Diese Präsentation wurde erfolgreich gemeldet.
Wir verwenden Ihre LinkedIn Profilangaben und Informationen zu Ihren Aktivitäten, um Anzeigen zu personalisieren und Ihnen relevantere Inhalte anzuzeigen. Sie können Ihre Anzeigeneinstellungen jederzeit ändern.
COMUNICARE INTERCULTURALĂ
Curs 8. CULTURA DE MASĂ – UN NOU TIP DE CULTURĂ
Mass media şi noua realitate culturală
Apariţia ...
- A apărut un public de masă, de dimensiuni fără precedent, care are necesităţi
culturale noi, stimulate de mesajele media...
statutul ei social privilegiat, de expresie a unor trări, atitudini şi stări ale condiţiei
umane, a intrat în simbioză cu ...
care o avea ,,proletariatul” societăţilor industriale, ce reprezenta ,,masa” angajată în
sfera activităţilor productive di...
asupra indivizilor sunt tot mai diversificate, astfel încât şi răspunsurile lor trebuie
să fie diversificate, creatoare, a...
apărut nevoia socială de a umple acest timp liber cu produse, servicii şi activităţi
culturale şi distractive. Cultura de ...
considera ,,autonom” faţă de gustul (îndoielnic) al publicului şi era orientat de
criterii valorice, de performanţă, speci...
Destinatarul culturii de masă nu mai este publicul ,,specializat” al
operelor ce aparţineau culturii specializate moderne,...
fiind asociată cu spiritul comercial şi pragmatic, cu hedonismul şi căutarea
plăcerilor, cu uniformizarea şi standardizare...
puternice, diferită de cea oficială, de la subculturile marginale, periferializate
astăzi.
Cultura de masă a fost definită...
pe care nu doresc să-l depăşească. Cultura autentică, apreciază Marcuse, ar fi
fundamental una de opoziţie, de refuz şi co...
Cultura de masă a devenit o realitate în societăţile contemporane. Universul
planetar este înconjurat acum de această cent...
dezvoltată iniţial în societăţile occidentale, are şi o semnificaţie de natură
geopolitică. Este un tip de cultură ce s-a ...
dezintegrează celelalte culturi şi modelele constituite, le asimilează şi le pătrunde.
Ea are o vocaţie cosmopolită în sen...
Cultura de consum s-a extins şi în spaţiul societăţii româneşti, în perioada de
tranziţie postcomunistă, când asistăm la d...
Nächste SlideShare
Wird geladen in …5
×

Curs 8 cultura de masa

3.052 Aufrufe

Veröffentlicht am

Veröffentlicht in: Präsentationen & Vorträge
  • Als Erste(r) kommentieren

Curs 8 cultura de masa

  1. 1. COMUNICARE INTERCULTURALĂ Curs 8. CULTURA DE MASĂ – UN NOU TIP DE CULTURĂ Mass media şi noua realitate culturală Apariţia şi extinderea noilor mijloace de comunicare a modificat fundamental cultura contemporană. Ceea ce numim astăzi mass-media reprezintă de fapt un sistem foarte diversificat de dispozitive tehnice prin care se desfăşoară comunicarea de masă, ce are alte caracteristici decât comunicarea interpersonală sau de grup. Acest tip de comunicare introduce o altă relaţie între emiţător şi receptor, o relaţie ce nu mai este una nemjlocită, ci este intermediată de mijloace tehnice. Emiţătorul este acum o instituţie, o organizaţie specializată, iar în locul receptorului putem vorbi de o ,,lumea receptorilor”, ce cuprinde indivizi, grupuri şi colectivităţi largi, ,,mase” eterogene şi dispersate geografic. Relaţia dintre aceste instituţii, ca sursă, şi ,,masa”, ca lume a receptorilor, este una impersonală şi asimetrică, fiind mijlocită de sisteme tehnologice prin care se transmit unidirecţional informaţii şi imagini, mesaje cu un conţinut simbolic, pe care receptorii le preiau sau le interpetează în funcţie de structura lor cognitivă, de interese, valori şi aşteptări. Efectele acestor noi mijloace de comunicare în masă s-au multiplicat în cascadă, producând o nouă realitate culturală, diferită faţă de lumea culturii tradiţionale şi faţă de cultura din epoca modernă ,,clasică” (dezvoltată în intervalul dintre perioada Renaşterii şi prima jumătate a secolului al XX-lea), anterioară, aşadar, acestei explozii comunicaţionale. Teoreticienii au investigat această nouă realitate culturală, codificând-o iniţial prin conceptul de ,,cultură de masă”, apoi prin alte concepte, precum ,,industriile culturale”, ,,cultură de consum”, ,,cultură mozaicată” şi, în sfârşit, ,,cultură media”. Este greu să inventariem schimbările sociale şi culturale produse de extinderea noilor mijloace de comunicare. Totuşi, câteva aspecte şi trăsături noi s- au impus ca urmare a revoluţiei ştiinţifico-tehnice din secolul XX şi a extinderii noilor forme de comunicare: - A apărut o nouă infrastructura tehnologică a comunicării sociale, care permite difuzarea globală a informaţiilor şi a mesajelor. 1
  2. 2. - A apărut un public de masă, de dimensiuni fără precedent, care are necesităţi culturale noi, stimulate de mesajele mediatice, astfel că cererea modelează oferta culturală. - Între realitatea primară (lumea naturală şi lumea faptelor sociale) şi receptorii conectaţi la sistemului mediatic se interpun acum numeroase verigi intermediare, medium-uri, care produc un univers al imaginii, ce dublează universul primar al vieţii. - A apărut astfel o realitate mediatică, secundă, distinctă faţă de realitatea primară. Este imaginea realităţii, pe care mass media o construieşte, prin mesajele sale. Întrucât mass-media este sistemul ce are capacitatea de a defini şi interpreta realitatea socială, el este şi instanţa ce produce reperezentările, imaginile şi atitudinile prin care indivizii se raportează la realitatea socială, orientând astfel conduita lor şi a autorităţilor publice. - Imaginea pe care construieşte masa media asupa realităţii sociale este preluată de masa receptorilor şi devine un reper cognitiv, axiologic şi praxiologic, ce orientează atitudinile, reprezentările, opiniile şi comportamentele actorilor sociali şi politici. - Condiţia socială a culturii şi a artei s-a schimbat în mod fundamental, astfel încât comunicarea de masă a făcut din cultură realmente un bun social. - Aceste mijloace noi au dus la integrarea rapidă a valorilor ştiinţifice şi artistice în mediile sociale, la inserţia culturii în universul cotidian. Cultura de masă preia şi difuzează în câmpul social informaţii, cunoştinţe, idei şi interpertări elaborate în domeniile specializate ale cunoaşterii şi ale creaţiei. - Au apărut înlocuitorii tehnici ai operei de artă (fotografii, albume, discuri, reproduceri, filme, casete video, teatrul radiofonic etc.), care formează un univers tehnologic şi o lume independentă faţă de operele artistice pe care le mijlocesc sau de la care au emanat. Aceste dispozitive tehnice alcătuiesc o lume aparte, a simulacrelor, o realitate diferită de realitatea primară a operelor de artă. Teoriile asupra culturii trebuie să ţină seamă de această nouă ontologie a semnelor. - În aceste condiţii, contactul direct cu opera de artă şi experienţa estetică nemijlocită sunt înlocuite cu experienţa mediatizată a receptorilor. Arta, din 2
  3. 3. statutul ei social privilegiat, de expresie a unor trări, atitudini şi stări ale condiţiei umane, a intrat în simbioză cu aspectele tehnice şi a coborât în planul vieţii practice a comunităţilor. O piesă de teatru văzută la televizor sau ascultată la radio nu produce aceleaşi stări şi sentimente în receptor ca în momentul în care este văzută într-o sală de teatru. - Cultura de masă a atenuat separaţia sociologică şi istorică dintre cultura savantă a elitelor ştiinţifice şi artistice şi cultura ,,maselor”. Distincţia cu valoare operativă este acum accea dintre ,,cultura specializată” şi ,,cultura de masă”. Cultura de masă, care devine predominantă, este acum mijlocită de tehnică, astfel încât Rene Berger a propus conceptul de ,,tehnocultură” pentru a defini această nouă cultură, o cultură dependentă de noile tehnologii. Potrivit lui Pierre Bourdieu, asistăm la trecerea rapidă a operelor de artă din cercul restrâns al specialiştilor în cercul larg al consumatorilor, al maselor, în societatea de masă. El face o distincţie între câmpul restrâns al culturii (intelectuali, instituţii, creatori, grupuri de elită etc.) şi câmpul larg al culturii, care este alcătuit din ansamblul receptorilor nespecializaţi. Apariţia şi extinderea acestor noi realităţi culturale sunt fenomene ce au o legătură directă cu apariţia şi extinderea noilor mijloace de comunicare. Dar, trebuie să observăm că aceste procese au o conexiune profundă şi cu alte schimbări fundamentale din secolul XX. Ele trebuie puse în legătură cu noua imagine ştiinţifică asupra lumii, cu revoluţiile ştiinţifice şi tehnologice, cu schimbarea paradigmelor din gândirea filosofică şi a limbajelor artistice, cu schimbările treptate ce au avut loc în planul de adâncime al societăţilor şi în fundamentele civilizaţiei. Teoreticienii au încercat să introducă anumite distincţii conceptuale, pentru a elabora o hartă a acestor schimbări încrucişate, o imagine mai coerentă a corelaţiilor multiple dintre schimbarea socială şi schimbarea culturii. Dacă valul culturii de masă poate fi pus în conexiune expresivă cu societatea de masă, ca stadiu ultim al modernităţii, actuala cultură media trebuie privită ca o ipostază nouă a culturii de masă, o cultura ce se edifică pe suportul societăţii postindustriale, al societăţii informaţionale şi al economiei bazate pe cunoaştere, o ,,economie suprasimbolică”, după conceptualizarea propusă de Alvin Toffler. Ponderea pe 3
  4. 4. care o avea ,,proletariatul” societăţilor industriale, ce reprezenta ,,masa” angajată în sfera activităţilor productive din cadrul acestora, se diminuează treptat, odată cu introducerea noilor tehnologii, astfel încât, în societăţile postindustriale clasa de mijloc devine preponderentă, dar se extinde şi sistemul birocratic şi personalul angajat în domeniul serviciilor publice. În sfera economică şi politică asistăm la intrarea în scenă a unei noi catogori profesionale şi sociale, pe care Toffler o numeşte “cognitariat”, elita ce procesează informaţiile, desfăşoară activităţi de cunoştere şi manageriale, produce expertiza ştiinţifică şi asigură funcţionarea imensului aparat mediatic. Privită în ansamblul ei şi în relaţia sa cu societatea informaţională, această nouă cultură este numită adesea cultură ,,post-modernă”, având în vedere caracteristicile ei structurale. Este o cultură în care mass media joacă un rol fundamental, o cultură cu alte coduri, dar care produce şi o altă viziune asupra lumii. În trecerea de la modernitate la postmodernitate are loc o schimbare de paradigmă culturală. Extinderea comunicării de masă şi a culturii de masă a readus în discuţie sensul culturii, valoarea şi condiţia ei. Aspectul cel mai important, care trebuie subliniat înainte de orice alte considerente, priveşte faptul că noile mijloace de comunicare au permis o difuzare socială a creaţiilor şi a valorilor culturale către un public de dimensiuni fără precedent în istoria umanităţii. Prin accesul unor largi categorii de populaţie la informaţie şi la valorile culturale, s-a schimbat fundandamental relaţia dintre cultură şi societate. Sistemul mass media are un excepţional potenţialul educativ şi formativ. Dar, utilizarea acestui potenţial depinde de o serie de factori de ordin politic, economic şi social. Mulţi teoreticieni consideră că subordonarea sistemului mediatic faţă de interesele comerciale a ratat şansa de a folosi acest sistem în scopuri educative. Pe lângă efectele pozitive de care am amintit, cultura de masă ridică şi o serie de întrebări referitoare la calitatea mesajelor difuzate, la utilizarea mijloacelor electronice de comunicare în scopuri preponderent comerciale, la transformarea lor în instrumente ale violenţei simbolice. Datorită impactului lor social, aceste mijloace au amplificat posibilităţile de manipulare a indivizilor prin mesajele mediatice, au problematizat şi procesele de formare, socializare şi educaţie, care trebuie abordate în alţi termeni decât cei tradiţionali. Solicitările mediului social 4
  5. 5. asupra indivizilor sunt tot mai diversificate, astfel încât şi răspunsurile lor trebuie să fie diversificate, creatoare, anticipative. Extinderea sistemului mass media şi a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării a pus în faţa indivizilor şi a societăţii probleme noi. În primul rând este vorba de o nouă ,,alfabetizare” a indivizilor, de formarea unor deprinderi şi abilităţi de a utiliza această tehnologie. Accesul la această tehnologie este însă condiţionat de un anumit statut socio-economic, de care nu beneficiază toţi membri unei societăţi. Utilizatorii acestor tehnologii dobândesc din start un avantaj cultural şi social, fiind beneficiarii unor fluxuri informaţionale care le îmbogăţesc orizontul de cunoaştere şi capacitatea de a comunica. Se crează astfel, în plan social, noi decalaje, care sunt acum de natură informaţională şi cognitivă. Diversitatea mediilor de informare reprezintă un factor ce determină noi forme de viaţă şi noi interacţiuni sociale. Internetul oferă instituţiilor publice şi cetăţenilor posibilităţi noi de comunicare şi interacţiune, pe care nici nu le puteam bănui în urmă cu câteva decenii. Însă, noile tehnologii implică şi anumite riscuri. Internetul poate reprezenta şi un factor de resegmentare socială şi politică, alimentând diferenţele dintre cei care au acces la reţea şi cei care nu dispun de această şansă, din diferite motive. Aceste diferenţe au implicaţii semnificative în ceea ce priveşte formarea culturală a indivizilor, stocul de cunoştinţe şi baza de date la care au acces. Sunt diferenţe ce pot apărea în cadrul unei comunităţi locale, dar şi la nivelul unei societăţi, întrucât utilizarea noilor tehnologii de comunicare a devenit un criteriu de performanţă şi de selecţie, în toate sferele de activitate socială. Sistemul mediatic conferă putere culturală şi politică societăţilor avansate, care au posibilitatea de a controla fluxul comunicaţional şi mesajele difuzate pe mapamond. Capacitatea de a deţine şi de a utiliza noile tehnologii de informare şi comunicare este un criteriu al dezvoltării actuale. Sensuri ale conceptului cultură de masă Societăţile moderne, industrializate şi urbanizate, sunt societăţi de masă, cu mari aglomeraţii umane, concentrate în metropole sau centre industriale. Faţă de societăţile tradiţionale, societăţile moderne introduc un nou mod de viaţă, în care timpul este segmentat riguros în “timpul de lucru” şi “timpul liber”. Astfel, a 5
  6. 6. apărut nevoia socială de a umple acest timp liber cu produse, servicii şi activităţi culturale şi distractive. Cultura de masă a apărut pentru a răspunde acestei nevoi. Din altă perpsectivă, cultura de masă este un nou tip de cultură, diferită atât faţă de vechea cultură populară tradiţională (specifică societăţilor tradiţionale, premoderne), cât şi faţă de cultura specializată, modernă, ,,înaltă”, ,,savantă”. Aşadar, trebuie să deosebim cultura de masă faţă de cele două tipuri anterioare: cultura populară tradiţională şi cultura modernă specializată. În gândirea românească, Blaga a impus distincţia dintre cultura minoră şi cultura majoră. Cultura populară şi cea specializată au coexitat de a lungul istoriei ca două niveluri distincte de cultură, dar nu complet izolate, ci influenţându-se reciproc. Ceea ce numim cultură specializată (pentru a nu utiliza termeni ce au conotaţii valorice, precum cel de cultură ,,înaltă” sau de creaţie ,,cultă”, opusă celei folclorice), este cultura elaborată de agenţi specializaţi, de creatori profesionişti, de intelectuali. Acest tip de cultură a apărut odată cu scrisul şi s-a dezvoltat în forme foarte variate în decursul secolelor. Ea cuprinde gândirea religioasă, ştiinţifică, flosofică şi întregul complex al creaţiei artistice. Odată cu apariţia tiparului, universul culturii specializate s-a îmbogăţit enorm, devenind ceea ce numim cultură modernă, în formele ei ştiinţifice, filosofice şi artistice cunoscute. Instituţiile ei sunt bibliotecile, sălile de teatru sau de concert, expoziţiile sau muzele, ş.a. În acelaşi timp, cultura populară suferă un proces de erodare şi de dispaţie treptată. Încă un aspect mai trebuie precizat. Cultura de masă trebuie raportată la formele culturii moderne pentru a-i înţelege mecansimele şi semnificaţia. Formele acestei culturii specializate, mai ales ale culturii moderne, nu pot fi înţelese decât dacă receptorul are o anumită pregătire culturală şi o educaţie extetică prealabilă. Pentru a descifra mesajul acestor creaţii trebuie să cunoaştem codurile şi limbajele în care sunt elaborate. În cazul acestor creaţii, publicul se ,,specializează” şi el. Teoriile ştiinţifice moderne nu sunt accesibile oricui, după cum şi unele opere literare şi o mare parte din creaţiile picturii moderne sunt dificil de înţeles fără o pregătire anumită, fără o educaţie prealabilă în respectivele domenii. Aceste creaţii sunt destinate publicului, în principiu oricui, dar creatorul nu este condiţionat în actul său de creaţie individuală de aşteptările unui public anumit. Deşi are nevoie de succes (de glorie), de recunoaşterea socială a operei sale, creatorul se 6
  7. 7. considera ,,autonom” faţă de gustul (îndoielnic) al publicului şi era orientat de criterii valorice, de performanţă, specifice domeniului său. Succesul era un rezultat al valorii operei. Cultura de masă nu este o cultura produsă de mase, ci destinată maselor. Înţelegerea acestui fapt este esenţială. Ea este produsă de specialişti sau de instituţii specializate în acest sens. Ea un se mai adresează unui ,,public” specializat, ci ,,maselor”, care cuprind, iniţial, ,,straturile inferioare şi medii, preponderent urbane, ale societăţii moderne, industrializate”. Mai târziu, ,,într-o fază mai avansată a modernizării, cultura de masă pătrunde şi în lumea satelor, atunci când această lume însăşi îşi pierde caracteristicile tradiţionale”. Când evoluţiile economice, ştiinţifice şi tehnologice au dat naştere unor noi mijloace de comunicare, acestea au preluat şi difuzat operele şi mesajele culturii moderne sau populare, transformându-le pentru a corespunde cu nevoile şi aşteptările consumatorilor de media. Datorită progreselor tehnologice au apărut şi noi forme de expresie, precum cinematograful. Explozia audiovizualului a însemnat şi o diversificare a formelor de divertisment, pentru umplerea timpului liber, dar şi apariţia unor noi genuri şi forme de expresie (teatrul radiofonic, reportajul tv, filmul ştiinţific etc.). Aşadar, sub impactul noilor mijloace de comunicare, universul culturii s-a schimbat radical. Cultura de masă a apărut in ipostaza sa de corelativ cultural al societăţii de masă, odată cu apariţia ,,marelui public”, cu ,,masa”, în ipostaza de ansamblu al receptorilor potenţiali, al ,,consumatorilor” de cultură. Este un tip nou de cultură, dependent de sistemul mediatic, cultură ce se adaugă celor două tipuri de cultură de care am vorbit, cultura populară tradiţională şi cultura specializată. Cultura de masă se intercalează în spaţiu apărut între cele două niveluri culturale anterioare, acoperind acest interval populat de ,,mase”, mase ale căror nevoi culturale nu puteau fi satisfăcute nici de vechea cultură populară, nici de cultura specializată modernă. La cultura specializată, ,,înaltă”, care este cultura produsă de elitele intelectuale moderne, masele nu aveau decât un acces limitat, datorită nivelului de pregătire pe care îl presupune descifrarea codurilor sale rafinate. Treptat, cultura de masă tinde să înlocuiască cele două culturi anterioare, să le absoarbă operele şi mesajele. 7
  8. 8. Destinatarul culturii de masă nu mai este publicul ,,specializat” al operelor ce aparţineau culturii specializate moderne, ci un public eterogen, nespecializat. Pentru nevoile culturale şi pentru aşteptările acestui public trebuiau create (produse) alte tipuri de opere, de mesaje, care să fie atractive şi accesibile sub raportul conţinutul, dar să fie accesibile şi din punct de vedere comercial, pentru a fi vandabile şi a aduce profit producătorilor. Cultura de masă este rezultatul acestor solicitări şi a mijloacelor de comunicare capabile să difuzeze pe scară largă acest tip de opere. Cultura de masă este subordonată astfel faţă de logica economică a cererii şi a ofertei, a obţinerii profitului. Creaţia devine acum ,,producţie” de tip industrial, fiind subordonată (nu autonomă) faţă de aşteptările acestui nou public, care este alcătuit din ,,consumatori” de cultură. Relaţia creator-receptor este înlocuită de relaţia producţie-consum. În ipostaza de consumator, publicul de masă se raportează la oferta culturii de masă ca la nişte bunuri sau mărfuri, pe care le evaluează în funcţie de “utilitatea” lor în raport cu nevoile şi aspiraţiile sale. Receptorii ce formează această masă de consumatori (“audienţa”, în termenii comunicării de masă) se raportează şi la produsele ce au atribute şi valenţe culturale cu deprinderile pe care le-au dobândit în calitatea lor de consumatori de mesaje media, căutând noutatea, senzaţionalul, divertismentul. În concluzie, spre deosebire de creaţiile culturii specializate, unde criteriul valoric era predominant, în cultura de masă criteriul comercial devine predominant. Produsele acestei culturi trebuie vândute, iar producerea lor industrială trebuie să fie rentabilă. Uneori, producătorii acestui nou tip de cultură au “tradus” şi operele culturii specializate în codurile şi registrele culturii de masă, pentru a putea fi înţelese de consumatorii de mesaje mediatice. TEORII CRITICE PRIVIND CULTURA DE MASĂ Teoria critică a Şcolii de la Frankfurt Şcoala de la Frankfurt, mai ales prin Adorno şi Marcuse, a dezvoltat o teorie critică asupra culturii de masă, asupra culturii produse şi difuzate de sistemul mediatic. Cultura de masă a fost apreciată uneori global ca o cultură de consum, 8
  9. 9. fiind asociată cu spiritul comercial şi pragmatic, cu hedonismul şi căutarea plăcerilor, cu uniformizarea şi standardizarea modurilor de viaţă, ca urmare a extinderii principiilor comerciale şi asupra universului cultural. În lucrarea lui Theodor Adorno şi Max Horkheimer, ,,Dialectica Iluminismului” (1947), autorii propun termenul de ,,industrii culturale” în locul termenului de cultură de masă, pentru a sublinia că nu este vorba de o creaţie spontană a maselor, ci de o industrializare a culturii şi de utilizarea unor mesaje culturale care au drept scop manipularea maselor. Ulterior, Herbert Marcuse a dezvoltat tezele lui Adorno şi a susţinut că societăţile contemporane au reuşit să înfăptuiască o ,,contrarevoluţie preventivă” prin această cultură de consum care are capacitatea de a administra dorinţele şi ofertele culturale, de a stimula nevoi artificiale şi de a controla imaginarul colectiv, producând un consumator pasiv, împăcat cu situaţia sa, integrat sistemului, incapabil să se detaşeze critic faţă de realitate şi să i se opună. Sistemul mediatic ar fi produs astfel o societate fără opoziţie. Mass-media favorizează o circulaţie socială intensă a valorilor, dar şi o circulaţie intensă a nonvalorilor. Scufundat în acest ocean al comunicării, individul este dominat de stări negative, de stress, fiind suprasolicitat din punct de vedere informaţional şi agresat continuu de producţia abundentă de imagini. Cultura de consum, s-a spus de atâtea ori, uniformizează indivizii şi nu le stimulează gândirea critică. Oferta culturală complexă solicită formarea unei conştiinţe critice pentru ca individul să poată selecta din această ofertă valorile autentice, să le distingă de nonvalori, potrivit unor criterii solide. Indivizii trebuie să-şi formeze motivaţii culturale puternice, deprinderi şi interese culturale care să-i orienteze spre valorile durabile. Pericolul este de a-l transforma pe individ într-un consumator pasiv, incapabil să participe la formarea personalităţii sale. Cultura de consum ar produce deci o nouă formă de dresaj uman, o stereotipizare periculoasă. Pe măsură ce s-au extins drepturile exterioare, în aceeaşi măsură au crescut constrângerile interioare, consideră exponenţii Şcolii de la Frankfurt. Exteriorizarea tot mai accentuată a vieţii este însoţită de o pauperizare spirituală, asociată unei conduite senzorialiste, ce urmăreşte doar căutarea plăcerii. Ei consideră că salvarea poate veni numai de la apariţia unei contraculturi 9
  10. 10. puternice, diferită de cea oficială, de la subculturile marginale, periferializate astăzi. Cultura de masă a fost definită prin opoziţia ei faţă de cultura de performanţă sau cea de specialitate. Teoreticienii consideră că societăţile contemporane sunt societăţi policulturale, în care coexistă diverse tipuri de culturi, subculturi regionale sau de grup, precum şi manifestări ce aparţin contraculturii, cultura de opoziţie faţă de cea oficială. Cultura elitei, aparţinând unui cerc restrâns, a fost opusă constant culturii de masă, cu o extensiune foarte largă. Cultura de masă a fost definită în termeni negativi sub raport axiologic, dintr- o perspectivă elitistă. În ceea ce priveşte perspectivele acestui tip de cultură, unii teoreticieni consideră că vom avea de-a face cu un determinism tehnologic tot mai accentuat, iar alţii insistă asupra conţinutului pe care-l au mesajele. Tot mai mulţi teoreticienii acordă un rol privilegiat receptorului, considerând că efectele culturii de masă depind de orizontul de aşteptare al publicului. Receptorul competent dispune de reacţii de apărare faţă de oferta agresivă a culturii de masă. El poate alege din această ofertă un segment care corespunde orizontului său, refuzând alte componente. Teoriile interacţionalismului simbolic consideră că viaţa socială este definită printr-un schimb continuu de mesaje între actorii sociali, mesaje care sunt interpretate diferit, iar comportamentul lor este determinat de aceste interpretări. În consecinţă, problema educaţiei culturale capătă o nouă dimensiune. Cultura trebuie să-l ajute pe individ să se adapteze la o schimbare rapidă, iar învăţământul ar trebui privit ca fiind adevărata ,,industrie grea” a societăţilor contemporane. Acceleraţia istoriei e şi un factor de selecţie, întrucât dezvoltarea capacităţilor de învăţare va reprezenta sursa cea mai importantă a dezvoltării. Revoluţia ştiinţifică şi tehnică, comunicaţiile de masă, orientarea spre randament şi spre raţionalitatea instrumentală au reuşit să asigure administrarea totală a societăţii şi a vieţii psihice a indivizilor. Astfel, susţin reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt, sistemul se reproduce pe sine, reproducând cultura care-l legitimează şi care administrează dorinţele subconştiente ale indivizilor. Capitalismul contemporan ar fi reuşit astfel performanţa de a înfăptui o contrarevoluţie preventivă, spune Marcuse, prin care dorinţa de schimbare politică este anesteziată. Indivizii sunt manipulaţi, fixaţi hipnotic de sistemul de consum, 10
  11. 11. pe care nu doresc să-l depăşească. Cultura autentică, apreciază Marcuse, ar fi fundamental una de opoziţie, de refuz şi contestaţie a sistemului dominant, ceea ce nu cultura media nu poate fi. Perioada de glorie a acestei teorii s-a intersectat cu mişcările stângiste de la sfârşitul deceniului al 7-lea, perioadă în care s-a dezvoltat o contracultură faţă de cea dominantă. O teorie cu privire la relaţia dintre cultură şi mediul politic dezvoltă sociologul P.H.C. de Lauwe, care consideră că orice cultură are o dublă funcţie: una de legitimare şi de conservare, de sprijinire a dominanţei puterii; una critică şi de schimbare, ipostază în care cultura se prezintă ca o cultură-acţiune. Cultura ar avea funcţia de a conştientiza conflictele de interese şi situaţia grupurilor sociale în raport cu puterea. Conştientizarea acestor situaţii este factorul care generează aspiraţii, dorinţe, valori şi proiecte de schimbare. Formate în laboratorul practic al ,,culturii trăite”, aceste aspiraţii şi proiecte se opun ,,codurilor constituite”, instituţionalizate, întrucât ,,cultura vie constă în a repune în discuţie toate aceste coduri ori, cel puţin, în a le reînnoi permanent”. Grupurile aflate la putere sunt interesate în manipularea valorilor, în construirea unei imagini false a indivizilor asupra propriei lor situaţii, prin idealizarea unor stări şi difuzarea unor mitologii care să orienteze valoric subiecţii sociali. Prin contrast cu fenomenul de dominanţă putem vorbi şi de un proces de dinamică culturală, ce presupune geneza unor aspiraţii spre schimbare la grupurile subordonate. Astfel, cultura ar îndeplini simultan rolul de instrument de dominaţie politică, dar şi cel de emancipare politică. Dominanţa spirituală se realizează prin intermediul unor factori psihosociali aflaţi sub presiunea mijloacelor de comunicare. Recunoaştem şi în acest sistem schema lui Marcuse, după care cultura afirmativă ar reproduce sistemul prin reproducerea valorilor sale (raţionalitate, eficienţă, ordine, glorificarea ştiinţei, tehnocraţie, cultură de consum, mitologii publicitare), iar cultura de opoziţie, cultura ca act de creaţie ar fi responsabilă de furnizarea unor alternative sociale şi politice, ar fi o cultură ,,antidominantă”, o cultură ,,emergentă”, ca izvor al schimbării politice. Cultura de masă şi ,,colonizarea sufletului” 11
  12. 12. Cultura de masă a devenit o realitate în societăţile contemporane. Universul planetar este înconjurat acum de această centură densă de informaţii, mesaje, imagini, care stăpânesc imaginarul colectiv şi orientează percepţiile asupra realului. Datorită impactul ei social, analiza culturii de masă a devenit o temă prioritară pentru teoreticienii culturii. Astfel, Edgar Morin, cu circa 40 de ani în urmă, aprecia că această cultură reprezintă un subsistem caracteristic pentru societăţile moderne. O industrializare prin care sufletul uman devine noua piaţă de desfacere a surogatelor culturale. Edgar Morin a definit cultura de masă ca un ansamblu de mituri, simboluri, limbaje, imagini şi norme ce privesc viaţa reală şi cea imaginară, conţinuturi care sunt transmise prin sistemul mediatic contemporan. Ea presupune un anumit tip de producţie, organizată după normele producţiei industriale, de serie, precum şi un lanţ de circuite de difuzare socială prin care această cultură ajunge la un public vast şi eterogen. Ea vehiculează un val de informaţii haotice cu structură mozaicată şi tranzitorie. Şi această cultură de masă se diversifică şi se fragmentează în funcţie de anumite grupuri sociale şi profesionale, asigurând procesul simbolic de interacţiune socială. Teoreticianul francez consideră că apariţia acestei culturi de masă trebuie pusă în legătură, în primul rând, cu procesele de modernizare socială, privite în complexitatea lor, întrucât esdte vorba de schimbări în planul gândirii ştiinţifice şi al aplicaţiilor tehnologice, de schimbări politice, economice, sociale şi culturale, toate fiind interconexate şi interdependente sub aspect funcţional.Cultura de masă este cultura specifică a societăţilor industrializate moderne, în care masele dobândesc un nou rol politic, social şi cultural. Cultura de masă exprimă această nouă realitate a societăţilor moderne. În acelaşi timp, succesul şi atracţia noilor forme ale culturii de masă, ce îmbină dimensiunea informativă şi educativă cu cea de divertisiment, au devenit forme dominante în în societăţile dezvoltate, fapt ce a dus la extinderea şi pătrunderea acestui tip de cultură şi în societăţile cu un statut economic şi politic de periferie. Inevitabil, în lumea modernă, care este organizată geopolitic pe schema centru-periferie, periferiile se află în câmpul gravitaţioanl al metropolei, atât sub raport economic, cât şi cultaral. Periferiile copiază mimetic, uneori sub constrângeri poltice foarte severe, modelele culturale, stilurile artistice, ideologiile şi concepţiile politice ale metroplei. Din această perspectivă, cultura de masă, 12
  13. 13. dezvoltată iniţial în societăţile occidentale, are şi o semnificaţie de natură geopolitică. Este un tip de cultură ce s-a născut în Statele Unite şi s-a aclimatizat rapid în mediile Europei occidentale. Edagr Morin suţine că produsele mesajele şi semnificaţiile pe care le vehiculează această cultură sprijină, într-un mod profund, dar insesizbil, tendinţa civilizaţiei occidentale de a cuceri ,,noua Africă”, adică interioritatea umană, sufletul indivizilor şi al popoarelor, după ce, prin performanţele sale economice, ştiinţifice şi tehnologice, Occidentul a cucerit şi a colonizat militar părţi masive din geografia lumii, din Amercia latină, din Asia şi Africa. După prima colonizare, militară, formală, exterioară şi geografică, dispozitivul civilizaţional occidental a trecut la ,,a doua colonizare”, având ca obiectiv industrializarea spiritului şi a produselor sale, colonizarea sufletului, un ,,teritoriu” ce trebuie să devină acum ,,noua piaţă de desfacere” a produselor culturale industrializate. Cultura de masă, difuzată prin mass media, depăşeşte frontierele culturale şi lingvistice, se răspândeşte pe tot globul, ,,ea este cosmopolită prin vocaţie şi planetară prin extindere”. Mai mult, cu o intuiţie genială, Edgar Morin afirmă că acest tip de cultură pare a fi ,,prima cultură universală din istoria omenirii”. Edgar Morin consideră că societăţile contemporane au adus cu ele probleme de ordinul al treilea: a treia revoluţie industrială, puteri de ordinul trei (birocraţia, tehnologia comunicării şi a informaţiei), a treia cultură, anume cultura de masă, după cea religioasă, cea clasică şi cea modernă, de factură naţională. Cultura de masă alcătuieşte o ciudată noosferă, care pluteşte la nivelul cotidian al vieţii. Este o cultură cu graniţe fluide, care se supra-adaugă culturii naţionale, culturii religioase şi culturii umaniste clasice şi intră în concurenţă cu ele. După Edar Morin, cultura de masă ar avea trei caracteristici fundamentale: - este produsă pe cale industrială, - este difuzată prin mass-media - şi se adresează masei, adică unui conglomerat de indivizi diferiţi, unui public ce se extinde potenţial la totalitatea receptorilor. Societăţile moderne sunt astfel societăţi policulturale, în care avem focare diferite de cultură: şcoala, biserica, statul, creatorii individuali, diferite instituţii şi uniuni de creaţie, precum şi mass-media şi lumea cotidianului. Cultura de masă 13
  14. 14. dezintegrează celelalte culturi şi modelele constituite, le asimilează şi le pătrunde. Ea are o vocaţie cosmopolită în sensul că se poate extinde la nivel planetar. Cultura de masă s-ar caracteriza prin absenţa spiritului critic şi a intersului pentru valoarea mesajelor. Ea se bazează pe o manipulare a dorinţelor şi a aşteptărilor culturale, producând o stare de somnambulism cultural la indivizi, aceştia fiind dirijaţi într-un mod inconştient spre anumite reprezentări, opinii şi comportamentele sociale. Astfel, cultura de masă este privită adesea într-un mod negativ, ca o cultură fabricată pe cale industrială şi vândută negustoreşte. Faţă de acest tip de cultură s-a declanşat critica elitistă a intelectualilor. Dintr-o perspectivă aristocratică asupra culturii s-a spus că această cultură de masă nu este cultură, sau este o infracultură, o subcultură. Critica de dreapta vede în această cultură un ,,divertisment al sclavilor”, iar critica de stânga vede în ea un ,,opium pentru popor”, un barbituric, o mistificare deliberată. Astfel, alienarea prin muncă este prelungită în alienarea prin consum şi distracţii, instrumentată de această falsa cultură. Există aşadar o rezistenţă a intelectualilor faţă de cultura de masă. Intelectualii sunt folosiţi, ca mărunţi salariaţi, în această industrie a culturii; dar ea nu este creaţia lor, este o co-producţie, având caracter industrial, comercial şi caracter de consum. Prin mesajele accesibile şi practicile ei semnificante, prin ritualurile pe care le presupune consumul ei cotidian, cultura de masă tinde să anuleze distanţa dintre cultura de elită şi cultura de consum, dintre viaţă şi reprezentarea ei, dintre realitate şi imaginea realtăţii. Cultura de masă e văzută adesea ca o mitologie a fericirii, având drept scop să coboare de pe piedestal cultura ,,înaltă” şi s-o aducă în plasma cotidianului. Astfel, elitele culturale sunt somate adesea să-şi depăşească rezistenţele psihologice şi axiologice faţă de cultura de masă, să se integreze în acest val, să hoinărească pe ,,marile bulevarde ale culturii de masă”. Edgar Morin consideră că acest tip de cultură reprezintă o încrucişare de drumuri în secolul XX. Cultura de masă exprimă condiţia existenţială a societăţii de masă şi a societăţii de consum, din capitalismul târziu, societăţi ce oferă indivizilor ,,o viaţă mai puţin supusă necesităţilor materiale, dar tot mai mult supusă fleacurilor”. 14
  15. 15. Cultura de consum s-a extins şi în spaţiul societăţii româneşti, în perioada de tranziţie postcomunistă, când asistăm la dispariţia spiritului critic şi la deplasarea preferinţelor culturale ale publicului larg spre produsele de slabă calitate, care ţin de registrul divertismentului industrializat. Este vorba de emisiuni difuzate masiv de televiziunile comerciale, interesate doar de audienţă şi de profit. Nicolae Manolescu semnalează acest fenomen de criză şi consideră că ,,cea mai gravă boală a tranziţiei” este dispariţia spiritului critic: ,,După 1989, libertatea s-a transformat repede în haos. Valoarea fiind peste tot înlocuită de succes, nu mai există nici o demarcaţie între cultura populară, de consum, şi aceea adevărată, de elită. O subcultură fără frontiere - iată ce ne oferă perioada de tranziţie. […]. Societatea de tranziţie este o societate lipsită de spirit critic. La fel si cultura. Rezultatele se văd cu ochiul liber. O mâzgă subculturală acoperă literatura, muzica (uşoară), artele, arhitectura, spectacolul de teatru, filmul. Mass-media şi presa cotidiană n-au nici cea mai vagă idee de ce înseamnă cultură adevărată. Festivaluri ca acela recent de la Mamaia (amestec de muzică imbecilă si de afaceri necurate) umplu sălile şi stadioanele de un public tînăr de care nu se ocupă nimeni, nici măcar şcoala, la vremea ei. Ceea ce se întîmplă este un holocaust cultural, o crimă împotriva umanităţii. […]..Emisiunile culturale au dispărut practic de pe faţa ecranelor de televiziune. Videoclipurile muzicale sunt neprofesioniste şi vulgare. Telenovelele ,,educă” generaţia vîrstnică la fel ca muzica uşoară generaţia tânără” . Aceste consideraţii amare au acoperire în proliferarea unor fenomene degradante din spaţiul cultural. Răspândirea acestei ,,subculturi fără frontiere”, care seduce o bună parte a tinerei generaţii, nu poate fi ignorată nici de teoriile asupra culturii, dacă acestea vor să fie contemporane cu schimbările pe care le suferă obiectul lor. 15

×