dggf

1. 19
LICEUL DE ARTǍ RÂMNICU VÂLCEA
Profesor BǍRBUŞ LILIANA
CLAVECINUL
Clavecinul ( fr.clavecin ; it. arpicordo, calvicembalo ; germ. Kielfugel,
Klavizymbal ; engl. hapsichord) este un instrument muzical cordofon cu claviatură
deosebit de răspândit între secolele XVI - XVIII avându-l ca strămoş îndepărtat
probabil „clavicordul fără bare”.
Generalităţi
Clavecinul este instrumentul muzical cu corzile „ciupite” şi claviatură, care
poate deţine două claviaturi iar în unele cazuri de excepţie chiar trei claviaturi.
Corzile sale sunt subţiri, din metal care sunt supuse vibraţiilor prin aşa – numitele
micile piese numite „sautereaux” (săltăreţe).
Fiecare piesă „sautereaux” este armată de un aşa numit „cioc”(fr.bec) sau
„plectru”( fr. plectre, cf. lat.plectrum, germ. plektron = mică placă de metal, de lemn,
etc, ascuţită la capăt, cu care se ciupesc coardele la unele instrumente; numită şi pană)
– având rolul de a pişca corzile precum se utiliza la vechiul instrumentul muzical cu
coarde numit „luth”, asemănător lăutei de azi ( a cărui tuşeu muzical poate fi oarecum
asemănător).
Sunetele emise ale clavecinului sunt amplificate de către cutia în care sunt
aşezate corzile şi care reprezintă totodată şi cutia de rezonanţă a instrumentului.
Alte instrumente cu corzile „cuipite” şi care fac parte din familia clavecinului
sunt : clavicytheriumul, spinetta, virginalul, muselaarul, ottavino (virginal la octavă).
Termenul generic de „clavecin” poate desemna pe fiecare dintre acestea.
Claviciterium Spinetta Virginal Gravicembalo
Clavecinul a fost singurul instrument muzical începând din secolul al XVI – lea
şi până în secolul al XVIII-lea care a fost solicitat cu interes în arta componistică a
vremii. Mai târziu prin evoluţia muzicală ceea ce a permis apariţia aşa – numitului
„piano – forte”, fapt datorat maestrului italian Bartolomeo Cristofori prin
perfecţionarea clavicordulul cu bare, clavecinul fiind apoi neglijat în secolul al XIX-
lea de către compozitorii vremii, considerat a fi un instrument depăşit. El a fost repus
în valoare la începutul sec. XX , înscriindu-se în mişcarea de „redescoperire a muzicii
vechi”.
Dintre compozitorii care au scris pentru acest instrument se numără şi compozitorii
clasici ca: Joseph Haynd , Wolfgang Amadeus Mozart.

2. 19
Clavecinul în stil flamand
Manualul ( lat. manus „mână”) este mecanismul care se regăseşte la
instrumentele cu taste : orgă, clavecin, claviatura sau ansamblul claviaturilor, denumite
astfel pentru a se deosebi de pedalier.
Pedalierul (la orgă) reprezintă un ansamblu de pedale corespunzătoare
sunetelor grave. Totodată reprezintă o claviatură de pedale ataşată pianului, conectată
la mecanismul acestuia.
De asemenea pedalierul provenea ( ger.Pedalklavir) – un pian „bas”, numit
astfel de inventatorii săi Playel, Wolf, & Cie .( J. S. Bach folosea un clavecin cu două
rânduri de taste şi pedale; câteva piese : „Sonata în Re major şi două fugi în La
major”– sunt lucrările în care unele note aproape de final sunt scrise pentru a fi
executate cu ajutorul pedalierului.)
Revenind la manualul care prin utilizarea lui făcea posibilă departajarea
intensităţilor, oferind o mai bogată registraţie. Se poate men iona faptul că în secolul aț
XIV-lea clavecinele deţinea două, maxim trei manuale.
Expresia manualier – desemnează o execuţie exclusivă cu ajutorul manualelor
(chiar şi în pasajele ce s-ar preta execuţiei cu pedalierul)
„Vechiul mare clavecin” - avea aproximativ 2 - 2,5 metri lungime şi un metru
lăţime. Claviatura sa cuprindea aproximativ 5 octave şi nu a fost niciodată
standardizată (precum este astăzi la pianul modern ce cuprinde în general 7 octave) a
cărei structuri era în totalitate din lemn ( neavând nici un cadru metalic spre deosebire
de pianul modern).
Corzile clavecinului sunt în număr de două sau trei pentru o singură notă,
alcătuite dintr-un simplu fir metalic ( cu dimensiunea de 0,18 – 0,68 mm) şi pot fi din
fier, alamă, bronz sau cupru şi sunt organizate în funcţie de lungimea lor , spre cele
mai mari ca dimensiune.
Corzile prezintă două puncte de fixare a lor, unul la coada , la curbura
instrumentului iar celălalt aproape de claviatură unde sunt înfiletate pe nişte aşa – zise
cuie metalice, care permit reglarea tensiunii corzilor şi deci şi redarea înălţimii
sunetului emis prin ciupirea corzilor.
Clavecinul în senso stricto are forma
unei harpe dispusă pe orizontală, într-o
cutie de rezonanţă, de forma unei aripi,
aşezată pe nişte picioare de lemn.
Coardele duble metalice, cu
extinderea între Do ( Fa) – do2 – erau
ciupite cu ajutorul penelor acţionate printr-
un mecanism legat de una sau două sau trei
manuale ( este mecanismul ce dă
posibilitatea departajării (etajării)
intensităţilor sunetelor cât şi o mai bogată
registraţie.

3. 19
Vibraţiile corzilor sunt transmise cutiei de rezonanţă a cărui rol este de
amplificare a sunetelor. Cutia de rezonanţă este întotdeauna din lemn ( de brad sau
chiparos) şi ocupă întreaga suprafaţă a instrumentului. Ea este descoperită printr-un
capac de forme diferite în funcţie de modelul şi ţara unde a fost construit clavecinul.
Capacul clavecinelor flamande şi franceze erau deseori ornate cu modele
florale, insecte păsări… pe când cele italiene şi engleze preferau lemnul simplu fără
ornamente.
Una din particularităţile clavecinului este aceea că printr-un singur atac al tastei
asupra unei corzi sau mai multe deodată pot rezulta sonorităţi diferite (împreună sau
separat). Acest sistem este analog cu cel al orgilor, dar numărul de registre posibile nu
depăşeşte numărul de cinci. Utilizarea acestor registre în execuţia muzicală permite
realizarea unor intensităţi şi timbre diferite.
În Franţa utilizarea registrelor a fost catalogată în funcţie de sonoriţăţile pe care
acestea le puteau oferi astfel :
- sonoritatea obişnuită sau asemănătoare unei „pene” (fr.plume)
- unisonul sau caracteristica „spinettei”
- octava sau mica octavă
- sonoritatea de „luth”
- sonoritatea gravă de ( fr.buffle)
Clavecinele anglo – saxone prezintă o serie de pedale, care pot face analogia cu
registrele orgilor , emiţând sunetele cu înălţimi asemănătoare orgilor ( utilizând 16
pedale, 8 pedale (fiind cele mai obişnuite ) sau 4 pedale.
- Spinetta ( virginalul, muselaarul, ottavino-ul) – deţin un singur rând de
coarde ( şi pot avea doar două „registre” cu sonorităţi de „luth” sau
„hapsichord”)
- Clavicyteriumul – prezintă o claviatură cu doar două rânduri de coarde,
având trei registre: principal, unison şi cea de „luth”, fapt datorat celor două
rânduri de coarde.
- Clavecinul posedă uneori două claviaturi şi atunci deţine trei coarde, ceea
ce-i conferă patru sonorităţi : principal – unison - octavă – luth (adăugându-
se şi sonorităţile grave de „buffle”)
Schimbarea aşa numitelor „maniere” se realiza prin nişte manete situate dedesubtul
instrumentului muzical, ca spre finele sec. XVIII-lea clavecinele franceze să
utilizeze aşa numitele „genouilleres”(genunchiere).
Acordajul:- astăzi înlinii mari clavecinele sunt acordate după diapazonul
„barocului” care indica nota „la”la 414 Hz ( înainte de anul 1800 dată la care raportăm
sunetul La3 fixat la 440 Hz, un diapazon universal nu exista atunci, astfel sunetul „la”
varia de la un oraş la altul asemănător şi orgilor de atunci).
Diapazonul modern de 440 Hz a devenit universal odată cu lucrările şi
dezvoltarea instrumentelor secolului XX.
Diferenţa dintre cele două diapazoane este doar de un semiton. Unele clavecine
dispuneau de un sistem rudimentar care permitea o deplasare a mecanismului încât
nota „la” se va auzi ca un „si bemol”.
Comparativ cu acordajul actual, clavecinul nu deţine un acordaj temperat egal,
decât atunci când el este utilizat într-un ansamblu muzical modern. Principiul
acordajului temperat intră în utilizare începând cu secolele XVII şi XVIII când se
foloseau :

4. 19
- temperajul mesotonic ( care reprezenta un acordaj temperat pornit de la
gama lui Pitagora; adjectivul „mesotonic”- indică faptul că toate tonurile
sunt egale, a cărui inventator a fost Pietro Aron ce l-a utilizat la Veneţia în
1523, utilizat fiind la finele perioadei numite Renaştere cât şi în perioada
Barocului muzical)
- temperajul inegal ( care reprezenta o diviziune a octavei şi care se bazează
pe prioritatea acordată anumitor intervale în funcţie de frecvenţa lor de
utilizare).
A propos de clavicord şi clavecin Carl Philipe Emanuel Bach afirma: „ cele două
tipuri de instrumente trebuie să fie bine temperate: acordând cvartele şi cvintele cu
terţele majore şi minore în acorduri, pentru a slăbi uşor exactitatea cvintei, în aşa fel
încât urechea să poată percepe 24 de tonuri, sunete toate utilizabile”. Acest lucru face
ca cele 24 de tonuri utilizabile să nu aibă aceeaşi culoare, ca aceea a clavecinului bine
temperat de mai târziu.
Adepţi şi teoreticieni ai acordajului inegal au fost :
- Andreas Werckmeister (1961 în lucrarea „Musicalische Temperatur.”),
- Lambert Chaumont (1695 – a adus o ameliorare a acordajului mesotonic cu ¼
comă), Jean Philippe Rameau (1726 în lucrarea „Nouveau système de musique
théorique”- în care pune bazele acordului perfect major, lucrare a căror principii vor fi
dezvoltate ulterior în „Traité de l'harmonie réduite à ses principes naturels”- 1722 în
care este explicată teoria muzicală asupra rezonanţei corpurilor sonore, şi în lucrarea
„Nouveau système de musique théorique,”- 1726 asupra armoniei tonale),
- Michel Corrette (1707 – 1795) în 1753 face precizări asupra acordajului fiind
foarte apropiat de cel al lui L. Chaumont ;
- Friedrich Wilhelm Marpurg (1718 - 1795), autorul teoriei basului cifrat, în
lucrarea sa „Principiile clavecinului” adică „Anleitung zum Klavierspielen”-1756 ;
Odată cu apariţia acordajului temperat, cunoscut şi menţionat încă din secolul
al XVI-lea de către Mersenne şi Praetorius prin care s-a divizat octava în 12
intervale(semitonuri) cromatice toate egale, această idee simplă a permis tuturor
compozitorilor , transpoziţii şi modulaţii inimaginabile până atunci, dar având un
inconvenient dând tonalităţilor culori asemănătoare.
Apropos de clavicord şi clavecin Carl Philipp EEmanuel Bach (compozitor iș
clavecinist, fiul lui Johann Sebastian Bach) în „Essai sur la vraie manière de jouer des
instruments à clavier”, edi ia Jean-Claude Lattès en français, 1979, p. 36.) afirmăț
faptul că : „Cele două tipuri de instrumente ar trebui să fie bine temperate : acordând
cvartele şi cvintele, cu terţele majore şi minore, realizând acorduri perfecte majore sau
minore, astfel încât urechea să nu perceapă disonanţe între cele 24 de semitonuri în
utilizarea lor”
Originile clavecinului trebuie căutate încă din Evul Mediu : fiind vorba de
evoluţia „psalterionului”la care a fost adaptată o tastatură.
Cele mai vechi documente s-au găsit în secolul al XVI-lea, dar e foarte posibil
ca principiul să fi fost inventat înainte. Acest secol a văzut multe progrese în arta
ceasornicăriei, sau în alte domenii ale mecanicii făcând o distincţie între clavecin şi
psalterion.
Un manuscris în latină a lui Arnault de Zwolle, datând din jurul anului 1440,
include scheme detaliate ale „clavicimbalum” şi patru dispozitive de „ciupire „ a
corzilor lovite prin aşa –numitele „sautereaux”.

5. 19
Cel mai vechi clavecin care s-a păstrat până în prezent este de factură italiană şi
datează din anul 1521, fiind construit de către Jérôme de Bologne şi este conservat la
Londra la „Victoria and Albert Museum”.
„Royal Academy of Music” posedă un ciudat instrument pe verticală un
„clavicytherium”a cărei datare trebuie să fie anterioară şi căruia îi lipseşte mecanismul.
De remarcat este faptul că la muzeul din Pérouse se găseşte o „spinetă” ce
datează din anul 1493. Constructorii de instrumente italieni au realizat instrumente
foarte uşoare cu o singură tastatură şi cu cozi în tensiune moderată, instrumentele
italiene având un sunet plăcut, dar lipsite de forţă, putere, ele fiind doar instrumente de
acompaniament.
O schimbare decisivă a avut loc la Anvers Franţa în jurul anilor 1580 sub
constructorul de clavecine Hans Rukers şi familia sa, alături de Ioannes Couket a cărei
producţii de instrumente muzicale se apropie de 130 realizate între 1580 -1680, printre
care se regăsesc spinetele, virginalurile, hapsichordurile, şi clavecinele simple cu una
sau două tastaturi ( o tastatură în C – Do major, independentă de o altă tastatură în Fa
major).
Instrumentele lor erau mult mai solide, cu corzi mult mai lungi, a căror lungime
se măreşte spre sunetele grave, a cărei cutii de rezonanţă era mult mai mare, care redau
sonorităţi ample, am spune nobile, şi care uneori deţineau două claviaturi, în general
transpozitorii (la intervale de cvartă) şi care se puteau acupla.
Mai târziu cea de a doua claviatură era utilizată pentru transpoziţie,
schimbărilor de sonoritate. Clavecinul flamand va servi ca model de dezvoltare a
clavecinelor din Europa de vest (în principal Franţa, Anglia, Germania.
Sonorităţile clavecinelor celor ale lui Hans Rukers şi ale lui Ioannes Couket au
fost cele mai căutate de marii maeştrii instrumentişti ai acelui timp.
„Epoca de aur”- secolele XVII şi XVIII
Aceasta reprezintă marea epocă a clavecinului, atât în ce priveşte construcţia
acestuia cât şi a claveciniştilor care duc la apogeu arta clavecinistă prin repertoriile lor.
Clavecinul devine un instrument de prestigiu care se regăseşte în castelele
palatele, locuinţele burgheilor, a nobilimii i a familiilor regale, luând parte la viaţaș
muzicală bogată cele animă, cât i a copiilor claselor privilegiate ce îşi pot permite deș
a lua lecţii de instrument cu cei mai buni maeştri.
Se disting cinci şcoli naţionale de constructori de clavecine ale acestei epoci :
1. Italie (cu centrele principale :Veneţia, Milano, Florenţa, Roma, Neapole)
2. Flandra : (Anvers ce cea mai celebră familie de fabricanti de
instrumente : les Ruckers et Couchet, apoi Moermans, Dulcken…) ;
3. France (cu sediul principal la Paris : familiile les Denis, Blanchet,
Taskin, Hemsch…) ;
4. Anglia în principal cu cei din Londa, (Shudi, Kirckman…) ;
5. Germania cu sediul la Hambourg (Fleischer, Hass, Zell), Berlin
(Mietke), Dresde (Gräbner)…

6. 19
În afara acestor regiuni se produc puţine instrumente, clavecine. Unele
instrumente iberibe (portughezem spanilole) sunt inflenţate de modelele italiene şi sunt
foarte reduse ca număr.
Primele cinci şcoli naţionale sunt foarte bine delimitate, având şi dispunând de
numeroase variante de clavecine, datorate talentului şi imaginaţiei constructorilor
acestora.
Forme tipice de clavecine
Italian Flamand German
Francez
Englez
Clavecinul italian
Începând cu secolul XVI şi până în secolul al XVIII-lea, Italia a fost cel mai
mare centru de fabricaţia al clavecilor din întraga Europă. Instrumentele sunt
caracterizate, de tipul lor de atac şi precizia acestuia destinate în special la realizarea
de „Basso continuo”.
Mai mult decât atât, relativ puţini artişti italieni s-au dedicat ei înşişi exclusiv
acestui instrument, în număr proporţional cu numărul de muzicieni italieni pe tot
parcursul perioadei barocului muzical.
Clavecinul tipic italian are un capac ce se deschide lateral de forma unui perete
foarte subţire din lemn de chiparos, a cărei construcţie evocă vioara.
Acest instrument fragil nu este decorat şi este alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă
solidă, cu funcţie utilitară la originea ei, şi care de-a lungul timpului şi a căror
decoraţiuni deţine o importanţă din ce în ce mai mare în timp.

7. 19
În ceea ce privesc decoraţiunile :
- Cutia de rezonanţă este realizată dintr-un material de lemn brut, şi este
decorată cu o rozetă de pergament tăiat în mai multe straturi, cu motive
geometrice uneori foarte elaborate ;
- Clavecinul este susţinut, cutia acestuia de rezonanţă este aşezată pe nişte
picioare, de multe ori constând în trei picioare, mai mult au mai puţin
În general clavecinul italian deţine
doar o singură claviatură, cu două manuale
care operează la unison, a căror registre nu
sunt mobile şi uneori sunt dispuse oblic
(nefiind paralele cu tastatura) şi a cărui
procedeu de fabricaţie este extrem de
sofisticat.
Claviatura e proeminentă (pe consolă)
în faţa cutiei de rezonanţă.
Corzile clavecinului sunt din alamă,
lungimea lor variază spre registrul grav, cu
variaţii de diametru spre registrul grav..
Forma clavecinului este alungită dar
curbele sale sunt ascuţite, colţuroase.
Clavecinul italan a lui Pietro Faby (1677) este cel men ionat anterior iar acesta esteț
un alt exemplar de clavecin italian
Corpul sau caseta externă,
prezintă cele mai variate şi bogate
ornamentări decorative cu accent pe
materiale pre ioase şi basoreliefuri.ț
Dizarnerii acestor opere au realizat
splendide decoraţiuni, o serie de
încrustări pe diferite modele din
materiale cu desene geometrice
(numite frisaje), figurative sau
abstracte, care sunt lipte pe mobilierul
din lemn al clavecinelor, realizând
sculpturi aurite, inscrustaţii din
materiale preţioase, sideful gravat,
pielea de şarpe, şopârlă, broască etc.,
pietrele fine preţioase, perlele, nu
lipsesc.

8. 19
„ coloane ”, a căror lucrătură poate fi considerată a fi o adevărată artă în
sine extrem de exuberantă ;
Clavecinul flamand
Clavecinul flamand (copie veche) – este cel prezentat anterior.
Spre deosebire de clavecinul italian, clavecinul flamand este un instrument
muzical solid, cu o cutie de rezonanţă realizată dintr-un material dur, lemn de tei sau
plop. Uneori partea inferioară a clavecinului se sprijină pe nişte atele ce ţin locul
picioarelor acestuia.
Deseori clavecinul flamand nu deţine decât o singură tastatură, ce acţionează
două execuţii la unison, sau o execuţie principală însoţită de o sonoritate la octavă,
dispunând de registre mobile în paralel cu tastatura acestuia, care este readusă în cutia
de rezonanţă. Măsura corzilor ( din oţel sau alamă) est destul de mare, cu progresia
spre registrul grav, a căror variaţi de diametru permite instrumentului de a avea forma
alungită caracteristică acestuia.
Există şi clavecine cu două rânduri de taste, ca au la origine două manuale cu
rol transpozitoriu ( o claviatură în Do major, cealaltă acuplând tonalitate Fa major).
Marginile cutiei de rezonanţă sunt de dimensiuni variabile dar destul de rigide.
Piedestalul reprezintă o „capră de sprijin”, ce formează un grilaj de picioare din lemn
lăcuite cu ceară, sub forma unei traverse orizontale, sau a unei balustrade.
În ceea ce privesc decoraţiunile :
- cutia exterioară este pictată în maniera de imitare a marmorei sau a
motivelor de feronerie, dar neexistând motive scoase în relief. Interiorul
capacului este realizat din hârtie decorativă cu motive arabescuri, delfini
stilizaţi ş.a. Capacul este realizat din două secţiuni care sunt articulate şi
care prezintă o inscripţie „ o maximă ” în limba latină.
- cutia de rezonanţă este decorată cu motive florale stereotipe, cu rozetă
aurită, ce poartă marca sau iniţialele constructorului acelui instrument.
Clavecinul flamand
reprezintă polul opus al
clavecinului de factură italiană.
Celelalte şcoli naţionale (Franţa,
Germania, Anglia) sunt legate de
vechile tradi ii i variante locale.ț ș
Cele mai numeroase
instrumente păstrate până azi sunt
cele realizate de familia Ruckers, a
cărei producţii de clavecine
reprezintă arhetipul acestei şcoli.

9. 19
Clavecinul francez
De i clavecinele flamande au satisfăcut această cerin ă, clavecinul francez î iș ț ș
va dezvolta caracteristicile sale proprii
Producţia de clavecine s-a realizat în special cu sediul central la Paris în sec.
XVIII-lea.
Astfel se pot menţiona ca importanţi constructori de clavecine familiile Denis,
Bellot, Jean-Antoine Vaudry. Alţi realizatori la Lyon ( ca :Gilbert Desruisseaux, mai
târziu Pierre Donzelague), la Toulouse (Vincent Thibaut) — Instrumentele care datau
acestei perioade sunt extrem de rare şi nici unul nu precede anul 1648.
Clavecinul tipic francez al sec. XVIII este un instrument cu două tastaturi a
căror structură reaminteşte foarte mult de clavecinele flamande.
Astăzi Claude Mercier-Ythier (născut la Cannes (Fran a) înț 1931), pasionat de
muzica veche a construit primul clavecin francez la vârsta de 18 ani împreună cu
prietenii său, ca ulterior să se consacre realizării şi recondiţionării de clavecine, şi care
după 54 de ani de activitate , acestea s-au bucurat a lua parte la peste 9000 de concerte
şi peste 700 de înregistrări.
Rozeta sigla lui Claude Mercier-Ythier
O caracteristică a instrumentului francez erau dimensiunile sale el fiind mult
mai voluminos , mai greu, decât instrumentul flamand i pentru a fi în concordan ă cuș ț
aşa-ziselor „ cerinţe moderne”, clavecinului francez de ine o a doua tastatură, fieț
pentru creşterea dimensiunilor registrelor, fie ajutând dispozitivele sale pentru o mai
Putem afirma existenţa
realizării de clavecine în Franţa
înaintea instrumentelor flamande dar
care au avut o mult mai mare
influenţă asupra acestora decât
modele realizate în Italia.
Compozi iile muzicale aleț
Louis François Couperin, Jacques
Campion Chambonnière şi Jean-
Philippe Rameau au necesitat o
gamă de sunete foarte bogate,
colorate, nuan ate.ț
Claude Mercier-Ythier a scris în1990
prima lucrare franceză asupra instoriei şi
construcţiei de calvecine „Les clavecins ” în
Editions Vecteurs.

10. 19
rapidă schimbarea a acestor registre. Rafinamentul construc iei, sunetul cald îi dauț
acestuia nota sa de elegan ă bine meritată.ț
Aceasta reprezintă o claviatură dublă
Această renovare poate lua mai multe forme:
• mici trăsături: extinderea numărului de tuşeuri pe tastatură, transformându-l dintr-o
claviatură transpozitorie, într-o claviatură armonică, fără a schimba carcasa.
• o renovare majoră: este extinderea carcasei şi implicit a cutiei de rezonanţă,
adăugând o a doua tastatură, ş.a. Marea renovare s-a datorat marilor experţi din
domeniu.
Acesta este un minunat clavecin care se regăse te la „Palatul Thoiry” din Fran aș ț
.
În continua căutare a unei excelente expresivităţi, clavecinul francez a dat
naştere în sec. al XVIII-lea, la multiple inovaţii, cum ar fi „genunchere cu
tampoane”pentru o schimbarea rapidă a registrelor, precum i a a-numitulș ș plectrum (o
mică placă de metal, lemn, ascuţită la un capăt , cu care se ciupesc coardele unui
instrument, numit şi pană) din piele de bivol..
În ciuda unei producţii importante de instrumente, ne-au rămas relativ puţine
instrumente de factură franceză , fapt datorat marilor distrugeri pe care le-a produs
Revoluţia franceză de la 1789.
Principalii „manufacturieri”, constructori de
clavecine ai sec. XVIII au specializat, au reînnoit
clavecinul flamand în special pe cel ale familiei Ruckers.
Calitatea sonoră şi preţul exorbitant a condus la
prelucrarea fabricării de clavecine.
i a le cărui decoraţiile seȘ
armonizează perfect cu restul
mobilierului, fiind superb aurite, cu
mici sculpturi, picturi, cutia de
rezonanţă având o decoraţiune florală
de mare rafinament.
În interiorul capacului
clavecinelor franceze se regăseşte
adesea un tablou ( o pictură) pentru
care se va apela la cei mai renumi iț
pictori ai vremii.
Pictura Christophe Huet

11. 19
Printre numele mari de constructori francezi de clavecine se numără :
• familia Blanchet ;
• Jean-Henri Hemsch ;
• Pascal-Joseph Taskin.
Clavecin Dumont Clavecin Ruckers/Taskin Clavecin Goujon/Swanen Clavecin Hemsch
Clavecinul german
Hieronymus Albrecht Hass a realizat instrumente de o excepţională
complexitate, confecţionând un clavecin unic cu trei rânduri de tastaturi, cinci jocuri
de corzi ce multiplică registrele prin aşa – numitele „sautereaux” ce ciupesc corzile în
diferite locuri, obţinând uneori sunete de flaute alteori sunete nazale şi două cutii de
rezonanţă.
Germania nu a reprezentat una din
centrele importante de producţie a
clavecinelor, dar întâlnim instrumente
vechi de o mare diversitate, cu mari
influenţe franceze şi flamande.
Instrumentele fabricate în sudul
Germaniei au un aspect mai puţin
elaborat, decât cele din nordul Germaniei.
Cele mai renumite clavecine le
regăsim la Hamburg ale constructorului
Hieronymus Albrecht Hass.
Acesta reprezintă clavecinul lui Mietke 1702

12. 19
Clavecinele hamburgheze prezintă adesea o atelă dublă curbată care face parte
din coada instrumentului : aceasta fiind i forma instrumentelor de la începutulș
secolului XX, ele ne regăsindu-se în Saxonia i Germania meridională, având o alurăș
mult mai grandioasă, masivă.
Clavecinul englez
Cei mai celebri constructori de clavecine au fost de origine continentală :
Kirckmann (german), Burkart Shudi (elve ian-german , ce va emigra la Londra,ț
renumit prin crea ia sa de clavecine).ț
Această varietate a fost
îmbogăţită de planul corzilor clasice,
cu rânduri suplimentare de corzi.
Problemele de construcţie au
fost strălucit rezolvate de constructorii
familiei Hans de Hamburg care au
construit celebrele clavecine cu trei
tastaturi cu două tipuri de sonorităţi,
una nazală iar a doua de lăută.
Germania prezintă o
eterogenitate de tradiţii legate de
autonomia provinciilor sale.
Constructori celebri de
clavecine de origine germană : familia
Fleischer, Christian Zell ca şi celebri
saxoni: familia Gräbner,
Michael Mietke[]
, Gottfried Silbermann
( ultimii renumi i creatori de orgi)ț
Clavecinul lui Vater 1737
Clavecinul englez a fost
clavecinul care s-a inspirat din
caracteristicile clavecinului din Flandra.
O trăsătură distinctă a acestei „ coli” aș
fost placarea cutiei cu furnir din lemn de
nuc i mahon.ș
Prezen a celor două tastaturi auț
rolul de a crea două tipuri de
sonorită i,cea de a doua înlocuiaț
sonoritatea nazală cu cea de octavă.
Cutia de rezonan ă este aproapeț
întotdeauna fără decora iuni prezentândț
doar rozeta cu ini ialele autorului.ț

13. 19
Odată cu sfâr itul secolului al XVIII-lea, creatorii de clavecine englezi aduc oș
serie de modificări, prin dispozitivele pe care le aplică ce servesc expresivită iiț
interpretative : pedalele pentru schimbarea registrelor, „machine –stop” ce permite
schimbarea rapidă de registre, „obloanele vene ieneț ”(1769) plasate deasupra cutiei de
rezonan ă cu rolul de a modifica volumul sonorită ilor obi nuite.ț ț ș
Anul 1789, Revolu ia din Fran a va da o lovitură fatală instrumentuluiț ț
considerat cel mai prestigios al epocii baroce, el fiind considerat ca un simbol al
„Vechiului Regim”, datorită faptului că soarta sa a fost legată de cea a monarhiei.
Proprietă ile condamna ilor i a emigran ilor au fost confiscate (existând dovezi deț ț ș ț
atestare a faptului că o duzină de clavecine au fost arse în curtea Conservatorului din
Paris).
O istorioară anecdotică precizează faptul că la moartea lui Louis al XVI-lea
instrumentele au fost pictate în culoarea neagră, ca un semn de doliu.
Clavecinul începe apoi să fie considerat ca un instrument demodat, retras, utilizat
doar ca element decorativ.
Instrumentul - clavecin nu dispare în totalitate, el fiind utilizat aproape până la
începutul secolului al XIX-lea în Italia, Anglia coexistând în acela i timp cu a a -ș ș
numitul „piano-forte”.
Dispari ia sa rapidă coincide cu schimbările estetice, politice i filozofice de laț ș
finele sec. al XVIII-lea, când se face trecerea la perioada numită „clasică”(cea a lui
J.Haydn, W.A. Mozart i L.v. Beethoven) i mai ales cu apari ia curentului romanticș ș ț
în artă.
În perioada romantică, dispar i compozi iile pentru clavecin.ș ț
Ultimele clavecine „antice” au fost cele construite de Kirkman la Londra, la
începutul sec. al XIX-lea.
Clavecinul modern
La sfâr itul sec. Al XIX-leaș
constructorii de clavecine au fost
tenta i să aplice noile tehnicț
„manufactoriale” ale pianului fără a
avea un real succes în acest sens.
Vechiul instrument î iș
regăse te progresiv utilizarea gra ieș ț
constructorilor de instrumente i aș
muzicologilor secolului XX.
Revenirea treptată a acestui
instrument de-a lungul sec. XIX iș
până astăzi demostrază pertinen aț
acestui minunat instrument.

14. 19
Sonoritatea metalică i extrem de redusă a clavecinului poate justifica dispari iaș ț
acestuia la finele perioadei barocului, el neputându-se confrunta cu sonorită ile masiveț
ale unei orchestre. Intensitatea redusă a sunetelor clavecinului ca de altfel i cele aleș
ghitarei sau harpei le fac incapabile de a lupta cu orchestrele moderne.
Sonoritatea sa delicată se combină admirabil cu forma iile camerale, mici,ț
reduse ca număr de instrumenti ti din epoca barocului, pentru care s-a adresat iș ș
repertoriul acestui instrument.
Compozitori care redescoperă acest instrument :
Manuel de Falla (1876 -1946) „Concerto pour clavecin et cinq instruments”(1923
-1926);
Francis Poulenc (1899 – 1963) „Concert champêtre pour clavecin et orchestre”
O reîntoarcere la tradi ieț
Trebuie să a teptăm anul 1889ș
( când are loc „Expozi ia Universală deț
la Paris), când clavecinul apare în
public, fabricat de Playel i Erard (cuș
caracteristici foarte diferite de „vechiul
clavecin”)
La începutul sec. XX pianista Wanda
Landowska descoperă clavecinul iș
operele acestuia pe care le va pune în
eviden ă prin concertele sale,ț
consacrate în exclusivitate acestui
instrument. Renumitul Playel va
construi special pentru această pianistă
un clavecin pentru concertele sale care
vor cuprinde lucrări consacrate de J.S
Bach, Fr. Couperin, D. Scarlatti .a.ș

15. 19
Atunci marii constructori de instrumente ai sec. XX au perfec ionat clavecinulț
reu ind să-i redea sonoritatea lui istorică, în paralel cu redescoperirea tehnicii deș
construc ie barocă, prin aprofundarea tratatelor existente ale secolelor XVII i XVIII,ț ș
pentru redarea autenticită ii instrumentului in sine.ț
Astăzi numero i producători de clavecine „în stil vechi”realizează instrumenteș
de o rară calitate.
Astfel clavecinul în ultimul sfert de secol XX i-a regăsit locul său privilegiat înș
arta interpretativă a muzicii baroce, ca instrument solistic, precum i în cadrul muziciiș
de cameră având rol de „basso continuo”( rolul armonic revenind instrumentelor:
clavecin, orgă, luth, chitară barocă)
Odată cu debutul anilor
1950 profesorul,organist iș
clavecinist Gustav Leonhardt
va aduce o nouă abordare a
interpretării „muzicii vechi”,
iar prin numero ii săi elevi iș ș
discipoli va resuscita un
entuziasm general pentru
vechea tehnică de interpretarea
la acest instrument.
O treptată revenire
asupra operelor compozitorilor
clavecini ti a avut loc după celș
de al doilea război mondial.
Clavecinul modern a
reu it să- i reia locul bine meritatș ș
în practica muzicală, el fiind
uzurpat odinioară de către pian
datorită calită ilor apropiate, de iț ș
în fapt el de inea lucrări specialț
compuse pentru specificul său
(culoarea sa i timbrul săuș
cristalin).

16. 19
Claviatura dublă pe care unele clavecine o adoptă permitea instrumentistului de
a executa fidel lucrările contrapunctice i în special ornamentele lucrărilor baroce,ș
culoarea i sunetele unice ale acestui instrument muzical fiind calificate a fi extrem deș
speciale, deosebite
Clavecinul cu două sau trei claviaturi
• Clavecinul cu 2 claviaturi a constructorului de instrumente „muzicale vechi”,
clavecine Playel ( în preajma anului 1960), este unul din ultimele clavecine
destinat pianistei Wanda Landowska.
Se pot observa aici două mari tendin e în realizarea manufactorială de clavecineț
între mijlocul sec.XX, sfâr itul sec.XX i începutul sec.XXI. Astfel clavecinului cu 3ș ș
claviaturi (tastaturi) i se include o serie de „grinzi” cu rol de stabilizare a
instrumentului, pentru a putea face fa ă tensiunilor corzilor acestuia. Capacul acestuiț
nou instrumentul se deschide de această dată ca la un pian obi nuit. Acest clavecinș
este echipat cu 7 pedale ce au rolul de a controla i acupla cele 3 claviaturi ale sale.ș
Ceea ce este plăcut la acest instrument sunt sonorită ile grave i blânde ce neț ș
reamintesc de sonorită ile unei harpe.ț
Se poate face o încercare de a
arăta drumul istoric pe care l-a
parcurs clavecinul începând cu anii
1930 -1950-60 până în anul 2006,
făcând acest lucru , prin alegerea a
trei instrumente complet diferite
Clavecinul cu 3 claviaturi a lui
William de Blaise din 1950, ce
apar ine unui clavecinist francezț
(profesor de clavecin) din La-Chaux-
de Fonds
Clavecinul cu 2 claviaturi, copia
superbă, realizată de manufactorul
elve ian J.M. Chabloz, având caț
model clavecinul francez a lui Pascal
Taskin păstrat la la St. Cecilia's Hall
din Edimbourg .

17. 19
Jean Michael Chabloz realizează i astăzi instrumente muzicale „vechi” laș
comanda individuală, unicate în func ie de cerin ele dorite de cei pe care le comandăț ț
sau pentru interpre ii cărora le sunt destinate.ț
Modelul acesta
reprezintă un clavecin construit
de Jean Michael Chabloz
(manufactor de clavecine
elve ian), copia fidelă aț
clavecinului francez a lui
Pasacal Taskin, ce îmbină stilul
clasic al clavecinului francez cu
cel german a secolelor XVII iș
XVIII.
Acesta este clavecinul
realizat de Neupert ( renumit
fabricant german de
instrumente muzical vechi la
Bamberg care a reconstruit
clavecine după modelul
clavecinelor din perioada
barocă a lui Arcangelo Corelli,
Jean-Phillippe Rameau, Georg
Philipp Telemann)

18. 19
Ateliere de lucru de „manufactură” pentru „instrumente vechi” se deschid i înș
Statele Unite ale Americii, Germania i Anglia, unde instrumentele sunt concepute caș
un „kit” sau în serie.
Termenul de „kit”este un termen de origine engleză care face referin ă laț
asamblarea pieselor componente ale unui obiect, o reasamblare a unui obiect
manufactorial, la achizi ia căruia este ata ată i o noti ă, ce permite cumpărătorului săț ș ș ț
asambleze i să finiseze acel obiect de regulă simplu. În func ie de situa ie, adeseaș ț ț
Acesta este modelul
considerat astăzi drept – „marele
clavecin”a lui Playel realizat spre
anul 1960, cel destinat pianistei
Wanda Landowska, care prezintă
două tastaturi i un cadru metalicș
(pentru sus inerea acordajului) multț
mai discret decât al pianului propriu-
zis, cei conferă un timbru particular
agreat de pianista căreia i-a fost
destinat. La ini iativa acesteia s-auț
creat cursuri de clavecin în multe ăriț
din Europa iar compozitori ca Manuel
de Falla sau Francisc Poulenc reîncep
a compune lucrări pentru clavecin
Jean Michael Chabloz i-aș
început cariera sa între 1984
– 1989 când a întâlnit un
constructor american de
instrumente, clavecine din
Philadelphia, stabilit în
ora ul său natal Chateau-ș
d'Oex, urmând ca între anii
1990 -1993 să se
perfec ioneze laț
Amsterdam, apoi în Anglia.
Începutul său în această
carieră s-a concretizat prin
executarea tuturor celor 5
stiluri de clavecine (italian,
francez, flamand, german iș
englez)

19. 19
„kitul”nu poate fi realizat fără cuno tin ele tehnice necesare, el putând fi un veritabilș ț
proiect pentru câteva „sute” de ore de lucru, cum este spre exemplul: clavecinului.1.)
În timp ce în Fran a instrumentele încep a fi recondi ionate, înainte de a leț ț
copia i utiliza materiale noi în alcătuirea lor.ș
În 1966 în „le Musée de la musique” ( ca i în „Musée instrumental duș
Conservatoire” din Paris) ia fiin ă un atelier de restaurare a clavecinelor la ini iativaț ț
muzicologului i colec ionarului Geneviève Thibault de Chambure.ș ț
Putem afirma cu certitudine că după anul 1980, atelierele de confec ionare aț
clavecinelor s-au adaptat noilor cerin elor, fiind în concordan ă cu obiectivele iț ț ș
sensibilitatea muzicienilor dar în conformitate cu caracteristicile „vechilor
instrumente”, păstrându-se de asemenea particularită ile instrumentelor epocilor dinț
care fac parte.
Noul secol a adus i noi compozi ii muzicale pentru clavecin astfel putem men iona iș ț ț ș
autori contemporani ca :
Ca una dintre multiplele
transformări cunoscute pe care
clavecinul le-a suferit a fost iș
confec ionarea unuiț clavecin de o
mare dimensiune de către
constructorul olandez Matthijs
Mijnders după criteriile
clavecinului lui Ruckers, păstrat la
Muzeul din Anvers, a cărui
lungime este de 3,03 m i lă imeș ț
de 0,82 m (cu 16 sonorită i deț
„luth„)

20. 19
Jean René Désiré Françaix (1912 -1997) „ Concerto pour clavecin, flûte et cordes”,
„ Huit Danses exotiques” ;
György Ligeti (1923 – 2006) „ Continuum, pentru clavecin (1968) ;
Yannis Xenakis (1922 -2001) „ Khoai (1976), pentru clavecin ;
Henrik Mikolaj Gorecki (1933 -) „ Concerto pour clavecin et cordes” (1980) iș
Gracianne Finzy care au compus lucrări pentru instrumentele secolului al XIX-lea.
Clavecinul va fi utilizat ulterior i de către muzicienii de jazz precumș Erroll
Louis Garner (1921 – 1977)sau de muzicienii de artă cinematografică, precum
Vangélis Papathanassíou (1943 -) care a realizat muzica pentru filmul :
„1492 : Christophe Colomb”- a lui Ridley Scott.
1.)(http://dictionnaire.sensagent.com/kit/fr-fr/)
Bibliografie :
XXX – Dic ionar de termeni muzicaliț , Ed. tiin ifică i enciclopedică, Bucure tiȘ ț ș ș
(1984)
http://dictionnaire.sensagent.com/CLAVECIN/fr-fr/
http://fr.wikipedia.org/wiki/Clavecin
http://fr.wikipedia.org/wiki/Clavecin#cite_note-12
http://fr.wikipedia.org/wiki/Temp%C3%A9rament_in%C3%A9gal
http://fr.wikipedia.org/wiki/Claude_Mercier-Ythier
http://www.fmil.org/5docu/docu-clavecins.html
http://fr.wikipedia.org/wiki/Sp%C3%A9cial:Recherche?search=clavicorde&fulltext=Rechercher
http://baroque.expression.ifrance.com/instrument/clavecin/clavecin.htm
http://www.geocities.com/orfeo23/clavecin.html
http://www.clavecin-en-france.org/
http://www3.sympatico.ca/clavecin/instru.html
http://www.orgues-et-vitraux.ch/default.asp/2-0-1228-11-6-1/
http://mediatheque.cite-musique.fr/masc/?
INSTANCE=CITEMUSIQUE&URL=/mediacomposite/cmdm/CMDM000000400/clavecin_histoi
re_04.htm
http://www.amisduclavecin.be/

21. 19