SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 1
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Suntem în anul 2015. Până în anul 2020 mai avem patru
ani și un pic. Anul acesta, cei peste 7.368.608.000 de pământeni
vor cheltui mai mult de 2.880.977.926.000 USD pentru sănătate,
aproape 2.534.598.000.000 USD (două mii cinci sute de miliarde!)
pentru educație și doar mai puțin de jumătate din bugetul lumii
pentru educație îl vor cheltui guvernele lumii pentru cheltuieli pu-
blice militare. Adică omul normal vrea sănătate și educație. Noi ce
vrem? Și ne referim la educația din România definind mai întâi rolul
dascălului. Pentru a obține o imagine corectă, am cerut părerea
profesorului Radu Jugureanu, directorul Departamentului eLearning
din SIVECO România.
Forbes: Așadar, care este rolul profesorului din anul 2015?
RADU JUGUREANU: Rolul meu de profesor, asumat, este să îmi
pregătesc elevii să lucreze în locuri de muncă ce astăzi nu există, să
folosească tehnologii încă neinventate pentru a rezolva probleme
despre care astăzi nici nu avem habar că ar fi probleme. Asta pentru
că 65% din tipologiile locurilor de muncă ale anului 2020 nu există în
acest moment. Meserii ca Alternative Currency Bankers, Smart Contact
Developers, Seed Capitalists, Social Education Specialists, Smart Dust
Programmers, Book-to-App Converters, Smart Dust Programmers,
Organ Agents, Avatar Designers, Competition Producers, Wind Turbine
Repair Techs, sau Octogenarian Service Providers sau multe alte denu-
miri exotice vor fi ocupate de elevii de azi, de toți, nu doar de premianți
și olimpici.
Forbes: Care sunt în acest context obiectivele școlii?
RADU JUGUREANU: Trebuie creionată o direcție integrată, strate-
gică privind Cercetarea pentru Educaţie în cadrul Sistemul Educaţional
Românesc, prin instrumente IT&C, astfel încât elevii să dobândească
competenţe esențiale: să cunoască şi să folosească instrumente
tehnologice conexe perioadei istorice în care trăiesc; să cunoască şi să
accepte, în spiritul incluziunii, culturi specifice altor etnii şi popoare; să
comunice în mod efectiv; să înţeleagă şi să îşi asume impactul media
şi al altor vectori de influenţă asupra vieţii lor; să trăiască coerent şi
integral în societatea informaţională; să interacţioneze etic, compe-
tent, într-o economie globală; să conştientizeze şi să beneficieze de
statutul de cetăţean european, apt de a fi parte activă a unei economii
competitive.
Școala trebuie adaptată la dinamica tehnologică care oferă
accesul la un curriculum ce răspunde atributelor actuale ale dinamicii
sociale, economice, culturale, științifice și politice. Îmi spunea de curând
o foarte dragă profesoară de matematică de la un colegiu central
bucureștean, dascăl cu vechime și foarte iubit de elevi: ”Am uneori
senzația că le predau prostii, că nimic din ce îi învăț nu le va fi vreoda-
tă de folos”. Câți dintre profesorii buni ai României nu au avut vreodată
această revelație?
Forbes: Și noi am făcut ceva în acest sens ?
RADU JUGUREANU: Am să încep cu ce este remarcabil. România
are toate calităţile pentru a deveni una dintre ţările puternic infor-
matizate ale lumii. Avem tradiţie în acest sens şi avem competenţele
necesare şi suficiente pentru a ajunge direct în Societatea Informaţi-
onală. Începând cu anul 2001 România a investit în cel mai important
proiect european de informatizare a sistemului educaţional: Programul
SEI – Sistem Educaţional Informatizat.
Acest program a reuşit să creeze o masă mare de cunoaştere în
toate şcolile româneşti. Această bază de cunoaştere nu are însă un
suport de analiză şi de cercetare prin care să poată determina o creş-
tere calitativă a procesului educaţional. Se impune deci definirea unui
proiect naţional strategic de cercetare privind agregarea celor mai bune
mijloace şi metodologii didactice care pot aduce profit cognitiv pentru
creşterea competitivităţii economice a României.
Forbes: România este o ţară europeană cu tradiţie în
cercetarea mondială. Există o continuitate?
RADU JUGUREANU: Cu siguranță, da. Romania deţine pionieratul
în diferite ramuri ale cercetării ştiinţifice, ale tehnicii şi ale ingineriei. Ni-
colae Paulescu, Ana Aslan, Gheorghe Marinescu, Grigore C. Moisil, Aurel
Vlaicu, Traian Vuia, George Emil Palade, Emil Racoviţă, Victor Babeş,
Anghel Saligny, Henri Condă sunt doar câteva dintre personalităţile
cercetării universale.
Tradiţia este continuată pentru că azi avem cercetători români
prezenţi în mai toate marile centre mondiale ale inovării: limba română
este a doua limbă vorbită la Microsoft, la CERN (Organizația Europeană
de Cercetări Nucleare) lucrează 80 de cercetători români, doi dintre ei
fac parte din staff-ul CERN, iar 13 tineri români cu studii post doctorale
au fost de curând cooptaţi în echipele de cercetare fundamentală.
Cercetătorii români de la NASA se bucură de un respect mondial în
rândul astrofizicienilor. Octavian Voiculescu, cercetător la Cambridge,
este creditat cu cele mai importante rezultate în domeniul embriologiei,
biologiei celulare şi moleculare şi în genetică. Gabriel Balmuş, cercetă-
tor român la Universitatea Cornell şi Institutul Marx Plank, are rezultate
remarcabile în medicina veterinară, cercetătorii români de la Institutul
de Ştiinţe Spaţiale din Măgurele dezvoltă proiecte din domenii precum
fizica astroparticulelor, fizica energiilor înalte, astrofizică şi cosmolo-
gie, dar şi activităţi de cercetare aplicată, proiectare şi dezvoltare de
tehnologii spaţiale.
Şi în România cercetarea de excelenţă în domeniul educațional,
fundamentală sau aplicativă are o continuitate. Conţinutul educaţional
multimedia interactiv creat de SIVECO Romania, elaborat de profe-
sori români, informaticieni români, graficieni și designeri români, este
utilizat azi în zeci de ţari de pe trei continente. Brandul AeL rezultat al
cercetării şi produs al SIVECO Romania este poate unul dintre cele mai
cunoscute nume în domeniul educaţional mondial. De fapt, echipa mea
din Departamentul de eLearning este singura din lume care a câștigat
de două ori World Summit Award (cel mai important premiu mondial
pentru produse și procese IT) pentru educație, în 2005 și 2013, iar
ideea și proiectul ”Învățarea bazată pe proiect prin sisteme multitouch,
pe un curriculum integrat transdisciplinar” implementat în câteva școli
din România este preluat ca politică educațională de stat în Finlanda
(nu în România).
Forbes: Cum va arăta anul 2020?
RADU JUGUREANU: Avem două drumuri: 1) lăsăm totul așa cum
este și vom fi un pașalâc, o colonie a oricărei puteri economice care
ne va accepta ca sursă ieftină de muncă și ca resursă naturală sau 2)
investim în educație și ne asumăm asta.
RADU JUGUREANU,
DIRECTORUL
DEPARTAMENTULUI
AEL ECONTENT DIN
SIVECO ROMÂNIA
TU CU CE TE VEI OCUPA
ÎN 2020?
Radu Jugureanu, directorul Departamentului AeL eContent din SIVECO
România, a studiat matematica la Universitatea din București. Este
coordonatorul unor mari proiecte de informatizare a sistemelor
educaționale din peste 20 de țări de pe 3 continente.
BrandVoice

Weitere ähnliche Inhalte

Ähnlich wie BrandVoice_Forbes_SIVECO_3

Cultura Informatiei si noua paradigma educationala
Cultura Informatiei si noua paradigma educationalaCultura Informatiei si noua paradigma educationala
Cultura Informatiei si noua paradigma educationalaAsociatia Bibliotecarilor RM
 
Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA (clasele ...
Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA  (clasele ...Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA  (clasele ...
Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA (clasele ...Anna-Maria Russu
 
educatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdf
educatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdfeducatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdf
educatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdfIrinaurcanu
 
Programa scolara tic_10
Programa scolara tic_10Programa scolara tic_10
Programa scolara tic_10profadeinfo41
 
Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]hobita
 
Programa scolara tic_9
Programa scolara tic_9Programa scolara tic_9
Programa scolara tic_9profadeinfo41
 
Locul si rolul_educatiei_tehnologice
Locul si rolul_educatiei_tehnologiceLocul si rolul_educatiei_tehnologice
Locul si rolul_educatiei_tehnologiceSima Sorin
 
Prezentarea proiectului scoli implicate
Prezentarea proiectului   scoli implicatePrezentarea proiectului   scoli implicate
Prezentarea proiectului scoli implicatecameliatimofte
 
comunicare 03.12.2022 — копия.docx
comunicare 03.12.2022 — копия.docxcomunicare 03.12.2022 — копия.docx
comunicare 03.12.2022 — копия.docxHanteaLarisa
 
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
COMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptx
COMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptxCOMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptx
COMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptxHanteaLarisa
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati
2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati
2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in UniversitatiTraian Bruma
 
Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...
Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...
Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...Carmen Holotescu
 
Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)
Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)
Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)Anna-Maria Russu
 
Strategia CEAC 2018-2022
Strategia CEAC 2018-2022Strategia CEAC 2018-2022
Strategia CEAC 2018-2022Scoala Speciala
 

Ähnlich wie BrandVoice_Forbes_SIVECO_3 (20)

Cultura Informatiei si noua paradigma educationala
Cultura Informatiei si noua paradigma educationalaCultura Informatiei si noua paradigma educationala
Cultura Informatiei si noua paradigma educationala
 
Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA (clasele ...
Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA  (clasele ...Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA  (clasele ...
Curriculum pentru învăţămîntul gimnazial la disciplina INFORMATICA (clasele ...
 
educatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdf
educatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdfeducatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdf
educatia_tehnologica_rom_clasele_v-ix_tipar.pdf
 
Programa scolara tic_10
Programa scolara tic_10Programa scolara tic_10
Programa scolara tic_10
 
Prezentare Proiect QLHE - Radu Gheorghiu
Prezentare Proiect QLHE - Radu GheorghiuPrezentare Proiect QLHE - Radu Gheorghiu
Prezentare Proiect QLHE - Radu Gheorghiu
 
Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]
 
Programa scolara tic_9
Programa scolara tic_9Programa scolara tic_9
Programa scolara tic_9
 
Locul si rolul_educatiei_tehnologice
Locul si rolul_educatiei_tehnologiceLocul si rolul_educatiei_tehnologice
Locul si rolul_educatiei_tehnologice
 
Prezentarea proiectului scoli implicate
Prezentarea proiectului   scoli implicatePrezentarea proiectului   scoli implicate
Prezentarea proiectului scoli implicate
 
comunicare 03.12.2022 — копия.docx
comunicare 03.12.2022 — копия.docxcomunicare 03.12.2022 — копия.docx
comunicare 03.12.2022 — копия.docx
 
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
 
COMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptx
COMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptxCOMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptx
COMPETENŢE-CHEIE TIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR DE DREPT.pptx
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
 
2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati
2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati
2005 - Prezentare - Training Saptamana Bologna in Universitati
 
Revista Regio nr. 8
Revista Regio nr. 8Revista Regio nr. 8
Revista Regio nr. 8
 
Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...
Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...
Resurse educaționale deschise și Cursuri online masive deschise. Cum le pot f...
 
Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)
Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)
Curriculum la disciplina informatica clasele X – XII (varianta în limba română)
 
Raport Les metiers.pptx
Raport Les metiers.pptxRaport Les metiers.pptx
Raport Les metiers.pptx
 
Givet newsletter nr1-ro
Givet   newsletter nr1-roGivet   newsletter nr1-ro
Givet newsletter nr1-ro
 
Strategia CEAC 2018-2022
Strategia CEAC 2018-2022Strategia CEAC 2018-2022
Strategia CEAC 2018-2022
 

BrandVoice_Forbes_SIVECO_3

  • 1. Suntem în anul 2015. Până în anul 2020 mai avem patru ani și un pic. Anul acesta, cei peste 7.368.608.000 de pământeni vor cheltui mai mult de 2.880.977.926.000 USD pentru sănătate, aproape 2.534.598.000.000 USD (două mii cinci sute de miliarde!) pentru educație și doar mai puțin de jumătate din bugetul lumii pentru educație îl vor cheltui guvernele lumii pentru cheltuieli pu- blice militare. Adică omul normal vrea sănătate și educație. Noi ce vrem? Și ne referim la educația din România definind mai întâi rolul dascălului. Pentru a obține o imagine corectă, am cerut părerea profesorului Radu Jugureanu, directorul Departamentului eLearning din SIVECO România. Forbes: Așadar, care este rolul profesorului din anul 2015? RADU JUGUREANU: Rolul meu de profesor, asumat, este să îmi pregătesc elevii să lucreze în locuri de muncă ce astăzi nu există, să folosească tehnologii încă neinventate pentru a rezolva probleme despre care astăzi nici nu avem habar că ar fi probleme. Asta pentru că 65% din tipologiile locurilor de muncă ale anului 2020 nu există în acest moment. Meserii ca Alternative Currency Bankers, Smart Contact Developers, Seed Capitalists, Social Education Specialists, Smart Dust Programmers, Book-to-App Converters, Smart Dust Programmers, Organ Agents, Avatar Designers, Competition Producers, Wind Turbine Repair Techs, sau Octogenarian Service Providers sau multe alte denu- miri exotice vor fi ocupate de elevii de azi, de toți, nu doar de premianți și olimpici. Forbes: Care sunt în acest context obiectivele școlii? RADU JUGUREANU: Trebuie creionată o direcție integrată, strate- gică privind Cercetarea pentru Educaţie în cadrul Sistemul Educaţional Românesc, prin instrumente IT&C, astfel încât elevii să dobândească competenţe esențiale: să cunoască şi să folosească instrumente tehnologice conexe perioadei istorice în care trăiesc; să cunoască şi să accepte, în spiritul incluziunii, culturi specifice altor etnii şi popoare; să comunice în mod efectiv; să înţeleagă şi să îşi asume impactul media şi al altor vectori de influenţă asupra vieţii lor; să trăiască coerent şi integral în societatea informaţională; să interacţioneze etic, compe- tent, într-o economie globală; să conştientizeze şi să beneficieze de statutul de cetăţean european, apt de a fi parte activă a unei economii competitive. Școala trebuie adaptată la dinamica tehnologică care oferă accesul la un curriculum ce răspunde atributelor actuale ale dinamicii sociale, economice, culturale, științifice și politice. Îmi spunea de curând o foarte dragă profesoară de matematică de la un colegiu central bucureștean, dascăl cu vechime și foarte iubit de elevi: ”Am uneori senzația că le predau prostii, că nimic din ce îi învăț nu le va fi vreoda- tă de folos”. Câți dintre profesorii buni ai României nu au avut vreodată această revelație? Forbes: Și noi am făcut ceva în acest sens ? RADU JUGUREANU: Am să încep cu ce este remarcabil. România are toate calităţile pentru a deveni una dintre ţările puternic infor- matizate ale lumii. Avem tradiţie în acest sens şi avem competenţele necesare şi suficiente pentru a ajunge direct în Societatea Informaţi- onală. Începând cu anul 2001 România a investit în cel mai important proiect european de informatizare a sistemului educaţional: Programul SEI – Sistem Educaţional Informatizat. Acest program a reuşit să creeze o masă mare de cunoaştere în toate şcolile româneşti. Această bază de cunoaştere nu are însă un suport de analiză şi de cercetare prin care să poată determina o creş- tere calitativă a procesului educaţional. Se impune deci definirea unui proiect naţional strategic de cercetare privind agregarea celor mai bune mijloace şi metodologii didactice care pot aduce profit cognitiv pentru creşterea competitivităţii economice a României. Forbes: România este o ţară europeană cu tradiţie în cercetarea mondială. Există o continuitate? RADU JUGUREANU: Cu siguranță, da. Romania deţine pionieratul în diferite ramuri ale cercetării ştiinţifice, ale tehnicii şi ale ingineriei. Ni- colae Paulescu, Ana Aslan, Gheorghe Marinescu, Grigore C. Moisil, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, George Emil Palade, Emil Racoviţă, Victor Babeş, Anghel Saligny, Henri Condă sunt doar câteva dintre personalităţile cercetării universale. Tradiţia este continuată pentru că azi avem cercetători români prezenţi în mai toate marile centre mondiale ale inovării: limba română este a doua limbă vorbită la Microsoft, la CERN (Organizația Europeană de Cercetări Nucleare) lucrează 80 de cercetători români, doi dintre ei fac parte din staff-ul CERN, iar 13 tineri români cu studii post doctorale au fost de curând cooptaţi în echipele de cercetare fundamentală. Cercetătorii români de la NASA se bucură de un respect mondial în rândul astrofizicienilor. Octavian Voiculescu, cercetător la Cambridge, este creditat cu cele mai importante rezultate în domeniul embriologiei, biologiei celulare şi moleculare şi în genetică. Gabriel Balmuş, cercetă- tor român la Universitatea Cornell şi Institutul Marx Plank, are rezultate remarcabile în medicina veterinară, cercetătorii români de la Institutul de Ştiinţe Spaţiale din Măgurele dezvoltă proiecte din domenii precum fizica astroparticulelor, fizica energiilor înalte, astrofizică şi cosmolo- gie, dar şi activităţi de cercetare aplicată, proiectare şi dezvoltare de tehnologii spaţiale. Şi în România cercetarea de excelenţă în domeniul educațional, fundamentală sau aplicativă are o continuitate. Conţinutul educaţional multimedia interactiv creat de SIVECO Romania, elaborat de profe- sori români, informaticieni români, graficieni și designeri români, este utilizat azi în zeci de ţari de pe trei continente. Brandul AeL rezultat al cercetării şi produs al SIVECO Romania este poate unul dintre cele mai cunoscute nume în domeniul educaţional mondial. De fapt, echipa mea din Departamentul de eLearning este singura din lume care a câștigat de două ori World Summit Award (cel mai important premiu mondial pentru produse și procese IT) pentru educație, în 2005 și 2013, iar ideea și proiectul ”Învățarea bazată pe proiect prin sisteme multitouch, pe un curriculum integrat transdisciplinar” implementat în câteva școli din România este preluat ca politică educațională de stat în Finlanda (nu în România). Forbes: Cum va arăta anul 2020? RADU JUGUREANU: Avem două drumuri: 1) lăsăm totul așa cum este și vom fi un pașalâc, o colonie a oricărei puteri economice care ne va accepta ca sursă ieftină de muncă și ca resursă naturală sau 2) investim în educație și ne asumăm asta. RADU JUGUREANU, DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI AEL ECONTENT DIN SIVECO ROMÂNIA TU CU CE TE VEI OCUPA ÎN 2020? Radu Jugureanu, directorul Departamentului AeL eContent din SIVECO România, a studiat matematica la Universitatea din București. Este coordonatorul unor mari proiecte de informatizare a sistemelor educaționale din peste 20 de țări de pe 3 continente. BrandVoice