SlideShare ist ein Scribd-Unternehmen logo
1 von 3
Downloaden Sie, um offline zu lesen
Peste 150 de companii iau decizii mai bune cu SeniorVisualBI
SeniorVisualBI, soluția Business Intelligence pentru analiză și raportare avansată de la Senior
Software, este utilizată în prezent de peste 150 de companii. Recent a fost lansată cea mai nouă
versiune a acesteia care vine cu o interfață mult mai intuitivă, viteză crescută de procesare a
datelor și nu numai.
Soluția Business Intelligence de la Senior Software susține procesul decizional al companiilor
pentru că le oferă managerilor acces în timp real la informațiile cu privire la articole, parteneri,
vânzări, încasări, achiziții, cash-flow, profit, discounturi și multe altele. Mai mult, SeniorVisualBI
este recunoscut pentru ușurința în utilizare, orice raport sau analiză putând fi create doar prin
Drag&Drop, cu minim de cunoștințe tehnice. Până în prezent peste 150 de companii au
implementat soluția BI datorită capabilităților avansate de analiză și raportare.
„Implementarea unui software integrat fără a avea acces la centralizarea datelor prin rapoarte
customizate în timp real nu și-ar fi avut rostul. În business adevărul stă în date. Iar dacă datele nu
sunt prelucrate și analizate până la amănuntul care poate fi decisiv, managementul nu poate lua
măsurile necesare dezvoltării sau salvării unui business. Un program BI te poate ajuta, ca manager,
nu numai să identifici probleme, dar și să îmbunătățești indicatori vitali și să planifici activitățile
viitoare.”, a declarat doamna Alina Yolcu, Manager General Tuplex Romania - lider pe piața
distribuției de mase plastice.
SeniorVisualBI este dezvoltat pe platforma Tableau Software, lider mondial în vizualizarea datelor.
Recent a fost lansată cea mai nouă versiune a sistemului BI, ce vine cu o serie de modificări
precum:
 Reducerea de până la 10 ori a timpului de procesare a datelor, pentru că interogările trimise
către baza de date se realizează acum mult mai rapid și pot rula chiar în paralel. Mai mult, în
cazul în care o pagina de lucru a fost închisă din greșeală, la redeschiderea ei interogările nu
mai sunt rulate din nou pentru că rezultatele au fost deja salvate local.
 Îmbunătățirea modului de vizualizare și analiză a datelor. Hărtile inteligente fac ca
experiența de navigare să fie mai intuitivă și mai rapidă datorită unor instrumente și opțiuni
noi de căutare. De asemenea, utilizatorii pot afișa detalii specifice fără să adauge câmpuri
suplimentare în fereastra de vizualizare, acestea fiind afișate prin intermediul unor etichete
direct pe grafice.
 Facilitarea modului de explorare a datelor prin integrarea elementelor de analiză avansată
în spațiul de lucru. Acest lucru le permite utilizatorilor să realizeze interogări avansate către
baza de date și să primească răspunsuri fără a părăsi spațiul de lucru. Indicatori precum
trendurile, liniile de referință sau previziunile, pot fi afișați direct în grafic și poate fi selectat
un subset de date pentru a vedea care este media, trendul, sau distribuția acestora
comparată cu restul.
Click aici pentru mai multe detalii despre noua versiune BI!
Sistemul Business Intelligence de la Senior Software răspunde cu succes nevoilor de raportare și
analiză ale tuturor departamentelor și companiilor, indiferent de domeniul de activitate al
acestora. Mai mult, pentru că este integrat cu SeniorERP, acesta oferă acces în timp real la toate
datele, oferind vizibilitate asupra întregii afaceri.
VIDEO: aruncă o privire în viitorul afacerii tale cu soluția BI!
Despre SeniorVisualBI:
SeniorVisualBI este o soluție de analiză și raportare complet vizuală și interactivă, de la Senior
Software, ce permite analiza indicatorilor afacerii. SeniorVisualBI este dezvoltat pe platforma
Tableau Software, lider mondial în analiza și vizualizarea datelor. Preocuparea constantă a Tableau
Software pentru satisfacerea nevoilor clienților săi i-a adus titlul de lider pentru al treilea an
consecutiv în raportul “Magic Quadrant al soluțiilor Business Intelligence și platformelor de
analiză”, realizat de Gartner.
Despre Senior Software:
Înființat în 2003, Senior Software este unul dintre cei mai inovatori jucători pe piața sistemelor
software de management al afacerilor. Companie având capital integral românesc, Senior
Software dezvoltă și implementează sisteme informatice de ultimă generație, specializate pe
verticale de piață: SeniorERP, SeniorVisualBI, SeniorCRM, SeniorSFA, SeniorSCM și SeniorCPM.
Printre clienții Senior Software se numără:
Walmark România, Roma..nia, Sipex Company, Herlitz România, Fares Trading, Duraziv, Regency
Company, Mirano, Consolight, Multibond Dural, Phoenix Contact, Rocast, Side Grup, General
Parmafood, Apollo Mod Distribution, Baltic Invest CEE, Velfina, Dinamic 92 Distribution, Immergas
România, Farmaceutica Remedia, Hofigal, Biochefarm, KG Rulmenți, Felder Gruppe, Vitap
Echipamente, General Industry, Sentia, Ocean Fish, DDS Group, Romvelia Prodcom, Vitacom
Electronics, Cord Impex, Marcoser, Gero Tools, Heinrig Distribution, Therezia Prodcom, M&M
Product etc.

Weitere ähnliche Inhalte

Was ist angesagt?

Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...
Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...
Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...Senior Software
 
Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...
Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...
Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...Senior Software
 
Dental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior Software
Dental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior SoftwareDental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior Software
Dental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior SoftwareSenior Software
 
Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017
Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017
Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017Senior Software
 
Comunicat de presa senior software
Comunicat de presa senior softwareComunicat de presa senior software
Comunicat de presa senior softwareSenior Software
 
Ce noutati aduce ultima generaatie a sap business one
Ce noutati aduce ultima generaatie a sap business oneCe noutati aduce ultima generaatie a sap business one
Ce noutati aduce ultima generaatie a sap business oneIrina Oprea
 
Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...
Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...
Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...Senior Software
 

Was ist angesagt? (7)

Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...
Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...
Liderul pe piața ambalajelor flexibile din românia a implementat senior erp ș...
 
Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...
Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...
Pe o piață în scădere, senior erp ajută producătorii și distribuitorii locali...
 
Dental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior Software
Dental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior SoftwareDental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior Software
Dental Partner's Grup implementeaza ERP, BI, SFA si CRM de la Senior Software
 
Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017
Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017
Afacerile Senior Software au crescut cu peste 42% in 2017
 
Comunicat de presa senior software
Comunicat de presa senior softwareComunicat de presa senior software
Comunicat de presa senior software
 
Ce noutati aduce ultima generaatie a sap business one
Ce noutati aduce ultima generaatie a sap business oneCe noutati aduce ultima generaatie a sap business one
Ce noutati aduce ultima generaatie a sap business one
 
Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...
Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...
Pole position a obtinut o crestere de 20% a numarului de clienti folosind erp...
 

Andere mochten auch

Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...
Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...
Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...Senior Software
 
GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...
GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...
GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...Senior Software
 
Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...
Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...
Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...Senior Software
 
Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...
Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...
Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...Senior Software
 
Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...
Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...
Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...Senior Software
 
Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...
Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...
Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...Senior Software
 
Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...
Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...
Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...Senior Software
 
SeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel national
SeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel nationalSeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel national
SeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel nationalSenior Software
 

Andere mochten auch (10)

Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...
Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...
Bugetele multinationalei Caussade Semences Est Europa sunt gestionate cu solu...
 
GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...
GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...
GiftSolution, liderul pietei de cadouri corporate, isi gestioneaza afacerea c...
 
Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...
Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...
Senior software asigură compatibilitatea sistemelor oferite cu windows 8 și s...
 
Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...
Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...
Baneasa a ales Senior Software pentru a beneficia de o solutie informatica in...
 
Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...
Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...
Secom® isi gestioneaza stocurile cu solutiile WMS si Inventory Optimisation d...
 
Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...
Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...
Phoenix contact romania isi planifica veniturile si cheltuielile cu solutia c...
 
Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...
Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...
Distribuitorul de unelte si scule pentru constructii, Lumy Tools, isi consoli...
 
SeniorCRM
SeniorCRMSeniorCRM
SeniorCRM
 
Prezentare SeniorERP
Prezentare SeniorERPPrezentare SeniorERP
Prezentare SeniorERP
 
SeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel national
SeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel nationalSeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel national
SeniorERP - solutia ERP destinata DISTRIBUTIEI la nivel national
 

Ähnlich wie Peste 150 de companii iau decizii mai bune cu senior visualbi

Senior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+S
Senior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+SSenior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+S
Senior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+SSenior Software
 
SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...
SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...
SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...System Innovation Romania
 
Casalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERP
Casalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERPCasalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERP
Casalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERPSenior Software
 
B-Logic Profile Ro
B-Logic Profile RoB-Logic Profile Ro
B-Logic Profile RoIon_Nechita
 
In focus primavara 2012
In focus primavara 2012In focus primavara 2012
In focus primavara 2012TotalSoft
 
Prezentare generala Sistec
Prezentare generala SistecPrezentare generala Sistec
Prezentare generala SistecSistec Sbsol
 
Ce noutati aduce ultima generaatie a SAP Business One
Ce noutati aduce ultima generaatie a SAP Business OneCe noutati aduce ultima generaatie a SAP Business One
Ce noutati aduce ultima generaatie a SAP Business OneIrina Oprea
 
Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu...
 Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu... Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu...
Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu...Senior Software
 
Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...
Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...
Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...Senior Software
 
SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...
SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...
SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...Senior Software
 
Vizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau Software
Vizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau SoftwareVizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau Software
Vizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau SoftwareNicolae Sfetcu
 
Implementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo Construct
Implementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo ConstructImplementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo Construct
Implementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo ConstructSenior Software
 
Solutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilor
Solutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilorSolutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilor
Solutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilorIDG Romania
 
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii taleBooster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii taleKompass Group & Doingbusiness.ro
 
Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...
Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...
Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...Senior Software
 
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemieiSenior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemieiSenior Software
 
Wsi Romania Prezentare Generala
Wsi Romania Prezentare GeneralaWsi Romania Prezentare Generala
Wsi Romania Prezentare GeneralaDorin Ostaficiuc
 

Ähnlich wie Peste 150 de companii iau decizii mai bune cu senior visualbi (20)

Senior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+S
Senior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+SSenior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+S
Senior Software - cel mai activ partener Microsoft pe zona S+S
 
SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...
SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...
SAP aduce îmbunătățiri majore soluției Business One. Versiunea 9.1 disponibil...
 
Casalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERP
Casalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERPCasalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERP
Casalco integreaza actvitatile de productie si distributie cu ajutorul SeniorERP
 
B-Logic Profile Ro
B-Logic Profile RoB-Logic Profile Ro
B-Logic Profile Ro
 
In focus primavara 2012
In focus primavara 2012In focus primavara 2012
In focus primavara 2012
 
Prezentare generala Sistec
Prezentare generala SistecPrezentare generala Sistec
Prezentare generala Sistec
 
Ce noutati aduce ultima generaatie a SAP Business One
Ce noutati aduce ultima generaatie a SAP Business OneCe noutati aduce ultima generaatie a SAP Business One
Ce noutati aduce ultima generaatie a SAP Business One
 
Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu...
 Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu... Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu...
Pro Activ: ”Fara solutia de la Senior Software, impactul volatilitatii pretu...
 
Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...
Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...
Producatorul si distribuitorul branzeturilor Torockoi: “Facem mai multe intr-...
 
SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...
SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...
SeniorERP si SeniorVisualBI au contribuit la dublarea cifrei de afaceri Phoen...
 
Vizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau Software
Vizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau SoftwareVizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau Software
Vizualizarea datelor cu aplicațiile Tableau Software
 
Implementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo Construct
Implementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo ConstructImplementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo Construct
Implementarea SeniorERP, un pas important pentru afacerea Nuevo Construct
 
Solutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilor
Solutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilorSolutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilor
Solutii software pentru gestionarea eficienta a afacerilor
 
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii taleBooster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
 
Software Solutions
Software SolutionsSoftware Solutions
Software Solutions
 
Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...
Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...
Senior software anunta cresterea cu 20 la suta a cifrei de afaceri si lansare...
 
SeniorVisualBI
SeniorVisualBISeniorVisualBI
SeniorVisualBI
 
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemieiSenior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
Senior Software, un business in crestere cu peste 11% in anul pandemiei
 
3. 101103 apps day_v1
3. 101103 apps day_v13. 101103 apps day_v1
3. 101103 apps day_v1
 
Wsi Romania Prezentare Generala
Wsi Romania Prezentare GeneralaWsi Romania Prezentare Generala
Wsi Romania Prezentare Generala
 

Mehr von Senior Software

Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...
Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...
Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...Senior Software
 
Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...
Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...
Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...Senior Software
 
Comunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdf
Comunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdfComunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdf
Comunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdfSenior Software
 
Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...
Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...
Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...Senior Software
 
Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor
Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor
Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor Senior Software
 
Senior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HR
Senior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HRSenior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HR
Senior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HRSenior Software
 
REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR, cu solutia ...
REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR,  cu solutia ...REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR,  cu solutia ...
REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR, cu solutia ...Senior Software
 
Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...
Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...
Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...Senior Software
 
Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...
Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...
Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...Senior Software
 
Senior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HR
Senior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HRSenior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HR
Senior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HRSenior Software
 
GPeC 2020 winners use SeniorERP for business management
GPeC 2020 winners use SeniorERP for business managementGPeC 2020 winners use SeniorERP for business management
GPeC 2020 winners use SeniorERP for business managementSenior Software
 
Premiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERP
Premiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERPPremiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERP
Premiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERPSenior Software
 
Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...
Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...
Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...Senior Software
 
Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...
Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...
Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...Senior Software
 
“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...
“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...
“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...Senior Software
 
Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...
Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...
Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...Senior Software
 
Senior Software face prima implementare 100% de la distanta
Senior Software face prima implementare 100% de la distantaSenior Software face prima implementare 100% de la distanta
Senior Software face prima implementare 100% de la distantaSenior Software
 
Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...
Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...
Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...Senior Software
 
Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...
Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...
Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...Senior Software
 
itDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de Asamblare
itDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de AsamblareitDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de Asamblare
itDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de AsamblareSenior Software
 

Mehr von Senior Software (20)

Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...
Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...
Distribuitorul de produse veterinare, Vet Diagnostic, a redus considerabil ti...
 
Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...
Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...
Producatorul si distribuitorul Cipcos Mar a redus timpii de lucru si a obtinu...
 
Comunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdf
Comunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdfComunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdf
Comunicat Mirdatod Prod - Senior Software (diacritice).pdf
 
Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...
Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...
Generarea Declaratiei D406 (SAF-T), mai simpla cu solutiile ERP de la Senior ...
 
Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor
Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor
Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor
 
Senior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HR
Senior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HRSenior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HR
Senior Software a cumparat 30% din actiunile Sincron HR
 
REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR, cu solutia ...
REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR,  cu solutia ...REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR,  cu solutia ...
REGINA MARIA a redus cu 50% timpul de bugetare si de analiza HR, cu solutia ...
 
Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...
Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...
Flexibil – o afacere mult mai profitabila cu sistemele pentru productie de la...
 
Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...
Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...
Agroland, sustinuta in procesul de gestionare a comenzilor de solutiile Senio...
 
Senior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HR
Senior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HRSenior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HR
Senior Software a lansat HR Budgeting - aplicatie de bugetare pentru HR
 
GPeC 2020 winners use SeniorERP for business management
GPeC 2020 winners use SeniorERP for business managementGPeC 2020 winners use SeniorERP for business management
GPeC 2020 winners use SeniorERP for business management
 
Premiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERP
Premiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERPPremiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERP
Premiantii GPeC 2020 utilizeaza SeniorERP
 
Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...
Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...
Distribuitorul Mauriziaro Meat investeste in automatizare pentru mai mult con...
 
Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...
Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...
Spyshop.ro, retailerul cu un portofoliu de peste 100.000 de produse, isi opti...
 
“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...
“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...
“Am castigat timp. Prin urmare, am castigat bani” - Marvel, distribuitor de m...
 
Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...
Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...
Senior Software participa la crearea unui ventilator care ar putea ajuta paci...
 
Senior Software face prima implementare 100% de la distanta
Senior Software face prima implementare 100% de la distantaSenior Software face prima implementare 100% de la distanta
Senior Software face prima implementare 100% de la distanta
 
Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...
Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...
Producatorul pastelor Monte Banato: “Am castigat cateva ore bune intr-o zi de...
 
Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...
Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...
Manager TeraSteel: "Softul de planificare a productiei ne-a dus din Liga Nati...
 
itDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de Asamblare
itDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de AsamblareitDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de Asamblare
itDepot.ro isi extinde portofoliul cu Organe de Asamblare
 

Peste 150 de companii iau decizii mai bune cu senior visualbi

  • 1. Peste 150 de companii iau decizii mai bune cu SeniorVisualBI SeniorVisualBI, soluția Business Intelligence pentru analiză și raportare avansată de la Senior Software, este utilizată în prezent de peste 150 de companii. Recent a fost lansată cea mai nouă versiune a acesteia care vine cu o interfață mult mai intuitivă, viteză crescută de procesare a datelor și nu numai. Soluția Business Intelligence de la Senior Software susține procesul decizional al companiilor pentru că le oferă managerilor acces în timp real la informațiile cu privire la articole, parteneri, vânzări, încasări, achiziții, cash-flow, profit, discounturi și multe altele. Mai mult, SeniorVisualBI este recunoscut pentru ușurința în utilizare, orice raport sau analiză putând fi create doar prin Drag&Drop, cu minim de cunoștințe tehnice. Până în prezent peste 150 de companii au implementat soluția BI datorită capabilităților avansate de analiză și raportare. „Implementarea unui software integrat fără a avea acces la centralizarea datelor prin rapoarte customizate în timp real nu și-ar fi avut rostul. În business adevărul stă în date. Iar dacă datele nu sunt prelucrate și analizate până la amănuntul care poate fi decisiv, managementul nu poate lua măsurile necesare dezvoltării sau salvării unui business. Un program BI te poate ajuta, ca manager, nu numai să identifici probleme, dar și să îmbunătățești indicatori vitali și să planifici activitățile viitoare.”, a declarat doamna Alina Yolcu, Manager General Tuplex Romania - lider pe piața distribuției de mase plastice.
  • 2. SeniorVisualBI este dezvoltat pe platforma Tableau Software, lider mondial în vizualizarea datelor. Recent a fost lansată cea mai nouă versiune a sistemului BI, ce vine cu o serie de modificări precum:  Reducerea de până la 10 ori a timpului de procesare a datelor, pentru că interogările trimise către baza de date se realizează acum mult mai rapid și pot rula chiar în paralel. Mai mult, în cazul în care o pagina de lucru a fost închisă din greșeală, la redeschiderea ei interogările nu mai sunt rulate din nou pentru că rezultatele au fost deja salvate local.  Îmbunătățirea modului de vizualizare și analiză a datelor. Hărtile inteligente fac ca experiența de navigare să fie mai intuitivă și mai rapidă datorită unor instrumente și opțiuni noi de căutare. De asemenea, utilizatorii pot afișa detalii specifice fără să adauge câmpuri suplimentare în fereastra de vizualizare, acestea fiind afișate prin intermediul unor etichete direct pe grafice.  Facilitarea modului de explorare a datelor prin integrarea elementelor de analiză avansată în spațiul de lucru. Acest lucru le permite utilizatorilor să realizeze interogări avansate către baza de date și să primească răspunsuri fără a părăsi spațiul de lucru. Indicatori precum trendurile, liniile de referință sau previziunile, pot fi afișați direct în grafic și poate fi selectat un subset de date pentru a vedea care este media, trendul, sau distribuția acestora comparată cu restul. Click aici pentru mai multe detalii despre noua versiune BI! Sistemul Business Intelligence de la Senior Software răspunde cu succes nevoilor de raportare și analiză ale tuturor departamentelor și companiilor, indiferent de domeniul de activitate al acestora. Mai mult, pentru că este integrat cu SeniorERP, acesta oferă acces în timp real la toate datele, oferind vizibilitate asupra întregii afaceri. VIDEO: aruncă o privire în viitorul afacerii tale cu soluția BI! Despre SeniorVisualBI: SeniorVisualBI este o soluție de analiză și raportare complet vizuală și interactivă, de la Senior Software, ce permite analiza indicatorilor afacerii. SeniorVisualBI este dezvoltat pe platforma
  • 3. Tableau Software, lider mondial în analiza și vizualizarea datelor. Preocuparea constantă a Tableau Software pentru satisfacerea nevoilor clienților săi i-a adus titlul de lider pentru al treilea an consecutiv în raportul “Magic Quadrant al soluțiilor Business Intelligence și platformelor de analiză”, realizat de Gartner. Despre Senior Software: Înființat în 2003, Senior Software este unul dintre cei mai inovatori jucători pe piața sistemelor software de management al afacerilor. Companie având capital integral românesc, Senior Software dezvoltă și implementează sisteme informatice de ultimă generație, specializate pe verticale de piață: SeniorERP, SeniorVisualBI, SeniorCRM, SeniorSFA, SeniorSCM și SeniorCPM. Printre clienții Senior Software se numără: Walmark România, Roma..nia, Sipex Company, Herlitz România, Fares Trading, Duraziv, Regency Company, Mirano, Consolight, Multibond Dural, Phoenix Contact, Rocast, Side Grup, General Parmafood, Apollo Mod Distribution, Baltic Invest CEE, Velfina, Dinamic 92 Distribution, Immergas România, Farmaceutica Remedia, Hofigal, Biochefarm, KG Rulmenți, Felder Gruppe, Vitap Echipamente, General Industry, Sentia, Ocean Fish, DDS Group, Romvelia Prodcom, Vitacom Electronics, Cord Impex, Marcoser, Gero Tools, Heinrig Distribution, Therezia Prodcom, M&M Product etc.