SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 12
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Baciu Oana Clasa a Xa-G
Liceul Teoretic “Carol I” , Fetesti,
Ialomita
Prof. coord. Dobre Sandina
VIOLENŢA NAŞTE
VIOLENŢĂ
•
•
•

•
•
•
•
•
•
•
•
•
•

Definirea violenţei s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă
din cauza asocierii şi, uneori, chiar a confundării violenţei cu agresivitatea. Rădăcina
latină a termenului violenţă este vis, care înseamnă ,,forţă’’ şi trimite la ideea de
putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice împotriva altuia.
Eric Debarbieux (1996) oferă o definiţie prin care surprinde ansamblul
fenomenului violenţei:

,,Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem
personal, colectiv sau social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii,
ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se
opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient sau inconştient,
însă poate exista şi violenţă doar din punct de vedere al victimei, fără ca
agresorul să aibă intenţia de a face rău.’’
Agresivitatea este orice formă de conduită orientată cu intenţie
către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii
unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune .
• exprimare inadecvată sau jignitoare,
• cum ar fi: poreclire, jignire, tachinare,
• ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire;
• agresiune fizică: bruscare, împingere,
• lovire, rănire;
• comportament care intră sub incidenţa legii:
• viol, consum/comercializare de droguri, vandalism (provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă),
utilizare de arme, furt;
•
•
•

ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului
didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de cadrul didactic);

• comportament şcolar neadecvat:
• întârzierea sau fuga de la ore, părăsirea clasei în timpul orei, refuzul îndeplinirii sarcinilor,
indisciplină, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului
şcolar în vigoare.
•

- violenţa fizică este nucleul dur al violenţei, în care sunt incluse faptele de gravitate
maximă: omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile şi rănirile voluntare
grave, furturile armate sau cu uz de violenţă, vătămările corporale, tâlhăriile;

•

- violenţa economică este acea formă care afectează bunurile materiale
(distrugeri, degradări de bunuri);

•

- violenţa morală ( sau simbolică) care îmbracă forme ce pot fi puse în
relaţie cu conceptul de autoritate şi raporturile de dominaţie.

•
•

Jacques Pain (2000) reperează două tipuri de violenţă în mediul şcolar:

- violenţele ,,obiective’’

care sunt de ordinul penalului (crime şi delicte) şi
asupra cărora se poate interveni frontal;

- violenţele subiective – care sunt mai subtile, ţin de atitudine şi afectează
climatul şcolar;
1.) Factori individuali
- factori biologici
- factori psihologici
2.) Factori de mediu sociofamilial
- climatul socio-afectiv din
familie
(relaţiile dintre părinţi; atitudinea
părinţilor
faţă de copil; atitudinea copilului
faţă de
familie)
- tipul familiei
(organizată/dezorganizată
prin divorţ sau
deces/reorganizată);
- condiţiile economice ale
familiei
(statutul ocupaţional al părinţilor;
venitul
familiei)
- dimensiunea familiei (numărul

3.) Sursele de violenţă asociate şcolii
provin din :
- neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile
şi
specificul noilor generaţii;
- perpetuarea relaţiilor de dependenţă şi
subordonare
a elevilor faţă de profesori;
- preponderenţa comunicării pe axa profesorelev;
- atitudini de ignorare sau dispreţ ale
profesorilor faţă
de elevi;
- evaluare neobiectivă, etichetarea, inducerea
sindromului eşecului şcolar;
- abuzul de măsuri disciplinare, sancţiuni
inegale sau
pedepse.
Cauze individuale
* Probleme de
comunicare;
* Complexe, toleranţă
scăzută la frustrări;
* Dificultăţi de
adaptare la
disciplina şcolară;
* Imagine de sine
negativă;
* Instabilitate
emoţională;
* Instabilitate motrică;
* Dificultăţi de
concentrare;
* Tulburări psihice
grave.

Cauze familiale

* Preluarea unor modele de
relaţionare din familie;
* Condiţiile economice precare
ale familiei;
*Nivelul redus de educaţie a
familiei;
* Indiferenţa, grija insuficientă
acordată copiilor şi educaţiei
acestora;
* Reacţii ale copilului la
aşteptări prea înalte ale
părinţilor;
* Lipsa de supraveghere a
copiilor, în cazul familiilor în care
unul sau ambii părinţi sunt
plecaţi temporar la muncă în
străinătate.

Cauze şcolare
*Deficienţe de comunicare şi
relaţionare în grup;
*Programele şcolare prea
încărcate şi programul
supraaglomerat.
*Climatul de competiţie din
şcoală;
*Managementul defectuos
al clasei şcolare;
*Decalajul între apiraţiile/
valorile elevilor şi oferta/
practica şcolară;
*Nedreptatea profesorului;
*Prejudecăţi ale profesorilor
legate de apartenenţa etnică;
*Imobilismul elevilor;
*Funcţia de selecţie a şcolii;
MĂSURI DE PREVENIRE
* Respectarea prevederilor
regulamentului
şcolar;

* Asistenţă acordată de consilierii
şcolari
atât elevilor cât şi părinţilor;

* Implicarea şi responsabilizarea
părinţilor;

* Participarea şi implicarea elevilor în

* Prezentarea unor studii de caz
referitoare la violenţa şcolară şi
la
modalităţile de soluţionare;

* Organizarea unor întâlniri şi
discuţii cu reprezentanţi ai
societăţii civile sau ai
comunităţii; implicarea bisericii;

* Elaborarea şi difuzarea de

acţiuni
sau proiecte care vizează reducerea
cazurilor
de violenţă;

materiale
informative în vederea
conştientizării
efectelor negative ale violenţei;

* Realizarea periodică a unor evaluări

* Introducerea în curriculumul

psihologice ale elevilor;

* Iniţierea şi derularea unor programe
de

la decizia şcolii (CDS) a unor
teme privind: strategii de
rezolvare a conflictelor,
Intervenţii la nivel individual
şi relaţional
# Sancţionarea comportamentului
violent
şi a indisciplinei elevilor prin:
observaţie
individuală, mustrare în faţa clasei
sau
în scrisă, eliminarea de la cursuri
pentru o perioadă determinată (3-5
zile),
exmatricularea, pedepse fizice;
# Identificarea şi consilierea elevilor
cu
manifestări de violenţă sau cu
dificultăţi de
adaptare la regulamentul şcolar;
# Discuţii cu elevul, cu prietenii sau
colegii

Intervenţii la nivel comunitar şi
social
# Iniţierea unor programe de sensibilizare a
comunităţii privind fenomenul de violenţă
şcolară;
# Dezvoltarea de parteneriate ale şcolii cu
alte instituţii la nivel local- poliţie, jandarmerie,
autorităţi locale, ONG-uri ;
# Implementarea unui sistem de monitorizare
la
nivel naţional a fenomenelor de violenţă în
şcoală;
# Multiplicarea măsurilor de reducere a
violenţei
exprimată în mass-media – violenţă verbală,
pornografie şi imagini cu conţinut violent;
# Diversificarea programelor de asistenţă
socială
adresate familiilor dezavantajate din punct de
vedere socio-economic.
Opinii ale elevilor privind frecvenţa situaţiilor
cu potenţial frustrant în mediul şcolar (%)

Opinii privind prezenţa fenomenului
de violenţă în şcoală
Distribuţia principalelor categorii de cauze ale violenţei elevilor

Cauze individuale ale comportamentelor violente ale elevilor,
în opinia consilierilor şcolari
CONCLUZII
•Violenţa afectează viaţa tuturor celor care sunt martori la ea. Pentru copii, violenţa are
urmări psihologice, emoţionale şi de dezvoltare. Chiar şi la copiii foarte mici, martori la
violenţă, pot apare simptome de genul: anxietate, coşmaruri, regresie în limbaj sau în
dezvoltarea motorie şi stres post-traumatic. De asemenea, încrederea în propria persoană
sau în cei cu care vine în contact poate avea de suferit.
•Tinerii care trăiesc într-un mediu armonios, echilibrat, cărora părinţii le-au impus un set de
valori şi care nu sunt uşor influenţabili, vor avea puterea de a nu urma modelele negative
ale grupului de referinţă sau cele promovate de mass-media. Mass-media reprezintă unul
dintre factorii cei mai influenţi asupra comportamentului elevilor, atât prin valorile pe care le
promovează, cât şi prin consecinţele asupra modului de petrecere a timpului liber.
• Violenţa este o manifestare impulsivă, primară, necontrolată, a individului supus unei stări
emotive explozive, la baza acesteia aflându-se o serie de factori de naturi diferite. Oamenii
înzestraţi cu un anumit nivel cultural au şi ei porniri violente, impulsive, însă substanţa
creeată în timp de un anumit mod de a judeca faptele şi propriile trăiri îi determină să
adopte o atitudine controlată în abordarea şi soluţionarea conflictelor.
•Violenţa conduce la o deteriorare a climatului şcolar, afectează raporturile elev-elev şi
elev-profesor, generând sentimente de insecuritate, de teamă, de incertitudine, care
influenţează negativ dezvoltarea normală a elevului.

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoalaL M
 
Violenta si discriminarea in mediul scolar
Violenta si discriminarea in mediul scolarViolenta si discriminarea in mediul scolar
Violenta si discriminarea in mediul scolarelena1r
 
Hartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoala
Hartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoalaHartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoala
Hartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoalaElena Florea
 
Violența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate pptViolența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate pptelena1r
 
Bomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoala
Bomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoalaBomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoala
Bomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoalaGeorgeta Manafu
 
Violenta in mediul_scolar_prezentareppt
Violenta in mediul_scolar_prezentarepptViolenta in mediul_scolar_prezentareppt
Violenta in mediul_scolar_prezentarepptbudur eleonora
 
Violenta in familie
Violenta in familieViolenta in familie
Violenta in familiescmargineni
 
Combaterea violentei flor(1)
Combaterea violentei flor(1)Combaterea violentei flor(1)
Combaterea violentei flor(1)Georgeta Manafu
 
Alexandra marin alexandru oproiu
Alexandra marin  alexandru oproiuAlexandra marin  alexandru oproiu
Alexandra marin alexandru oproiuGeorgeta Manafu
 
Violenta scolara
Violenta scolaraViolenta scolara
Violenta scolaraelena1r
 
Iulia bratan marina alex constantin
Iulia bratan  marina alex constantinIulia bratan  marina alex constantin
Iulia bratan marina alex constantinGeorgeta Manafu
 
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a aViolenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a aRus Maria Loredana
 
Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4Raluca87
 

Was ist angesagt? (20)

Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoala
 
Stop violentei! visina db
Stop violentei! visina dbStop violentei! visina db
Stop violentei! visina db
 
Violenta si discriminarea in mediul scolar
Violenta si discriminarea in mediul scolarViolenta si discriminarea in mediul scolar
Violenta si discriminarea in mediul scolar
 
Violenta in scoala(1)
Violenta in scoala(1)Violenta in scoala(1)
Violenta in scoala(1)
 
Hartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoala
Hartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoalaHartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoala
Hartuirea fizica si psihica-Bullyingul in scoala
 
Violenta, Elevi
Violenta, EleviViolenta, Elevi
Violenta, Elevi
 
Stop violentei
Stop violenteiStop violentei
Stop violentei
 
Violența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate pptViolența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate ppt
 
Bomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoala
Bomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoalaBomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoala
Bomboloiu ioana ix e violenta in familie,scoala
 
Violenta in scoala
Violenta in scoalaViolenta in scoala
Violenta in scoala
 
Violenta in mediul_scolar_prezentareppt
Violenta in mediul_scolar_prezentarepptViolenta in mediul_scolar_prezentareppt
Violenta in mediul_scolar_prezentareppt
 
Violenta in familie
Violenta in familieViolenta in familie
Violenta in familie
 
Violenta in familie
Violenta in familieViolenta in familie
Violenta in familie
 
Combaterea violentei flor(1)
Combaterea violentei flor(1)Combaterea violentei flor(1)
Combaterea violentei flor(1)
 
Alexandra marin alexandru oproiu
Alexandra marin  alexandru oproiuAlexandra marin  alexandru oproiu
Alexandra marin alexandru oproiu
 
Dana nou
Dana nouDana nou
Dana nou
 
Violenta scolara
Violenta scolaraViolenta scolara
Violenta scolara
 
Iulia bratan marina alex constantin
Iulia bratan  marina alex constantinIulia bratan  marina alex constantin
Iulia bratan marina alex constantin
 
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a aViolenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
 
Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4Violenta in scoala grupa 4
Violenta in scoala grupa 4
 

Andere mochten auch (8)

Prezentare rotaru janina
Prezentare rotaru janinaPrezentare rotaru janina
Prezentare rotaru janina
 
Prezentare1
Prezentare1Prezentare1
Prezentare1
 
Violenta arghezi
Violenta argheziViolenta arghezi
Violenta arghezi
 
Toleranta(3)
Toleranta(3)Toleranta(3)
Toleranta(3)
 
Comenius Project
Comenius  ProjectComenius  Project
Comenius Project
 
Toleranta giscan alerxandru
Toleranta giscan alerxandruToleranta giscan alerxandru
Toleranta giscan alerxandru
 
Toleranta(4)
Toleranta(4)Toleranta(4)
Toleranta(4)
 
Toleranța(1)
Toleranța(1)Toleranța(1)
Toleranța(1)
 

Ähnlich wie Stop violenta baciu oana clasa a xag

Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarRodica B
 
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptx
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptxviolentainmediulscolar_prezentareppt.pptx
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptxssuser504bb3
 
violentainmediulscolar_prezentareppt.ppt
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptviolentainmediulscolar_prezentareppt.ppt
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptDanaIonescu8
 
ViolenţA îN şCoala
ViolenţA îN şCoalaViolenţA îN şCoala
ViolenţA îN şCoalaL M
 
Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)OaNa Gabriela
 
violenta-feb2020.pdf
violenta-feb2020.pdfviolenta-feb2020.pdf
violenta-feb2020.pdfBontosMihaela
 
violenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.pptviolenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.pptssuser504bb3
 
Bullying ul ca forma de violenta in institutia de invatamant by Dumitrache ...
Bullying ul ca forma de violenta in  institutia de invatamant  by Dumitrache ...Bullying ul ca forma de violenta in  institutia de invatamant  by Dumitrache ...
Bullying ul ca forma de violenta in institutia de invatamant by Dumitrache ...Ionita Iuliana
 
Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012Biblioteci Bihorene
 
Comportamentul agresiv la copii_atelier.pdf
Comportamentul agresiv la copii_atelier.pdfComportamentul agresiv la copii_atelier.pdf
Comportamentul agresiv la copii_atelier.pdfToporanCristina
 
Metode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptx
Metode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptxMetode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptx
Metode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptxEllyRadu
 
Tema criză şi planificarea depăşirii crizei
Tema criză şi planificarea depăşirii crizeiTema criză şi planificarea depăşirii crizei
Tema criză şi planificarea depăşirii crizeiCostica UAIC
 

Ähnlich wie Stop violenta baciu oana clasa a xag (20)

Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolar
 
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptx
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptxviolentainmediulscolar_prezentareppt.pptx
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptx
 
violentainmediulscolar_prezentareppt.ppt
violentainmediulscolar_prezentareppt.pptviolentainmediulscolar_prezentareppt.ppt
violentainmediulscolar_prezentareppt.ppt
 
ViolenţA îN şCoala
ViolenţA îN şCoalaViolenţA îN şCoala
ViolenţA îN şCoala
 
Violenta in-scoala-viib-varias
Violenta in-scoala-viib-variasViolenta in-scoala-viib-varias
Violenta in-scoala-viib-varias
 
Agresivitatea in-scoala
Agresivitatea in-scoalaAgresivitatea in-scoala
Agresivitatea in-scoala
 
Lo 2.2
Lo 2.2Lo 2.2
Lo 2.2
 
Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)Violenta in-scoala-viib-varias (2)
Violenta in-scoala-viib-varias (2)
 
violenta-feb2020.pdf
violenta-feb2020.pdfviolenta-feb2020.pdf
violenta-feb2020.pdf
 
violenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.pptviolenta-in-randul-tinerilor.ppt
violenta-in-randul-tinerilor.ppt
 
violenta_in_scoala.pptx
violenta_in_scoala.pptxviolenta_in_scoala.pptx
violenta_in_scoala.pptx
 
violenta .pptx
violenta .pptxviolenta .pptx
violenta .pptx
 
V gherasimenco
V gherasimencoV gherasimenco
V gherasimenco
 
Bullying ul ca forma de violenta in institutia de invatamant by Dumitrache ...
Bullying ul ca forma de violenta in  institutia de invatamant  by Dumitrache ...Bullying ul ca forma de violenta in  institutia de invatamant  by Dumitrache ...
Bullying ul ca forma de violenta in institutia de invatamant by Dumitrache ...
 
Violenta,Profesori
Violenta,ProfesoriViolenta,Profesori
Violenta,Profesori
 
Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012Campania combatere violemta power point 2012
Campania combatere violemta power point 2012
 
Comportamentul agresiv la copii_atelier.pdf
Comportamentul agresiv la copii_atelier.pdfComportamentul agresiv la copii_atelier.pdf
Comportamentul agresiv la copii_atelier.pdf
 
Metode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptx
Metode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptxMetode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptx
Metode de prevenire și soluționare a fenomenului de Bullying.pptx
 
Tema criză şi planificarea depăşirii crizei
Tema criză şi planificarea depăşirii crizeiTema criză şi planificarea depăşirii crizei
Tema criză şi planificarea depăşirii crizei
 
Violenta domestica
Violenta domesticaViolenta domestica
Violenta domestica
 

Mehr von Georgeta Manafu (20)

Formular sel Tr Ankara
Formular sel  Tr AnkaraFormular sel  Tr Ankara
Formular sel Tr Ankara
 
Formular sel Mk
Formular sel MkFormular sel Mk
Formular sel Mk
 
Linkommunity C3
Linkommunity C3Linkommunity C3
Linkommunity C3
 
Gantt MY CODE SIBLING - MYCODESIB
Gantt MY CODE SIBLING - MYCODESIBGantt MY CODE SIBLING - MYCODESIB
Gantt MY CODE SIBLING - MYCODESIB
 
Ppt new werd - en
Ppt   new werd - enPpt   new werd - en
Ppt new werd - en
 
newWERD
newWERDnewWERD
newWERD
 
Ppt newWERD
Ppt   newWERDPpt   newWERD
Ppt newWERD
 
Linkommunity poster
Linkommunity posterLinkommunity poster
Linkommunity poster
 
Activ martie mai 2019-en
Activ martie mai 2019-enActiv martie mai 2019-en
Activ martie mai 2019-en
 
Formular draft
Formular   draftFormular   draft
Formular draft
 
Bb11ee109(1)
Bb11ee109(1)Bb11ee109(1)
Bb11ee109(1)
 
B9ae6301
B9ae6301B9ae6301
B9ae6301
 
Report on the monitoring of student safety and security in school
Report on the monitoring of student safety and security in schoolReport on the monitoring of student safety and security in school
Report on the monitoring of student safety and security in school
 
Formular C1
Formular   C1Formular   C1
Formular C1
 
Turbine eoliene ilie tradus
Turbine eoliene ilie tradusTurbine eoliene ilie tradus
Turbine eoliene ilie tradus
 
Razele x tradus
Razele x tradusRazele x tradus
Razele x tradus
 
Radiatii nucleare-padureanu tradus
Radiatii nucleare-padureanu  tradusRadiatii nucleare-padureanu  tradus
Radiatii nucleare-padureanu tradus
 
Panouri solare tradus
Panouri solare tradusPanouri solare tradus
Panouri solare tradus
 
Dozimetrul(1)
Dozimetrul(1)Dozimetrul(1)
Dozimetrul(1)
 
Dozimetrul en
Dozimetrul enDozimetrul en
Dozimetrul en
 

Stop violenta baciu oana clasa a xag

  • 1. Baciu Oana Clasa a Xa-G Liceul Teoretic “Carol I” , Fetesti, Ialomita Prof. coord. Dobre Sandina
  • 2.
  • 3. VIOLENŢA NAŞTE VIOLENŢĂ • • • • • • • • • • • • • Definirea violenţei s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă din cauza asocierii şi, uneori, chiar a confundării violenţei cu agresivitatea. Rădăcina latină a termenului violenţă este vis, care înseamnă ,,forţă’’ şi trimite la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice împotriva altuia. Eric Debarbieux (1996) oferă o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului violenţei: ,,Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punct de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău.’’ Agresivitatea este orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune .
  • 4. • exprimare inadecvată sau jignitoare, • cum ar fi: poreclire, jignire, tachinare, • ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire; • agresiune fizică: bruscare, împingere, • lovire, rănire; • comportament care intră sub incidenţa legii: • viol, consum/comercializare de droguri, vandalism (provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă), utilizare de arme, furt; • • • ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de cadrul didactic); • comportament şcolar neadecvat: • întârzierea sau fuga de la ore, părăsirea clasei în timpul orei, refuzul îndeplinirii sarcinilor, indisciplină, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare.
  • 5. • - violenţa fizică este nucleul dur al violenţei, în care sunt incluse faptele de gravitate maximă: omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile şi rănirile voluntare grave, furturile armate sau cu uz de violenţă, vătămările corporale, tâlhăriile; • - violenţa economică este acea formă care afectează bunurile materiale (distrugeri, degradări de bunuri); • - violenţa morală ( sau simbolică) care îmbracă forme ce pot fi puse în relaţie cu conceptul de autoritate şi raporturile de dominaţie. • • Jacques Pain (2000) reperează două tipuri de violenţă în mediul şcolar: - violenţele ,,obiective’’ care sunt de ordinul penalului (crime şi delicte) şi asupra cărora se poate interveni frontal; - violenţele subiective – care sunt mai subtile, ţin de atitudine şi afectează climatul şcolar;
  • 6. 1.) Factori individuali - factori biologici - factori psihologici 2.) Factori de mediu sociofamilial - climatul socio-afectiv din familie (relaţiile dintre părinţi; atitudinea părinţilor faţă de copil; atitudinea copilului faţă de familie) - tipul familiei (organizată/dezorganizată prin divorţ sau deces/reorganizată); - condiţiile economice ale familiei (statutul ocupaţional al părinţilor; venitul familiei) - dimensiunea familiei (numărul 3.) Sursele de violenţă asociate şcolii provin din : - neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile şi specificul noilor generaţii; - perpetuarea relaţiilor de dependenţă şi subordonare a elevilor faţă de profesori; - preponderenţa comunicării pe axa profesorelev; - atitudini de ignorare sau dispreţ ale profesorilor faţă de elevi; - evaluare neobiectivă, etichetarea, inducerea sindromului eşecului şcolar; - abuzul de măsuri disciplinare, sancţiuni inegale sau pedepse.
  • 7. Cauze individuale * Probleme de comunicare; * Complexe, toleranţă scăzută la frustrări; * Dificultăţi de adaptare la disciplina şcolară; * Imagine de sine negativă; * Instabilitate emoţională; * Instabilitate motrică; * Dificultăţi de concentrare; * Tulburări psihice grave. Cauze familiale * Preluarea unor modele de relaţionare din familie; * Condiţiile economice precare ale familiei; *Nivelul redus de educaţie a familiei; * Indiferenţa, grija insuficientă acordată copiilor şi educaţiei acestora; * Reacţii ale copilului la aşteptări prea înalte ale părinţilor; * Lipsa de supraveghere a copiilor, în cazul familiilor în care unul sau ambii părinţi sunt plecaţi temporar la muncă în străinătate. Cauze şcolare *Deficienţe de comunicare şi relaţionare în grup; *Programele şcolare prea încărcate şi programul supraaglomerat. *Climatul de competiţie din şcoală; *Managementul defectuos al clasei şcolare; *Decalajul între apiraţiile/ valorile elevilor şi oferta/ practica şcolară; *Nedreptatea profesorului; *Prejudecăţi ale profesorilor legate de apartenenţa etnică; *Imobilismul elevilor; *Funcţia de selecţie a şcolii;
  • 8. MĂSURI DE PREVENIRE * Respectarea prevederilor regulamentului şcolar; * Asistenţă acordată de consilierii şcolari atât elevilor cât şi părinţilor; * Implicarea şi responsabilizarea părinţilor; * Participarea şi implicarea elevilor în * Prezentarea unor studii de caz referitoare la violenţa şcolară şi la modalităţile de soluţionare; * Organizarea unor întâlniri şi discuţii cu reprezentanţi ai societăţii civile sau ai comunităţii; implicarea bisericii; * Elaborarea şi difuzarea de acţiuni sau proiecte care vizează reducerea cazurilor de violenţă; materiale informative în vederea conştientizării efectelor negative ale violenţei; * Realizarea periodică a unor evaluări * Introducerea în curriculumul psihologice ale elevilor; * Iniţierea şi derularea unor programe de la decizia şcolii (CDS) a unor teme privind: strategii de rezolvare a conflictelor,
  • 9. Intervenţii la nivel individual şi relaţional # Sancţionarea comportamentului violent şi a indisciplinei elevilor prin: observaţie individuală, mustrare în faţa clasei sau în scrisă, eliminarea de la cursuri pentru o perioadă determinată (3-5 zile), exmatricularea, pedepse fizice; # Identificarea şi consilierea elevilor cu manifestări de violenţă sau cu dificultăţi de adaptare la regulamentul şcolar; # Discuţii cu elevul, cu prietenii sau colegii Intervenţii la nivel comunitar şi social # Iniţierea unor programe de sensibilizare a comunităţii privind fenomenul de violenţă şcolară; # Dezvoltarea de parteneriate ale şcolii cu alte instituţii la nivel local- poliţie, jandarmerie, autorităţi locale, ONG-uri ; # Implementarea unui sistem de monitorizare la nivel naţional a fenomenelor de violenţă în şcoală; # Multiplicarea măsurilor de reducere a violenţei exprimată în mass-media – violenţă verbală, pornografie şi imagini cu conţinut violent; # Diversificarea programelor de asistenţă socială adresate familiilor dezavantajate din punct de vedere socio-economic.
  • 10. Opinii ale elevilor privind frecvenţa situaţiilor cu potenţial frustrant în mediul şcolar (%) Opinii privind prezenţa fenomenului de violenţă în şcoală
  • 11. Distribuţia principalelor categorii de cauze ale violenţei elevilor Cauze individuale ale comportamentelor violente ale elevilor, în opinia consilierilor şcolari
  • 12. CONCLUZII •Violenţa afectează viaţa tuturor celor care sunt martori la ea. Pentru copii, violenţa are urmări psihologice, emoţionale şi de dezvoltare. Chiar şi la copiii foarte mici, martori la violenţă, pot apare simptome de genul: anxietate, coşmaruri, regresie în limbaj sau în dezvoltarea motorie şi stres post-traumatic. De asemenea, încrederea în propria persoană sau în cei cu care vine în contact poate avea de suferit. •Tinerii care trăiesc într-un mediu armonios, echilibrat, cărora părinţii le-au impus un set de valori şi care nu sunt uşor influenţabili, vor avea puterea de a nu urma modelele negative ale grupului de referinţă sau cele promovate de mass-media. Mass-media reprezintă unul dintre factorii cei mai influenţi asupra comportamentului elevilor, atât prin valorile pe care le promovează, cât şi prin consecinţele asupra modului de petrecere a timpului liber. • Violenţa este o manifestare impulsivă, primară, necontrolată, a individului supus unei stări emotive explozive, la baza acesteia aflându-se o serie de factori de naturi diferite. Oamenii înzestraţi cu un anumit nivel cultural au şi ei porniri violente, impulsive, însă substanţa creeată în timp de un anumit mod de a judeca faptele şi propriile trăiri îi determină să adopte o atitudine controlată în abordarea şi soluţionarea conflictelor. •Violenţa conduce la o deteriorare a climatului şcolar, afectează raporturile elev-elev şi elev-profesor, generând sentimente de insecuritate, de teamă, de incertitudine, care influenţează negativ dezvoltarea normală a elevului.