluarea didactica in procesul educational
Evaluarea didactica in procesul educational
 
Evaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primarEvaluarea in ciclul primar
Evaluarea in ciclul primar
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
 
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primarMetode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
Metode si instrumente_de_evaluare_in_ciclul_primar
 
Prezentare evaluare
Prezentare evaluarePrezentare evaluare
Prezentare evaluare
 
Carmen Marilena Serbanescu Bucuresti
Carmen Marilena Serbanescu   BucurestiCarmen Marilena Serbanescu   Bucuresti
Carmen Marilena Serbanescu Bucuresti
 
Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2Evaluarea proiectelor 2
Evaluarea proiectelor 2
 
Creativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativ
Creativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativCreativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativ
Creativitate si tehnologie_in_abordarea_procesului_instructiveducativ
 
1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente
1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente
1 evaluarea didactica_dezvoltari_recente
 
Teste clasificari
Teste clasificariTeste clasificari
Teste clasificari
 
Discalculia
DiscalculiaDiscalculia
Discalculia
 
Factori perturbatori
Factori perturbatoriFactori perturbatori
Factori perturbatori
 

Evaluare itemi (1) 1

  • 1. Definiţiile evaluării în literatura de specialitate: Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare; Evaluarea este un proces complex menit să aprecieze valoarea unui act educaţional sau al unei părţi din aceasta, eficacitatea resurselor umane şi materiale, a condiţiilor şi operaţiilor folosite în derularea activităţii educaţionale, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse în vederea luării deciziilor adecvate ameliorării activităţii în etapele următoare (Skinner); Evaluarea cuprinde o suită de acte prin care educatorul se informează asupra atingerii obiectivelor şi poate emite o apreciere asupra activităţii elevului (M. Ionescu); Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeţii secvenţelor educative, a comportamentelor procesului didactic şi un mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale (C. Cucoş)Ş Evaluarea înseamnă: o măsurarea prin procedee specifice, cu ajutorul unor instrumente de măsură; o interpretarea şi aprecierea rezultatelor pe baza unor criterii unitare şi obiective; o adoptarea deciziei educaţionale.
  • 2. În demersul de proiectare a oricărei probe de evaluare, etapa imediat următoare o constituie scrierea efectivă a itemilor, principalele componente ale instrumentului de evaluare. Itemul este definit ca fiind o întrebare ce este formulată într-un anumit format încât să fie primit un răspuns aşteptat. Criteriile de clasificare a itemilor pot fi multiple, clasificările ce derivă din aplicarea acestor criterii fiind şi ele numeroase. Itemii obiectivi – solicită din partea elevului evaluat selectarea răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns, dintr-o serie de variante ; -sunt utilizaţi preponderent pentru evaluarea nivelurilor inferioare ale domeniului cognitiv, dar nu numai; -pot fi cuprinşi în testele de progres şcolar, în special în cele standardizate; -au obiectivitate ridicată în măsurarea(evaluarea) rezultatelor învăţării ; -nu necesită scheme de notare detaliate, punctajul se acordă în funcţie de marcarea răspunsului corect ; -se pot aplica în cadrul tuturor disciplinelor şcolare. La rândul lor itemii obiectivi cuprind următoarele tipuri de itemi:
  • 3.  cu alegere duală – oferă elevilor posibilitatea să aleagă răspunsul corect din două alternative (adevărat-fals, da-nu, corect-incorect) ; -acest tip de itemi poate testa: -însuşirea unor cunoştinţe (elevii vor putea identifica dacă o definiţie, o regulă sunt formate corect); -capacitatea de a utiliza o definiţie, o regulă, pentru a-şi exprima opinia asupra unor clasificări după criteriile învăţate; -puterea de discriminare a elevilor în aprecierea unor fapte, judecăţi.  cu alegere multiplă – aceşti itemi solicită elevului evaluat alegerea răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns dintr-un număr de variante construite deja. Sunt construiţi dintr-o premisă(stimulul pentru obţinerea răspunsului) şi un număr de variante, răspunsuri posibile, dintre care unul corect, iar restul numiţi distractori. -elevul trebuie să aleagă singurul răspuns corect sau cea mai bună alternativă( în acest caz alegerea răspunsului se face pe baza unor procese mentale complexe şi a unor discriminări atente) ; -se folosesc pentru măsurarea rezultatelor învăţării care presupune înţelegerea, aplicarea sau interceptarea datelor factuale ; -măsoară rezultatele învăţării atât la nivelul memorării cunoştinţelor, cât şi la nivelul comprehensiv şi aplicativ al învăţării.  de tip pereche(de asociere) – solicită elevilor stabilirea unor corespondenţe între informaţiile distribuite pe două coloane.
  • 4. Informaţiile din prima coloană se numesc premise, iar cele din coloana a doua, răspunsuri ; -se folosesc mai ales pentru testarea unor informaţii factuale, urmărind dezvoltarea puterii de asociere în gândirea elevilor ; -se pot asocia : oameni- realizări ; date – evenimente ; termeni- definiţii ; reguli- exemple ; plante – animale-clasificări ; calcule matematice-rezultate ; Itemii semiobiectivi – elevul este pus în situaţia de a-şi construi singur răspunsul. -permit identificarea şi natura-tipul greşelilor elevilor în scop diagnostic ; -testează o gamă largă de capacităţi intelectuale, cu un nivel de dificultate şi de complexitate variabil. Clasificarea itemilor semiobiectivi:  cu răspuns scurt – cer elevilor să formuleze răspunsul dub forma unei propoziţii, fraze, cuvânt, număr, simbol; -este formulat sub forma unei întrbări directe.  de completare – solicită drept răspuns unul sau două cuvinte, care să se încadreze în contextul –suport dorit ; -sunt formulaţi sub forma unor afirmaţii incomplete.  întrebările structurate – sunt formaţi din mai multe sub-întrebări de tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu legate între ele printr-un element comun ;
  • 5. -sub-întrebările umplu golul dintre tehnicile de evaluare cu răspuns liber (deschis) şi cele cu răspuns limitat (închis) impuse de itemii de tip obiectiv ; -pot viza toate categoriile taxonomice, pornind de la simpla reproducere (definiţii, enumerări) până la aplicarea cunoştinţelor, analiză, sinteză şi formularea de ipoteze, judecăţi de valoare. Itemii subiectivi( care solicită un răspuns deschis) – aceşti itemi solicită subiectului evaluat un răspuns care este foarte puţin orientat în elaborarea sa prin structura sarcinii. Astfel, cel evaluat decide singur care vor fi elementele ce vor fi incluse în răspunsul său. Tipuri de itemi subiectivi:  rezolvarea de probleme – sau mai exact rezolvarea unor situaţii problemă; cel evaluat este confruntat cu o situaţie nefamiliară iar soluţia nu va fi un rapidă. -necesită o etapizare în rezolvarea acestor exemple( identificarea problemei, analiza şi selectarea datelor concludente, formularea unor ipoteze ce vor fi evaluate, şi eventual validate, identificarea metodei de rezolvare, crearea unor modele, propunerea unor soluţii, evaluarea soluţiei obţinute, formularea concluziei); -solicită creativitatea, gândirea divergentă, imaginaţia, capacitatea de a genera sau reformula o problemă;  eseul – subiectul evaluat este solicitat să producă un răspuns liber, conform cerinţelor şi criteriilor formulate ; -permit evaluarea globală a unei sarcini de lucru din perspectiva unui obiectiv care nu poate fi evaluat eficient , valid şi fidel
  • 6. cu ajutorul unor itemi obiectivi sau semiobiectivi (compuneri, demonstraţii, descrieri etc.). Eseul structurat – este un item în care răspunsul aşteptat este orientat prin cerinţele formulate, libertatea de organizare a răspunsului nefiind totală. Eseul liber – această categorie răspunde unor obiective ce vizează originalitate, creativitatea, scrierea imaginativă.
  • 7. Itemii obiectivi  Itemii cu alegere duală - elevul este solicitat să selecteze un răspuns corect din două răspunsuri posibile oferite; Modele de itemi cu alegere duală : · Subliniază cuvântul scris corect : Alecsandri Alexandri · Încercuieşte varianta corectă : Maria (va ; v-a) pleca mâine în excursie. · Încercuieşte A(adevărat) sau F(fals) : 42 + 12 =55 A F
  • 8.  Itemii cu alegere multiplă – aceşti itemi solicită elevului evaluat alegerea răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns dintr-un număr de variante construite deja. Sunt construiţi dintr-o premisă (stimulul pentru obţinerea răspunsului) şi un număr de variante, răspunsuri posibile, dintre care unul corect, iar restul numiţi distractori. Modele de itemi cu alegere multiplă : Încercuieşte unul din cele 5 variante de răspuns : · Capra din povestea lui Creangă avea : a)5iezi b) 3 iezi c) 7 iezi d) 1 ied e)2 iezi · Numărul cel mai mare din şirul : 12, 34, 21, 8, 10 este : a) 21 b)12 c)8 d)10 e)34 · România se află aşezată în Europa în partea de : a) sud b)sud-vest c)est d)sud-est e) vest
  • 9.  Itemii de tip pereche(de asociere) – sunt formaţi din două liste şi instrucţiuni care precizează modul în care se va realiza asocierea elementelor acestora şi modul de înregistrare. Modele de itemi de tip pereche : · Uneşte fiecare operaţie cu răspunsul corect : 10+15= 10 2+ 8= 12 9+ 3= 25 · Alege, prin săgeţi, cuvântul care lipseşte din fiecare enunţ: Copiii fac ................ prin zăpadă. (liniştit) Vântul s-a mai ...................... (mătănii) · Trasează săgeţi între subiecte şi predicatele potrivite : Vântul toarce Pisica bate Copiii râd
  • 10.  Itemii cu răspuns scurt – solicită elaborarea unui răspuns limitat ca spaţiu, formă şi conţinut; este necesară demonstrarea abilităţii de a elabora şi structura cel mai potrivit şi scurt răspuns. Modele de itemi cu răspuns scurt : · Răspunde cu DA sau NU : Fluviul Dunărea se varsă în Marea Neagră ? “Crăiasa Zăpezii” este scrisă de Fraţii Grimm? Vlad Ţepeş a fost domnul Ţării Româneşti ? · Răspunde printr-un singur cuvânt : Cum se numeşte rezultatul scăderii ? Cine a scris “Crăiasa Zăpezii”? Care este capitala ţării noastre ? · Răspunde cu adevărat sau fals : Scăzătorul este cel mai mare număr al scăderii ! Mihai Eminescu a scris « Somnoroase păsărele » ! 100 este dublul numărului 50 !
  • 11.  Itemii de completare – solicită persoanei evaluate producerea unui răspuns care să completeze o afirmaţie incompletă sau un enunţ lacunar şi să-i confere valoare de adevăr. Modele de itemi de completare : · Scrie în paranteză cuvântul potrivit, astfel ca enunţul să fie adevărat : Lizuca şi Patrocle au străbătut ( ...............)minunată. Tara noastră este străbătută de lanţul munţilor (...............). Plantele au (.................) bine înfiptă în pământ. · Completează cu ortograma sau cuvântul potrivit, astfel ca enunţul să fie scris corect : (.............) Marcel a adus un brad mare. Doamna (............) spus că mâine vom da test. Peste tot s-a aşternut o pătură de (...........).
  • 12.  rezolvarea de probleme – sau mai exact rezolvarea unor situaţii problemă; cel evaluat este confruntat cu o situaţie nefamiliară iar soluţia nu va fi un rapidă. Necesită o etapizare în rezolvarea acestor exemple( identificarea problemei, analiza şi selectarea datelor concludente, formularea unor ipoteze ce vor fi evaluate, şi eventual validate, identificarea metodei de rezolvare, crearea unor modele, propunerea unor soluţii, evaluarea soluţiei obţinute, formularea concluziei). Modele: · Imaginaţi-vă un alt sfârşit al poveştii “Fetiţa cu chibriturile” de Hans Christian Andersen. · Ce ai răspunde dacă ai fi în locul fulgului de nea ? · Dacă mama ţi-a dat 35 de lei şi tu mai aveai 14, câţi lei ai acum ?
  • 13.  eseul – subiectul evaluat este solicitat să producă un răspuns liber, conform cerinţelor şi criteriilor formulate. Model de eseu liber: · „Ce voi fi eu?” · „Ţara mea peste 100 de ani” · „O copilărie veşnică”