SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 6
Top 10 ceimai celebri leaderi
1. Napoleon Bonaparte (1769-1821), lider politic şi militar al Franţei, cunoscut mai târziu
ca Napoleon I, a avut un rol deosebit de important în politica europeană de la începutul
secolului al XIX-lea). Născut în Corsica şi specializat pe profilul de ofiţer de artilerie în
Franţa continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze şi
a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a Doua Coaliţii, care luptau
împotriva Franţei.
2. Franklin D. Roosevelt (1882-1945), a fost cel de-al treizeci si doilea presedinte al
Statelor Unite ale Amercii. S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice
secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la
depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui
de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor
Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutive, ceea ce il face unul
dintre cei mai de succes leader din istorie.
3. Martin Luther King Jr. (1929-1968) a fost un pastor baptist nord-american, activist
politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare
din Statele Unite ale Americii. Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat
al premiului Nobel pentru Pace în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale și
discriminării rasiale. A depus eforturi în lupta împotriva sărăciei precum și a opririi
războiului din Vietnam.
4. Adolf Hitler (1889-1945) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German
Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător
absolut (Führer) al Germaniei pana in anul 1945. A fost un lider autoritar, ce si-a urmat
planul si ideile pana la capat. Hitler a fost ales „omul anului” în 1938 de către revista
americană Time.[
5. NelsonMandela (1918-2013). A fost primul președinte al Africii de Sud ales în mod
democratic pe 10 Mai 1994, până în Iunie 1999.În opinia acestuia, leadershipul era o
călătorie de viață. Viața lui a reprezentat inspirație pentru Africa de Sud și pentru toată
lumea, pentru toți cei asupriți și pentru toți cei ce s-au opus rasismului. A fost unul dintre
cei mai iubiti leaderi din istorie și în 1993 a fost ales drept câștigătorul premiului Nobel
pentru pace
6. Mohandas Gandhi (1869-1948) este cunoscut drept părintele independenței Indiei.
Gandhi este recunoscut pentru puterea sa de a inspira mișcări pentru drepturi civile și
libertate în întreaga lume, iar învățăturile lui Ghandi au ajuns să inspire mișcări
nonviolente din alte țări.
7. Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005) este considerat unul din cei mai importanți lideri
ai Bisericii Catolice din istorie. În timpul pontificatului său de 27 de ani, prestigiul
Bisericii Catolice a crescut foarte mult, datorită stilului personal conciliant și deciziilor
sale curajoase. Polonezul Ioan Paul al II-lea a contribuit la prăbuşirea comunismului, a
călătorit pe toate continentele, era adulat şi era supranumit "atletul lui Dumnezeu".
8. Steve Jobs (1955-2011) a fost cofondatorul și CEO-ul al firmei Apple Computer, precum
și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către compania
Disney. A fost cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în consiliul de
directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje
atât din industria calculatoarelor cât și în industria divertismentului, și nu în ultimul rând
unul dintre cel mai cunoscut lider al secolului XXI.
9. Oprah Winfrey (1954) este cunoscută mai ales pentru serialul talk-show care îi poartă
numele, fiind totodată este cea mai bogată femeie de culoare din lume. Datorită
performanței pe care o face în domeniul în care lucrează, dar și datorită numeroaselor
activități filantropice pe care le întreprinde, a reușit să devină una dintre cele mai
admirate figuri publice.
10. Vladimir Putin (1952) ocupă pentru a treia oara funcția de președinte al Federației Ruse.
Revista Forbes l-a plasat pe primul loc printre cei mai influenți oameni ai lumii în 2015.
Vladimir Putin şi-a construit cu grijă imaginea, pe care o voia de om dur, hotărât şi
disciplinat, dar şi priceput la toate.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Napoleon_I#Prim_Consul_al_Republicii_.281799-1804.29
http://www.business24.ro/steve-jobs/stiri-steve-jobs/lideri-de-aur-ai-istoriei-lumii-de-la-gandhi-la-steve-jobs-
1489809
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-10-cei-mai-buni-comandan-i-militari-istorie
http://istoria.md/articol/185/Napoleon_I__Napoleon_Bonaparte_
https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt
https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolf_Hitler
http://www.biography.com/people/adolf-hitler-9340144
http://www.biography.com/people/nelson-mandela-9397017
http://www.forbes.com/profile/steve-jobs/
http://www.descopera.ro/cultura/12534263-cine-a-fost-papa-ioan-paul-al-ii-lea-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-atletul-
lui-dumnezeu-care-a-contribuit-la-prabusirea-comunismului
http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/oprah-winfrey-a-castigat-45-de-milioane-de-dolari-intr-o-singura-zi-afacerea-de-
succes-pe-care-a-incheiat-o.html
http://www.achievement.org/
http://sputnik.md/world/20151104/2864769.html#ixzz3r2Sil24Z
http://transilvaniareporter.ro/reportaj/vladimir-putin-viata-ascensiunea-puterea/
http://www.biography.com/people/martin-luther-king-jr-9365086
Top 10-cei-mai-celebri-leaderi

Weitere ähnliche Inhalte

Ähnlich wie Top 10-cei-mai-celebri-leaderi

istorie contemporana universala semestrul 2
istorie contemporana universala semestrul 2istorie contemporana universala semestrul 2
istorie contemporana universala semestrul 2NSTarabostes
 
Al doilea razboi mondial
Al doilea razboi mondialAl doilea razboi mondial
Al doilea razboi mondialzaharianicoleta
 
SI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptx
SI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptxSI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptx
SI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptxAndreeaBiancaCiubuc
 
Van helsing, jan organizatii secrete | www.mototol.ro |
Van helsing, jan   organizatii secrete | www.mototol.ro |Van helsing, jan   organizatii secrete | www.mototol.ro |
Van helsing, jan organizatii secrete | www.mototol.ro |Mototol Romania
 
Motoare ale dezvoltarii globale.pdf
Motoare ale dezvoltarii globale.pdfMotoare ale dezvoltarii globale.pdf
Motoare ale dezvoltarii globale.pdfAlexandruNegrescu
 
Imperiul Financiar
Imperiul FinanciarImperiul Financiar
Imperiul Financiarguran adela
 
SI de la Westphalia - anii 1940.pdf
SI de la Westphalia - anii 1940.pdfSI de la Westphalia - anii 1940.pdf
SI de la Westphalia - anii 1940.pdfAndreeaBiancaCiubuc
 

Ähnlich wie Top 10-cei-mai-celebri-leaderi (9)

istorie contemporana universala semestrul 2
istorie contemporana universala semestrul 2istorie contemporana universala semestrul 2
istorie contemporana universala semestrul 2
 
Al doilea razboi mondial
Al doilea razboi mondialAl doilea razboi mondial
Al doilea razboi mondial
 
SI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptx
SI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptxSI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptx
SI de la Westphalia pana in secolul XXI.pptx
 
Van helsing, jan organizatii secrete | www.mototol.ro |
Van helsing, jan   organizatii secrete | www.mototol.ro |Van helsing, jan   organizatii secrete | www.mototol.ro |
Van helsing, jan organizatii secrete | www.mototol.ro |
 
Motoare ale dezvoltarii globale.pdf
Motoare ale dezvoltarii globale.pdfMotoare ale dezvoltarii globale.pdf
Motoare ale dezvoltarii globale.pdf
 
Citeste 16
Citeste 16Citeste 16
Citeste 16
 
Imperiul Financiar
Imperiul FinanciarImperiul Financiar
Imperiul Financiar
 
SI de la Westphalia - anii 1940.pdf
SI de la Westphalia - anii 1940.pdfSI de la Westphalia - anii 1940.pdf
SI de la Westphalia - anii 1940.pdf
 
abraham lincoln
 abraham lincoln abraham lincoln
abraham lincoln
 

Top 10-cei-mai-celebri-leaderi