SlideShare a Scribd company logo
1 of 65
Avans manual
Insula a fost, până în 2008, ultimul teritoriu european
cu un sistem feudal, fiind o raritate, dincolo de sistemul
    social și politic : cu aprox. 507 locuitori pe cinci
   kilometri pătrați, este unul din teritoriile cele mai
   liniștite și necontaminate ale vechiului continent.
Sark
                                                       France



Este situată în canalul care separă Franța și Regatul Unit,
        ca parte a grupului de insule ale Canalului.
Sark
Sark a fost aleasă ca “prima insulă cu cer întunecat” din lume
    de către International Dark-Sky Association (IDA) -
Asociația Internațională pentru Cerul Întunecat , cu sediul în
  Tucson (Arizona), care se ocupă cu creșterea gradului de
 conștientizare asupra poluării luminoase și a efectelor sale.
Sark nu are iluminat public, nu are drumuri asfaltate sau
automobile, rezultând un cer foarte întunecat, astfel încât Calea
  Lactee, stelele căzătoare și celelalte stele oferă un spectacol
                        nocturn cotidian.
Utilizarea vehiculelor motorizate este interzisă în insulă, fiind
   înlocuite cu biciclete, trăsuri cu cai și, totuși, tractoare.
Ambulanță tractată de tractor.
Evul Mediu a rezistat pensionării și s-a retras pe insula Sark,
           considerată ca un bastion al trecutului.
     Astăzi, turismul înlocuiește cu timiditate veniturile
         economice care se bazează pe agricultură.
Până în 2008, totul funcționa după o schemă a
proprietarilor de terenuri sub controlul unui prim-ministru
  care avea titlul de Seigneur (dacă era femeie, Dame) de
 Sark, acesta fiind un titlu ereditar. Stăpân absolut a tot ce
eșua pe coastele insulei în urma unui naufragiu, era unicul
posesor de porumbei și pui, având și drepturi exclusive de
                exploatare minieră pe insulă.
Senioria, castelul feudal din insula Sark
Grădinile Senioriei
Hulubăria
Închisoarea din Sark a fost construită în 1856. Cu două celule
 și o baie, este considerată cea mai mică închisoare din lume.
Încă mai funcționează și astăzi ca închisoare pentru bețivi și
                           turbulenți.
Fiind un teritoriu sub suveranitate britanică, dar independent,
insula Sark are propria selecționată de fotbal, care participă la
 Jocurile Insulelor, unde a avut un bilanț catastrofal: a primit
                70 de goluri în doar patru partide.
Insula sark 14.1
Insula sark 14.1
Insula sark 14.1
Insula sark 14.1
Insula sark 14.1

More Related Content

More from relu27

Usa california festival des fleurs
Usa california festival des fleursUsa california festival des fleurs
Usa california festival des fleursrelu27
 
Super frumos
Super frumosSuper frumos
Super frumosrelu27
 
Puterea machiajului
Puterea machiajuluiPuterea machiajului
Puterea machiajuluirelu27
 
Nutritionistii germani
Nutritionistii germaniNutritionistii germani
Nutritionistii germanirelu27
 
Montevideo
MontevideoMontevideo
Montevideorelu27
 
Miracolul
Miracolul Miracolul
Miracolul relu27
 
Italia 1
Italia 1Italia 1
Italia 1relu27
 
Carte bucate
Carte bucateCarte bucate
Carte bucaterelu27
 
Baze date cap_4
Baze date cap_4Baze date cap_4
Baze date cap_4relu27
 
Baze date cap_2
Baze date cap_2Baze date cap_2
Baze date cap_2relu27
 
Baze date cap_1
Baze date cap_1Baze date cap_1
Baze date cap_1relu27
 
Vera peiffer-gandirea-pozitiva
Vera peiffer-gandirea-pozitivaVera peiffer-gandirea-pozitiva
Vera peiffer-gandirea-pozitivarelu27
 
Sapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohn
Sapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohnSapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohn
Sapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohnrelu27
 
Jardin botannique-de beijing
 Jardin botannique-de beijing Jardin botannique-de beijing
Jardin botannique-de beijingrelu27
 
Orchids and thoughts[1].ik.ro
Orchids and thoughts[1].ik.roOrchids and thoughts[1].ik.ro
Orchids and thoughts[1].ik.rorelu27
 
Jail & job
Jail & jobJail & job
Jail & jobrelu27
 
Ave maria
Ave mariaAve maria
Ave mariarelu27
 
Arta de a_fi_sanatos
Arta de a_fi_sanatosArta de a_fi_sanatos
Arta de a_fi_sanatosrelu27
 

More from relu27 (20)

Usa california festival des fleurs
Usa california festival des fleursUsa california festival des fleurs
Usa california festival des fleurs
 
Super frumos
Super frumosSuper frumos
Super frumos
 
Puterea machiajului
Puterea machiajuluiPuterea machiajului
Puterea machiajului
 
Palau
PalauPalau
Palau
 
Nutritionistii germani
Nutritionistii germaniNutritionistii germani
Nutritionistii germani
 
Nunti
NuntiNunti
Nunti
 
Montevideo
MontevideoMontevideo
Montevideo
 
Miracolul
Miracolul Miracolul
Miracolul
 
Italia 1
Italia 1Italia 1
Italia 1
 
Carte bucate
Carte bucateCarte bucate
Carte bucate
 
Baze date cap_4
Baze date cap_4Baze date cap_4
Baze date cap_4
 
Baze date cap_2
Baze date cap_2Baze date cap_2
Baze date cap_2
 
Baze date cap_1
Baze date cap_1Baze date cap_1
Baze date cap_1
 
Vera peiffer-gandirea-pozitiva
Vera peiffer-gandirea-pozitivaVera peiffer-gandirea-pozitiva
Vera peiffer-gandirea-pozitiva
 
Sapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohn
Sapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohnSapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohn
Sapte strategii-pentru-obtinerea-bogatiei-jim-rohn
 
Jardin botannique-de beijing
 Jardin botannique-de beijing Jardin botannique-de beijing
Jardin botannique-de beijing
 
Orchids and thoughts[1].ik.ro
Orchids and thoughts[1].ik.roOrchids and thoughts[1].ik.ro
Orchids and thoughts[1].ik.ro
 
Jail & job
Jail & jobJail & job
Jail & job
 
Ave maria
Ave mariaAve maria
Ave maria
 
Arta de a_fi_sanatos
Arta de a_fi_sanatosArta de a_fi_sanatos
Arta de a_fi_sanatos
 

Insula sark 14.1

  • 2.
  • 3. Insula a fost, până în 2008, ultimul teritoriu european cu un sistem feudal, fiind o raritate, dincolo de sistemul social și politic : cu aprox. 507 locuitori pe cinci kilometri pătrați, este unul din teritoriile cele mai liniștite și necontaminate ale vechiului continent.
  • 4.
  • 5.
  • 6.
  • 7.
  • 8.
  • 9.
  • 10.
  • 11.
  • 12.
  • 13.
  • 14.
  • 15.
  • 16.
  • 17. Sark France Este situată în canalul care separă Franța și Regatul Unit, ca parte a grupului de insule ale Canalului.
  • 18. Sark
  • 19.
  • 20.
  • 21. Sark a fost aleasă ca “prima insulă cu cer întunecat” din lume de către International Dark-Sky Association (IDA) - Asociația Internațională pentru Cerul Întunecat , cu sediul în Tucson (Arizona), care se ocupă cu creșterea gradului de conștientizare asupra poluării luminoase și a efectelor sale.
  • 22.
  • 23. Sark nu are iluminat public, nu are drumuri asfaltate sau automobile, rezultând un cer foarte întunecat, astfel încât Calea Lactee, stelele căzătoare și celelalte stele oferă un spectacol nocturn cotidian.
  • 24.
  • 25.
  • 26.
  • 27. Utilizarea vehiculelor motorizate este interzisă în insulă, fiind înlocuite cu biciclete, trăsuri cu cai și, totuși, tractoare.
  • 28.
  • 29.
  • 30.
  • 31.
  • 33.
  • 34.
  • 35.
  • 36.
  • 37. Evul Mediu a rezistat pensionării și s-a retras pe insula Sark, considerată ca un bastion al trecutului. Astăzi, turismul înlocuiește cu timiditate veniturile economice care se bazează pe agricultură.
  • 38.
  • 39.
  • 40.
  • 41.
  • 42.
  • 43.
  • 44.
  • 45.
  • 46.
  • 47.
  • 48.
  • 49.
  • 50. Până în 2008, totul funcționa după o schemă a proprietarilor de terenuri sub controlul unui prim-ministru care avea titlul de Seigneur (dacă era femeie, Dame) de Sark, acesta fiind un titlu ereditar. Stăpân absolut a tot ce eșua pe coastele insulei în urma unui naufragiu, era unicul posesor de porumbei și pui, având și drepturi exclusive de exploatare minieră pe insulă.
  • 51. Senioria, castelul feudal din insula Sark
  • 54.
  • 55.
  • 56.
  • 57.
  • 58.
  • 59. Închisoarea din Sark a fost construită în 1856. Cu două celule și o baie, este considerată cea mai mică închisoare din lume. Încă mai funcționează și astăzi ca închisoare pentru bețivi și turbulenți.
  • 60. Fiind un teritoriu sub suveranitate britanică, dar independent, insula Sark are propria selecționată de fotbal, care participă la Jocurile Insulelor, unde a avut un bilanț catastrofal: a primit 70 de goluri în doar patru partide.

Editor's Notes

  1. PORTEURS DE PAIX DE CE MONDE