1. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Liberalismul
Ce este liberalismul?
Această întrebare trimite la rândul ei la altele: Este o ideologie? Un mod de
gândire, sau de comportament? Sau este un program şi o strategie a unor partide politice?
De fapt, aceste întrebări sunt la fel de legitime şi în cazul conservatorismului,
naţionalismului, socialismului şi fascismului. O primă explicaţie ar fi dificultatea stabilirii
unei graniţe precise între politic şi non-politic. A doua, are în vedere faptul că toate
1

2. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
conceptele politice sunt în mod “esenţial controversate”.1
Ele acoperă realităţi
contradictorii şi în continuă transformare. În plus, evoluţia vieţii politice a determinat o
reevaluare, o nuanţare, a principiilor iniţiale. Ca să putem schiţa un răspuns la aceste
întrebări, trebuie să clarificăm diferitele sensuri ale conceptului (liberal / liberalism) cu
care vom opera. Adică, va trebui să fixăm graniţele universului său de discurs. Când
vorbim despre liberalism avem în vedere conceptele şi tezele fundamentale care dau
substanţa acestei doctrine politice.
Concepte şi teze fundamentale
2

3. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Liberalismul operează cu o serie de concepte specifice, precum: stare naturală, drepturi
naturale, individualism, contract social, domnia legii, norme şi reguli procedurale,
autonomie individuală, public / privat, neutralitate, raţionalism, toleranţă, pluralism, piaţă
liberă, etc. Desigur lista ar putea continua, pe noi ne interesează să vedem care este sensul
lor în gândirea liberală, după cum vom face acelaşi lucru cu referire la conservatorism,
socialism, fascism, ş.a.m.d. Principalele teze şi principii:
1) Omul se naşte liber şi egal în faţa legii naturii. Această stare iniţială de libertate şi
egalitate este exprimată de drepturile naturale ale indivizilor.
2) Omul are anumite drepturi fundamentale: la viaţă, la proprietate, şi la căutarea fericirii.
3

4. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
3) Orice guvernare trebuie să respecte şi să garanteze aceste drepturi instaurând principiul
“domniei legii”.
4) Omul este liber şi stăpân pe viaţa sa, sau principiul individualismului care a fost
exprimat de Friedrich Hayek astfel: “Esenţa poziţiei individualiste constă în
recunoaşterea individului ca arbitru suprem al scopurilor sale.”2
5) Proprietatea privată este “sfântă” şi “inalienabilă”. “Pentru omul civilizat drepturile la
proprietate sunt mai importante decât dreptul la viaţă.”
6) Principiul egalităţii de şanse.
7) Principiul contractualismului: oamenii sunt liberi să se asocieze, după cum hotărăsc,
pentru a-şi realiza propriile interese.
4

5. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Aceste teze şi principii au fost formulate şi interpretate cu accente specifice în diferitele
variante ale liberalismului.
Liberalismul clasic
Este greu de precizat data la care liberalismul se constituie ca o teorie completă. De
regulă sunt invocate anumite evenimente istorice ca momente importante în afirmarea
liberalismului: 1789 (Revoluţia Franceză şi ratificarea Constituţiei Statelor Unite ale
Americii), 1848, sau 1859 (când apare On Liberty, a lui John Stuart Mill). Termenul de
liberal, în sens politic, a fost folosit pentru prima dată în Spania, între anii 1810-1820,
5

6. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
pentru a desemna un grup politic (liberales) care, influenţat de ideile Revoluţiei Franceze,
se opunea regaliştilor servili (serviles) şi milita pentru o constituţie seculară şi pentru
libertatea presei.3
Originea apolitică a termenului de liberal poate fi întâlnită în evul mediu,
când desemna o educaţie liberă şi diversificată. În general educaţia liberală era asociată cu
ştiinţele umaniste şi avea ca obiectiv principal o personalitate deschisă şi lipsită de
prejudecăţi (sugestiv mi se pare termenul englezesc open-minded). Liberal avea însă şi un
sens peiorativ, uneori licenţios şi cu referire la un comportament libertin, care se referea în
special la oamenii care se îndoiau de cele sfinte, la profanatorii lucrurilor sacre.4
Rădăcinile
liberalismului clasic sunt asociate doctrinei drepturilor naturale a lui John Locke (1632-
1704). În Al doilea tratat despre cârmire (1689), formulează celebra teză a stării naturale:
6

7. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
“Pentru a înţelege dreptul puterii politice şi a-l deduce din originea sa trebuie să luăm în
considerare starea în care se află oamenii în mod natural, o stare de perfectă libertate de a-
şi hotărî acţiunile şi de a dispune de posesiunile şi persoanele lor aşa cum găsesc potrivit,
în limitele legii naturale, fără a cere permisiunea şi a depinde de voinţa altui om.
De asemenea, este o stare de egalitate în care toată puterea şi jurisdicţia sunt reciproce,
nici unul neavând mai mult decât altul; nimic nu e mai evident decât faptul că toate
creaturile de aceeaşi specie şi rang, fără deosebire, născute cu aceleaşi avantaje naturale şi
dotate cu aceleaşi facultăţi, ar trebui să fie egale între ele fără subordonare şi fără
supunere...”5
7

8. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Ideea unei stări naturale, anterioară stării sociale, în care oamenii sunt deopotrivă liberi
şi egali, constituie premisa esenţială a liberalismului clasic pentru că afirmă idealul
autonomiei individuale. Oamenii îşi pot conduce viaţa după propriile opţiuni şi planuri,
fără să fie subordonaţi unor instanţe şi autorităţi colective: tradiţie, monarhia absolută, sau
biserica. Secularizarea gândirii (asociată liberalismului) a însemnat tocmai reacţia
împotriva absolutismelor de tot felul. Nici o instituţie politică (fie că era regele,
Parlamentul, sau Biserica) nu are dreptul să monopolizeze întreaga putere şi să impună
arbitrar legile celor guvernaţi. John Locke, în Two Treatise of Civil Government (1689),
considera că legile absolute violează personalitatea şi drepturile celor asupra cărora sunt
exercitate.6
Singura justificare pentru existenţa Autorităţii era faptul că ea putea să asigure
8

9. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
un minim de condiţii pentru exercitarea drepturilor fundamentale: la siguranţa vieţii, la
proprietate, şi la căutarea fericirii. Căile prin care vor putea fi atinse aceste scopuri
fundamentale vor fi decise doar de cei asupra cărora se exercită autoritatea. De aceea,
sistemul politic şi cel legislativ trebuie să reflecte libertatea şi egalitatea înnăscută a
indivizilor. aceştia trebuie să fie liberi să se asocieze, pentru a-şi urmări obiectivele, în
diferite activităţi sociale, economice, şi intelectuale.
Indiferent dacă ne referim la John Locke, Adam Smith, Alexis de Tocqueville sau
Friedrich Hayek, tezele liberalismului clasic sunt următoarele:
1) Guvernarea trebuie să fie limitată de drepturile celor asupra cărora se exercită.
2) Îngrădirea puterii arbitrare şi discreţionare.
9

10. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
3) Realizarea “domniei legii”.
4) Proprietatea privată este sfântă.
5) Contractele încheiate în mod liber sunt forma esenţială de asociere a indivizilor.
6) Autonomia individuală şi responsabilitatea indivizilor pentru propriile destine.
Liberalismul modern
Reprezentanţii acestui curent, la care ne vom referi în continuare, sunt: John Stuart
Mill, John Dewey, Isaiah Berlin, John Rawls. Liberalismul “modern” sau “noul” liberalism
îşi face apariţia spre sfârşitul sec. XIX sub forma unui cvasi-socialism liberal, considerat o
10

11. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
trădare a principiilor celui clasic. Ceea ce i se reproşa era devierea spre social şi părăsirea
idealului autonomiei individuale. În fond, era o încercare de adaptare a principiilor
liberalismului la contextul istoric al dezvoltării industrializării, care adusese o serie
întreagă de dificultăţi sociale: şomaj, sărăcie, boli. Aceste probleme nu puteau fi rezolvate
individual. De aceea, noul liberalism va încerca să concilieze binele individual cu cel al
comunităţii. Aşa apare, după al doilea război mondial, teoria “statului bunăstării” (welfare
state) care promitea o politică a bunăstării generale printr-o intervenţie reglatoare a statului
în economie (politica fiscală). Se spera că în felul acesta vor fi atenuate decalajele
economice şi sărăcia. Dar această intervenţie ducea inevitabil la escaladarea animozităţii
dintre grupurile sociale favorizate şi cele defavorizate, pentru că unii oameni erau forţaţi să
11

12. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
plătească taxe mai mari necesare pentru noi locuri de muncă, pentru dezvoltarea sistemului
educaţional, al asistenţei sociale, ş.a.m.d. În mod inevitabil, însă, această politică ducea la
o creştere periculoasă a aparatului birocratic şi implicit a clientelei politice. Or, aceasta
punea în primejdie principiul “domniei legii”. Din punct de vedere teoretic, noul liberalism
era supra-încărcat ideologic având în vedere că el se fundamenta pe teza lui Mill despre
“om ca o fiinţă progresivă”, căruia societatea trebuia să-i asigure condiţiile pentru o
dezvoltare multiplă şi diversificată.7
Care societate? Pare să fie vorba de orice societate, nu
doar cea liberală. Or, această perspectivă asupra omului n-are un specific liberal, ea poate
fi împărtăşită şi de conservatorism, marxism, etc.
12

13. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Ideea contractualistă
Ideea că oamenii, pentru a putea coexista, trebuie să stabilească anumite “acorduri”,
“înţelegeri”, “contracte”, este familiară atât în filozofia politică, cât şi în viaţa obişnuită.
Justificarea dată acestei necesităţi este însă diferită, şi a corespuns unor premise teoretice
mai generale pe care le-au avut în vedere Hobbes, Locke, Rousseau, atunci când au
construit diferitele variante ale contractului social.
Thomas Hobbes (1588-1679) în lucrarea Leviathan (1651), despre care s-a spus că este
cea mai mare capodoperă a filozofiei politice scrisă în limba engleză (Michael Oakeshott),
descria starea naturală ca una în care fiecare vrea să obţină ceea ce este mai bun pentru
13

14. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
propria viaţă. Cum fiecare va încerca să-şi impună prin orice mijloace propriile interese,
starea naturală este “starea de război al fiecăruia împotriva fiecăruia”. Pentru a putea
supravieţui, însă, oamenii au acceptat să renunţe la dreptul natural (de a face orice pentru
binele personal) în favoarea unei autorităţi suverane care trebuia să garanteze contractul
social. Statul sau “comunitatea civilă” era necesar pentru a stăvili anarhia ce domnea în
starea naturală. “Singurul mod de a crea o astfel de putere comună, care să fie capabilă să-i
apere pe oameni de atacurile străinilor şi de vătămările ce şi le pot aduce unii altora ... este
ca ei să-şi confere întreaga putere şi forţă unui singur om sau unei singure adunări de
oameni; cu alte cuvinte să numească un om, sau o adunare de oameni, care să fie purtătorul
persoanei lor ... Iar aceasta reprezintă mai mult decât un simplu consimţământ sau
14

15. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
înţelegere; este o unitate reală a tuturor într-una şi aceeaşi persoană, realizată printr-o
convenţie a fiecărui om cu fiecare alt om ... Odată înfăptuit acest lucru, mulţimea astfel
unită într-o singură persoană este numită Comunitate Civilă ...”8
Scopului ei este să
folosească autoritatea conferită de fiecare om pentru asigurarea păcii şi apărarea intereselor
comune. In viziunea lui Hobbes, contractul social se referă la originea şi legitimitatea
obligaţiilor politice şi a suveranităţii. De aceea, el nu este interesat de justificarea
moralităţii pentru că aceasta este impusă de suveranitate.
John Locke (1632-1704) considera că oamenii au obligaţia naturală ( faţă de
Dumnezeu) de a se prezerva ca specie. Scopul societăţii civile este de a evita şi de a
remedia inconvenientele stării naturale -când fiecare om era propriul său judecător- prin
15

16. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
constituirea unei autorităţi recunoscute. Autoritatea se baza pe consimţământul raţional al
oamenilor pentru asumarea obligaţiilor politice. “Oamenii fiind, cum s-a spus liberi, egali
şi independenţi de la natură, nici unul nu poate fi scos din această stare şi supus puterii
politice a altcuiva fără consimţământul său. Singurul mod în care renunţă el singur la
libertatea sa naturală şi intră în legăturile societăţii civile este acela în care se înţelege cu
alţi oameni pentru a se alătura şi uni într-o colectivitate, pentru un mod de viaţă comod,
sigur şi paşnic al fiecăruia alături de celălalt, pentru a se bucura în siguranţă de
proprietăţile lor şi pentru o mai mare siguranţă împotriva acelora care nu sunt membri ai
comunităţii. (...) Când un anumit număr de oameni au consimţit astfel să alcătuiască o
colectivitate sau cârmuire, ei sunt prin aceasta încorporaţi şi alcătuiesc un corp politic, în
16

17. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
care majoritatea are dreptul de a acţiona şi hotărî pentru restul.”9
Consimţământul este
esenţial pentru că exprima implicit faptul că omul nu poate fi supus vreunei autorităţi fără
voinţa sa. Mai mult, era şi expresia libertăţii naturale a individului.
Jean-Jaques Rousseau (1712-1778) continuând ideea stării naturale concepea omul
ca bun de la natură, societatea era cea care îl înstrăinase şi-l transformase într-o fiinţă
decăzută. În Discurs asupra originilor şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
prezintă un tablou sumbru al condiţiei umane: “Oamenii sunt răi; o tristă şi necontenită
experienţă mă scuteşte de a o mai dovedi. Totuşi, omul este bun de la natură şi cred că am
demonstrat acest lucru. Ce oare l-a putut deci deprava până într-atâta, dacă nu schimbările
survenite în alcătuirea lui, progresele pe care le-a făcut, cunoştinţele pe care le-a dobândit?
17

18. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
N-aveţi decât să admiraţi oricât poftiţi societatea omenească; nu va deveni mai puţin
adevărat faptul că ea îi împinge în mod necesar pe oameni să se urască între ei pe măsură
ce interesele lor se ciocnesc, să-şi aducă unii altora servicii aparente, făcându-şi de fapt tot
răul ce se poate închipui. Ce se poate crede despre o societate unde raţiunea fiecărui
individ îi dictează reguli direct contrare celor pe care raţiunea publică le predică
ansamblului societăţii şi unde fiecare este interesat în nenorocirea altora? (...) Nu există
poate nici un om bogat căruia nişte moştenitori lacomi, adesea chiar proprii lui copii, să
nu-i dorească în taină moartea; poate nu există vas pe mare al cărui naufragiu să nu
constituie o veste bună pentru un anumit neguţător; nu există poate nici o casă pe care un
datornic rău de plată să nu dorească s-o vadă arzând împreună cu hârtiile aflate într-însa; şi
18

19. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
care este poporul care nu se bucură de nenorocirile vecinilor?”10
De aceea, pentru
Rousseau contractul social era mijlocul prin care se putea transforma (moral) societatea,
dintr-una dominată de interese egoiste, într-un corp politic dominat de voinţa raţională şi
binele comun.
Pentru Immanuel Kant (1724-1804), contractul social apare ca o cerinţă a raţiunii,
ca un criteriu raţional al unei politici juste ( nu ca o explicaţie a originii societăţii politice).
Cerinţa imperativului categoric- oamenii trebuie trataţi ca scopuri în sine şi nu ca mijloace
- impunea conducătorilor limitele puterii politice. În felul acesta legile şi diferitele
aranjamente sociale trebuie să exprime idealul autonomiei individuale. Politica trebuie să
fie subordonată moralităţii, ideii de dreptate.
19

20. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Cea mai puternică afirmare a spiritului contractualismului kantian în sec. XX este
opera lui John Rawls. În deja “istorica” A Theory of Justice (1971), Rawls foloseşte
contractul social ca instrument pentru explicaţia asocierii politice a indivizilor, în tentativa
de a “generaliza şi a duce la un nivel mai înalt de abstractizare teoria tradiţională a
contractului social, aşa cum a fost ea reprezentată de Locke, Rousseau şi Kant.”11
Este mai
puţin important să stabilim sursele autorităţii politice, mai degrabă ar trebui să răspundem
la următoarea întrebare: care sunt termenii corecţi şi echitabili (fair) în care oameni liberi şi
raţionali vor consimţi să se asocieze pentru a-şi urmări interesele? Dacă, de obicei, în
tradiţia gândirii politice oamenii erau priviţi ca entităţi individuale scoase din contextul lor
social şi plasate într-o ipotetică “stare naturală”, în concepţia lui Rawls ei sunt mutaţi acum
20

21. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
în spatele unui “văl de ignoranţă” (“veil of ignorance”) de unde trebuie să descopere, dintr-
o poziţie de egalitate, principiile dreptăţii, fără să ştie cum şi în ce fel vor fi afectaţi
personal de această alegere. Această “poziţie iniţială” a egalităţii corespunde, într-un
anumit fel, stării naturale din teoria tradiţională a contractului social. Rawls consideră
“poziţia iniţială” ca expresie a unei “condiţii culturale, mai mult sau mai puţin primitivă”,
şi nu ca o stare de fapt istorică. Ea este mai degrabă o “situaţie pur ipotetică” care ar trebui
să ne conducă la o anumită concepţie despre dreptate.12
Starea naturală în contractualismul
tradiţional nu presupunea o “poziţie iniţială de egalitate”;13
oamenii erau inegali (în
privinţa resurselor, talentelor şi puterii fizice) şi de aceea contractul social nu era corect şi
21

22. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
echitabil. Era nevoie de un nou procedeu contractual, care să elimine arbitrarul şi
inegalităţile naturale în stabilirea principiilor dreptăţii.
În această nouă situaţie, în spatele “vălului de ignoranţă”, se face abstracţie de locul
indivizilor în societate, de faptul că unii sunt bogaţi sau talentaţi, iar alţii dezavantajaţi
economic sau social şi, de asemenea, de diferitele idei despre binele individual.14
“Poziţia
iniţială” este astfel concepută încât “să reprezinte fiinţele umane ca persoane morale” iar
principiile dreptăţii rezultate să fie acelea la care oamenii ar consimţi în calitate de fiinţe
egale, în care nimeni n-ar putea “fi avantajat de contingenţele sociale sau naturale.”15
Întrucât poziţia iniţială este una pur ipotetică, este vorba, mai degrabă, de un
experiment de gândire la care ne invită Rawls pentru a stabili condiţiile ideale în care
22

23. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
oamenii ar consimţi să-şi reglementeze relaţiile sociale pe baza unui contract echitabil,
corect.16
Cum vor fi afectaţi oamenii de alegerea făcută, în viaţa socială reală, este o altă
problemă. Dar din moment ce au ales principiile dreptăţii în condiţii de egalitate, în care
fiecare este identic cu celălalt şi acţionează raţional pentru interesul propriu, atunci
acestea vor fi imparţiale şi vor putea constitui cadrul regulativ al vieţii sociale.
În această “poziţie iniţială”, indivizii egali şi raţionali vor alege, făcând abstracţie
de binele lor personal, termenii fundamentali ai asocierii lor viitoare. Vom ajunge să
descoperim aceşti termeni dacă ne punem următoarea întrebare ipotetică: “Ce fel de
drepturi vom solicita pentru noi şi, în acelaşi timp, recunoaşte pentru ceilalţi, dacă ar trebui
să construim un sistem social de novo, necunoscând nimic despre abilităţile noastre şi, de
23

24. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
aceea, fiind forţaţi să ajungem la o înţelegere corectă cu ceilalţi”17
Vom solicita acele
drepturi care sunt exprimate de principiile “dreptăţii ca imparţialitate”:
1.Dreptul egal al fiecărei persoane la anumite libertăţi fundamentale, compatibil cu
o libertate similară pentru ceilalţi.
2.Inegalităţile sociale şi economice trebuie să satisfacă două cerinţe : a) să fie în
mod rezonabil distribuite în avantajul tuturor; b) să fie corelate cu funcţii şi poziţii
accesibile tuturor.18
În fine, Robert Nozick (doctrinarul libertarianismului) ne propune în Anarhie, stat,
şi utopie (1974) o variantă a argumentului lockean despre contractul social. Indivizii au
dreptul la viaţă, libertate şi proprietate; aceste drepturi nu sunt expresia legii naturale a
24

25. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Divinităţii (ca în viziunea lui Locke), ci sunt premisele concepţiei despre persoană ca
subiect liber şi egal. De aceea datoriile, obligaţiile noastre, sunt doar acelea pe care ni le
asumăm in mod liber. Nu e nevoie de un contract social, ci de o agenţie care asigure
protecţia şi securitatea oamenilor prin exercitarea dreptului de constrângere, un drept la fel
de natural ca şi celelalte.
Critica contractualismului
David Hume (1711-1776) în A Treatise of Human Nature (1740) face prima critică
devastatoare a ideii contractualiste. Chiar dacă autoritatea cârmuitoare a apărut pe baza
25

26. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
unui consimţământ iniţial, nu acesta îi asigură legitimitate. Nu consimţământul strămoşilor,
sau cel tacit al oamenilor actuali, asigură pacea şi viaţa comodă, ci faptul că este în
interesul nostru să fim loiali autorităţii. Ne supunem autorităţii civile pentru că ne apără de
ameninţările externe. Scepticismul lui Hume este mai profund, el se îndoieşte de fapt de
însăşi capacitatea raţiunii de a cunoaşte realitatea şi de a oferi principii morale. Scopurile
oamenilor, interesele şi pasiunile lor, care le determină acţiunile, nu pot fi stabilite pe cale
raţională. Pentru că raţiunea era “doar roaba pasiunilor”, este greu de realizat cum va putea
ea să întemeieze ideea de stare naturală şi corelativele ei.
Jeremy Bentham (1748-1832): Drepturile naturale şi contractul social sunt doar
nişte creaţii ale imaginaţiei, “nişte prostii pe picioroange”. Oamenii consimt să se supună
26

27. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
unei autorităţi politice nu pentru că trebuie să respecte o promisiune iniţială, ci pentru că
acest lucru este util, este în avantajul lor. Se vor supune atâta vreme cât guvernanţii vor
acţiona pentru maximizarea “celei mai mari fericiri” pentru o parte cât mai mare a
societăţii. Principiul utilităţii, nu contractul social sau promisiunea iniţială, stă la baza
obligaţiilor politice.
Ronald Dworkin, în Taking Rights Seriously (1977), continuă critica
contractualismului pe ideea inconsistenţei logice a conceptelor de stare naturală şi de
contract iniţial. Contractele creează obligaţii doar dacă există un acord actual. Un contract
ipotetic semnat în starea naturală n-are nici o relevanţă practică pentru acordul actual: “un
acord ipotetic nu este o formă slabă a contractului actual, el nu este deloc un contract.”
27

28. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Contractul social nu trebuie gândit ca un acord ipotetic sau actual, ci ca un instrument prin
care putem să testăm supoziţia egalităţii morale a indivizilor.
Teoria drepturilor
Că oamenii au drepturi este o idee familiară atât în filozofia morală şi politică cât şi
în viaţa obişnuită. Dar ce înseamnă că avem drepturi? Ce anume ne îndreptăţeşte să
afirmăm că avem drepturi? Convingerea că drepturile sunt naturale, universale şi anistorice
sau că sunt conferite, garantate şi impuse de contractul social? Este egalitatea “naturală”
esenţială în discuţia despre drepturi? Sau trebuie să invocăm criterii şi standarde
28

29. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
contextuale pentru a susţine drepturile? Pentru liberalism, discursul despre drepturi este
însăşi substanţa teoretică fundamentală. În afara acestui discurs, liberalismul nu poate fi
conceput. De aceea, voi prezenta în continuare punctele importante ale evoluţiei teoriei
drepturilor.
În Declaraţia Drepturilor Omului din 1789 se spune despre drepturile
fundamentale: “Aceste drepturi sunt: libertatea, proprietatea, siguranţa şi rezistenţa la
oprimare” ( oprimarea = “când o lege oarecare violează drepturile naturale” – Condorcet,
Declaration des Droits)
29

30. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Iar în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite: “… toţi oamenii au fost creaţi
egali; Creatorul i-a înzestrat cu anumite drepturi inalienabile între care se află: viaţa,
libertatea şi căutarea fericirii.19
”
Aceste Declaraţii se bazează evident pe doctrina drepturilor naturale. Pentru John
Locke omul se naşte liber şi egal în faţa Legii Naturii. “Libertatea naturală a omului
înseamnă că acesta este liber faţă de orice putere superioară pe pământ şi nu este supus
voinţei sau autorităţii legislative umane, neavând altă regulă (de urmat) decât legea
naturală.”20
Utilitarismul considera că drepturile nu sunt “sacre”, “inalienabile” sau “naturale”,
ci instituţii pe care societatea le-a creat şi impus într-o îndelungată evoluţie istorică. Iar
30

31. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
aceste drepturi sunt importante pentru că permit oamenilor să-şi urmărească propria
fericire. De aceea, ele nu pot fi concepute în afara garanţiilor pe care le oferă societatea. “A
avea un drept înseamnă, după mine, a avea ceva de care să te bucuri datorită garanţiei
societăţii. Dacă cineva ripostează şi întreabă de ce e datoria societăţii să garanteze acest
drept, nu pot să-i ofer alt motiv în afara celui de utilitate generală.” ( J.S. Mill)21
Pentru
Bentham, drepturile erau angajamente instituţionale pentru protecţia intereselor, fondate pe
ştiinţa utilităţii .
Conservatorismul (în variantele romantică, tradiţionalistă sau paternalistă)
accentuează în mod deosebit valoarea drepturilor dar ele nu sunt private sau naturale, ci
concesiuni legale din partea comunităţii. “Aşa cum nu poţi avea un limbaj privat pentru că
31

32. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
toate cuvintele îşi extrag sensul in folosirea lor… nu poţi avea drepturi private pe care
nimeni altcineva să nu le recunoască. Când vorbim despre drepturi vorbim despre viaţa
comunitară.”22
Am considerat, mai devreme, teoria drepturilor naturale în genuitatea ei aşa cum
apare la John Locke. Evoluţia liberalismului a dus la o modelare a teoriei iniţiale către o
mai mare adaptabilitate la cadrul comunitar. Drepturile nu mai sunt privite ca pre-sociale,
pentru că “starea naturală” e o abstracţie. Oamenii sunt fiinţe sociale iar drepturile lor
trebuie fixate în norme recunoscute de societate. Numai aceste norme pot să asigure
indivizilor posibilitatea de a-şi realiza interesele. Acest tip de abordare procedurală are ca
premisă distincţia dintre “drept” şi “bine”. Funcţia drepturilor este să ofere un cadru corect
32

33. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
şi echitabil în care indivizii să-şi poată urmări propriul lor bine, fără să se raporteze la
binele comun. John Gray crede că această poziţie mai kantiană este proprie lui Hayek care
concepe drepturile în legătură cu ideea de dreptate, şi nu cu cea imaginară de stare
naturală.23
Libertarianismul accentuând ideea de libertate individuală propune un discurs
despre drepturi chiar “mai liberal” decât al liberalismului. Nozick, spre exemplu, vede
drepturile ca o formă de proprietate privată; ele sunt “îndreptăţiri” (“entitlements”) care
exprimă iniţiala noastră posesiune asupra noastră înşine şi asupra capacităţilor noastre. De
asemenea, noi putem să emitem pretenţii asupra oricăror alte resurse şi abilităţi pe care
ceilalţi, în mod liber, ni le-au transferat nouă - prin moştenire, educaţie, etc.24
33

34. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Drepturi colective
34

35. Fascismul
Precizări terminologice şi conceptuale
Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un
snop de nuiele în care înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat de lictorii
ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau
grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau printr-o atitudine
naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este folosit
deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente. Sloganurile
fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine, Autoritate, Dreptate”, au
înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în 1922 liderul său Benito Mussolini este
numit prim-ministru. Partidul naţional socialist german se formează tot în 1919, iar în
1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era
formată din pătura de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari,
ceea ce explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc, fiind
greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica europeană
dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum o
considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul favorit al
lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă moarte”.
Will Kymlicka consideră că drepturile colective sunt rezultatul provocării pe care a
lansat-o “multiculturalismul”: cum putem să conciliem diferenţele culturale dintre
diferitele grupuri etnice? Critica liberalismului a vizat şi aspectul instrumental, tehnicist,
chiar atomist al drepturilor universale. Când vorbim despre libertatea şi autodeterminarea
individuală trebuie să ţinem cont şi de faptul că indivizii aparţin unor comunităţi etnice
care, pentru a-şi păstra identitatea, au nevoie de anumite drepturi specifice (colective),
dincolo de cele obişnuite ce decurg din cetăţenie; Iris Young vorbeşte de “ differentiated
citizenship”.
35