1. Violenţa la Adolescenţi
Psih. Cdt. Ivanciu Ionut Gabriel
Însăşi denumirea acestui titlu ne infioară ! Este un avertisment care ne duce cu gândul la ceva
groaznic, la ceva ce ni se poate întâmpla chiar şi nouă. Dar unde? Când ?
Exact în şcoli, unde mergem pentru a ne îmbogăţi spiritul, pentru a ne forma caracterul, pentru a
accede la cultură, pentru a ne termina studiile. De ce un copil ar putea reacţiona violent?
Totul porneşte din copilărie, de la vârste fragede ; conteaza "Cei şapte ani de acasă". În
copilărie familia şi educaţia acesteia îşi pun amprenta pe viitorul oricarui copil.
Cred că familiile se împart în trei categorii: familii organizate, cu simţul răspunderii pentru
educaţia copiilor săi, şi familii mai puţin interesate, care lasă copilul să se adapteze la viaţa făraă să
intervină prea mult.
Violenţa în rândul tinerilor
Violenţa şi actele violente au existat de când lumea, asta nu mai reprezintă ceva nou pentru nimeni.
Este drept că acum o sută de ani, de exemplu, procentul actelor violente era mult mai scazut faţă de
perioada actuală.
Cauzele actuale ale comportamentelor violente
Un rol decisiv în promovarea violenţei şi a actelor violente în prezent îl au, fără echivoc, aproape
toate canalele TV. Nu trebuie decât să deschizi televizorul şi te trezeşti invadat de o mulţime de emisiuni ,
telenovele mioritice, filme seriale şi artistice cu încarcatură violentă. Nu o să mă apuc să dau acum
exemple, deoarece ştim exact despre ce e vorba. Bineînţeles că unii “specialişti” ar spune că toate aceste
emisiuni au afişate “buline” şi atenţionări asupra gradului, să-i spunem,” de periculozitate”; de exemplu: “
dupa 14 ani cu acordul parinţilor or familia”, “interzis minorilor sub 18 ani” etc; sau că oricine e liber să
schimbe canalul, în realitate, nu e chiar aşa şi o să vedeti de ce:
Problema stă in felul următor:
- “părinţii or familia” nu prea mai au timp să-şi dea acordul, pentru că în ziua de azi nu-şi mai pot
permite luxul să stea ore la televizor cu copiii, să selecteze ce e bun şi ce e rau iar ulterior să cenzureze,
deoarece trebuie să MUNCEASCĂ; iar când ajung acasă seara târziu, obosiţi si stresati, se duc să se
odihnească pentru că a doua zi s-o ia de la capat.
- se mai pleacă de la premiza sofistică (=raţionament greşit intenţionat) că tinerii au întelepciunea
necesară de a înţelege şi a alege între ce e bun şi ce e rău; FALS. Să nu uităm că si dacă ar fi aşa, mulţi
dintre tinerii aflaţi sub presiunea dezvoltării hormonale şi împinşi de curiozitatea rebelă şi nonconformismul
caracteristic vârstei, nu mai au cumpătul necesar de a analiza foarte bine şi a gândi în termeni de
consecinţe.
O altă sursă importantă potenţial generatoare de comportamente violente o reprezintă jocurile pe
calculator. Multe dintre ele au un conţinut de-a dreptul sângeros. O mare parte dintre copiii şi tinerii din
ziua de azi petrec foarte mult timp în faţa calculatoarelor.
De ce fac ei asta/ de ce au ei nevoie de asa ceva?
pentru a umple un gol(vid) din viata lor
pentru a atrage inconstient atentia asupra nevoilor lor reale
pentru a evita confruntarea cu realitatea concreta.
Pur si simplu, aceasta reprezinta lumea in care ei “detin” controlul. Toate astea au drept consecinta
directa depersonalizarea, instrainarea individului de viata reala, autentica.
Tipurile de violenta
2. In acest subcapitol o sa trec in revista pe scurt principalele forme/tipuri de violenta, astfel incat oamenii sa
le poata diferentia;acestea sunt:
-violenta domestica este cea care cuprinde totalitatea actelor violente manifestate in interiorul familiilor de
baza, nucleare sau in cadrul relatiilor nelegitime(concubinaj) etc
-violenta sexuala se refera la orice tentativa/contact sexual nedorit(viol)
-violenta psihologica reprezinta degradarea permanenta si umilirea partenerei/partenerului, abuzul si/sau
santajul emotional folosit in manipularea si controlul partenerului.
-violenta verbala consta in jigniri si referiri la adresa diferitelor persoane cu scopul de a le umili, santaja,
degrada, fapt care are drept scop constient si/sau inconstient scaderea increderii in fortele proprii si a
stimei de sine ale acestora.
In afara cauzelor enumerate mai inainte, mai putem adauga si cauze de ordin psihologic, cum ar fi:
-intr-o societate plina de neajunsuri, tensiunea psihica acumulata depaseste uneori gradul de
suportabilitate, iar atunci multi oameni pur si simplu clacheaza.
-in multe din cazuri, violenta si implicit comportamentele violente sunt invatate si intarite in familiile de
provenienta si, as indrazni sa spun, chiar valorizate la nivel micro de catre anturaj, iar la nivel macro de
societatea in sine.
-tinerii copiaza prin imitatie directa asa-zisele modele existente in prezent.
-toleranta la frustrare v.s. toleranta scazuta la frustrare reprezinta alt factor important responsabil pentru
comportamentele violente.
-nevoia de stima si recunoastere in cadrul grupului de apartenenta(anturajul)- e mai usor sa inspiri teama
decat respect, inteleg unii; “atunci cand nu mai ai argumente logice incepe legea pumnului” Parazitii
-si nu in ultimul rand, traumele fizice dar mai ales psihice suferite de-a lungul vietii sau intr-o anumita
perioada, au darul de a dezvolta in individ- sa le spunem generic- anumite raspunsuri si modalitati de a
reactiona la un anumit grad de pericol
Cert e ca traim intr-o lume dura cu reguli la fel de dure si fiecare om ar fi de dorit(pentru binele sau si al
omenirii in extenso) sa aiba grija in primul rand de el insusi, pentru ca, aceasta lume/societate in care
fiintam nu va varsa nici macar o lacrima pentru dramele noastre ,si asa a fost dintodeauna. Poate
ca in acest articol am fost mai incisiv ca oricand, dar asa cum v-am obisnuit, imi place sa spun lucrurilor pe
nume si nu sa ma ascund in spatele unor cuvinte frumoase doar de dragul de a mai posta ceva pe net.
Incerc prin tot ceea ce fac sa trag un semnal de alarma asupra multor pericole care” pandesc dupa colt” si
sa ajut asa cum pot eu mai bine.
Si inca ceva: dupa toate cele spuse pana acum, fac o umila recomandare pentru copii, tineri si adulti, si
anume sa-si faca timp pentru a viziona un film artistic pe care eu il consider o capodopera a
cinematografiei americane; el se numeste “ Poveste din Bronx”, din distributie facand parte un monstru
sacru si anume Robert de Niro.
Comportamentul agresiv a evoluat ca parte a strategiei reproductive a bărbaţilor, deci nu ar trebui să ne
surprindă că cel mai înalt grad de agresivitate le este propriu bărbaţilor tineri, adolescenţilor, care se
află în perioada maximei activităţi sexuale. Dacă aruncăm o privire asupra jocurilor şi jucăriilor
preferate de băieţi încă din primii ani de şcoală, vom descoperi că o bună parte dintre ele au conexiune
cu simularea vânătorii, a războiului şi a luptei. Până la apariţia calculatoarelor, copiii erau foarte
inventivi în meşterirea diferitelor arme şi organizarea jocurilor belicoase. Acum, în era calculatoarelor,
jocurile video violente şi războaiele virtuale au devenit preferatele băieţilor.
3. În adolescenţă, caracterul belicos al băieţilor devine mult mai evident. O confirmă atât numeroasele
date statistice, care indică o mai mare incidenţă a cazurilor de violenţă în rândul tinerilor, cât şi simpla
constatare a faptului că majoritatea războaielor şi a conflictelor au fost organizate cu participarea
preponderentă a persoanelor fizic active, după cum relatează şi cele mai vechi manuscrise istorice.
Criminologii observaseră şi ei că media vârstei la care bărbaţii comit cel mai des infracţiuni se află în
proximitatea celei de 20 de ani şi acest aspect comportamental este practic invariabil la toate culturile
şi în toate perioadele istorice. În legătură cu aceste corelaţii, unii cercetători au propus termenul de
„Sindrom al Bărbatului Tânăr” („Young Male Syndrome”), pentru a descrie fenomenul participării
predominante a adolescenţilor şi tinerilor în acţiuni ce implică violenţă. Din punctul de VEDERE al
psihologiei evoluţioniste, combativitatea şi predispoziţia spre violenţă a tinerilor de astăzi reprezintă o
reflectare a comportamentului arhaic de poziţionare ierarhică şi de căutare a partenerelor sexuale,
lucru care nu putea fi realizat în timpurile preistorice decât doar prin luptă şi cucerire. Într-un fel,
agresivitatea tinerilor era o formă de evitare a „morţii reproductive”; agresivitatea însemna şi risc, dar
şi şanse de a lăsa urmaşi. Cu toate că manifestarea agresivităţii îşi atinge apogeul în adolescenţă şi în
perioada tinereţii, oamenii încep să-şi demonstreze primele trăsături agresive de la o vârstă mult mai
timpurie. Deja la vârsta de 2-4 ani pot fi identificate manifestări vădite de comportament agresiv,
înainte ca respectivii copii să fi preluat vreun model social de la părinţii lor. Preşcolarii şi minorii se
implică mai des decât oricine în tot felul de jocuri ce presupun lovituri, ciocniri, atitudini combative şi
manifestă, per ansamblu, o hiperactivitate debordantă. Agresiunile lor nu sunt însă într-atât de
dăunătoare încât să trezească îngrijorarea adulţilor, de aceea aceşti minori nu par a fi agresivi în
înţelesul deplin al cuvântului. La această vârstă, primele semne ale comportamentului agresiv sunt de
regulă trecute cu vederea (şi astfel, adeseori, se pierde o etapă prielnică pentru educarea adecvată a
copiilor). Odată cu maturizarea fizică şi sexuală, în perioada de adolescenţă (aproximativ între 12 şi 21
ani), agresivitatea şi combativitatea lor are de acum un impact real, ei se pot implica în acte de
delincvenţă, aplică procedee de teroare psihologică asupra altor semeni, agresează fizic, pot cauza
traume grave şi, în general, sunt apţi să fie antrenaţi în campanii războinice serioase. Fiind deja dificil
de reglat şi de stăpânit, agresivitatea adolescentină devine o problemă socială; iar şcoala este
principalul poligon de manifestare a acestei agresivităţi. Un studiu sociologic efectuat în oraşul rusesc
Ekaterinburg în 1999, printre elevii de 14-16 ani, a scos în evidenţă un nivel îngrijorător de înalt al
violenţei verbale şi fizice în relaţiile existente între adolescenţi. 73,8% dintre cei intervievaţi au
declarat că au fost hărţuiţi şi ameninţaţi verbal. Fiecare al treilea adolescent a fost agresat fizic (fetele
fiind agresate inclusiv sexual). Fiecare al patrulea (23,8%) a fost jefuit sau i s-au furat bani şi bunuri.
În general, o bună parte dintre adolescenţi au impresia că trăiesc într-un mediu violent, unde poziţiile
statutare şi de autoafirmare se dobândesc prin forţa fizică şi prin dominare agresivă. Un asemenea
tablou statistic este tipic pentru majoritatea şcolilor din lume.
De ce ne-ar surprinde violenţa la şcoală, dacă, se ştie, agresiuni se produc şi între pereţii casei, în
familie, între fraţi şi surori. Potrivit unor studii, 1/3 din adolescenţi au mărturisit că au fost abuzaţi
fizic acasă, de soră sau frate. În unele ţări occidentale, precum Marea Britanie, 9 adolescenţi din 10
4. acuză diverse abuzuri de care au parte la şcoală sau în stradă. În Statele Unite, 83% dintre fete şi 79%
dintre băieţi au mărturisit că au fost hărţuiţi; 6 din 10 adolescenţi au afirmat că sunt martori ai cel puţin
unei încăierări în şcoală; în fiecare zi, 160.000 de elevi nu se duc la şcoală din cauza fricii de a fi
violentaţi. Chiar şi în cadrul relaţiilor romantice dintre adolescenţi, violenţa este prezentă. Fiecare a
cincea fată şi fiecare al şaselea băiat au fost agresaţi de partenerul lor romantic (dating aggression).
Frecvent, agresarea partenerului este precedată de consumul de alcool, droguri, sau este asociată cu
depresia. Procentajul atât de mare al adolescenţilor implicaţi în acte de violenţă cu partenerii romantici
sporeşte riscul ca acest model comportamental să fie şi mai răspândit în relaţiile conjugale ale
adulţilor. Tot în SUA, conform unui studiu sociologic prezentat în 2011, circa 30% dintre toţi tinerii
din această ţară care au împlinit 23 de ani au fost măcar o dată reţinuţi de poliţie, pentru încălcări mai
grave decât, de exemplu, agresivitatea în trafic. E o cifră surprinzător de mare – fiecare al treilea tânăr
american a fost în arestul poliţiei! Unul dintre coautorii studiului, criminologul Shawn Bushway, a
declarat că estimările au arătat proporţia reală a persoanelor care comit delincvenţe şi această proporţie
este mult mai mare decât majoritatea oamenilor îşi puteau închipui. Este important de subliniat că
tinerii pot manifesta un grad înalt de agresivitate indiferent de mediul social din care provin – e destul
să se producă formarea unor grupuri de adolescenţi, lipsiţi de supravegherea părinţilor sau adulţilor, ca
să apară riscurile comiterii unor acte violente din partea acestor grupuri. Altfel zis, faptul însuşi că au
format un grup al lor, le induce tinerilor membri ai acestor grupuri un comportament violent şi chiar
delincvent. O cercetare sociologică longitudinală (de şase ani) efectuată asupra unui eşantion din 1000
de copii canadieni (cu vârstele de la 2 la 11 ani) a dezvăluit că agresivitatea este o trăsătură neuniform
distribuită, adică gradul de agresivitate variază de la un copil la altul. Aproximativ o treime dintre
copiii investigaţi (31%) dau dovadă de un comportament comparativ paşnic, jumătate dintre ei (52%)
sunt mai agresivi în copilărie, dar apoi se temperează în adolescenţă, în timp ce a şasea parte dintre ei
(16%), majoritatea din familii nefavorabile, manifestă o agresivitate înaltă constantă, care se păstrează
şi atunci când se maturizează. În general, s-au acumulat suficiente date pentru a remarca faptul
comiterii majorităţii actelor violente de către o minoritate relativ mică de bărbaţi tineri (unii psihopaţi,
dar majoritatea perfect sănătoşi). Ei nu au frică sau repulsie faţă de violenţă, iar atunci când sunt parte
a unor grupări înarmate, este cât se poate de sigur că trăiesc satisfacţia de a decide viaţa şi moartea
altor oameni. În acest mod, ei încearcă să-şi sporească statutul ierarhic, o fac pe rebelii în raport cu
sistemul social, participă la violuri în grup, acceptă să decadă moral şi psihologic de dragul
manifestării neîngrădite a pornirilor instinctuale. Este alarmant că în majoritatea societăţilor
contemporane nu s-a reuşit elaborarea unor metode eficiente de control a agresivităţii adolescenţilor.
Indivizii cu predispoziţie spre violenţă nu sunt supuşi vreunei educaţii specializate şi, drept urmare, ei
îşi exteriorizează năravul în public (în stradă, la şcoală) şi reuşesc să-i „contamineze psihologic” pe
mulţi dintre semenii lor; graţie agresivităţii, aceşti indivizi devin lideri de grup şi model de urmat. În
unele ţări tabloul criminogen a „întinerit” şi lucrurile au devenit atât de grave, încât se vorbeşte despre
o „epidemie a cruzimii” printre adolescenţi; ei comit crime care în alte vremuri ar fi părut de
neînchipuit. De exemplu, în oraşele din cele mai diverse ţări, ca Rusia, România, Republica Moldova,
Lituania, Marea Britanie ş.a., sunt în repetate rânduri înregistrate cazuri când oamenii fără adăpost au
fost hărţuiţi, torturaţi, incendiaţi de vii, omorâţi, decapitaţi de bande formate din adolescenţi (sau din
5. copii de doar 10-12 ani). Statutul de indivizi marginalizaţi pe care îl au oamenii fără adăpost îi
transformă în victime uşoare pentru adolescenţii cu înclinaţii spre delincvenţă; aceştia îşi descarcă
agresivitatea în cel mai cumplit mod posibil, scăpând adeseori de sub urmărirea penală. O simplă
documentare privind statistica şi specificul violenţei adolescentine în diferite ţări ale lumii ne permite
să ne facem o impresie destul de explicită despre adevărata amploare a fenomenului. În SUA, în numai
un deceniu, din 1984 până în 1994, numărul ucigaşilor tineri a sporit de tocmai trei ori. Nu ştim cum
va fi societatea de mâine, însă generaţiile de azi nu inspiră încredere într-o lume mai cultă şi mai
paşnică. Realitatea e mai gravă decât ne închipuim.
