1. NR. 417 22 - 28 septembrie 2019
Filadelfiaiubește-ți aproapeleSuceava
Info Săptămânal
1
PSALMII: Cartea laudelor
Adesea, modele ale comunicării superficiale se întâlnesc în vorbirea
noastră cu Dumnezeu. Noi deseori apelăm la aceleași citate bine cunoscute de
decenii,saurepedeapăsămunbutonsaudouăşitoateastealenumimrugăciune.
Nu încape îndoială, că Dumnezeu aude şi înţelege aceste plăpânde
experiențe, dar limitând profunzimea comunicării, noi devenim superficiali în
relația noastră cu El. Dumnezeu ne cunoaşte şi El doreşte să aibă o comunicare
autentică cu noi.
În centrul BIBLIEI este Cartea Psalmilor. Această minunată colecție de
cântări şi rugăciuni exprimau inima şi sufletul umanității. În ei este exprimată
întreaga istorie a experientelor umane. Această carte nu are clișee. În schimb,
David şi alți scriitori și-au exprimat sentimentele lor adevărate reflectând o
prietenie dinamică, puternică şi care le-a schimbat trăirea cu Dumnezeu.
Psalmiștii mărturisesc păcatele lor, exprimându-și îndoielile lor şi frică,
cerând ajutor lui Dumnezeu în perioade dificile, rugându-se şi închinându-se Lui.
Când citești cartea Psalmilor, vei auzi credincioșii plângând în faţa lui
Dumnezeu din adâncul situației disperate şi îi vei auzi cântându-I de pe culmile
bucuriei. Dar fie că psalmiștii sunt disperați sau bucuroși, întotdeauna îi vei auzi
împărtășind sentimente oneste cu Dumnezeu. Datorită onestității exprimate de
psalmiști, bărbaţi şi femei de-a lungul istoriei, vin din nou şi din nou la cartea
Psalmi, pentru a găsi confort în timpul perioadelor de stres şi greutăţi. Împreună
cu psalmiștii, ei strigă din adâncul situației
disperate către înălțimile bucuriei, în timp
ce descoperă puterea lui Dumnezeu,
dragostea nemărginită şi iertarea Sa. Lasă
ca onestitatea psalmiștilor să te conducă
într-o profundă şi sinceră relaţie cu
Dumnezeu. sursa: ebiblia.ro
2. 2
Botez în apă
29 septembrie 2019
ora 09:00
Biserica Filadelfia Suceava
SEMINARULBIBLICPENTICOSTALSUCEAVA
Înscrierile și examenul
pentru admitere în anul I la
seminar vor avea loc SÂMBĂTĂ,
05 octombrie 2019, ora 9:00, în
clădirea Comunității Regionale
Suceava din Str. Gh. Doja, nr. 188.
Prin cursurile pe care
le ținem, urmărim alături de
bisericile din Comunitatea
Regională Suceava, formarea de
noi slujitori, instruirea practică
și perfecționarea doctrinară
a slujitorilor activi ai bisericii,
precum și organizarea de studii și
dezbateri pe diverse teme biblice,
de administrație și organizare a
bisericii locale.
Cursurile seminarului sunt structurate pe patru ani de studiu și se țin numai
sâmbăta.
Pentru înscriere în anul I de studiu se cer următoarele:
- să fie membru(ă) cu drepturi în biserica penticostală.
- să manifeste interes pentru învățarea Scripturii și a lucrării în biserică.
- să fie recomandat în scris de către pastorul bisericii.
- să fie evidențiat prin caracterul ales și conduita biblică ireproșabilă.
Pot participa la cursuri atât frați cât și surori, profesori de religie și învățători de
școală duminicală.
3. 3
Gânduri Biblice ale Tinerilor
„...cel care a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăși” Evrei 3:3
Aici, cred că s-ar putea să avem o problemă. Începând cu lucrurile materiale,
uităm să căutăm arhitectul, autorul, creatorul, inițiatorul, limitându-ne doar la a ne
minuna de ceea ce este gata creat.
La fel ne-am obișnuit să facem și cu Dumnezeu. Punem accent mai mult pe
creație decât pe Creator. Mai mult de atât, ajungem să omitem chiar creația Lui, devenind
atrași doar de propria noastră creație sau de noi. Petru Lionte
Mulțumim tuturor participanților din
seara aceasta (12.09.2019)!
Ne-am rugat și am cântat, am și
mâncat împreună cu cei 90 de tineri prezenți
wow! E incredibil unde a ajuns această
lucrare, poate puțin stângace la început, însă
Dumnezeu răplatește și lucrurile mici!
Vă așteptăm și data viitoare impreună
cu noi la închinare și la activități!
Îți mulțumim Doamne!
Seară de tineret
Cumsăne
rugăm
Doamne?
4. 4
Biserica Penticostală Filadelfia Suceava
Str. Narciselor, nr. 5E, 720207 - Suceava
e-mail: infofilasv@gmail.com
www.filadelfiasv.ro
Duminică
09:00 - Întâlnirea Bisericii
18:00 - Întâlnirea Bisericii
Miercuri
19:00 - Seară de Rugăciune
FOTO:PICNICULANUALALBISERICIIFILADELFIA