1. 60 ARTE ŞI FAPTE Sâmbătă - Duminică,
17 - 18 decembrie 2011
www.adevarul.ro adevărul
weekend
plăcut!
Una dintre mămicile benefici- Silvia Radu, iniţiatoarea
are ale sprijinului ACSIS vernisajului caritabil
Jucăriile produse de mămicile singure la un atelier de creaţie
Mamele singure,
sprijinite de artişti
EVENIMENT CARITABIL Peste 30 de oameni din lumea artei
Moment special, oferit de violonceliştii Marin şi Ştefan Cazacu
au exersat „Arta de a dărui“, pentru a preveni abandonul copiilor
Simona David tiv 40.000 de copii sunt abando- sajului care a avut loc în data lui a fost unul foarte bun, su-
simona.david@adevarulholding.ro naţi în România. Or, echipa de de 5 decembrie, la InterConti- ma strânsă de ACSIS în cadrul
Întotdeauna i-am admirat la ACSIS – inclusiv voluntarii – nental. licitaţiei organizate cu spriji-
pe cei care îşi suflecă mânecile contribuie, concret, la preveni- nul Artmark la vernisaj fiind
şi fac lucruri concrete pentru rea acestui fenomen. PESTE 10.000 DE EURO de peste 10.000 de euro.
oamenii necăjiţi. Unii dintre Am cunoscut-o pe Georgia- STRÂNŞI De aceste fonduri vor be-
cei demni de admiraţia mea na Neuman, directorul execu- Am avut onoarea, astfel, de a neficia în special mame care
– şi nu numai a mea! – sunt tiv al Asociaţiei, la sfârşitul lu- o întâlni pe Silvia Radu, pic- se confruntă cu multiple difi-
membrii Asociaţiei pentru o nii noiembrie, când pregătea tor şi sculptor consacrat, ini- cultăţi: respingere din partea
Comunitate Solidară şi Inter- organizarea unui vernisaj cari- ţiatoarea acestui eveniment. familiei de origine/extinse, lip-
venţie Socială (ACSIS). De la tabil în beneficiul mămicilor- Generozitatea acesteia a adus sa veniturilor necesare acope-
începutul activităţii sale, din singure sprijinite de ACSIS. împreună nu mai puţin de alţi ririi nevoilor de trai etc.
2004, această asociaţie a spri- Am şi întâlnit câteva mămici 30 de artişti care au donat lu- „Cu fondurile obţinute în
jinit peste două mii de mame la atelierul creativ din cadrul crări pentru expoziţie. Ges- urma vânzării acestor lucrări,
singure să rămână alături de Asociaţiei, care le permite tul este unul impresionant, vom contribui mai departe la
copiii lor, care nu sunt deloc acestora să câştige încrederea cu atât mai mult cu cât lumea menţinerea unităţii familiilor
puţini – aproape trei mii. de a merge mai departe. Recu- artei pare uneori fragmenta- care, altfel, sunt în pericol de a
Conform datelor furnizate nosc că am fost impresionată tă, fiind un loc unde se expri- se destrăma“, a spus Georgia-
de Oficiul Român pentru Adop- şi am decis să-i sprijin pe cei de mă, mai degrabă, individualis- na Neuman, directorul execu- Imaginea-simbol a vernisajului: lucrarea „Maternitate“
ţii, în acest moment, aproxima- la ACSIS în organizarea verni- mul. Rezultatul evenimentu- tiv al ACSIS. ; a lui Dumitru Bondar p FOTOGRAFII: BOGDAN STĂNIŞOR
ADEVARUL_20111217_P60_CARITATE.indd 60 12/15/2011 6:08:03 PM