SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 7
Limbajul corpului

Gestica reliefează orice stare emoțională,
    orice acțiune în desfășurare, iar o
interpretare corectă duce la descoperirea
        intențiilor interlocutorului
Agenda
•   Descriere
•   Ochii și gradul de interes
•   Mâinile încredere vs. Reținere
•   interpretare
• Până la 93 la sută din mesajul pe care îl
  comunici este transmis prin elemente
  nonverbale. Iar aici sunt incluse şi tonul
  vocii, mişcarea ochilor, postura, gesturile,
  expresia feţei şi altele.
Ochii arată gradul de interes
• Mesajele verbale sunt încărcate de elemente
  nonverbale; comunicăm în special prin
  intermediul ochilor, a mâinilor și a tonalității
Mâinile: inchidere sau deschidere


Mâinile reprezintă un indiciu semnificativ în
ceea ce privește încrederea pe care ți-o acordă
interlocutorul
Poziţia capului- flirt ori frica

• O persoană care își ține capul inclinat într-o
  parte poate da dovadă de empatie; capul
  aplecat în spate reprezintă un veritabil interes,
  mai ales dacă este însoțit de un zâmbet
Cum interpretăm?
• Atunci când dorim să analizăm în profunizime
  limbajul corpului trebuie să ținem cont de mai
  multe aspecte, inclusim de ceea ce ne este
  comunicat verbal; discrepanțele apar întocmai
  din gesturile nonverbale și mesajul verbal

Weitere ähnliche Inhalte

Andere mochten auch

Andere mochten auch (8)

Activitati recreative ii a voinea florentina (1)
Activitati recreative ii a voinea florentina (1)Activitati recreative ii a voinea florentina (1)
Activitati recreative ii a voinea florentina (1)
 
Arta conversatiei (1)
Arta conversatiei (1)Arta conversatiei (1)
Arta conversatiei (1)
 
Proiect 10B Iancu Marin
Proiect 10B Iancu MarinProiect 10B Iancu Marin
Proiect 10B Iancu Marin
 
Limbajul nonverbal
Limbajul nonverbalLimbajul nonverbal
Limbajul nonverbal
 
Limbajul trupului
Limbajul trupului Limbajul trupului
Limbajul trupului
 
limbajul-trupului
 limbajul-trupului limbajul-trupului
limbajul-trupului
 
Minciuna 7 semne non verbal accelera 2010
Minciuna 7 semne non verbal accelera 2010Minciuna 7 semne non verbal accelera 2010
Minciuna 7 semne non verbal accelera 2010
 
Suport curs competente antreprenoriale
Suport curs competente antreprenorialeSuport curs competente antreprenoriale
Suport curs competente antreprenoriale
 

Ähnlich wie Limbajul corpului

Prezentare comunicare
Prezentare comunicarePrezentare comunicare
Prezentare comunicareasociatiaCRI
 
Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaComunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaRodica B
 
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.pptDIANAMIHAELASTANCU
 
Comunicarea_nonverbala.pptx
Comunicarea_nonverbala.pptxComunicarea_nonverbala.pptx
Comunicarea_nonverbala.pptxpby179
 
1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf
1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf
1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdfmariana93739
 
X_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptx
X_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptxX_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptx
X_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptxELENAALINAENE
 
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptualComunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptualIoana Ghenciu
 
interviul psihologic
  interviul psihologic  interviul psihologic
interviul psihologicLau Laura
 
Abilități de comunicare νο1
Abilități de comunicare νο1Abilități de comunicare νο1
Abilități de comunicare νο1George Diamandis
 
Comunicare non verbala
Comunicare non verbalaComunicare non verbala
Comunicare non verbalaIrina Ciumac
 
15612836 mimica-si-gestualitatea
15612836 mimica-si-gestualitatea15612836 mimica-si-gestualitatea
15612836 mimica-si-gestualitatealuhian2
 

Ähnlich wie Limbajul corpului (15)

Prezentare comunicare
Prezentare comunicarePrezentare comunicare
Prezentare comunicare
 
Lectie comunicarea
Lectie comunicareaLectie comunicarea
Lectie comunicarea
 
Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaComunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala
 
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
6. Com. verbala Tehnici de ascultare.ppt
 
Comunicarea
ComunicareaComunicarea
Comunicarea
 
Comunicarea_nonverbala.pptx
Comunicarea_nonverbala.pptxComunicarea_nonverbala.pptx
Comunicarea_nonverbala.pptx
 
1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf
1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf
1-comunicareaeficienta-140526001359-phpapp01.pdf
 
X_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptx
X_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptxX_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptx
X_Comunicarea nonverbala_Prof. Paraschiv DC4.pptx
 
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptualComunicarea eficienta - Cadru conceptual
Comunicarea eficienta - Cadru conceptual
 
interviul psihologic
  interviul psihologic  interviul psihologic
interviul psihologic
 
Telemarketing
TelemarketingTelemarketing
Telemarketing
 
Abilități de comunicare νο1
Abilități de comunicare νο1Abilități de comunicare νο1
Abilități de comunicare νο1
 
Comunicare non verbala
Comunicare non verbalaComunicare non verbala
Comunicare non verbala
 
15612836 mimica-si-gestualitatea
15612836 mimica-si-gestualitatea15612836 mimica-si-gestualitatea
15612836 mimica-si-gestualitatea
 
Comunicarea.ppt
Comunicarea.pptComunicarea.ppt
Comunicarea.ppt
 

Limbajul corpului

  • 1. Limbajul corpului Gestica reliefează orice stare emoțională, orice acțiune în desfășurare, iar o interpretare corectă duce la descoperirea intențiilor interlocutorului
  • 2. Agenda • Descriere • Ochii și gradul de interes • Mâinile încredere vs. Reținere • interpretare
  • 3. • Până la 93 la sută din mesajul pe care îl comunici este transmis prin elemente nonverbale. Iar aici sunt incluse şi tonul vocii, mişcarea ochilor, postura, gesturile, expresia feţei şi altele.
  • 4. Ochii arată gradul de interes • Mesajele verbale sunt încărcate de elemente nonverbale; comunicăm în special prin intermediul ochilor, a mâinilor și a tonalității
  • 5. Mâinile: inchidere sau deschidere Mâinile reprezintă un indiciu semnificativ în ceea ce privește încrederea pe care ți-o acordă interlocutorul
  • 6. Poziţia capului- flirt ori frica • O persoană care își ține capul inclinat într-o parte poate da dovadă de empatie; capul aplecat în spate reprezintă un veritabil interes, mai ales dacă este însoțit de un zâmbet
  • 7. Cum interpretăm? • Atunci când dorim să analizăm în profunizime limbajul corpului trebuie să ținem cont de mai multe aspecte, inclusim de ceea ce ne este comunicat verbal; discrepanțele apar întocmai din gesturile nonverbale și mesajul verbal