1. M U Z E U L N AŢ I O N A L B R U K E N T H A L
PINACOTECA BRUKENTHAL
PICTURA GERMANĂ ŞI
AUSTRIACĂ
2004

2. Pe copertă:
Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1533) Maria cu Isus si Sfântul Ioan Botezatorul copii

3. M U Z E U L N AŢ I O N A L B R U K E N T H A L
PINACOTECA BRUKENTHAL
PICTURA GERMANĂ ŞI
AUSTRIACĂ
2004

5. PICTURA GERMANĂ ŞI AUSTRIACĂ
Colecţia de pictură germană şi austriacă cuprinde circa 500 de tablouri,
ind cea mai bogată dintre colecţiile de artă europeană păstrate la
Muzeul Brukenthal. Prin bogăţie şi diversitate, lucrările ilustrează toate
stilurile şi genurile practicate de pictorii acestei şcoli, din secolul XV
şi până la sfârşitul celui de al XVIII-lea, adică începând cu Goticul,
continuând cu pictura Renaşterii şi Manierismului, apoi cea a Barocului,
Rococoului şi Clasicismului inaugurat de Nicolas Poussin şi Claude
Lorrain, până la peisagistica Romantismului timpuriu. Cum baronul
Samuel von Brukenthal (1721-1803), important personaj politic iluminist
şi om de cultură din Transilvania secolului XVIII a achiziţionat cea mai
mare parte a tablourilor cuprinse în colecţie, cele mai multe dintre ele
aparţin pictorilor din secolele XVII-XVIII. Cele câteva lucrări din sec.
XIX, au intrat în colecţie prin donaţii sau achiziţii, dar nu sunt lucrări
artistic valoroase şi nu aparţin unor artişti importanţi.
Prezentarea pe scurt şi oarecum cronologic a câtorva dintre cele
mai frumoase şi interesante opere ale unor importanţi artişti germani
şi austrieci aate la Muzeul Brukenthal, trebuie să înceapă cu Vizitaţia
şi Bunavestire (1), două dintre lucrările maestrului Anonim vienez, din
1. Anonim german sec. XIV-XV
Vizitaţia Bunavestire
1

6. 2. Johan Brew - Abraham si Isaac 3. Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1533)
Maria cu Isus si Sfântul Ioan Botezatorul copii
cercul mănăstirii Schotten, lucrări realizate pe la sfârşitul sec. XV şi
începutul sec. XVI şi asupra cărora s-au pronunţat mari istorici de
artă ca Theodor Frimmel din Viena (în 1894), sau Erwin Panoffsky
din New-York (corespondenţă 1964). Deşi mai păstrează caracteristici
ale icoanei, ca fondul de aur şi redarea personajelor strict necesare
înţelegerii mesajului biblic, cele două lucrări cuprind elemente care
denotă preocuparea pentru efectele plastice şi cromatice, pentru
sugerarea mişcării şi expresivitatea gurilor.
Inuenţa picturii italiene asupra artei din sudul Germaniei în cea
de-a doua jumătate a sec. XVI e vizibilă în lucrarea inspirată din Biblie:
Abraham şi Isaac (2), semnată şi datată 1579, ce aparţine lui Johan
Brew. Artist aproape necunoscut, el se dovedeşte un bun pictor, receptiv
la compoziţia şi cromatica în stil renascentist, priceput în desfăşurarea
perspectivei şi redării zionomiilor şi gesticii personajelor. O certă reuşită
e realizarea cadrului peisagistic ce completează fericit scena biblică.
Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1533) a fost unul dintre marii
maeştri ai Renaşterii germane, prieten cu Martin Luther şi activ la
curtea din Wittenberg a principelui elector Friedrich cel Înţelept. Tabloul
său de la Muzeul Brukenthal: Maria cu Isus şi Sfântul Ioan Botezătorul
copii (3), a fost considerat când o lucrare de atelier, când una executată
de mâna maestrului şi databilă pe la 1509-1512, iar controversele
continuă. Cum s-a remarcat, chipul Mariei cu expresia sa blândă şi
2

7. tandru maternă, este una dintre cele mai izbutite reprezentări a gurii
feminine din opera pictorului german. Alături de expresivitatea gurii
Sntei Maria, peisajul cu castel din fundal şi cromatica în dominantă de
albastru şi roşu, cu intervenţii de verde, sunt elemente ce apropie stilul
lui Cranach de marea pictură a Renaşterii italiene.
Pictura germană din secolul XVI se va dezvolta însă, împletind tradiţia
medievală gotică cu noile tehnici şi maniere ale Renaşterii, iar unul dintre
portretiştii importanţi la care elementele gotice sunt mai pregnante decât la
Cranach, este Hans Schwab von Wertinger (1465-1533). Lucrând multă
vreme la curtea principilor de Bavaria, la München, el a pictat şi
portretele principilor Wilhelm al IV-lea de Bavaria şi Jacobea de Baden
(4) soţia sa, aate la Pinacoteca Brukenthal. Figurile şi gesturile celor doi
principi, desigur redate cu delitate, au o oarecare rigiditate statuară şi
privirea puţin expresivă, fapt ce aminteşte de plastica în lemn policrom a
altarelor din Germania medievală. Redarea vestimentaţiei bogat decorate,
ranamentele desenului şi cromaticii, apoi farmecul peisajelor din fundal
dominate de cerul albastru şi care conferă personajelor un fel de
monumentalitate, sunt amprenta inuenţei renascentiste pe care Wertinger
şi-a însuşit-o cu brio. Replici autografe, mai puţin reuşite ale tablourilor de
la Sibiu se găsesc la Alte Pinacothek, München.
4. Hans Schwab von Wertinger (1465-1533)
Wilhelm al IV-lea de Bavaria Jacobea de Baden
3

8. 5. Hans von Aachen (1552-1615) Răpirea Proserpinei de către Pluto
Sfârşitul secolului XVI şi începutul celui următor aduc o oarecare
decădere a artei germane, datorată Reformei (care interzice
reprezentările religioase), războaielor religioase şi războiului de
30 de ani (1618-1648). Pictorii îşi vor desfăşura activitatea mai
mult în afara teritoriilor germane şi revenind apoi în Germania,
vor aduce influenţe ale picturii din Italia şi Ţările de Jos, creând o
artă cu caracter oarecum eclectic, dar de incontestabilă măiestrie
tehnică.
Hans von Aachen (1552-1615) împleteşte elemente ale picturii
olandeze, cu cele manieriste veneţiene, ale artei lui Veronese. Ca
pictor la curtea din Praga a împăratului Rudolf al II-lea, a
abordat teme religioase, dar şi nudul introdus sub forma picturilor
„de cabinet” cu teme mitologice. Tabloul său de la Muzeul
Brukenthal: Răpirea Proserpinei de către Pluto (5), ilustrează
cunoscuta legendă mitologică. Pictorul redă în stânga grupul
însoţitoarelor Proserpinei, iar în dreapta, desfăşurat pe o diagonală
compoziţională spectaculoasă, trupul nud al acesteia, încordată în
încercarea dramatică de a se elibera de Pluto. Cuplul din centrul
lucrării cu gesturile ample şi violente e plin de dinamism şi senzaţia
de mişcare e amplificată de caii ce pornesc mânaţi de Pluto.
4

9. 6. Johann Rottenhammer (1564-1623) Diana şi Callisto
„Culoarea de epocă” e evidenţiată prin coloanele din stânga, prin
vestimentaţia de inspiraţie antică, şi carul de luptă roman al lui
Pluto, iar fundalul în tonuri închise de verde oliv contrastează cu
lumina puternică ce subliniază trupul fiicei zeiţei Ceres. Pe drept
cuvânt se vorbeşte despre elemente incipiente de pictură barocă
în acest tablou, datorită compoziţiei deschise, gesticii viguroase şi
sugestiei de mişcare.
Elev al celebrului pictor german Adam Elsheimer, cu care
a lucrat la Veneţia între 1598-1600, Johann Rottenhammer
(1564-1623) e tributar manierismului, dar e ancorat şi în cadrul
noilor tendinţe ale picturii Barocului, curent artistic ce se va impune
în întreaga artă germană şi austriacă din a doua jumătate a sec. al
XVII-lea, până la sfârşitul sec. al XVIII-lea. Ilustrând tot o legendă
mitologică, Diana şi Callisto (6), lucrarea are o compoziţie mai
încărcată şi complexă, la numărul destul de mare de personaje,
adăugându-se un cadru ambiental antichizant, cu ruina unui
templu şi un fragment de peisaj. Gesturile Dianei şi ale nimfelor
din anturajul său, cu trupurile nude, sunt uşor lascive, desenul
fluent, lumina bine repartizată şi diversitatea culorilor, accentuând
senzualitatea scenei, îi conferă şi multă eleganţă.
5

10. 7. Johann Heinrich Schönfedt (1609-1675) Hippomenes şi Atalanta
Pictorii germani care au lucrat în Italia, deşi continuă vechiul tipar
manierist, şi-au însuşit repede modalităţile de expresie ale Barocului,
stil ce pune accentul pe mişcare, pe decorul bogat, pe jocurile de
lumină şi culoare, pe anume efecte scenice şi gesturi retorice, care
caută să dea personajelor, scenelor, chiar şi peisajului sau naturii
moarte, un caracter teatral, impresionant şi convingător, construind
o pseudo-realitate, artistică, imaginativă şi poetică. Mitologia greco-
romană va oferi teme şi subiecte atrăgătoare pentru artiştii Barocului,
multe inspirate din „Metamorfozele” lui Ovidiu. Aşa s-a întâmplat cu
germanul Johann Heinrich Schönfedt (1609-1675), care a lucrat
mult timp la Roma şi Neapole, a pictat numeroase scene mitologice şi
religioase cu personaje în mişcare, peisaje cu ruine, legende din istoria
Romei antice. Tabloul său de la Galeria Brukenthal: Hippomenes şi
Atalanta (7), desfăşoară sub pretextul scenei mitologice, o compoziţie
amplă, cu o adâncă perspectivă în diagonală, plasând în cadrul unui
peisaj numeroase personaje. Acestea sunt redate însă ca siluete
umane în mişcare făcând gesturi diferite, menite să dinamizeze
întreaga scenă. În realizarea lucrării Schönfeldt introduce fragmente
preluate din opere ale lui Rafael şi Guido Reni. Întrecerea dintre cei
doi protagonişti, în care merele de aur primite de la Venus îl ajută
pe Hippomenens să câştige, este urmărită de o mulţime de privitori
agitaţi. Peisajul cadru, concură la sublinierea personajelor, siluetele
concurenţilor impunându-se atenţiei şi prin culoare.
6

11. Temele religioase sunt deseori abordate alegoric şi prilejuiesc
pictarea unor peisaje deosebit de animate, în care scena propriu-
zisă rămâne doar un fragment, ne mai constituind centrul de interes
al lucrării. Este cazul lui Michael Willmann (1629-1706), care într-o
lucrare de mari dimensiuni (semnată şi datată 1668), reprezintă
Paradisul (8), ca un amplu peisaj de pădure cu copaci uriaşi, destul
de departe de imaginea idilică a „grădinii Edenului”. Prim-planul
compoziţiei şi întregul registru inferior sunt copleşite de mulţimea
animalelor, în tablou peisajul împletindu-se cu pictura animalieră,
artistul neezitând să introducă şi elemente fanteziste, cum este
fabuloasa licornă din centru, sau ciudatul craniu din dreapta jos, care
la o atentă lectură a imaginii apare ca un câine ghemuit. Pentru
a păstra uzanţele religioase ale temei, artistul adaugă în fundal-
dreapta, printre copacii pădurii, siluetele lui Adam şi Eva surprinşi în
scena mărului din pomul cunoaşterii.
8. Michael Willmann (1629-1706) Paradisul
7

12. 9. Johann Heiss (1640-1704) Atelierul lui Vulcan
În acelaşi spirit manierist, dar combinat cu unele efecte academist
clasicizante şi abordând o scenă cu personaje mitologice, lucrează
elevul lui Schönfeldt: Johann Heiss (1640-1704). Pânza sa intitulată:
Atelierul lui Vulcan (9), semnată şi datată (1678), redă simultan
două scene: Sub bolta înaltă din stânga apar Venus şi Apollo într-un
moment tandru, alături de alte personaje, printre care cei doi copii
cu aripioare pe spate, Eros şi (probabil) Anteros. Vestimentaţia lui
Apollo, având coiful cu panaş şi drapajele sumare ale celorlalte
personaje, sugerează o costumaţie antică romană. Cromatica în
acorduri de roşu-verde, şi lumina dirijată, evidenţiază grupul de
personaje mitologice. În dreapta compoziţiei e reprezentată o scenă
de muncă din atelierul de erărie al lui Vulcan, iar mişcările
personajelor sunt mai viguroase, sugerând efortul. Scena atelierului,
cu pregnante note realiste, rămâne în plan secund datorită eclerajului
şi dominantei de brun a interiorului. În mijlocul compoziţiei, între
cele două grupuri de personaje, apare însuşi Vulcan, armurierul
zeilor. Ca în toate lucrările narative cu multe personaje, redarea
zionomiilor este neglijată în favoarea gesticii ce sugerează mişcarea
şi acţiunea.
Un important maestru al artei austriece este pictorul Peter Strudel
von Strudendorf (1660-1714), care a lucrat mult la Veneţia şi
reîntors în Austria a impus gustul italienizant în pictura vieneză,
mai ales după ce a întemeiat Academia de artă de aici (1692).
8

13. 10. Peter Strudel von Strudendorf (1660-1714) Timpul dezvăluie adevărul
Stilul său dinamic şi spectaculos este eclectic şi profund îndatorat
manierismului italian, inuenţei unor mari maeştri precum: Corregio,
Veronese sau Tiepolo. Una dintre lucrările sale aată la Galeria
Brukenthal: Timpul dezvăluie adevărul (10), tratează alegoric o scenă
cu referire la mitologie, folosind multe elemente cu valoare simbolică,
pline de tâlcuri moralizatoare. Timpul e înfăţişat ca bătrânul Saturn,
care ridică perdeaua roşie (a minciunii) de pe trupul pur al unei
fecioare adormite, având alături oglinda spartă (sfârşitul iluziei şi
falsei imagini a adevărului), globul sferic (perfecţiunea) de cristal
(transparenţa adevărului) şi frunza de laur (triumful adevărului).
Redarea mişcării, a detaliilor anatomice, capătă note retorice,
gesticulaţia energică, grandilocventă, ţinând de viziunea picturii de
frescă monumentală aplicată de Strudel, care are şi abilitatea punerii
în scenă a unor motive sau detalii preluate de la alţi maeştri. Astfel, el
preia imaginea fetei de la Correggio (“Somnul Antiopei”), iar gura lui
Saturn de la Bronzino (“Alegoria timpului şi iubirii”). Strudel adoptă o
manieră senzuală potrivită scenei mitologice, care pune în evidenţă
trupul feminin etalat cu ostentativă senzualitate.
De mare faimă în Austria epocii artei baroce, s-a bucurat Johann
Michael Rottmayr von Rosenbrunn (1654-1730), care după ce a
lucrat 13 ani la Veneţia s-a stabilit la Viena în 1696, colaborând
cu marele arhitect Johann Fischer von Erlach. El e considerat cel
mai ilustru reprezentant al picturii monumentale a barocului austriac,
9

14. 11. Johann Mchael Rottmayr von Rosenbrunn (1654-1730) Triumful stiinţelor şi artelor
ind pictor de plafoane şi frescă dar şi de lucrări de şevalet. Dintre
acestea din urmă, Muzeul Brukenthal deţine un mare tablou cu
temă mitologică şi alegorică: Triumful ştiinţelor şi artelor (11), lucrare
semnată, executată în 1710. Într-un format oval, tabloul reprezintă
ştiinţele şi artele, sub înfăţişarea unor muze aşezate circular în jurul
Minervei (cu armură, coif şi scutul având capul Meduzei). Fiecare muză
apare cu însemnele simbolice ale artei sau ştiinţei pe care o reprezintă:
Sculptura ca un personaj feminin dăltuind în marmură bustul lui Zeus,
Arhitectura are planul faţadei unui palat, Matematica şi Astronomia
stau una lângă alta cu ocheanul, compasul, harta, apoi în stânga
compoziţiei apar Poezia, Medicina, Muzica şi Pictura. Este o lucrare
deosebită a lui Rottmayr şi reprezentativă pentru pictura barocă de
inspiraţie mitologică, ind realizată în culori luminoase, cu un desen
10

15. acuzat şi fără detalieri, o compoziţie de amploare, încărcată, dar
perfect armonioasă, privită de la distanţa înălţimii unui plafon, aşa cum
probabil că a fost concepută de pictor.
Natura moartă apărea sporadic în lucrările pictorilor din Evul mediu
şi Renaştere, completând cadrul de desfăşurare a unor scene cu
personaje. În secolele XVII- XVIII ea devine gen aparte, deşi multă
vreme a fost considerată un gen minor. Pictorul italian Caravaggio
este cel ce atrage atenţia asupra ei, acordând lucrărilor cu „obiecte
neînsueţite” aceeaşi atenţie ca şi marilor scene pe teme istorice,
biblice sau mitologice şi valoricându-le potenţialul plastic, expresiv
şi cromatic, încărcătura de semnicaţii simbolice. Marea dezvoltare
a genului va apare în pictura amandă-olandeză din sec. XVII,
răspândindu-se în întreaga pictură europeană. Câţiva pictori germani
şi austrieci s-au ocupat şi ei de natura statică, realizând opere
remarcabile. O frumoasă natură statică intitulată: Galantarul (12), are
în colecţia pinacotecii sibiene germanul Johann Georg Hinz (cca.
12. Johann Georg Hinz (cca. 1630-1700) Galantarul
11

16. 1630-1700), activ la Altona, Leipzig şi Hamburg, care e puternic
inuenţat de pictorii olandezi. Lucrarea sa poate  privită ca imaginea
unei colecţii din epocă aşezată într-un “dulap de curiozităţi”. Încărcată,
decorativă şi diversă, cu detalieri ale obiectelor atent redate, natura
statică are o bogăţie “enciclopedică”, dar şi o atmosferă, poetică,
intimistă. Dezordinea e numai aparentă, indcă pictorul creează multe
simetrii, atât prin obiecte similare, cât şi prin cromatica şi eclerajul
recuzitei din cele trei “coloane” de rafturi, stelajul însuşi având rol de
“armătură” compoziţională solidă şi ordonatoare. Variante ale lucrării,
sunt la Belin, Rychnov (Cehia), la Potsdam şi Hamburg.
Altfel se înfăţişează natura moartă după un secol, sub penelul
austriacului Franz Michael von Purgau (1678-1754), care s-a născut
şi a lucrat mai ales la Linz. Sub inuenţa pictorilor italieni, în tablourile
sale genul static a devenit pictură animalieră, dar nu mai sunt
animalele ucise aşezate pe mese sau păzite de câinii de vânătoare
din lucrările olandezilor, ci animale vii, printre plante şi copaci
într-un peisaj care le este cadrul resc. Aşa apar şi în: Natură statică
cu năpârcă (13) şi Natură statică cu broască (14), din pinacoteca
Brukenthal. Construcţia spaţială rămâne restrânsă tot la avanscenă
ca la naturile moarte, dar “descrierea” naturii, aminteşte reprezentarea
13. Franz Michael von Purgau (1678-1754)
Natură statică cu napârcă
12

17. 14. Franz Michael von Purgau (1678-1754)
Natura statică cu broască
botanistă şi entomologistă. Oarecare vivacitate, în interpretarea
mişcării, în sugerarea unui “dialog” între vietăţi, diversitatea culorilor,
încearcă să accentueze nota de spontaneitate, dar mulţimea şi
precizia detaliilor, numărul mare de vietăţi, dă ansamblului un fel de
articialitate.
Peisajul, alt “gen minor” pentru Academiile de artă, a fost deseori
abordat, căci reprezentările de natură conferă oricărei scene cu
personaje, nota terestră şi senzaţia de real. Mulţi pictori considerau
acţiunile personajelor mai importante, iar cadrul natural ca ceva
secundar. Începând din secolul XVII se acordă însă un rol mai
important naturii, ea devenind apoi “subiectul” reprezentării. Peisajul
ca gen de sine stătător, va  cultivat de pictorii olandezi şi italieni, sub
inuenţa acestora dezvoltându-se şi la germani şi austrieci. Genul,
de mare varietate, (peisaj de pădure, muntos, deluros, de câmpie,
marin…) e mai puţin sensibil la efectele decorative ale Barocului, iar
atmosfera poetică introdusă de Nicolas Poussin, va avea mare ecou şi
între peisagiştii germani şi austrieci. Admirator al lui Poussin, lucrând
un timp la Roma şi Veneţia, Anton Faistenberger (1663-1708) din
Salzburg, a devenit un peisagist de prestigiu, ind invitat la Viena de
împăratul însuşi. El a exercitat o mare inuenţă asupra peisagisticii
austriece, contribuind la impunerea manierei lui Poussin, manieră
13

18. prezentă şi în tablourile sale aate la Sibiu, între care: Peisaj cu
arbori (15). Aici apare un spaţiu vast, cerul cu nori în lumină de
amurg, frunzişul şi trunchiurile contorsionate ale copacilor, ce dau
ansamblului o notă tragică şi vag misterioasă. Dominantă este natura,
personajele apărând accidental şi nesemnicativ, iar efectele de
lumină şi o notă lirică, amintesc de peisagistica lui Poussin.
În arta barocă germană şi austriacă, portretul a fost un gen agreat
şi cultivat, cunoscând o mare diversitate a modurilor de abordare
a gurii umane. Portretul baroc dezvoltat în secolele XVII-XVIII
împleteşte de asemenea inuenţe venite din pictura italiană cu cele
din arta amandă-olandeză şi chiar cu cele ale portretisticii franceze
15. Anton Faistenberger (1663-1708) Peisaj cu arbori
de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Unul dintre cei mai importanţi
portretişti ai barocului german şi austriac este pictorul Johann
Kupezky / Jan Kupecký (1667-1740), originar din Boemia. După
câţiva ani petrecuţi la Viena în tinereţe, va călători şi lucra în Italia
vreme de 22 de ani, la Veneţia, Roma, Florenţa, Bologna şi Mantova,
revenind la Viena şi plecând pe urmă la Nürnberg. A pictat pentru
curtea imperială a lui Carol al VI-lea, apoi, între alte celebrităţi, a
făcut portretele prinţului Eugeniu de Savoya şi ţarului Rusiei, Petru
I. Când nu pictează personaje aristocratice, tributare gustului vremii,
portretele sale sunt pline de vigoare şi realism. În această categorie
14

19. 16. Johann Kupezky / Jan Kupecký (1667-1740) Portretul pictorului Nicolaus Buck
se înscrie Portretul pictorului Nicolaus Buck (16), pictat în 1718 şi
expus la Galeria Brukenthal. Datarea şi numele personajului apar într-o
inscripţie, iar instrumentarul din mâna personajului face să ştim că este
un pictor. Deosebit de expresiv şi bine realizat ca zionomie şi mişcare,
în tablou Kupezky surprinde cu măiestrie gura, cu acel amestec
de tinereţe, îndrăzneală şi entuziasm, de şiretenie glumeaţă, atât
de greu de redat în portrete. Fundalul neutru şi lumina centrată pe
chipul şi mâinile lui Buck, evidenţiază chipul, iar tonurile calde brun şi
roşu cu accente de alb ale vestimentaţiei, completează atmosfera de
familiaritate şi simpatie pe care pictorul o creează în jurul modelului său.
15

20. 17. Jakob Schuppen (1670-1751) Johann Traugott von Seilen din
Braşov
În acest tablou, Kupezky e mai aproape de modelul “burghez” de
portretizare, mai realist şi în parte inuenţat de stilul lui Caravaggio.
Însă când este cazul unor personaje importante, pictorii Barocului
adoptau ceea ce s-a numit portretul de tip “aristocratic” ce prezintă
modelul în atitudini articiale, pozate, cu gesturi teatrale, într-o
vestimentaţie fastuoasă, decorativă. În această tendinţă se înscrie
portretul lui Johann Traugott von Seilen din Braşov (17), pictat de
vienezul Jakob Schuppen (1670-1751), pictor de origine olandeză,
care a lucrat în Lorena şi la Paris, devenind membru al Academiei
franceze de artă. Ajuns la Viena ca pictor de curte, revigorează
activitatea Academiei de artă de aici, reîninţând-o practic, la 1726.
16

21. 18. Martin Meytens cel Tânăr (1695-1770)
Împăratul Francisc I Împărăteasa Maria Theresia
Cum a reuşit doctorul jurist Traugott din Braşov să-şi comande
portretul la unul dintre pictorii de la curte e greu de aat, dar cert este
că tabloul îl prezintă ca pe un personaj important. Pictorul redă ţinuta
sa elegantă, vestimentaţia luxoasă, peruca evidenţiindu-i trăsăturile
zionomice, şi insistă asupra atitudinii aristocratice, demne, ce
inspiră calmul şi liniştea înţeleaptă a omului de carte, ce nu este
străin de lumea potentaţilor zilei.
Când execută portrete imperiale, pictorii epocii se inspiră din
stilul portretiştilor francezi, Hyacinthe Rigaud şi Quentin de la Tour,
aşa cum face Martin Meytens cel Tânăr (1695-1770), din opera
căruia Muzeul Brukenthal deţine 16 tablouri. Era pictorul ocial al
împărătesei Maria Theresia şi e de presupus că, baronul Brukenthal
avea bune relaţii cu acesta. A studiat şi a lucrat mult în Franţa
Anglia şi Italia, chiar şi în Suedia, apoi s-a stabilit la Viena. Cele
două portrete imperiale: Împăratul Francisc I şi Împărăteasa Maria
Theresia (18), sunt lucrări caracteristice stilului lui Meytens, modului
de portretizare al capetelor încoronate practicat în epocă. Fastul
costumaţiei devine excesiv, cadrul în care apar cei doi Habsburgi e
de o bogăţie ostentativă, coroanele şi sceptrele ind însemne ale
puterii, atitudinile şi gestica personajelor sunt orgolios impunătoare.
Măiestria pictorului e vizibilă nu în articialitatea gesticii, ci în desenul
detaliat, în cromatica ranată, culorile luminoase în contraste de
galben, albastru, alb şi roşu, aducând un aer festiv, sărbătoresc.
17

22. 18. Anonim austriac (sfârşitul secolului al XVIII-lea)
Baronul Samuel von Brukenthal
Considerat portret al pictorului transilvănean Johann Martin Stock,
apoi operă a lui Meytens: Baronul Samuel von Brukenthal (18), pare
totuşi executat de un pictor anonim austriac de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea. Nu are prezentarea fastuoasă a unui portret de Meytens,
dar e mai realizat decât portretele lui Stock. Gestul baronului are
ceva dialogic, ţinuta este sobră, redarea gurii delă, chiar dacă uşor
fardată. Vestimentaţia e lipsită de decoraţia bogată de tip baroc,
iar diagonala eşarfei şi Ordinul Sfântul Ştefan de pe piept, nu sunt
evidenţiate. Lipsesc aici tonurile luminoase, puternice, atât de frecvente
în portretul aristocratic baroc, culoarea, în acorduri de brun negru şi
alb, contribuind la obţinerea notei de austeritate a portretului.
Această sumară prezentare a câtorva lucrări şi autori din bogata
colecţie de pictură germană şi austriacă, se vrea doar o invitaţie la
vizitarea celebrei galerii a Muzeului Brukenthal.
Valentin Mureşan
18