SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 39
Casa Regală de România 02.01.2008 Nihil sine Deo Iosi S.Avni presentation [email_address]
În 1865 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adică mai bine spus prin trădarea adjutanţilor săi. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe timpul domniei lui Cuza, de aceea in 1866 se desfăşura o activitate diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinţ străin. Însuşi domnitorul Cuza afirma: “ Eu voiesc sa fie bine ştiut ca niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul public la a cărei aşezare am fost fericit a contribui ”.  Instaurarea acestei dinastii străine era dorită din urmatoarele motive : menţinerea şi consolidarea statutului naţional, creşterea prestigiului european, întărirea autonomiei şi nu în ultimul rând încetarea luptelor pentru domnie atât de acerbe care măcinasera de veacuri viaţa politică a românilor. După o perioadă de căutari şi după ce contele de Flandra a respins propunerea delegaţiei româneşti, la iniţiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C Brătianu pleacă în Germnaia la Düsseldorf. Aici Karl, fiul Principelui Karl anton de Hohenzollern, acceptă, un mare rol având şi doamna Hortense Cornu (prietena de suflet a lui Napoleon III), ursitoarea spirituală a acestei îmbieri, care făcuse dinainte demersuri asupra lui Karl. Alegerea lui Karl ca prinţ domnitor în România era aşadar sprijinită de Franţa, prin Napoleon al III-lea, dar şi de Prusia, prin cancelarul Otto von Bismarck. De menţionat este faptul că bunica prinţului, marea ducesă Stefania de Baden, era fata de suflet a lui Napoleon Bonaparte.  În căutarea unui principe
Castelul Sigmaringen - Germania
Reşedinţa Hohenzollernilor se afla în munţii Pădurea Neagră la graniţa franco-germană, locul de unde izvorăşte Dunărea, fluviu care parcă s-a incăpăţânat să-şi poarte stăpânul pe cursul său până în ţara unde muşcă victorios pământul şi îmbrăţişeaza Marea Neagră, tărâmul unde prinţul a domnit şi a murit ca rege al ţării. Dinastia de Hohenzollern, precum arată şi cuvântul despărţit în germană ,  hoch-înalt, vârf ,  zollern-colină , deci  înalta colină , sens care corespunde pe deplin virtuţilor nobiliare germane, recunoscută în întreaga Europă pentru că a dat generaţii de personalităţi ale istoriei medievale şi moderne între care şi Dinastia Regală a României: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. Aici aşadar, în acest vârf inalt se înalţă un adevărat "cuib de vulturi", castelul Sigmaringen, unul din cele două leagăne de piatră ale neamului puternic al Hohenzollernilor. Acolo era cuibul Aquilei Negre, cel mai înalt ordin şi simbol al casei regale prusiene, instituit de Federich I în 1701, şi tot acolo s-au născut Carol I şi Ferdinand I. Acest mic principat era stăpânit de principele Karl Anton de hohenzollern şi principesa Josefina, părinţii lui Karl, care au acceptat de bună voie, fără război, unirea cu Prusia în1850. Deviza acestei case era  Nihil sine Deo  ( Nimic fără Dumnezeu ) care indica respectul pentru Suprema Forţă, fiind preluată şi de către Dinastia Română. Aşadar acest prinţ străin, pe numele său Karl Ludwvig de Hohenzollern, de numele căruia s-au legat pe veci destinele României, s-a născut în ziua de 10 aprilie 1839, fiind al doilea fiu al principelui Karl Anton şi al soţiei sale Josefina care i-a dăruit 6 copii:Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich şi Maria. Educaţia primită în familie a fost dintre cele mai alese, de multe ori chiar spartană, prinţii fiind destinaţi unei cariere militare, lăsând ca moştenire fiilor o întregime de suflet, nestrămutată şi cinstită Originile dinastiei române  http :// ro . wikipedia . org / wiki / Casa_regal % C4%83_de_Rom % C3%A2nia
Intrarea principală a castelului  Sigmaringen
Dinastia Hohenzollern - Sigmaringen Ramura Română (Nimic fără Dumnezeu) Nihil sine Deo Nihil sine Deo
Hohenzollern-Sigmaringen  este o ramură a dinastiei de Hohenzollern, care au condus Prusia şi ulterior Germania până în 1918. Principii de Hohenzollern-Sigmaringen au condus un mic principat din sud-vestul Germaniei. Spre deosebire de ramura Hohenzollern de Brandenburg, Hohenzollern-Sigmaringen-ii şi verii lor de Hohenzollern-Hechingen, o altă ramură dinastică, au rămas catolici. În 1849, Hohenzollern-Sigmaringen şi Hohenzollern-Hechingen au fost anexate Prusiei. Anexarea statului lor nu a însemnat însă şi pierderea importanţei pe care a avut-o Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Ultimul prinţ, Karl Anton, a fost prim-ministru prusac în perioada  1858-1861. Cel de-al doilea fiu al său,  Karl Eitel Friedrich  de  Hohenzollern-Sigmaringen  a devenit  Domnitor al Principatelor Române  (1866–1881) şi apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de  Carol I de România , iar casa dinastică înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române în 1947. Opoziţia franceză la candidatura fratelui mai mare a lui  Carol , Prinţul  Leopold  pentru tronul Spaniei a declanşat Razboiul Franco-Prusac (1870–1871), care a dus la formarea (ianuarie 1871) a Imperiului German. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Hohenzollern - Sigmaringen Hohenzollern - Sigmaringen
Începând cu anul 1840 în Ptrincipatele Române s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reţinută piesa "Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei-Sale Prinţul Domnitor" scris de  Eduard Hubsch . În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui  Carol I , poetul  Vasile Alecsandri  a scris textul " Imnului regal român ". Imnul s-a cântat, în mod oficial, pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui  Carol I . Imnul Regal ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
Carol I al României  Pe numele său complet  Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen  - (n.10.04.1839, Sigmaringen – d.10.10.1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui  Alexandru Ioan Cuza . Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani cât a durat domnia sa (cea mai lungă domnie cunoscută de vreun conducător al României), a obţinut independenţa tării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. Tot acum au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar  Carol  a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Carol_I_al_Rom % C3%A2niei
Când a fost ales principe al României,  Carol  nu era căsătorit şi conform constituţiei române, aprobată de el însuşi, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869, principele a iniţiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania, pentru a îşi găsi o mireasă. În final a întâlnit şi luat de soţie pe  Elisabeta de Neuwied  (03.11.1869). Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa  Maria , născută la 08.09.1870 şi care a murit patru ani mai târziu la 09.04.1874. Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereuşind să îşi revină complet din trauma pierderii unicului ei copil. Spre sfârşitul vieţii lor,  Carol  şi  Elisabeta  au reuşit să găsească o modalitate de a se înţelege reciproc şi au fost descrişi ca fiind buni prieteni. Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul  Leopold  de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui  Carol , să devină următorul în succesiune la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr,  Ferdinand , care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de 10.10.1914, la moartea unchiului său,  Carol I , domnind până la moartea sa, survenită la 27.07.1927. Soţia lui Carol I, Elisabeta a încercat să îl influenţeze pe prinţ pentru a o lua de soţie pe  Elena Văcărescu . Conform constituţiei române, nu avea voie să ia de soţie o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când  Ferdinand  a luat-o de soţie pe  Maria . Carol I  şi Elisabeta  Viaţa de familie
Ferdinand I  al României  Născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24.08.1865, Sigmaringen - d. 20.07.1927, Sinaia)
Ferdinand I al României , născut  Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen , (n. 24.08.1865, Sigmaringen - d. 20.07.1927, Sinaia) a fost rege al României din 10.10.1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. Născut în Sigmaringen în sud-vestulGermaniei, Prinţul  Ferdinand  a devenit moştenitor al tronului după unchiul său fără copii, Regele  Carol I al României  în noiembrie 1888, după renunţul tatălui şi fratelui său mai în vârstă. În 1893, Prinţul  Ferdinand  s-a căsătorit cu Prinţesa  Maria de Edinburgh , care era nepoata Reginei  Victoria a Marii Britanii  şi a  Ţarului Alexadru al II-lea al Rusiei . Ei au avut trei fii şi trei fiice. După o idilă cu poeta  Elena Văcărescu , domnişoara de onoare a  Reginei Elisabeta , relaţie întreruptă la intervenţia Consiliului de Miniştri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină,  Ferdinand  s-a însurat, în data de 10.01.1893, cu  Maria de Edinburgh , din Familia Regală a Marii Britanii. Împreună au avut 6 copii, cel mai mare, botezat  Carol , urmând să devină  Regele Carol al II-lea al României . Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern,  Ferdinand  a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916, intrarea României în Primul Razboi Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari. ( Constantin Kiriţescu: „Istoria războiului pentru întregirea României”, 1916-1919, Bucureşti, 1922 ). Ferdinand I  al României
În 1914,  Ferdinand  a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn şi promiţând că va fi "un bun român". În timpul războiului mondial, Regele  Ferdinand  s-a alăturat curentului favorabil Antantei, şi, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situaţia de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale.  Ferdinand  şi întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iaşi. Pentru Rege şi familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani,  Principele Mircea , cel de-al şaselea copil al cuplului regal. Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu,  Ferdinand  nu şi-a pierdut speranţele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale şi România. În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naştere al  României Mari ,  Ferdinand  s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă.  Ferdinand  a fost încoronat rege al  României Mari  printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.
Ferdinand I  şi Maria  Ferdinand  soseşte la Bucureşti în anul 1889. Prins în anturajul regelui şi al reginei care îl instruiau de aproape, el se îndrăgosteşte lulea de fumoasa  Elena Văcărescu , domnişoara de onoare a reginei  Elisabeta , poetă şi ea, ce descindea din vechea familie boierească a Văcăreştilor care lăsaseră atâtea poeme de amor. Cea care le-a influenţat şi sprijinit idila a fost nimeni alta decât regina  Elisabeta , romantică din fire, neluând în seama statutul casei regale care a stabilit ferm prin lege că nu îngăduia căsătoria moştenitorului decât cu o fată străină. Consiliul de miniştri s-a împotrivit categoric în frunte cu prim-ministrul  Lascăr Catargiu , moldovean vârstnic şi cu o limbă lată care i-a spus reginei: “ Maiestate, aiasta nu se poate! ” , referindu-se la idila prinţului cu preafrumoasa poetă. Cel care a intervenit autoritar a fost regele însuşi, care a expediat-o pe regină la castelul natal din Neuwied pentru vreo doi ani, iar  Ferdinand  s-a dus la Castelul din Sigmaringen, zicând ca se sinucide. Cât despre  Elena Văcărescu ,   ea a fost pur şi simplu exilată, stabilindu-se pentru totdeauna în Franţa. Corespondenţa celor doi îndrăgostiţi va urma o viaţă întreagă prin scrisori în care ei îşi plângeau iubirea nedorită care însă nu a încetat niciodată. Pentru a-şi stinge amarul regele se căsătoreşte, respactând  Constituţia , cu prinţesa  Maria , născută în ţara ceţurilor dese, Marea Britanie, la 03.10.1875 în castelul Eastwel Park din comitatul Kent, fiind primul copil al ducelui  Alfred de Edinburg  (fiul reginei  Victoria ) şi al ducesei  Maria  (fiica ţarului  Alexandru al II-lea al Rusiei  şi a prinţesei  Maria de Hesse   a   Germaniei ). Cei doi se căsătoresc în plină iarnă de decembrie 1892,  Ferdinand  având 27 de ani, iar  Maria  17. Cel care însă i-a condus din umbră atent şi sever, urmărindu-le fiecare pas şi instruindu-i a fost însuşi regele care le-a rezervat Palatul  Cotroceni , iar la Sinaia, lângă superbul Castel  Peleş , a construit dupa gustul preafrumoasei englezoaice, Castelul  Pelişor .
La moartea regelui  Carol  lumea era în prag de razboi, România trebuia să decidă de partea cui să intre: a  Antantei  ( Anglia, Franţa, Rusia ) sau a Puterilor Centrale ( Germania, Austro-Ungaria ).  Ferdinand  ar fi înclinat spre Puterile Centrale fiind prusac de origine, crescut în spiritul războiului nemţesc. Însă în comparaţie cu firea neînduplecată şi severă a unchiului său  Carol, Ferdinand  era stângaci, timid, şovăielnic, astfel că vulcanica sa soţie, englezoaica Maria l-a influenţat puternic să accepte intrarea României de partea  Antantei , ca o garanţie a împlinirii visului de unitate naţional-statală. Aşa se face că românii conduşi de un monarh german au dat lupte grele începand din 1916, anul intrării în război, cu armatele germane şi austro-ungare. Sfatul  reginei Maria , ea însuşi un ambasador de nădejde al ţării peste hotare, s-a dovedit a se adeveri. După calvarul războiului Întregirea neamului românesc, s-a realizat epopeea Marii Uniri de la1918. La Alba Iulia, în 15.10.1922, după făurirea României Mari, regele  Ferdinand  împreună cu regina  Maria  au fost încoronaţi în Catedrala ortodoxă, ca Regi ai tuturor românilor de la  Nistru  la  Tisa . Domnia regelui  Ferdinand  cu toate că a durat doar 13 ani, Întregitorul sau Fidelul, cum i s-a spus, a dus ţara spre o nouă treaptă de prosperitate, România având la moartea sa 17 milioane locuitori şi 295.000 km pătraţi. Cel care dădu-se pământ luptătorilor de la Mărăşeşti, putea acum să moară liniştit. După ce a scăpat ca prin urechile acului de febra tifoidă ce-l lovise în 1897 a rămas cu o paloare gălbuie şi cu sechele toată viaţa. Lunga suferinţă pricinuită de un cancer la intestine s-a încheiat într-un scaun cu rotile amenajat lângă Pelişor cu cartea de rugăciuni pe genunchi, chinuit fiind şi sufleteşte de escapadele şi renunţările la tron ale fiului său mare,  Carol II . Deşi fusese iniţial operat de un chirurg parizian, suveranul se stinge din viaţă în 1927 la 63 de ani. A fost înmormântat tot la Curtea de Argeş. În urma sa a rămas o preafrumoasă soţie ( I. G. Duca în Amintiri Politice spunea:  “ e o fiinţă de care trebuie să te sfieşti, fiind strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. De o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu ea … ) şi 6 copii.
Ferdinand I  şi Maria - Familia -  1.- Carol II   născut în 15 octombrie 1893, spre bucuria bunicului care îi purta o neasemuită afecţiune.  2.- Elisabeta  -  În 1894   se naşte cel de-al doilea copil, o fată ce ia numele bunicii sale  ( aici cu mama ei ) . Ea se căsătoreşte în 1921 cu regele  George al II-lea al Greciei  care moare în 1947, însă cei doi divorţaseră în 1934.  Elisabeta  se întoarce în ţară stabilindu-se iniţial la Peleş, rememorând universul copilăriei atât de drag. Dorind însă să traiască singură, departe de aventurile grosolane ale fratelui mai mare, ea se stabileşte la Banloc în Banat. Pleacă definitiv din ţară la 04.01.1948 în trenul care ducea familia regală (a regelui  Mihai, Regina mamă Elena  si principesa  Ileana ) în exil. S-a stabilit la Cannes pe Coasta de Azur, unde şi-a câştigat pâinea amară a tinereţii dând lecţii de pian. S-a stins din viaţă la 15.11.1956 la 62 de ani.
3.- Mărioara  -  (Mignon) s-a născut în 06.01.1900. În 08.06.1922 se căsătoreşte cu regele  Alexandru I Karagheorghe al Iugoslaviei  devenind regină. A rămas însă văduvă în 1934, soţul fiind asasinat la Marsillia. A avut 3 copii:  Tony, Andy si Petru II  al Serbiei, rege între 1934-1945. Anii exilului au fost grei şi pentru ea, stabilindu-se abia în 1960 în America la iniţiativa surorii  Ileana  devenită maica Alexandra. Acolo avea să-şi găsească sfârşitul în 22.06.1961, nemaiputând revedea niciodată nici Peleşul, nici palatul Cotroceni.   4.- Nicolae  -  născut în 15.08.1903 la Sinaia. S-a căsătorit în 1931 cu  Ioana Doletti , fiica unor latifundari din Trohăii Buzăului pe ascuns, fapt ce a atras mânia fratelui mai mare, Carol II, care l-a expulzat din ţară, învinovăţindu-şi fratele pentru ceva ce el însuşi făcuse. De altfel relaţiile dintre cei doi nu au fost niciodată prea bune,  regina Maria  încercând adesea să medieze desele lor conflicte. Nicky, cum îi spuneau cei dragi, nu a făcut niciodată abuz de puterea de care dispunea, neîncercând niciodată să ocupe tronul, din contră servind cu loialitate ţara şi fiind un bun sfătuitor al copilului rege  Mihai  în anii când tatăl său părăsise tronul. În 1960 Ioana Doletti moare iar prinţul se recăsătoreşte cu  Thereza Figueira  de Mello, alături de care va trăi ultimele decenii de viaţă în Elveţia. A murit la Lussane în 9 iunie 1978 având 75 de ani, aproape vârsta ilustrului său înaintaş  Carol I . Ultima sa dorinţă a fost ca osemintele să-i fie aduse în ţară, dar deocamdată ele se află în cimitirul din Laussane.
5.- Ileana  -  născută în 05.01.1909 la Bucureşti. Se căsătoreşte în 1931 cu principele Anton de Austria din casa de   Habsburg   având cu acesta 6 copii la fel ca mama ei.   Stefan ,  Arhiduce de Austria (n. 1932),   Maria Ileana ,  Arhiducesă de Austria (n. 1933),   Alexandra ,  Arhiducesă de Austria (n. 1935),   Dominic ,  Arhiduce de Austria (n. 1937),   Maria Magdalena ,  Arhiducesă de Austria (n. 1939),   Elisabeta ,  Arhiducesă de Austria (n. 1942).   După moartea soţului se căsătoreşte cu doctorul  Ştefan Isărescu , iar după 1960 se călugăreşte devenind maica Alexandra, stareţa mănăstirii ortodoxe-române din Elywood City, Pensylvannia-S.U.A. Moare în 21.01. 1991 dupa ce a vizitat România postrevoluţionară, în special Branul atât de drag ei şi fiind singurul din cei cinci copii ai familiei regale care şi-a văzut visul implinit - acela de a-şi vizita din nou ţara natală.  6.- Mircea  -  s-a născut în 1913 şi a murit în 1916. Oficial, Mircea a fost cel de-al treilea băiat şi cel mai mic copil al  Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand . Mai mulţi istorici consideră, însă, că tatăl real a lui  Mircea  a fost Prinţul  Barbu Ştirbey . Aceaştia bazându-se asupra faptului că  Mircea  şi  Prinţul Ştirbey  aveau ochi de culoare neagră, în timp ce  Regina Maria  şi soţul ei,  Regele Ferdinand  aveau ochi albaştri. Prinţul  Mircea  a murit de febră tifoidă în toamna anului 1916, în plin prim război mondial. Fratele lui  Mircea , viitorul  Rege Carol II  şi prima sa soţie, Zizi Lambrino şi-au numit copilul lor (care s-a născut în 1920)  Mircea , în memoria acestui prinţ  Mircea , care murise cu 4 ani înainte. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Casa_regal % C4%83_de_Rom % C3%A2nia
Regina Maria a României,  născută  Marie Alexandra Victoria , din Casa de Saxa-Coburg si Gotha (n. 29.10.1875, Eastwell Park, Kent, Anglia— d. 18.07.1938, Sinaia), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiica ducelui  Alfred  de Edinburgh, cel de al doilea fiu al Reginei  Victoria , mama sa a fost ducesa  Maria Alexandrovna , unica fiică a  Ţarului  Alexandru II  al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa  Maria  este nepoată a Regelui  Edward   al   VII-lea  şi verişoară primară a  Ţarului Nicolae al II-lea  şi a Regelui  George al V-lea . Consoarta Regelui  Ferdinand I  şi  Regină a României .  A fost supranumită de popor "Mama răniţilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei de bravură din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate .  În ceea ce o priveşte pe  Regina Maria  ea a trăit 11 ani după soţul ei. Sunt cunoscute anumite infidelităţi conjugale ale preafrumoasei englezoaice, ignorată de un soţ ce încă mai suferea după  Elena Văcărescu  şi ce se întreţinea cu ţigănci focoase. Temperamentală  Maria , dupa ce nascuse doi copii şi Nando (apelativul cu care ea îşi alinta soţul) se îmbolnăvi de febră tifoidă, se îndrăgosti de locotenentul  Zizi Cantacuzino  din suita princiară. Aventura i-a fost cunoscută şi de  Ferdinand  , care de altfel îi va tolera reginei toate idilele extraconjugale. Apoi a venit pasiunea pentru « prinţul alb »  Barbu   Stirbey  Administratorul general al Domeniilor Coroanei. Se presupune că acesta din urmă este tatăl ultimilor doi copii ( Ileana şi Mircea ). De notorietate publică a fost şi idila cu  Joe Boyle , colonel canadian de la Crucea Roşie, care în 1917 luase locul primului favorit  Barbu Stirbey . După o viaţă de adânci trăiri, şi bune şi rele, regina şi-a simţit inima sfărâmată la  18 iulie 1938  la numai 63 de ani în prea-iubitul ei castel Pelişor.
Ceea ce este cert e că nu-l iertase niciodată pe fiul său mai mare,  Carol al II-lea  care lepădase toate drepturile, prerogativele şi onorurile unui moştenitor de Casa Regală şi se exilase în 1925 în străinătate, întorcându-se apoi în 1930 şi timp de 8 ani şi-a chinuit mama cu numeroase restricţii. Regele însă i-a organizat mamei sale o înmormântare fastuoasă.  Regina Maria a României Mari , a avut o ultima dorinţă, trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea  Curtea de Argeş , iar inima la reşedinţa de la  Balcic .   După dorinţa ei inima i-a fost învelită în vată formolizată, aşezată într-o casetă de argint în greutate de 561 de grame (decorată cu 307 pietre preţioase) înfăşurată de proprii ei fii ( Carol şi Nicolae ) în drapelele României şi Angliei şi depusă în Biserica Ortodoxă Stella Maris, din grădina minunată a palatului de la Balcic, pe litoralul Mării Negre, din Cadrilater. După ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, inima a fost adusă de principesa  Ileana  la castelul Regal Bran, loc ales în mare secret. Mai târziu directorul castelului a găsit inima ascunsă în grilajul metalic de stâncă şi din 1970 caseta se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.   Chiar şi acum după mai bine de o jumătate de secol parfumul de violete, florile preferate ale reginei, bântuie castelul de la Sinaia.
Întregul Testament la adresa:   http://balciclove.topcities.com/istorie3.html Fragmente din:  Testamentul Reginei Maria  "Când veţi ceti aceste slove, eu voiu fi trecut pragul tăcerii veşnice"  Ţării mele şi Poporului meu,   Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totusi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.  Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o noua naţionalitate m'am străduit să devin o bună Româncă. La început n'a fost uşor. Eram străină, într'o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s'o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere.  Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? - cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.  Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v'am iubit cu toata puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.  Mi-a fost dat sa trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.  Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m'ai numit " Mama tuturor " şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.
… Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.  Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.  Am credinţa că v'am priceput: n'am judecat, am iubit... Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.  N'am nici o avuţie să vă las, ceia ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Daca toate cele frumoase îţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. ....   Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la "Stella Maris", biserica ce am clădit-o la marginea mării.  Cu trupul voi odihni la "Curtea de Argeş" lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dimpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă....
....Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţi-i şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.  Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.  Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărasc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.  Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. ...  Aş fi vrut să pot lăsa mult iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui razboiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui.  Revoc orice testament anterior. Anexez la acest testament două scrisori care se vor deschide de către copii mei îndată după moartea mea, înainte de înmormântare.  Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka - Juvah, Balcic, ast ă zi Joi 29 iunie 1933.  MARIA, REGINA ROMÂNIEI
Carol al II-lea al României  Carol al II-lea al României  (15.10.1893 – 04.04.1953) a fost încoronat rege  al României la 08.06.1930 şi a abdicat la 06.09.1940 în favoarea fiului sau Mihai. Cunoscut şi sub numele de  Carol Caraiman , nume pe care i l-a ales tatăl său Ferdinand şi a fost folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală Română (între 1925 - 1930). Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria. Cunoscut mai mult pentru aventurile sale romantice decât pentru calităţile sale de conducător, Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odesa, Ucraina la 31.08.1918, în contradicţie cu legea regală, cu  Ioana Maria Marie Valentina Lambrino , ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; au avut un singur fiu,  Mircea Gregor Carol Lambrino , şi căsătoria a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului Ilfov în 1919. Mai târziu s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10.03.1921) cu  Prinţesa Elena a Greciei   şi Danemarcei , dar mariajul s-a prăbuşit la scurt timp prin aventura regelui cu  Elena Lupescu  (cunoscută ca "Magda Lupescu", 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost iniţial soţia ofiţerului de armată Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului el a renunţat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său cu  Elena ,  Mihai , care a devenit rege în  iulie 1927.  Carol  şi  Elena  au divorţat în 1928. El a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută,  Maria Martini . Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură cu o faimoasă prostituată,  Foamea Neagră , din cartierul  Crucea de Piatră . Episodul este preluat de Petru dumitru în romanul: “ Cronică de Familie ”….
Întorcându-se pe neaşteptate în ţară la 06.06.1930,  Carol  a fost proclamat rege după două zile. În următorul deceniu el a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi apoi din (ianuarie 1938) prin alegerea de către el a miniştrilor. La 10.02.1938 a desfiinţat partidele politice, fapt consfinţit prin constituţia din 27.02.1938, ce asigura coroanei puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi.  Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea sovieticilor, Germaniei, Bulgariei şi a Ungariei să cedeze părţi din teritoriul Romaniei, a fost obligat să abdice prin administraţia pro-germană a generalului  Ion Antonescu , în favoarea fiului său  Mihai , stabilindu-se în final în Portugalia. El şi  Elena Lupescu  s-au căsătorit în  Rio de Janeiro, Brazilia, la 03.06.1947, transformând-o pe aceasta în  Prinţesa Elena de Hohenzollern . A plecat din ţară cu un tren încărcat cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari, o echipă specială au tras focuri de armă asupra trenului regal, fără să izbutească să-l oprească. În Portugalia a valorificat toate aceste obiecte de artă devenind proprietarul unei averi fabuloase, pe care a cheltuit-o în întregime ducând o viaţă de lux.  A rămas în exil pentru tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi după regele a avut unele încercări de a-şi recăpăta tronul, dar i-a lipsit complet vreo susţinere politică, atât internă cât şi externă.  Carol  a murit în Portugalia la 04.04.1953, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din  Estoril , iar în 2003 rămăşiţele sale au revenit în România, fiind reînhumate la Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele  Mihai  n-a participat la ceremonie, fiind reprezentat de  Principesa Margareta  şi  Principele Radu .
Ioana Zizi Lambrino Ioana Maria Valentina Lambrino ,  cunoscută ca Ioana "Zizi" Lambrino (n. 03.10.1898, Roman, judeţul Neamţ, d. 27.03.1953 la Nuilly, Franţa) este fiica generalului român  Constantin Lambrino şi a Euphrosinei Alcaz . A fost prima soţie a principelui  Carol II , cu care s-a căsătorit în secret la Odesa în 31.08.1918. Căsătoria a fost desfăcută de Tribunalul Ilfov la 08.01.1919. Relaţia ei cu prinţul moştenitor a continuat însă, din ea rezultând copilul  Mircea Grigore Lambrino . Carol , moştenitorul tronului, trăia o viaţă scandaloasă şi încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin la Odessa, cu  Ioana Zizi Lambrino . Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar  Ioana Lambrino  a fost exilată împreuna cu fiul nelegitim al lui  Carol . Principele  Carol  a fost trimis de către tatăl său regele  Ferdinand , într-o lungă călătorie în jurul lumii, pentru "a o uita" pe  Ioana Lambrino . În 1921, după căsătoria prinţului  Carol  cu prinţesa  Elena  a Greciei, sub presiunea autorităţilor s-a stabilit în Franţa, într-o vilă cumpărată pentru ea la Neuilly. A fost creditată de familia regală din Romania cu o rentă anuala de 110 000 franci francezi. Câţiva ani mai târziu, după ce prinţul  Carol  a renunţat pentru a doua oară la tron - de data aceasta pentru  Elena Lupescu  -  Ioana Lambrino  l-a acţionat în justiţie, însă fără succes. În deceniul în care  Carol al II-lea  a fost rege, Serviciul Secret Român a ţinut-o sub o strânsă supraveghere. După 23 august 1944 nu a mai prezentat nici un interes pentru structurile informative din Romania.
Mircea Carol Lambrino Mircea Carol Lambrino , autointitulat  Prinţul Carol de România  (n. 08.08.1920; d. 27.01.2006) a fost fiul cel mai mare al Regelui  Carol al II-lea  al României din prima sa căsătorie morganatică cu Zizi Lambrino.  Mircea Carol a avut 3 căsnicii: ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
Paul Filip Lambrino Paul Filip Lambrino  (n.  13 august   1948  în  Paris ), autointitulat " Prinţul Paul de România ", este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept  Mircea Grigore Carol Hohenzollern  în  UE ), fiul morganatic al Regelui  Carol al II-lea  de Romania cu Zizi Lambrino. În urma a doua procese de paternitate în Portugalia şi Franţa, câştigate de tatăl său, procese care, în afară de drepturile la numele "Hohenzollern" şi de moştenire a averii Regelui  Carol al II-lea , nu i-au acordat acestuia vreun drept dinastic ori la titlu, numele legal recunoscut in UE al lui Paul este  Paul Hohenzollern . Mama lui Paul este  Helene Nagavitzine , prima soţie a lui  Mircea Grigore Carol .  Paul pretinde a fi adevăratul succesor la tronul României, deşi mariajul lui Zizi Lambrino cu Carol a fost unul morganatic şi a fost anulat de către Curtea Supremă a României. Paul nu a fost recunoscut print de către Casa Regală de România. În 2000, a recunoscut republica şi a candidat la preşedinţia României, candidatură eşuată. A primit doar 55,238 voturi (0.49%). În 2005, Paul a declarat că unchiul său,  Regele Mihai  a fost responsabil pentru deportările şi uciderea evreilor români din perioada celui de-al doilea război mondial şi a cerut ca acesta să fie împuşcat ca şi criminal de război.  Regele Mihai  este un protector bine-cunoscut a evreilor în perioada celui de-al doilea război mondial, iar mama acestuia,  Regina mamă Elena  este considerată de către  Yad Vashem  drept o persoană deosebită pentru actele sale de curaj din timpul războiului pentru salvarea evreilor. Acţiunea de arestare a generalului  Antonescu , întreprinsă de  Regele Mihai   a scurtat războiul cu şase luni şi a salvat viaţa a mii de evrei români .
Regina mamă, Elena s-a născut la 02.05.1896 la Atena, prinţesă de Grecia şi Danemarca. Elena a fost fata lui  Constantin I , regele Greciei şi a soţiei sale,  Sofia de Prusia . La data de 10.03.1921 s-a căsătorit cu  Carol al II-lea  al României şi la data de 25.10.1921s-a născut  Mihai al României .  Elena a murit la data de 28.11.1982 la Lusanne în Elveţia. În anul 1993 Statul  Israel  şi Institutul  Yad Vashem  i-au conferit post-mortem Titlul şi Medalia “ Dreapta Între Popoare ” pentru activitatea sa la salvarea evreilor prigoniţi în timpul regimului Antonescian. Mihai al României s-a născut la 25.10.1921, Sinaia, fiu al lui Regelui  Carol al II-lea  şi al Prinţesei  Elena  şi nepot al Regelui  Ferdinand I . Datorită fugii lui  Carol  împreună cu amanta sa de origine evreiască Elena “Magda” Lupescu şi a renunţării sale la drepturile asupra tronului din decembrie 1925,  Mihai  i-a succedat  Regelui Ferdinand  la moartea acestuia în iulie 1927
Regele Mihai I  al României Regele Mihai I al României  (n. 25.10.1921, Sinaia), Prinţ de Hohenzollern, este fiul Regelui  Carol al II-lea . A fost suveran al României  între 20 iulie1927 – 08 iunie 1930, precum şi între 06 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei  Victoria  a Marii Britanii şi văr de gradul trei al Reginei  Elisabeta   a II-a .  Mihai  e una dintre ultimele figuri publice ale celui De-al Doilea Razboi Mondial în viaţă.  Mihai  a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său  Ferdinand , în urma renunţării la tron a lui  Carol al II-lea  din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui  Carol al II-lea , domnind peste regimul pro-german al mareşalului  Ion Antonescu . Din 1941 este mareşal al României. După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România,  Regele Mihai  a organizat arestarea lui  Antonescu  în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada anilor 1945 - 1946. A fost obligat să abdice în 30.12.1947 şi s-a exilat în  Versoix  –  Elvetia , iar revenirea sa în România nu i s-a permis până în 1997.
O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 6 ani a lui Mihai, dar în 1930  Carol al II-lea  brusc s-a întors în ţară la invitaţia unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, fiind proclamat Rege de Parlament şi desemnându-l pe  Mihai  drept urmaş la tron cu titlul de „ Mare Voievod de Alba-Iulia ”. În septembrie 1940 guvernul lui  Ion Antonescu  a organizat o lovitură de stat, îndepărtându-l pe  Carol  şi proclamându-l pe  Mihai , la 18 ani, Rege, fără vreun jurământ pe Constituţie şi fără votul de aprobare al vreunui Parlament, iniţial suspendat, redeschis abia mai târziu, în 1946. În schimb,  Mihai  a fost încoronat şi uns Rege de către Patriarhul României  Nicodim Munteanu , în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 06.09.1940. Astfel,  Mihai  a domnit a doua oară doar ca rege  absolut ,  de drept divin , nu şi  constituţional . Legal, însă,  Mihai  nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”. Regele Mihai I , în calitate de mareşal şi comandant suprem al Armatei Române, a fost decorat prin Jurnalul Consiliului de Miniştri din 08.11.1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului " Mihai Viteazul ", fiind singurul deţinător în această situaţie alături de mareşalul Ion Antonescu. Perioada - Antonescu Antonescu cu Adolf Hitler
În august 1944, pe măsură ce forţele armate ale Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera de est a României,  Mihai  s-a alăturat politicienilor favorabili Aliatilor, care îi includea pe comunişti.  Întoarcerea armelor contra  Germaniei naziste  La 23.08.1944  Mihai  a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeaşi noapte, l-a încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la 01.09.1944. Într-o transmisie radiodifuzată către naţiune şi armată,  Mihai  a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit de aceştia, a ordonat încetarea focului contra Aliaţilor şi a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupaţie sovietică rapidă şi capturarea a circa 130.000 de soldaţi români, duşi ulterior în Uniunea Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia după trei săptămâni, la 12.09.1944, "în termeni impuşi aproape în întregime de către URSS", aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept o „predare” „necondiţionată” în faţa sovieticilor şi a restului aliaţilor.  Mihai  a evitat soarta unui alt fost aliat german,  Prinţul Kiril , Regentul Bulgariei, executat de către sovietici în 1945, şi a fost, de asemenea, ultimul monarh din spatele  Cotinei de Fier  care să-şi piardă tronul. Lovitura de stat se estimează că ar fi scurtat razboiul cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi omeneşti, oferind Armatei Române posibilitatea de a elibera ţara de sub ocupaţia germană. La sfârşitul războiului,  Mihai  a fost decorat cu  Legiunea de Merit  în cel mai înalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele SUA  Harry   S. Truman .  Mihai  a mai fost decorat şi cu Ordinul Sovietic  Victoria  cu diamante de către  Iosif V. Stalin , pentru curajul său personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu şi a încetării războiului României contra Aliaţilor, făcând posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa. Alţii văd în absenţa a unor invitaţii pentru  Mihai  la majoritatea festivităţilor din Occident dedicate Zilei Victoriei celui de-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat.  Mihai  nu a fost învitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun fost Aliat vestic; fiind invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia. Regele Mihai cu Ion Antonescu pe frontul Basarabian Adolf Hitler, Rudolf Hess, Joseph Goebbels, Ion Antonescu - Ianuarie 1941.
Domnia sub comunism  Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe  Mihai  să numească un guvern pro-sovietic dominat de  Partidul Comunist Român , prim ministru fiind numit  Petru Groza . Sub regimul comunist,  Mihai  a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate. În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii. Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”,  Mihai  a încercat fără succes să se opună guvernului comunist al lui  Petru Groza , refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, Regele  Mihai  a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. Nu i-a amnistiat pe  Ion Antonescu  sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, afirmă unii, Constituţia îl împiedică de la a face acest lucru fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie. Alte surse, precum memoriile mătuşii Regelui,  Principesa Ileana de Habsburg , citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale şi presupus amant al  Ilenei ,  Emil   Bodnăraş , afirmă că, dacă Regele ar fi refuzat să semneze sentinţele la moarte ale deţinuţilor politici condamnaţi pentru "crime de război", guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.”  Principesa Ileana  se îndoia că Regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituţional precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice neconstituţionale: „Ştiţi prea bine că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai proeminente victime comuniste,  Iuliu Maniu , liderul opoziţiei anti-comuniste şi preşedinte al  PNŢ , partidul câştigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunişti, a mărturisit procurorilor comunişti că  Maniu  l-ar fi înjurat pe  Mihai  din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea ţărăniştilor, în ciuda multelor servicii aduse de aceştia monarhiei.
Abdicarea În noiembrie 1947,  Mihai  a călătorit la Londra la nunta viitoarei  Regine   Elisabeta a II-a , ocazie cu care a cunoscut-o pe  Prinţesa Ana de Burbon-Parma , care urma să-i devină soţie.  Regele Mihai  „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, potrivit anumitor „cercuri regaliste româneşti” citate de Washington Post.  Mihai  a revenit acasă „la sfatul expres al lui  Winston Churchil ”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe  Mihai  că „ mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos ””. Potrivit propriei sale relatări,  Regele Mihai  n-a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasă. După întoarcerea sa în România,  Mihai  a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei Regelui despre propria sa abdicare. La 3 ianuarie 1948,  Mihai  a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o săptămână mai târziu, de  Principesele Elisabeta de Romania  şi  Ileana de Habsburg , care „au colaborat atât de strâns cu ruşii, încât au devenit cunoscute drept „ mătuşile roşii ” ale Regelui”. Unii monarhişti români, pentru care  Mihai  e rege doar de drept divin, nu şi constituţional, deoarece nici n-a jurat pe Constituţie, nici n-a fost investit în funcţie de Parlament în a doua sa domnie,  consideră abdicarea sa din 1947 drept nulă , argumentând că aceasta a fost un act pur constituţional, nu religios,  care nu îl poate decădea dintr-o poziţie în care a fost pus de către Dumnezeu . Aceeaşi monarhişti susţin că, în calitate de rege absolut, neconstituţional, de drept divin,  Mihai  reprezintă singur şi pe deplin  Statul român  şi ca atare, el poate dispune după cum doreşte de proprietăţile Statului, inclusiv de tabourile Coroanei, care-i aparţin şi de al căror "furt" a fost acuzat.
Viaţa după pierderea tronului  În iunie 1948 s-a căsătorit cu  Prinţesa Ana de Bourbon-Parma , care devine astfel  Regina Ana a României , fiind fiica principelui  René de Burbon-Parma  şi a principesei  Margareta a Danemarcei . S-a născut la 18.09.1923 la Paris. În 1939 şi-a insoţit familia în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New-York a urmat cursurile unei şcoli de artă si a lucrat în acelaşi timp ca vânzatoare într-un magazin. Din 1943 până la sfârşitul războiului a participat, alături de Forţele Franceze Libere (trupele sub comanda generalului  de Gaulle ), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg si Germania, primind " Crucea de război ". S-a căsătorit la Atena cu  Regele Mihai , cu care are cinci fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română lui  Mihai  în 1948. El a fost un timp pilot comercial, pentru o companie de echipament aerian. În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui  Mihai  să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui  Ion Iliescu , Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele  Emil Constantinescu , România a acordat înapoi  Regelui Mihai  cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente trăieşte în majoritatea timpului în Elveţia la Aubonne şi parţial în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al Parlamentului României. Castelul de la Săvârşin Castelul de la Săvârşin
Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fete: 1.- Principesa Margareta de Romania , Principesa Moştenitoare a României, Prinţesă de Hohenzollern (n. la Lausanne: 26.03.1949) este cea mai în vârstă fiică a lor. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. Regele  Mihai  a numit-o drept succesoare la şefia Casei Regale de Romania în 1997. Nu are copii. Succesoarea sa la şefia Casei Regale este sora ei,  Principesa Elena de România . Potrivit ultimei Constituţii regale din 1923, căreia Regele  Mihai  îi rămâne fidel şi care stabilea succesiunea după legea  salică* , Principesa  Margareta  şi surorile sale nu pot succede la tronul României.  La 30 decembrie, 2007  Mihai  a desemnat-o pe Principesa  Margareta  drept moştenitoare a tronului cu titlurile de " Principesa Moştenitoare a României " şi de " Custode al Coroanei României ". Cu aceeaşi ocazie,  Mihai  a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii  salice*  de succesiune. S-a căsătorit pe 21septembrie 1996 la Lausanne cu  Radu Duda , cunoscut din 1999 şi ca " Principe de Hohenzollern-Veringen ", care, începând de atunci, o reprezintă în public pe Principesă şi pe întreg restul familiei regale de Hohenzollern cel mai adesea singur. În tinereţea ei la Universitatea din Edinburgh, Margareta a avut o relaţie cu  Gordon Brown , unul din liderii marcanţi ai  Partidului Laburist britanic , pe care nu a încetat să-l iubească, deşi l-a părăsit: " A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă". *  În conformitate cu art. 83 din Constituţia României din 1866, în lipsă de descendenţi în linie bărbătească ai regelui, succesiunea tronului se va cuveni celui mai învârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora. Pe această bază, la 18.05.1881, moştenitor al Coroanei României a devenit principele Ferdinand de Hohezollern, nepotul lui Carol I.
2.- Principesa Elena   (născută la 15 noembrie 1950) este a doua fiică a Regelui  Mihai şi Ana . S-a născut la Lausanne, în Elveţia şi pe 20.07.1983 s-a căsătorit cu  Dr. Leslie Medforth-Mills  (08.12.1942 – 02.02.2002) în cadrul unei ceremonii civile la Durham şi ulterior la Biserica Ortodoxă Estică din Lausanne pe 24.09.1983. Cuplul are doi copii,  Nicholas Michael de România Medforth-Mills  (n. pe 01.04.1985), viitor  Principe al României   de la 1 aprilie 2010  sau de la moartea regelui Mihai, ce va surveni mai întâi, şi  Elisabeta Karina de România  (n. 04.01.1989), şi a divorţat pe 28 noiembrie 1991. Elena  s-a recăsătorit pe 14.08.1998, la Peterlee, cu  Alexander McAteer  (n. 22.10.1964). Este a doua pe linia succesiunii la şefia Casei Regale de România şi a 83-a pe linia succesiunii la tronul britanic. 3.- Principesa Irina de România  s-a născut pe 28 februarie 1953, la Lausanne, Elveţia. Este fiica  Regelui Mihai  si  Reginei Ana . Este a treia pe linia succesiunii la şefia Casei Regale Române şi a 86-a pe linia succesiunii tronului britanic. A fost căsătorită cu  John Kreuger , de care a divorţat. Are doi copii:  Michael de România Kreuger  (n.1985) şi  Angelica   de România  Kreuger (n. 1986). 4.-Principesa Sofia de România  s-a născut laTatoi, Grecia în 1957 şi este cea de-a patra fiică a Regelui  Mihai  şi a Reginei  Ana .  Sofia  este a opta pe linia succesiuni la conducerea Casei Regale de România. În 1998 s-a căsătorit cu  Alain Biarneix  (n. 1957). Au o fiică,  Elisabeta-Maria Biarneix  (n. 1999). 5.- Principesa Maria de România  este cea mai tânără şi cel de-al cincilea copil a Regelui Mihai şi Regina Ana. S-a născut pe 13 iulie 1964 la Hellerup, Danemarca. La 16.09.1995 la NY s-a căsătorit cu  Casimir Mystkowski , un polonez romano-catolic, în felul acesta pierzându-şi locul pe linia de succesiune la tronul britanic. Au divorţat în decembrie 2003 .
Elena Lupescu Elena "Magda" Lupescu  (n. 1896 la Iaşi - d. 1976,  Estoril  în Portugalia), amanta şi apoi soţia regelui  Carol al II-lea. Alte surse afirmă că s-ar fi născut în 1902. Fiica lui  Nicolae  (Nuhăm)  Grümberg  (născut evreu, dar botezat creştin mai tărziu) şi a  Elizei Falk .  În timpul primului război mondial, a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte,  Ion   Tâmpeanu   de care a divorţat la scurt timp. În 1922 a devenit amanta prinţului  Carol , devenit în 1930,  Regele Carol al II-lea . După abdicarea acestuia, din 09.1940, l-a urmat în exil, în Mexic şi Portugalia. Există suspiciunea că E.Lupescu a fost agentă a spionajului sovietic. În lipsa accesului la arhivele moscovite acest fapt nu a putut fi dovedit. În 1947 s-a căsătorit cu fostul suveran la Biserica Ortodoxă Română din Paris, provocând protestele ţăraniştilor emigraţi în Franţa. Având în vedere "legenda" că  regele Carol al II-lea  a fost exilat din ţară la bordul unui tren personal, compus de 12 vagoane (singurii călători au fost el şi amanta sa şi conductorul trenului), încărcat cu valori inestimabile, despre care s-a zis că ar fi bunuri din patrimoniul naţional al României (alegaţie nedovedită), care ulterior s-au "pulverizat în neant" şi că Elena Lupescu a supravieţuit lui  Carol  încă 23 de ani, devenind moştenitoarea de facto a imensei averi (formată din opere de artă ale maeştrilor renascentişti italieni, germani, flamanzi şi spanioli, giuvaeruri, aur, diamante, bonuri de tezaur, acte de transfer ale banilor din banci româneşti spre bănci străine, etc,) pe care o căraseră cu acel tren, nu este deloc de mirare că atât istoriografia interbelică, cea comunistă, cât şi cea de după 1989 nu i-au făcut deloc portrete prea favorabile. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Elena_Lupescu
Bibliografie: 1.-  http :// ro . wikipedia . org / wiki / Hohenzollern - Sigmaringen 2.-  http :// ro . wikipedia . org / wiki / Casa_regal % C4%83_de_Rom % C3%A2nia 3.-  http :// ro . wikipedia . org / wiki / Carol_I_al_Rom % C3%A2niei 4.-  http://balciclove.topcities.com/istorie3.html 5.-  http://www.referatele.com/referate/istorie/online17/Viata-scandaloasa-a-Regelui-Carol--de-Barbara-Cartland-Dinastia-Hohenzollern-in-Romania-referatele-c.php Iosi S.Avni presentation [email_address]

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt? (20)

La donna nel medioevo
La donna nel medioevoLa donna nel medioevo
La donna nel medioevo
 
Revolutia franceza
Revolutia francezaRevolutia franceza
Revolutia franceza
 
Blaise pascal cugetari-1_0_09__
Blaise pascal cugetari-1_0_09__Blaise pascal cugetari-1_0_09__
Blaise pascal cugetari-1_0_09__
 
Viata Sfantului Nectarie
Viata Sfantului NectarieViata Sfantului Nectarie
Viata Sfantului Nectarie
 
Mecanica23 02 2009
Mecanica23 02 2009Mecanica23 02 2009
Mecanica23 02 2009
 
Alexandru cel bun
Alexandru cel bun Alexandru cel bun
Alexandru cel bun
 
Familia Regala a Romaniei
Familia Regala a Romaniei Familia Regala a Romaniei
Familia Regala a Romaniei
 
20.regimuri politice în perioada interbelică
20.regimuri politice în perioada interbelică20.regimuri politice în perioada interbelică
20.regimuri politice în perioada interbelică
 
Carol i si_cucerirea_independentei_romaniei
Carol i si_cucerirea_independentei_romanieiCarol i si_cucerirea_independentei_romaniei
Carol i si_cucerirea_independentei_romaniei
 
Regimurile totalitare de dreapta
Regimurile totalitare de dreaptaRegimurile totalitare de dreapta
Regimurile totalitare de dreapta
 
Bizant
BizantBizant
Bizant
 
Diana de gales l
Diana de gales  lDiana de gales  l
Diana de gales l
 
Claude monet
Claude monetClaude monet
Claude monet
 
Iluminism
IluminismIluminism
Iluminism
 
ELISABETTA I
ELISABETTA IELISABETTA I
ELISABETTA I
 
Ecaterina teodoroiu
Ecaterina teodoroiuEcaterina teodoroiu
Ecaterina teodoroiu
 
Constantin brancusi
Constantin brancusiConstantin brancusi
Constantin brancusi
 
Regele Mihai
Regele MihaiRegele Mihai
Regele Mihai
 
Revolutia de la 1848 in tarile romane
Revolutia de  la 1848 in tarile romaneRevolutia de  la 1848 in tarile romane
Revolutia de la 1848 in tarile romane
 
Constituirea antantei si triplei aliante
Constituirea antantei si triplei alianteConstituirea antantei si triplei aliante
Constituirea antantei si triplei aliante
 

Ähnlich wie Casa Regala de Romania

Cimpoeru daniel xii b
Cimpoeru daniel xii bCimpoeru daniel xii b
Cimpoeru daniel xii bdcimpoeru
 
Cucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de statCucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de statbrenicolet
 
Regele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România MareRegele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România MareMarinelaBurca
 
Eu ro - regina maria a romaniei
Eu   ro - regina maria a romaniei Eu   ro - regina maria a romaniei
Eu ro - regina maria a romaniei Costel Galateanu
 
Regina Maria Romania
Regina Maria RomaniaRegina Maria Romania
Regina Maria RomaniaMcGogoo
 
Calendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrieCalendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrieIoan M.
 
istorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docx
istorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docxistorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docx
istorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docxAlexVasile9
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieIoan M.
 
Din istoria castelului_peles
Din istoria castelului_pelesDin istoria castelului_peles
Din istoria castelului_pelesOvidiu Slimac
 
Din istoria castelului Peles.
Din istoria castelului Peles.Din istoria castelului Peles.
Din istoria castelului Peles.Stelian Ciocarlie
 
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!petragodeanu
 
Regina Maria 3
Regina Maria 3Regina Maria 3
Regina Maria 3GlavaEmil
 

Ähnlich wie Casa Regala de Romania (20)

Regele Carol I
Regele Carol IRegele Carol I
Regele Carol I
 
Carol 1
Carol 1Carol 1
Carol 1
 
Cimpoeru daniel xii b
Cimpoeru daniel xii bCimpoeru daniel xii b
Cimpoeru daniel xii b
 
Cucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de statCucerirea indepententei de stat
Cucerirea indepententei de stat
 
Regele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România MareRegele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
Regele Ferdinand I - Întregitorul România Mare
 
Eu ro - regina maria a romaniei
Eu   ro - regina maria a romaniei Eu   ro - regina maria a romaniei
Eu ro - regina maria a romaniei
 
Regina Maria Romania
Regina Maria RomaniaRegina Maria Romania
Regina Maria Romania
 
Carol 1
Carol 1Carol 1
Carol 1
 
Leopold I
Leopold ILeopold I
Leopold I
 
Leopold i
Leopold iLeopold i
Leopold i
 
Calea regala
Calea regalaCalea regala
Calea regala
 
Maria tereza
Maria terezaMaria tereza
Maria tereza
 
Maria tereza
Maria terezaMaria tereza
Maria tereza
 
Calendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrieCalendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrie
 
istorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docx
istorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docxistorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docx
istorie_epoca_moderna_al._i._cuza_carol_i.docx
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrie
 
Din istoria castelului_peles
Din istoria castelului_pelesDin istoria castelului_peles
Din istoria castelului_peles
 
Din istoria castelului Peles.
Din istoria castelului Peles.Din istoria castelului Peles.
Din istoria castelului Peles.
 
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
 
Regina Maria 3
Regina Maria 3Regina Maria 3
Regina Maria 3
 

Kürzlich hochgeladen

Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aFisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aRoxana334871
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 

Kürzlich hochgeladen (6)

Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aFisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 

Casa Regala de Romania

  • 1. Casa Regală de România 02.01.2008 Nihil sine Deo Iosi S.Avni presentation [email_address]
  • 2. În 1865 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adică mai bine spus prin trădarea adjutanţilor săi. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe timpul domniei lui Cuza, de aceea in 1866 se desfăşura o activitate diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinţ străin. Însuşi domnitorul Cuza afirma: “ Eu voiesc sa fie bine ştiut ca niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul public la a cărei aşezare am fost fericit a contribui ”. Instaurarea acestei dinastii străine era dorită din urmatoarele motive : menţinerea şi consolidarea statutului naţional, creşterea prestigiului european, întărirea autonomiei şi nu în ultimul rând încetarea luptelor pentru domnie atât de acerbe care măcinasera de veacuri viaţa politică a românilor. După o perioadă de căutari şi după ce contele de Flandra a respins propunerea delegaţiei româneşti, la iniţiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C Brătianu pleacă în Germnaia la Düsseldorf. Aici Karl, fiul Principelui Karl anton de Hohenzollern, acceptă, un mare rol având şi doamna Hortense Cornu (prietena de suflet a lui Napoleon III), ursitoarea spirituală a acestei îmbieri, care făcuse dinainte demersuri asupra lui Karl. Alegerea lui Karl ca prinţ domnitor în România era aşadar sprijinită de Franţa, prin Napoleon al III-lea, dar şi de Prusia, prin cancelarul Otto von Bismarck. De menţionat este faptul că bunica prinţului, marea ducesă Stefania de Baden, era fata de suflet a lui Napoleon Bonaparte. În căutarea unui principe
  • 4. Reşedinţa Hohenzollernilor se afla în munţii Pădurea Neagră la graniţa franco-germană, locul de unde izvorăşte Dunărea, fluviu care parcă s-a incăpăţânat să-şi poarte stăpânul pe cursul său până în ţara unde muşcă victorios pământul şi îmbrăţişeaza Marea Neagră, tărâmul unde prinţul a domnit şi a murit ca rege al ţării. Dinastia de Hohenzollern, precum arată şi cuvântul despărţit în germană , hoch-înalt, vârf , zollern-colină , deci înalta colină , sens care corespunde pe deplin virtuţilor nobiliare germane, recunoscută în întreaga Europă pentru că a dat generaţii de personalităţi ale istoriei medievale şi moderne între care şi Dinastia Regală a României: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. Aici aşadar, în acest vârf inalt se înalţă un adevărat "cuib de vulturi", castelul Sigmaringen, unul din cele două leagăne de piatră ale neamului puternic al Hohenzollernilor. Acolo era cuibul Aquilei Negre, cel mai înalt ordin şi simbol al casei regale prusiene, instituit de Federich I în 1701, şi tot acolo s-au născut Carol I şi Ferdinand I. Acest mic principat era stăpânit de principele Karl Anton de hohenzollern şi principesa Josefina, părinţii lui Karl, care au acceptat de bună voie, fără război, unirea cu Prusia în1850. Deviza acestei case era Nihil sine Deo ( Nimic fără Dumnezeu ) care indica respectul pentru Suprema Forţă, fiind preluată şi de către Dinastia Română. Aşadar acest prinţ străin, pe numele său Karl Ludwvig de Hohenzollern, de numele căruia s-au legat pe veci destinele României, s-a născut în ziua de 10 aprilie 1839, fiind al doilea fiu al principelui Karl Anton şi al soţiei sale Josefina care i-a dăruit 6 copii:Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich şi Maria. Educaţia primită în familie a fost dintre cele mai alese, de multe ori chiar spartană, prinţii fiind destinaţi unei cariere militare, lăsând ca moştenire fiilor o întregime de suflet, nestrămutată şi cinstită Originile dinastiei române http :// ro . wikipedia . org / wiki / Casa_regal % C4%83_de_Rom % C3%A2nia
  • 5. Intrarea principală a castelului Sigmaringen
  • 6. Dinastia Hohenzollern - Sigmaringen Ramura Română (Nimic fără Dumnezeu) Nihil sine Deo Nihil sine Deo
  • 7. Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a dinastiei de Hohenzollern, care au condus Prusia şi ulterior Germania până în 1918. Principii de Hohenzollern-Sigmaringen au condus un mic principat din sud-vestul Germaniei. Spre deosebire de ramura Hohenzollern de Brandenburg, Hohenzollern-Sigmaringen-ii şi verii lor de Hohenzollern-Hechingen, o altă ramură dinastică, au rămas catolici. În 1849, Hohenzollern-Sigmaringen şi Hohenzollern-Hechingen au fost anexate Prusiei. Anexarea statului lor nu a însemnat însă şi pierderea importanţei pe care a avut-o Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Ultimul prinţ, Karl Anton, a fost prim-ministru prusac în perioada 1858-1861. Cel de-al doilea fiu al său, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit Domnitor al Principatelor Române (1866–1881) şi apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de Carol I de România , iar casa dinastică înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române în 1947. Opoziţia franceză la candidatura fratelui mai mare a lui Carol , Prinţul Leopold pentru tronul Spaniei a declanşat Razboiul Franco-Prusac (1870–1871), care a dus la formarea (ianuarie 1871) a Imperiului German. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Hohenzollern - Sigmaringen Hohenzollern - Sigmaringen
  • 8.
  • 9. Carol I al României Pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - (n.10.04.1839, Sigmaringen – d.10.10.1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza . Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani cât a durat domnia sa (cea mai lungă domnie cunoscută de vreun conducător al României), a obţinut independenţa tării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. Tot acum au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Carol_I_al_Rom % C3%A2niei
  • 10. Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit şi conform constituţiei române, aprobată de el însuşi, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869, principele a iniţiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania, pentru a îşi găsi o mireasă. În final a întâlnit şi luat de soţie pe Elisabeta de Neuwied (03.11.1869). Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria , născută la 08.09.1870 şi care a murit patru ani mai târziu la 09.04.1874. Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereuşind să îşi revină complet din trauma pierderii unicului ei copil. Spre sfârşitul vieţii lor, Carol şi Elisabeta au reuşit să găsească o modalitate de a se înţelege reciproc şi au fost descrişi ca fiind buni prieteni. Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol , să devină următorul în succesiune la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand , care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de 10.10.1914, la moartea unchiului său, Carol I , domnind până la moartea sa, survenită la 27.07.1927. Soţia lui Carol I, Elisabeta a încercat să îl influenţeze pe prinţ pentru a o lua de soţie pe Elena Văcărescu . Conform constituţiei române, nu avea voie să ia de soţie o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria . Carol I şi Elisabeta Viaţa de familie
  • 11. Ferdinand I al României Născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24.08.1865, Sigmaringen - d. 20.07.1927, Sinaia)
  • 12. Ferdinand I al României , născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen , (n. 24.08.1865, Sigmaringen - d. 20.07.1927, Sinaia) a fost rege al României din 10.10.1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. Născut în Sigmaringen în sud-vestulGermaniei, Prinţul Ferdinand a devenit moştenitor al tronului după unchiul său fără copii, Regele Carol I al României în noiembrie 1888, după renunţul tatălui şi fratelui său mai în vârstă. În 1893, Prinţul Ferdinand s-a căsătorit cu Prinţesa Maria de Edinburgh , care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexadru al II-lea al Rusiei . Ei au avut trei fii şi trei fiice. După o idilă cu poeta Elena Văcărescu , domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta , relaţie întreruptă la intervenţia Consiliului de Miniştri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină, Ferdinand s-a însurat, în data de 10.01.1893, cu Maria de Edinburgh , din Familia Regală a Marii Britanii. Împreună au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol , urmând să devină Regele Carol al II-lea al României . Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916, intrarea României în Primul Razboi Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari. ( Constantin Kiriţescu: „Istoria războiului pentru întregirea României”, 1916-1919, Bucureşti, 1922 ). Ferdinand I al României
  • 13. În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn şi promiţând că va fi "un bun român". În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, şi, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situaţia de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand şi întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iaşi. Pentru Rege şi familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea , cel de-al şaselea copil al cuplului regal. Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu şi-a pierdut speranţele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale şi România. În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari , Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă. Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.
  • 14. Ferdinand I şi Maria Ferdinand soseşte la Bucureşti în anul 1889. Prins în anturajul regelui şi al reginei care îl instruiau de aproape, el se îndrăgosteşte lulea de fumoasa Elena Văcărescu , domnişoara de onoare a reginei Elisabeta , poetă şi ea, ce descindea din vechea familie boierească a Văcăreştilor care lăsaseră atâtea poeme de amor. Cea care le-a influenţat şi sprijinit idila a fost nimeni alta decât regina Elisabeta , romantică din fire, neluând în seama statutul casei regale care a stabilit ferm prin lege că nu îngăduia căsătoria moştenitorului decât cu o fată străină. Consiliul de miniştri s-a împotrivit categoric în frunte cu prim-ministrul Lascăr Catargiu , moldovean vârstnic şi cu o limbă lată care i-a spus reginei: “ Maiestate, aiasta nu se poate! ” , referindu-se la idila prinţului cu preafrumoasa poetă. Cel care a intervenit autoritar a fost regele însuşi, care a expediat-o pe regină la castelul natal din Neuwied pentru vreo doi ani, iar Ferdinand s-a dus la Castelul din Sigmaringen, zicând ca se sinucide. Cât despre Elena Văcărescu , ea a fost pur şi simplu exilată, stabilindu-se pentru totdeauna în Franţa. Corespondenţa celor doi îndrăgostiţi va urma o viaţă întreagă prin scrisori în care ei îşi plângeau iubirea nedorită care însă nu a încetat niciodată. Pentru a-şi stinge amarul regele se căsătoreşte, respactând Constituţia , cu prinţesa Maria , născută în ţara ceţurilor dese, Marea Britanie, la 03.10.1875 în castelul Eastwel Park din comitatul Kent, fiind primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria ) şi al ducesei Maria (fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei şi a prinţesei Maria de Hesse a Germaniei ). Cei doi se căsătoresc în plină iarnă de decembrie 1892, Ferdinand având 27 de ani, iar Maria 17. Cel care însă i-a condus din umbră atent şi sever, urmărindu-le fiecare pas şi instruindu-i a fost însuşi regele care le-a rezervat Palatul Cotroceni , iar la Sinaia, lângă superbul Castel Peleş , a construit dupa gustul preafrumoasei englezoaice, Castelul Pelişor .
  • 15. La moartea regelui Carol lumea era în prag de razboi, România trebuia să decidă de partea cui să intre: a Antantei ( Anglia, Franţa, Rusia ) sau a Puterilor Centrale ( Germania, Austro-Ungaria ). Ferdinand ar fi înclinat spre Puterile Centrale fiind prusac de origine, crescut în spiritul războiului nemţesc. Însă în comparaţie cu firea neînduplecată şi severă a unchiului său Carol, Ferdinand era stângaci, timid, şovăielnic, astfel că vulcanica sa soţie, englezoaica Maria l-a influenţat puternic să accepte intrarea României de partea Antantei , ca o garanţie a împlinirii visului de unitate naţional-statală. Aşa se face că românii conduşi de un monarh german au dat lupte grele începand din 1916, anul intrării în război, cu armatele germane şi austro-ungare. Sfatul reginei Maria , ea însuşi un ambasador de nădejde al ţării peste hotare, s-a dovedit a se adeveri. După calvarul războiului Întregirea neamului românesc, s-a realizat epopeea Marii Uniri de la1918. La Alba Iulia, în 15.10.1922, după făurirea României Mari, regele Ferdinand împreună cu regina Maria au fost încoronaţi în Catedrala ortodoxă, ca Regi ai tuturor românilor de la Nistru la Tisa . Domnia regelui Ferdinand cu toate că a durat doar 13 ani, Întregitorul sau Fidelul, cum i s-a spus, a dus ţara spre o nouă treaptă de prosperitate, România având la moartea sa 17 milioane locuitori şi 295.000 km pătraţi. Cel care dădu-se pământ luptătorilor de la Mărăşeşti, putea acum să moară liniştit. După ce a scăpat ca prin urechile acului de febra tifoidă ce-l lovise în 1897 a rămas cu o paloare gălbuie şi cu sechele toată viaţa. Lunga suferinţă pricinuită de un cancer la intestine s-a încheiat într-un scaun cu rotile amenajat lângă Pelişor cu cartea de rugăciuni pe genunchi, chinuit fiind şi sufleteşte de escapadele şi renunţările la tron ale fiului său mare, Carol II . Deşi fusese iniţial operat de un chirurg parizian, suveranul se stinge din viaţă în 1927 la 63 de ani. A fost înmormântat tot la Curtea de Argeş. În urma sa a rămas o preafrumoasă soţie ( I. G. Duca în Amintiri Politice spunea: “ e o fiinţă de care trebuie să te sfieşti, fiind strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. De o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu ea … ) şi 6 copii.
  • 16. Ferdinand I şi Maria - Familia - 1.- Carol II născut în 15 octombrie 1893, spre bucuria bunicului care îi purta o neasemuită afecţiune. 2.- Elisabeta - În 1894 se naşte cel de-al doilea copil, o fată ce ia numele bunicii sale ( aici cu mama ei ) . Ea se căsătoreşte în 1921 cu regele George al II-lea al Greciei care moare în 1947, însă cei doi divorţaseră în 1934. Elisabeta se întoarce în ţară stabilindu-se iniţial la Peleş, rememorând universul copilăriei atât de drag. Dorind însă să traiască singură, departe de aventurile grosolane ale fratelui mai mare, ea se stabileşte la Banloc în Banat. Pleacă definitiv din ţară la 04.01.1948 în trenul care ducea familia regală (a regelui Mihai, Regina mamă Elena si principesa Ileana ) în exil. S-a stabilit la Cannes pe Coasta de Azur, unde şi-a câştigat pâinea amară a tinereţii dând lecţii de pian. S-a stins din viaţă la 15.11.1956 la 62 de ani.
  • 17. 3.- Mărioara - (Mignon) s-a născut în 06.01.1900. În 08.06.1922 se căsătoreşte cu regele Alexandru I Karagheorghe al Iugoslaviei devenind regină. A rămas însă văduvă în 1934, soţul fiind asasinat la Marsillia. A avut 3 copii: Tony, Andy si Petru II al Serbiei, rege între 1934-1945. Anii exilului au fost grei şi pentru ea, stabilindu-se abia în 1960 în America la iniţiativa surorii Ileana devenită maica Alexandra. Acolo avea să-şi găsească sfârşitul în 22.06.1961, nemaiputând revedea niciodată nici Peleşul, nici palatul Cotroceni. 4.- Nicolae - născut în 15.08.1903 la Sinaia. S-a căsătorit în 1931 cu Ioana Doletti , fiica unor latifundari din Trohăii Buzăului pe ascuns, fapt ce a atras mânia fratelui mai mare, Carol II, care l-a expulzat din ţară, învinovăţindu-şi fratele pentru ceva ce el însuşi făcuse. De altfel relaţiile dintre cei doi nu au fost niciodată prea bune, regina Maria încercând adesea să medieze desele lor conflicte. Nicky, cum îi spuneau cei dragi, nu a făcut niciodată abuz de puterea de care dispunea, neîncercând niciodată să ocupe tronul, din contră servind cu loialitate ţara şi fiind un bun sfătuitor al copilului rege Mihai în anii când tatăl său părăsise tronul. În 1960 Ioana Doletti moare iar prinţul se recăsătoreşte cu Thereza Figueira de Mello, alături de care va trăi ultimele decenii de viaţă în Elveţia. A murit la Lussane în 9 iunie 1978 având 75 de ani, aproape vârsta ilustrului său înaintaş Carol I . Ultima sa dorinţă a fost ca osemintele să-i fie aduse în ţară, dar deocamdată ele se află în cimitirul din Laussane.
  • 18. 5.- Ileana - născută în 05.01.1909 la Bucureşti. Se căsătoreşte în 1931 cu principele Anton de Austria din casa de Habsburg având cu acesta 6 copii la fel ca mama ei. Stefan , Arhiduce de Austria (n. 1932), Maria Ileana , Arhiducesă de Austria (n. 1933), Alexandra , Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic , Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena , Arhiducesă de Austria (n. 1939), Elisabeta , Arhiducesă de Austria (n. 1942). După moartea soţului se căsătoreşte cu doctorul Ştefan Isărescu , iar după 1960 se călugăreşte devenind maica Alexandra, stareţa mănăstirii ortodoxe-române din Elywood City, Pensylvannia-S.U.A. Moare în 21.01. 1991 dupa ce a vizitat România postrevoluţionară, în special Branul atât de drag ei şi fiind singurul din cei cinci copii ai familiei regale care şi-a văzut visul implinit - acela de a-şi vizita din nou ţara natală. 6.- Mircea - s-a născut în 1913 şi a murit în 1916. Oficial, Mircea a fost cel de-al treilea băiat şi cel mai mic copil al Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand . Mai mulţi istorici consideră, însă, că tatăl real a lui Mircea a fost Prinţul Barbu Ştirbey . Aceaştia bazându-se asupra faptului că Mircea şi Prinţul Ştirbey aveau ochi de culoare neagră, în timp ce Regina Maria şi soţul ei, Regele Ferdinand aveau ochi albaştri. Prinţul Mircea a murit de febră tifoidă în toamna anului 1916, în plin prim război mondial. Fratele lui Mircea , viitorul Rege Carol II şi prima sa soţie, Zizi Lambrino şi-au numit copilul lor (care s-a născut în 1920) Mircea , în memoria acestui prinţ Mircea , care murise cu 4 ani înainte. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Casa_regal % C4%83_de_Rom % C3%A2nia
  • 19. Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria , din Casa de Saxa-Coburg si Gotha (n. 29.10.1875, Eastwell Park, Kent, Anglia— d. 18.07.1938, Sinaia), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiica ducelui Alfred de Edinburgh, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria , mama sa a fost ducesa Maria Alexandrovna , unica fiică a Ţarului Alexandru II al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoată a Regelui Edward al VII-lea şi verişoară primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea . Consoarta Regelui Ferdinand I şi Regină a României . A fost supranumită de popor "Mama răniţilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei de bravură din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate . În ceea ce o priveşte pe Regina Maria ea a trăit 11 ani după soţul ei. Sunt cunoscute anumite infidelităţi conjugale ale preafrumoasei englezoaice, ignorată de un soţ ce încă mai suferea după Elena Văcărescu şi ce se întreţinea cu ţigănci focoase. Temperamentală Maria , dupa ce nascuse doi copii şi Nando (apelativul cu care ea îşi alinta soţul) se îmbolnăvi de febră tifoidă, se îndrăgosti de locotenentul Zizi Cantacuzino din suita princiară. Aventura i-a fost cunoscută şi de Ferdinand , care de altfel îi va tolera reginei toate idilele extraconjugale. Apoi a venit pasiunea pentru « prinţul alb » Barbu Stirbey Administratorul general al Domeniilor Coroanei. Se presupune că acesta din urmă este tatăl ultimilor doi copii ( Ileana şi Mircea ). De notorietate publică a fost şi idila cu Joe Boyle , colonel canadian de la Crucea Roşie, care în 1917 luase locul primului favorit Barbu Stirbey . După o viaţă de adânci trăiri, şi bune şi rele, regina şi-a simţit inima sfărâmată la 18 iulie 1938 la numai 63 de ani în prea-iubitul ei castel Pelişor.
  • 20. Ceea ce este cert e că nu-l iertase niciodată pe fiul său mai mare, Carol al II-lea care lepădase toate drepturile, prerogativele şi onorurile unui moştenitor de Casa Regală şi se exilase în 1925 în străinătate, întorcându-se apoi în 1930 şi timp de 8 ani şi-a chinuit mama cu numeroase restricţii. Regele însă i-a organizat mamei sale o înmormântare fastuoasă. Regina Maria a României Mari , a avut o ultima dorinţă, trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş , iar inima la reşedinţa de la Balcic . După dorinţa ei inima i-a fost învelită în vată formolizată, aşezată într-o casetă de argint în greutate de 561 de grame (decorată cu 307 pietre preţioase) înfăşurată de proprii ei fii ( Carol şi Nicolae ) în drapelele României şi Angliei şi depusă în Biserica Ortodoxă Stella Maris, din grădina minunată a palatului de la Balcic, pe litoralul Mării Negre, din Cadrilater. După ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, inima a fost adusă de principesa Ileana la castelul Regal Bran, loc ales în mare secret. Mai târziu directorul castelului a găsit inima ascunsă în grilajul metalic de stâncă şi din 1970 caseta se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei. Chiar şi acum după mai bine de o jumătate de secol parfumul de violete, florile preferate ale reginei, bântuie castelul de la Sinaia.
  • 21. Întregul Testament la adresa: http://balciclove.topcities.com/istorie3.html Fragmente din: Testamentul Reginei Maria "Când veţi ceti aceste slove, eu voiu fi trecut pragul tăcerii veşnice" Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totusi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o noua naţionalitate m'am străduit să devin o bună Româncă. La început n'a fost uşor. Eram străină, într'o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s'o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? - cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v'am iubit cu toata puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat sa trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m'ai numit " Mama tuturor " şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.
  • 22. … Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v'am priceput: n'am judecat, am iubit... Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N'am nici o avuţie să vă las, ceia ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Daca toate cele frumoase îţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. .... Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la "Stella Maris", biserica ce am clădit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la "Curtea de Argeş" lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dimpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă....
  • 23. ....Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţi-i şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărasc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. ... Aş fi vrut să pot lăsa mult iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui razboiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. Revoc orice testament anterior. Anexez la acest testament două scrisori care se vor deschide de către copii mei îndată după moartea mea, înainte de înmormântare. Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka - Juvah, Balcic, ast ă zi Joi 29 iunie 1933. MARIA, REGINA ROMÂNIEI
  • 24. Carol al II-lea al României Carol al II-lea al României (15.10.1893 – 04.04.1953) a fost încoronat rege al României la 08.06.1930 şi a abdicat la 06.09.1940 în favoarea fiului sau Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman , nume pe care i l-a ales tatăl său Ferdinand şi a fost folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală Română (între 1925 - 1930). Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria. Cunoscut mai mult pentru aventurile sale romantice decât pentru calităţile sale de conducător, Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odesa, Ucraina la 31.08.1918, în contradicţie cu legea regală, cu Ioana Maria Marie Valentina Lambrino , ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; au avut un singur fiu, Mircea Gregor Carol Lambrino , şi căsătoria a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului Ilfov în 1919. Mai târziu s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10.03.1921) cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei , dar mariajul s-a prăbuşit la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda Lupescu", 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost iniţial soţia ofiţerului de armată Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului el a renunţat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său cu Elena , Mihai , care a devenit rege în iulie 1927. Carol şi Elena au divorţat în 1928. El a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini . Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră , din cartierul Crucea de Piatră . Episodul este preluat de Petru dumitru în romanul: “ Cronică de Familie ”….
  • 25. Întorcându-se pe neaşteptate în ţară la 06.06.1930, Carol a fost proclamat rege după două zile. În următorul deceniu el a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi apoi din (ianuarie 1938) prin alegerea de către el a miniştrilor. La 10.02.1938 a desfiinţat partidele politice, fapt consfinţit prin constituţia din 27.02.1938, ce asigura coroanei puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi. Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea sovieticilor, Germaniei, Bulgariei şi a Ungariei să cedeze părţi din teritoriul Romaniei, a fost obligat să abdice prin administraţia pro-germană a generalului Ion Antonescu , în favoarea fiului său Mihai , stabilindu-se în final în Portugalia. El şi Elena Lupescu s-au căsătorit în Rio de Janeiro, Brazilia, la 03.06.1947, transformând-o pe aceasta în Prinţesa Elena de Hohenzollern . A plecat din ţară cu un tren încărcat cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari, o echipă specială au tras focuri de armă asupra trenului regal, fără să izbutească să-l oprească. În Portugalia a valorificat toate aceste obiecte de artă devenind proprietarul unei averi fabuloase, pe care a cheltuit-o în întregime ducând o viaţă de lux. A rămas în exil pentru tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi după regele a avut unele încercări de a-şi recăpăta tronul, dar i-a lipsit complet vreo susţinere politică, atât internă cât şi externă. Carol a murit în Portugalia la 04.04.1953, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril , iar în 2003 rămăşiţele sale au revenit în România, fiind reînhumate la Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai n-a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu .
  • 26. Ioana Zizi Lambrino Ioana Maria Valentina Lambrino , cunoscută ca Ioana "Zizi" Lambrino (n. 03.10.1898, Roman, judeţul Neamţ, d. 27.03.1953 la Nuilly, Franţa) este fiica generalului român Constantin Lambrino şi a Euphrosinei Alcaz . A fost prima soţie a principelui Carol II , cu care s-a căsătorit în secret la Odesa în 31.08.1918. Căsătoria a fost desfăcută de Tribunalul Ilfov la 08.01.1919. Relaţia ei cu prinţul moştenitor a continuat însă, din ea rezultând copilul Mircea Grigore Lambrino . Carol , moştenitorul tronului, trăia o viaţă scandaloasă şi încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin la Odessa, cu Ioana Zizi Lambrino . Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreuna cu fiul nelegitim al lui Carol . Principele Carol a fost trimis de către tatăl său regele Ferdinand , într-o lungă călătorie în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino . În 1921, după căsătoria prinţului Carol cu prinţesa Elena a Greciei, sub presiunea autorităţilor s-a stabilit în Franţa, într-o vilă cumpărată pentru ea la Neuilly. A fost creditată de familia regală din Romania cu o rentă anuala de 110 000 franci francezi. Câţiva ani mai târziu, după ce prinţul Carol a renunţat pentru a doua oară la tron - de data aceasta pentru Elena Lupescu - Ioana Lambrino l-a acţionat în justiţie, însă fără succes. În deceniul în care Carol al II-lea a fost rege, Serviciul Secret Român a ţinut-o sub o strânsă supraveghere. După 23 august 1944 nu a mai prezentat nici un interes pentru structurile informative din Romania.
  • 27.
  • 28. Paul Filip Lambrino Paul Filip Lambrino (n. 13 august 1948 în Paris ), autointitulat " Prinţul Paul de România ", este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol Hohenzollern în UE ), fiul morganatic al Regelui Carol al II-lea de Romania cu Zizi Lambrino. În urma a doua procese de paternitate în Portugalia şi Franţa, câştigate de tatăl său, procese care, în afară de drepturile la numele "Hohenzollern" şi de moştenire a averii Regelui Carol al II-lea , nu i-au acordat acestuia vreun drept dinastic ori la titlu, numele legal recunoscut in UE al lui Paul este Paul Hohenzollern . Mama lui Paul este Helene Nagavitzine , prima soţie a lui Mircea Grigore Carol . Paul pretinde a fi adevăratul succesor la tronul României, deşi mariajul lui Zizi Lambrino cu Carol a fost unul morganatic şi a fost anulat de către Curtea Supremă a României. Paul nu a fost recunoscut print de către Casa Regală de România. În 2000, a recunoscut republica şi a candidat la preşedinţia României, candidatură eşuată. A primit doar 55,238 voturi (0.49%). În 2005, Paul a declarat că unchiul său, Regele Mihai a fost responsabil pentru deportările şi uciderea evreilor români din perioada celui de-al doilea război mondial şi a cerut ca acesta să fie împuşcat ca şi criminal de război. Regele Mihai este un protector bine-cunoscut a evreilor în perioada celui de-al doilea război mondial, iar mama acestuia, Regina mamă Elena este considerată de către Yad Vashem drept o persoană deosebită pentru actele sale de curaj din timpul războiului pentru salvarea evreilor. Acţiunea de arestare a generalului Antonescu , întreprinsă de Regele Mihai a scurtat războiul cu şase luni şi a salvat viaţa a mii de evrei români .
  • 29. Regina mamă, Elena s-a născut la 02.05.1896 la Atena, prinţesă de Grecia şi Danemarca. Elena a fost fata lui Constantin I , regele Greciei şi a soţiei sale, Sofia de Prusia . La data de 10.03.1921 s-a căsătorit cu Carol al II-lea al României şi la data de 25.10.1921s-a născut Mihai al României . Elena a murit la data de 28.11.1982 la Lusanne în Elveţia. În anul 1993 Statul Israel şi Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul şi Medalia “ Dreapta Între Popoare ” pentru activitatea sa la salvarea evreilor prigoniţi în timpul regimului Antonescian. Mihai al României s-a născut la 25.10.1921, Sinaia, fiu al lui Regelui Carol al II-lea şi al Prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I . Datorită fugii lui Carol împreună cu amanta sa de origine evreiască Elena “Magda” Lupescu şi a renunţării sale la drepturile asupra tronului din decembrie 1925, Mihai i-a succedat Regelui Ferdinand la moartea acestuia în iulie 1927
  • 30. Regele Mihai I al României Regele Mihai I al României (n. 25.10.1921, Sinaia), Prinţ de Hohenzollern, este fiul Regelui Carol al II-lea . A fost suveran al României între 20 iulie1927 – 08 iunie 1930, precum şi între 06 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al Reginei Elisabeta a II-a . Mihai e una dintre ultimele figuri publice ale celui De-al Doilea Razboi Mondial în viaţă. Mihai a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său Ferdinand , în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea , domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu . Din 1941 este mareşal al României. După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, Regele Mihai a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada anilor 1945 - 1946. A fost obligat să abdice în 30.12.1947 şi s-a exilat în Versoix – Elvetia , iar revenirea sa în România nu i s-a permis până în 1997.
  • 31. O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 6 ani a lui Mihai, dar în 1930 Carol al II-lea brusc s-a întors în ţară la invitaţia unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, fiind proclamat Rege de Parlament şi desemnându-l pe Mihai drept urmaş la tron cu titlul de „ Mare Voievod de Alba-Iulia ”. În septembrie 1940 guvernul lui Ion Antonescu a organizat o lovitură de stat, îndepărtându-l pe Carol şi proclamându-l pe Mihai , la 18 ani, Rege, fără vreun jurământ pe Constituţie şi fără votul de aprobare al vreunui Parlament, iniţial suspendat, redeschis abia mai târziu, în 1946. În schimb, Mihai a fost încoronat şi uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu , în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 06.09.1940. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar ca rege absolut , de drept divin , nu şi constituţional . Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”. Regele Mihai I , în calitate de mareşal şi comandant suprem al Armatei Române, a fost decorat prin Jurnalul Consiliului de Miniştri din 08.11.1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului " Mihai Viteazul ", fiind singurul deţinător în această situaţie alături de mareşalul Ion Antonescu. Perioada - Antonescu Antonescu cu Adolf Hitler
  • 32. În august 1944, pe măsură ce forţele armate ale Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera de est a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliatilor, care îi includea pe comunişti. Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste La 23.08.1944 Mihai a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeaşi noapte, l-a încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la 01.09.1944. Într-o transmisie radiodifuzată către naţiune şi armată, Mihai a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit de aceştia, a ordonat încetarea focului contra Aliaţilor şi a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupaţie sovietică rapidă şi capturarea a circa 130.000 de soldaţi români, duşi ulterior în Uniunea Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia după trei săptămâni, la 12.09.1944, "în termeni impuşi aproape în întregime de către URSS", aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept o „predare” „necondiţionată” în faţa sovieticilor şi a restului aliaţilor. Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, Prinţul Kiril , Regentul Bulgariei, executat de către sovietici în 1945, şi a fost, de asemenea, ultimul monarh din spatele Cotinei de Fier care să-şi piardă tronul. Lovitura de stat se estimează că ar fi scurtat razboiul cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi omeneşti, oferind Armatei Române posibilitatea de a elibera ţara de sub ocupaţia germană. La sfârşitul războiului, Mihai a fost decorat cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele SUA Harry S. Truman . Mihai a mai fost decorat şi cu Ordinul Sovietic Victoria cu diamante de către Iosif V. Stalin , pentru curajul său personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu şi a încetării războiului României contra Aliaţilor, făcând posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa. Alţii văd în absenţa a unor invitaţii pentru Mihai la majoritatea festivităţilor din Occident dedicate Zilei Victoriei celui de-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost învitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun fost Aliat vestic; fiind invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia. Regele Mihai cu Ion Antonescu pe frontul Basarabian Adolf Hitler, Rudolf Hess, Joseph Goebbels, Ion Antonescu - Ianuarie 1941.
  • 33. Domnia sub comunism Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român , prim ministru fiind numit Petru Groza . Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate. În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii. Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, Mihai a încercat fără succes să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza , refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, Regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, afirmă unii, Constituţia îl împiedică de la a face acest lucru fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie. Alte surse, precum memoriile mătuşii Regelui, Principesa Ileana de Habsburg , citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale şi presupus amant al Ilenei , Emil Bodnăraş , afirmă că, dacă Regele ar fi refuzat să semneze sentinţele la moarte ale deţinuţilor politici condamnaţi pentru "crime de război", guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că Regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituţional precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice neconstituţionale: „Ştiţi prea bine că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai proeminente victime comuniste, Iuliu Maniu , liderul opoziţiei anti-comuniste şi preşedinte al PNŢ , partidul câştigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunişti, a mărturisit procurorilor comunişti că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea ţărăniştilor, în ciuda multelor servicii aduse de aceştia monarhiei.
  • 34. Abdicarea În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a , ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Burbon-Parma , care urma să-i devină soţie. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, potrivit anumitor „cercuri regaliste româneşti” citate de Washington Post. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchil ”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că „ mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos ””. Potrivit propriei sale relatări, Regele Mihai n-a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasă. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei Regelui despre propria sa abdicare. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o săptămână mai târziu, de Principesele Elisabeta de Romania şi Ileana de Habsburg , care „au colaborat atât de strâns cu ruşii, încât au devenit cunoscute drept „ mătuşile roşii ” ale Regelui”. Unii monarhişti români, pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu şi constituţional, deoarece nici n-a jurat pe Constituţie, nici n-a fost investit în funcţie de Parlament în a doua sa domnie, consideră abdicarea sa din 1947 drept nulă , argumentând că aceasta a fost un act pur constituţional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziţie în care a fost pus de către Dumnezeu . Aceeaşi monarhişti susţin că, în calitate de rege absolut, neconstituţional, de drept divin, Mihai reprezintă singur şi pe deplin Statul român şi ca atare, el poate dispune după cum doreşte de proprietăţile Statului, inclusiv de tabourile Coroanei, care-i aparţin şi de al căror "furt" a fost acuzat.
  • 35. Viaţa după pierderea tronului În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma , care devine astfel Regina Ana a României , fiind fiica principelui René de Burbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei . S-a născut la 18.09.1923 la Paris. În 1939 şi-a insoţit familia în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New-York a urmat cursurile unei şcoli de artă si a lucrat în acelaşi timp ca vânzatoare într-un magazin. Din 1943 până la sfârşitul războiului a participat, alături de Forţele Franceze Libere (trupele sub comanda generalului de Gaulle ), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg si Germania, primind " Crucea de război ". S-a căsătorit la Atena cu Regele Mihai , cu care are cinci fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română lui Mihai în 1948. El a fost un timp pilot comercial, pentru o companie de echipament aerian. În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu , Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu , România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente trăieşte în majoritatea timpului în Elveţia la Aubonne şi parţial în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al Parlamentului României. Castelul de la Săvârşin Castelul de la Săvârşin
  • 36. Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fete: 1.- Principesa Margareta de Romania , Principesa Moştenitoare a României, Prinţesă de Hohenzollern (n. la Lausanne: 26.03.1949) este cea mai în vârstă fiică a lor. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. Regele Mihai a numit-o drept succesoare la şefia Casei Regale de Romania în 1997. Nu are copii. Succesoarea sa la şefia Casei Regale este sora ei, Principesa Elena de România . Potrivit ultimei Constituţii regale din 1923, căreia Regele Mihai îi rămâne fidel şi care stabilea succesiunea după legea salică* , Principesa Margareta şi surorile sale nu pot succede la tronul României. La 30 decembrie, 2007 Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de " Principesa Moştenitoare a României " şi de " Custode al Coroanei României ". Cu aceeaşi ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice* de succesiune. S-a căsătorit pe 21septembrie 1996 la Lausanne cu Radu Duda , cunoscut din 1999 şi ca " Principe de Hohenzollern-Veringen ", care, începând de atunci, o reprezintă în public pe Principesă şi pe întreg restul familiei regale de Hohenzollern cel mai adesea singur. În tinereţea ei la Universitatea din Edinburgh, Margareta a avut o relaţie cu Gordon Brown , unul din liderii marcanţi ai Partidului Laburist britanic , pe care nu a încetat să-l iubească, deşi l-a părăsit: " A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă". * În conformitate cu art. 83 din Constituţia României din 1866, în lipsă de descendenţi în linie bărbătească ai regelui, succesiunea tronului se va cuveni celui mai învârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora. Pe această bază, la 18.05.1881, moştenitor al Coroanei României a devenit principele Ferdinand de Hohezollern, nepotul lui Carol I.
  • 37. 2.- Principesa Elena (născută la 15 noembrie 1950) este a doua fiică a Regelui Mihai şi Ana . S-a născut la Lausanne, în Elveţia şi pe 20.07.1983 s-a căsătorit cu Dr. Leslie Medforth-Mills (08.12.1942 – 02.02.2002) în cadrul unei ceremonii civile la Durham şi ulterior la Biserica Ortodoxă Estică din Lausanne pe 24.09.1983. Cuplul are doi copii, Nicholas Michael de România Medforth-Mills (n. pe 01.04.1985), viitor Principe al României de la 1 aprilie 2010 sau de la moartea regelui Mihai, ce va surveni mai întâi, şi Elisabeta Karina de România (n. 04.01.1989), şi a divorţat pe 28 noiembrie 1991. Elena s-a recăsătorit pe 14.08.1998, la Peterlee, cu Alexander McAteer (n. 22.10.1964). Este a doua pe linia succesiunii la şefia Casei Regale de România şi a 83-a pe linia succesiunii la tronul britanic. 3.- Principesa Irina de România s-a născut pe 28 februarie 1953, la Lausanne, Elveţia. Este fiica Regelui Mihai si Reginei Ana . Este a treia pe linia succesiunii la şefia Casei Regale Române şi a 86-a pe linia succesiunii tronului britanic. A fost căsătorită cu John Kreuger , de care a divorţat. Are doi copii: Michael de România Kreuger (n.1985) şi Angelica de România Kreuger (n. 1986). 4.-Principesa Sofia de România s-a născut laTatoi, Grecia în 1957 şi este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana . Sofia este a opta pe linia succesiuni la conducerea Casei Regale de România. În 1998 s-a căsătorit cu Alain Biarneix (n. 1957). Au o fiică, Elisabeta-Maria Biarneix (n. 1999). 5.- Principesa Maria de România este cea mai tânără şi cel de-al cincilea copil a Regelui Mihai şi Regina Ana. S-a născut pe 13 iulie 1964 la Hellerup, Danemarca. La 16.09.1995 la NY s-a căsătorit cu Casimir Mystkowski , un polonez romano-catolic, în felul acesta pierzându-şi locul pe linia de succesiune la tronul britanic. Au divorţat în decembrie 2003 .
  • 38. Elena Lupescu Elena "Magda" Lupescu (n. 1896 la Iaşi - d. 1976, Estoril în Portugalia), amanta şi apoi soţia regelui Carol al II-lea. Alte surse afirmă că s-ar fi născut în 1902. Fiica lui Nicolae (Nuhăm) Grümberg (născut evreu, dar botezat creştin mai tărziu) şi a Elizei Falk . În timpul primului război mondial, a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, Ion Tâmpeanu de care a divorţat la scurt timp. În 1922 a devenit amanta prinţului Carol , devenit în 1930, Regele Carol al II-lea . După abdicarea acestuia, din 09.1940, l-a urmat în exil, în Mexic şi Portugalia. Există suspiciunea că E.Lupescu a fost agentă a spionajului sovietic. În lipsa accesului la arhivele moscovite acest fapt nu a putut fi dovedit. În 1947 s-a căsătorit cu fostul suveran la Biserica Ortodoxă Română din Paris, provocând protestele ţăraniştilor emigraţi în Franţa. Având în vedere "legenda" că regele Carol al II-lea a fost exilat din ţară la bordul unui tren personal, compus de 12 vagoane (singurii călători au fost el şi amanta sa şi conductorul trenului), încărcat cu valori inestimabile, despre care s-a zis că ar fi bunuri din patrimoniul naţional al României (alegaţie nedovedită), care ulterior s-au "pulverizat în neant" şi că Elena Lupescu a supravieţuit lui Carol încă 23 de ani, devenind moştenitoarea de facto a imensei averi (formată din opere de artă ale maeştrilor renascentişti italieni, germani, flamanzi şi spanioli, giuvaeruri, aur, diamante, bonuri de tezaur, acte de transfer ale banilor din banci româneşti spre bănci străine, etc,) pe care o căraseră cu acel tren, nu este deloc de mirare că atât istoriografia interbelică, cea comunistă, cât şi cea de după 1989 nu i-au făcut deloc portrete prea favorabile. http :// ro . wikipedia . org / wiki / Elena_Lupescu
  • 39. Bibliografie: 1.- http :// ro . wikipedia . org / wiki / Hohenzollern - Sigmaringen 2.- http :// ro . wikipedia . org / wiki / Casa_regal % C4%83_de_Rom % C3%A2nia 3.- http :// ro . wikipedia . org / wiki / Carol_I_al_Rom % C3%A2niei 4.- http://balciclove.topcities.com/istorie3.html 5.- http://www.referatele.com/referate/istorie/online17/Viata-scandaloasa-a-Regelui-Carol--de-Barbara-Cartland-Dinastia-Hohenzollern-in-Romania-referatele-c.php Iosi S.Avni presentation [email_address]