SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 9
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Noul paraclis al Sfântului Nectarie
                                Făcătorul de minuni
                              Mitropolitul Pentapolei
                  ale cărui moaşte odihnesc în insula Eghina

                             După obişnuitul început se zice:

                                       Troparele:
                                     Glasul al 4-lea.

            eniţi toţi să cădem cu adâncă rugăciune şi umilinţă şi să strigăm din tot
sufletul către Ierarhul ce a primit darul harului, zicând: Sfinte al lui Dumnezeu,
Nectarie, ocrotitorul credincioşilor, păzeşte-ne pe noi cei drepslăvitori de toate
felurile de chinuri; izbăveşte-ne de nevoi, de ispite şi de toată primejdia că tu eşti
acoperământul şi mângâietorul nostru.

                                   Slavă…

     a unul ce ai fost împodobit de Dumnezeu cu puterea tămăduirii celor mai
  nesuferite neputinţe, ascultă, Părinte, pe cei ce strigă către tine: vindecă pe cei
  bolnavi, slobozindu-i de toată slăbiciunea, chinul, durerea şi nevoia; şi ne rugăm
  ţie, păzeşte-ne pe noi toţi întru pace şi bună sporire, ca unii ce suntem copiii tăi, o,
  Părinte Nectarie.
                                       Şi acum…

           u vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a striga puterile tale, noi
nevrednicii şi mult păcătoşii. Că de n-ai fi stat tu înaintea Domnului rugându-te, cine
ne-ar fi mântuit din atâtea primejdii. Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu
ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate
nevoile.

             Apoi Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule…

                               Canonul de rugăciune

                             Cântarea I, glasul al 4-lea
                        Irmosul: Apa trecându-o ca pe uscat…

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
ndurerat la suflet şi la trup, către acoperământul tău alerg, o, Sfinte,
căutând scăpare şi strigând: dăruieşte-mi, Părinte, pacea ta, şi izbăveşte sufletul şi
trupul meu de rele.

    Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

            a unul ce ai trăit drept într-această viaţă, o, de Dumnezeu-purtătorule
Părinte, Sfinte Nectarie, vindecă şi sfinţeşte pe toţi cei ce aleargă către tine şi sărută
cu evlavie icoana şi moaştele tale.
                                         Slavă…

            ătre cei ce cu credinţă nezdruncinată caută tămăduire de la tine, vino,
grăbeşte, Părinte, şi-i izbăveşte dintru toate chinurile; că tu eşti doftor preamilostiv, o
prea cinstite făcătorule de minuni, Nectarie.
                                        Şi acum…

            eea ce eşti Născătoarea Dumnezeului nostru, Preasfântă Fecioară, trimite
mila ta către mine, robul tău. Şi izbăveşte-mă, rogu-mă ţie, din nevoi şi de răutatea
nevăzutului şarpe.

                                 Cântarea a 3-a
                  Irmosul: Doamne, Care ai făcut cele de deasupra…

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

            intru toate felurile de boli şi de chinurile sufleteşti, şi de toate năvălirile
vrăjmaşilor văzuţi si nevăzuţi, izbăveşte-ne, Sfinte al lui Dumnezeu; căci te ştim că
eşti neadormit străjer ce pururea veghezi peste turma oilor tale cuvântătoare.

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

             u eşti cu adevărat apă dătătoare de multe daruri către noi, izvorând
nectar duhovnicesc ce alungă durerea şi amărăciunea tuturor căderilor şi patimilor
noastre, şi ne acoperi cu dulceaţa harului, plăcutule al lui Dumnezeu.
                                        Slavă…

           ntru multă suferinţă şi necaz, întru chinuri şi nenorociri mi-am petrecut
viaţa, o preafericite; pentru aceasta mă apropii către tine. Să nu mă lepezi, rogu-te, ci
cercetează pe robul tău şi izbăveşte-mă şi scapă-mă pe mine, cel ce strig către tine.
                                       Şi acum…

            reacurată Fecioară, tu eşti zid nesurpat şi liman neînviforat şi
acoperământ pentru toţi cei ce grăbesc către tine. Mijloceşte tu, cea plină de har, către
Fiul tău pentru robii tăi, ca să fim păziţi de cursele vrăjmaşului.
ăzeşte turma ta de toată nevoia, ispita şi necazul, căci către ocrotirea ta alergăm
  şi te cinstim Sfinte Nectarie, făcătorule de minuni.

    aută cu milosivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel
  cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

                      Ectenie: Miluieşte-ne pre noi…

                               Catavasie, glasul al 2-lea:

          rin sfinţenia ta te-ai arătat fântână de har şi de minuni, cinstite Părinte. Iar
moaştele tale sunt un izvor nesecat, de tămăduiri ale trupului şi ale sufletului, Sfinte
Părinte Nectarie, prietenul lui Dumnezeu.

                                   Cântarea a 4-a
                  Irmosul: Am auzit Doamne, taina rânduielii Tale…

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

              pără şi păzeşte turma ta de înfricoşata ură a nemilosului duşman. Iar
prin harul cel dat ţie de la Dumnezeu arată milostivirea şi grija ta către noi.

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

             u alinare aduci celor ce zoresc către tine, căutând sprijinul şi mângîierea
ta, întru tot necazul. Că tu preaîndurate, pururea te pleci catre noi, biruit fiind de
rugăciunile aduse ţie.

                                        Slavă…

           redincioşilor ce aleargă către tine slăvindu-te şi fericindu-te, tu le
dăruieşti, Sfinte Nectarie, putere şi sănătate sufletului şi trupului, o,
preabinecuvântate al lui Dumnezeu.
                                    Şi acum...

          ndreptează-mă, Preacurată, de la calea răului şi a tuturor fărădelegilor,
către pământul dreptăţii, dăruindu-mi iertare şi viaţă veşnică.

                          Cântarea a 5-a
                       Irmosul: Luminează-ne pe noi Doamne…

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

              are ocrotitor te-ai arătat pentru Eghina, şi pentru aceasta ea aleargă către
tine şi e izbăvită dintru necazuri şi nevoi.
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te luiHristos Dumnezeu pentru noi

          zbăveşte-ne pe noi din primejdii şi de uneltirile vrăjmaşului ca cel ce ai
dobândit mare îndrăzneală înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi ai primit darul
harului, Sfinte Nectarie.
                                      Slavă…

    eşi ai adormit, întru veşnicie vieţuieşti. Şi iată trupul tău e izvor de har, cu
  deadinsul arătându-ne biruinţa Mântuitorul nostru asupra morţii.

                                       Şi acum…

    u totul neîntinată şi pururea Fecioară şi fără de păcat eşti cu adevărat,
  Preacurată. Pentru aceasta credincioşii aleargă la rugăciunea şi mijlocirea ta,
  Stăpână.

                           Cântarea a 6-a
                 Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul…

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

              elor ce aleargă către puternicul tău acoperământ, uşurează-le chinurile
sufletului şi trupului cu rugăcinile tale, Sfinte Nectarie, părintele nostru, şi umple
inimile lor cu bucurie, preafericite. Şi alungă-le-ntristarea necazului şi a durerii lor,
sfinte, prietene al Domnului.

   Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

    oagă pe milostivul Mântuitor al sufletelor noastre să ne izbăvească de toată
  poticnirea şi de cursele diavolului celui urâtor de oameni, ca să ne curăţim de toate
  graşalele noastre. Căci tu ai îndrăzneală către Domnul, preafericite, Sfinte
  Nectarie.
                                         Slavă…

    intru cele înalte cu milostivă iubire veghezi cu grijă şi păzeşti turma ta.
  Păstrează-ne pe noi pe toţi întru credinţă, de Dumnezeu purtătorule, şi păzeşte-ne
  de greşeală şi erezie, ca prin rugăciunile tale să putem creşte întru înţelepciune şi
  îndumnezeire.
Şi acum…

  a ceea ce eşti Maica Dumnezeului celui viu, a Răscumpărătorului şi milostivului
nostru Mânutuitor, Pururea Fecioară, ocroteşte pe robii tăi din primejdii, de
patimi şi de lanţurile cele tiranice ale păcatului. Şi dăruieşte putere sufletelor
noastre să ne împotrivim asalturilor celui rău.

  ăzeşte turma ta de toată durerea, ispita şi necazul, căci către
ocrotirea ta alergăm şi pe tine te cinstim, Sfinte Nectarie, făcătorule de
minuni.

  epătată Fecioară, care în zilele cele din urmă, în chip de negrăit
printr-un cuvânt ai născut pe Cuvântul; roagă-l ca ceea ce ai
îndrăzneala cea de maică.

                    Ectenie…
                    Condacul, glasul al 2-lea:

   u eşti cu adevărat cel ce ridici pe cei căzuţi, şi ajutătorul tuturor celor ce sunt
întru necazuri, o preafericite. Ca unul ce ai fost slăvit de Domnul Dumnezeu într-
aceste vremuri din urmă, păzeşte-ne pe noi de primejdii şi de toate ispitele acestei
vieţi, căci cu osârdie strigăm către tine: roagă pe Dumnezeu pentru iertarea
noastră, pentru mila şi mântuirea sufletelor noastre, căci tu pururea acoperi Sfinte
Nectarie, pe cei ce te cheamă pe tine.
        Apostolul: Un astfel de arhiereu…
    Sfânta Evanghelie de la Ioan 10,9-16: Eu sunt aşa… pag. 229

                               Slavă…, glasul al 2-lea

  ărinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.
                                      Si acum…

  entru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Sfântului Ierarh Nectarie,
Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi, după mulţimea
îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.
Podobie: Toată nădejdea…, glasul al 2-lea:

   trălucind ca o nouă stea pe cerul Bisericii, luminat cu dumnezeiesc har şi cu
virtute, umple-ne pe noi cu lumina ta, sfinte, fericite Nectarie. Prin strălucirea
Duhului şi prin dumnezeiasca ta vieţuire, luminează turma ta cea credincioasă,
curăţindu-ne de întunecimea şi păcatul cel diavolesc; îndepărtează de la noi negura
şi noaptea mulţimilor de patimi ce îmbolnăvesc sufletele noastre; şi prin luminoasa
şi minunata ta viaţă, povăţuieşte şi îndreptează în pace toată viaţa noastră,
izbăvindu-ne de tot necazul.

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…
Doamne miluieşte ( de 12 ori ).
Ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…

                       Cântarea a 7-a
             Irmosul: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon…

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

   e orice fel de boală, de ispite, primejdii şi nenorociri, de rău şi de toată
vrăjmăşia, de cei ce vor să ne vatăme, apără-ne şi ne păzeşte pe noi pe toţi cei ce
strigăm către tine, Părinte: Bine eşti cuvântat.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

 zvor limpede de tămăduire şi fântână de minuni eşti tu Nectarie, cinstite Părinte
pentru cei ce aleargă cu osârdie către moaştele tale, Sfinte, şi strigă cu credinţă:
Bine eşti cuvântat.

                              Slavă…

   u eşti cu adevărat slava şi lauda credincioşilor, Sfinte Nectarie. Către tine venim
Părinte, cerem mijlocirile tale şi strigăm către tine cu evlavie: Roagă pe Hristos,
Mântuitorul nostru, să ne mântuiască.
                                       Si acum…

   ălăuzeşte-ne Fecioară în calea adevărului Celui ce s-a născut dintru tine. Vino şi
ne curăţeşte de toată greşeala şi de toată pornirea cea rea, căci către tine cu râvnă
strigăm: Roagă pe Mântuitorul să ne mântuiască.
Cântarea a 8-a
            Irmosul: Pe Împăratul ceresc, pe care Îl laudă oştile îngereşti …

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

    sucă râurile păcatului ce îneacă inima şi sufletul meu. Cu mijlocirile tale
înaintea Domnului Dumnezeu, curăţeşte-mă, Părinte, de toată întinăciunea, prin
rugăciunile tale.
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

   a un doftor iscusit al trupului şi al sufletului dăruieşte-ne preaputernicul tău mir
ca un sfânt leac ce poate să vindece otrava şarpelui.
                             Binecuvântăm pe Tatăl…

   coperă pe robii tăi, fericite Ierarhe al Domnului, şi ne dăruieşte pace şi
înţelepciune, Părinte. Călăuzeşte-ne cu îndreptările şi cu sfinţitele tale certări.
                                      Şi acum…

 zbăveşte, Fecioară, sufletul meu cel bolnav şi plin de durere, ce e lovit de
stricăciunea patimilor. Scapă-mă din lanţurile păcatului şi îndreptează-mă către
pământul făgăduinţei.

                                Cântarea a 8-a
                Irmosul: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu…

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

 zbăveşte-ne pe noi de necazuri şi de răutatea diavolului, de toată greşeala şi
păcatul, plăcutule al lui Dumnezeu. Şi deşi suntem cu toţii nevrednici, nu nesocoti
rugăciunea noastră, Sfinte Nectarie.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

   capă-ne pe noi, robii tăi, de chinurile sufletului şi ale trupului şi ne dăruieşte
înţelepciune şi răbdare întru încercări, rugămu-ne ţie. Şi ca arhiereu al Domnului
Dumnezeu, roagă-te să ne mântuiască.

                                      Slavă…

   oagă pe milostivul Mântuitor, întru mila ta cea mare, pentru toţi creştinii
evlavioşi şi ortodocşi, rugămu-ne ţie. Ca să ne dăruiască iertare, har şi viaţa cea
veşnică.
                                      Şi acum…
e slăvim pe tine, Preacurată Fecioară, ca ceea ce eşti Născătoarea Dumnezeului
  nostru şi reverşi pururea râuri curgătoare de dumnezeiesc har. Şi întru dragostea
  ta, ca maică a Lui, acoperă-ne pe noi cu rugăciunile tale.

                                           Apoi:

             uvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea
  pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai
  cinstită decât heruvimii, şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care
  fără de stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat
  Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

     ă slăvim şi să cinstim pe stâlpul dreptei credinţe, pe păstorul cel nebiruit, pe
  marea lumină a Bisericii lui Hristos, mângâierea celor credincioşi, dumnezeiescul
  făcător de minuni, bucuria întregii lumi, pe Sfântul Nectarie.

     ucură-te, râu de har şi de lumină, ce izvorăşti nectarul dumnezeieştii cunoştinţe,
  povăţuindu-ne şi învăţându-ne prin cuvânt, lucruri şi scripturi şi arătându-ne
  învăţătura iubitei credinţe a lui Hristos.

   a o candelă aprinsă de Domnul ai strălucit minunat în lume de pe muntele virtuţii;
pentru că tu luminezi minţile credincioşilor, şi le călăuzeşti, Părinte, prin curăţia
vieţii tale.
         Bucură-te, dumnezeiesc doftor al celor aflaţi întru suferinţe;
         Bucură-te, sfânt tămăduitor al îndrăciţilor şi slăbănogilor;
         Bucură-te, alinare cerească a celor întristaţi şi îndureraţi;
         Bucură-te, apărătorul nostru, fericite Nectarie.

    rin smerenia ta asemenea lui Hristos, cinstite Părinte, prin privegherile întru
  rugăciune, prin posturile şi marea de lacrimi te-ai arătat a fi vas ales şi sfânt al
  Duhului, îmbelşugat fiind întru darurile minunilor dumnezeieşti.

       Bucură-te, cel ce eşti bucuria şi lauda Eghinei;
       Bucură-te, pricinuitorul veseliei cetelor îngereşti;
       Bucură-te, fericirea tuturor dreptmăritorilor creştini;
       Bucură-te, praznicul întregului neam omenesc.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse   Hristoase
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)
Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)
Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)Stea emy
 
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif VatopedinulParaclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif VatopedinulStea emy
 
Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)
Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)
Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)Stea emy
 
Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...
Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...
Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...Alin Cazacu
 
Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare
Acatistul Maicii Domnului Grabnic AjutatoareAcatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare
Acatistul Maicii Domnului Grabnic AjutatoareAlin Cazacu
 
Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)
Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)
Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)Stea emy
 
Acatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor Necajiti
Acatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor NecajitiAcatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor Necajiti
Acatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor NecajitiAlin Cazacu
 
Acatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii Domnului
Acatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii DomnuluiAcatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii Domnului
Acatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii DomnuluiAlin Cazacu
 
Paraclisul Sfinţilor 12 apostoli
Paraclisul Sfinţilor 12 apostoliParaclisul Sfinţilor 12 apostoli
Paraclisul Sfinţilor 12 apostoliStea emy
 
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneComornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneAlin Cazacu
 
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)Alin Cazacu
 
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)Alin Cazacu
 
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...Stea emy
 
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul (12 iunie)
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul  (12 iunie)Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul  (12 iunie)
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul (12 iunie)Stea emy
 
Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)
Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)
Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)Stea emy
 
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)Stea emy
 
Rugaciunea De Seara
Rugaciunea De SearaRugaciunea De Seara
Rugaciunea De SearaAlin Cazacu
 
Was ist angesagt? (20)

Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)
Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)
Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)
 
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif VatopedinulParaclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
 
Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)
Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)
Sfânta cuvioasă Teodora din Tesalonic (812-892) (5 aprilie/3 august /29 august)
 
Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...
Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...
Acatistul Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Pentru Icoana Ei Facatoare De Mi...
 
Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare
Acatistul Maicii Domnului Grabnic AjutatoareAcatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare
Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare
 
Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)
Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)
Sfântul cuvios Benedict de Nursia (14 martie)
 
Molitfelnic 1834
Molitfelnic 1834Molitfelnic 1834
Molitfelnic 1834
 
Rugăciuni Creştine-Ortodoxe II
Rugăciuni Creştine-Ortodoxe IIRugăciuni Creştine-Ortodoxe II
Rugăciuni Creştine-Ortodoxe II
 
Acatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor Necajiti
Acatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor NecajitiAcatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor Necajiti
Acatistul Maicii Domnului, Bucuria Celor Necajiti
 
Pp carte-rugaciuni
Pp carte-rugaciuniPp carte-rugaciuni
Pp carte-rugaciuni
 
Acatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii Domnului
Acatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii DomnuluiAcatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii Domnului
Acatistul Sfantului Acoperamant Al Maicii Domnului
 
Paraclisul Sfinţilor 12 apostoli
Paraclisul Sfinţilor 12 apostoliParaclisul Sfinţilor 12 apostoli
Paraclisul Sfinţilor 12 apostoli
 
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneComornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
 
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
 
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
Acatistul Sfantului Nectarie (9 Noiembrie)
 
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...
 
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul (12 iunie)
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul  (12 iunie)Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul  (12 iunie)
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul (12 iunie)
 
Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)
Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)
Acatistul Sfântului mare mucenic Nichita, romanul (15 septembrie)
 
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
 
Rugaciunea De Seara
Rugaciunea De SearaRugaciunea De Seara
Rugaciunea De Seara
 
Andere mochten auch

Project Syndroid
Project SyndroidProject Syndroid
Project Syndroidcromwellian
 
Orasul ascuns
Orasul ascunsOrasul ascuns
Orasul ascunssokoban
 
Tal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video Advertising
Tal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video AdvertisingTal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video Advertising
Tal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video AdvertisingWill Richmond
 
Diccionario visual
Diccionario visualDiccionario visual
Diccionario visualAster
 
arte chocolate.pps
arte chocolate.ppsarte chocolate.pps
arte chocolate.ppssokoban
 
First Floor
First FloorFirst Floor
First Floorbezier
 
Liburutegixan
LiburutegixanLiburutegixan
LiburutegixanAster
 
2014년 4월 온라인 게임 광고 동향
2014년 4월 온라인 게임 광고 동향2014년 4월 온라인 게임 광고 동향
2014년 4월 온라인 게임 광고 동향Taboola
 
Fantastic Photography
Fantastic PhotographyFantastic Photography
Fantastic Photographysokoban
 
Fericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov TsalikisFericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov Tsalikissokoban
 
Cactusii inflorind / blooming cactus
Cactusii inflorind / blooming cactusCactusii inflorind / blooming cactus
Cactusii inflorind / blooming cactussokoban
 
Brigitte Bardot
Brigitte BardotBrigitte Bardot
Brigitte Bardotsokoban
 
TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......
TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......
TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......sokoban
 
Great Olympic pictures
Great Olympic picturesGreat Olympic pictures
Great Olympic picturessokoban
 
Legal Aspects Of New Media Quirk 2008
Legal Aspects Of New Media   Quirk   2008Legal Aspects Of New Media   Quirk   2008
Legal Aspects Of New Media Quirk 2008Paul Jacobson
 
CIUDATENII ( II )
CIUDATENII ( II )CIUDATENII ( II )
CIUDATENII ( II )sokoban
 
Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]
Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]
Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]sokoban
 
2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management
2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management
2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation managementPaul Jacobson
 
Andere mochten auch (20)

Project Syndroid
Project SyndroidProject Syndroid
Project Syndroid
 
Chris Smith, Barnsley College
Chris Smith, Barnsley CollegeChris Smith, Barnsley College
Chris Smith, Barnsley College
 
Orasul ascuns
Orasul ascunsOrasul ascuns
Orasul ascuns
 
Tal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video Advertising
Tal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video AdvertisingTal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video Advertising
Tal Riesenfeld | Eyeview | The Future of Multiscreen Video Advertising
 
Diccionario visual
Diccionario visualDiccionario visual
Diccionario visual
 
arte chocolate.pps
arte chocolate.ppsarte chocolate.pps
arte chocolate.pps
 
First Floor
First FloorFirst Floor
First Floor
 
Liburutegixan
LiburutegixanLiburutegixan
Liburutegixan
 
2014년 4월 온라인 게임 광고 동향
2014년 4월 온라인 게임 광고 동향2014년 4월 온라인 게임 광고 동향
2014년 4월 온라인 게임 광고 동향
 
Fantastic Photography
Fantastic PhotographyFantastic Photography
Fantastic Photography
 
Fericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov TsalikisFericitul Iacov Tsalikis
Fericitul Iacov Tsalikis
 
Cactusii inflorind / blooming cactus
Cactusii inflorind / blooming cactusCactusii inflorind / blooming cactus
Cactusii inflorind / blooming cactus
 
Brigitte Bardot
Brigitte BardotBrigitte Bardot
Brigitte Bardot
 
TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......
TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......
TIBET DOAMNE CE FRUMUSETI.......
 
Great Olympic pictures
Great Olympic picturesGreat Olympic pictures
Great Olympic pictures
 
Jisc rsc morris_2012
Jisc rsc morris_2012Jisc rsc morris_2012
Jisc rsc morris_2012
 
Legal Aspects Of New Media Quirk 2008
Legal Aspects Of New Media   Quirk   2008Legal Aspects Of New Media   Quirk   2008
Legal Aspects Of New Media Quirk 2008
 
CIUDATENII ( II )
CIUDATENII ( II )CIUDATENII ( II )
CIUDATENII ( II )
 
Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]
Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]
Fwd: [Fwd: [Fwd: [Fwd: Fw: Fw: foarte frumosi]]]]
 
2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management
2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management
2013 03-06 ITWeb GRC presentation on reputation management
 
Ähnlich wie Noul Paraclis Al Sfantului Nectarie

Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)Stea emy
 
Paraclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnuluiParaclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnuluiAle Sabou
 
Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi al muceniţei Irin...
Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi  al muceniţei Irin...Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi  al muceniţei Irin...
Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi al muceniţei Irin...Stea emy
 
Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)
Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)
Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)Stea emy
 
Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...
Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...
Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...Stea emy
 
Paraclisul Sf. Parascheva
Paraclisul Sf. ParaschevaParaclisul Sf. Parascheva
Paraclisul Sf. ParaschevaAlin Cazacu
 
Acatistul Sf. Nicolae
Acatistul Sf. NicolaeAcatistul Sf. Nicolae
Acatistul Sf. NicolaeAlin Cazacu
 
rugaciuni impartasanie.docx
rugaciuni impartasanie.docxrugaciuni impartasanie.docx
rugaciuni impartasanie.docxTiciuAndrei
 
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...Stea emy
 
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...Stea emy
 
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)Stea emy
 
Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...
Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...
Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...Stea emy
 
2014 impreuna calatorie postul craciunului
2014 impreuna calatorie postul craciunului2014 impreuna calatorie postul craciunului
2014 impreuna calatorie postul craciunuluinataliapresv
 
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)Stea emy
 
Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)
Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)
Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)Stea emy
 
Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)
Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)
Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)Stea emy
 
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...Stea emy
 
Acatistul Sfantului Fanurie
Acatistul Sfantului FanurieAcatistul Sfantului Fanurie
Acatistul Sfantului FanurieAlin Cazacu
 
Ähnlich wie Noul Paraclis Al Sfantului Nectarie (20)

Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
 
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Paraclisul Sfântului ierarh Nicolae (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
 
Paraclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnuluiParaclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnului
 
Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi al muceniţei Irin...
Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi  al muceniţei Irin...Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi  al muceniţei Irin...
Paraclisul Sfinţilor cuvioşi mucenici Rafail şi Nicolae şi al muceniţei Irin...
 
Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)
Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)
Paraclisul Sfântului ierarh Vasile cel mare (1 ianuarie şi 30 ianuarie)
 
Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...
Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...
Canoane de rugăciune către Sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan (s.v. 30 ...
 
Paraclisul Sf. Parascheva
Paraclisul Sf. ParaschevaParaclisul Sf. Parascheva
Paraclisul Sf. Parascheva
 
Acatistul Sf. Nicolae
Acatistul Sf. NicolaeAcatistul Sf. Nicolae
Acatistul Sf. Nicolae
 
rugaciuni impartasanie.docx
rugaciuni impartasanie.docxrugaciuni impartasanie.docx
rugaciuni impartasanie.docx
 
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei (s.v. 11 ...
 
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
 
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)
 
Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...
Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...
Acatistul icoanei Maicii Domnului "Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianu...
 
2014 impreuna calatorie postul craciunului
2014 impreuna calatorie postul craciunului2014 impreuna calatorie postul craciunului
2014 impreuna calatorie postul craciunului
 
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Nestor (27 octombrie / 9 noiembrie)
 
Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)
Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)
Paraclisul Sfântului mucenic Ipatie al Gangrelor (31 martie)
 
Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)
Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)
Paraclisul cuviosului Antonie de la Iezerul Vâlcea (23 noiembrie)
 
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...
 
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Benedict de Nursia (s.v. 14 martie / ...
 
Acatistul Sfantului Fanurie
Acatistul Sfantului FanurieAcatistul Sfantului Fanurie
Acatistul Sfantului Fanurie
 
Mehr von sokoban

Andrei Kuraev Despre Hristos
Andrei Kuraev   Despre HristosAndrei Kuraev   Despre Hristos
Andrei Kuraev Despre Hristossokoban
 
Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)
Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)
Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)sokoban
 
Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01
Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01
Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01sokoban
 
Bor In Anii Regimului Comunist Observatii Pe Marginea Raportului Tismaneanu
Bor In Anii Regimului Comunist   Observatii Pe Marginea Raportului TismaneanuBor In Anii Regimului Comunist   Observatii Pe Marginea Raportului Tismaneanu
Bor In Anii Regimului Comunist Observatii Pe Marginea Raportului Tismaneanusokoban
 
Byzantine Fashions Coloring Book
Byzantine Fashions Coloring BookByzantine Fashions Coloring Book
Byzantine Fashions Coloring Booksokoban
 
Viata Si Nevointele Parintelui Cleopa
Viata Si Nevointele Parintelui CleopaViata Si Nevointele Parintelui Cleopa
Viata Si Nevointele Parintelui Cleopasokoban
 
Danion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia Extraterestra
Danion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia ExtraterestraDanion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia Extraterestra
Danion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia Extraterestrasokoban
 
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1sokoban
 
Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D Agapitos
Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D  AgapitosSfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D  Agapitos
Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D Agapitossokoban
 
Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr Calistrat)
Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr  Calistrat)Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr  Calistrat)
Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr Calistrat)sokoban
 
Cetatea Petra Din Iordania
Cetatea Petra Din IordaniaCetatea Petra Din Iordania
Cetatea Petra Din Iordaniasokoban
 
Canada Maravilhoso 1
Canada Maravilhoso 1Canada Maravilhoso 1
Canada Maravilhoso 1sokoban
 
Mount Athos
Mount AthosMount Athos
Mount Athossokoban
 
Lombardy Italy
Lombardy ItalyLombardy Italy
Lombardy Italysokoban
 
Marius Romila Romanian Photograph Adf
Marius Romila Romanian Photograph AdfMarius Romila Romanian Photograph Adf
Marius Romila Romanian Photograph Adfsokoban
 
India Mistica
India MisticaIndia Mistica
India Misticasokoban
 
Capri Isola Meravigliosa
Capri Isola MeravigliosaCapri Isola Meravigliosa
Capri Isola Meravigliosasokoban
 
Amsterdam Tourist Guide
Amsterdam Tourist GuideAmsterdam Tourist Guide
Amsterdam Tourist Guidesokoban
 
Mehr von sokoban (20)

Pasti
PastiPasti
Pasti
 
Andrei Kuraev Despre Hristos
Andrei Kuraev   Despre HristosAndrei Kuraev   Despre Hristos
Andrei Kuraev Despre Hristos
 
Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)
Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)
Dragos Lumpan Chipuri De Viata Monahala(Album Foto)
 
Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01
Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01
Maica Ecaterina(Monica Fermo) Ispitele Lumii Moderne Agresivitatea Mass Media01
 
Bor In Anii Regimului Comunist Observatii Pe Marginea Raportului Tismaneanu
Bor In Anii Regimului Comunist   Observatii Pe Marginea Raportului TismaneanuBor In Anii Regimului Comunist   Observatii Pe Marginea Raportului Tismaneanu
Bor In Anii Regimului Comunist Observatii Pe Marginea Raportului Tismaneanu
 
Byzantine Fashions Coloring Book
Byzantine Fashions Coloring BookByzantine Fashions Coloring Book
Byzantine Fashions Coloring Book
 
Viata Si Nevointele Parintelui Cleopa
Viata Si Nevointele Parintelui CleopaViata Si Nevointele Parintelui Cleopa
Viata Si Nevointele Parintelui Cleopa
 
Danion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia Extraterestra
Danion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia ExtraterestraDanion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia Extraterestra
Danion Vasile, Despre Reincarnare Si Invazia Extraterestra
 
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1
 
Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D Agapitos
Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D  AgapitosSfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D  Agapitos
Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii, Iosif D Agapitos
 
Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr Calistrat)
Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr  Calistrat)Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr  Calistrat)
Mangaiere Si Mustrare(Interviu Cu Pr Calistrat)
 
Cetatea Petra Din Iordania
Cetatea Petra Din IordaniaCetatea Petra Din Iordania
Cetatea Petra Din Iordania
 
Canada Maravilhoso 1
Canada Maravilhoso 1Canada Maravilhoso 1
Canada Maravilhoso 1
 
Mount Athos
Mount AthosMount Athos
Mount Athos
 
Japan
JapanJapan
Japan
 
Lombardy Italy
Lombardy ItalyLombardy Italy
Lombardy Italy
 
Marius Romila Romanian Photograph Adf
Marius Romila Romanian Photograph AdfMarius Romila Romanian Photograph Adf
Marius Romila Romanian Photograph Adf
 
India Mistica
India MisticaIndia Mistica
India Mistica
 
Capri Isola Meravigliosa
Capri Isola MeravigliosaCapri Isola Meravigliosa
Capri Isola Meravigliosa
 
Amsterdam Tourist Guide
Amsterdam Tourist GuideAmsterdam Tourist Guide
Amsterdam Tourist Guide
 
Noul Paraclis Al Sfantului Nectarie

  • 1. Noul paraclis al Sfântului Nectarie Făcătorul de minuni Mitropolitul Pentapolei ale cărui moaşte odihnesc în insula Eghina După obişnuitul început se zice: Troparele: Glasul al 4-lea. eniţi toţi să cădem cu adâncă rugăciune şi umilinţă şi să strigăm din tot sufletul către Ierarhul ce a primit darul harului, zicând: Sfinte al lui Dumnezeu, Nectarie, ocrotitorul credincioşilor, păzeşte-ne pe noi cei drepslăvitori de toate felurile de chinuri; izbăveşte-ne de nevoi, de ispite şi de toată primejdia că tu eşti acoperământul şi mângâietorul nostru. Slavă… a unul ce ai fost împodobit de Dumnezeu cu puterea tămăduirii celor mai nesuferite neputinţe, ascultă, Părinte, pe cei ce strigă către tine: vindecă pe cei bolnavi, slobozindu-i de toată slăbiciunea, chinul, durerea şi nevoia; şi ne rugăm ţie, păzeşte-ne pe noi toţi întru pace şi bună sporire, ca unii ce suntem copiii tăi, o, Părinte Nectarie. Şi acum… u vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a striga puterile tale, noi nevrednicii şi mult păcătoşii. Că de n-ai fi stat tu înaintea Domnului rugându-te, cine ne-ar fi mântuit din atâtea primejdii. Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile. Apoi Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule… Canonul de rugăciune Cântarea I, glasul al 4-lea Irmosul: Apa trecându-o ca pe uscat… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
  • 2. ndurerat la suflet şi la trup, către acoperământul tău alerg, o, Sfinte, căutând scăpare şi strigând: dăruieşte-mi, Părinte, pacea ta, şi izbăveşte sufletul şi trupul meu de rele. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. a unul ce ai trăit drept într-această viaţă, o, de Dumnezeu-purtătorule Părinte, Sfinte Nectarie, vindecă şi sfinţeşte pe toţi cei ce aleargă către tine şi sărută cu evlavie icoana şi moaştele tale. Slavă… ătre cei ce cu credinţă nezdruncinată caută tămăduire de la tine, vino, grăbeşte, Părinte, şi-i izbăveşte dintru toate chinurile; că tu eşti doftor preamilostiv, o prea cinstite făcătorule de minuni, Nectarie. Şi acum… eea ce eşti Născătoarea Dumnezeului nostru, Preasfântă Fecioară, trimite mila ta către mine, robul tău. Şi izbăveşte-mă, rogu-mă ţie, din nevoi şi de răutatea nevăzutului şarpe. Cântarea a 3-a Irmosul: Doamne, Care ai făcut cele de deasupra… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. intru toate felurile de boli şi de chinurile sufleteşti, şi de toate năvălirile vrăjmaşilor văzuţi si nevăzuţi, izbăveşte-ne, Sfinte al lui Dumnezeu; căci te ştim că eşti neadormit străjer ce pururea veghezi peste turma oilor tale cuvântătoare. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. u eşti cu adevărat apă dătătoare de multe daruri către noi, izvorând nectar duhovnicesc ce alungă durerea şi amărăciunea tuturor căderilor şi patimilor noastre, şi ne acoperi cu dulceaţa harului, plăcutule al lui Dumnezeu. Slavă… ntru multă suferinţă şi necaz, întru chinuri şi nenorociri mi-am petrecut viaţa, o preafericite; pentru aceasta mă apropii către tine. Să nu mă lepezi, rogu-te, ci cercetează pe robul tău şi izbăveşte-mă şi scapă-mă pe mine, cel ce strig către tine. Şi acum… reacurată Fecioară, tu eşti zid nesurpat şi liman neînviforat şi acoperământ pentru toţi cei ce grăbesc către tine. Mijloceşte tu, cea plină de har, către Fiul tău pentru robii tăi, ca să fim păziţi de cursele vrăjmaşului.
  • 3. ăzeşte turma ta de toată nevoia, ispita şi necazul, căci către ocrotirea ta alergăm şi te cinstim Sfinte Nectarie, făcătorule de minuni. aută cu milosivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu. Ectenie: Miluieşte-ne pre noi… Catavasie, glasul al 2-lea: rin sfinţenia ta te-ai arătat fântână de har şi de minuni, cinstite Părinte. Iar moaştele tale sunt un izvor nesecat, de tămăduiri ale trupului şi ale sufletului, Sfinte Părinte Nectarie, prietenul lui Dumnezeu. Cântarea a 4-a Irmosul: Am auzit Doamne, taina rânduielii Tale… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. pără şi păzeşte turma ta de înfricoşata ură a nemilosului duşman. Iar prin harul cel dat ţie de la Dumnezeu arată milostivirea şi grija ta către noi. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. u alinare aduci celor ce zoresc către tine, căutând sprijinul şi mângîierea ta, întru tot necazul. Că tu preaîndurate, pururea te pleci catre noi, biruit fiind de rugăciunile aduse ţie. Slavă… redincioşilor ce aleargă către tine slăvindu-te şi fericindu-te, tu le dăruieşti, Sfinte Nectarie, putere şi sănătate sufletului şi trupului, o, preabinecuvântate al lui Dumnezeu. Şi acum... ndreptează-mă, Preacurată, de la calea răului şi a tuturor fărădelegilor, către pământul dreptăţii, dăruindu-mi iertare şi viaţă veşnică. Cântarea a 5-a Irmosul: Luminează-ne pe noi Doamne… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. are ocrotitor te-ai arătat pentru Eghina, şi pentru aceasta ea aleargă către tine şi e izbăvită dintru necazuri şi nevoi.
  • 4. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te luiHristos Dumnezeu pentru noi zbăveşte-ne pe noi din primejdii şi de uneltirile vrăjmaşului ca cel ce ai dobândit mare îndrăzneală înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi ai primit darul harului, Sfinte Nectarie. Slavă… eşi ai adormit, întru veşnicie vieţuieşti. Şi iată trupul tău e izvor de har, cu deadinsul arătându-ne biruinţa Mântuitorul nostru asupra morţii. Şi acum… u totul neîntinată şi pururea Fecioară şi fără de păcat eşti cu adevărat, Preacurată. Pentru aceasta credincioşii aleargă la rugăciunea şi mijlocirea ta, Stăpână. Cântarea a 6-a Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. elor ce aleargă către puternicul tău acoperământ, uşurează-le chinurile sufletului şi trupului cu rugăcinile tale, Sfinte Nectarie, părintele nostru, şi umple inimile lor cu bucurie, preafericite. Şi alungă-le-ntristarea necazului şi a durerii lor, sfinte, prietene al Domnului. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. oagă pe milostivul Mântuitor al sufletelor noastre să ne izbăvească de toată poticnirea şi de cursele diavolului celui urâtor de oameni, ca să ne curăţim de toate graşalele noastre. Căci tu ai îndrăzneală către Domnul, preafericite, Sfinte Nectarie. Slavă… intru cele înalte cu milostivă iubire veghezi cu grijă şi păzeşti turma ta. Păstrează-ne pe noi pe toţi întru credinţă, de Dumnezeu purtătorule, şi păzeşte-ne de greşeală şi erezie, ca prin rugăciunile tale să putem creşte întru înţelepciune şi îndumnezeire.
  • 5. Şi acum… a ceea ce eşti Maica Dumnezeului celui viu, a Răscumpărătorului şi milostivului nostru Mânutuitor, Pururea Fecioară, ocroteşte pe robii tăi din primejdii, de patimi şi de lanţurile cele tiranice ale păcatului. Şi dăruieşte putere sufletelor noastre să ne împotrivim asalturilor celui rău. ăzeşte turma ta de toată durerea, ispita şi necazul, căci către ocrotirea ta alergăm şi pe tine te cinstim, Sfinte Nectarie, făcătorule de minuni. epătată Fecioară, care în zilele cele din urmă, în chip de negrăit printr-un cuvânt ai născut pe Cuvântul; roagă-l ca ceea ce ai îndrăzneala cea de maică. Ectenie… Condacul, glasul al 2-lea: u eşti cu adevărat cel ce ridici pe cei căzuţi, şi ajutătorul tuturor celor ce sunt întru necazuri, o preafericite. Ca unul ce ai fost slăvit de Domnul Dumnezeu într- aceste vremuri din urmă, păzeşte-ne pe noi de primejdii şi de toate ispitele acestei vieţi, căci cu osârdie strigăm către tine: roagă pe Dumnezeu pentru iertarea noastră, pentru mila şi mântuirea sufletelor noastre, căci tu pururea acoperi Sfinte Nectarie, pe cei ce te cheamă pe tine. Apostolul: Un astfel de arhiereu… Sfânta Evanghelie de la Ioan 10,9-16: Eu sunt aşa… pag. 229 Slavă…, glasul al 2-lea ărinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre. Si acum… entru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Sfântului Ierarh Nectarie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre. Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.
  • 6. Podobie: Toată nădejdea…, glasul al 2-lea: trălucind ca o nouă stea pe cerul Bisericii, luminat cu dumnezeiesc har şi cu virtute, umple-ne pe noi cu lumina ta, sfinte, fericite Nectarie. Prin strălucirea Duhului şi prin dumnezeiasca ta vieţuire, luminează turma ta cea credincioasă, curăţindu-ne de întunecimea şi păcatul cel diavolesc; îndepărtează de la noi negura şi noaptea mulţimilor de patimi ce îmbolnăvesc sufletele noastre; şi prin luminoasa şi minunata ta viaţă, povăţuieşte şi îndreptează în pace toată viaţa noastră, izbăvindu-ne de tot necazul. Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău… Doamne miluieşte ( de 12 ori ). Ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările… Cântarea a 7-a Irmosul: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. e orice fel de boală, de ispite, primejdii şi nenorociri, de rău şi de toată vrăjmăşia, de cei ce vor să ne vatăme, apără-ne şi ne păzeşte pe noi pe toţi cei ce strigăm către tine, Părinte: Bine eşti cuvântat. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. zvor limpede de tămăduire şi fântână de minuni eşti tu Nectarie, cinstite Părinte pentru cei ce aleargă cu osârdie către moaştele tale, Sfinte, şi strigă cu credinţă: Bine eşti cuvântat. Slavă… u eşti cu adevărat slava şi lauda credincioşilor, Sfinte Nectarie. Către tine venim Părinte, cerem mijlocirile tale şi strigăm către tine cu evlavie: Roagă pe Hristos, Mântuitorul nostru, să ne mântuiască. Si acum… ălăuzeşte-ne Fecioară în calea adevărului Celui ce s-a născut dintru tine. Vino şi ne curăţeşte de toată greşeala şi de toată pornirea cea rea, căci către tine cu râvnă strigăm: Roagă pe Mântuitorul să ne mântuiască.
  • 7. Cântarea a 8-a Irmosul: Pe Împăratul ceresc, pe care Îl laudă oştile îngereşti … Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. sucă râurile păcatului ce îneacă inima şi sufletul meu. Cu mijlocirile tale înaintea Domnului Dumnezeu, curăţeşte-mă, Părinte, de toată întinăciunea, prin rugăciunile tale. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. a un doftor iscusit al trupului şi al sufletului dăruieşte-ne preaputernicul tău mir ca un sfânt leac ce poate să vindece otrava şarpelui. Binecuvântăm pe Tatăl… coperă pe robii tăi, fericite Ierarhe al Domnului, şi ne dăruieşte pace şi înţelepciune, Părinte. Călăuzeşte-ne cu îndreptările şi cu sfinţitele tale certări. Şi acum… zbăveşte, Fecioară, sufletul meu cel bolnav şi plin de durere, ce e lovit de stricăciunea patimilor. Scapă-mă din lanţurile păcatului şi îndreptează-mă către pământul făgăduinţei. Cântarea a 8-a Irmosul: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu… Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. zbăveşte-ne pe noi de necazuri şi de răutatea diavolului, de toată greşeala şi păcatul, plăcutule al lui Dumnezeu. Şi deşi suntem cu toţii nevrednici, nu nesocoti rugăciunea noastră, Sfinte Nectarie. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. capă-ne pe noi, robii tăi, de chinurile sufletului şi ale trupului şi ne dăruieşte înţelepciune şi răbdare întru încercări, rugămu-ne ţie. Şi ca arhiereu al Domnului Dumnezeu, roagă-te să ne mântuiască. Slavă… oagă pe milostivul Mântuitor, întru mila ta cea mare, pentru toţi creştinii evlavioşi şi ortodocşi, rugămu-ne ţie. Ca să ne dăruiască iertare, har şi viaţa cea veşnică. Şi acum…
  • 8. e slăvim pe tine, Preacurată Fecioară, ca ceea ce eşti Născătoarea Dumnezeului nostru şi reverşi pururea râuri curgătoare de dumnezeiesc har. Şi întru dragostea ta, ca maică a Lui, acoperă-ne pe noi cu rugăciunile tale. Apoi: uvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii, şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care fără de stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. ă slăvim şi să cinstim pe stâlpul dreptei credinţe, pe păstorul cel nebiruit, pe marea lumină a Bisericii lui Hristos, mângâierea celor credincioşi, dumnezeiescul făcător de minuni, bucuria întregii lumi, pe Sfântul Nectarie. ucură-te, râu de har şi de lumină, ce izvorăşti nectarul dumnezeieştii cunoştinţe, povăţuindu-ne şi învăţându-ne prin cuvânt, lucruri şi scripturi şi arătându-ne învăţătura iubitei credinţe a lui Hristos. a o candelă aprinsă de Domnul ai strălucit minunat în lume de pe muntele virtuţii; pentru că tu luminezi minţile credincioşilor, şi le călăuzeşti, Părinte, prin curăţia vieţii tale. Bucură-te, dumnezeiesc doftor al celor aflaţi întru suferinţe; Bucură-te, sfânt tămăduitor al îndrăciţilor şi slăbănogilor; Bucură-te, alinare cerească a celor întristaţi şi îndureraţi; Bucură-te, apărătorul nostru, fericite Nectarie. rin smerenia ta asemenea lui Hristos, cinstite Părinte, prin privegherile întru rugăciune, prin posturile şi marea de lacrimi te-ai arătat a fi vas ales şi sfânt al Duhului, îmbelşugat fiind întru darurile minunilor dumnezeieşti. Bucură-te, cel ce eşti bucuria şi lauda Eghinei; Bucură-te, pricinuitorul veseliei cetelor îngereşti; Bucură-te, fericirea tuturor dreptmăritorilor creştini; Bucură-te, praznicul întregului neam omenesc.
  • 9. Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.