Melissa marr obsesie#2

M E
SERIA FASCINAŢIE*
V O L U M U L II
L I S S A M A R R

Departe de ochii muritorilor, într-o lume de umbre
şi primejdii, are loc o aprigă luptă pentru putere.
După secole de stabilitate, echilibrul dintre Curţile
zânelor a dispărut şi Irial, stăpânitorul Curţii întunecate
se luptă să-şi ţină unite zânele rebele şi devenite recent
foarte vulnerabile. Dacă nu va reuşi, vor urma vărsări
de sânge şi multă brutalitate.
La 17 ani, Leslie nu ştie nimic despre zâne şi intrigile lor.
Când se simte atrasă de un prea-frumos tatuaj format
din ochi şi aripi, nu ştie decât că şi-l doreşte din tot
sufletul, convinsă că va fi un simbol tangibil al schimbărilor
pe care şi le doreşte cu disperare în viaţa ei.
Tatuajul va aduce schimbări, dar nu cele la care visa Leslie,
ci schimbări sinistre, profunde, care vor fi mai mult
decât simbolice. Aceste schimbări îi vor apropia pe Leslie
şi pe Irial, atrăgând-o pe Leslie tot mai adânc în tărâmul
zânelor, unde, incapabilă să reziste farmecelor acestei
lumi, va fi expusă multor pericole.
Melissa Marr continuă poveştile despre zâne cu o istorie
întunecată, despre tentaţii şi consecinţe şi eroism
în cele mai neaşteptate momente.

Toamna
Irial o urm ărea pe fată în tim p ce aceasta rătăcea pe
stradă: era extrem de îngrozită şi furioasă. El aştepta într-un
loc mai întunecat al străzii, lângă salonul de tatuaje, dar nu
o scăpă nici o clipă din ochi în tim p ce-şi term ina ţigara.
C ând fata ajunse în dreptul lui, îi ieşi înainte.
Pulsul fetei se acceleră când îl văzu. îşi îndreptă um erii
- în loc să fugă sau să bată în retragere, curajoasă, în ciuda
um brelor care se ţineau de ea - şi făcu un semn spre braţul
lui, unde num ele şi descendenţa lui apăreau reprezentate
cu ajutorul u n o r sim boluri arhaice ale străvechiului alfa
bet celtic ogham , înconjurate de spirale şi noduri care se
contopeau, transform ându-se în nişte reprezentări grafice
ale un o r câini de vânătoare stilizaţi.
- E un tatuaj splendid. E opera lui Rabbit?
El încuviinţă printr-o mişcare a capului şi parcurse cei
câţiva paşi care m ai răm ăseseră până la salonul de tatuaje.
Fata îl însoţi.
- Şi eu mă gândesc să-mi fac un tatuaj. D oar că nu
m-am hotărât încă asupra m odelului.

10 MELISSA MARR
* ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fata avea un aer provocator în vrem e ce rostea aceste
cuvinte. V ăzând că el nu spune nim ic, ea adăugă:
- Eu sunt Leslie.
- Irial.
O urm ări pe fată în tim p ce aceasta făcea adevărate efor
turi pentru că nu reuşea să găsească mai m ulte cuvinte, do-
rindu-şi să-i atragă atenţia. Fata simţea o acută nevoie de
ceva anum e. Dacă Irial i-ar fi considerat pe m uritori nişte
jucării, ea ar fi fost o distracţie pe cinste, dar el se afla aici
pentru treburi serioase, nu pentru fleacuri, aşa că nu scoase o
vorbă în tim p ce-i deschidea uşa salonului Pins and Needles1.
D upă ce intrară în salonul de tatuaje, Leslie se înde
părtă pentru a vorbi cu o fată cu părul negru, care îi urm ă
rea precaută. M ai erau şi alte persoane .în m agazin, dar
num ai fata cu părul negru conta. P entru că aruncase un
blestem asupra verii cu atât de m ulte secole în urm ă, Irial
ştia exact cine era aceasta: Regina Verii cea dispărută, ade
vărata problem ă. Ea avea să schim be totul.
Şi asta în foarte scurt tim p.
Irial presim ţise acest lucru încă din m om entul în care
Keenan o alesese, de când îi furase calitatea de m uritoare.
Acesta era şi m otivul p en tru care Irial venise la R abbit: o
schim bare urm a să aibă loc. A cum , că Regele V erii urm a
să fie dezlegat de blestem - şi ar fi p u tu t să-i atace pe cei
care-1 ţinuseră captiv un război ar fi fost posibil pentru
prim a dată în atâtea secole. D in nefericire, fiindcă fusese
atâta linişte până atunci.
- A m putea sta de vorbă o clipă, Rabbit? Irial pusese o
întrebare, dar aceasta era m ai m ult o form alitate. C hiar

OBSESIE 11
dacă R abbit ar fi fost zână, nu l-ar fi refuzat pe cel care stă
pânea C urtea întunericului, nu acum şi de altfel niciodată.
- V ino aici, în spate, spuse Rabbit.
Irial îşi plim bă m âinile pe ram a m etalică a vitrinei de
bijuterii în vrem e ce trecea spre cam era din spate, perfect
conştient că atenţia lui Leslie era încă îndreptată asupra
lui. închise uşa şi-i înm ână lui R abbit flacoanele din sticlă
cafenie: sânge şi lacrim i de la C urtea întunericului.
- Trebuie ca schim burile de cerneală să aibă loc mai
repede decât am plănuit noi. N u mai avem tim p.
- Poate pentru zâne. R abbit făcu o pauză şi reform ulă.
Asta i-ar putea ucide, m uritorii nu îşi revin prea repede.
- A tunci găseşte o cale să-l faci să funcţioneze. A cum .
Irial încercă să zâmbească, dom olindu-şi expresia, aşa
cum rareori mai făcea pentru zânele întunericului.
A poi, se făcu invizibil şi-l urm ă pe R abbit în cam era
principală a m agazinului. O curiozitate bolnăvicioasă îl
făcu să se oprească lângă Leslie. Ceilalţi plecaseră, dar ea
rămăsese în picioare privind afişul de pe perete, im agini
m ult mai insignifiante decât ce ar fi p u tu t să-i deseneze
Rabbit pe piele în cazul în care i s-ar fi oferit această şansă.
- Visează-mă, Leslie, îi şopti Irial la ureche, lăsându-şi
aripile să-i cuprindă pe amândoi, să-i acopere în întregime.
Poate că fata era destul de puternică pentru a rezista la
schimbul de cerneală cu una dintre zânele alese. Dacă nu, ar
(i putut să o dăruiască unuia dintre cei cu puteri slăbite. Părea
ruşinos să iroseşti o jucărie stricată atât de încântătoare.

Capitolul 1
La începutul următorului an
Leslie îşi trase pe ea uniform a şi se pregăti cât de repede
putu. închise încet uşa dorm itorului ei, încercând să nu
facă zgom ot, ca să poată ieşi din casă înainte ca tatăl ei să
se trezească. Pensionarea nu-i pria. Fusese un tată cât se
poate de bun înainte - înainte ca m am a să plece, înainte
ca el să cadă în patim a băuturii, înainte de a începe
călătoriile în A tlantic C ity şi D um nezeu m ai ştie pe unde
în alte părţi.
Se îndreptă spre bucătărie, unde-1 găsi pe fratele ei.
Ren, stând la masă, cu o pipă lungă în mână. P urtând doar
o pereche de jeanşi foarte uzaţi, cu părul blond atârnând
liber în jurul feţei, acesta părea destins şi binedispus.
U neori, chiar era astfel.
Ridică privirea şi afişă un zâm bet angelic.
- Vrei să tragi un fum?
Ea clătină din cap şi deschise dulapul, căutând un bol
cât de cât curat. N ici unul. Scoase din sertarul pentru
carne al frigiderului o doză cu apă m inerală. D upă ce Ren
pusese odată droguri într-o sticlă - drogând-o astfel şi pe
ea -, învăţase să bea num ai din vase închise erm etic.

OBSESIE 13
Ren o urm ări, foarte satisfăcut în norul de fum al dro
gurilor, zâm bind într-un m od angelic pervers. C ând era
atât de binevoitor şi fum a m arijuana, era o zi bună. Ren-
cel-drogat cu m arijuana nu era o problem ă: m arijuana îl
făcea doar mai prietenos. Ren-cel-drogat cu orice altceva
era cel im previzibil.
- Sunt chipsuri acolo, dacă vrei să m ănânci ceva la
micul dejun, arătă el spre o pungă aproape goală de chip
suri de porum b, de pe bufet
- M ulţum esc. Ea întinse m âna şi luă vreo câteva din
pungă, apoi deschise congelatorul, ca să caute vafele prăjite
pe care le ascunsese înăuntru. N u mai erau acolo. Deschise
bufetul şi scoase o cutie cu singurul fel de cereale pe care
fratele ei nu le mânca: granola. Era dezgustător, dar
obiceiul lui de a şterpeli se oprea când era vorba despre
marfă sănătoasă, aşa că avea puse deoparte ceva provizii.
Fata îşi puse cereale într-un bol.
- N u mai este lapte, m orm ăi Ren cu ochii închişi.
O ftând uşurel, Leslie se aşeză la masă, cu bolul de
granola fără lapte în faţă. Fără conflicte. Fără problem e.
C ând era acasă, se sim ţea întotdeauna de parcă ar fi m ers
pe o sârm ă la înălţim e, aşteptând ca o rafală de vânt să o
doboare la păm ânt.
In bucătărie m irosea puternic a m arijuana. Ea îşi
am inti de vrem ea când se trezea în m iros de ouă şi şuncă,
atunci când tata făcea cafeaua, când lucrurile erau
norm ale. N u mai fusese aşa de mai bine de un an.
Ren îşi trânti picioarele goale pe masa din bucătărie.
Masa era acoperită cu tot felul de lucruri: pliante

14 MELISSA MARR
^ ----------- ------------------------------ ------------------- ---------------------------------------------------------------------
publicitare, facturi de plătit, vase m urdare şi o sticlă de
w hisky aproape goală.
In tim p ce mânca, fata deschise plicurile în care erau
facturile cele mai im portante: electricitate şi apă. Răsuflă
uşurată când văzu că tata plătise de fapt în avans ambele
facturi. Făcea asta atunci când îi m ergea bine la table sau
când era treaz câteva zile la rând: plătea în avans facturile
mai m ari, ca să nu aibă problem e mai târziu. Asta nu ajuta
la nim ic când era vorba despre m âncare şi factura de la
cablu, care era din nou restantă, şi ea era cea care se ocupa
de obicei de asta atunci când nu avea încotro.
Totuşi, nu şi de această dată. Se hotărâse în cele din
urm ă să meargă până la capăt, să-şi facă un tatuaj. îşi dorea
unul de m ult tim p, dar nu se simţise pregătită. In ultim ele
luni, devenise aproape obsedată de această idee. Să aştepte
nu era soluţia cea m ai bună, în nici un caz. Se gândise la
acest lucru m ult prea des: să-şi însem ne corpul, p en tru a
şi-l revendica, era de fapt un pas pe care trebuia să-l facă
pentru a redeveni ea însăşi.
A cum , nu-m i m ai răm âne decât să găsesc im aginea
potrivită.
C u un zâm bet binevoitor ca rezultat al speranţelor
sale, îl întrebă pe Ren:
- A i ceva bani pentru cablu?
El ridică din um eri.
- Poate. D espre ce sum ă vorbim aici?
- N u m ă târguiesc. V reau doar să ştiu dacă ai bani
pentru cablu luna asta.
El trase cu nesaţ din ţigară şi-i suflă apoi fum ul în faţă.

OBSESIE 15
- N u şi dacă ai de gând să te p orţi ca o căţea. A m şi eu
cheltuieli. Dacă nu poţi să faci şi tu din când în când câte
o favoare vreunui tip sau să fii m ăcar drăguţă cu prietenii
mei - ridică el din um eri -, plăteşte tu cablul.
- Ştii ce? Eu nu am nevoie de cablu. Se duse la coşul de
gunoi şi aruncă în el factura de la cablu, luptându-se cu
senzaţia de greaţă provocată de cuvintele fratelui ei, să fie
„drăguţă cu prietenii lui“, dorindu-şi ca m ăcar cuiva din
familie să-i pese de ce i se întâm pla.
Dacă m am a nu ar fi plecat...
D ar plecase. Dăduse bir cu fugiţii şi o lăsase pe Leslie să
se descurce cu fratele şi cu tatăl ei.
- Va fi mai bine aşa, draga mea, îi spusese m am a ei. Ei
bine, nu fusese. Leslie nu era sigură că ar mai fi vrut să
vorbească vreodată cu mama ei - nu că asta ar fi avut vreo
im portanţă. N u mai avea de m ult nici un semn de la dânsa.
Leslie clătină din cap. Aceste gânduri nu puteau s-o
ajute să facă faţă situaţiei actuale. încercă să treacă pe lângă
Ren, dar acesta se ridică şi o prinse, ca să o îm brăţişeze.
Era ţeapănă în braţele lui.
- Ce e? Eşti din nou la ciclu? Râse, am uzat de glum a
proastă pe care o făcuse şi de furia fetei.
- N u te m ai obosi, Ren. U ită că am vorbit despre
asta...
- A m să plătesc factura. Calmează-te! O lăsă apoi din
braţe şi, im ediat ce se eliberă din îm brăţişare, fata făcu
câţiva paşi înapoi, sperând ca m irosul de fum şi de m ari
juana să nu-i fi intrat prea tare în haine. Ea se gândea
uneori că părintele M eyers ştia exact în ce m ăsură se

16 MELISSA MARR
* --------------------------- --------- -— ---------------------- ■------------------------;---------------------------
schim base situaţia ei, dar totuşi nu voia să intre în şcoală
duhnind a m arijuana.
Afişă zâm betul ei fals şi spuse încet:
- M ulţum esc, Ren.
- M ă voi ocupa eu. Sper să-ţi aduci am inte de asta data
viitoare când va trebui să ieşim îm preună. Eşti o distracţie
pe cinste atunci când am nevoie de bani. O privi cân
tărind-o din ochi.
Ea nu răspunse. N u exista nici un răspuns p otrivit în
această situaţie. D acă ar fi spus nu, el ar fi răm as acelaşi
ticălos, dar nu spunea nici da. D upă to t ce făcuseră prie
tenii lui drogaţi - după to t ce-i lăsase el să facă -, nu avea
de gând să mai fie în preajm a lor niciodată.
A
In loc să mai discute despre acest subiect, ea se duse şi
luă factura din coşul de gunoi.
A
- Iţi m ulţum esc că ai tu grijă de asta.
A . A . A
Ii întinse factura. In acest m om ent, nu mai conta dacă
urm a să se ţină sau nu de cuvânt: ea nu putea să plătească
şi factura, şi să se aleagă şi cu un tatuaj, şi de altfel ea nici
nu se uita prea des la televizor, ca să se sim tă obligată să
plătească. De cele m ai m ulte ori, ea plătea cablul, pentru
că se sim ţea jenată la gândul că cineva ar fi p u tu t afla că
familia ei nu putea plăti o factură, ca şi cum , dacă ar fi
păstrat cât mai m ult posibil aparenţa unei situaţii de
norm alitate, atunci lucrurile ar fi p u tu t reveni la norm al.
Era astfel ferită de inevitabila m ilă şi de şuşoteli dacă toţi
ar fi aflat cât de jalnic devenise tatăl ei de când plecase
mama, dacă ar fi aflat cât de m ult decăzuse fratele ei.

OBSESIE 17
D in toam nă, ea avea să fie la colegiu, urm a să fugă de
aici, departe de ei. La fel cum făcuse şi m am a: fugise.
C âteodată, se întreba dacă m am a ei nu fugise dintr-un
m otiv pe care nu dorea ca ea să-l afle. Dacă acesta ar fi fost
adevărul, plecarea m am ei ei ar mai fi avut sens, dar faptul
că plecase lăsând-o în urm ă pe Leslie, nu prea avea noim ă.
N u mai avea im portanţă. Leslie trim isese deja cererile
com pletate cu prim ele ei opţiuni şi ceruse şi o serie de
burse de m erit. A sta e to t ce contează: să ai un plan şi să
scapi. A nul urm ător, avea să fie în siguranţă, într-un nou
oraş, începând o nouă viaţă.
D ar toate aceste gânduri nu puteau să-i stăvilească valul
de groază la vederea lui Ren, care-şi ridica paharul de
w hisky în faţa ei într-un salut fără cuvinte.
Fără să mai spună ceva, fata îşi luă geanta.
- N e vedem mai târziu, surioară, strigă Ren în urm a ei,
înainte de a-şi îndrepta atenţia asupra pipei sale în care
mai îndesă o doză.
N u. A sta nu se va întâm pla.
In tim p ce Leslie urca scările, liceului Bishop O ’Connell,
toate tem erile ei erau puse în siguranţă, înapoi în cutia lor.
Devenise din ce în ce mai bună în a observa toate sem -
nalele de avertizare: apelurile telefonice tensionate - semn
că Ren avea din nou problem e -, străinii din casă. Era în
alertă m axim ă dacă erau prea m ulte semnale de avertizare,
îşi zăvorâse uşa dorm itorului. N u consum a nim ic din
sticle care fuseseră deja deschise. M ăsurile ei de precauţie

18 MELISSA MARR
nu puteau să repare ceea ce se întâm plase până atunci, dar
erau de folos pentru a preveni ce s-ar fi p utut întâm pla.
- Leslie! Opreşte-te! o strigă Aislinn, care era în spatele
ei.
Leslie se opri şi o aşteptă, străduindu-se să pară calmă şi
indiferentă, de parcă asta ar fi avut vreo im portanţă: Aislinn
se pierduse într-o lum e a ei în ultim a vrem e. C u câteva
luni înainte, se cuplase cu Seth cel-extrem-de-atrăgător. De
fapt, ieşeau oricum de ceva vrem e îm preună, aşa că nu era
nim ic ciudat în asta. C iudat era însă faptul că A islinn
începuse în aceeaşi perioadă o relaţie foarte intensă cu un
alt tip, K eenan. O ricum , nici unul dintre cei doi nu părea
să aibă ceva îm potriva celuilalt.
Cei care o însoţiseră pe A islinn până la şcoală se opri
seră pe cealaltă parte a străzii şi o urm ăreau în tim p ce
aceasta o ajunsese din urm ă pe Leslie. Keenan şi N iall,
unchiul lui, nu se m işcară de la locurile lor, părând m ult
prea sobri, şi aparent indiferenţi în faţa tu tu ro r celor care-i
priveau ca şi cum aceştia ar fi făcut parte din rândurile
M orţilor Vii. Leslie se întrebă dacă N iall cânta la vreun
instrum ent. Era mai sexy decât oricare alt zom bie. Dacă
ar fi studiat vreun instrum ent şi dacă ar mai fi ştiut şi să
cânte... oricum ar fi avut succesul pe jum ătate asigurat doar
pentru că arăta atât de bine. Avea un aer m isterios şi, în
plus, era cu câţiva ani mai m are decât Leslie şi Aislinn:
student în anul doi, poate. Punând la socoteală şi acea
responsabilitate sexy şi ciudată - pentru că era unul dintre
protectorii lui Keenan, un unchi, dar încă tânăr -, părea un
exemplar perfect, unul pe care ea îl fixa din nou cu privirea.

OBSESIE 19
A tunci când el zâm bi şi făcu sem n cu m âna, Leslie tre
bui să se abţină să nu se ducă la el. întotdeauna se sim ţea
aşa când o privea el. Simţea o dorinţă ilogică de a fugi spre
el, ca şi cum ceva stătea încordat la m axim um în interiorul
ei, şi singurul m od de a reduce tensiunea era să se ducă la
el. N u o făcu. N u avea de gând să se facă de râs în faţa unui
tip care nu-i arătase un interes sincer. Poate că urm a să o
facă, totuşi. Până acum, singura lor întâlnire avusese loc
sub supravegherea vigilentă a lui Keenan sau a lui A islinn,
şi aceea întreruptă cu regularitate de scuzele banale ale lui
Aislinn, pentru a merge undeva departe de Niall.
A islinn îşi puse m âna pe braţul lui Leslie.
- H ai, vino!
Şi, ca de fiecare dată, se îndepărtară de Niall.
Leslie îşi îndreptă atenţia spre A islinn.
- Uau! R ianne a spus că te-ai bronzat atât de m ult, dar
nu am crezut-o.
Pielea m ereu palidă a lui A islinn era acum perfect
bronzată, de parcă fata ar fi trăit pe o plajă, bronzată aşa
cum Keenan fusese întotdeauna. N u arătase aşa vineri.
Aislinn îşi muşcă puţin buza de jos - un obicei nervos care
de obicei însem na că se sim te încolţită.
- E o chestie care se face iarna - SA D 1 i se spune -, aşa
că am avut nevoie de ceva soare.
- In regulă. Leslie încercă să-şi ascundă neîncrederea
din voce, dar nu reuşi. A islinn nu părea însă deloc
deprim ată şi nici nu părea să fi avut vreun m otiv pentru
care să fi fost deprim ată în ultim a vrem e. D e fapt, părea
mai degrabă să fi devenit foarte generoasă când era vorba

20 MELISSA MARR
^ ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ------------------------------—
despre bani şi despre to t felul de atenţii. De câte ori Leslie
o văzuse în oraş cu Keenan, am ândoi purtau coliere
asem ănătoare din aur, răsucite în spirală, aranjate perfect
în jurul gâtului. H ainele pe care le purta A islinn, haine
noi de iarnă, pufoaice, şi - să nu uităm - Seth fiind de
acord cu toate astea. D eprim ată? Da, sigur.
- Ai citit ceva la Literatură? întrebă A islinn în tim p ce
deschise uşa, am ândouă intrând apoi în m ulţim ea de
oam eni care forfotea pe holurile şcolii.
- A m cinat în afara oraşului, aşa că nu am term inat de
citit. Leslie îşi dădu ochii peste cap. Ren chiar s-a îm brăcat
aşa cum trebuie pentru acest evenim ent.
A m ândouă continuară să vorbească ocolind anum ite
subiecte despre care nu voiau să discute. Leslie m inţea cu
uşurinţă, dar A islinn părea hotărâtă să îndrepte conver
saţia spre subiecte cât m ai neutre. La un m om ent dat,
aruncă repede o privire în spatele ei - ca şi cum ar fi fost
cineva acolo - şi schim bă din nou subiectul la întâm plare:
- M ai lucrezi la V erlaine’s?
Leslie se uită în spate: nu era nim eni acolo.
A
- Desigur. 11 enervează la culme pe tata să ştie că servesc
pe la mese şi, ştii şi tu, asta îm i foloseşte drept scuză dacă
trebuie să dau explicaţii când ajung acasă la ore nepotrivite.
Leslie nu voia să recunoască faptul că ea era nevoită să
lucreze sau că tatăl ei nici nu avea habar ce făcea ea ca să
câştige bani. N u era sigură că tatăl ei ştia că ea avea o
slujbă sau că plătea facturile. Poate că el credea că Ren se
ocupa de toate astea, deşi probabil că nu realiza că Ren
distribuia droguri - „sau m ă vinde pe m ine“ - ca să facă

OBSESIE 21
rost de bani. Să vorbească despre bani, casă şi despre Ren
nu era tocm ai genul ei favorit de conversaţie, aşa că
schim bă subiectul. C u un zâm bet plin de subînţeles, îşi
trecu braţul pe după talia lui A islinn şi adoptă expresia pe
care o folosea când era cu prietenii ei.
- Deci, să vorbim despre unchiul cel sexy al lui
Keenan. Care-i treaba cu el? Se vede cu cineva?
- Niall? El e doar... el nu este de fapt..., se încruntă
Aislinn. N u ţi-ai dori să te încurci cu el, crede-mă. Trebuie
să fie altul mai drăguţ decât el... vreau să spun mai bun...
- N u cred, draga mea. Vederea ţi s-a înceţoşat pentru
că l-ai privit prea m ult pe Seth. Leslie o bătu uşurel pe
A islinn pe braţ. N iall e prim ul în top.
C hipul lui era to t atât de frum os ca al lui K eenan, dar
într-un m od diferit: N iall avea ceva aparte. Avea o cica
trice lungă de la tâm plă până în colţul gurii şi nu era
com plexat din această cauză. Părul său era tuns atât de
scurt, încât nu era nici o şansă să abată ceva atenţia de la
frum useţea acelei linii frânte. C ât despre corpul lui... uau!
Era înalt şi plin de m uşchi, mişcându-se de parcă fusese
iniţiat de când se născuse în tainele u n o r străvechi arte
m arţiale. Leslie nu putea să-şi închipuie de ce l-ar fi
observat cineva pe Keenan atunci când N iall era în
preajm ă. Keenan era destul de atrăgător, cu ochii săi
neobişnuit de verzi, cu un corp perfect şi cu părul blond
de culoarea nisipului. Era ferm ecător, dar se mişca într-un
fel care o făcea pe Leslie întotdeauna să-şi spună că nu era
tocm ai potrivit p en tru lum ea civilizată. Ii dădea fiori. Pe

22 MELISSA MARR
de altă parte, N iall era atrăgător şi părea dulce - blând,
într-un fel în care Keenen nu era.
Leslie întrebă din nou:
- Şi ceva relaţii...
- N u are, hm m , relaţii, răspunse m oale A islinn. O ri
cum, este prea bătrân.
Leslie renunţă să o contrazică pentru m om ent. C u
toate că A islinn îşi petrecea m are parte din tim p „fără a
avea întâlniri am oroase" cu K eenan, îi ţinea pe toţi
prietenii ei de la şcoală cât se putea de departe de grupul
acestuia. A tunci când drum urile lor se intersectau, Aislinn
se ţinea scai de Leslie, de parcă ar fi fost o prelungire a
corpului ei, astfel ca lui Leslie să nu i se ivească ocazia de a
schim ba vreo vorbă cu nici unul dintre cei care um blau cu
Keenan - în special cu N iall. P entru o clipă, Leslie se
întrebă dacă nu cum va atracţia pe care o sim ţea pentru
N iall era alim entată de faptul că A islinn inventa to t felul
de lucruri ca să-l ţină departe de ea. C u cât A islinn
încerca să îm piedice orice apropiere între cei doi, cu atât
Leslie îşi dorea să fie mai aproape de N iall. U n tip mai
m are decât ea, cu un trup extrem de sexy şi aparent fără
obiceiuri proaste despre care să vorbească cineva şi,
într-un fel, interzis pentru ea: cum ar fi p utut toate astea
să nu o atragă?
D ar farfuria lui A islinn era plină-ochi cu Seth şi cu
Keenan şi poate că to t nu-i ajungea. Sau poate ştie ea ceva.
Leslie alungă acest gând: dacă A islinn ar avea un m otiv
întem eiat să se gândească la N iall ca la o persoană deza -

OBSESIE 23
greabilă, ar spune ceva. Puteau ele să se afle în acest
straniu dans al tainelor, dar erau totuşi prietene.
- Les! Rianne îşi făcea loc prin m ulţim e cu obişnuita ei
exuberanţă. A m ratat cum va priveliştea tăvii cu desert?
- D oar două dintre delicatesele savuroase astăzi...
Leslie o luă de braţ pe Rianne în tim p ce se îndreptau spre
dulapurile lor. R ianne se pricepea destul de bine să nu ia
lucrurile în serios.
- Deci, cel-brunet-cu-cercel nu a fost de serviciu?
Rianne rânji răutăcioasă către A islinn, care roşi, aşa cum
se şi aşteptau de altfel.
- N ici urm ă de Seth. A zi au fost cel-blond-cu-toane
îm preună cu cel-sexy-cu-cicatrice. Leslie îi făcu cu ochiul
lui A islinn, bucurându-se de scurtele m om ente de
norm alitate aducătoare de zâm bete. R ianne reuşea să
creeze această stare, iar Leslie îi era profund recunos
cătoare pentru acest lucru. Se opriră în faţa dulapului lui
A islinn, iar Leslie adăugă:
- M icuţa noastră prietenă, cea care a strâns m ari
rezerve de delicatese, tocm ai era pe punctul de a-mi spune
când vom ieşi cu toţii să dansăm.
- N u, nici... începu A islinn
- M ai devrem e sau mai târziu, va trebui să-ţi îm părţi
averea, Ash. N oi ne simţim în inferioritate. Vlăguite. Rianne
oftă şi se sprijini de Leslie. Simt că leşin din cauza asta.
Şi, pentru o clipă, Leslie văzu o privire plină de dor pe
faţa lui A islinn, dar aceasta îi surprinse privirea.
C hipul lui A islinn deveni indiferent.

24 MELISSA MARR
- U neori, mi-aş dori să p o t face asta... cred doar că nu
este o idee bună.
Rianne deschise gura ca să spună ceva, dar Leslie
clătină din cap dezprobator.
- Lasă-ne o secundă, Ri! V in şi eu im ediat.
D upă plecarea lui R ianne, Leslie observă privirea
pierdută a lui A islinn.
- Mi-aş dori să nu facem asta... Schiţă un gest cu m âna
de la una la cealaltă.
- Ce vrei să spui? A islinn deveni atât de calmă şi rezer
vată în gălăgia de pe hol, încât păru că zgom otul din jurul
lor dispare pentru o clipă.
- Să m inţim . Leslie oftă. Mi-e dor de prietenia noastră
sinceră, Ash. N u am de gând să-ţi invadez teritoriul, dar
ar fi drăguţ din partea ta să fii din nou sinceră. îm i lipseşti.
- N u m int. Eu... nu pot m inţi. P entru o clipă, îşi aţinti
privirea dincolo de Leslie, încruntându-se la cineva.
Leslie nu se întoarse să vadă cine era.
- D ar nici nu eşti sinceră. D acă te deranjează prezenţa
mea... Leslie ridică din um eri. A sta este!
A islinn o apucă de braţe şi o ţin u strâns. Deşi încercă,
Leslie nu reuşi să se desprindă.
U n derbedeu care trecea pe hol strigă:
- Lesbiene!
Leslie se încordă, oscilând în tre im pulsul de m om ent
de a-i arăta acestuia degetul m ijlociu şi team a de un
nou conflict.
Se auzi soneria. Uşile dulapurilor erau trântite cu
zgom ot. Aislinn spuse în final:

OBSESIE 25
- Eu îţi vreau doar binele, nu vreau să suferi. Există...
oam eni şi lucruri... Şi...
- Scum po, mă îndoiesc că ei sunt m ai răi decât ce... Se
opri deodată, incapabilă a m ai rosti cele câteva propoziţii
care ar fi urm at. Inim a aproape că încetă să-i m ai bată la
gândul că ar fi putut rosti acele vorbe cu voce tare. încercă
să se elibereze din strânsoare.
- P oţi să-mi dai drum ul? T rebuie totuşi să ajung la
dulapul meu.
A islinn o lăsă să plece, iar Leslie se îndepărtă înainte de
a fi nevoită a se gândi cum să răspundă la inevitabilele
întrebări care aveau să urm eze faptului că aproape
recunoscuse. „C onversaţia nu va schim ba nim ic.6* D ar
câteodată asta îşi dorea cel mai m ult, să spună cuiva; cu
toate astea, adesea îşi dorea doar să nu mai aibă acele
senzaţii înfiorătoare, să se elibereze astfel încât să nu mai
ştie nici de durere, nici de team ă, nici de urâţenie.

Capitolul 2
D upă ore, Leslie plecă de la şcoală înainte ca A islinn
sau R ianne să aibă vreo şansă să o ajungă din urm ă. A vu
sese o pauză mai m are între ore, tim p în care fusese la
bibliotecă şi citise mai m ulte despre istoria tatuajelor,
despre tradiţiile vechi de secole în arta m arcării corpului.
M otivele - în num ăr foarte m are, începând cu adoptarea
un o r totem uri reprezentând anim ale, pentru a m arca
evenim ente din viaţă şi pentru a oferi sugestii elocvente
care să ajute la identificarea crim inalilor - o fascinau. Mai
m ult chiar, erau în rezonanţă cu ea.
C ând intră pe uşa salonului Pins and N eedles, se auzi
sunetul clopoţelului.
R abbit aruncă o privire peste um ăr.
- V in im ediat, strigă el. In vrem e ce bărbatul de lângă
el vorbea, R abbit îşi netezea cu m âna, absent, părul vopsit
în nuanţe albăstrui.
Leslie ridică o m ână în sem n de salut şi trecu pe lângă
el. Săptăm âna aceasta, el îşi lăsase un barbişon m icuţ, care
îndrepta atenţia către piercingul pe care-1 avea în buză.
Era vorba despre piercingul de sub buza lui inferioară,
care-i atrăsese atenţia fetei când A ni şi Tish o aduseseră

OBSESIE 27
prim a dată la salon. Intr-o săptăm ână, şi ea îşi făcuse deja
un piercing - pe care-1 ascundea sub bluză - şi se trezi că
petrece to t mai m ult tim p acolo.
Se sim ţea în siguranţă în acel loc, departe de Bishop O .
C., departe de neplăcerile provocate de beţiile tatălui ei,
departe de to t felul de desfrânaţi pe care R en îi aducea
acasă şi cu care îm părţea raţia lui săptăm ânală de droguri.
La Pins and N eedles, se sim ţea în siguranţă, liniştită,
relaxată - cum nu s-ar fi putut sim ţi în m ulte alte locuri.
- Da, folosim întotdeauna ace noi, îi spuse R abbit din
nou unui potenţial client.
Pe când Leslie se plim ba prin m agazin, asculta frag
m ente din com entariile lui R abbit care rupeau tăcerea ce
se lăsa între două melodii:
- A utoclave... sterile ca la spital.
Privirea insistentă a bărbatului se îndreptă alene spre
reclamele de pe pereţi, dar nu era acolo ca să cum pere
ceva. Era tensionat, gata să o ia la fugă. O chii lui erau
m ăriţi de uim ire. Poziţia corpului său trăda o stare de
nervozitate: braţele încrucişate, tru p u l sugerând inte
riorizare. In ciuda num ărului m are de oam eni care veneau
la m agazin, de fapt doar câţiva renunţau la bani în schim
bul artei. Acesta nu era unul dintre ei.
- A m câteva întrebări, îl chem ă ea pe Rabbit.
Zâm bindu-i plin de recunoştinţă, R abbit se scuză în
faţa bărbatului, spunându-i:
- Dacă vreţi să vă mai uitaţi...
Leslie m erse până la cel mai îndepărtat perete, unde
privi atent afişul: im agini care puteau fi cum părate şi

28 MELISSA MARR
aplicate pe pielea tu tu ro r celor care şi le-ar fi dorit. Flori şi
cruci, desene tribale şi m odele geom etrice - m ulte dintre
acestea erau frum oase, dar, oricât de m ult le-ar fi privit,
nici unul nu părea cel potrivit. In cam erele m ai m ici în
care se ajungea din încăperea principală a salonului, erau
expuse alte stiluri de tatuaje, care erau mai puţin intere
sante: im agini cu femei frum oase din anii *80, siluete
scheletice, personaje de desene animate, sloganuri şi animale.
R abbit veni lângă ea, dar fata nu sim ţi nici un fel de
încordare, nu avu acel im puls să se întoarcă, astfel ca să nu
poată fi încolţită. Era R abbit. C u el era în siguranţă.
Acesta spuse:
- N u e nim ic nou acolo, Les.
- Ştiu. Ea începu să răsfoiască nişte postere prinse într-o
ram ă m ontată în perete. U na dintre im agini prezenta
o viţă-de-vie încolăcită în jurul unei femei pe jum ătate om;
aceasta arăta de parcă fusese strangulată, dar zâm bea ca şi
cum se sim ţea foarte bine. Stupid. Leslie se uită mai de -
parte. Sim boluri obscure, traduse dedesubt, acopereau
urm ătorul poster. „N u e stilul m eu.“
R abbit râse, un râs iritat de fum ător, deşi el nu fum a şi
pretindea că nu fumase niciodată.
- D upă cât de m ult tim p ai pierdut în ultim ele luni
căutând tatuajul potrivit, ar fi trebuit să-l găseşti până acum.
Leslie se întoarse şi îl privi încruntată pe Rabbit.
- Creează atunci unul special pentru m ine. Sunt gata
acum, R abbit. V reau să fac asta.
Ceva mai departe de ei, potenţialul client se opri să
privească două verighete din vitrina de sticlă.

OBSESIE 29
Ridicând stânjenit din um eri, R abbit zise:
- Ţi-am mai spus şi înainte. Dacă vrei un m odel
special, tu eşti cea care trebuie să-mi dea o idee. Ceva. N u
pot tatua un m odel fără nici un reper.
C lopoţelul de deasupra uşii sună când bărbatul ieşi din
magazin.
- A tunci, ajută-m ă să găsesc o idee. Te rog! Ai prim it
acordul tatălui m eu de câteva săptăm âni. N u mai bate în
retragere de această dată. Era în regulă să se tatueze, ca şi
cum acest lucru ar fi ajutat-o să-şi facă ordine în viaţă, să
meargă mai departe. Era corpul ei, în ciuda tu tu ro r lu
crurilor pe care le suportase, iar ea voia să şi-l revendice, să
fie doar al ei, să-şi dovedească sieşi acest lucru. Ştia că nu
era ceva atât de fascinant, dar ideea de a-şi însem na în piele
propria identitate părea cea m ai la îndem ână pen tru a-şi
reface viaţa. U neori, o forţă im presionantă determ ină
anum ite acţiuni, alteori, vorbele sunt cele care au tărie. Ea
îşi dorea să găsească o im agine care să reprezinte toate
acele sentim ente pe care le avea, să şi-o graveze în piele ca
o dovadă palpabilă a hotărârii ei de a se schimba.
- Rabbit? A m nevoie de asta. Mi-ai spus să m ă gândesc.
M-am gândit. T rebuie să...
Fata îşi aruncă privirea afară, la oam enii care treceau pe
stradă, întrebându-se dacă bărbaţii care... dacă ei erau pe
acolo. N u i-ar fi p u tu t recunoaşte din m om ent ce R en o
drogase înainte de a le-o oferi. Se uită apoi la R abbit, şi
privirea ei era neobişnuit de aspră când îi spuse ceea ce nu
putuse să-i spună lui A islinn mai devreme:

30 MELISSA MARR
* ------------ ;-------- ;----------- ;---;-------- ---
- A m nevoie de o schim bare, R abbit. Simt că mă înec
aici. Trebuie să fac ceva, pentru că nu mai rezist. Poate că
un tatuaj nu e tocm ai soluţia potrivită, dar în m om entul
de faţă e ceea ce pot face... A m nevoie de asta. M ă ajuţi?
El nu spuse nim ic, având pe chip o expresie stranie,
ezitantă.
- N u e nevoie să mai continui.
A ni şi Tish, care îi pândeau de după colţ, le făcură
sem n cu m âna şi începură să um ble la com bina audio.
M elodia se transform ă în ceva m ult mai sum bru, cu bas
predom inant şi un m ârâit, în loc de versuri. V olum ul
crescu atât de tare, încât Leslie putea sim ţi percuţia.
- Ani! R abbit îi aruncă surorii sale o privire încruntată.
- M agazinul e gol acum . A ni îşi puse o m ână în şold şi
se uită m irată la el, fără urm ă de regret. Ea nu pleca
niciodată fruntea în faţa lui R abbit, indiferent cât de
ţâfnos părea acesta. T otuşi, asta nu însem na că ar fi reac
ţionat vreodată violent faţă de ea. El le trata pe surorile lui
ca şi cum ar fi fost cele mai preţioase obiecte pe care le
văzuse vreodată. A cesta era unul dintre lucrurile pe care
Leslie le aprecia la el în m od deosebit: blândeţea. Bărbaţii
care îşi tratau în acest fel fam ilia erau oam eni buni, de
încredere - în schim b, oam eni precum tatăl şi fratele ei
nu prea.
R abbit o fixă pe Leslie cu privirea câteva secunde
înainte de a spune:
- N u de im provizaţii ai tu nevoie. Trebuie să înfrunţi
situaţia de care fugi acum.

OBSESIE 31
- Te rog! V reau asta. Simţi usturim e în ochii plini de
lacrimi. R abbit era prea bănuitor, iar ea nu voia să audă
vorbe de încurajare. D e fapt, voia ceva pen tru care nu
găsea cuvintele potrivite: linişte, dorinţă de a nu m ai sim ţi
nimic, ceva. Se uită lung la el, încercând să ghicească ce
trebuie să-i spună ca să-l convingă, încercând să ghicească
tir ce nu ar ajuta-o. T o t ce reuşi fu:
- T e rog, Rabbit!
A tunci, el privi în altă parte şi-i făcu fetei un sem n să-l
urm eze. Străbătură holul scurt spre biroul lui. R abbit
deschise uşa cu cheia şi o pofti în mica încăpere.
Ha se opri chiar la intrare, mai puţin relaxată, dar to-
ttişi în regulă. C am era abia dacă era destul de m are pentru
toate lucrurile pe care le înghesuise el acolo. U n birou
masiv din lem n negru şi două dulapuri pentru dosare
ocupau peretele din spate, o masă lungă pe care stăteau
aruncate diferite instrum ente de pictură şi pliante publi-
i ilare se întindea de-a lungul peretelui din dreapta; de-a
lungul celui de-al treilea perete era o masă asem ănătoare
cu prim a, pe care erau două im prim ante, un scanner, un
proiector şi o serie de borcane fără etichetă.
El scoase o altă cheie din buzunar şi descuie un sertar de
la birou. Fără să spună încă nici un cuvânt, scoase o carte
subţire, de culoare m aro, cu nişte cuvinte gravate pe
copertă. Apoi, se aşeză pe scaunul său şi se uită fix la ea până
cc lata simţi că trebuie să fugă, ca şi cum tot ce ştia despre el
dispăruse şi, într-un fel, el era primejdios pentru ea.
„Acesta e R abbit."

32 MELISSA MARR
Se sim ţi deodată jenată de frica ei de m om ent. R abbit
era ca fratele m ai m are pe care ar fi trebuit să-l aibă, un
prieten adevărat. N u arătase faţă de ea decât respect de
fiecare dată.
Fata se apropie de birou şi se aşeză pe el.
El o privi şi întrebă:
- Ce cauţi, de fapt?
V orbiseră destul despre asta, astfel că fata înţelese că el
nu se referea la im aginea în sine, ci la ceea ce reprezenta
acea im agine. U n tatuaj nu spunea nim ic despre lucrul
propriu-zis, ci despre sem nificaţia lui.
- Să fiu în siguranţă. N u m ai vreau să sim t frică sau
durere. Nu-1 p u tu privi în tim p ce rostea aceste cuvinte,
dar le rostise. A sta însem na ceva.
R abbit deschise cartea şi întoarse paginile până ajunse
undeva la m ijloc, apoi i-o aşeză fetei pe genunchi.
- Aici. Acestea sunt ale mele. Sunt speciale. Sunt
ca nişte... Sunt ca nişte... sim boluri ale schim bării.
Dacă tatuajul de care ai nevoie e aici... doar... ţi se pare
vreunul potrivit?
Im aginile se învălm ăşeau pe pagina cărţii - com plicate
m otive celtice stilizate, ochi care pândeau din spatele unor
viţe pline de spini, corpuri groteşti cu zâm bete răută -
cioase, anim ale prea greu de im aginat ca să le poţi privi
mai m ult, sim boluri la care-şi aruncă doar o clipă privirea,
ca apoi să-şi ferească im ediat ochii. Erau uluitoare şi ten
tante, şi respingătoare, toate cu excepţia unei singure
im agini care o făcu să se înfioare: nişte ochi negri precum
cerneala, încadraţi de două aripi ca nişte umbre întrepătrunse

OBSESIE 33
priveau ţintă în sus din interiorul unei reţele sofisticate de
m otive celtice stilizate de culoare neagră-cenuşie, iar în
mijloc era o stea a haosului. O p t săgeţi erau îndreptate din
4rlitru către exterior; patru dintre acestea fiind mai groase,
u nişte raze ale unei cruci cu capete ascuţite.
„Al m eu.“ G ândul, dorinţa, tulburarea ei, toate acestea
erau copleşitoare. Stom acul i se strânse. încercă să se uite
în altă parte, apoi se sili să-l privească din nou. Se uită la
celelalte tatuaje, dar atenţia i se concentră din nou asupra
acelei im agini, ca şi cum ar fi avut o putere irezistibilă
asupra ei. „Acesta e al m eu.“ P entru o clipă, din cauza
lum inii înşelătoare i se păru că unul dintre cei doi ochi
A
clipise. îşi plim bă degetul pe foaie, sim ţind folia lucioasă şi
netedă de plastic care o acoperea, im aginându-şi atingerea
acelor aripi care ar fi cuprins-o - aspră, dar şi catifelată în
acelaşi tim p. Privi în sus, la Rabbit.
- Acesta. A m nevoie de acesta.
O serie de expresii ciudate se perindară pe chipul lui
Kubbit, ca şi cum nu era sigur dacă ar fi trebuit să se sim tă
surprins, satisfăcut sau îngrozit. Luă cartea şi o închise.
- Ce-ar fi să te m ai gândeşti câteva zile...
- Nu! Fata îl apucă de încheietura m âinii. Sunt sigură.
Sunt mai m ult decât pregătită, iar această im agine... D acă
ar fi fost expusă pe perete, aş fi purtat-o deja. Ea se
cutrem ură, pentru că nu suporta ideea că altcineva ar fi
putut avea tatuajul ei - şi era al ei. Ştia asta. Te rog!
- E un tatuaj exclusiv. Dacă ţi-1 faci, nim eni nu va mai
putea să şi-l facă, dar - se uită ţin tă la peretele din spatele
ei - te va schim ba, va schim ba com plet lucrurile.

34 MELISSA MARR
- Toate tatuajele îi schim bă pe oam eni. Ea încercă să se
abţină să nu ridice vocea, dar se sim ţea frustrată din cauza
ezitării lui. De câteva săptăm âni, to t găsea pretexte. Acesta
era tatuajul ei, chiar acolo, aproape.
Evitând preocupat privirea ei insistentă, R abbit stre
cură cartea înapoi în sertar.
- Acele lucruri pe care le cauţi... acele schim bări...
trebuie să fii absolut sigură că acele lucruri sunt ceea ce-ţi
doreşti.
- Sunt. încercă să-l facă să se uite la ea, aplecându-se
astfel ca faţa ei să fie mai aproape de a lui.
Ani băgă capul pe uşă.
- A ales unul?
Rabbit nu o luă în seamă.
- Spune-mi la ce te-ai gândit când l-ai ales? A u mai fost
altele care... ţi-au trezit interesul?
Leslie clătină din cap.
- N u. D oar acesta. 11 vreau. C urând. Acum!
Şi aşa era. Era ca şi cum ar fi privit bucatele la un ospăţ,
ca să realizeze că nu mâncase vreodată, ca o poftă pe care
trebuia să şi-o satisfacă im ediat.
D upă o altă privire lungă, el o cuprinse cu braţele
pentru o îm brăţişare scurtă.
-F ie !
Leslie se întoarse spre Ani.
- E perfect. E o stea a haosului şi vechi m otive celtice
stilizate, cu aceşti ochi uluitori şi cu aripi de um bră.
A ni se uită la R abbit, care făcu din cap un sem n de
încuviinţare, apoi fluieră.

OBSESIE 35
- Eşti mai tare decât credeam . A şteaptă num ai să audă
Tish. A poi, plecă strigând. Tish? Ia ghiceşte pe care l-a
ales Leslie.
- Pe bune? Ţipătul lui Tish îl făcu pe R abbit să închidă
ochii crispat.
C lătinând din cap dezaprobator, Leslie îi spuse
lui Rabbit:
- C red că-ţi dai seama că sunteţi cu to ţii ultraciudaţi,
chiar pentru nişte persoane care trăiesc într-un m agazin
de tatuaje.
In loc să aprobe com entariile ei, R abbit îi netezi delicat
părul spre ceafă, aşa cum făcea cu surorile lui.
- A m nevoie de câteva zile, ca să fac rost de cerneala
potrivită pentru acesta. Poţi să te răzgândeşti.
- N u o voi face. Ea sim ţi un im puls nefiresc să ţipe, aşa
cum făcuse Tish. In curând, va fi al ei, tatuajul perfect.
I lai să discutăm despre preţ!
N iall începu să o urm ărească pe Leslie im ediat ce
aceasta ieşi de la Pins and Needles. In tim p ce m ergea prin
oraş, fata se mişca ţinându-şi um erii drepţi, păşind apăsat.
N oua sa atitudine era în total dezacord cu tem erile pe care
el ştia că le ascunde în sufletul ei. A stăzi însă siguranţa pe
care o afişa fata părea aproape reală.
N evăzut, el se desprinse de zidul de cărăm idă roşie de
care se rezem ase în vrem e ce ea fusese la m agazinul de
tatuaje. C ând ea se opri pentru a cerceta um brele străzii,
Niall îşi trecu degetele peste o buclă a părului ei, care-i
atârna în faţă, peste obraz. Părul ei - aproape de aceeaşi

36 MELISSA MARR
* ------------------------------------------------------------------------- ■-------------;--------
nuanţă ca a lem nului brun pe care o avea şi părul lui - nu
era nici destul de lung ca să-l poată prinde la spate şi nici
destul de scurt ca să stea pe ceafă, însă destul ca să intrige.
„Aşa cum e ea.“
Degetele lui abia îi atinseră obrazul, nu destul ca ea să
reacţioneze. Se aplecă spre ea, ca să-i poată sim ţi parfum ul
pielii. înainte de a se duce la m uncă, ea m irosea a lavandă,
nu de la un parfum , ci de la un şam pon pe care începuse
să-l folosească de curând.
- Ce faci din nou singură în oraş? T u ştii mai bine.
Ea nu-i răspunse. N u o făcuse niciodată: m uritorii nu
le puteau vedea pe zâne, nu le auzeau - şi în special acei
m uritori pe care Regina Verii insistase să-i ţină departe de
C urtea Zânelor.
Iniţial, la cererea regelui său, N iall făcuse câteva schim -
buri păzind-o pe Leslie. A tunci când nu era atentă, el
putea merge lângă ea şi îi vorbea aşa cum nu putea s-o facă
atunci când devenea vizibil. Felul în care îl privea mu-
ritoarea aceasta - ca şi cum ar fi fost mai bun decât fusese
vreodată, ca şi cum era atrăgător ca persoană şi nu din
cauza rolului său la C urtea Verii - era realm ente am eţitor,
prea am eţitor.
C hiar dacă regina lui nu i-ar fi cerut acest lucru, N iall
to t ar fi dorit să-i asigure protecţie lui Leslie. D ar A islinn
îi ceruse asta. Spre deosebire de Leslie, atunci când Aislinn
fusese m uritoare, ea văzuse urâţenia lum ii zânelor. De
când devenise Regina V erii, ea reuşise să stabilească un
echilibru îm preună cu la fel de noua Regină a Iernii. Asta
nu-i lăsase prea m ult tim p ca să se ocupe de siguranţa

OBSESIE 37
prietenilor ei m uritori, dar îi dăduse puterea de a porunci
/.Anelor să asigure siguranţa m uritorilor. O asemenea
misiune nu ar fi trebuit în m od norm al să-i fie încre
dinţată unui consilier al curţii, dar N iall fusese de secole
mai m ult un m em bru al familiei decât un sim plu consilier
pentru Regele Verii. Keenan sugerase că A islinn s-ar sim ţi
mai bine dacă ar şti că de siguranţa prietenilor ei apropiaţi
se ocupă o zână în care ea avea încredere.
Deşi la început fuseseră doar câteva ture, urm aseră to t
mai m ulte, N iall făcând exces de zel veghind asupra ei. N u
procedase aşa în cazul celorlalţi, dar ei nu-1 fascinau aşa
cum îl fascina Leslie. Ea oscila între a fi vulnerabilă şi
curajoasă, energică şi înspăim ântată. O dată, când el
adunase mai m ulţi m uritori pe care să-i folosească drept
jucării, ea ar fi fost irezistibilă, dar era mai puternic acum.
Mai bine.
A lungă departe aceste gânduri şi urm ări unduirea
şoldurilor fetei în tim p ce mergea pe străzile cartierului
I luntsdale cu un curaj - nesăbuinţă - ce era în opoziţie cu
experienţele pe care le avusese fata şi de care el ştia. Poate
că ar fi plecat acasă dacă acasă ar fi fost în siguranţă. N u
era. Văzuse asta de prim a dată când o aşteptase pe treptele
de la intrare, îl auzise pe beţivanul de taică-său şi pe fratele
ei cel josnic. Casa ei poate că arăta încântător în exterior,
dar asta era o m inciună.
„Ca m are parte din viaţa ei.“
El îşi aruncă privirea în jos, la pantofii fără toc pe care-i
purta ea, la pulpele ei goale, la picioarele ei lungi.
N eaşteptatul început al verii, atât de tim purie în acest an -

38 MELISSA MARR
după o perioadă atât de îndelungată de frig apăsător îi
făcuse pe m uritori să-şi expună to t m ai m ult pielea. P ri
vind-o pe Leslie, N iall nu se putea plânge de acest lucru.
- M ăcar ai nişte pantofi decenţi în seara asta. N u-m i
venea să cred că te-ai dus la lucru în acei pantofiori
eleganţi noaptea trecută. El clătină din cap. Erau delicioşi,
totuşi. Ei bine, îm i plăcea la nebunie cum se vedeau
gleznele tale.
Fata se îndreptă spre restaurant, unde avea să-şi afişeze
pe chip zâm betul ei fals în tim p ce flirta cu clienţii. El o va
conduce cu privirea până la uşă, apoi urm a să aştepte
afară, urm ărind siluetele care veneau şi plecau, asigurându-
se că nu reprezentau vreun pericol pentru ea. Aşa se
întâm pla de fiecare dată.
U neori, m ergea mai departe, im aginându-şi cum ar fi
fost dacă ea ar fi putut cu adevărat să-l cunoască - să-l vadă
aşa cum era. S-ar m ări ochii ei de frică dacă ar vedea
extinderea cicatricilor lui? S-ar crispa faţa ei de dezgust
dacă ar afla ce lucruri oribile făcuse el înainte de a intra în
rândurile celor de la C urtea Verii? L-ar întreba oare de ce
purta to t tim pul părul scurt? Şi dacă ar întreba, ar putea el
să-i răspundă la oricare dintre aceste întrebări?
- A i fugi de mine? întrebă el încet, urând faptul că
inim a lui începea să bată mai repede la gândul că fugea
după o m uritoare.
Leslie se opri în tim p ce un grup de tineri fluierau din
m aşina lor. U nul dintre ei atârna pe geam ul maşinii,
strigând lucruri obscene, ca şi cum asta ar fi făcut din el
un bărbat. N iall se îndoia că ea ar fi p u tu t auzi cuvintele

OBSESIE 39
lor: basul din m aşina puştilor era dat prea tare, iar vocile
nu l-ar fi p u tu t acoperi. C uvintele concrete nu erau
neapărat necesare ca să recunoască o am eninţare. Leslie
hc*încordă.
Maşina acceleră îndepărtându-se, huruitul basului
Au/indu-se din ce în ce mai slab, ca un tu n et după o fur
tună trecătoare.
El îi şopti la ureche:
- Sunt doar nişte copii, Leslie. V ino acum! U nde e acea
elasticitate a pasului tău?
O ftatul ei a fost destul de uşor ca să treacă neobservat
>i el nu l-ar fi sim ţit dacă nu ar fi stat atât de aproape de
ea. O parte din încordarea fetei dispăru relaxându-i
um erii, dar privirea de om care se îneacă rămase pe chipul
ei. Părea că nu va dispărea niciodată. M achiajul nu reuşea
să-i ascundă um brele de sub ochi. M ânecile lungi nu
reuşeau să-i acopere vânătăile provocate de loviturile
fratelui ei în ziua precedentă.
„Dacă aş putea intra...“
D ar nu putea să facă asta, nu putea intra nici în viaţa ei,
nici în casa ei. Acest lucru îi era interzis. T o t ce putea face
era să-i vorbească, să-i ofere cuvintele lui - cuvinte pe care
ea nu le putea auzi. M ai spuse totuşi:
- Aş opri pe oricine ar vrea să-ţi răpească zâm betul
acela de pe buze. Aş face asta dacă mi-ar fi perm is.
A bsentă, ea îşi duse o m ână la spate şi aruncă o privire
în direcţia salonului Pins and N eedles. Zâm bi în sinea ei
cu acelaşi zâm bet pe care-1 avea pe chip atunci când
plecase de la salonul de tatuaje.

40 MELISSA MARR
*--------------------;------77----- 77------- ;------------;— ;--------7
- Aaa, te-ai decis în sfârşit să-ţi decorezi pielea aia
frum oasă. Ce va fi? Flori? Soare? El îşi lăsă privirea să-i
alunece de-a lungul spatelui ei.
Ea se opri. A junseseră la restaurant. U m erii ei se
încovoiară din nou.
El voia să o liniştească, dar nu p u tu decât să-i prom ită
ceea ce-i prom itea în fiecare seară:
- Voi aştepta chiar aici.
Şi-ar fi dorit ca ea să-i răspundă, să-i spună că se va uita
după el la sfârşitul program ului, dar ea nu avea să facă
asta.
„Şi e mai bine aşa.u El ştia asta, dar nu-i plăcea. P etre
cuse la C urtea V erii atât de m ult tim p, că nim eni nu-şi
mai am intea ceea ce fusese el la început, dar urm ărind-o pe
Leslie - văzându-i caracterul, pasiunea... O dată, pe când
era o zână solitară, pe când avea un alt num e, atunci nu ar
fi şovăit deloc.
- C u toate astea, sunt de acord cu A islinn. V reau să te
ştiu în siguranţă, şopti el la urechea fetei. Părul ei moale,
catifelat îi atinse uşor faţa. Te voi proteja - de ei şi de
mine.

Capitolul 3
Irial stătea în lum ina prim elor ore ale dim ineţii, tăcut,
una dintre zânele sale zăcând la picioarele lui, m oartă.
Zâna, G uin, fusese deghizată în m u rito r atât de des, încât
doar o parte din strălucirea ei îi mai rămăsese pe trup
după ce m urise - lăsând o parte a chipului ei pictată cu
machiaj folosit de m uritori, şi cealaltă parte de o deosebită
frum useţe. Era îm brăcată cu o pereche de pantaloni
strâm ţi din doc, de culoare albastră - jeanşi, ea şi sora ei
aveau grijă să-i ream intească întotdeauna denum irea lor
atunci când stăteau de vorbă - şi un top care abia îi
acoperea pieptul. Acea bucată de m aterial era îm bibată cu
sânge, cu sângele ei, cu sânge de zână care se scurgea încet
pe solul noroios.
- D e ce? De ce s-a întâm plat aşa ceva, o ghrâ1? Irial se
aplecă, pentru a-i da la o parte de pe faţă părul plin de
sânge. In jurul ei erau îm prăştiate sticle, m ucuri de ţigară
şi ace folosite. N ici unul dintre aceste lucruri nu-1 revoltau
aşa cum se întâm pla pe vrem uri: această zonă era peri
culoasă, cunoscută p en tru violenţa to t mai m are din
ultim ii ani, de când m uritorii îşi soluţionaseră disputele
teritoriale. Ceea ce-1 deranja era ideea că un glonţ de-al

42 MELISSA MARR
m u rito rilo r o doborâse pe una dintre zânele lui. Se putea
să nu fi fost ceva intenţionat, dar asta nu schim ba nim ic.
Ea to t zăcea m oartă.
In faţa lui aştepta o zână prevestitoare de m oarte, înaltă
şi subţire, care-1 chemase acolo.
- Ce facem acum? Zâna îşi frăm ânta m âinile în tim p ce
vorbea, abia îm potrivindu-se instinctului ei natural de a
jeli. N u avea să m ai reziste m ult tim p, dar Irial nu
răspunse - nu putea să o facă - încă.
El ridică de jos un cartuş gol şi-l analiză întorcându-1 pe
toate părţile. Bronzul nu ar fi trebuit să rănească o zână şi
nici capul de plum b al glonţului pe care-1 scosese el din
trupul zânei ucise atunci când ajunsese acolo. Şi totuşi aşa se
întâmplase: un simplu glonţ de-al m uritorilor o omorâse.
- Irial? Zâna prevestitoare îşi muşcase lim ba până ce
sângele i se prelinse printre buze şi începu să i se scurgă pe
bărbia ascuţită.
- G loanţe obişnuite, m urm ură el, răsucind între degete
bucăţile de m etal. In to ţi aceşti ani de când m uritorii
începuseră să schim be lucrurile, el nu-1 văzuse niciodată
pe vreunul de-ai lui m ort din cauza lor. îm puşcaţi, da, dar
se vindecaseră. Ei se vindecaseră întotdeauna de aproape
orice rană provocată de m u rito ri - orice cu excepţia unor
răni grave cauzate de oţel sau de fier.
- D u-te acasă şi jeleşte. C ând ceilalţi vor veni la tine,
spune-le că această zonă este interzisă pentru m om ent.
A poi, el o ridică în braţe pe zâna plină de sânge şi se
îndepărtă, lăsând-o pe cea prevestitoare de m oarte să
înceapă să bocească în tim p ce alerga. Bocetele ei aveau

OBSESIE 43
%A le dea de ştire zânelor lui de la C urtea întunericului,
atât de vulnerabile acum , aveau să le dea îngrozitoarea
veste că un m uritor om orâse o zână.
Până ce actualul G abriel - m âna stângă a lui Irial - se
apropie doar câteva m inute mai târziu, um bra înaripată a
lui Irial se aşternuse ca un giulgiu pe toată strada.
Lacrimile lui negre precum cerneala picurau pe corpul lui
G uin, ştergând strălucirea pe care tru p u l acesteia încă o
mai păstra.
- A m aşteptat destul de m ult ca să vorbesc despre
am eninţarea pe care o reprezintă pentru noi puterea din
cc în ce mai m are de la C urtea Verii, spuse el.
- Ai aşteptat prea m ult, spuse Gabriel. C ontinuă să
aştepţi şi războiul va avea loc în condiţiile impuse de ei,
Irial.
Ca şi predecesorii lui, acest G abriel - pentru că num ele
era al rangului, şi nu un num e dat la naştere - fusese
întotdeauna foarte direct. Era o calitate nepreţuită.
- N u caut să provoc război între curţi, ci doar haos.
Irial se opri pe veranda unei case cu obloanele trase, una
dintre num eroasele astfel de case pe care el le păstra pen
tru zânele lui în oricare dintre oraşele în care se consi
derau acasă. Se uită îndelung la casa aceea, locuinţa lui
( îuin, în care corpul ei urm a să fie depus pentru ca to ţi
m em brii curţii să o jelească. In curând, Bananach avea să
audă vestea m orţii lui G uin; zâna avidă de război avea să-şi
înceapă intrigile ei interm inabile. Irial nu era foarte nerăb -
dător să încerce a-i dom oli furia lui Bananach. Aceasta
devenise to t m ai p u ţin îngăduitoare de la un an la altul,

44 MELISSA MARR
* ------- ------------------ ;— ------------------ ;-------------------------------
făcând presiuni pentru to t mai m ultă violenţă, m ai m ult
sânge, mai m ultă distrugere.
- R ăzboiul nu este cea m ai bună soluţie pen tru curtea
noastră, spuse Irial atât pen tru sine, cât şi p en tru G abriel.
Războiul e ceea ce plănuieşte Bananach, nu eu.
- D acă nu e planul tău, nu e nici al C âinilor de V ână
toare. G abriel întinse m âna şi atinse uşor obrazul lui
G uin. G uin ar fi de acord. N u ar fi susţinut-o pe Bananach
nici m ăcar acum.
T rei zâne ale întunericului ieşiră din casă înconjurate
de un abur ca un fum ce parcă ar fi ieşit p rin pielea lor.
Tăcute, luară corpul lui G uin şi-l duseră în casă. P rin uşa
deschisă, Irial observă că începuseră deja să atârne oglinzi
negre prin toată casa, acoperind orice suprafaţă existentă
în speranţa că o răm ăşiţă de întuneric şi-ar fi găsit drum ul
înapoi spre casă, adică înapoi în corpul lui G uin, şi că acea
urm ă de întuneric ar fi putut fi destul de puternică pentru
a se întoarce în învelişul gol, astfel ca G uin să poată fi
alim entată şi vindecată. D ar asta nu s-ar fi p u tu t întâm pla:
era cu adevărat pierdută.
Irial îi văzu pe strada lui, m uritori ticăloşi de o violenţă
nem aipom enită, la care el nu putea să aibă acces. A sta se
va schim ba.
- Găsiţi-i pe cei care au făcut asta! O m orâţi-i!
Locurile mai înainte goale dintre sim bolurile ogham de
pe antebraţul lui G abriel se um plură cu un scris spiralat ca
o recunoaştere a poruncii Regelui întunericului. G abriel
ducea întotdeauna la îndeplinire poruncile regelui scrise

OBSESIE 45
desluşit pe propria-i piele - de a intim ida şi de a arata cât
s c poate de clar care este voia regelui.
- Şi trim ite-i pe ceilalţi să aducă degrabă câteva dintre
/.unele lui Keenan pentru priveghi. Şi câteva de-ale D oniei,
de asemenea. Irial rânji când se gândi la cât de ursuze erau
/.unele de la C urtea Iernii. La naiba, aduceţi şi câteva
dintre zânele singuratice ale lui Sorcha, dacă le puteţi găsi.
înalta ei curte nu e bună pentru nim ic altceva. N u voi fi
de acord cu un război, dar hai să pornim câteva bătălii.
La căderea nopţii, Irial stătea sub baldachinul lui,
privindu-şi zânele îndurerate. Acestea erau agitate, um blau
>i jeleau. Spiriduşii de apă stropiseră to t covorul cu apă
m urdară de râu, câteva zâne prevestitoare de m oarte încă
boceau. Câinii de V ânătoare ai lui G abriel - cu înfăţişarea
lor um ană, cu pielea decorată cu tatuaje în continuă miş
care şi cu lanţuri de argint - făceau glume unii pe seama
altora, dar erau şi unele semne alarmante. Jenny G reenteeth
>i cei din neam ul ei se uitau lung la fiecare, cu ochi plini
de reproş. N um ai zâna-ciulin părea calmă, profitând de
frica celorlalţi, alim entată de panica generală care străbătea
cam era. T oţi ştiau că tum ultul unei revolte începuse deja
să se sim tă. Realitatea era că o zână m urise, iar tentaţia de
a recurge la m ăsuri extrem e era în m od inevitabil prea
mare. Existaseră întotdeauna dezbinare, proteste care
îndem nau la revoltă: în acest stadiu fuseseră m enţinute
lucrurile. A cum , situaţia era diferită; una dintre ei m urise.
Asta schim ba m iza jocului.

46 MELISSA MARR
- Ţineţi-vă mai departe de străzi - Irial îşi lăsă privirea
insistentă să alunece deasupra lor, constatând sem nele de
dezaprobare, apreciind din ochi cine avea să se supună lui
Bananach atunci când aceasta ar fi început să-i adune
în rândul adepţilor cauzei ei - până ce vom şti cât de
slăbiţi suntem .
- S-o om orâm pe regina cea nouă! Pe am ândouă, m ârâi
unul dintre C âinii de V ânătoare. La fel şi pe Regele V erii
dacă trebuie.
C eilalţi C âini de V ânătoare reîncepură să strige. In
culm ea încântării, Ly Ergii îşi frecau îm preună m âinile
roşii ca sângele. Câteva dintre zânele din neam ul lui Jenny
rânjeau şi aprobau dând din cap. Bananach stătea tăcută
printre ei, nem aifiind nevoie să i se audă vocea pentru a-şi
face cunoscută opţiunea. V iolenţa era unica ei pasiune. îşi
înclină capul în felul ei, ca o pasăre, fără să facă nim ic
altceva decât să privească. Irial îi zâm bi. Ea deschise şi
închise gura clănţănind dinţii sonor, ca şi cum l-ar fi
muşcat. N u mai făcu apoi nici o mişcare. Ştiau am ândoi că
ea nu era de acord cu planurile lui; am ândoi ştiau că îl
testase. D in nou. Dacă ar putea, l-ar ucide pentru a crea la
curte o stare conflictuală, dar zânele de la C urtea Intu -
nericului nu puteau să-şi ucidă conducătorii.
M ârâielile deveniră asurzitoare, până ce G abriel ridică
o m ână pen tru a restabili tăcerea. C ând în restul încăperii
se făcu linişte, G abriel le aruncă un zâm bet am eninţător.
- Regele vostru vorbeşte. Vă veţi supune lui.
N im eni nu protestă când G abriel m ârâi. D upă ce-1
ucisese pe unul dintre ai lui p en tru că nu-i arătase respect

OBSESIE 47
lui Irial, cu foarte m ulţi ani în urm ă, puţini erau cei care
var fi opus vreodată voinţei lui. Dacă G abriel ar fi avut
abilitatea politică de a-şi tem pera violenţa, Irial ar fi în
cercat să-i cedeze tronul. In toate secolele trecute în care
Irial căutase un înlocuitor, nu găsise decât o singură zână
potrivită să-i conducă, dar ea refuzase tro n u l ca să slu
jească la altă curte. Irial îndepărtă acel gând. Era încă
răspunzător pentru C urtea întunericului şi nu ajuta la
nimic să se gândească ce s-ar fi p u tu t întâm pla.
Spuse:
- N u suntem destul de puternici să ne luptăm cu o
i urte, cu atât mai puţin cu două sau cu trei curţi aliate.
Poate vreunul dintre voi să-mi spună sincer că regişorul şi
noua Regină a Iernii nu se vor alia? Puteţi să-mi spuneţi că
Sorcha nu ar sprijini pe nim eni - se opri şi îi zâm bi lui
hananach -, aproape pe nim eni dintre cei care au fost
îm potriva mea? Războiul nu este calea cea bună.
El nu m ai adăugă şi faptul că nu voia deloc un război
adevărat. A r fi părut un sem n de slăbiciune, şi un rege slab
nu ar mai fi avut autoritate asupra supuşilor săi m ult
tim p. Dacă ar fi fost cineva care să fi p utut conduce curtea
fără să-i distrugă pe ei to ţi printr-un nestăpânit abuz, Irial
s-ar fi dat la o parte, dar, din m otive întem eiate, cel care
stăpânea peste C urtea întunericului fusese ales din rândul
zânelor solitare. El se bucura de plăcerea provocată de
um bre, dar înţelesese că um brele aveau nevoie de lum ină.
M ajoritatea celor de la curtea lui îşi am inteau cu greu acest
lucru sau poate nu ştiuseră asta niciodată. C u siguranţă că
nu ar fi recunoscut acest lucru tocm ai acum.

48 MELISSA MARR
C urtea întunericului avea nevoie de hrana pe care i-o
asigurau em oţiile negative: frica, dorinţa, furia, lăcom ia,
patim a şi altele de acest fel. Sub regim ul crud al terorii
ultim ei Regine a Iernii - înainte ca Regele V erii să preia
din nou puterea după ce-şi recâştigase titlul - chiar aerul
ajunsese o sursă de supravieţuire. Beira fusese o regină
răzbunătoare, care provocase chinuri cum plite atât zâne
lor de la curtea ei, cât şi celor care îndrăzneau să nu stea în
genunchi în faţa ei. Acest lucru fusese relaxant, chiar dacă
nu întotdeauna plăcut.
Irial spuse doar:
- Conflictele mai m ici pot genera energia de care avem
nevoie pen tru a supravieţui. Sunt o m ulţim e de zâne de
care te poţi folosi pentru a te hrăni.
C u o voce care ar fi deranjat-o până şi pe cea mai calmă
zână a iernii, o zână din neam ul lui Jenny întrebă:
- Deci noi ar trebui doar să ne hrănim cu orice zână
ne-ar ieşi în cale, ca şi cum nu s-a întâm plat nim ic? Eu
spun să...
G abriel m ârâi la ea:
- N e vom supune regelui nostru!
Bananach muşcă din nou aerul, clănţănindu-şi dinţii
zgom otos, în tim p ce bătea uşor în suprafaţa mesei cu
degetele ei cu gheare ascuţite.
- Aşadar, Regele întunericului nu este dornic de luptă?
N u vrea să ne dea voie să ne apărăm ? Să ne întărim pute -
rile? D oar să aşteptăm până ce vom deveni şi m ai slăbiţi?
Este un... plan interesant.
„Avea să fie o adevărată pacoste de data aceasta."

OBSESIE 49
O altă zână din neam ul G reenteeth adăugă:
- Dacă vom lupta, poate că unii dintre noi ar putea să
se stingă, dar restul... un război poate fi o distracţie pe
cinste, regele meu.
- N u, spuse Irial aruncând o privire spre C heia, cea
care era uneori perechea lui G abriel. N ici un război în
m om entul acesta. N u voi pierde pe nici unul dintre voi.
Asta nu e o opţiune. Voi găsi o cale. Şi-ar fi dorit să le
poată explica acest lucru într-un fel în care ei să-l fi înţeles.
D ar nu putea. Cheia, draga mea? Ai vrea? Irial îşi înclină
capul către un grup de zâne care to t zâm biseră şi o apro
baseră pe zâna G reenteeth. O rice com entariu despre
nesupunere faţă de el era inadm isibil, în special acum ,
când revolta clocotea din nou în ochii lui Bananach.
Irial îşi aprinse o altă ţigară şi aşteptă în vrem e ce Cheia
traversa încăperea. C âinii de V ânătoare din tatuajul de pe
unul dintre bicepşi se apucau unii pe alţii clănţănindu-şi
dinţii pe când fugeau în jurul braţului pierzându-se într-o
imagine neclară. U n zgom ot slab em ana din toată fiinţa ei,
ceva între un m ârâit şi un m urm ur de satisfacţie. A pro-
piindu-se de masă, apucă un scaun pe care stătea o zână-
ciulin, răsturnând-o pe aceasta jos. Ridică scaunul şi-l puse
în m ijlocul zânelor nem ulţum ite.
Câţiva dintre ceilalţi C âini de V ânătoare se îm prăştiară
peste to t prin m ulţim e. G abriel vorbise, spusese că ei
aveau să-l susţină pe Regele întunericului. In acest caz, ei
ar fi treb u it ori să se supună lui G abriel, ori să-l ucidă.
Dacă s-ar fi aliat cu Bananach, un război între zâne ar fi

50 MELISSA MARR
fost inevitabil, dar G abriel stătuse alături de Irial de când
acesta era conducătorul C âinilor de V ânătoare.
Irial continuă:
- O m uritoare a ales sim bolul m eu pen tru tatuajul pe
care urm ează să şi-l facă. Ea va fi legată de m ine în câteva
zile. P rin ea, voi putea să m ă hrănesc cu m uritori şi zâne
deopotrivă; voi avea grijă să vă asigur hrana până ce vom
avea altă opţiune.
Ei nu reacţionară pe m om ent. A poi, vocile lor se
ridicară unindu-se într-o m inunată lipsă de arm onie. El
nu-i hrănise niciodată transferându-le din energia lui, dar
nici nu fusese nevoie să o facă. D ar putea să facă asta.
Suveranul unei curţi era legat de fiecare zână care-i jura
credinţă. Puterea lui le dădea lor putere, era p u r şi sim plu
în firea lucrurilor. N u era o soluţie perm anentă, dar avea
să-i ţină în viaţă până ce ar fi găsit o alta m ai bună - una
care nu însem na război total.
El suflă fum ul, urm ărindu-1 cu privirea cum se co n to r -
sionează în aer, sim ţind lipsa reginei care m urise, urându-1
pe Keenan pentru că o învinsese şi întrebându-se cum ar fi
p u tu t să o determ ine pe D onia, noua Regină a Iernii, să
devină la fel de nem iloasă ca predecesoarea ei. A lianţa
dintre K eenan şi D onia înclinase balanţa prea m ult în
favoarea unei perioade de pace, ceea ce era în detrim entul
C urţii întunericului, dar nici războiul nu era o soluţie.
A
C urtea întunericului nu ar fi p u tu t supravieţui bazându-se
num ai pe violenţă, după cum nici teroarea sau patim a nu
ar fi fost de-ajuns. T o t ce conta era echilibrul şi, la o curte

OBSESIE 51
unde cele mai sum bre em oţii asigurau existenţa, grija de a
păstra acest echilibru era ceva esenţial.
O altă încăierare în m ijlocul încăperii îi atrase atenţia.
M ârâitul lui G abriel zgudui pereţii în tim p ce strivea cu
bocancul faţa unuia dintre Ly Ergi, făcând-o pe zâna
căzută plină de sânge să lase încă o pată pe podea. In m od
clar, Ly Ergii nu erau atât de cooperanţi pe cât i-ar fi
convenit lui G abriel. Le plăcea prea m ult vărsarea de
sânge, unindu-se ca să o susţină pe Bananach de fiecare
dată când aceasta instiga la revoltă.
C u un rânjet trium fător, G abriel îl urm ări pe Ly Erg
cum se tara spre masa lui. A poi, G abriel se întoarse spre
Irial şi se înclină în faţa lui atât de adânc încât faţa lui
atinse podeaua, probabil atât pentru a-şi ascunde rânjetul,
cât şi pentru a-şi arăta respectul. Ii spuse lui Irial:
- O dată ce-ţi vei lua în prim ire m uritoarea, vom merge
cu tine, ca să te ajutăm să stârneşti team ă şi tulburare în
rândurile m uritorilor. C âinii de V ânătoare susţin dorinţa
Regelui întunericului. Asta nu se va schim ba. Privirea
insistentă a lui G abriel nu alunecă spre Bananach sau spre
zânele sălbatice care se duseseră deja lângă ea, dar mesajul
lui era destul de clar.
- Intr-adevăr. Irial îşi strivi ţigara de podea şi zâm bi
celui care era alături de el şi în care avea cea mai m are
încredere. C âinii de V ânătoare aveau o abilitate grozavă
de a induce groaza atât zânelor, cât şi m uritorilor.
- A m putea să ne alegem cu puţină team ă chiar de la
cine este nesupus în această m ulţim e... şopti G abriel, iar
câinii lui le luară pe sus pe câteva dintre zânele care

52 MELISSA MARR
zâm biseră aprobator la sugestiile de revoltă făcute mai
a
devrem e. C urtea întunericului ar trebui să arate puţin
respect pentru regele nostru.
Zânele se agăţară de picioarele, de ghearele şi de labele
lor, făcând plecăciuni şi reverenţe. Bananach nu se mişcă.
G abriel îi prinse privirea şi rânji din nou. N u mai
aveau să fie alte proteste evidente sau discuţii în această
noapte. G abriel avea să le organizeze pe zâne şi să le am e
ninţe dacă acestea ar fi refuzat să fie de acord cu m ăsurile
de precauţie ale lui Irial. Aveau să fie aproape pervers de
docile. „Pentru m om ent." A poi, Bananach avea să-şi in
tensifice atentatele.
„Dar nu în noaptea aceasta, nu încă."
A A
- In noaptea asta, vom petrece in m em oria surorii
noastre ucise. Irial făcu un sem n din cap, şi câţiva dintre
Câinii de V ânătoare ai lui G abriel aduseră un grup de zâne
îngrozite pe care le adunaseră de la celelalte curţi. N ici
una nu era de la înalta C urte - ceea ce nu era deloc
surprinzător, pentru că zânele de la înalta C urte ieşeau
atât de rar din izolarea lor -, dar erau zâne de la C urtea
Iernii şi de la C urtea Verii.
Irial îm brăţişă o Fată a V erii care trem ura. Viţele care
erau lipite de pielea ei se veştejiră sub atingerea lui. Era
atât de îngrozită şi plină de aversiune, că el se gândi o clipă
să o îm partă cu ceilalţi, dar era încă destul de egoist ca să o
vrea doar pentru el. Fetele speciale ale lui Keenan erau
întotdeauna o trataţie pe cinste. D acă Irial era destul de
econom , putea să extragă din ele destulă dorinţă şi frică
pentru a-şi potoli foam ea vrem e de câteva zile. D e câteva

OBSESIE 53
~ ------------- ------------- ------------------------------------------------------------------------------------------------------------*
ori, reuşise chiar să le facă atât de dependente de el, că
s c întorceau de bunăvoie în braţele lui, cu regularitate
şi-l urau pentru că le făcuse să-şi trădeze regele. Era
chiar m ăgulitor.
Irial susţinu privirea fetei în tim p ce se adresa curţii:
- Regenţii lor au făcut asta, ne-au adus în această si
tuaţie atunci când au ucis-o pe Beira. A m intiţi-vă acest
lucru atunci când le veţi oferi ospitalitatea voastră.

Capitolul 4
M agazinul de tatuaje era gol atunci când Leslie păşi
înăuntru. N ici o voce nu tulbura liniştea din încăpere. N u
se auzea nici m ăcar aparatul stereo.
- Sunt eu, strigă ea.
Se îndreptă spre cam era din spate unde R abbit avea să-i
facă tatuajul. Foaia cu şablonul pentru tatuajul ei aştepta
pe o tavă, pe masă, lângă un aparat de ras cu lame de
unică folosinţă şi diverse alte obiecte.
- A m ajuns puţin mai devrem e.
R abbit se uită m irat la ea pen tru o clipă, dar nu spuse
nimic.
- Ai zis că am putea începe în noaptea asta. Să faci
conturul. Fata se apropie, ca să se uite cu atenţie la m odel.
Totuşi, nu-1 atinse, tem ându-se în m od straniu că ar putea
dispărea dacă ar face asta.
In cele din urm ă, R abbit spuse:
- Lasă-mă num ai să închid uşa.
In lipsa lui, ea făcu turul micii încăperi - mai m ult ca să
se abţină să nu atingă m odelul, nu din alt m otiv. Pereţii
erau acoperiţi cu diferite afişe p en tru spectacole şi cu
postere publicitare obişnuite - cele mai m ulte decolorate,

OBSESIE 55
tăcând reclam ă u n o r evenim ente petrecute cu m ult tim p
în urm ă. Câteva fotografii înrăm ate, toate alb-negru, şi
afişe m ari de cinem a erau am estecate cu reclam ele. Ca
orice altă încăpere din m agazin, cam era era extrem de
curată şi păstra un uşor m iros de antiseptic.
Se opri în dreptul câtorva poze, dar nu îi recunoscu pe
cei mai m ulţi dintre cei fotografiaţi şi nici locurile.
Răspândite p rin tre poze erau schiţe în tuş înrăm ate. în tr
una dintre acestea, gangsteri de pe vrem ea lui C apone îi
zâm beau celui care-i desenase. Schiţa era to t atât de reală
ca orice fotografie, executată cu îndem ânare, în aşa fel
încât părea bizar să o vezi atârnând p rin tre instantanee şi
afişe. R abbit se întoarse în tim p ce ea urm ărea cu degetul
pe o poză conturul unui bărbat nem aipom enit de frum os,
care stătea în m ijlocul grupului de gangsteri. T o ţi aceştia
se băteau, dar el era cel care se sprijinea de trunchiul unui
bătrân copac diform , cel care arăta aproape fam iliar.
Ceilalţi erau strânşi în jurul lui, lângă el sau în spatele lui,
dar el era în m od clar cel care deţinea puterea. Ea întrebă:
- C ine e?
- O rudă, fu to t ce răspunse R abbit.
Privirea lui Leslie zăbovi asupra fotografiei. B ărbatul
din im agine purta un costum negru, ca şi ceilalţi bărbaţi,
dar ţinuta lui - arogantă şi im punătoare - creau o imagine
m ult mai am eninţătoare decât a celor din jurul lui. Aici
era cineva de care să-ţi fie frică.
R abbit îşi drese glasul şi arătă în faţa lui.
- Haide! N u pot să-mi încep treaba cu tine dacă
stai acolo.

56 MELISSA MARR
Leslie se forţă să-şi ia ochii de la acea im agine. Să simtă
frică sau dorinţă faţă de cineva care acum era ori bătrân,
ori m urise dem ult reprezenta oricum un soi de ciudăţenie.
Se duse acolo unde-i indicase R abbit, se întoarse cu spatele
la el şi-şi trase bluza de pe ea.
R abbit îi băgă sub breteaua sutienului o bucată dintr-un
fel de pânză.
- Ca să păstrăm locul curat. Dacă cerneala sau orice
altceva intră în pânză, nu-i m are lucru.
Fata îşi încrucişă braţele peste piept şi încercă să stea
nem işcată. Indiferent cât de m ult îşi dorea acel tatuaj,
faptul că stătea acolo num ai în sutien o făcea să nu se
sim tă în largul ei.
- Eşti sigură?
- Bineînţeles. N u am rem uşcările celui care cum pără.
C u adevărat, începe să sem ene cu o obsesie. D e fapt, am
şi visat despre asta. O chii din centru şi acele aripi. Fata
roşi bucuroasă că R abbit era în spatele ei şi nu putea să-i
vadă faţa.
El îi şterse pielea cu ceva rece.
- E de-nţeles.
- D esigur că este. Leslie zâm bi din nou. T otuşi, pe
R abbit nim ic nu-1 şoca, purtându-se ca şi cum cele mai
neobişnuite lucruri erau în regulă. Asta o făcea să se sim tă
puţin mai relaxată.
- N u te mişca. Rase firele subţiri de păr de pe piele,
acolo unde avea să facă tatuajul şi o şterse din nou cu şi
mai m ult lichid rece.

OBSESIE 57
Ea aruncă o privire în spate în tim p ce el se îndepărtă.
Rabbit aruncă lama de ras într-un coş de gunoi, oprindu-se
o clipă ca să-i arunce o privire gravă înainte de a-şi relua
poziţia în spatele ei. Fata îl privi peste um ăr.
El ridică şablonul de pe masă.
- Stai cu faţa în această direcţie!
- U nde-i Ani? D e câte ori Leslie fusese la m agazin, rar
se întâm pla ca A ni să nu apară, de obicei târând-o pe Tish
după ea. Era ca şi cum ar fi avut un radar, ceva care putea
să-i detecteze pe oam eni, fără nici o altă explicaţie clară
cum făcea acest lucru.
- A ni avea nevoie de linişte. El îşi puse o m ână pe
şoldul ei şi-i schim bă puţin poziţia. A poi, pulveriză ceva
uşor pe spatele ei, acolo unde cerneala urm a să intre în
piele - la capătul şirei spinării, în tre um eri, m ăsurându-i
lăţim ea spatelui, fixând centrul în locul în care Leslie se
gândea că ar fi fost ataşate aripile dacă acestea ar fi existat
cu adevărat. Ea închise ochii în m om entul în care el apăsă
şablonul pe spatele ei. Intr-un fel, până şi acest lucru o
făcea să se sim tă exaltată.
A poi, el îndepărtă şablonul.
- Vezi dacă este acolo unde ai vrut!
Fata se duse la oglindă cât de repede p u tu fără să fugă.
Folosind oglinda mică pentru a putea vedea reflectată
imaginea în oglinda din perete îl zări - tatuajul ei, tatuajul
ei perfect făcut cu şablonul pe pielea ei - şi zâm bi atât de
larg încât sim ţi că o dor obrajii.
- Da! D um nezeule, da!
- Stai jos! arătă el spre scaun.

58 MELISSA MARR
Ea se aşeză pe m arginea scaunului şi-l urm ări pe Rabbit
cum îşi punea m eticulos m ănuşile şi cum deschidea apoi
am balajul unui beţişor steril cu care scoase dintr-un
borcan nişte unguent transparent pe care-1 puse pe o tăviţă
acoperită cu o pânză. Scoase apoi câteva căpăcele pentru
cerneală şi le fixă pe m aterialul absorbant. D upă aceea,
turnă în ele cerneală.
„M-am uitat de atâtea ori la aşa ceva; nu-i m are lucru.“
C u toate astea, nu se putea uita în altă parte.
R abbit trecu la urm ătoarea etapă în tăcere, ca şi cum ea
nu ar fi fost acolo. Deschise pachetul cu ace şi scoase un ac
de m etal lung şi subţire. Părea că e doar un ac, dar ea ştia,
după ce-1 ascultase pe R abbit vorbind ore în şir la
magazin, că erau mai m ulte ace individuale la capătul unui
suport m etalic pentru ace. „Acele mele, pentru tatuajul
m eu, în pielea m ea.“ R abbit strecură suportul cu ace într-
un aparat. Z gom otul slab al m etalului alunecând pe metal
fu urm at de un clic, care abia se auzi. Leslie răsuflă
uşurată, fără să-şi fi dat seama că-şi ţinuse respiraţia. Dacă
s-ar fi gândit că R abbit i-ar fi dat voie, i-ar fi cerut să ţină
ea aparatul pentru tatuaje, l-ar fi rugat să o lase să cuprindă
cu m âna dispozitivul cu aspect rudim entar şi vârfurile
ascuţite de m etal. In schim b, îl urm ări doar pe R abbit în
tim p ce-1 regla. Ea trem ura. A paratul arăta ca o grosolană
m aşină m anuală de cusut cu care el avea să-i brodeze pe
corp frum useţe. Era ceva prim itiv în toate astea, care-şi
găsea rezonanţă în sufletul ei, un sentim ent că, după toate
acestea, ea va fi în m od irevocabil alta, şi asta era exact
ceea ce avea ea nevoie.

OBSESIE 59
- Intoarce-te în partea asta. R abbit se mişcă, iar ea se
întoarse în aşa fel încât să fie cu spatele la el. C u degetul
acoperit de stratul de latex, îi unse pielea cu unguent.
Eşti gata?
- M m -hm m . Se încordă, întrebându-se pen tru o clipă
dacă avea s-o doară, dar fără să-i pese. U nii dintre cei pe
care-i cunoştea se văitau de parcă durerea âr fi fost insu
portabilă. A lţii păreau să nu o bage în seamă. „Va fi bine."
Prim ele înţepături ale acelor fură neaşteptate, o senzaţie
ascuţită care sem ăna mai m ult cu o iritaţie decât cu
durerea. Era departe de a fi îngrozitoare.
- E-n regulă? Se opri, îndepărtând acele în tim p ce
vorbea.
- M m -hm m , spuse ea din nou: era cel mai clar răspuns
pe care i-1 putea oferi în acel m om ent.
Apoi, după o pauză care fusese aproape destul de lungă
ca să o facă să-l roage să-şi reia activitatea, el puse din nou
aparatul pe pielea ei. N ici unul dintre ei nu vorbi în tim p
ce el trasa conturul tatuajului. Leslie închise ochii şi se
concentră asupra aparatului care bâzâia şi se oprea, ridi-
cându -se de pe pielea ei doar p en tru a coborî im ediat
înapoi. Fata nu putea să-l vadă, dar îl urm ărise pe R abbit
lucrând destul de des, ca să ştie că, în unele dintre acele
pauze, R abbit băga vârful acului în căpăcelele de cerneală
precum un cărturar care-şi înm oaie pana în cerneală.
Iar ea şedea acolo, spatele ei fiind expus în faţa lui ca şi
cum ar fi fost o pânză vie în faţa unui pictor. Era
m inunat. Singurul zgom ot care se auzea era bâzâitul
aparatului. Era m ai m ult decât un zgom ot, totuşi: era o

60 MELISSA MARR
vibraţie care părea că i se strecoară p rin piele şi pătrunde
până în m ăduva oaselor.
- Aş putea să stau aşa o veşnicie, şopti ea ţinând în
continuare ochii închişi.
U n h o h o t de râs neplăcut răsună de undeva. O chii lui
Leslie se deschiseră dintr-odată.
- E cineva aici?
- Eşti obosită. Şi şcoală, şi ore suplim entare luna asta,
nu-i aşa? Poate nici nu ţi-ai dat seama că ai aţipit. El îşi
înclină capul în felul acela neobişnuit, cum făceau doar el
şi surorile lui, ca un câine care aude un sunet nou.
- Vrei să spui că am adorm it şezând în tim p ce tu mă
tatuai? Se întoarse şi-l privi încruntată.
- Poate. Ridică din um eri şi se întoarse ca să deschidă o
sticlă de culoare cafenie. N u era precum celelalte sticle de
cerneală: eticheta era scrisă de m ână într-o lim bă pe care
ea nu o recunoscu.
C ând îi scoase dopul, păru că nişte mici um bre lune -
cară din sticlă. „Ciudat." Ea clipi şi privi încrem enită.
- Trebuie să fie din cauza oboselii, m orm ăi.
El tu rn ă cerneală din sticlă într-un alt căpăcel de cer -
neală - ţinând sticla destul de sus, astfel încât exteriorul
sticlei să nu atingă m arginea căpăcelului pentru cerneală -,
apoi sigilă sticla şi-şi puse alte m ânuăi.
Ea îşi schim bă din nou poziţia şi închise iarăşi ochii.
- Ştii, mă aşteptam să m ă doară.
- Doare. Apoi, el lăsă din nou aparatul de tatuat pe pielea
ei, iar ea nu mai putu să-şi aducă am inte cum să vorbească.

OBSESIE 61
Bâzâitul păruse m ereu încurajator atunci când Leslie îl
asculta pe R abbit în vrem e ce lucra, dar, sim ţind vibraţiile
pe propria ei piele, bâzâitul era incitant şi deloc încu
rajator. Senzaţia era altfel decât îşi imaginase, dar nu ceea
ce ea ar fi num it durere. Totuşi, se îndoia că ar fi putut
adorm i în tim p ce sim ţea aşa ceva.
- Te sim ţi bine? R abbit îi şterse din nou pielea.
- Mi-e bine. Se sim ţea vlăguită, ca şi cum oasele ei nu
ar mai fi fost perfect solide. Mai vreau, continuă!
- N u în noaptea asta.
- A m putea să-l term inăm în noaptea asta...
- N u. Acest tatuaj se poate face în două şedinţe. R abbit
tăcu în tim p ce-i ştergea pielea. îşi îm pinse scaunul înapoi,
iar roţile făcură un zgom ot strident când alunecară pe
podea, ca o lespede îm pinsă peste nişte gratii de metal.
„C iudat/6
Se întinse şi aproape că leşină.
Rabbit o linişti.
- Mai aşteaptă o secundă.
- O am eţeală sau aşa ceva. C lipi, ca să vadă mai bine,
rezistând tentaţiei de a încerca să se concentreze asupra
um brelor care păreau că se plim bă prin cam eră fără să fie
ataşate de ceva.
D ar R abbit era acolo, arătându-i tatuajul - „tatuajul
m eu66- cu două oglinzi mici. Ea încercă să vorbească, şi se
poate să o fi făcut. N u era sigură. T im pul părea că
se sfârşise, trecând m ai repede sau mai încet, ţinând pasul
cu un îndepărtat ceasornic al haosului, supunându-se unor
ritm uri im previzibile. R abbit acoperea noul ei tatuaj cu

62 MELISSA MARR
un bandaj steril. I se păru că braţul lui o cuprinse, ajutând-o
să se ridice în picioare.
Păşi nesigură înainte.
- Ai grijă la aripile mele.
Fata se îm piedică. „Aripi?"
R abbit nu spuse nim ic; poate că nu auzise sau nu înţe
lesese. Poate că ea nu vorbise, dar putea să şi le imagineze:
negre, vagi protuberanţe, ceva între pene şi piele veche,
m oale şi netedă, care îi gâdilau pielea sensibilă din spatele
genunchilor.
„La fel de m oi cum le ţineam m inte."
- Rabbit? M ă sim t ciudat. Rău. Ceva nu e în regulă.
- E din cauza endorfinelor, Leslie. Te fac să te sim ţi de
parcă ai fi drogată. T otul va fi bine. N u e nim ic neobişnuit.
N u se uita la ea în tim p ce vorbea, iar ea ştia că m inte.
Se sim ţea ca şi cum ar fi treb u it să se team ă, dar nu se
temea. R abbit m inţise: ceva era foarte rău. Ştia asta cu o
siguranţă care părea im posibilă - ca şi cum ar fi gustat
zahăr şi ar fi spus că-i sare -, ca şi cum sim ţea că vorbele
pe care le spusese el nu sunt adevărate.
Pe de altă parte, nu avea nici o im portanţă. Acele lipsă
ale acelui ceasornic al haosului îşi schim baseră din nou
poziţia şi nim ic altceva nu mai conta în acel m om ent,
doar cerneala din pielea ei, m urm urul din venele ei,
sunetul ascuţit şi euforic care o făcuse să sim tă o încredere
pe care nu o mai simţise de m ult prea m ultă vreme.

Capitolul 5
Deşi R abbit îi spusese unde o poate găsi, Irial nu se
Apropiase încă de m uritoare. N u intenţiona să facă asta
până ce nu vedea dacă era într-adevăr destul de puternică
pentru a m erita efortul. D ar, când sim ţi pentru prim a dată
legătura fragilă care se crease între ei, to tu l fu lim pede,
simţi euforia ei în tim p ce aparatul de tatuat al lui R abbit
dansa pe pielea ei, ştiu că trebuia să o vadă. Era ca şi cum
o dorinţă nestăpânită o trăgea spre el, şi nu doar spre el:
toate zânele întunericului sim ţeau acest lucru, fiind legate
acum de ea aşa cum erau legate de Irial. Ele aveau să o
protejeze, acum aveau să lupte pentru a fi aproape de ea.
Şi această chem are era dem nă de încurajat - existenţa
lor în preajm a ei ar fi însem nat că ei aveau să-şi bată joc de
m uritori şi să-i chinuie, să le provoace team ă şi suferinţă,
dorinţe carnale şi furie, mese delicioase care să-i satisfacă
poftele lui Irial odată ce schim bul de cerneală ar fi fost
com plet. Zânele lui aveau să o urm eze pe fată oriunde ar fi
mers. M uritorii aveau să devină un adevărat ospăţ pentru
rege şi pentru curte - el apucase până atunci doar neîn -
sem nate variante, dar era deja un lucru revigoram .
*U m brele o vor însoţi de când se va trezi pentru m ine,

64 MELISSA MARR
pentru noi.“ Inspiră profund, trăgând în acelaşi tim p de
legătura încă fragilă pe care R abbit o confecţionase cu
aparatul său de tatuat.
Irial se gândi: dacă urm a să fie legat de ea, era de înţeles
să fie prezent în viaţa ei. Ea avea să fie responsabilitatea
lui, povara lui şi o slăbiciune în m ulte privinţe. D ar, în
ciuda m otivelor pe care le putea enum era, ştia că nu logica
era cea care-1 conducea, ci dorinţa. D in fericire, regele
C urţii întunericului nu vedea nici un m otiv să se abţină,
aşa că-1 cooptă pe G abriel şi era deja în drum spre oraşul
ei, căutându-i prezenţa în acelaşi fel în care căutase atât de
m ulte alte privilegii de-a lungul anilor. Se lăsă pe spate, pe
scaunul întins în totalitate, bucurându-se de em oţia
puternică pe care i-o provoca stilul cu to tu l necugetat în
care conducea G abriel.
Irial îşi propti o cizm ă în portieră, iar G abriel mârâi.
- E proaspăt vopsită, Iri. Urcă!
- Ei, calmează-te!
Câinele de V ânătoare îşi scutură capul flocos.
- Eu nu-m i pun cizmele pe patul tău sau pe vreuna
dintre canapelele acelea m ici pe care le ai peste to t. Ia-ţi
cizma de-acolo înainte s-o zgârii!
Precum restul arm ăsarilor pe care călăreau C âinii de
V ânătoare, al lui G abriel era deghizat într-o m aşină ca a
m uritorilor, fiind atât de bine transform at, încât uneori
era greu să-ţi aduci am inte când arătase ultim a dată aşa
cum era într-adevăr, ca o înfricoşătoare bestie. Poate că
reprezenta doar o extensie a dorinţei lui G abriel sau
poate era propria fantezie a arm ăsarului. T oate creaturile

OBSESIE 65
im itau atât de bine maşinile m uritorilor, că era uşor să uiţi
că erau fiinţe vii - excepţie făcând cazul în care oricine
altcineva decât Câinii de V ânătoare încerca să-i călărească.
A tunci era uşor să-ţi aduci am inte ce erau: viteza cu care
mişcau azvârlea zâna care-i ofensase sau m uritorul cu
putere prin aer, spre oricare ţintă aleasă de bestii.
G abriel îşi parcă M ustangul în m ica parcare de lângă
V erlaine’s, restaurantul unde lucra m uritoarea. Irial îşi
lăsă piciorul jos, frecându-şi cizm a de geam în tim p ce
lăcea asta; maşina nu se transform ă.
- C odul pentru îm brăcăm inte, Gabe. Schimbă-te. In
tim p ce Irial vorbea, propria lui înfăţişare se schim bă.
Dacă oricare dintre m uritori l-ar fi urm ărit, ar fi văzut
cum jeanşii şi bluza cu însem nele unui club dispar în
lavoarea unei perechi de pantaloni im pecabil călcaţi şi ai
unei cămăşi din pânză O xford. Cu toate acestea, cizmele
lui roase răm aseră neschim bate. N u era îm brăcăm intea
elegantă pe care o purta de obicei, dar nu voia ca m uri -
toarea să-l recunoască mai târziu. Această întâlnire era
doar pentru el, astfel putea să o urm ărească, nu era una de
care ar fi preferat ca ea să-şi amintească.
„U n chip care să fie în concordanţă cu chipurile cu
care ne întâlnim , dar nu chipul m eu - nici m ăcar masca pe
care o p o rt pentru m uritori. Straturi de iluzii..."
Irial se încruntă nesigur de sursa ciudatei m elancolii
care-1 scotea din sărite şi-i făcu sem n lui G abriel să se
îm brace cu ceva to t atât de elegant, p en tru a căpăta un
aspect relativ mai blând.
- Aranjează-te puţin!

66 MEL1SSA MARR
Transform area pe care o suferise înfăţişarea lui Gabriel
era mai ingenioasă decât a lui Irial: încă p urta jeanşi negri
şi o bluză fără guler, dar tatuajele C âinilor de V ânătoare
erau acum ascunse de m âneci lungi. Părul lui rebel părea
să fie aranjat cu dibăcie, la fel şi barbişonul şi perciunii. Ca
şi a lui Irial, înfăţişarea lui G abriel nu era cea obişnuită.
C hipul lui G abriel era oarecum mai blând, lipsit de um
brele negre şi de obrajii scofâlciţi pe care le lăsa de obicei
la vedere pentru m uritori. D esigur, eleganţa nu influenţa
cu nim ic trufia intim idantă a C âinilor de V ânătoare, dar
pentru G abriel era aproape conservatoare.
In tim p ce coborau din maşină, G abriel îşi dezveli
dinţii în faţa câtorva dintre gărzile de la Curtea Verii într-un
zâm bet ironic. Aceştia, fără îndoială, aveau grijă de m uri
toare din m om ent ce era prietenă cu noua Regină a Verii.
G ărzile îl văzură aşa cum era în realitate şi se traseră îna
poi. Dacă G abriel avea de gând să provoace vreo încă
ierare, ei aveau să se aleagă inevitabil cu răni serioase.
Irial deschise uşa.
- N u acum , Gabriel!
D upă ce-i aruncă zânei care rămăsese în stradă o privire
care parcă tânjea, G abriel in tră în restaurant. C u o voce
scăzută, Irial îi spuse:
- După-m asă, poţi să-i vizitezi pe cei care ne urm ăresc.
U n pic de spaim ă atât de aproape de fată... D oar pentru
asta e făcută, nu-i aşa? Să vedem cum rezistă legătura
noastră iniţială.
G abriel zâm bi apoi, anticipând bucuros o mică încă -
ierare cu gărzile de la C urtea Verii. Prezenţa lor însem na

OBSESIE 67
că nici C urtea Iernii şi nici C urtea Verii nu aveau să-i facă
letei vreun rău şi că nici o zână solitară nu ar fi fost destul
de nesăbuită să încerce să se încurce în orice fel de dis
tracţie cu o m uritoare care era sub o asemenea atentă
supraveghere. D esigur, asta mai putea însem na şi că Irial
s-ar fi distrat pe cinste să o fi răpit de acolo fără ca ei să
observe înainte de a fi prea târziu.
- D oar două persoane? întrebă plasatoarea, o m u ri
toare destul de ştearsă, cu un zâm bet arogant.
O privire rapidă pe schem a de la postul plasatoarei îi
arătă care mese erau în zona m uritoarei sale. Irial arătă
spre o masă aflată în cel mai îndepărtat colţ al încăperii, o
zonă mai întunecoasă, potrivită pentru cine rom antice sau
rendez-vous-uri secrete.
- V om lua masa aceea din spate. Cea de lângă ficus.
D upă ce plasatoarea îi conduse la masa în chestiune,
Irial aşteptă până ce ea - Leslie - se apropie legănându-şi
uşor şoldurile, cu o expresie binevoitoare şi agreabilă. O
asemenea expresie ar fi avut rezultatul scontat dacă el ar fi
(ost m uritorul care părea să fie.
Aşa cum era, um brele care dansau în jurul ei şi fuioa -
rele subţiri de fum care ieşeau încolăcindu-se din pielea ei
spre a lui - vizibile doar pentru zâna întunericului - erau
cele care-i tăiară respiraţia.
- Bună, eu sunt Leslie. Vă voi servi în seara asta, spuse
ea în tim p ce punea un coş cu pâine proaspătă pe masă.
Apoi, ea se lansă în form alităţi şi alte banalităţi care nu-1
prea înfierbântau. Fata avea buze prea subţiri pentru
gustul lui, acoperite doar puţin cu ceva roz şi feciorelnic.

68 MELISSA MARR
„Deloc potrivit pentru m uritoarea m ea.“ D ar întunericul
care se ţinea de pielea ei atât de insistent era chiar potrivit
pentru curtea lui. El o studie, citindu-i sentim entele, acum
că erau legaţi, chiar dacă legătura dintre ei era atât de
slabă. C ând o întâlnise, ea fusese deja pângărită, dar acum
era indiscutabil plină de um bre. C ineva o rănise, şi încă
rău de tot, de când o văzuse el prim a dată.
Furia la gândul că cineva atinsese ce era al lui îi depăşea
autocontrolul. Ceea ce făcuseră ei - şi cât de m ultă putere
avusese ea ca să reziste um brelor -, aceste lucruri erau cele
care o pregătiseră ca să fie a lui. Dacă ceilalţi nu ar fi rănit-o,
ea ar fi inaccesibilă pentru el. Dacă ea nu ar fi rezistat atât
de bine întunericului, atunci nu ar fi destul de puternică
pentru a putea să se descurce cu to t ceea ce avea el de gând
să facă apoi cu ea. Avusese de suferit, dar nu în m ăsura în
care nu s-ar mai fi p u tu t salva. R uptă în bucăţi şi
puternică, era com binaţia perfectă pentru el.
D ar el to t i-ar ucide dacă s-ar mai atinge de ea.
T ăcută acum , după ce term inase în m od evident cu
listele şi cu recom andările, fata stătea în picioare şi-l privea
insistent, aşteptând com anda. In afară de o scurtă privire
aruncată spre G abriel, îşi concentrase toată atenţia asupra
lui Irial. Să o vadă pe m uritoare cum îl studiază atent îl
încânta mai m ult decât se aşteptase. Ii plăcea foam ea ei.
- Leslie, poţi să-mi faci un serviciu?
- D om nule? Zâm bi din nou, dar părea nesigură. Teama
ei crescu dintr-odată, lăsând să se vadă o uşoară m işcare a
um brelor care o însoţeau, astfel că inim a lui începu să bată
nebuneşte.

OBSESIE 69
- N u sunt în stare să m ă hotărăsc - îi aruncă el o p ri
vire duşm ănoasă lui G abriel, al cărui râs înăbuşit se
transform ă într-un acces de tuse având în vedere m eniul
de aici. Ai putea să com anzi tu pentru mine?
Ea se încruntă şi privi în spate, spre plasatoarea care-i
urm ărea acum cu atenţie.
- Dacă sunteţi un client vechi, îm i cer scuze, dar nu-m i
amintesc...
- N u, nu sunt. îşi plim bă un deget pe încheietura
mâinii ei, încălcând astfel eticheta m uritorilor, dar inca
pabil să reziste. Ea era a lui. N u era încă oficial, dar asta nu
conta. Ii zâmbi, lăsându-şi strălucirea să i se zărească pentru
o fracţiune de secundă, arătându-i adevăratul său chip -
testând-o, căutând frică sau dorinţă - şi adăugă: C om andă
doar orice crezi tu că ne-ar plăcea. Surprinde-mă. Mă bucur
întotdeauna când mi se face o surpriză plăcută.
Faţada ei de chelneriţă dispăru pentru o clipă, bătăile
inim ii i se înteţiră. Iar el sim ţea asta, valul de panică ce o
copleşise pe m om ent. N u putea să o guste, nu încă, nu cu
adevărat, dar aproape - ca un m iros îm bietor ce plutea
dinspre bucătărie, năucindu-1 cu diverse sugestii de arom e
de care el nu se putea bucura.
Irial îşi deschise tabachera lăcuită de culoare neagră pe
care o prefera în ultim a vrem e şi trase din ea o ţigară
urm ărind-o pe fată cum încerca să-l înţeleagă.
- Poţi face asta, Leslie? Să ai grijă de mine?
Ea încuviinţă alene din cap.
- Aveţi vreo alergie sau...

70 MELISSA MARR
* --------------------------------------------------------- ---------------- -------------------------------------------------------
- N u la ceea ce este în m eniu. N ici unul dintre noi
nu are.
El bătu uşor cu ţigara în masă, îndesând-o, privind-o pe
fată până ce aceasta se uită în altă parte. Ea se uită
spre Gabriel:
- Şi pentru dum neavoastră, acelaşi lucru?
G abriel ridică din um eri în tim p ce Irial spuse:
- Da, pentru am ândoi.
- Sunteţi sigur? Ea îl privi intens, iar Irial bănui că fata
sim ţea deja ceva din schim bările care în curând aveau să o
năpădească. O chii ei se m ăreau uşor când tem erile ei
creşteau sau dispăreau. Mai târziu în noaptea aceea, dacă
se va gândi la el, avea să-l considere doar un tip ciudat, de
neuitat num ai din acest m otiv. Avea să mai treacă apoi
ceva vrem e până când m intea ei să o lase să prelucreze
proporţiile schim bărilor pe care le suferea corpul ei. M u
ritorii aveau atât de m ulte m ijloace psihice de protecţie
pentru a înţelege lucrurile care încălcau prejudecăţile
şi legile lor. U neori, aceste m ijloace de protecţie îi erau
chiar folositoare.
A
îşi aprinse ţigara, întârziind anum e doar ca să o vadă
cum fream ătă după încă o atingere. Ii ridică m âna şi-i
sărută articulaţiile degetelor, alt gest com plet nepotrivit
pentru înfăţişarea pe care o avea şi pentru locul în care
se aflau.
- C red că o să-mi aduci exact ceea ce vreau.
G roaza începu să crească, oscilând între o clară explo -
zie de dorinţă şi puţină furie. T otuşi, zâm betul ei nu era
şovăielnic.

OBSESIE 71
---------------------------------------------------------------------------------- ---------------------------------^
A tunci, am să mă ocup de asta, spuse în tim p ce făcu
un pas înapoi, trăgându-şi m âna ca să se elibereze.
HI inhală un fum din ţigară urm ând-o cum se îndepăr-
Irază. Firul de fum întunecat dintre ei se întinse şi începu
*3 şcrpuiască prin încăpere ca un drum pe care l-ar fi
putut urm a.
„Curând. “
( 'and ajunse în pragul uşii, ea se întoarse şi-l privi, iar
rl aproape că pu tu să-i guste groaza în vrem e ce ea trăgea
cu ochiul.
îşi linse buzele.
„Foarte curând.“

Melissa marr obsesie#2

Empfohlen

Empfohlen

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Was ist angesagt? (20)

Andere mochten auch

Andere mochten auch (9)

Ähnlich wie Melissa marr obsesie#2

Ähnlich wie Melissa marr obsesie#2 (20)

Melissa marr obsesie#2