SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 11
Downloaden Sie, um offline zu lesen
BIBLIOTECA
COMUNALĂ TINCA
Bibliotecar : Anca Marilena
O altfel de oră de limba română
Joi 14.03. și vineri
15.03.2013 elevii clasei
a VIII-a A aflați sub
îndrumarea doamnei
profesoare de limba
și literatura română
Martin-Toma Teodora
și-au desfășurat ora
de limba română în
incinta Bibliotecii
Comunale Tinca.

Tema activității a fost ,,INCURSIUNE ÎN MITOLOGIA
ROMÂNEASCĂ”. Copiii au lucrat împărțiți pe două grupe:
grupa roșie și grupa albastră. Fiecare grupă și-a ales un personaj
din mitologia românească pe care l-au prezentat apoi printr-o
lucrare PowerPoint ce a fost proiectată pe ecran.
Grupa roșie a ales să facă o lucrare despre creatura
mitologică SAMCA, iar grupa albastră a prezentat
CĂPCĂUNUL. Lucrările ambelor grupe au fost foarte bine
concepute, ținându-se cont că timpul realizării lor a fost foarte
scurt.
Prin punerea la dispoziție a cărților cu specific mitologic
românesc, a calculatoarelor și proiectorului aflate în dotarea
bibliotecii, am contribuit și eu la reușita orei de limba română.
Copiii au promis că vor repeta ori de câte ori vor avea ocazia acest
gen de activitate în BIBLIOTECA COMUNALĂ din TINCA.
În lumea poveștilor
Prima săptămână
a lunii aprilie s-a
desfășurat altfel în
toate instituțiile de
învățământ din țară,
cu programe relaxante
pentru toți copiii.
În cadrul acestui
program a fost inclusă
și Biblioteca Comunală,
ea fiind vizitată de mai
multe clase de elevi ai
Liceului din Tinca ,
însoțiți de profesorii diriginți.
Un
alt
grup
interesat de serviciile
Bibliotecii Comunale
Tinca a fost cel al
„piticilor”
de
la
Grădinița de copii din
Girișu Negru. Copiii
cu vârste cuprinse
între 2 și 6 ani au
venit
însoțiți
de
doamnele educatoare
Sarca Laura și Țărău
Camelia și au fost
foarte încântați să
vadă atât de multe cărți, să pună mâna pe ele și să le răsfoiască.
I-am așteptat cu planșe de desenat pe care le-am oferit copiilor și le-am
citit o poveste dintr-o carte cu multe imagini. Copiii s-au simțit foarte
bine și au promis că vor veni și cu părinții lor la bibliotecă.
Prima vizită în bibliotecă
În luna octombrie,
înainte de vacanța celor
mici, copiii clasei 0-stepby-step însoțiți de doamna
învățătoare Minodora
Popa au făcut prima lor
vizită la bibliotecă.
A fost o plăcere să vezi
pe fețele lor drăgălașe
uimirea și curiozitatea
la vederea cărților și a
calculatoarelor din
dotare.
Unii dintre ei au simțit nevoia de a pune degetul
pe literele de pe rafturi pe care le-au învățat deja.
Am făcut o scurtă prezentare a bibliotecii: le-am prezentat
modul în care sunt așezate cărțile pentru a putea fi găsite pe
raft cât mai ușor, cum trebuie să umblăm cu ele pentru a nu se
deteriora deoarece acestea se vor împrumuta și altor persoane
după returnare și respectul pe care trebuie să-l acordăm cărții.
După scurta
prezentare i-am
lăsat pe fiecare să
răsfoiască din
cărțile pe care și
le-au ales din raft ;
apoi le-am prezentat
programul educativ
Intuitext de pe
calculatoare.
La plecare le-am dăruit planșe de colorat cu tematica de Halloween
și i-am invitat la expoziția de carte pentru copii (achiziționate
recent ) care va avea loc pe data de 30.11.2013 la Centrul cultural
Tinca cu ocazia evenimentului intitulat ”Emoții de toamnă”.
Biblioteca Tinca

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Importanta cartii in viata
Importanta cartii  in viataImportanta cartii  in viata
Importanta cartii in viataEliza Voinea
 
Excursie in Bulgaria
Excursie in BulgariaExcursie in Bulgaria
Excursie in BulgariaMoisoc Diana
 
Finalizare proiect 016: Descriere
Finalizare proiect 016: Descriere Finalizare proiect 016: Descriere
Finalizare proiect 016: Descriere Sustin Educatia
 
Finalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiriSustin Educatia
 
Cartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica Panti
Cartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica PantiCartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica Panti
Cartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica PantiBiblioteci Bihorene
 
Parteneriatul educational Biblioteca -Scoala
Parteneriatul educational Biblioteca -ScoalaParteneriatul educational Biblioteca -Scoala
Parteneriatul educational Biblioteca -ScoalaProlibro
 
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...deleanului
 
Prezentare biblioteca publică Mândra
Prezentare biblioteca publică MândraPrezentare biblioteca publică Mândra
Prezentare biblioteca publică MândraClaudia Popescu
 
Copiii si Biblionetul - Turda
Copiii si Biblionetul - TurdaCopiii si Biblionetul - Turda
Copiii si Biblionetul - TurdaBiblionet
 
Prezentare biblioteca orășenească Rupea
Prezentare biblioteca orășenească RupeaPrezentare biblioteca orășenească Rupea
Prezentare biblioteca orășenească RupeaClaudia Popescu
 
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a cresteBiblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a cresteCudlenco Maria
 
Finalizare proiect 051: Descriere
Finalizare proiect 051: Descriere Finalizare proiect 051: Descriere
Finalizare proiect 051: Descriere Sustin Educatia
 
Finalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiriSustin Educatia
 
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolareAsociatia Bibliotecarilor RM
 
Finalizare proiect 012: Descriere
Finalizare proiect 012: DescriereFinalizare proiect 012: Descriere
Finalizare proiect 012: DescriereSustin Educatia
 
Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7adriana_bonciu
 
LA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenie
LA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenieLA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenie
LA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenieIonelia Serban
 

Was ist angesagt? (20)

Importanta cartii in viata
Importanta cartii  in viataImportanta cartii  in viata
Importanta cartii in viata
 
Excursie in Bulgaria
Excursie in BulgariaExcursie in Bulgaria
Excursie in Bulgaria
 
Finalizare proiect 016: Descriere
Finalizare proiect 016: Descriere Finalizare proiect 016: Descriere
Finalizare proiect 016: Descriere
 
Duplex profesional Chisinau 2010
Duplex profesional Chisinau 2010Duplex profesional Chisinau 2010
Duplex profesional Chisinau 2010
 
Finalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 016: Descriere, fotografii si multumiri
 
110 ani de lectura
110 ani de lectura110 ani de lectura
110 ani de lectura
 
Cartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica Panti
Cartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica PantiCartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica Panti
Cartea citită în copilărie - amintire veșnică Rodica Panti
 
Parteneriatul educational Biblioteca -Scoala
Parteneriatul educational Biblioteca -ScoalaParteneriatul educational Biblioteca -Scoala
Parteneriatul educational Biblioteca -Scoala
 
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...
 
Prezentare biblioteca publică Mândra
Prezentare biblioteca publică MândraPrezentare biblioteca publică Mândra
Prezentare biblioteca publică Mândra
 
Copiii si Biblionetul - Turda
Copiii si Biblionetul - TurdaCopiii si Biblionetul - Turda
Copiii si Biblionetul - Turda
 
Szonda Szabolcs
Szonda SzabolcsSzonda Szabolcs
Szonda Szabolcs
 
Prezentare biblioteca orășenească Rupea
Prezentare biblioteca orășenească RupeaPrezentare biblioteca orășenească Rupea
Prezentare biblioteca orășenească Rupea
 
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a cresteBiblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
Biblioteca-i locul sfânt unde-nveti a creste
 
Finalizare proiect 051: Descriere
Finalizare proiect 051: Descriere Finalizare proiect 051: Descriere
Finalizare proiect 051: Descriere
 
Finalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 051: Descriere, fotografii si multumiri
 
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
 
Finalizare proiect 012: Descriere
Finalizare proiect 012: DescriereFinalizare proiect 012: Descriere
Finalizare proiect 012: Descriere
 
Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7
 
LA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenie
LA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenieLA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenie
LA SCOALA ALTFEL invatam: Despre prietenie
 

Andere mochten auch

Andere mochten auch (9)

Xiaokang He 2010spring
Xiaokang He 2010springXiaokang He 2010spring
Xiaokang He 2010spring
 
Despre prietenie sapt casat 2013
Despre prietenie  sapt casat 2013Despre prietenie  sapt casat 2013
Despre prietenie sapt casat 2013
 
Plt
PltPlt
Plt
 
Portfolio
PortfolioPortfolio
Portfolio
 
24 ianuarie la Biblioteca Salonta
24 ianuarie la Biblioteca Salonta24 ianuarie la Biblioteca Salonta
24 ianuarie la Biblioteca Salonta
 
Public library of Filiasi
Public library of FiliasiPublic library of Filiasi
Public library of Filiasi
 
Minimal
MinimalMinimal
Minimal
 
Antonio Longobardo
Antonio LongobardoAntonio Longobardo
Antonio Longobardo
 
ASPECTE ALE DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN ACTIVITATEA CU COPIII DIN GRĂDINIȚĂ Ghe...
ASPECTE ALE DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN ACTIVITATEA CU COPIII DIN GRĂDINIȚĂ Ghe...ASPECTE ALE DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN ACTIVITATEA CU COPIII DIN GRĂDINIȚĂ Ghe...
ASPECTE ALE DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN ACTIVITATEA CU COPIII DIN GRĂDINIȚĂ Ghe...
 

Ähnlich wie Biblioteca Tinca

Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita BihorActivitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita BihorBiblioteci Bihorene
 
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” MarghitaBiblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” MarghitaBiblioteci Bihorene
 
Festivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturiiFestivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturiiCudlenco Maria
 
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Salonul de carte
Salonul de carteSalonul de carte
Salonul de carteAlba Iulia
 
Festivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și LecturiiFestivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și LecturiiCudlenco Maria
 
Festivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și LecturiiFestivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și LecturiiCudlenco Maria
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...VioletaVlasova
 
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteca publică din comuna Mândra
Biblioteca publică din comuna MândraBiblioteca publică din comuna Mândra
Biblioteca publică din comuna MândraClaudia Popescu
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...LiliaSergheevna
 
Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR” în cadrul Campan...
Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR”  în cadrul Campan...Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR”  în cadrul Campan...
Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR” în cadrul Campan...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Nr. 3, Septembrie-Octombrie
Nr. 3, Septembrie-OctombrieNr. 3, Septembrie-Octombrie
Nr. 3, Septembrie-OctombrieEugeniuCoseriu
 
Finalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiriSustin Educatia
 

Ähnlich wie Biblioteca Tinca (20)

Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita BihorActivitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
Activitᾰțile bibliotecii municipale lMarghita Bihor
 
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” MarghitaBiblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
Biblioteca Municipială ”Constantin Pavel” Marghita
 
Festivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturiiFestivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturii
 
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
Activități și servicii de succes: experiențe diseminate în cadrul conferințel...
 
Istoria Filialei Iosia
Istoria Filialei Iosia Istoria Filialei Iosia
Istoria Filialei Iosia
 
Eminescu poetul romanilor
Eminescu poetul romanilorEminescu poetul romanilor
Eminescu poetul romanilor
 
Eminescu poetul romanilor
Eminescu poetul romanilorEminescu poetul romanilor
Eminescu poetul romanilor
 
Salonul de carte
Salonul de carteSalonul de carte
Salonul de carte
 
Biblioteca Marghita
Biblioteca Marghita  Biblioteca Marghita
Biblioteca Marghita
 
Festivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și LecturiiFestivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și Lecturii
 
Festivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și LecturiiFestivalul Național al Cărții și Lecturii
Festivalul Național al Cărții și Lecturii
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
 
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
 
Voluntarii la Filiala A. Donici
Voluntarii la Filiala A. DoniciVoluntarii la Filiala A. Donici
Voluntarii la Filiala A. Donici
 
Biblioteca publică din comuna Mândra
Biblioteca publică din comuna MândraBiblioteca publică din comuna Mândra
Biblioteca publică din comuna Mândra
 
Biblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitateBiblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitate
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
 
Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR” în cadrul Campan...
Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR”  în cadrul Campan...Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR”  în cadrul Campan...
Evenimente organizate cu genericul „NOCTURNA BIBLIOTECILOR” în cadrul Campan...
 
Nr. 3, Septembrie-Octombrie
Nr. 3, Septembrie-OctombrieNr. 3, Septembrie-Octombrie
Nr. 3, Septembrie-Octombrie
 
Finalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 012: Descriere, fotografii si multumiri
 

Mehr von Biblioteci Bihorene

Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfeugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfEUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfBiblioteci Bihorene
 
Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Biblioteci Bihorene
 
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxThe Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxBiblioteci Bihorene
 
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii Biblioteci Bihorene
 
Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus  Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus Biblioteci Bihorene
 
Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Biblioteci Bihorene
 
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Biblioteci Bihorene
 
Charlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestCharlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestBiblioteci Bihorene
 
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiUltimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiBiblioteci Bihorene
 
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxColegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxBiblioteci Bihorene
 
White Nights of hell - prezentare de proiect
White Nights of hell  - prezentare de proiect White Nights of hell  - prezentare de proiect
White Nights of hell - prezentare de proiect Biblioteci Bihorene
 
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale  Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale Biblioteci Bihorene
 
Bibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBiblioteci Bihorene
 
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteci Bihorene
 

Mehr von Biblioteci Bihorene (20)

Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
 
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfeugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
 
Calendarul cultural 2024
Calendarul cultural 2024Calendarul cultural 2024
Calendarul cultural 2024
 
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfEUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
 
Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale
 
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxThe Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
 
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
 
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdfOferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
 
Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus  Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus
 
Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023
 
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
 
Charlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestCharlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, Budapest
 
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiUltimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
 
A magyar népviselet
A magyar népviseletA magyar népviselet
A magyar népviselet
 
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxColegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
 
White Nights of hell - prezentare de proiect
White Nights of hell  - prezentare de proiect White Nights of hell  - prezentare de proiect
White Nights of hell - prezentare de proiect
 
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale  Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 
Bibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturale
 
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
 
MOTIVE GEOMETRICE.pdf
MOTIVE GEOMETRICE.pdfMOTIVE GEOMETRICE.pdf
MOTIVE GEOMETRICE.pdf
 

Biblioteca Tinca

  • 3. O altfel de oră de limba română Joi 14.03. și vineri 15.03.2013 elevii clasei a VIII-a A aflați sub îndrumarea doamnei profesoare de limba și literatura română Martin-Toma Teodora și-au desfășurat ora de limba română în incinta Bibliotecii Comunale Tinca. Tema activității a fost ,,INCURSIUNE ÎN MITOLOGIA ROMÂNEASCĂ”. Copiii au lucrat împărțiți pe două grupe: grupa roșie și grupa albastră. Fiecare grupă și-a ales un personaj din mitologia românească pe care l-au prezentat apoi printr-o lucrare PowerPoint ce a fost proiectată pe ecran.
  • 4. Grupa roșie a ales să facă o lucrare despre creatura mitologică SAMCA, iar grupa albastră a prezentat CĂPCĂUNUL. Lucrările ambelor grupe au fost foarte bine concepute, ținându-se cont că timpul realizării lor a fost foarte scurt.
  • 5. Prin punerea la dispoziție a cărților cu specific mitologic românesc, a calculatoarelor și proiectorului aflate în dotarea bibliotecii, am contribuit și eu la reușita orei de limba română. Copiii au promis că vor repeta ori de câte ori vor avea ocazia acest gen de activitate în BIBLIOTECA COMUNALĂ din TINCA.
  • 6. În lumea poveștilor Prima săptămână a lunii aprilie s-a desfășurat altfel în toate instituțiile de învățământ din țară, cu programe relaxante pentru toți copiii. În cadrul acestui program a fost inclusă și Biblioteca Comunală, ea fiind vizitată de mai multe clase de elevi ai Liceului din Tinca , însoțiți de profesorii diriginți.
  • 7. Un alt grup interesat de serviciile Bibliotecii Comunale Tinca a fost cel al „piticilor” de la Grădinița de copii din Girișu Negru. Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani au venit însoțiți de doamnele educatoare Sarca Laura și Țărău Camelia și au fost foarte încântați să vadă atât de multe cărți, să pună mâna pe ele și să le răsfoiască. I-am așteptat cu planșe de desenat pe care le-am oferit copiilor și le-am citit o poveste dintr-o carte cu multe imagini. Copiii s-au simțit foarte bine și au promis că vor veni și cu părinții lor la bibliotecă.
  • 8. Prima vizită în bibliotecă În luna octombrie, înainte de vacanța celor mici, copiii clasei 0-stepby-step însoțiți de doamna învățătoare Minodora Popa au făcut prima lor vizită la bibliotecă. A fost o plăcere să vezi pe fețele lor drăgălașe uimirea și curiozitatea la vederea cărților și a calculatoarelor din dotare. Unii dintre ei au simțit nevoia de a pune degetul pe literele de pe rafturi pe care le-au învățat deja.
  • 9. Am făcut o scurtă prezentare a bibliotecii: le-am prezentat modul în care sunt așezate cărțile pentru a putea fi găsite pe raft cât mai ușor, cum trebuie să umblăm cu ele pentru a nu se deteriora deoarece acestea se vor împrumuta și altor persoane după returnare și respectul pe care trebuie să-l acordăm cărții.
  • 10. După scurta prezentare i-am lăsat pe fiecare să răsfoiască din cărțile pe care și le-au ales din raft ; apoi le-am prezentat programul educativ Intuitext de pe calculatoare. La plecare le-am dăruit planșe de colorat cu tematica de Halloween și i-am invitat la expoziția de carte pentru copii (achiziționate recent ) care va avea loc pe data de 30.11.2013 la Centrul cultural Tinca cu ocazia evenimentului intitulat ”Emoții de toamnă”.