2. În acest cuvânt este cuprinsă întreaga etică creştină. Acţiunile
omului, dacă vrea să fie aşa cum l-a gândit Dumnezeu atunci
când ne-a creat, deci autentic uman, trebuie să fie însufleţite
de iubire.
3. Drumul – metaforă a vieţii – pentru a ajunge la ţinta sa, trebuie
să fie condus de iubire, compendiul tuturor legilor.
4. Apostolul Paul
adresează acest îndemn
creştinilor din Efes, ca
o concluzie şi sinteză a
ceea ce tocmai le-a
scris despre modul de
viaţă creştin: să treacă
de la omul vechi la omul
nou, să fie autentici şi
sinceri unii cu alţii, să
nu fure, să ştie să se
ierte reciproc, să facă
binele…, într-un cuvânt
„să trăiască în iubire”.
5. E mai bine să citim în
întregime fraza din
care este scos
cuvântul incisiv care
ne va însoţi luna
întreagă:
«Aşadar, fiţi
imitatorii lui
Dumnezeu ca
nişte copii iubiţi
şi trăiţi în iubire
după cum şi
Cristos ne-a iubit
pe noi şi s-a
oferit lui
Dumnezeu pentru
noi ca ofrandă şi
jertfă de bună
mireasmă».
6. Paul este convins că orice
comportament de-al nostru
trebuie să aibă ca model
comportamentul lui Dumnezeu.
Dacă iubirea este semnul
distinctiv al lui Dumnezeu,
trebuie să fie semnul distinctiv
şi al fiilor săi: în aceasta
trebuie ei să-l imite.
8. Pentru Paul este foarte
clar: ea se revelează în
Isus, care ne arată cum
şi cât de mult iubeşte
Dumnezeu. Apostolul a
experimentat-o în
propria-i persoană: «m-a
iubit şi s-a dat pentru
mine» (Gal 2,20), iar
acum o descoperă
tuturor, pentru ca să
devină experienţa întregii
comunităţi.
10. Care este măsura iubirii lui Isus, după care
trebuie modelată iubirea noastră?
11. Ea, ştim bine, nu are margini, nu pune bariere sau
preferinţe de persoane. Isus a murit pentru toţi, chiar şi
pentru duşmanii săi, pentru cei care-l răstigneau, exact
ca Tatăl ceresc care în iubirea sa universală face să
strălucească soarele şi face să coboare ploaia asupra
tuturor, buni şi răi, păcătoşi şi drepţi.
12. A ştiut să se îngrijească mai ales de cei mici şi de săraci,
de bolnavi şi de cei excluşi; i-a iubit intens pe prieteni; a
fost foarte aproape de discipoli…
13. Iubirea sa nu s-a cruţat,
ajungând până la punctul
extrem de a-şi dărui viaţa.
Iar acum îi cheamă pe toţi
să împărtăşească însăşi
iubirea sa, să iubească aşa
cum a iubit el.
14. Poate să ne sperie această chemare, pentru că este prea
exigentă. Cum putem fi imitatorii lui Dumnezeu, care îi iubeşte
pe toţi, întotdeauna, primul. Cum să iubim cu măsura iubirii lui
Isus? Cum să fim „în iubire”, aşa cum ne cere Cuvântul vieţii?
15. Este posibil, numai dacă mai întâi am experimentat noi
înşine că suntem iubiţi. În fraza „trăiţi în iubire după
cum şi Cristos ne-a iubit pe noi”, expresia „după cum”
poate fi tradusă şi cu „deoarece – pentru că”.
17. „A trăi” este echivalent aici cu a acţiona, a se comporta, ca şi
cum am spune că orice acţiune de-a noastră trebuie să fie
inspirată şi făcută din iubire. Dar poate că nu din întâmplare
Paul foloseşte acest cuvânt dinamic ca să ne amintească de
faptul că iubirea se învaţă, că este un întreg drum de parcurs
pentru a ajunge la lărgimea inimii lui Dumnezeu.
18. El foloseşte şi alte imagini pentru a arăta necesitatea progresului
constant, cum ar fi creşterea care din nou-născuţi conduce până
la vârsta adultă (cf 1Cor 3,1-2), dezvoltarea unei plantaţii,
construirea unui edificiu, cursa pe stadion pentru cucerirea
premiului (cf 1Cor 9,24).
19. Niciodată nu putem spune că am ajuns. Este nevoie de timp
şi de constanţă pentru a ajunge la ţintă, fără să ne oprim în
faţa dificultăţilor, fără să ne lăsăm vreodată descurajaţi de
falimente şi de greşeli, gata mereu să reîncepem, fără să ne
resemnăm mediocităţii.
20. Augustin de Hippona,
gândindu-se probabil la
drumul său greu, scria
referitor la aceasta: «Să
ţi se pară mereu
respingător ceea ce eşti,
dacă vrei să ajungi la ceea
ce încă nu eşti. Căci acolo
unde te simţi bine, te
opreşti; şi chiar spui:
„Este de ajuns”, şi în felul
acesta te afunzi. Adaugă
continuu, mergi mereu,
înaintează continuu: nu te
opri de-a lungul drumului,
nu te întoarce înapoi, nu
devia. Rămâne în urmă cel
care nu înaintează».
23. Deoarece invitaţia este adresată întregii comunităţi – „trăiţi”
-, va fi util să ne ajutăm reciproc.
Este într-adevăr trist şi dificil să facem o călătorie singuri.
24. Am putea începe găsind ocazia de a ne declara încă o dată între
noi – cu prietenii, rudele, membrii aceleiaşi comunităţi creştine…
- voinţa de a merge împreună.
25. Am putea împărtăşi experienţele pozitive despre felul în care
am iubit, în aşa fel încât să învăţăm unii de la alţii.
26. Putem mărturisi, cuiva
care ne poate înţelege,
greşelile comise şi
devierile de la drum, ca
să ne putem corecta.
27. Şi rugăciunea făcută împreună va putea să ne dea lumină şi forţă pentru a
merge înainte.Uniţi între noi şi cu Isus în mijlocul nostru – Calea! – vom
parcurge până la capăt „călătoria noastră sfântă”: vom semăna iubire în jurul
nostru şi vom ajunge la ţintă: Iubirea.
