1. ELECTROCARDIOGRAMA
NORMALĂ

2. ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG

3. ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG

4. DEFINIŢIE
Rezultatul modificărilor electrice care
activează contracţia atriilor şi
ventriculilor
Reprezintă înregistrarea la suprafaţa
corpului a variaţiilor de potenţial ale
câmpului electric cardiac, produse de
depolarizarea şi repolarizarea celulelor
miocardice

5. ELECTROCARDIOGRAMA
1. Definiţie
2. Istoric
3. Principiu
4. Electrozi şi derivaţii
5. Convenţii în electrocardiografie
6. Electrogeneza undelor ECG
7. Analiza ECG

6. ISTORIC
1791 Galvani a emis teoria ”electricităţii
animale”
1792 Volta – electricitatea se datorează
conţinutului organismelor în metale şi
diferenţa de concentraţie a acestora
generează curentul electric
Entuziasm – folosirea curentului electric pentru
reanimarea unor decedaţi (studii pe criminali
spânzuraţi)

7. ISTORIC
1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller din
Londra a publicat primele studii de
electrocardiografie umană, realizate cu un
electrometru capilar
1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven l-a văzut
pe Waller demonstrându-şi experimentul cu ocazia
Primului Congres al Fiziologilor din Bale. – Jimmy
1890 GJ Burch din Oxford a imaginat un dispozitiv
de corectare a oscilaţiilor electrometrului
1893 Willem Einthoven introduce termenul de
“electrocardiogramă” la întrunirea Asociaţiei
Medicale Olandeze

8. ISTORIC
1901
– Einthoven inventează un nou dispozitiv pentru
înregistrarea EKG, din electrozi din argint
1924
– Willem Einthoven câştigă premiul Nobel pentru
inventarea electrocardiografului

10. ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG

11. PRINCIPIU
Inima poate fi considerată o baterie, un
generator de curent electric inclus într-un
volum conductor (corp)
Inima generează un câmp electric ce poate fi
evidenţiat la suprafaţa corpului, prin electrozi
plasaţi pe tegument

12. PRINCIPIU
Depolarizare şi Repolarizare
În repaus, cardiomiocitele sunt încărcate
pozitiv pe versantul extern al membranei şi
negativ la interior
În timpul depolarizării, potenţialul de
membrană se inversează. Negativitatea de
repaus a interiorului se reduce spre 0 şi apoi
interiorul devine pozitiv ca urmare a
influxului de Na+.

14. Potenţialul de acţiune

15. Conducerea impulsului electric în
inimă
Este realizată de către
ţesutul nodal al inimii
format din:
– Nodul sino-atrial
– Nodul atrio-ventricular
– Fasciculul Hiss
– Reţeaua Purkinje

16. Conducerea impulsului electric în inimă
Nodul sino-atrial
este format dintr-un
grup de celule
specializate, cu
proprietatea de a
descărca automat
impulsuri electrice
(principalul
pacemaker al inimii)
aflat la nivelul
atriului drept

17. Conducerea impulsului electric în inimă
Mai multe căi
internodale fac
legătura între NSA şi
nodul atrio-
ventricular (NAV)

18. Conducerea impulsului electric în inimă
NAV se continuă cu
fasciculul Hiss care se
continuă mai departe în
peretele septului
interventricular:
– după un scurt traiect, el
se împarte în două ramuri
– dreaptă şi stângă
– la nivelul NAV are loc o
întârziere a transmiterii
impulsului electric, care
permite atriilor să îşi
definitiveze contracţia şi
înainte de iniţierea
contracţiei ventriculare

19. Conducerea impulsului electric în inimă
Aceste fibre se
continuă apoi spre
apex unde se împart
în mai multe fibre
Purkinje mici care
se distribuie
celulelor contractile
ventriculare

26. ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG

27. ELECTROZI ŞI DERIVAŢII
O derivaţie este formată din doi electrozi
care culeg variaţiile de potenţial electric
produse în cursul ciclului cardiac
1. BIPOLARE
Derivaţiile standard ale membrelor: DI, DII, DIII
1. UNIPOLARE
Derivaţiile unipolare ale membrelor: aVR, aVL, aVF
Derivaţiile unipolare precordiale:V1-V6

28. Derivaţiile standard ale membrelor
DI, DII şi DIII
descrise de Einthoven
înregistrează direcţia, amplitudinea şi durata
variaţilor de voltaj în plan frontal
Rezultă prin combinarea a trei electrozi:
R (plasat pe braţul drept)
L (plasat pe braţul stâng)
F (plasat pe gamba stângă)

29. Derivaţiile standard ale membrelor
DI
– electrodul + e plasat
pe membrul superior
stâng
– electrodul – e plasat
pe membrul superior
drept

30. Derivaţiile standard ale membrelor
DII
– electrodul – e plasat
pe membrul superior
drept
– electrodul + e plasat
pe membrul inferior
stâng

31. Derivaţiile standard ale membrelor
DIII
electrodul – e plasat
pe membrul
superior stâng
electrodul + e plasat
pe membrul inferior
stâng

32. Triunghiul lui Einthoven

33. Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVR, aVL şi aVF
explorează planul frontal al inimii
electrodul explorator (pozitiv) se plasează pe R, L sau F, iar
ceilalţi doi electrozi se leagă împreună, reprezentând electrodul
de referinţă (negativ)

34. Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVR
– perpendiculară pe
DIII
– culege diferenţa de
potenţial dintre R
(electrodul pozitiv) şi
L şi F legaţi
împreună (electrodul
negativ)

35. Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVL
– perpendiculară pe DII
– culege diferenţa de
potenţial dintre L
(electrodul pozitiv) şi
R şi F legaţi
împreună (electrodul
negativ)

36. Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVF
– perpendiculară pe DI
– culege diferenţa de
potenţial dintre F
(electrodul pozitiv) şi
R şi L legaţi
împreună (electrodul
negativ)

37. Derivaţiile unipolare precordiale

38. Derivaţiile unipolare precordiale
V1, V2, V3, V4, V5, V6
electrodul explorator (pozitiv) este plasat succesiv
pe torace în diferite zone precordiale, iar electrodul
de referinţă (negativ, electrodul central Wilson) se
realizează prin unirea electrozilor R, L şi F
explorează planul orizontal al inimii
electrodul explorator este plasat pentru:
V1, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
V2, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea stângă a sternului
V3, între V2 şi V4
V4, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioclaviculară
V5, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară anterioară
V6, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioaxilară

39. Derivaţiile unipolare precordiale
Pot fi aplicate şi derivaţii suplimentare
stângi:
V7, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară posterioară
stângă
V8, tot în spaţiul 5 intercostal, pe linia scapulară medie
stângă
V9, pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea distanţei
dintre V8 şi coloana vertebrală.
De asemenea pot fi utile pentru diagnosticul
unui infarct miocardic de ventricul drept şi
precordialele drepte: V3R, V4R, V5R şi V6R,
cu localizare simetrică cu cea a
precordialelor stângi

40. Sistemul hexaxial
Prin suprapunerea
derivaţiilor
unipolare şi bipolare
ale membrelor într-
un singur punct,
rezultă sistemul
hexaxial

41. Sistemul hexaxial
După cum se observă
din sistemul hexaxial:
derivaţiile DII, DIII şi aVF
sunt derivaţiile inferioare
(electrodul pozitiv la F)
derivaţiile DI şi aVL
(electrodul pozitiv la L)
(dar şi V5, V6) sunt
derivaţiile laterale
aVR este de sens opus
faţă de celelalte derivaţii,
ceea ce explică aspectul
său ECG; explorează
interiorul cavităţii
ventriculare

42. Sistemul hexaxial
în plus:
V1 şi V2 explorează
ventriculul drept, fiind
denumite precordiale
drepte
V3 şi V4 explorează
septul interventricular,
fiind denumite derivaţii
intermediare, septale
sau tranziţionale
Derivaţiile V4, V5
investighează peretele
anterior al ventriculului
stâng
V5 şi V6 explorează
ventriculul stâng, fiind
denumite precordiale
stângi

43. Derivaţiile pe scurt
Derivaţiile Derivaţiile
membrelor precordiale
Bipolare I, II, III -
(derivaţiile standard ale
membrelor)
Unipolare aVR, aVL, aVF V1-V6

44. ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG

45. Standardizarea ECG
implică:
– pe verticală:
1mm = 0,1mV,
permiţând aprecierea
amplitudinii undelor
– pe orizontală:
1mm = 0,04 secunde
(la viteza de 25
mm/sec), permiţând
aprecierea duratei
undelor şi intervalelor

46. Unda P
reprezintă depolarizarea atrială şi este:
rotunjită, simetrică,
pozitivă în DII, DIII şi aVF şi negativă în aVR
cu durata: 0,08-0,12 sec
amplitudinea maximă în DII (0,25 mV)
defineşte RITMUL SINUSAL

47. Intervalul PR (PQ)
cuprinde depolarizarea atrială şi conducerea intraatrială
şi atrioventriculară
are durata normală: 0,12-0,20 sec
se scurtează cu creşterea frecvenţei cardiace (FC)
durata sa creşte odată cu tonusul vagal

48. Complexul QRS
semnifică depolarizarea ventriculară şi este format
din:
unda Q, prima undă negativă, reprezintă depolarizarea septului
interventricular
unda R, prima undă pozitivă, reprezintă depolarizarea simultană a
ventriculului drept şi a regiunii apicale şi centrale a ventriculului stâng
unda S, a doua undă negativă, este dată de depolarizarea regiunii
posterobazale a ventriculului stâng

49. Complexul QRS
în cazul prezenţei mai multor unde pozitive, prima dintre
ele se notează R, iar următoarele unde pozitive: R΄, R΄΄ etc.
dacă complexul depolarizării ventriculare este format doar
dintr-o deflexiune negativă, se numeşte QS
durata: 0,08-0,10 sec

50. Complexul QRS
amplitudinea: minimum 5 mm in derivaţiile standard şi
minimum 10 mm în precordiale. Sub aceste valori se
consideră microvoltaj şi peste aceste valori macrovoltaj.
Deflexiunile de peste 3 mm sunt notate cu litere mari (Q;
R; S), iar cele sub 3 mm cu litere mici (q, r, s)

51. Segmentul ST
reprezintă porţiunea iniţială, lentă a repolarizării
ventriculare
începe la punctul J (“junction”), situat la limita dintre unda S şi
segmentul ST, trebuie să fie situat pe linia izoelectrică sau la
1mm deasupra sau dedesubt de aceasta
este orizontal şi izoelectric

52. Unda T
reprezintă porţiunea terminală, rapidă a repolarizării
ventriculare
este rotunjită, asimetrică, cu panta ascendentă mai lentă şi cea
descendentă mai rapidă
concordantă ca sens cu complexul QRS
amplitudinea de aproximativ 1/3 din cea a complexului QRS

53. Intervalul QT
defineşte durata totală a depolarizării şi
repolarizării ventriculare
variază invers proporţional cu frecvenţa cardiacă
valorile sale se pot corecta în funcţie de frecvenţa
cardiacă (QTc), conform formulei Bazett: QTc = QT/√RR,
unde RR este intervalul RR în ms
limita superioară a intervalului QTc este de 0,45 sec

55. Determinarea axului electric al inimii
Axul electric
reprezintă direcţia procesului de activare cardiacă
proiectat în derivaţiile membrelor
rezultă din sumarea în plan frontal a vectorilor electrici
generaţi în cursul depolarizării şi repolarizării atriilor şi
ventriculilor şi se reprezintă sub forma unui vector în
sistemul de referinţă hexaxial
De obicei, se determină axul depolarizării
ventriculare (AQRS) care poate fi:
normal: între –30 şi +110 grade
deviat patologic la stânga: între –30 şi –90 grade
deviat patologic la dreapta: între +110 şi +180 grade

59. Determinarea axului electric al inimii
Pentru a calcula AQRS:
se determină suma algebrică a deflexiunii
maxime pozitive cu deflexiunea maximă
negativă, în două din derivaţiile planului frontal
care sunt perpendiculare
valoarea obţinută se reprezintă ca vector în
sistemul hexaxial, ţinând seama de polaritate
se trasează perpendiculare din vârful vectorilor
reprezentaţi
se uneşte centrul sistemului hexaxial cu
punctual de intersecţie a celor două
perpendiculare, rezultând AQRS

60. Ax electric la aprox +60o

61. Determinarea axului electric al inimii
Metode rapide pentru stabilirea axului
electric al inimii:
se observă în care derivaţie a planului frontal,
amplitudinea QRS este maximă; derivaţia
respectivă corespunde poziţiei axului electric
– Exemple:
S maxim în aVF → AQRS la -90 grade
R maxim în aVL → AQRS la -30 grade

62. Determinarea axului electric al inimii
Metode rapide pentru stabilirea axului
electric al inimii:
aspectul complexului QRS din derivaţiile DI
sau DIII:
aspect RI RIII → AQRS normal
aspect RI SIII → AQRS deviat patologic la
stânga
aspect SI RIII → AQRS deviat patologic la
dreapta.

63. Determinarea axului electric al inimii
LAD = -30 to -90
LAD
No Man’s Land Axis
– Anterior Hemiblock
= -90 to +- 180
– Inferior MI
– WPW – right pathway
– Emphysema
RAD
– Children, thin adults
– RVH
– Chronic Lung Disease
– WPW – left pathway
– Pulmonary emboli
– Posterior Hemiblock
No Man’s Land
– Emphysema
– Hyperkalemia
– Lead Transposition
– V-Tach Normal Axis = -30 to +120
RAD =+120 to +180

64. Determinarea frecvenţei cardiace
Frecvenţa cardiacă (FC) normală de
repaus este de: 60-100/minut
Se ţine seama de următoarele principii:
viteza standard de derulare a hârtiei este de 25
mm/sec
FC se exprimă în cicluri/minut
se verifică dacă frecvenţa atrială este egală cu
cea ventriculară

65. Determinarea frecvenţei cardiace
FC poate fi determinată cu ajutorul ecuaţiei:
1 secundă................25mm
60 secunde..............x
(1 minut)
x = 60x25 = 1500mm/minut.
FC = 1500/intervalul R-R în mm

66. Determinarea rapidă a frecvenţei cardiace
Se poate face pe baza următoarelor
principii:
hârtia ECG este marcată prin linii subţiri în
pătrate mici cu latura de 1mm şi linii groase în
pătrate mari cu latura de 5 mm
la viteza de 25 mm/sec, la 1 minut (60 secunde)
corespund 1500 mm

67. Determinarea rapidă a frecvenţei cardiace
– se caută pe ECG o undă R suprapusă peste o linie
groasă şi se numără liniile groase după care
apare următoarea undă R pentru a aprecia FC
astfel: 300, 150, 100, 75, 60, 50

68. Vă mulţumesc !